IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a șaptea).

 

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a șaptea)

31.Discipolii lui Iisus smulg spice în sabat:

MATEI 12:1-8; MARCU 2:23-28; LUCA 6:1-5;

·         DISCIPOLII SMULG SPICE DE GRÂU ÎN SABAT

·         IISUS ESTE „DOMN AL SABATULUI”

 Iisus şi discipolii săi se îndreaptă spre nord pentru a ajunge în Galileea. Este primăvară, iar grâul s-a copt. Când li se face foame, discipolii smulg câteva spice de grâu şi le mănâncă boabele. Însă, fiind zi de sabat, acţiunea lor nu trece neobservată de farisei. Să ne amintim că, nu cu mult timp în urmă, câţiva iudei din Ierusalim au vrut să-l omoare pe Iisus, acuzându-l că a încălcat sabatul. Acum, fariseii îi acuză pe discipoli spunându-i lui Iisus: „Uite că discipolii tăi fac ce nu este permis să se facă în sabat” (Matei 12:2). Fariseii susţin că a culege spice şi a le freca cu mâinile pentru a le mânca boabele înseamnă a secera şi a treiera (Exodul 34:21). Interpretarea lor rigidă referitoare la ce înseamnă a munci face din sabat o povară, când, de fapt, el a fost instituit pentru a fi o zi de bucurie şi de întărire spirituală. Vrând să le corecteze concepţia greşită despre sabat, Iisus le dă exemple care demonstrează că Dumnezeu nu a intenţionat ca legea sa cu privire la sabat să fie aplicată în acest mod. Unul dintre exemplele date de Iisus este cel al lui David şi al oamenilor săi. Când li s-a făcut foame, ei s-au oprit la tabernacol şi au mâncat pâinile de prezentare/punere înainte. Acele pâini, care fuseseră deja luate dinaintea Domnului şi înlocuite cu altele proaspete, erau, de regulă, mâncate de preoţi. Totuşi, în acea împrejurare, David şi oamenii săi nu au fost condamnaţi pentru că au mâncat pâinile de prezentare (Leviticul 24:5-9; 1 Samuel 21:1-6). Iisus dă un alt exemplu: „N-aţi citit în Lege că în zilele de sabat preoţii profanează sabatul în templu şi rămân totuşi nevinovaţi?”. El se referă la faptul că preoţii taie animale pentru jertfă şi fac şi alte munci la templu chiar în ziua de sabat. Iisus continuă: „Dar vă spun că aici este unul mai mare decât templul” (Matei 12:5, 6; Numerele 28:9). Iisus foloseşte şi de această dată Scripturile pentru a-şi susţine ideea: „Dacă aţi fi înţeles ce înseamnă: „Îndurare vreau, nu jertfă”, nu i-aţi fi condamnat pe cei nevinovaţi”. El încheie astfel: „Pentru că Fiul omului este Domn al sabatului”. Prin aceste cuvinte, Iisus face referire, probabil, și la viitoarea sa Domnie de O Mie de Ani, care va aduce pacea pe pământ (Matei 12:7, 8; Osea 6:6). Omenirea suferă de multă vreme sub sclavia apăsătoare a lui Satan, violenţa şi războaiele fiind larg răspândite. Cât de diferit vor sta lucrurile pe parcursul domniei lui Hristos, asemănătoare unui sabat, care va fi un timp de odihnă mult aşteptat!

32.Ce este permis să se facă în sabat?

MATEI 12:9-14; MARCU 3:1-6; LUCA 6:6-11;

·         ISUS VINDECĂ ÎN SABAT UN OM CU MÂNA USCATĂ

 Este din nou sabat, iar Iisus se află într-o sinagogă, probabil în Galileea. Aici El vede un om cu mâna dreaptă uscată (Luca 6:6). Scribii şi fariseii îl urmăresc pe Iisus cu atenţie. De ce? Întrebarea pe care aceştia i-o adresează scoate la iveală adevăratele lor intenţii: „Este permis să vindeci în sabat?” (Matei 12:10). Conducătorii religioşi iudei cred că este permis să vindeci o persoană în sabat doar dacă viaţa ei este în pericol. De exemplu, ei susţin că în sabat nu este permis să fie pus la loc un os sau să fie bandajată o entorsă întrucât, în astfel de cazuri, viaţa unei persoane nu este în pericol. Evident, scribii şi fariseii nu pun această întrebare deoarece sunt sincer interesaţi de acest om care suferă, ci caută un pretext pentru a-l condamna pe Iisus. Însă Iisus le cunoaşte modul greşit de a gândi. El îşi dă seama că punctul lor de vedere referitor la ce reprezintă o încălcare a poruncii de a nu munci în sabat nu este rezonabil şi nici în armonie cu Scripturile (Exodul 20:8-10). Iisus a mai fost criticat în mod nejustificat pentru lucrările sale bune. Dar acum El se pregăteşte să-i înfrunte pe scribi şi pe farisei, spunându-i omului cu mâna uscată: „Ridică-te şi vino în mijloc!” (Marcu 3:3). Iisus se întoarce către scribi şi farisei şi le zice: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie şi-i cade într-o groapă în sabat, n-o apucă şi n-o scoate afară?” (Matei 12:11). Întrucât o oaie reprezintă o investiţie, ei nu ar lăsa-o în groapă până a doua zi. Dacă oaia ar muri, ei ar suferi o pierdere financiară. În plus, Biblia spune: „Cel drept are grijă de sufletul animalului său domestic” (Proverbele 12:10). Iisus continuă făcând o paralelă: „Cu cât deci este mai de preţ un om decât o oaie! De aceea este permis să faci bine în sabat” (Matei 12:12). Aşadar, Iisus nu ar încălca sabatul vindecându-l pe acest om. Conducătorii religioşi nu pot combate un raţionament atât de logic, care reflectă compasiune. Prin urmare, ei tac. Indignat, dar şi adânc mâhnit din cauza gândirii lor greşite, Iisus se uită în jur şi îi spune omului: „Întinde-ţi mâna!” (Matei 12:13). Omul îşi întinde mâna uscată şi este vindecat. Cât de mult se bucură el! Dar cum reacţionează cei care vor să-l prindă în capcană pe Iisus? În loc să se bucure că mâna omului a fost vindecată, fariseii pleacă şi încep imediat să uneltească împotriva lui Iisus „cu membrii partidului lui Irod, ca să-l omoare” (Marcu 3:6). Acest partid politic include, se pare, membri ai unui grup religios, numiţi saduchei. De obicei, între saduchei şi farisei există disensiuni, însă de această dată cele două grupuri se aliază împotriva lui Iisus.

 

33.Iisus împlineşte profeţia lui Isaia:

MATEI 12:15-21; MARCU 3:7-12;

·         MULŢIMI DE OAMENI SE STRÂNG ÎN JURUL LUI IISUS

·         IISUS ÎMPLINEŞTE PROFEŢIA LUI ISAIA

 Aflând că fariseii şi membrii partidului lui Irod plănuiesc să-l ucidă, Iisus se retrage împreună cu discipolii săi la Marea Galileii. La El se adună mari mulţimi de oameni din toate părţile: din Galileea, din oraşele de coastă Tir şi Sidon, din zona aflată la est de râul Iordan, din Ierusalim şi din Idumeea, situată mai departe, în sud. Iisus îi vindecă pe mulţi. De aceea, cei grav bolnavi nu mai aşteaptă ca Iisus să-i atingă pentru a-i vindeca, ci se înghesuie nerăbdători în jurul lui ca să-l atingă (Marcu 3:9, 10). Întrucât mulţimile sunt foarte mari, Iisus le spune discipolilor să-i ţină la îndemână o barcă mică. Astfel, El poate să se îndepărteze de ţărm pentru ca mulţimile să nu-l îmbulzească. În plus, îi poate învăţa pe oameni din barcă sau poate călători de-a lungul ţărmului pentru a-i ajuta şi pe alţii. Discipolul Matei consemnează că prin activitatea desfăşurată de Iisus se împlineşte „ce se spusese prin profetul Isaia” (Matei 12:17). Ce profeţie împlineşte Iisus? „Iată! Robul Meu pe care l-am ales, Alesul Meu, în care își găsește plăcerea sufletul Meu! Voi pune Duhul Meu peste El şi El va face neamurile să înţeleagă ce este dreptatea. El nu se va certa, nu va striga şi nimeni nu-i va auzi glasul pe drumurile mari. El nu va zdrobi trestia frântă şi nu va stinge fitilul care fumegă, până nu va face să triumfe dreptatea. Şi neamurile vor nădăjdui în numele Său.” (Matei 12:18-21; Isaia 42:1-4). Desigur, Iisus este Robul cel iubit, în care Dumnezeu-Tatălîși găsește plăcerea. El arată clar ce înseamnă adevărata dreptate, care este deformată de tradiţii religioase false. Aplicând în mod greşit Legea lui Dumnezeu, fariseii nici măcar nu-i vin în ajutor unui om bolnav dacă este zi de sabat. Iisus însă dezvăluie dreptatea divină şi demonstrează că Duhul lui Dumnezeu este peste El eliberându-i pe oameni de povara tradiţiilor omeneşti. Din acest motiv conducătorii religioşi vor să-l omoare. Ce mârşăvie! Care este semnificaţia cuvintelor: „El nu se va certa, nu va striga şi nimeni nu-i va auzi glasul pe drumurile mari”? Când îi vindecă pe oameni, Iisus le porunceşte acestora sau demonilor „să nu dezvăluie cine este” (Marcu 3:12). El nu vrea ca oamenii să afle cine este de la unii care mărturisesc despre El în mod zgomotos pe străzi sau prin intermediul unor veşti de senzaţie, transmise pe cale orală, care deseori sunt denaturate. De asemenea, Iisus le face cunoscut mesajul său mângâietor celor care, în sens figurat, sunt ca o trestie frântă, aplecată şi călcată în picioare, ca un fitil care fumegă, a cărui licărire abia se mai zăreşte. Iisus nu zdrobeşte trestia frântă şi nu stinge fitilul care fumegă, ci îi ridică cu tandreţe şi iubire pe cei umili. Într-adevăr, Iisus este cel în care neamurile pot nădăjdui!

 

34.Iisus alege doisprezece apostoli:

MARCU 3:13-19; LUCA 6:12-16;

·         CEI DOISPREZECE APOSTOLI

 A trecut aproximativ un an şi jumătate de când Ioan Botezătorul le-a făcut cunoscut oamenilor că Iisus este Mielul lui Dumnezeu. Când Iisus şi-a început serviciul pământesc, câţiva bărbaţi sinceri, printre care Andrei, Simon Petru, Ioan, probabil Iacov (fratele lui Ioan), Filip şi Bartolomeu (cunoscut şi ca Natanael), au devenit discipolii săi. Cu timpul, mulţi alţii l-au urmat pe Hristos (Ioan 1:45-47). Acum Iisus este pregătit să-şi aleagă apostolii. Aceştia vor fi colaboratorii săi apropiaţi şi vor primi o instruire specială. Dar, înainte de a-i alege, Iisus merge pe un munte, poate unul situat în apropiere de Marea Galileii, nu departe de Capernaum. El se roagă toată noaptea, cerând, probabil, înţelepciune şi binecuvântarea Tatălui Ceresc. Când se face ziuă, Iisus îşi cheamă discipolii şi alege dintre ei doisprezece apostoli. Iisus îi alege pe cei şase menţionaţi la început, precum şi pe Matei, pe care l-a chemat în timp ce acesta se afla în locul unde se încasau impozite. Ceilalţi cinci sunt: Iuda (numit şi Tadeu şi „fiul lui Iacov”), Simon Canaanitul, Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, şi Iuda Iscariot (Matei 10:2-4; Luca 6:16). Până acum, cei doisprezece au călătorit alături de Iisus şi El îi cunoaşte bine. Unii dintre ei îi sunt rude. Iacov şi fratele său, Ioan, sunt, se pare, veri primari ai lui Iisus. Se presupune că Alfeu a fost fratele lui Iosif, tatăl adoptiv al lui Iisus. Dacă aşa au stat lucrurile, atunci fiul lui Alfeu, apostolul Iacov, a fost vărul lui Iisus. Desigur, lui Iisus nu-i este greu să reţină numele apostolilor săi. Dar cum ni le putem aminti şi noi? Ne-ar putea fi de ajutor să reţinem că doi apostoli se numesc Simon, doi, Iacov şi doi, Iuda. Simon (Petru) are un frate numit Andrei, iar Iacov (fiul lui Zebedei) are un frate numit Ioan. Aceasta este o modalitate de a ne aminti numele a opt apostoli. Ceilalţi patru sunt: un încasator de impozite (Matei), un apostol care mai târziu a avut îndoieli (Toma), unul care a fost chemat în timp ce se afla sub un pom (Natanael) şi prietenul lui Natanael (Filip). Unsprezece apostoli sunt, ca şi Iisus, din Galileea. Natanael este din Cana. Filip, Petru şi Andrei sunt originari din Betsaida. Petru şi Andrei s-au mutat mai târziu în Capernaum, unde se pare că locuia şi Matei. Iacov şi Ioan locuiau tot în Capernaum sau în apropiere de acest oraş şi aveau o afacere cu peşte, desfăşurându-şi activităţile în împrejurimi. Se pare că Iuda Iscariot, care mai târziu l-a trădat pe Iisus, este singurul apostol originar din Iudeea.

 

35.Bine-cunoscuta Predică de pe munte:

MATEI 5:1-7:29; LUCA 6:17-49;

·         PREDICA DE PE MUNTE

 Iisus este, cu siguranţă, obosit. Şi-a petrecut toată noaptea rugându-se, după care a ales 12 discipoli să-i fie apostoli. Acum este ziuă, dar Iisus încă are puterea şi dorinţa de a-i ajuta pe oameni. El face aceasta pe un munte din Galileea, probabil nu departe de Capernaum, centrul activităţii sale. Mulţimi de oameni au venit la Iisus din locuri îndepărtate. Unii au venit din sud, din Ierusalim şi din alte locuri din Iudeea, iar alţii, din oraşele de coastă Tir şi Sidon, situate în nord-vest. Ei au venit la Iisus „să-l audă şi să fie vindecaţi de bolile lor”. Şi exact acest lucru se întâmplă: Iisus „îi vindecă pe toţi”! El îi ajută şi pe „cei chinuiţi de spirite necurate”, persoane cărora îngerii răi ai lui Satan le provoacă mari suferinţe (Luca 6:17-19). Iisus găseşte apoi un loc neted pe munte, iar mulţimile se adună în jurul lui. Cei 12 apostoli şi alţi discipoli sunt aşezaţi, probabil, chiar lângă El. Toţi sunt nerăbdători să-l asculte pe învăţătorul care poate înfăptui astfel de miracole. Iisus ţine o predică ce le aduce foloase ascultătorilor săi. De atunci, aceasta a ajutat nenumărate persoane. Predica de pe munte ne poate ajuta şi pe noi, întrucât conţine adevăruri spirituale profunde expuse în mod simplu şi clar. Iisus face referire la situaţii obişnuite şi la lucruri cunoscute oamenilor. Astfel, învăţăturile sale pot fi înţelese de toţi cei care doresc să ducă o viaţă plăcută în ochii lui Dumnezeu. Ce idei din predica lui Iisus o fac atât de valoroasă?

CINE SUNT CEI CU ADEVĂRAT FERICIŢI?

 Toţi oamenii vor să fie fericiţi. De aceea, Iisus îşi începe predica arătând cine sunt cei cu adevărat fericiţi. Cuvintele lui Iisus le captează atenţia ascultătorilor săi. Însă probabil că unele lucruri spuse de El îi nedumeresc. Iisus zice: „Fericiţi sunt cei săraci cu duhul/(conştienţi de necesităţile lor spirituale - n.n. B.M.), căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiţi sunt cei cuprinşi de jale, căci ei vor fi mângâiaţi! . . . Fericiţi sunt cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, căci ei vor fi săturaţi! . . . Fericiţi sunt cei persecutaţi pentru dreptate, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiţi sunteţi voi când oamenii vă batjocoresc şi vă persecută . . . din cauza Mea! Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie!” (Matei 5:3-12). Ce înseamnă a fi fericit în accepţiunea lui Iisus? Când îi descrie pe cei fericiţi, El nu se referă la cei care sunt veseli pentru că se distrează. Adevărata fericire este mai profundă. Ea presupune un sentiment de mulţumire autentică, de satisfacţie şi de împlinire. Iisus spune că oamenii cu adevărat fericiţi sunt cei care înţeleg că au necesităţi spirituale, care sunt întristaţi din cauza stării lor păcătoase şi care ajung să-l cunoască pe Dumnezeu şi să-i slujească. Chiar dacă sunt urâţi sau persecutaţi pentru că înfăptuiesc voinţa lui Dumnezeu, ei sunt fericiţi, deoarece ştiu că îi sunt plăcuţi Lui şi că vor fi răsplătiţi de El cu viaţă veşnică. Mulţi cred că o persoană este fericită dacă este bogată şi îşi satisface plăcerile. Iisus însă nu susţine acelaşi lucru. Realizând contraste care îi pun, probabil, pe mulţi dintre ascultătorii săi pe gânduri, El spune: „Vai de voi, bogaţilor, pentru că vă primiţi din plin mângâierea! Vai de voi, care acum sunteţi sătui, pentru că vă va fi foame! Vai de voi, care acum râdeţi, pentru că veţi jeli şi veţi plânge! Vai, când toţi oamenii vă vorbesc de bine, fiindcă la fel le făceau strămoşii lor profeţilor falşi!” (Luca 6:24-26). De ce este vai de cei care au bogăţii, care râd şi care sunt lăudaţi de alţii? Când cineva pune preţ pe aceste lucruri poate ajunge să neglijeze închinarea adusă lui Dumnezeu şi deci să nu fie cu adevărat fericit. Iisus nu vrea să spună că a fi sărac sau flămând face în sine pe cineva fericit. Însă, deseori, persoanele defavorizate sunt receptive la învăţăturile lui Iisus şi cunosc adevărata fericire. Referindu-se la discipolii săi, Iisus spune: „Voi sunteţi sarea pământului” (Matei 5:13). Desigur, Iisus foloseşte aici un limbaj figurat. Sarea este un conservant. Astfel, lângă altarul de la templul lui Dumnezeu se află o cantitate mare de sare, folosită la sărarea jertfelor. De asemenea, sarea simbolizează o stare în care nu există degradare sau decădere morală (Leviticul 2:13; Ezechiel 43:23, 24). Discipolii lui Iisus sunt „sarea pământului” în sensul că au o influenţă benefică asupra oamenilor, ajutându-i să evite degradarea spirituală şi morală. Într-adevăr, mesajul lor le va aduce viață veșnică celor care-l ascultă. Iisus le spune discipolilor săi şi următoarele cuvinte: „Voi sunteţi lumina lumii”. O lampă nu este pusă sub baniţă, ci pe lampadar, de unde poate lumina. Prin urmare, Iisus îşi îndeamnă discipolii: „Tot aşa să strălucească şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14-16).

NORME ÎNALTE PENTRU CONTINUATORII SĂI:

 Conducătorii religioşi iudei îl consideră pe Iisus un călcător al Legii lui Dumnezeu şi nu cu mult timp în urmă au plănuit să-l omoare. Aşa că Iisus spune deschis: „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. N-am venit să desfiinţez, ci să împlinesc” (Matei 5:17). Da, Iisus are un respect deosebit pentru Legea lui Dumnezeu şi îi îndeamnă şi pe alţii să aibă respect faţă de aceasta. De fapt, El spune: „Cine încalcă una din cele mai mici dintre aceste porunci şi îi învaţă pe oameni să facă la fel va fi numit „cel mai puţin demn” de Împărăția Cerurilor”. Iisus vrea să spună că o astfel de persoană nu va intra în Împărăție. El continuă: „Dar cel ce le împlineşte şi le predă altora va fi numit „demn” de Împărăția Cerurilor” (Matei 5:19). Iisus condamnă chiar şi atitudinile care pot determina pe cineva să încalce Legea lui Dumnezeu. După ce menţionează că Legea spune „Să nu ucizi”, Iisus adaugă: „Cine ţine mânie pe fratele său va da socoteală înaintea tribunalului” (Matei 5:21, 22). A ţine mânie pe cineva este o chestiune gravă, putând să ducă chiar la crimă. Astfel, Iisus arată cât de important este ca o persoană să facă pace: „Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, în faţa altarului, şi pleacă. Fă mai întâi pace cu fratele tău şi apoi, când te vei întoarce, oferă-ţi darul” (Matei 5:23, 24). O altă poruncă din Lege condamnă adulterul. Iisus spune: „Aţi auzit că s-a zis: „Să nu comiţi adulter”. Dar Eu vă spun că cine priveşte insistent o femeie în aşa fel încât s-o poftească a şi comis adulter cu ea în inima lui” (Matei 5:27, 28). Iisus nu se referă în acest caz doar la un gând imoral trecător, ci subliniază cât de grav este „să priveşti insistent” pe cineva. Aceasta stârneşte adesea dorinţe pătimaşe, iar, când se iveşte ocazia, astfel de dorinţe pot duce la adulter. Dar ce ar trebui să facă o persoană ca să nu ajungă în această situaţie? Poate fi necesar să ia măsuri drastice. Iisus spune: „Dacă ochiul tău drept te face să te poticneşti, scoate-l şi aruncă-l de la tine. . . . Iar, dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti, tai-o şi arunc-o de la tine” (Matei 5:29, 30). Unii oameni au renunţat de bunăvoie la o parte bolnavă a corpului pentru a-şi salva viaţa. Este lesne de înţeles de ce Iisus spune că este şi mai important să aruncăm, figurativ vorbind, orice lucru, chiar şi ceva preţios, cum ar fi un ochi sau o mână, pentru a evita gândirea imorală şi faptele la care duce aceasta. Iisus explică: „Îţi este de mai mare folos să-ţi pierzi un mădular decât să-ţi ajungă tot corpul în Gheenă”. Gheena era un loc în afara zidurilor Ierusalimului unde se ardeau gunoaie. Aceasta simbolizează perfect chinurile eterne ale Iadului. Iisus ne dă sfaturi şi cu privire la modul în care trebuie să ne comportăm cu cei ce ne fac rău şi ne insultă. „Nu vă împotriviţi celui ce este rău”, spune El, „ci, dacă cineva îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt” (Matei 5:39). Aceasta nu înseamnă că o persoană nu se poate apăra sau nu-şi poate apăra familia în caz de pericol. Iisus face referire la o palmă care nu este dată cu scopul de a răni grav sau de a omorî pe cineva, ci cu scopul de a insulta. Cu alte cuvinte, dacă cineva încearcă să provoace o ceartă sau o dispută, fie dându-ne o palmă, fie adresându-ne cuvinte jignitoare, nu trebuie să răspundem cu aceeaşi monedă. Acest sfat este în armonie cu porunca lui Dumnezeu de a ne iubi semenii. Prin urmare, Iisus îi îndeamnă pe ascultătorii săi: „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută”. El spune şi de ce să facem aceasta: „Ca să vă dovediţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri, căci El face să răsară soarele său şi peste cei răi, şi peste cei buni” (Matei 5:44, 45). Iisus rezumă această parte a predicii sale astfel: „Voi să fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl vostru ceresc este perfect” (Matei 5:48). Fireşte, El nu vrea să spună că putem fi perfecţi în sens absolut. Însă, dacă îl imităm pe Dumnezeu, putem să-i iubim chiar şi pe duşmanii noştri. Aceeaşi idee este exprimată în cuvintele: „Continuaţi să fiţi îndurători, aşa cum şi Tatăl vostru este îndurător” (Luca 6:36).

 

RUGĂCIUNEA ŞI ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU:

 În continuare, Iisus îşi îndeamnă ascultătorii: „Aveţi mare grijă să nu vă arătaţi dreptatea în faţa oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei”. Iisus condamnă ipocrizia celor care îşi etalează devoţiunea adăugând: „Când faci daruri de îndurare, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac ipocriţii” (Matei 6:1, 2). Este mai bine ca o persoană să facă daruri de îndurare/(milostenii - n.n. - B.M.) în particular. Apoi Iisus spune: „Când vă rugaţi, să nu fiţi ca ipocriţii, căci lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile drumurilor mari, ca să fie văzuţi de oameni”. Iisus dă următorul îndemn: „Când te rogi, intră în camera ta şi, după ce închizi uşa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns” (Matei 6:5, 6). Iisus nu condamnă toate rugăciunile publice, întrucât şi El a făcut astfel de rugăciuni. El dezaprobă rugăciunile spuse cu scopul de a impresiona şi de a primi laude. Iisus îi sfătuieşte pe cei din mulţime: „Când vă rugaţi, să nu spuneţi aceleaşi lucruri la nesfârşit, cum fac oamenii naţiunilor” (Matei 6:7). El nu vrea să spună că este greşit să ne rugăm de mai multe ori pentru acelaşi lucru. Iisus dezaprobă repetarea „la nesfârşit” a unor fraze memorate, rugăciunile învăţate pe de rost. Apoi El îi învaţă cum să se roage. Rugăciunea sa model include şapte cereri. Primele trei recunosc dreptul lui Dumnezeu de a guverna şi menţionează scopurile sale - sfinţirea numelui său, venirea Împărăției şi îndeplinirea voinţei sale. Numai după ce ne rugăm pentru aceste lucruri ar trebui să-i adresăm cereri personale pentru hrana zilnică şi pentru iertarea păcatelor, precum şi să-i cerem să nu fim ispitiţi peste ceea ce putem îndura şi să fim eliberaţi de cel rău. Cât de importante ar trebui să fie lucrurile materiale pentru noi? Iisus îşi îndeamnă auditoriul: „Nu vă mai strângeţi comori pe pământ, unde rod molia şi rugina şi unde sparg şi fură hoţii!”. Cuvintele lui Iisus sunt logice. Comorile propriu-zise pot fi pierdute. În plus, faptul de a le avea nu ne face cu nimic mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. De aceea, Iisus spune în continuare: „Strângeţi-vă comori în cer”. Putem face aceasta punând închinarea adusă lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă. Nimeni nu ne poate lua relaţia bună cu Dumnezeu sau răsplata vieţii veşnice. Cât de adevărate sunt cuvintele lui Iisus: „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”! (Matei 6:19-21). Pentru a sublinia această idee, Iisus face următoarea ilustrare: „Lampa corpului este ochiul. Dacă ochiul tău este simplu, tot corpul tău va fi luminos, dar, dacă ochiul tău este rău, tot corpul tău va fi întunecos” (Matei 6:22, 23). Când funcţionează corespunzător, ochiul nostru figurativ este asemenea unei lămpi pentru corp. Dar, pentru a fi o astfel de lampă, ochiul trebuie să fie concentrat asupra unui singur lucru. În caz contrar, am putea să ne formăm o scară de valori greşită. Dacă ne concentrăm asupra lucrurilor materiale în loc să-i slujim lui Dumnezeu, „tot corpul nostru va fi întunecos”, ajungând, probabil, să facem lucruri greşite. Iisus dă apoi un exemplu sugestiv: „Nimeni nu poate fi sclav la doi stăpâni, căci fie îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, fie se va alipi de unul şi îl va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi fi sclavi ai lui Dumnezeu şi ai Bogăţiei” (Matei 6:24). Poate că unii dintre cei care îl ascultă pe Iisus se îngrijorează cu privire la necesităţile lor materiale. De aceea, El îi asigură că n-au motive de îngrijorare dacă pun închinarea la Dumnezeu pe primul loc. „Uitaţi-vă atent la păsările cerului, fiindcă ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng în hambare. Totuşi, Tatăl vostru ceresc le hrăneşte.” (Matei 6:26). Referindu-se la crinii pe care ascultătorii lui Iisus îi pot vedea pe munte, El afirmă că „nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei”. Concluzia? „Dacă aşa îmbracă Dumnezeu plantele câmpului, care astăzi sunt şi mâine se aruncă în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu atât mai mult pe voi?” (Matei 6:29, 30). De aceea, Iisus dă următorul îndemn: „Nu vă îngrijoraţi . . . niciodată, zicând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? . . . Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Căutaţi mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri vă vor fi adăugate” (Matei 6:31-33).

 

CUM PUTEM UMBLA PE CALEA VIEŢII?

 Apostolii şi alţi oameni sinceri vor să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu, dar acest lucru nu este uşor în situaţia lor. De exemplu, mulţi farisei sunt critici, judecându-i aspru pe alţii. Prin urmare, Iisus îşi îndeamnă auditoriul: „Nu mai judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi” (Matei 7:1, 2). Este periculos pentru un iudeu să se lase condus de fariseii exagerat de critici, aşa cum reiese din ilustrarea lui Iisus: „Poate un orb să-l călăuzească pe alt orb? Nu vor cădea amândoi într-o groapă?”. Atunci cum ar trebui să-i privească ascultătorii lui Iisus pe alţii? Nu cu o atitudine critică, pentru că aceasta ar fi o greşeală gravă. El întreabă: „Cum poţi să-i zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, când tu nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Luca 6:39-42). Aceasta nu înseamnă că discipolii nu pot să-şi formeze păreri cu privire la alţii. „Nu daţi câinilor ce este sfânt şi nu aruncaţi perlele voastre înaintea porcilor”, îi sfătuieşte Iisus (Matei 7:6). Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt preţioase, asemenea unor perle. Dar, dacă unii nu au discernământ şi nu apreciază aceste adevăruri preţioase, discipolii lui Iisus trebuie să-i lase şi să caute persoane receptive. Iisus accentuează necesitatea de a persevera în rugăciune spunând: „Cereţi şi vi se va da”. Următoarele cuvinte ale lui Iisus subliniază că Dumnezeu este gata să ne răspundă la rugăciuni: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă fiul său îi cere o pâine, îi dă o piatră? . . . Dacă voi, deşi sunteţi răi, ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer!” (Matei 7:7-11). Apoi Iisus enunţă o normă de conduită care a devenit foarte cunoscută: „Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel”. Cu toţii ar trebui să aplicăm acest îndemn în relaţiile noastre cu alţii. Însă ne-ar putea fi greu să procedăm aşa, după cum reiese din cuvintele lui Iisus: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, căci largă şi spaţioasă este calea care duce la distrugere şi mulţi sunt cei ce intră pe ea, în timp ce strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o găsesc” (Matei 7:12-14). Întrucât există persoane care ar putea încerca să-i facă pe discipoli să devieze de la calea care duce la viaţă, Iisus îi avertizează: „Păziţi-vă de profeţii falşi, care vin la voi în haine de oi, dar care pe dinăuntru sunt lupi prădători!” (Matei 7:15). Iisus spune că pomii buni şi pomii răi se recunosc după roade. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul oamenilor. Prin urmare, putem să-i recunoaştem pe profeţii falşi după învăţăturile şi acţiunile lor. Iisus arată deci că nu doar ceea ce spune cineva îl califică drept discipol al Său, ci şi ceea ce face. Despre cei care susţin că Iisus este Domnul lor, dar care nu fac voinţa lui Dumnezeu, El spune: „Le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!” (Matei 7:23). În încheierea predicii sale, Iisus declară: „Cine aude aceste cuvinte ale Mele şi le pune în practică se va asemăna cu un bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit inundaţiile, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia pe stâncă” (Matei 7:24, 25). Casa nu s-a prăbuşit deoarece bărbatul „a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă” (Luca 6:48). Prin urmare, nu este suficient să auzim cuvintele lui Iisus. Trebuie să ne străduim „să le punem în practică”. Însă ce se poate spune despre cel care „aude aceste cuvinte”, dar „nu le pune în practică”? El „se va asemăna cu un bărbat nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip” (Matei 7:26). Din cauza ploii, a inundaţiilor şi a vânturilor, o astfel de casă s-ar putea prăbuşi. Mulţimile sunt uluite de modul de predicare al lui Iisus. Spre deosebire de conducătorii religioşi iudei, El face aceasta ca unul cu autoritate. Probabil că mulţi dintre cei care l-au ascultat devin discipoli ai Săi.

 

IISUS A FOLOSIT REPETIŢIA ÎN PREDICARE:

 Uneori, Iisus a repetat anumite învăţături importante. De exemplu, în Predica de pe munte, El i-a învăţat pe ascultătorii Săi cum să se roage şi i-a ajutat să aibă un punct de vedere echilibrat cu privire la lucrurile materiale (Matei 6:9-13, 25-34). După aproximativ un an şi jumătate, Iisus a amintit din nou acele învăţături (Luca 11:1-4; 12:22-31). Prin repetiţie, nu doar cei care nu au auzit Predica de pe munte au putut trage foloase, ci şi discipolii Săi, care şi-au fixat în minte ideile principale.