TITULARIZARE ISTORIE 2019 - REZOLVAREA SUBIECTELOR!

TITULARIZARE ISTORIE 2019 - REZOLVAREA SUBIECTELOR!

SUBIECTUL I_______________________________ (30 de puncte)

A.  Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Domnia lui Otto I cel Mare începe printr-o luptă fără milă a regelui saxon, cu ajutorul
episcopilor şi a marilor abaţii regale, împotriva acelor duci care nu acceptă reconstituirea unei
puteri suverane. Mai multe revolte izbucnesc astfel, revolte pe care, întotdeauna, Otto reuşeşte să
le înăbuşe: atunci anexează Saxonia, fracţionează Lorena şi [...] instalează în fruntea marilor
principate teritoriale laici şi ecleziastici din propria sa familie. Persistenţa pericolului exterior, ca şi
abilitatea şi hotărârea sa, îi permit să păstreze unitatea regatului. În 955, aflat în fruntea unei
armate compuse din toţi baronii germani, Otto îi înfruntă pe unguri şi le zdrobeşte armata la
Lechfeld."                                                                                 (S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)

Pornind de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1.    Scrieţi o relaţie istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa dată,
precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 1 punct

2.    Menţionaţi o cauză a luptei pentru învestitură din Evul Mediu şi două consecinţe ale acesteia
pentru Imperiul Romano-German.                                                                        3 puncte

3.    Prezentaţi comparativ câte un fapt istoric desfăşurat în Franţa, respectiv în Anglia, în secolele al
XlII-lea - al XV-lea, stabilind o asemănare şi o deosebire dintre aceste fapte. 8 puncte

B.  Elaboraţi, în 1-2 pagini, o sinteză referitoare la regimul comunist din România, având în vedere:

-       prezentarea câte unui fapt istoric desfăşurat în plan cultural-ideologic de regimul comunist
din România în deceniul cinci, respectiv în deceniul opt al secolului al XX-lea şi precizarea
unei asemănări şi a unei deosebiri dintre acestea;

-       menţionarea unei prevederi referitoare la proprietate înscrisă în Constituţia din 1952;

-       menţionarea a două acţiuni ale disidenţei din România desfăşurate în deceniul nouă al
secolului al XX-lea şi a câte unei caracteristici a fiecăreia dintre acestea.

Notă: Se punctează şi evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea limitei de spaţiu.       18 puncte.

REZOLVARE:

A. 1: Relația istorică de cauzalitate se poate stabili între următoarele informații:

*Cauza: „Domnia lui Otto I cel Mare începe printr-o luptă fără milă a regelui saxon, (…), împotriva acelor duci care nu acceptă reconstituirea unei puteri suverane.”

*Efectul: „(…) instalează în fruntea marilor principate teritoriale laici și ecleziastici din propria sa familie.”

Rolul acestor informații: cauza selectată de noi pune în evidență următorul aspect: după destrămarea Imperiului Carolingian, prin tratatul de la Verdun (843), apăruse Francia Orientalis, viitoarea Germanie medievală. Autoritatea imperială se prăbușise și actorii vieții politice deveniseră marii principi laici și ecleziastici. Aceștia, în mod firesc, nu mai doreau o nouă autoritate centrală puternică care le-ar fi anulat, pe cale de consecință, toate beneficiile exercitării puterii politice. În această situație, Otto I a avut de luptat din greu cu respectivii principi (duci, în textul-sursă). Efectul selectat de noi arată preocuparea regelui pentru a menține unitatea regatului – nu putem vorbi, încă, de Imperiu! În lumina acestui fapt, era logic ca în fruntea marilor principate să numească membrii ai familiei sale. De remarcat un aspect – numirea unor ecleziastici – aceste numiri se datorează necesității regelui de a fi recunoscut și legitimat de Biserică. Ulterior, pentru a avea bune relații cu Papalitatea, va institui „Privilegiul ottonian” – un edict prin care recunoștea pretențiile Papalității de a conduce spiritual și temporal lumea creștină occidentală! Acest document va fi utilizat mult mai eficient de Papi pentru a-și justifica pretențiile de putere temporală (politică) decât faimosul fals „Donația lui Constantin”! Tot acest document va constitui cauza îndepărtată a „luptei pentru învestitură”!

A.2: Lupta pentru învestitură:

    A tulburat viața politică și religioasă a Occidentului european! Cauza acestei lupte nu a fost reprezentată de dreptul de a numi în funcții bisericești înalte, așa cum lasă să se înțeleagă această denumire consacrată de tradiție! Era vorba, în realitate, de a stabili care putere este cea mai importantă – cea a Papalității sau cea a împăraților romano-germani!

   După prăbușirea Imperiului Carolingian, ideea imperială a fost menținută, în continuare, de către Biserică prin Papalitate. Cu trecerea timpului se va ajunge la convingerea că Biserica deține atât autoritatea spirituală cât și pe cea temporală, fapt certificat și întărit prin „Privilegiul ottonian”! Astfel, puterea temporală era „cedată” prin ungere împăraților de către Papă. Treptat, după formarea Imperiului Romano-German, noii conducători numai agreează această dependență. Odată cu Henric al IV-lea lucrurile se precipită. Acesta va fi excomunicat și va trebui să facă celebrul „pelerinaj de la Canossa” pentru a fi iertat. Teoretic, lupta se încheie prin „Concordatul de la Worms” (1122) unde se acceptă dubla învestitură a episcopilor de către împărat și Papă (acțiune săvârșită, în realitate, de către arhiepiscopi). Practic, lupta s-a reluat în mod dramatic în timpul împăratului Frederic I de Hohenstaufen, supranumit „Barbarossa”! Între timp, Imperiul Romano-German ajunsese să se autodefinească ca o autoritate de „drept public” în baza dreptului roman redescoperit în Occident grație „Codului lui Iustinian”. Astfel, Imperiul avea dreptul să hotărască drepturile și obligațiile tuturor, fără alt intermediar, mai ales papal!

   Reluarea luptei va avea însă consecințe nefaste pentru Imperiu. Au reacționat la pretențiile imperiale toți factorii de putere din Occident: republicile urbane italiene, noile monarhii aflate în ascensiune și, bineînțeles, Papalitatea! O primă consecință importantă: Imperiul va fi nevoit să se limiteze la spațiul lumii germane, deși va continua să se numească „Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană”- un anacronism ce va bântui Europa până în 1806, când Napoleon l-a desființat!

   A doua consecință importantă: împăratul nu va mai avea nicio autoritate reală, fiind complet la mâna principilor, fapt legiferat în „Bula de Aur” din 1356. Astfel, Imperiul s-a destrămat în zeci, – mai târziu, sute! -, de principate! Sigur au existat și împărați realmente demni de acest titlu, doar au fost o excepție.

A.3: Centralizarea statală în Europa Apuseană – cazul francez și cel englez:

   Între secolele X-XV statele occidentale au parcurs un drum greu în direcția reconstrucției lor statale. De exemplu, în secolele X-XIII se desfășoară procesul de centralizare și unificare politică, - spre sfârșitul acestei perioade, se trece chiar la manifestări specifice absolutismului monarhic. Putem ilustra cele afirmate cu două fapte istorice relevante, anume:

1.Primul fapt se referă la Franța – ascensiunea puterii monarhice! Această evoluție istorică este evidențiată foarte clar de politica regelui Filip al II-lea August. De remarcat numele pe care și l-a dat singur - „August”! Acest nume dorea să arate clar că regele francez era „împărat în regatul său”, adică deținea toate prerogativele de putere ale împăraților romani de altădată: politice, juridice, religioase, economice etc.. Noua politică se sprijinea pe redescoperirea dreptului roman datorită „Codului lui Iustinian”.

   Monarhia franceză își sporește puterile și mai mult odată cu regele Filip al IV-lea cel Frumos, care îl ia pe Papa Bonifaciu al VIII-lea ostatic la Avignon, declanșând „captivitatea babilonică a Bisericii Romano-Catolice”. Procesul de creștere a autorității monarhice continuă după războiul de 100 de ani (1347-1453) prin Ludovic al XI-lea și, mai ales, Carol al VIII-lea. Acesta din urmă începe să se manifeste în mod clar ca un monarh absolut. Mulți istorici, de altfel, consideră că acest rege  a fost primul monarh absolut al Franței!

2. Al doilea fapt istoric  se referă la Anglia – slăbirea autorității monarhice! În aparență este o gravă contradicție – vorbim de centralizarea statală și ascensiunea puterii monarhice! Această evoluție istorică este valabilă până la un punct și-n cazul Angliei. Avem și aici creșterea autorității monarhice, aspect ilustrat de politica regelui Henric al II-lea Plantagenet (1154-1189). Acest rege a impus o legislație unitară – „common low”, a lovit în privilegiile clerului, situație care a dus la protestul și demisia arhiepiscopului de Canterburry, Thomas Becket; politica sa religioasă este considerată de către unii istorici ca un fel de Prereformă religioasă în Anglia! – vezi, în acest sens aprecierile istoricului J.M. Roberts, în lucrarea „Istoria Lumii”. A instituit și o armată permanentă plătită prin transformarea obligațiilor militare ale vasalilor în bani! Practic, este vorba de o armată profesionistă! Însă, ulterior, instituția regală va cunoaște un început de slăbire a puterii. Un moment important, în acest sens, l-au constituit abuzurile regelui Ioan fără de Țară. Se formează Parlamentul, în 1265. Acesta își va afirma clar drepturile sale în materie de politică fiscală, de politică externă etc., invocând ca bază pentru aceste drepturi prevederile din „Magna Charta Libertatum” – 1215. (Pentru informații suplimentare, vezi un alt articol de pe blog care se referă exact la acest document). Se va ajunge la o împărțire a exercitării puterii între regi și Parlament. Situația devine și mai rea pentru regii englezi după înfrângerea din războiul de 100 de ani. Astfel, absolutismul monarhic englez de după 1500 a fost foarte șubred în comparație cu cel francez. Regii trebuiau să facă mereu apel la Parlament pentru dreptul de a impune impozite regulate și pentru dreptul de a deține armată permanentă. Aceste drepturi erau garantate doar anual.

Așadar, între cele două fapte istorice există atât o asemănare cât și o deosebire clară. Asemănarea constă în centralizarea politică care favorizează autoritatea monarhică; deosebirea constă în modul de exercitare efectivă a acestei autorități: în Franța regii vor fi din ce în ce mai absoluți, nemai-răspunzând în fața vreo unei instituții de putere (Adunarea Stărilor Generale va ajunge să nu mai fie convocată) , în timp ce în Anglia regii trebuiau să țină seama mereu de poziția Parlamentului. 

I.B: Regimul comunist din România:

 Contextualizare – După 1947, comuniștii au avut cale liberă pentru a impune modelul comunist sovietic în România. Au impus modelul stalinist în toate sferele de activitate ale societății românești. În economie au introdus: planificarea, naționalizarea și cooperativizarea agriculturii; în plan politic au anihilat orice fel de opoziție; în plan cultural-ideologic au impus modelul „realismului socialist proletcultist”!

    În eseul de față ne vor interesa, în mod special, politica comuniștilor români în plan cultural-ideologic, aspecte legate de situația proprietății și unele acțiuni ale dizidenților în anii 80.

Argumentare – În plan cultural-ideologic comuniștii au introdus la sfârșitul  deceniului 5 modelul „realismului socialist” care glorifica și fetișiza figurile simbol ale sistemului stalinist: muncitorul stahanovist și țăranul colhoznic. Acesta este faptul istoric cel mai caracteristic al politicii cultural-ideologice din acea perioadă și  din anii 50 – „obsedantul deceniu”!  Se punea teoretic accentul pe rolul fundamental în societate al muncitorilor și țăranilor, ceea ce, ca principiu, n-ar fi fost un lucru rău. Dar, în realitate, în spatele acestei idei propagandistice, se va ascunde o teroare totală împotriva valorilor naționale românești! Tot ce nu se potrivea acestui „proletcultism” era considerat retrograd, fascist, învechit, burghez, contrarevoluționar etc.. Cultura națională a fost drastic afectată. Proletcultismul a fost însoțit și de o încercare de rusificare a societății românești. S-au proslăvit modelele proletcultiste ale U.R.S.S.-ului, cultura sovietică fiind considerată cea mai înaintată și mai progresistă din lume! Stalin era văzut și-n România drept „părintele științei și al culturii”! Erau traduse lucrări literare „cu conținut ideologic înaintat” prin intermediul Editurii „Cartea rusă” – un instrument odios al politicii de rusificare.

   Proletcultismul a dat la o parte marile figuri ale culturii românești și a încercat să impună „figuri” culturale noi care glorificau „luminoasa” societate sovietică. Aproape că România se pregătea să de vină o republică sovietică!

    Treptat, însă, după 1955, mai ales, vom observa o înlăturare a acestui model, în contextul detașării lui Gheorghe Gheorghiu Dej de U.R.S.S.. În acel an, Dej se pronunțase pentru „calea românească de construire a socialismului”! Va reîncepe un proces de re-românizare, am putea spune, a culturii și societății. Mai mult, Dej începe deschiderea către Occident, iar de la sfârșitul anilor 50 limba rusă nu va mai fi obligatorie!

   În 1964, P.M.R. își afirmă puternic orientarea națională în „Declarația P.M.R. cu privire la unele probleme ale mișcării muncitorești internaționale”. Dincolo de distanțarea de U.R.S.S., P.M.R. dorea ca această declarație să constituie baza pentru reconcilierea partidului cu poporul român!!

   Orientarea națională este continuată sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu. Acesta impune, mai ales, după celebrele vizite în Coreea de Nord și China, un „național-comunism” extrem de protocronist și antioccidental, nu doar antisovietic! Principiile „călăuzitoare” ale noi politici au fost formulate în faimoasele „Teze din aprilie” – 1974.

  Orientarea „național-comunistă” este faptul istoric cel mai caracteristic anilor 70, dar și 80, în plan cultural-ideologic. Pe lângă exagerările absurde ale protocronismului (de exemplu originea strict geto-dacă a românilor), totuși noua orientare a recuperat mult din cultura românească autentică, anterioară regimului comunist. Astfel, observăm o clară deosebire între cele două fapte istorice, anume: „realismul socialist proletcultist” a negat valorile culturale românești autentice, în favoarea celor sovietice – „cele mai înaintate”, în timp ce, „național-comunismul” ceaușist a recuperat foarte mult din aceste valori românești. Există însă și o asemănare la fel de clară: chiar în perioada „național-comunismului” predomina interpretarea comunistă de tip marxist-leninist în funcție de care se stabilea care valori culturale corespund „intereselor maselor largi populare” și care valori culturale aveau un „caracter burghez, limitat de clasă”! Astfel, și „național-comunismul” a promovat ca și „proletcultismul” judecarea culturii pe baza ideilor filosofiei marxist-leniniste.

  În plan economic, așa cum am amintit mai sus, comuniștii au aplicat modelul sovietic fără crâcnire. Economia românească a fost complet centralizată, proprietatea privată era desființată sau redusă la dimensiuni nesemnificative. Totuși, pentru păstrarea aparențelor, în constituțiile comuniste din 1948 și 1952 proprietatea de stat nu era clar afirmată! Astfel, de exemplu în Constituția din 1952  se vorbește de „proprietatea obștească” ca și cum bunurile economice ar fi aparținut realmente „celor ce muncesc de la orașe și sate”! Astfel regimul comunist dorea să sublinieze că el este singurul regim politic care promovează cu adevărat interesele „oamenilor muncii”, care erau „cu adevărat stăpâni pe destinul lor, pe munca lor și pe toate bunurile obștești” – afirmație repetată la nesfârșit în timpul regimului comunist!

   Pe fondul încălcării grave a tuturor libertăților și drepturilor omului în timpul regimului ceaușist, s-a manifestat și-n țara noastră fenomenul dizidenței anticomuniste. Aceasta s-a făcut cunoscută și-n plan extern prin intervențiile de la posturile de radio „Europa Liberă” și „Vocea Americii”. Cei mai cunoscuți dizidenți, încă din anii 70, au fost: Paul Goma, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Emil Hurezeanu. Cu excepția lui Paul Goma plecat în exil, ceilalți s-au manifestat pe tot parcursul anilor 80. Totuși, Emil Hurezeanu a plecat din țară dar se va face cunoscut prin emisiunile de la „Europa Liberă”. Doina Cornea a intrat chiar în greva foamei!

   O acțiune spectaculoasă, am putea spune, a fost reprezentată de protestul hotărât al istoricului Dinu C. Giurescu față de așa-zisa „sistematizare” a satelor românești. Această acțiune a declanșat o reacție puternică de răspuns în Occident. Aici vor apărea organizații care își propuneau salvarea satelor românești. Cea mai cunoscută a fost „Acțiunea salvați satele românești” din Franța!

  Altă acțiune cu puternic impact în societate dar și în plan extern a fost greva muncitorilor din Brașov, din noiembrie 1987! Aici s-au strigat și lozinci anticomuniste. Ea s-a soldat cu numeroși arestați care au fost anchetați în cel mai pur stil stalinist!

   Am putea aminti, desigur, acțiunea de-a dreptul uluitoare a lui Constantin Pârvulescu  de la Congresul al XII-lea al P.C.R., din 1981, când l-a criticat în văzul lumii foarte dur pe Ceaușescu. Sau „Scrisoarea celor 6”, dar aceste două acțiuni nu-și propuneau înlăturarea regimului comunist ci doar înlăturarea regimului ceaușist.

   În cele din urmă, în 1989, regimul comunist din România a fost înlăturat.

SUBIECTUL al II-lea_____________________ (30 de puncte)

A. Citiţi afirmaţia următoare:

„În mai puţin de 40 de ani (din timpul domniei lui Vespasian până la 106) Imperiul Roman reuşeşte, printr-o politică decisă, să înglobeze o bună parte a ţinuturilor locuite de daco-geţi."

( M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ş. Papacostea, P. Teodor, Istoria României)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2 puncte

2. Argumentaţi, în aproximativ o pagină, opinia exprimată, având în vedere:

- Prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului și menționarea a trei caracteristici ale acestuia) relevante pentru susținerea opiniei;

- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului

istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate şi respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte

B. Citiţi afirmaţia următoare:

„În secolul al XIX-lea, modificarea hărţii Europei prin crearea regatului Italiei este

contemporană cu modificări şi mai importante pentru echilibrul continentului, modificări care intervinîn ţările germanice."

(S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei).

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

1.   Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus.                                          2 puncte

2.   Argumentaţi, în aproximativ o pagină, opinia exprimată, având în vedere:            -  -   - prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului și menționarea a trei caracteristici ale acestuia) relevante pentru susținerea opiniei; 

   - evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate şi respectarea limitei de spaţiu.                              13 puncte

Rezolvare:

II.A. Raporturile Imperiului Roman cu geto-dacii:

Contextualizare – Pentru Imperiul Roman pericolul geto-dac se amplifică la cumpăna celor două mari ere. Aceștia devin o barieră tot mai serioasă în fața dorinței împăraților romani de a-și consolida dominația în zona balcano-dunăreană. Unii regi geto-daci efectuează campanii militare la sud de Dunăre. Datorită unor astfel de campanii, împăratul Claudius a organizat provincia Moesia, locuită de moesi „din vechiul neam aprig al geților”! Altă campanie are loc la sfârșitul domniei lui Nero. În fine, se remarcă campania de la sud de Dunăre a regelui Duras, din iarna 85/86. În aceste condiții, Imperiul Roman va relua politica de expansiune la nord de Dunăre.

Argumentare – Putem susține aceste afirmații cu următoarele două fapte istorice, anume:

Primul fapt istoric: campania militară a împăratului Domițian - a fost considerată „cel mai important război de atunci al romanilor.” – Dio Cassius. 

Acest fapt prezintă 3 trăsături:

*Prima: a fost o campanie militară, determinată, în parte, de dorința lui Domițian de a anihila opoziția senatorială care îl considera „neinspirat” în sfera politicii față de geto-daci;

*A doua: campania era însă absolut necesară pentru consolidarea stăpânirii romane în Moesia, primejduită serios de către Duras; ulterior, pentru o mai bună apărare, Domițian împarte Moesia în două provincii: Moesia Superior și Moesia Inferior;

*A treia: Domițian va fi nevoit să încheie pacea cu Decebal/Diurpaneus (urcat pe tron după cedarea puterii de către Duras, vărul său) deoarece a fost învins de către marcomanii germanici în Pannonia și nu mai avea forțe militare suficiente pentru a-l învinge pe Decebal. Pacea va fi una de compromis, dar, cu trecerea timpului, va fi percepută de către romani ca o umilință!

    Cel care va încerca să înlăture „umilința” va fi împăratul Traian!

Al doilea fapt istoric: războaiele geto-dacice conduse de Traian. Prezintă și acest fapt 3 trăsături, anume:

*Prima: primul război a fost declanșat de către Traian mai mult pentru a „șterge impresia penibilă lăsată de campaniile lui Domițian”. Dar se mai dorea și anularea păcii „jignitoare” din 89! Astfel, primul război a avut mai degrabă un caracter demonstrativ, de forță. Așa se explică de ce Decebal nu a fost complet învins!

*A doua: al doilea război este cauzat clar de politica provocatoare a lui Decebal! Acesta nu doar că nu respecta pacea din 102, „sfidându-i în continuare pe romani, la fel cum făcuse după pacea din 89” (Pierre Grimal), dar, mai mult, pune la cale o alianță cu regele Pacorus al parților, ce stăpâneau Persia! Exista posibilitatea ca Imperiul Roman să lupte pe două fronturi! Era un pericol foarte grav și, astfel, Traian declară război lui Decebal.

*A treia: al doilea război apare, spre deosebire de primul, ca un război legitim, datorat necesității Imperiului de a anihila rapid primejdia de se confrunta cu doi dușmani deodată. A fost dus până la capăt – Decebal a fost înfrânt și s-a sinucis. Rămâne încă de discutat de ce alianță urmărită de Decebal nu s-a concretizat. Altă problemă este reprezentată de limitarea spațiului geto-dac ocupat de romani. De ce aceștia nu au mers mai departe în ocuparea întregului teritoriu geto-dac? Au dorit doar să aibă frontieră naturală pe linia Carpaților Orientali?

    Ca o concluzie la cele expuse, împărtășim opinia autorilor lucrării „Istoria României”, dar până la un punct – Ce caută Vespasian în discuție!? Este o informație greșită! Vespasian a fost ocupat și … preocupat de cu totul alte spații geopolitice, - exemplu: războiul cu evreii! 

II.B. Afirmarea unor noi centre de putere pe continent – secolul XIX:

 Contextualizare – Secolul XIX a fost denumit pe drept cuvânt „secolul naționalităților”. Totuși, formarea unor noi state naționale a repus dramatic pe tapet echilibrul de forțe continental, favorabil unor țări ca Anglia și Franța. În special, apariția Germaniei va clătina puternic status-quoul existent! Putem susține această afirmație prin prezentarea a două fapte istorice relevante.

Argumentare:

Primul fapt istoric: apariția celor două state – Italia și Germania. Însăși apariția lor a fost importantă. De ce? Deoarece amândouă își arogau dreptul de a fi puteri continentale și coloniale în numele moștenirii lor istorice: Germania se considera moștenitoarea „Sfântului Imperiu Romano-German” iar Italia, bineînțeles, se considera moștenitoarea trecutului său imperial roman.

   Observăm trei trăsături importante ale acestui fapt, anume:

*Prima:  acțiunea de unificare celor două state a determinat conflicte cu alte țări sau centre de putere (Papalitatea de exemplu în cazul Italiei). Astfel, Prusia condusă de Otto von Bismarck, inițiatoarea unificării Germaniei, a trebuit să lupte contra Austriei, Danemarcei și, în special, contra Franței. În cazul Italiei, amintim războiul dus de Regatul Sardiniei/Piemontului în alianță cu Franța contra Austriei pentru unificarea cu teritorii din nordul Italiei – Lombardia de exemplu.

*A doua: ambele state doresc să continue gloria trecutului. Germania considerându-se „Al Doilea Reich” vroia să renască și să ducă mai departe slava „Primului Reich” – „Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană”! Italia va dori și ea să fie la înălțimea trecutului roman! De aici conflicte și tensiuni cu celelalte puteri europene.

*A treia: ambele state vor căuta aliați pentru a-și pune în practică proiectele, fiind conștiente că nu aveau suficientă putere pentru a și le realiza singure. Chiar vor face parte, o vreme, din aceeași alianță politico-militară – „Tripla Alianță” (Puterile Centrale).

Al doilea fapt istoric: lupta pentru modificarea echilibrului european și pentru reîmpărțirea lumii. Și în cazul acestui fapt putem evidenția trei trăsături, anume:

*Prima: ambele state au inițiat acțiuni politico-diplomatice și militare pentru a-și afirma „noul statut”. Germania, prin vocea împăratului Wilhelm I, anunță că interesele ei sunt mondiale – „Weltpolitik”! Această politică a pus în gardă, mai cu seamă, Anglia – cea mai mare putere colonială a timpului. Italia, la rândul ei, va agita lucrurile în Africa, dar a fost umilită pe plan politico-militar în încercarea de a ocupa Etiopia/Abisinia!

*A doua: noua orientare politică, mai ales a Germaniei, determină o cursă a înarmărilor fără precedent până atunci. Toate puterile continentale vor marșa la această cursă a înarmărilor.

*A treia: acțiunea concertată pentru reîmpărțirea lumii! De exemplu, Germania a impus organizarea Conferinței de la Berlin din 1884, unde s-a încheiat un „Pact colonial” pentru împărțirea Africii între puterile europene. Cu această ocazie, Germania și Italia au fost recunoscute oficial ca puteri coloniale!

   Ca o concluzie la cele expuse, suntem de acord cu opinia celor doi istorici: într-adevăr, prin apariția celor două state, - Italia și Germania -, echilibrul continental a fost grav perturbat. Mai mult, și după 1884, Germania a continuat provocările, datorate Weltpolitik-ului; în final ajungându-se la „Marele Război”.

SUBIECTUL al III-lea                                                                                            (30 de puncte)

Următoarele secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:

Competenţe specifice Conţinuturi  A. 1.2.                 Utilizarea termenilor            istorici specifici             faptelor istorice din spaţiul românesc în Epoca Modernă [...], în diferite situaţii de comunicare scrisă sau orală SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE TRADIŢIE ŞI MODERNITATE (SECOLUL AL XVIII-LEA - PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA) Termeni istorici, concepte, probleme de atins: - iluminism, reforme, biserică unită, naţiune, - principiul separării puterilor în stat; - tendinţe de modernizare în societatea românească; -  începuturile formării naţiunii moderne. Conţinuturi: •  Regimul habsburgic şi mişcarea de emancipare politico-socială în Transilvania •  Regimul fanariot în Moldova şi în Ţara Românească •  Chestiunea orientală şi Principatele Romane

(Programe școlare pentru Istorie, clasa a VIII-a, OMECI nr. 5097/09.09.2009)

Competenţe specifice Conţinuturi B: 2.3 Analizarea factorilor politici, sociali, economici, culturali care alcătuiesc imaginea unei societăţi STATUL ŞI POLITICA •  Organizarea statelor moderne Probleme de atins: “Revoluţia glorioasă”, constituirea SUA, Revoluţia franceză, Franţa napoleoniană

(Programa școlară pentru clasa a X-a – Istorie, OMEC nr. 4598/31.08.2004 )

Pornind de la secvențele de mai sus, prezentați formarea/dezvoltarea și evaluarea competențelor specifice date, având în vedere:

-       prezentarea utilizării metodei conversația euristică pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice date în secvența A (menționarea a două caracteristici ale metodei, precizarea modului de organizare a clasei, exemplificarea a două sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);

-       prezentarea utilizării metodei cubul pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice date în secvența B (menționarea a două caracteristici ale metodei, precizarea modului de organizare a clasei, exemplificarea a două activități desfășurate de profesor și a două sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);

-       menționarea a două avantaje și a unei limite ale itemilor subiectivi;

-       proiectarea unui item de tip eseu cu răspuns restrâns pornind de la cinci termeni istorici/concepte și elaborarea a trei criterii de evaluare, pentru secvența A;

-       menționarea a trei recomandări de proiectare a itemilor cu alegere multiplă;

-       proiectarea unui item de tip alegere multiplă cu alegerea celui mai bun răspuns din trei opțiuni date, elaborat pentru secvența B.

Notă: Se punctează şi răspunsurile corespunzătoare itemilor, respectiv corectitudinea ştiinţifică

a informaţiei istorice.

REZOLVARE:

*Conversația euristică – În actuala perioadă și în învățământul românesc s-a mutat accentul pe formarea/dezvoltarea competențelor. În general, s-a accentuat importanța metodelor active-participative, într-un astfel de învățământ. Dar, și unele metode tradiționale pot, foarte bine, să contribuie la o astfel de învățare, mai ales dacă ele se raportează la Cadrul ERR – Evocare, realizarea sensului, reflecție, sau Dezvoltarea Gândirii Critice. Astfel, una dintre metodele tradiționale adecvate, pentru acest scop, este conversația euristică. În fapt, mulți autori o consideră o metodă activ-participativă modernă, mai ales că poate fi utilizată ca procedeu didactic în cadrul altor metode moderne – exemplu: SVA, SINELG, Ghidul de anticipație, tehnica 5W și H, tehnica STAD, Cadranele etc..

   Această metodă prezintă o serie întreagă de caracteristici care o fac adecvată  pentru învățarea centrată pe competențe. De altfel, termenul „euristic” provine din cuvântul grecesc „euriskein” care înseamnă „a descoperi”, „a cerceta”. Putem sublinia două caracteristici:

*Prima: este centrată pe acțiunea de cercetare, descoperire, investigație din partea elevilor. Este recomadabil ca profesorul să aibă în vedere întrebări-problemă sau situații-problemă. Profesorul se va raporta și la experiența de învățare  a elevilor, la cunoștințele anterioare ale acestora, pentru ca aceștia să poată rezolva problemele sau situațiile-problemă aduse în atenția lor.

* A doua: formularea răspunsurilor/rezolvărilor pretinde din partea elevilor înțelegere/comprehensiune, aplicare și analiză, cu alte cuvinte, se raportează la nivelele taxonomice superioare ale domeniului cognitiv, conform modelului propus de Benjamin Bloom.

   Pentru secvența didactică dată, profesorul poate organiza clasa în grupe. Numărul acestor grupe nu este determinat clar în literatura de specialitate. Noi plecăm de la situația în care profesorul împarte clasa în 4 grupe, având în minte raportarea la tehnica SVA sau metoda cadranelor. După organizarea clasei în cele 4 grupe, profesorul le va distribui întrebări-problemă sau situații-problemă pentru a evidenția clar aspectele euristice ale conversației; altfel, se poate ajunge ușor, prin modul de formulare al întrebărilor, la conversație catehetică.

Aplicație-model: celor 4 grupe li se cere să rezolve următoarele situații-problemă:

*Grupa I: Cum explicați faptul că în fruntea mișcării de emancipare națională din Transilvania s-au aflat reprezentanții Bisericii Greco-Catolice? În fond, prin diplomele leopoldine din 1699 și 1701, greco-catolicilor li se garantaseră drepturi egale cu reprezentanții celorlalte religii recepte!

*Grupa a II-a: Cum apreciați faptul că, în timpul regimului fanariot din Moldova și Țara Românească deși se desființase iobăgia, - rumânia, vecinia -, totuși țăranii au devenit clăcași – a doua iobăgire în cele două țări române? În fond, țăranii erau eliberați de legarea de glie, impusă, în mod categoric, de Mihai Viteazul. Cum a fost posibil, de exemplu, ca la 1848 să se vorbească de necesitatea desființării iobăgiei în cele două țări? Nu fuseseră țăranii eliberați deja?

*Grupa a III-a: Cum a evoluat mișcarea de emancipare politico-socială în Transilvania spre o mișcarea de emancipare națională și de ce orice emancipare în plan social a românilor putea echivala cu o emancipare națională a acestora? – elevii vor trebui să aibă în vedere, în mod deosebit, aprecierile referitoare la caracterul răscoalei din 1784 făcute de David Prodan.

* Grupa a IV-a: Care au fost consecințele pentru Principatele Române ale decăderii Imperiului Otoman după eșecul în asediul Vienei (1683)? Se va pleca de la faptul că decăderea Imperiului Otoman ar fi trebuit, logic cel puțin, să ducă la slăbirea controlului otoman asupra celor două țări române, dar, dimpotrivă, acest control s-a accentuat odată cu impunerea domniilor fanariote.

   Pentru rezolvarea acestor sarcini, profesorul nu va trebui să se limiteze la organizarea clasei în grupe și la distribuirea sarcinilor de lucru. Dimpotrivă! Va trebui să indice elevilor materialul bibliografic adecvat – exemplu: „O istorie sinceră a poporului roman”, autor Florin Constantiniu; „Istoria României” – colectiv de autori ( Mircea Bărbulescu, Dennis Deletant etc..), lucrările lui Keith Hitchins care au avantajul unei prezentări detașate a istoriei românilor, fără dispute legate de diverse moduri de prezentare a istoriei românilor, gen „istoria eroică a românilor” versus „istoria demitizată a românilor”!

 *Metoda Cubului – este una dintre metodele cele mai clar orientate spre dezvoltarea Gândirii Critice – Cadrul ERR! Prin cele 6 sarcini corespunzătoare celor 6 fețe, îi provoacă pe elevi să urmeze, în principiu, întregul traseu al taxonomiei cognitive propuse de Benjamin Bloom. Metoda și-a luat numele de la mijlocul didactic prin care se vehiculează sarcinile destinate elevilor – un cub.

   Metoda prezintă numeroase caracteristici/trăsături adecvate învățării centrate pe competențe. Iată două mai relevante:

*Prima: prezintă evidente avantaje formative și activizatoare prin inițierea elevilor în argumentarea rațională, prin capacitatea de a colabora cu colegii și de a dialoga constructive, prin asumarea unor sarcini de echipă – toate acestea ducând la formarea/dezvoltarea comportamentelor civic-democratice.

* A doua: dezvoltă gândirea divergentă a elevilor, competențele de rezolvare a unor probleme sau sarcini-problemă prin antrenarea capacităților elevilor de a rezolva euristic sau algoritmic respectivele sarcini; exersează, în aceeași direcție, capacitatea acestora de a emite și de a valida ipoteze sau de a identifica soluții rezolutive.

    Pentru secvența didactică aflată în atenția noastră, - B -, profesorul desfășoară o serie de activități. Exemplificăm două:

*Prima: este evidentă! Împarte clasa în 6 grupe, fiecăreia distribuindu-i o sarcină din cele 6: Descrieți! Comparați! Asociați! Aplicați! Analizați! Argumentați pro și contra!

* A doua: va indica elevilor studierea unor lucrări istorice relevante care îi vor ajuta în rezolvarea sarcinilor; exemplu: „Ascensiunea Occidentului” – autor William H. McNail; „Istoria Lumii” – autor J.M Roberts. Cele două lucrări sunt considerate „best-selleruri” mondiale în ceea ce privește scrierea istoriei!

  Elevii primesc diverse sarcini. Iată două dintre acestea:

*Prima: este evidentă! Fiecare grupă va trebui să resolve sarcina atribuită ei. În cazul nostrum putem avea următoarele sarcini:

Grupa I: Descrieți caracteristicile Vechiului Regim din Franța!

Grupa II: Comparați modelul politic american cu cel britanic!

Grupa III: Analizați „revoluția glorioasă” din Anglia și demonstrați de ce aceasta, pe cale pașnică, a reușit să asigure rolul decesiv al Parlamentului în viața politică britanică!

Grupa IV: Aplicați măsurile iacobinilor la contextul politico-social care le-a determinat și explicați de ce guvernarea iacobină trebuia să fie „revoluționară până la pace”!

Grupa V: Asociați caracteristicile strategiilor militare ale lui Napoleon la acțiunile  militare ale inamicilor Franței  și  formulați aprecieri referitoare la aceste strategii! De exemplu,  se vor avea în  vedere campania militară  din Rusia, înfrîngerile  navale în  fața  flotei engleze etc..

Grupa VI: Argumentați, pro și contra, în favoarea/defavoarea afirmației: „Modelul politic american constituie baza oricărui sistem democratic modern”!

*A doua: elevii pot realizeze proiecte/referate plecând de la cele 6 sarcini. Astfel se rezolvă problema legată de caracterul cronofag al metodei. În practică, realizarea concretă a sarcinilor bazate pe metoda cubului necesită cel puțin 2-3 ore! Ori, din păcate, orele de istorie s-au redus foarte mult, fapt care face inoperante multe dintre metodele modern. De aceea, realizarea unor proiecte/referate de către fiecare grupă, corespunzător sarcinii ei, rezolvă mult mai bine problema factorului timp!

* Itemii subiectivi – au o serie de avantaje dintre care prezentăm două:

*Primul: acești itemi solicită elevilor eleborarea unui răspuns deschis, care este foarte foarte puțin orientat prin structura sarcinii sau, chiar, nu este deloc orientat! Elevii decid care sunt elementele pe care le vor valorifica în răspunsurile/rezolvările lor, ce lungime să aibă acestea ( cu excepția eseului cu limită de spațiu sau restrâns), în ce vor consta răspunsurile lor – exemplu: explicații, argumente, opinii, descrieri, investigații etc..

* A doua: evaluează performanțe complexe ale învățării - comportamente corespunzând nivelelor taxonomice superioare ale domeniului cognitive: analiză, argumentare, sinteză, abilitatea de exprimare în limbajul epecific istoriei etc..

   Au însă și numeroase limite. Cel mai important: nu pot asigura o corectare și o notare a lor cu grad mare de obiectivitate; aprecierea rezulattelor elevilor depinde de obiectivitatea sau subiectivitatea profesorului.

Aplicație-model: pentru secvența didactică A:

   Alcătuiți un eseu de cel puțin o jumătate de pagină privitor la mișcarea de emancipare politico-socială din Transilvania, în care să integrați următorii 5 termeni/concepte istorici/istorice: diploma leopoldină, uniatism, supplex, Școala Ardeleană, concepție națională modern.

    Răspunsul va fi evaluat în funcție de îndeplinirea a 3 criterii de evaluare, anume:

1 - respectarea succesiunii logice a informației istorice – 40 puncte;

2 - prezența conectorilor de tip cauză-efect și de argumentare a opiniilor formulate – 30 puncte;

3 – respectare limitei de spațiu – 20 puncte; se vor acorda 10 puncte din oficiu.

   Răspunsul așteptat din partea elevilor: Mișcarea de emancipare politico-socială din Transilvania:

     La sfârșitul secolului XVII Transilvania a devenit provincie a Imperiului Habsburgic. Deși se accepta teoretic autonomia provinciei, în practică ea a fost integrată ferm în structurile Imperiului printr-o politică fermă de centralizare.

    Principiile de organizare ale Transilvaniei au fost incluse în „Diploma Leopoldină” din 4 decembrie 1691. Acest document recunoștea drepturile celor 3 națiuni(magiari, secui, sași) și a celor 4 religii recepte (catolică, luterană, calvină, unitariană). Românii erau, în continuare, situați în afara cadrului constituțional, fiind considerați „tolerați”. „admiși pentru bunul public”.

    Din dorința de a beneficia de aceleași drepturi cu națiunile privilegiate, o parte din români vor accepta uniatismul – unirea cu Biserica Romei și formarea, astfel, a Bisericii Greco-Catolice. Reprezentanții acestei Biserici vor avea, în principiu, aceleași drepturi cu celelalte națiuni. În realitate, multe dintre aceste drepturi nu vor fi respectate, de aceea, în fruntea mișcării de emancipare a românilor se vor afla chiar reprezentanți de seamă ai acestei Biserici – Innocențiu Micu Klein, și reprezentanții „Școlii Ardelene” (Samuil Micu, Petru Maior, Ion Budai Deleanu etc.). Atât Innocențiu cât și „Școala Ardeleană” au alcătuit „Supplexuri” prin care cereau drepturi pentru români. La baza acestora se află o concepție națională modern - și plebea făcea parte din națiune alături de cler și nobilime. „Școala Ardeleană” în Supplexul din 1791 a exagerat, însă, concepția latinistă despre români.

   Mișcarea de emencipare a românilor a fost larg reprezentată și de răscoala din 1784. Și în cadrul acestei răscoale s-a manifestat conștiința națională a românilor, lui Horea atribuindu-se de către austrieci gândul de a reface Dacia, de aceea a fost numit „Horea Rex Daciae”!

*Itemii cu alegere multiplă – solicită elevilor selectarea răspunsului corect (răspusurilor corecte) dintre  mai multe variante oferite (distractori). Profesorul trebuie să țină seama de următoarele 3 recomandări în proiectarea lor:

1 - variantele de răspuns să pună în evidență capacitățile de gândire logică ale elevilor, mai ales dacă toate variantele sunt corecte și trebuie aleasă cea mai pertinentă. 

2 - să nu sugereze, prin modul de formulare al lor, răspunsurile corecte;

3 – distractorii (dacă sunt greșiți) trebuie astfel formulați încât să pară plauzibili pentru a nu permite ghicirea răspunsului (răspusurilor) corect.

    În situația noastră, profesorul trebuie să elaboreze variante de răspuns corecte din care elevii vor alege pe cea mai concludentă! Astfel, pentru a se îndeplini această cerință, considerăm că este mult mai relevant un item cu alegere multiplă de tipul: se prezintă un enunț și apoi 3 variante sub formă tot de enunțuri care trebuie să completeze sau să evidențieze mai bine enunțul-premiză.

Aplicație-model - pentru secvența didactică B:

    Citiți cu atenție următorul enunț:

„Revoluția franceză a definit și a promovat drepturile omului și ale cetățeanului,  conform principiilor filosofiei iluministe. Ea va constitui baza la care se vor raporta alte revoluții desfășurate ulterior pe continentul european, - revoluțiile pașoptiste, de pildă -, dar tot această revoluție a constituit sursă de inspirație pentru revoluția bolșevică din Rusia!”

   Alegeți dintre următoarele 3 enunțuri-opțiuni pe cel mai relevant pentru completarea/argumentarea enunțului de mai sus:

     „Principiile revoluției franceze au fost aclamate în toate revoluțiile pașoptiste, dar unele dintre ele au fost folosite și de comuniștii-bolșevici pentru a argumenta, printre altele, desființarea proprietății private!” - enunțul a;

       „Din păcate, însă, revoluția a prezentat și o serie de aspecte profund negative – „legea suspecților” din timpul guvernării iacobine, fapt care va fi speculat, mai târziu de stalinism prin conceptul de „dușman al poporului”! Ce diferență există, la urma urmei, între „suspecți” și „dușmanii poporului”? De altfel, bolșevicii au pretins că revoluția lor a fost încununarea cea mai înaltă a principiilor promovate de revoluția franceză!”- enunțul b;

         „Revoluția franceză poate fi judecată în diverse feluri. Ea a promovat idei înalte ale filosofiei iluministe, dar a promovat și concepte fundamental opuse acestora – „suspecții” din timpul guvernării iacobine, este unul dintre ele.  Va constitui sursă de inspirație, din nefericire, pentru bolșevicii ruși. Conform lui Lenin „revoluția rusă a fost desăvârșirea revoluției franceze!” Să nu uităm că unele idei ale lui Jean Jacques Rousseau, - foarte apreciat de iacobini -, privitoare la proprietatea privată  ca sursă a răului în societate au constituit fundamental pentru doctrina comunistă a desființării proprietății private, comuniștii afirmându-se astfel drept continuatorii legitimi ai Iluminismului și revoluției franceze!”- enunțul c.

  Toate aceste enunțuri sunt corecte! Alegerea celui mai bun, mai complet, mai percutant, - ca să zicem așa -, va depinde de gândirea proprie a elevilor dar și de … subiectivitatea profesorului! Cu alte cuvinte, un astfel de item cu alegere multiplă poate deveni, ușor, item semiobiectiv sau, chiar, subiectiv! Considerăm destul de nepotrivit un astfel de item, care se dorește obiectiv! Ori este vorba de item cu alegere multiplă ori de item de tip semiobiectiv/subiectiv și atunci îl include în categoria itemilor de tip situații-problemă!

   În aplicația noastră cel mai bun răspuns dintre cele 3 opțiuni este enunțul …3.