TITULARIZARE
ISTORIE - VARIANTE DE REZOLVARE - 2020-2016!
TITULARIZARE - ISTORIE 2020; REZOLVAREA SUBIECTELOR!
SUBIECTUL I (30 de puncte):
A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos: „La 23 martie 1821, o armată austriacă intră în Neapole [...] şi dă semnalul unei reacții violente care se extinde repede în Lombardia şi în Piemont. În martie 1821, în Piemont s-a declanșat o mișcare revoluționară inițiată de studenții torinezi și de garnizoana din Alexandria, care l-a obligat pe bătrânul rege Victor Emmanuel să abdice în favoarea fratelui său, Carol Felix, și să încredințeze regența vărului său, Carol Albert [...]. Încă din primele zile ale lunii aprilie, acțiunea conjugată a soldaților lui Carol Felix, refugiat la Modena, și a trupelor austriece care au fost chemate în ajutor, pune capăt tentativei liberalilor piemontezi.” (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).
Pornind de la sursa
dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Scrieți o relație
istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa
dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv
efect). 1 punct
2. Menţionaţi o
cauză și două consecințe ale unei mișcări revoluționare est-europene din Sudul
Dunării, desfășurate în primele trei decenii ale secolului al XIX-lea. 3 puncte
3. Prezentați
comparativ câte un fapt istoric desfășurat în Franța, respectiv în statele
germane, în cadrul Revoluției din 1848-1849, stabilind o asemănare și o
deosebire dintre aceste fapte. 8 puncte
B. Elaborați, în 1-2
pagini, o sinteză referitoare la evoluția României în perioada 1947-1951, având
în vedere:
- menționarea unui
fapt istoric desfășurat în România, în 1947;
- menționarea a două
fapte istorice, din domeniul cultural-religios, desfășurate în 1948 de statul
român și a câte unei caracteristici a fiecăruia dintre acestea;
- prezentarea a două
fapte istorice desfășurate de statul român în perioada 1949-1951 și precizarea
unei asemănări și a unei deosebiri dintre aceste fapte istorice.
Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea limitei de spaţiu. 18 puncte.
Rezolvare:
SUBIECTUL I. A:
1.Relația istorică de
cauzalitate se poate stabili între următoarele două informații:
Cauză: „La
23 martie 1821, o armată austriacă intră în Neapole (…) și dă semnalul unei
reacții violente care se extinde repede în Lombardia și în Piemont.”
Efect: „(…),
acțiunea conjugată a soldaților lui Carol Felix, (…), și a trupelor austriece
(…), pune capăt tentative liberalilor piemontezi.”
Rolul: Cauza aleasă de noi pune în lumină acțiunea dură de reprimare de către trupele austriece a mișcării revoluționare declanșate de societatea masonică a carbonarilor. Carbonarii urmăreau eliberarea Italiei de sub controlul Austriei, - „control” legiferat în urma hotărârilor Congresului de la Viena, din 1815 -, și unificarea acesteia. Mișcarea revoluționară a carbonarilor a fost prost organizată, diversele grupări necoordonându-și acțiunile, aspect care a ușurat represiunea austriacă. Efectul - în Piemont, represiunea declanșată de către Carol Felix a fost facilitată de prezența trupelor austriece. Regele Piemontului/Regatului Sardiniei nu era de acord cu planurile carbonarilor privitoare la un stat italian republican, organizat după modelul impus de revoluția franceză din 1789. Acest fapt nu înseamnă că Regatul Piemontului nu dorea unificarea Italiei. Dimpotrivă! Să nu pierdem din vedere că, în cele din urmă, procesul de unificare al Italiei va fi declanșat în 1859 la inițiativa Piemontului prin Cavour.
2. Una
dintre cele mai importante acțiuni revoluționare declanșate în sudul Europei,
în primele trei decenii ale secolului XIX, a fost cea coordonată de către
societatea masonică greacă „Eteria”. Ea urmărea, ca principiu general,
eliberarea popoarelor balcanice de sub dominația Imperiului Otoman, prin
cooperare cu Rusia. De altfel, societatea a fost înființată pe teritoriul
Rusiei, în 1814. Dominația otomană devenise foarte apăsătoare în prima parte a
secolului - în Principatele Române, domniile fanariote deveniseră de
nesuportat. Împoptriva otomanilor se ridicase la luptă și poporul sârb, -
acțiunile lui Karageorge și Miloș Obrenovici. Totuși, Eteria urmărea, în
special, eliberarea Greciei, și pentru acest lucru era gata să accepte
extinderea influenței Rusiei în Balcani, dar mai ales asupra Principatelor, așa
după cum reiese din corespondența dintre conducătorul Eteriei Alexandru
Ipsilanti și domnitorul Moldovei Mihail Șuțu, și el membru al Eteriei. Mulți
reprezentanți ai popoarelor supuse otomanilor nu cunoșteau aceste planuri -
Tudor Vladimirescu este un bun exemplu. Tudor a ales pentru un timp să
colaboreze cu Eteria, dar dându-și seama de scopurile reale ale
Eteriei a intrat în conflict cu aceasta și avea să fie ucis din ordinul
generalului „judecător” Caravia.
Așadar, cauza
luptei era determinată de accentuarea dominației otomane în regiune.
În ceea ce privește consecințele, desprindem două:
Prima: deși
mișcarea eteristă a fost înfrântă, ea a accentuat războiul grec pentru
independență. În final, Grecia va deveni independentă în anul 1830. Indirect,
ca urmare a mișcării eteriste și temându-se de continuarea revoltelor, în
Principate, Imperiul Otoman reinstaurează domniile pământene, iar pentru Serbia
se va accepta o largă autonomie.
A doua: creșterea
influenței Rusiei în regiune. Aceasta, deși a dezavuat mișcarea eteristă, își
va impune un control serios în regiune, iar asupra Principatelor își va întări
„protectoratul” în urma Tratatului de la Adrianopol, din 1829.
3. Un
fapt istoric important survenit în revoluția franceză de la 1848 la reprezentat
instaurarea guvernului liberal moderat condus de A. Lamartine. Această
guvernare își va încălca promisiunile privitoare la introducerea de largi
reforme sociale și politice. Mai mult, a desființat „Atelierele Naționale”
create pentru a asigura locuri de muncă muncitorimii. A urmat revolta
muncitorilor, care va fi reprimată de armata condusă de generalul Cavaignac.
Un fapt
istoric relevant pentru revoluția de la 1848 din statele germane - revoluția
urmărea atât realizarea de reforme liberale, cât și unificarea Germaniei. Se
va crea Parlamentul Unificării de la Frankfurt. Și în statele germane,
reformele au avut caracter moderat.
Între cele
două fapte istorice observăm atât o asemănare cât și o deosebire. Asemănarea: venirea
la putere a unor guverne care nu au satisfăcut revendicările privitoare la
introducerea unor reforme radicale de reorganizare a societății. Mai mult, au
utilizat forțele armate pentru a învinge forțele prea radicale, situație care a
înlesnit în Franța venirea la putere a lui Ludovic Bonaparte, care va instaura
un regim autoritar.
Deosebirea: dacă în Franța revoluția urmărea lărgirea cadrului democratic, în statele germane ea urmărea și unificarea națională. Aceasta era demult realizată în Franța. Însă proiectul de unificare al Germaniei sub forma unui Imperiu organizat în jurul Prusiei a eșuat din cauza opoziției regelui Wilhelm al Prusiei, deoarece proiectul era „prea liberal”!
B: Stalinizarea României - anii 1947-1951:
În
urma înțelegerilor secrete din cei „Trei mari”, România a trecut în sfera de
influență a Uniunii Sovietice. Procesul de stalinizare al României se va
amplifica odată cu instaurarea guvernului Petru Groza, în 6 martie 1945. Acest
guvern va aplica strict „reformele” pentru „instaurarea noii societăți”.
Remarcăm, printre altele, înființarea „Tribunalelor Populare” și a
„Sovromurilor”. Regele Mihai I a încercat să se opună comunizării prin „greva
regală”. Însă, după recunoașterea guvernului Groza de către puterile
occidentale, nu a mai putut să se opună „construirii noii societăți”. De
altfel, un fapt determinant pentru comunizarea țării a avut loc în 1947
- înlăturarea Monarhiei constituționale și proclamarea Republicii Populare
Române - 30 decembrie 1947. Din acest moment, România evoluează strict
în cadrul trasat de URSS.
Procesul
de „făurire a noii societății” cunoaște în 1948 evoluții importante în plan
cultural-religios. În acest sens, se desprind două fapte determinante pentru
„spiritul” ideologiei comuniste, anume:
Primul: desființarea
Bisericii Greco-Catolice. Deși regimul se
declara apărător al drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv al dreptului
la libertatea de conștință, în realitate a promovat educația
„materialist-dialectică” ateistă a societății. Dacă în privința Bisericii
Ortodoxe regimul s-a „mulțumit” să o pună sub controlul său, în ceea ce
privește Biserica Greco-Catolică, aceasta a fost desființată prin „revenirea ei
în sânul Bisericii mamă”. Regimul comunist nu putea tolera prezența unei
Biserici supuse Statului Papal și, care, era foarte greu de supus controlului
statului ateist.
Al doilea fapt: Legea
Învățământului prin care s-au introdus manualele unice, desființându-se
ideea manualelor alternative, și, a fost „reorganizată” Academia Română.
Manualele unice au impus, în sfera disciplinelor socio-umane, viziunea unică a
statului totalitar. S-a pus capăt libertății de opinie specific manualelor
alternative.
Instaurarea „noii societăți” nu putea fi făcută fără aplicarea strictă a măsurilor represive împotriva „dușmanilor poporului”. Astfel, în perioada 1949-1951, avem o prigoană deosebit de dură contra „chiaburilor”, a intelectualilor și oamenilor politici „burghezi”. Astfel, anul 1949 marchează începutul colectivizării agriculturii, fapt istoric care va zdruncina din temelii satul românesc. Țăranii „mijlocași”, - chiaburii -, vor fi diabolizați și vânați fără milă. Tot în acești ani, apar și se întăresc organele de represiune organizată: Miliția „Populară” și Securitatea - alt fapt istoric care a avut mare importanță în acțiunea de represiune. Între cele două fapte istorice reamarcăm atât o asemănare cât și o deosebire. Asemănarea: colectivizarea a lovit în țărănime, alte categorii sociale nefiind vizate direct. Deosebirea este clară! - Miliția și Securitatea au acționat pentru lichidarea „dușmanilor poporului”, indifferent de categoria socială din care făceau parte aceștia.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte):
A. Citiţi afirmaţia
următoare:
„Viața politică a
Țărilor Române a fost dominată în secolul al XVI-lea de îmbinarea dintre
luptele interne,
generate de alternativa regim autoritar sau putere nobiliară, și opțiunea între
suzeranitatea otomană
și cooperarea cu Habsburgii.‟
(M.Bărbulescu,
D.Deletant, K.Hitchins, Ş.Papacostea, P.Teodor, Istoria României)
Răspundeţi
următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă
opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2 puncte
2. Argumentaţi,
în aproximativ două pagini, opinia exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două
fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea a trei caracteristici ale
acestuia) relevante
pentru susţinerea opiniei;
- evidenţierea
relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea
limbajului
istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte.
Rezolvare: Secolul XVI în istoria românilor:
Început
sub semnul morții marelui Ștefan, secolul XVI va cunoaște, la
sfârșitul său, cea de-a doua mare personalitate a Evului Mediu românesc, Mihai
Vitaezul, întâiul unificator al Țărilor Române. Acest secol a înregistrat o
agravare extremă a dominației otomane. De altfel, domnia lui Soliman
Magnificul, - 1521-1566 -, a marcat apogeul puterii otomane, care a făcut să
planeze, mai ales asupra Moldovei și Țării Românești, primejdia transfărmării
în pașalâcuri. Această primejdie a devenit acută în câteva momente: după
ocuparea Ungariei; după înfrângerea și uciderea domnitorului moldovean Ioan
Vodă cel Cumplit; în contextul în care unii domnitori au fost total supuși
otomanilor - cazul lui Mihnea Turcitul, trecut la religia islamică.
Pentru acest secol remarcă două fapte istorice
relevante.
Primul: agravarea dependenței față de
Imperiul Otoman. Acest fapt prezintă trei trăsături:
1 - creșterea accelerată a obligațiilor financiare și materiale față de otomani. De exemplu: în perioada 1570-1580, tributul/haraciul Țării Românești depășește 100000 de galbeni, iar cel al Moldovei peste 60000 de galbeni. Pe lângă această situație, se înregistrează sume absolute uriașe pentru cumpărarea domniei. Astfel, în Țara Românească se va ajunge la suma record pentru timpurile medievale - 3450000 de galbeni, sumă egală cu valoarea a 700 de sate! Se vor adăuga diverse alte prestații în bunuri și în bani care depășeau, de multe ori, valoarea tributului.
2 - rapida schimbare a conducătorilor Țărilor Române. Poarta otomană va schimba des domnitorii Moldovei și ai Țării Românești pentru a le controla politic total. Totuși, unii domnitori au avut domii mai lungi: Alexandru Lăpușneanu, Pătrașcu cel Bun, Mircea Ciobanul etc.. În Transilvania, otomanii au fost mai precauți, acordând o mai largă autonomiei politică Principatului, și, neschimbându-i pe principi la fel de des.
3 - creștearea dependenței față de Imperiul Otoman a însemnat și importante pierderi teritoriale. De exemplu: Bugeacul cu Tighina, Brăila, Lipova și Timișoara. Aceste pierderi se adăugau mai vechilor raiale: Turnu, Giurgiu, Chilia, Cetatea Albă.
Al doilea: reacția clasei politice autohtone față de creșterea dependenței otomane. Și pentru acest fapt istoric remarcăm trei trăsături.
1 - clasa politică, - nobiliară în Transilvania, boierească în Țara Românească și Moldova -, a căutat alianțe externe antiotomane. Așa au procedat, printre alții, Neagoe Basarab, Radu de la Afumați, care au încercat să alieze Țara Românească cu Habsburgii; Petru Rareș, domn al Moldovei, se va alia, pe rând, cu Ioan Zapolya, - susținut de Poarta Otomană -, apoi cu Ferdinand de Habsburg contra otomanilor. Alți domnitori au pedepsit drastic tentativele boierimii de a organiza rezistența antiotomană - Alexandru Lăpușneanu și Mircea Ciobanul au săvârșit masacre odioase în rândul boierilor, calificate de către Nicolae Iorga drept „crime de tip barbar asiatic”. În Transilvania, nobilimea se va împărți în două partide - partida turcofilă și partida habsburgică, ce își vor disputa controlul asupra Principatului, luptându-se între ele, pe fondul domniei foarte slabe a lui Ioan Sigismund Zapolya.
2 - încercarea unor conducători locali de a organiza lupta comună a celor trei Țări Românești. Aceste încercări vor contribui la o adevărată unitate politică a celor trei țări. Remarcăm în mod deosebit acțiunile lui Petru Rareș, domn în două rânduri al Moldovei, și ale lui Ioan Sigismund Zapolya, principe al Transilvaniei. Petru Rareș va ajunge să stăpânească efectiv Ardealul iar în cea de-a doua domnie voia să organizeze o Dietă care să hotărască unirea Transilvaniei cu Moldova! Ioan Sigismund dorea să conducă toate cele trei Țări Românești sub pretextul refacerii Regatului Daciei!
3 - accentuarea
legăturilor politice, economice, culturale dintre cele trei Țări Românești. Aflate
sub suzeranitate otomană, indirect, între cele trei țări se vor strange
legăturile pe multiple planuri, aspect care va contribui la realizarea sub
domnia lui Mihai Viteazul a unirii politice a Țărilor Române. Printre
legăturile politice remarcăm: domnitori munteni și moldoveni care dețin
posesiuni în Transilvania. Exemple: Geoagiul, Vurpărul, Vințul de Jos, deținute
de către Neagoe Basarab și Radu de la Afumați - domnitori munteni; Ciceiul,
Cetatea de Baltă, Rodna, Bistrița deținute de către Petru Rareș - domnitor
moldovean. După înfrângerea domnitorului moldovean Ioan Vodă cel Cumplit,
domnia Moldovei va fi preluată de către Petru Șchiopul - primul Basarab pe
tronul Mușatinilor! Dintre legăturile culturale este suficient să amintim că,
lucrările lui Coresi au circulat peste întreg spațiul românesc, contribuind la
impunerea limbii române literare. În privința legăturilor economice sunt de
amintit schimburile dintre cele trei Țări efectuate prin orașul Brașov - „Piața
Comună a Evului Mediu românesc”!
Toate aceste legături vor pregăti lupta antiotomană a lui Mihai Viteazul.
În concluzie, suntem de acord cu opinia exprimată de către autorii lucrării „Istoria României”. Într-adevăr, viața politică a Țărilor Române în secolul XVI a fost o pendulare aproape permanentă între regimul autoritar, - cazul domniilor lui Alexandru Lăpușneanul, Ioan Vodă cel Cumplit etc. -, sau puterea nobiliară, - cazul Transilvaniei în timpul lui Ioan Sigismund Zapolya -, și opțiunea între suzeranitatea Imperiului Otoman și cooperarea cu Habsburgii. Facem totuși și o precizare - în anumite momente unii conducători locali au încercat și o alianță cu Polonia ca o altă contrapondere față de creșterea controlului otoman.
B. Citiţi afirmaţia următoare:
„În Italia, «pacea
trunchiată» dă naștere unei crize politice şi sociale care, în octombrie
1922, ia sfârșit prin
venirea lui Mussolini la putere.‟
(S. Berstein, P.
Milza, Istoria Europei)
Răspundeţi
următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă
opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2 puncte
2. Argumentaţi,
în aproximativ două pagini, opinia exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două
fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea a trei caracteristici
ale acestuia)
relevante pentru susţinerea opiniei;
- evidenţierea
relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea
limbajului istoric
adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice,
structurarea argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte.
Rezolvare: Ascensiunea fascismului în Italia:
Primul Război Mondial a pus la grea încercare Italia. Deși mai săracă decât alte țări considerate Mari Puteri, participarea la război fusese disproporționat de costisitoare și adesea lipsită de succes. Războiul a pus și mai clar în evidență inegalitățile sociale. Odată cu pacea, s-a instalat o profundă criză politică, socială și economică. De asemenea, pacea le-a adus italienilor mari dezamăgiri iar multe țeluri naționaliste au fost spulberate. Dezamăgiți și nemulțumiți de situația existentă, mulți italieni au început să se îndepărteze de regimul democratic-parlamentar și să caute o altă cale de a depăși criza în care se afla țara. Mulți au văzut în fascism această cale! Evoluția Italiei este pusă în evidență de două fapte istorice relevante pentru acea perioadă, anume:
Primul: ascensiunea
efectivă a fascismului. Faptul
este evidențiat de trei trăsături:
1 - pe fondul crizei, s-au amplificat nemulțumirile diverselor categorii sociale: țărani, muncitori, intelectuali, soldați demobilizați; se făcea simțiț, pe acest fond, ecoul revoluției bolșevice din Rusia. Mișcarea comunistă era în ascensiune. Astfel, mari cercuri industrial-bancare, - Ansaldo, Confindustria -, vor sprijini masiv mișcarea fascistă. Mussolini promitea soluții la toate problemele Italiei, care depășeau cu mult posibilitățile reale de realizare a lor în practică.
2 - Benito Mussolini a înființat Fascio Italiano di Combattimento în ideea de a instaura „statul totalitar”, după cum el însuși afirma! Acest stat urma să redea Italiei gloria imperială a Romei Antice. Denumirea de fascii provine de la fasciile, - mănunchiuri de nuiele -, lictoriilor din vechea Romă, simboluri ale puterii și unității. Cu alte cuvinte, el promitea poporului Italian declanșarea unor mari campanii militare care să refacă Imperiul Roman, în beneficiul Italiei umilite și nedreptățite de foștii aliați.
3 - instrumentul utilizat de Mussolini pentru a acapara puterea a fost reprezentat de „cămășile negre”, - forțe paramilitare fasciste -, care au răspândit teroarea generală împotriva celor care îndrăzneau să se opună „noului destin măreț al Italiei”, - după cum afirma chiar „Il Duce”.
Al doilea: larga acceptare de către italieni a ideologiei fasciste! Este o realitate istorică ce pare astăzi greu de înțeles. Cum a fost posibil acest fapt? Iată trei trăsături, tot atâtea răspunsuri, care ar putea explica această realitate:
1 - umiliți de faptul că Aliații nu au satisfăcut revendicările teritoriale ale Italiei, dându-i acesteia doar teritoriile „irredente” din fosta Monarhie Austro-Ungară, dar nu și teritorii slave din Balcani precum și teritorii coloniale mai întinse în Africa, italienii s-au simțit instinctiv atrași de mesajul lui Mussolini privitor la „dreptul legitim” al Italiei de a reface Imperiul Roman și de a juca astfel un rol dintre cele mai însemnate pe scena mondială.
2 - ideologia fascistă, deși nega liberalismul, capitalismul, democrația-parlamentară, totuși, nu-și propunea desființarea proprietății private, - urmând ca aceasta să fie sub controlul „corporațiilor”, organizate, teoretic, după modelul breslelor medievale -, nu dorea anihilarea unor întregi categorii sociale sau a unor grupuri entice, cum s-a întâmplat în regimurile bolșevic și nazist. Astfel, deși pare de mirare azi, mulți ani regimul fascist a părut a fi, mai degrabă, un regim parlamentar-autoritar!! Cu timpul, aceste iluzii se vor spulbera.
3 - fascismul nu a demonizat religia creștină, nu și-a propus anihilarea acesteia, precum și a oricăror altor credințe religioase, - cum s-a întâmplat în URSS sau în regimul nazist unde religia creștină era considerată „produsul misticismului popoarelor inferioare”. Dimpotrivă, regimul fascist a încheiat un Concordat cu Vaticanul, la Laterano, în 1929, prin care Statul fascist a recunoscut legitimitatea Statului Papal iar Papa a recunoscut regimul fascist. Mai mult, cu această ocazie, Papa a declarat: „L-am înapoiat pe Dumnezeu Italiei și am redat Italia lui Dumnezeu!” Fără cuvinte!
În concluzie, din cele expuse, suntem de acord cu opinia formulată de cei doi istorici S. Berstein și P. Milza. Într-adevăr, criza politică și social a facilitate instaurarea fascismului în Italia, - într-un mod„ legitim”, adăugăm noi. Cu trecerea anilor, discrepanța dintre idei și fapte va duce la nașterea mișcării de rezistență antifascistă, însă aceasta este o altă poveste.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte):
Următoarele secvențe
fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:
A. Competenţe
specifice
2.1. Prezentarea unei
teme istorice prin valorificarea informaţiilor oferite de diverse surse
2.2. Argumentarea unei
opinii referitoare la un fapt istoric prin utilizarea informaţiilor provenite
din diferite surse
Domenii de conţinut
Conţinuturi şi studii de caz
4. Etnogeneza
românească
- Dacia romană.
Romanizare. Creştinism
- Aşezarea slavilor la
sudul Dunării. Romanitatea orientală.
- Poporul român –
popor romanic.
(Programa școlară pentru
disciplina Istorie, clasele a V-a - a VIII-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017)
B. Competenţe
specifice Conţinuturi
3.1. Recunoaşterea
asemănărilor şi
diferenţelor dintre
sine şi celălalt, dintre
persoane, dintre
grupuri
5.4. Realizarea de
analize comparative
referitoare la
spaţii şi perioade istorice
RELAȚIILE
INTERNAȚIONALE
Expansiunea europeană
• Probleme de atins:
Călătorii şi descoperirea
noilor lumi, imperii coloniale
în secolele XVIXVII
(Programa școlară pentru
clasa a IX-a – Istorie, OMECT nr. 3458/09.03.2004)
Pornind de la
secvențele de mai sus, prezentați formarea/dezvoltarea și evaluarea
competențelor
specifice date, având în vedere:
- prezentarea utilizării
unei metode grafice pentru formarea/dezvoltarea
competenței 2.1 din secvența A (precizarea
unei resurse didactice, a modului de organizare a clasei și
exemplificarea a două
sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);
- prezentarea
utilizării dezbaterii, ca metodă didactică, pentru
formarea/dezvoltarea competenței 2.2 din secvența A (menționarea
a două caracteristici ale metodei, precizarea modului de organizare a clasei,
exemplificarea a două teme de dezbatere formulate pe baza informației istorice
din Conţinuturi);
- menționarea a trei
deosebiri dintre evaluarea inițială și evaluarea sumativă;
- prezentarea unei
metode de evaluare complementară/alternativă, adecvate secvenței B;
- proiectarea unui
item obiectiv care evaluează competența 3.1 din secvența B, utilizând
informație istorică
din Conţinuturi;
- proiectarea a doi
itemi (unul semiobiectiv și unul subiectiv) astfel încât fiecare să evalueze
ambele competențe din secvența B, utilizând informație
istorică din Conţinuturi.
Notă: Se punctează şi răspunsurile corespunzătoare itemilor, respectiv corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice.
Rezolvare:
O metodă grafică adecvată pentru formarea și dezvoltarea competenței 2.1 din secvența A este explozia stelară. Această metodă permte formularea unei serii de întrebări care au caracter euristic, investigative, permițând analizarea unor problem istorice controversate, cum sunt cele referitoare la etnogeneza românească, mai ales aspectele legate de continuitatea dacă-romană la nord de Dunăre. Se pleacă de la o serie de întrebări de tipul Ce? Cum? Când? Unde? De ce? putându-se ajunge la întrebări tot mai complexe. (*Trebuie reprezentată grafic o stea, greu de realizat aici.*). Pentru a fi posibilă investigația de către elevi, li se pun acestora la dispoziție diverse resurse. Considerăm foarte potrivită folosirea ca bază de documntare a unei resurse bibliografice - „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, autor Neagu Djuvara. Această lucrare este cu atât mai folositoare elevilor datorită așa-numitului „decalog al continuității” - 10 argumente în favoarea continuității daco-romane la nord de Dunăre. Profesorul va organiza elevii în grupe, al căror număr poate varia. În cazul nostru vom opta pentru 4. Acestor grupe, profesorul le va distribui două sarcini de lucru. O primă sarcină va presupune răspunsuri adecvate la o serie de întrebări specifice exploziei stelare iar o a doua sarcină va consta în realizarea unui portofoliu privitor la etnogeneza românească. Se le luăm pe rând.
Prima sarcină: fiecare grupă va formula răspusuri la următoarele întrebări: Ce semnificație are pentru continuitatea daco-romană la nord de Dunăre termenul „biserică”? - se va avea în vedere faptul că, doar în limba română și în limba retroromană este present acest termen, derivat din latinescul „basilica”. Cum s-a desfășurat romanizarea dacilor? - se vor avea în vedere factorii romanizării. Când a avut loc procesul de formare al poporului roman și al limbii române? - se va avea în vedere perioada cuprinsă între secolele III-IX/X. Unde s-au format poporul roman și limba română? - se va avea în vedere spațiul romanității orientale, elevii trebuind să argumenteze și modul în care s-a realizat romanizarea dacilor liberi. De ce venirea slavilor marchează etapa finală a etnogenezei românești? - elevii vor argumenta în ce a constat influența exercitată de către slavi și de ce totuși aceștia nu i-au asimilat pe romanicii de la nord de Dunăre, așa cum au reușit în mare parte cu populația romanică de la sud de Dunăre.
A doua sarcină: pentru realizarea portofoliului, elevii vor alcătui o serie de referate, proiecte, comunicări care vor acoperi următoarele problem: Romanizarea dacilor; Romanitate și Creștinism la Dunărea de Jos; Factorul slav și etnogeneza românească; Romanitatea românilor între știință și politică. Se observă că, resursa bibliografică indicată acoperă foarte bine aceste problem, - reamintim „decalogul continuității”!
Explozia stelară se poate reprezenta grafic și sub altă formă - organizatorul grafic herringbone map. De asemenea, ea poate să se formuleze cu ajutorul tehnicii investigative 5W+H.
Pentru
formarea și dezvoltarea competenței 2.2 din secvența A este foarte
potrivită metoda dezbaterii. Dezbaterea poate fi organizată în
contextul expunerii/prelegerii, prin examinarea unei teme și argumentarea
acesteia de elevi alături de profesor - aceasta este o primă caracteristică a
metodei. A doua caracteristică - are caracter formative pentru că, elevii sunt
cei care analizează, dezbat sau combat diverse ipoteze, idei, emit păreri și
formulează concluzii.
Pentru secvența
didactică, ce face obiectul atenției noastre, este foarte utilă Dezbaterea
de tip Philips 6-6. Profesorul va organiza clasa în grupe de câte 6
elevi, fiecare grupă urmând a avea un lider-raportor. Aceste grupe vor avea de
rezolvat, în timp de 6 minute, două teme referitoare la etnogeneza românească,
anume:
1 - Cum a avut loc
romanizarea dacilor liberi? Elevii vor trebui să găsească, în 6 minute,
argument pertinente care să demonstreze că și dacii liberi au intrat, treptat,
în procesul de romanizare.
2 - În ce fel se pot
respinge „argumentele” lui Roesler? Elevii vor prezenta dovezi în favoarea
continutății daco-romane la nord de Dunăre, respectând același interval de 6
minute.
Este
important de subliniat faptul că, lucrarea indicată de noi ca resursă
bibliografică nu trebuie să fie privită ca un fel de dogmă! Dimpotrivă! Se pot
indica elevilor și alte lucrări pe care să le consulte în parallel. Exemple: „O
istorie sinceră a poporului roman”, autor Florin Constantiniu; „Istorie și mit
în conștința românească”, autor Lucian Boia; pentru cunoașterea punctului de
vedere maghiar este utilă lucrarea „Ungurii”, autor Paul Lendvai. Compararea
punctelor de vedere din aceste lucrări asigură îndeplinirea principiului
multiperspectivității din programa școlară la obiectul istorie.
După ce fiecare grupă a găsit răspunsuri argumentate la cele două problem, liderii grupelor expun concluziile, și, apoi, va avea loc dezbaterea finală în care se va implica și profesorul. În etapa elaborării soluțiilor în cadrul fiecărei grupe, profesorul nu se implică!
Trei deosebiri între evaluarea inițială/predictivă și evaluarea sumativă/finală:
1 - evaluarea inițială se efectuează la începutul unui program de instruire, permițând profesorului să verifice stadiul de pregătire al elevilor, să observe punctele tari dar și pe cele slabe ale acestora, să prevadă șansele de succes ale instruirii pe care o va desfășura. Evaluarea sumativă spre deosebire este o evaluare de bilanț al instruirii; ea indică rezultatele obținute la sfârșitul unei perioade de învățare: semestru, an școlar, ciclu de învățământ/ de studio. Și aceasta poate evidenția punctele tari și cele slabe ale elevilor, dar nu mai are în vedere ameliorarea acestora, ci ea cuantifică/certifică rezultatele bune sau slabe ale elevilor.
2 - evaluarea inițială permite profesorului să stabilească o metodologie adecvată de lucru, determinând instruirea diferențiată, pentru ca toți elevii să atingă performanțele cerute de programa școlară. Evaluarea sumativă pleacă de la premiza că aceste performanțe au fost, întretimp, atinse, și va certifica rezultatele. Aici facem o precizare utilă: performanțele elevilor pot fi diferențiate pe nivele. Exemple: nivelul 1 - excelentă; nivelul 2 - așteptată; nivelul 3 - medie: 50-60% din cea cerută de programa școlară prin standardele naționale de performanță. Cu alte cuvinte, evaluarea sumativă este o evaluare global, holistică a capacităților elevilor în funcție de competențele generale șo de cele specifice din programa școlară.
3 - evaluarea inițială este utilă pentru stabilirea unui program de recuperare cu acei elevi care un stadiu de pregătire inițial slab. Evaluarea sumativă poate permite acest lucru dacă profesorul va face, în prealabil, 3 sau 4 ore de recapitulare și sistematizare a materiei predate. Acest aspect depinde însă de numărul de ore pe săptămână. În cazul unei ore pe săptămână este foarte dificilă realizarea orelor de recapitualre și sistematizare, astfel încât, evaluarea sumativă nu prea mai lasă loc astăzi recuperării unor carențe în instruirea elevilor.
O metodă de
evaluare complementară/alternativă adecvată pentru secvența didactică B
este metoda RAI - Ridică-Aruncă-Întreabă. Această
metodă oferă posibilitatea elevilor să-și pună întrebări unii altora,
verificându-și singuri nivelul cunoștințelor. Se folosește o minge de mici
dimensiuni ca mijloc didactic. RAI este o metodă de tip joc didactic, în cadrul
căreia vor rămâne în joc doar elevii care cunosc foarte bine tematica lecției
sau a lecțiilor - când se face evaluarea unui întreg capitol. Pentru secvența
didactică B elevii pot pune o serie de întrebări, ca de exemplu:
1 - Cum apreciezi
nivelul de dezvoltare al civilizațiilor asiatice, - India, China -, față de cel
al civilizației occidentale europene?
2 - Ce impresii aveau
europenii despre amerindieni la începutul marilor descoperiri geografice și cum
au evoluat ulterior aceste impresii?
3 - Care a fost
atitudinea aztecilor și a incașilor față de omul alb?
4 - Compară atitudinea
europenilor față de civilizațiile precolumbiene cu cea manifestată față de
civilizațiile asiatice! Ce concluzii desprinzi?
5 - Cum apreciezi
atitudinea misionarilor creștinătății față de civilizațiile din alte spații
geografice?
6 - Ce putem învăța din comportamentul europenilor față de amerindieni, negrii africani, mai ales în contextul zileleor noastre marcete de așa-numita „politică corectă”? etc..
Un item obiectiv adecvat pentru evaluarea competenței 3.1 din secvența B este itemul-perechi/de asociere. Dată fiind complexitatea competenței, profesorul, pentru atingerea acesteia, va avea în vedere asocierea unor perechi de idei desfășurate pe trei coloane. Astfel se vor verifica capacități superioare ale domeniului cognitiv - comprehensiunea, aplicarea, analiza, sinteza. Prin îmbinarea ideilor/noțiunilor istorice din cele trei coloane, se va evalua, în special, capacitatea elevilor de a face mici sinteze relevante pentru conținutul intitulat „Expansiunea europeană”, putându-se astfel evalua în mod relevant competența 3.1.
A - răspândirea
creștinismului 1 -
budismul, taoismul, confucianismul
B - Imperiul Marilor
Moghuli 2 - era o
civilizație mult superioară celei europene
C - religii
orientale
3 - n-a putut opri violența și prejudecățile europe-
D - exterminarea
-nilor față
de amerindieni
4 - prin
muncă forțată a amerindienilor și a scla-
-vilor
negri
5 - ocupa o
bună parte a Indiei.
a - a fost efectuată
cu success în Americi și în Filipine
b - mai ales în cazul
minelor de la Potosi - azi, în Bolivia
c - i-a întimidat pe
europeni grație puterii sale militare
d - dintre care,
budismul părea mai apropiat de creștinism.
Răspusurile așteptate:
A - 3 - a - 20 puncte;
B
- 2,5 - c - 30 puncte;
C - 1 - d
- 20 puncte;
D - 4 -
b - 20 puncte.
Notă: se acordă 10
puncte din oficiu.
Pentru evaluarea ambelor competențe, - 3.1 și 5.4 -, din secvența B, se pot folosi următorii doi itemi:
a.Item semiobiectiv - întrebări-structurate:
Citiți următorul text: „Descoperirea noilor lumi a fost un șoc imens pentru europeni. Se distrugea imaginea lumii cu trei continente și era amenințată credibilitatea Bibliei deoarece aceasta nu pomenea nimic despre popoarele din Americi și despre originea lor. Europenii se vor comporta cu aceste populații extem de barbar. În contrast, pe continentul Asiatic, au fost întâlnite civilizații mult superioare celei europene, ca Imperiul Marilor Moghuli din India și China dinastiei Ming.”
Pornind de la acest text, rezolvați următoarele cerințe și întrebări:
1 - Exemplificați
modul de comportament al europenilor față de civilizațiile amerindiene și
exprimați-vă opinia despre următoarea afirmație: „Modul în care s-a comportat
Europa față de civilizațiile amerindiene arunact o pată uriașă
asupra zestrei ei spirituale, care afectează și-n zilele noastre politica
internațională.” - 20 puncte;
2 - Comparați nivelul
de dezvoltare a l civilizației europene cu cel al civilizațiilor asiatice și
explicați de ce unele dintre aceste civilizații asiatice erau mult mai
avansate. - 30 puncte;
3 - Cum s-a schimbat
imaginea despre amerindieni de la Cristofor Columb la conchistadori și ce anume
a determinat schimbarea acestei imagini? - 20 puncte;
4 - De ce, în zilele noastre, marii navigatori, - Cristofor Columb, Vasco da Gama etc. -, sunt considerați „părinți ai colonialismului european”? Este justificată această apreciere? - 20 puncte.
Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.
Răspusurile
așteptate/de control:
1. Europenii n-au văzut în populațiile amerindiene nimic altceva decât niște primitivi care trebuiau extorcați prin orice mijloace de bogățiile lor. Nenumărați europeni au căutat să extragă maximul de profit de pe urma amerindienilor. În acest context, suntem de accord cu afirmația conform căreia zestrea spirituală a Europei a fost pătată grav de acest comportament inuman. Este și mai clar ilustrat acest fapt în contextual în care europenii doreau să-i creștinizeze pe amerindieni, adică să le impună o religie care predica, printer altele, iubirea față de aproapele tău, ajutorarea celor slabi, valori care veneau în conflict direct cu faptele lor. În zilele noastre, problemele generate de descoperirea Americilor sunt viu dezbătute de o parte și de alta a Atlanticului, mai ales datorită „politicii corecte”:
2. Nivelul de dezvoltare al unor civilizații asiatice din India, - Imperiul Marilor Moghuli -, și China, era mult superior celei europene. Mulți călători europeni au rămas uluiți de forța militară a acestor state, de marile lor orașe, - unele cu o populație de circa 500000 de locuitori. Explicația acestui avans este relativ simplă - după prăbușirea Imperiului Roman de Apus și în contextual migrațiilor barbare, Europa a cunoscut așa-numitul Ev Mediu Întunecat în care civilizația a regresat foarte mult, în timp ce, în cazurile Chinei și al Indiei nu s-a întâmplat acest lucru.
3. Cristofor Columb și oamenii săi i-au apreciat foarte mult pe „indieni”, considerându-i „frumoși la trup și la suflet”, precum și „complet lipsiți de răutate”. A fost apreciată foarte mult bunăvoința „indienilor” față de ei. Mitul „bunului sălbatic” va predomina în rândurile europenilor o perioadă de timp. Din păcate, conchistadorii vor ajunge ulterior să-i considere pe amerindieni ființe inferioare care n-aveau nici măcar suflet! Această idée era susținută și „argumentată” chiar și de un celebru umanist spaniol - Juan Gines de Sepulveda. Schimbarea de imagine a fost consecința dorinței europenilor de îmbogățire, astfel încât, trebuiau găsite „argumente” care să justifice exterminarea „sălbaticilor fără suflet”!
4. În zilele noastre, „politica corectă” afectează judecata obiectivă asupra trecutului. Marii nevigatori și descoperitori de noi spații geografice nu pot fi învinuiți pentru apariția ulterioară a imperiilor colonial. În plus, să nu pierdem din vedere nicio clipămotivul marilor descoperiri geografice - dorința europenilor de a avea un comerț lesnicios cu Orientul, mai ales cu India. De aceea, probabil, Cristofor Columb îi idealiza oarecum pe „indienii” din America Centrală, crezând că ei sunt parte a Indiei, despre care europenii aveau o imagine idealizată de multă vreme.
b. Item subiectiv - eseul structurat:
Realizați în aproximativ două pagini un eseu structurat intitulat „Europa și noile lumi”, respectând următoarele cerințe:
1 - Factorii care au
înlesnit marile descoperiri
geografice -
20 puncte;
2 - Impactul „noilor
lumi” asupra
Europei -
20 puncte;
3 - Urmările marilor
descoperiri pentru civilizațiile precolumbiene -
30 puncte;
4 - Misionarismul
creștin în alte spații
geografice -
20 puncte.
Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.
Răspunsul așteptat/de control: Europa și noile lumi:
Nevoia europenilor
de a extinde comerțul cu Orientul, - desfășurat anevoios datorită prezenței
otomane și arabe -, i-a determinat să caute noi rute navigabile, înfruntând
pericolele navigației pe oceane.
Marile
descoperiri geografice au fost înlesnite de o serie de factori, ca de exemolu:
apariția caravelei, - un nou tip de corabie -, comerțul de cabotaj desfășurat
de către Portugalia de-a lungul țărmurilor de nord și nord-vest ale Africii din
timpul regelui Henric al II-lea Navigatorul, - 1380-1460 -, îmbunătățirea
hărților geografice.
Cele mai
însemnate descoperiri au fost cele realizate de către Cristofor Columb, -
descoperirea Americii -, Vasco da Gama, - un nou drum commercial spre India
prin circumnavigația Africii -, Fernando Magellan, - care a întreprins prima
expediție în jurul lumii.
Pentru Europa
descoperirea noilor lumii a reprezentat un șoc puternic. Se distrugea imaginea
lumii formată din trei continente; europenii descopereau fațete noi, originale
de organizare a unor spații geografice cunoscute vag, - cele din India, China
-, sau deloc până atunci, - civilizațiile precolumbiene, regatele Africii negre
-. Deasemenea, descopereau alte religii, - budismul, taoismul, confucianismul
-, mult mai vechi decât creștinismul și având milioane de adepți.
Dacă față
de civilizațiile asiatice, - Imperiul Marilor Moghuli, din India, China
dinastiei Ming, Japonia shogunilor -, europenii și-au dat seama de
inferioritatea lor și că orice încercare de cucerire a acestor civilizații este
sortită eșecului, în schimb, față de civilizațiile precolumbiene s-au purtat cu
brutalitate extremă. În vaste teritorii din Americi, europenii i-au supus pe
băștinași la un regim de muncă inuman, - de exemplu numai în minele de la
Potosi, azi în Bolivia, în timp de 50 de ani, au murit 50 de milioane de
amerindieni! Europenii îi considerau pe amerindieni o rasă inferioară și chiar
ființe fără suflet, care trebuiau exterminate. Acest tratament inuman a aruncat
o pată profund negativă asupra zestrei spirituale a Europei. Deasemenea, în Americi
au fost aduși milioane de sclavi negrii din Africa, care vor fi supuși
aceluiași tratament barbar. Astfel, civilizațiile precolumbiene au fost
distruse iar vaste spații din Americi vor face parte din marile imperii
coloniale europene.
Împotriva acestui
tratament barabar au încercat să reacționeze misionarii creștini. Un exemplu
lăudabil este Bartolome de Las Casas care a reușit să impună desființarea
sclaviei amerindienilor în coloniile spaniole. Și alți misionari au militat
pentru drepturile amerindienilor, în special iezuiții.
În Asia,
unii misionari au încercat să introducă creștinismul în India, China și
Japonia, fără a avea prea mult success. S-a remarcat Francisco Xavier. Japonia
se va izola față de influențele occidentale, inclusiv față de creștinism, vreme
de mai multe secole.
Misionarismul nu a reușit să domolească violența barbară a europenilor. Prin comportamentul lor, europenii și-au încălcat grav valorile și principiile pentru care pretindeau că luptă să le răspândească în noile spații geografice, în special, valorile religiei creștine. Ei au demonstrat o profundă aversiune față de „păgânii” din aceste spații, incapacitate de a manifesta o cât de minimă toleranță și omenie față de amerindieni și negrii africani, aspect care afectează și în zilele noastre relațiile internaționale, mai ales în contextual „politicii corecte”.
TITULARIZARE ISTORIE 2019 - REZOLVAREA
SUBIECTELOR!
SUBIECTUL I_______________________________ (30 de puncte)
A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„Domnia lui Otto I cel
Mare începe printr-o luptă fără milă a regelui saxon, cu ajutorul
episcopilor şi a marilor abaţii regale, împotriva acelor duci care nu acceptă
reconstituirea unei
puteri suverane. Mai multe revolte izbucnesc astfel, revolte pe care,
întotdeauna, Otto reuşeşte să
le înăbuşe: atunci anexează Saxonia, fracţionează Lorena şi [...] instalează în
fruntea marilor
principate teritoriale laici şi ecleziastici din propria sa familie.
Persistenţa pericolului exterior, ca şi
abilitatea şi hotărârea sa, îi permit să păstreze unitatea regatului. În 955,
aflat în fruntea unei
armate compuse din toţi baronii germani, Otto îi înfruntă pe unguri şi le
zdrobeşte armata la
Lechfeld." (S.
Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)
Pornind
de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Scrieţi
o relaţie istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din
sursa dată,
precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 1 punct
2. Menţionaţi
o cauză a luptei pentru învestitură din Evul Mediu şi două consecinţe ale
acesteia
pentru Imperiul Romano-German. 3
puncte
3. Prezentaţi comparativ
câte un fapt istoric desfăşurat în Franţa, respectiv în Anglia, în secolele al
XlII-lea - al XV-lea, stabilind o asemănare şi o deosebire dintre aceste fapte. 8 puncte
B. Elaboraţi, în 1-2 pagini, o sinteză
referitoare la regimul comunist din România, având în vedere:
- prezentarea
câte unui fapt istoric desfăşurat în plan cultural-ideologic de regimul
comunist
din România în deceniul cinci, respectiv în deceniul opt al secolului al XX-lea
şi precizarea
unei asemănări şi a unei deosebiri dintre acestea;
- menţionarea
unei prevederi referitoare la proprietate înscrisă în Constituţia din 1952;
- menţionarea
a două acţiuni ale disidenţei din România desfăşurate în deceniul nouă al
secolului al XX-lea şi a câte unei caracteristici a fiecăreia dintre acestea.
Notă: Se punctează şi evidenţierea relaţiei
cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice,
utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea limitei de spaţiu. 18
puncte.
REZOLVARE:
A. 1: Relația
istorică de cauzalitate se poate stabili între următoarele informații:
*Cauza: „Domnia lui
Otto I cel Mare începe printr-o luptă fără milă a regelui saxon, (…), împotriva
acelor duci care nu acceptă reconstituirea unei puteri suverane.”
*Efectul: „(…)
instalează în fruntea marilor principate teritoriale laici și ecleziastici din
propria sa familie.”
Rolul acestor informații: cauza selectată de noi pune în evidență următorul aspect: după
destrămarea Imperiului Carolingian, prin tratatul de la Verdun (843),
apăruse Francia Orientalis, viitoarea Germanie medievală. Autoritatea
imperială se prăbușise și actorii vieții politice deveniseră marii principi
laici și ecleziastici. Aceștia, în mod firesc, nu mai doreau o nouă autoritate
centrală puternică care le-ar fi anulat, pe cale de consecință, toate
beneficiile exercitării puterii politice. În această situație, Otto I a avut de
luptat din greu cu respectivii principi (duci, în textul-sursă). Efectul selectat
de noi arată preocuparea regelui pentru a menține unitatea regatului – nu putem
vorbi, încă, de Imperiu! În lumina acestui fapt, era logic ca în fruntea
marilor principate să numească membrii ai familiei sale. De remarcat un aspect
– numirea unor ecleziastici – aceste numiri se datorează necesității regelui de
a fi recunoscut și legitimat de Biserică. Ulterior, pentru a avea bune relații
cu Papalitatea, va institui „Privilegiul ottonian” – un edict prin
care recunoștea pretențiile Papalității de a conduce spiritual și temporal
lumea creștină occidentală! Acest document va fi utilizat mult mai eficient de
Papi pentru a-și justifica pretențiile de putere temporală (politică) decât
faimosul fals „Donația lui Constantin”! Tot acest document va constitui cauza
îndepărtată a „luptei pentru învestitură”!
A.2: Lupta
pentru învestitură:
A tulburat viața politică și
religioasă a Occidentului european! Cauza acestei lupte nu a fost reprezentată
de dreptul de a numi în funcții bisericești înalte, așa cum lasă să se înțeleagă
această denumire consacrată de tradiție! Era vorba, în realitate, de a stabili
care putere este cea mai importantă – cea a Papalității sau cea a împăraților
romano-germani!
După prăbușirea Imperiului Carolingian,
ideea imperială a fost menținută, în continuare, de către Biserică prin
Papalitate. Cu trecerea timpului se va ajunge la convingerea că Biserica deține
atât autoritatea spirituală cât și pe cea temporală, fapt certificat și întărit
prin „Privilegiul ottonian”! Astfel, puterea temporală era „cedată” prin ungere
împăraților de către Papă. Treptat, după formarea Imperiului Romano-German,
noii conducători numai agreează această dependență. Odată cu Henric al IV-lea
lucrurile se precipită. Acesta va fi excomunicat și va trebui să facă celebrul
„pelerinaj de la Canossa” pentru a fi iertat. Teoretic, lupta se încheie
prin „Concordatul de la Worms” (1122) unde se acceptă dubla
învestitură a episcopilor de către împărat și Papă (acțiune săvârșită, în
realitate, de către arhiepiscopi). Practic, lupta s-a reluat în mod
dramatic în timpul împăratului Frederic I de Hohenstaufen, supranumit
„Barbarossa”! Între timp, Imperiul Romano-German ajunsese să se
autodefinească ca o autoritate de „drept public” în baza dreptului roman
redescoperit în Occident grație „Codului lui Iustinian”. Astfel,
Imperiul avea dreptul să hotărască drepturile și obligațiile tuturor, fără alt
intermediar, mai ales papal!
Reluarea luptei va avea însă consecințe
nefaste pentru Imperiu. Au reacționat la pretențiile imperiale toți factorii de
putere din Occident: republicile urbane italiene, noile monarhii aflate în
ascensiune și, bineînțeles, Papalitatea! O primă
consecință importantă: Imperiul va fi nevoit să se limiteze la spațiul
lumii germane, deși va continua să se numească „Sfântul Imperiu Roman de
Națiune Germană”- un anacronism ce va bântui Europa până în 1806, când
Napoleon l-a desființat!
A doua consecință
importantă: împăratul nu va mai avea nicio autoritate reală, fiind complet
la mâna principilor, fapt legiferat în „Bula de Aur” din 1356.
Astfel, Imperiul s-a destrămat în zeci, – mai târziu, sute! -, de principate!
Sigur au existat și împărați realmente demni de acest titlu, doar au fost o
excepție.
A.3: Centralizarea statală în Europa Apuseană – cazul
francez și cel englez:
Între secolele X-XV statele occidentale
au parcurs un drum greu în direcția reconstrucției lor statale. De exemplu, în
secolele X-XIII se desfășoară procesul de centralizare și unificare politică, -
spre sfârșitul acestei perioade, se trece chiar la manifestări specifice
absolutismului monarhic. Putem ilustra cele afirmate cu două fapte istorice
relevante, anume:
1.Primul fapt se referă la Franța – ascensiunea puterii
monarhice! Această evoluție istorică este evidențiată foarte
clar de politica regelui Filip al II-lea August. De remarcat
numele pe care și l-a dat singur - „August”! Acest nume dorea să
arate clar că regele francez era „împărat în regatul său”, adică deținea toate
prerogativele de putere ale împăraților romani de altădată: politice, juridice,
religioase, economice etc.. Noua politică se sprijinea pe redescoperirea
dreptului roman datorită „Codului lui Iustinian”.
Monarhia franceză își sporește puterile
și mai mult odată cu regele Filip al IV-lea cel Frumos, care îl
ia pe Papa Bonifaciu al VIII-lea ostatic la Avignon, declanșând
„captivitatea babilonică a Bisericii Romano-Catolice”. Procesul de creștere a
autorității monarhice continuă după războiul de 100 de ani (1347-1453)
prin Ludovic al XI-lea și, mai ales, Carol al VIII-lea. Acesta
din urmă începe să se manifeste în mod clar ca un monarh absolut. Mulți
istorici, de altfel, consideră că acest rege a fost primul monarh
absolut al Franței!
2. Al doilea fapt istoric se referă la Anglia
– slăbirea autorității monarhice! În aparență
este o gravă contradicție – vorbim de centralizarea statală și ascensiunea
puterii monarhice! Această evoluție istorică este valabilă până la un punct
și-n cazul Angliei. Avem și aici creșterea autorității monarhice, aspect
ilustrat de politica regelui Henric al II-lea
Plantagenet (1154-1189). Acest rege a impus o legislație unitară – „common
low”, a lovit în privilegiile clerului, situație care a dus la protestul și
demisia arhiepiscopului de Canterburry, Thomas Becket; politica sa
religioasă este considerată de către unii istorici ca un fel de Prereformă
religioasă în Anglia! – vezi, în acest sens aprecierile istoricului J.M.
Roberts, în lucrarea „Istoria Lumii”. A instituit și o armată permanentă
plătită prin transformarea obligațiilor militare ale vasalilor în bani!
Practic, este vorba de o armată profesionistă! Însă, ulterior, instituția
regală va cunoaște un început de slăbire a puterii. Un moment important, în
acest sens, l-au constituit abuzurile regelui Ioan fără de Țară. Se
formează Parlamentul, în 1265. Acesta își va afirma clar drepturile sale
în materie de politică fiscală, de politică externă etc., invocând ca bază
pentru aceste drepturi prevederile din „Magna Charta Libertatum” –
1215. (Pentru informații suplimentare, vezi un alt articol de pe blog care se
referă exact la acest document). Se va ajunge la o împărțire a exercitării
puterii între regi și Parlament. Situația devine și mai rea pentru regii
englezi după înfrângerea din războiul de 100 de ani. Astfel, absolutismul
monarhic englez de după 1500 a fost foarte șubred în comparație cu cel francez.
Regii trebuiau să facă mereu apel la Parlament pentru dreptul de a impune
impozite regulate și pentru dreptul de a deține armată permanentă. Aceste
drepturi erau garantate doar anual.
Așadar, între cele două fapte istorice
există atât o asemănare cât și o deosebire clară. Asemănarea constă în
centralizarea politică care favorizează autoritatea monarhică; deosebirea
constă în modul de exercitare efectivă a acestei autorități: în Franța regii
vor fi din ce în ce mai absoluți, nemai-răspunzând în fața vreo unei instituții
de putere (Adunarea Stărilor Generale va ajunge să nu mai fie convocată) ,
în timp ce în Anglia regii trebuiau să țină seama mereu de poziția
Parlamentului.
I.B: Regimul comunist din România:
Contextualizare –
După 1947, comuniștii au avut cale liberă pentru a impune modelul comunist
sovietic în România. Au impus modelul stalinist în toate sferele de activitate
ale societății românești. În economie au introdus: planificarea, naționalizarea
și cooperativizarea agriculturii; în plan politic au anihilat orice fel de
opoziție; în plan cultural-ideologic au impus modelul „realismului socialist
proletcultist”!
În eseul de față ne vor interesa, în mod special, politica comuniștilor români în plan cultural-ideologic, aspecte legate de situația proprietății și unele acțiuni ale dizidenților în anii 80.
Argumentare – În plan cultural-ideologic
comuniștii au introdus la sfârșitul deceniului 5 modelul „realismului
socialist” care glorifica și fetișiza figurile simbol ale sistemului stalinist:
muncitorul stahanovist și țăranul colhoznic. Acesta este faptul istoric cel mai
caracteristic al politicii cultural-ideologice din acea perioadă și din
anii 50 – „obsedantul deceniu”! Se punea teoretic accentul pe rolul
fundamental în societate al muncitorilor și țăranilor, ceea ce, ca principiu,
n-ar fi fost un lucru rău. Dar, în realitate, în spatele acestei idei
propagandistice, se va ascunde o teroare totală împotriva valorilor naționale
românești! Tot ce nu se potrivea acestui „proletcultism” era considerat
retrograd, fascist, învechit, burghez, contrarevoluționar etc.. Cultura
națională a fost drastic afectată. Proletcultismul a fost însoțit și de o
încercare de rusificare a societății românești. S-au proslăvit modelele
proletcultiste ale U.R.S.S.-ului, cultura sovietică fiind considerată cea mai
înaintată și mai progresistă din lume! Stalin era văzut și-n România drept
„părintele științei și al culturii”! Erau traduse lucrări literare „cu conținut
ideologic înaintat” prin intermediul Editurii „Cartea rusă” – un instrument
odios al politicii de rusificare.
Proletcultismul a dat la o parte marile figuri ale culturii românești și a
încercat să impună „figuri” culturale noi care glorificau „luminoasa” societate
sovietică. Aproape că România se pregătea să de vină o republică sovietică!
Treptat, însă, după 1955, mai ales, vom observa o înlăturare a acestui
model, în contextul detașării lui Gheorghe Gheorghiu Dej de U.R.S.S.. În acel
an, Dej se pronunțase pentru „calea românească de construire a socialismului”!
Va reîncepe un proces de re-românizare, am putea spune, a culturii și
societății. Mai mult, Dej începe deschiderea către Occident, iar de la
sfârșitul anilor 50 limba rusă nu va mai fi obligatorie!
În
1964, P.M.R. își afirmă puternic orientarea națională în „Declarația P.M.R. cu
privire la unele probleme ale mișcării muncitorești internaționale”. Dincolo de
distanțarea de U.R.S.S., P.M.R. dorea ca această declarație să constituie baza pentru
reconcilierea partidului cu poporul român!!
Orientarea națională este continuată sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu.
Acesta impune, mai ales, după celebrele vizite în Coreea de Nord și China, un
„național-comunism” extrem de protocronist și antioccidental, nu doar
antisovietic! Principiile „călăuzitoare” ale noi politici au fost formulate în
faimoasele „Teze din aprilie” – 1974.
Orientarea
„național-comunistă” este faptul istoric cel mai caracteristic anilor 70, dar
și 80, în plan cultural-ideologic. Pe lângă exagerările absurde ale
protocronismului (de exemplu originea strict geto-dacă a românilor), totuși
noua orientare a recuperat mult din cultura românească autentică, anterioară
regimului comunist. Astfel, observăm o clară deosebire între cele două fapte
istorice, anume: „realismul socialist proletcultist” a negat valorile culturale
românești autentice, în favoarea celor sovietice – „cele mai înaintate”, în
timp ce, „național-comunismul” ceaușist a recuperat foarte mult din aceste
valori românești. Există însă și o asemănare la fel de clară: chiar în perioada
„național-comunismului” predomina interpretarea comunistă de tip
marxist-leninist în funcție de care se stabilea care valori culturale corespund
„intereselor maselor largi populare” și care valori culturale aveau un
„caracter burghez, limitat de clasă”! Astfel, și „național-comunismul” a
promovat ca și „proletcultismul” judecarea culturii pe baza ideilor filosofiei
marxist-leniniste.
În plan
economic, așa cum am amintit mai sus, comuniștii au aplicat modelul sovietic
fără crâcnire. Economia românească a fost complet centralizată, proprietatea
privată era desființată sau redusă la dimensiuni nesemnificative. Totuși,
pentru păstrarea aparențelor, în constituțiile comuniste din 1948 și 1952 proprietatea
de stat nu era clar afirmată! Astfel, de exemplu în Constituția din 1952
se vorbește de „proprietatea obștească” ca și cum bunurile economice ar fi
aparținut realmente „celor ce muncesc de la orașe și sate”! Astfel regimul
comunist dorea să sublinieze că el este singurul regim politic care promovează
cu adevărat interesele „oamenilor muncii”, care erau „cu adevărat stăpâni pe
destinul lor, pe munca lor și pe toate bunurile obștești” – afirmație repetată
la nesfârșit în timpul regimului comunist!
Pe
fondul încălcării grave a tuturor libertăților și drepturilor omului în timpul
regimului ceaușist, s-a manifestat și-n țara noastră fenomenul dizidenței
anticomuniste. Aceasta s-a făcut cunoscută și-n plan extern prin intervențiile
de la posturile de radio „Europa Liberă” și „Vocea Americii”. Cei mai cunoscuți
dizidenți, încă din anii 70, au fost: Paul Goma, Mircea Dinescu, Ana Blandiana,
Doina Cornea, Emil Hurezeanu. Cu excepția lui Paul Goma plecat în exil,
ceilalți s-au manifestat pe tot parcursul anilor 80. Totuși, Emil Hurezeanu a
plecat din țară dar se va face cunoscut prin emisiunile de la „Europa Liberă”.
Doina Cornea a intrat chiar în greva foamei!
O
acțiune spectaculoasă, am putea spune, a fost reprezentată de protestul hotărât
al istoricului Dinu C. Giurescu față de așa-zisa „sistematizare” a satelor
românești. Această acțiune a declanșat o reacție puternică de răspuns în
Occident. Aici vor apărea organizații care își propuneau salvarea satelor
românești. Cea mai cunoscută a fost „Acțiunea salvați satele românești” din
Franța!
Altă
acțiune cu puternic impact în societate dar și în plan extern a fost greva
muncitorilor din Brașov, din noiembrie 1987! Aici s-au strigat și lozinci
anticomuniste. Ea s-a soldat cu numeroși arestați care au fost anchetați în cel
mai pur stil stalinist!
Am
putea aminti, desigur, acțiunea de-a dreptul uluitoare a lui Constantin
Pârvulescu de la Congresul al XII-lea al P.C.R., din 1981, când l-a
criticat în văzul lumii foarte dur pe Ceaușescu. Sau „Scrisoarea celor 6”, dar
aceste două acțiuni nu-și propuneau înlăturarea regimului comunist ci doar
înlăturarea regimului ceaușist.
În cele din urmă, în 1989, regimul comunist din România a fost înlăturat.
SUBIECTUL al II-lea_____________________
(30 de puncte)
A. Citiţi afirmaţia următoare:
„În mai puţin de 40 de ani (din timpul domniei lui Vespasian până la 106) Imperiul Roman reuşeşte, printr-o politică decisă, să înglobeze o bună parte a ţinuturilor locuite de daco-geţi."
( M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ş. Papacostea, P. Teodor, Istoria României)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2 puncte
2. Argumentaţi, în
aproximativ o pagină, opinia exprimată, având în vedere:
- Prezentarea a două
fapte istorice (precizarea faptului și menționarea a trei caracteristici ale
acestuia) relevante pentru susținerea opiniei;
- evidenţierea
relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului
istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate şi respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte
B. Citiţi afirmaţia următoare:
„În secolul al
XIX-lea, modificarea hărţii Europei prin crearea regatului Italiei este
contemporană cu
modificări şi mai importante pentru echilibrul continentului, modificări care
intervinîn ţările germanice."
(S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei).
Răspundeţi
următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă
opinia faţă de afirmaţia de mai sus.
2 puncte
2. Argumentaţi,
în aproximativ o pagină, opinia exprimată, având în vedere: -
- - prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului
și menționarea a trei caracteristici ale acestuia) relevante pentru susținerea
opiniei;
- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate şi respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte
Rezolvare:
II.A. Raporturile Imperiului Roman cu geto-dacii:
Contextualizare – Pentru Imperiul Roman pericolul geto-dac se amplifică la cumpăna celor două mari ere. Aceștia devin o barieră tot mai serioasă în fața dorinței împăraților romani de a-și consolida dominația în zona balcano-dunăreană. Unii regi geto-daci efectuează campanii militare la sud de Dunăre. Datorită unor astfel de campanii, împăratul Claudius a organizat provincia Moesia, locuită de moesi „din vechiul neam aprig al geților”! Altă campanie are loc la sfârșitul domniei lui Nero. În fine, se remarcă campania de la sud de Dunăre a regelui Duras, din iarna 85/86. În aceste condiții, Imperiul Roman va relua politica de expansiune la nord de Dunăre.
Argumentare –
Putem susține aceste afirmații cu următoarele două fapte istorice, anume:
Primul fapt istoric:
campania militară a împăratului Domițian - a
fost considerată „cel mai important război de atunci al romanilor.” – Dio
Cassius.
Acest fapt prezintă 3
trăsături:
*Prima: a
fost o campanie militară, determinată, în parte, de dorința lui Domițian de a
anihila opoziția senatorială care îl considera „neinspirat” în sfera politicii
față de geto-daci;
*A doua:
campania era însă absolut necesară pentru consolidarea stăpânirii romane în
Moesia, primejduită serios de către Duras; ulterior, pentru o mai bună apărare,
Domițian împarte Moesia în două provincii: Moesia Superior și Moesia Inferior;
*A treia:
Domițian va fi nevoit să încheie pacea cu Decebal/Diurpaneus (urcat pe tron
după cedarea puterii de către Duras, vărul său) deoarece a fost învins de către
marcomanii germanici în Pannonia și nu mai avea forțe militare suficiente
pentru a-l învinge pe Decebal. Pacea va fi una de compromis, dar, cu trecerea
timpului, va fi percepută de către romani ca o umilință!
Cel care va încerca să înlăture „umilința” va fi împăratul Traian!
Al doilea fapt
istoric: războaiele geto-dacice conduse de Traian. Prezintă
și acest fapt 3 trăsături, anume:
*Prima:
primul război a fost declanșat de către Traian mai mult pentru a „șterge
impresia penibilă lăsată de campaniile lui Domițian”. Dar se mai dorea și
anularea păcii „jignitoare” din 89! Astfel, primul război a avut mai degrabă un
caracter demonstrativ, de forță. Așa se explică de ce Decebal nu a fost complet
învins!
*A doua: al
doilea război este cauzat clar de politica provocatoare a lui Decebal! Acesta
nu doar că nu respecta pacea din 102, „sfidându-i în continuare pe romani, la
fel cum făcuse după pacea din 89” (Pierre Grimal), dar, mai mult, pune la cale
o alianță cu regele Pacorus al parților, ce stăpâneau Persia! Exista
posibilitatea ca Imperiul Roman să lupte pe două fronturi! Era un pericol foarte
grav și, astfel, Traian declară război lui Decebal.
*A treia: al doilea război apare, spre deosebire de primul, ca un război legitim, datorat necesității Imperiului de a anihila rapid primejdia de se confrunta cu doi dușmani deodată. A fost dus până la capăt – Decebal a fost înfrânt și s-a sinucis. Rămâne încă de discutat de ce alianță urmărită de Decebal nu s-a concretizat. Altă problemă este reprezentată de limitarea spațiului geto-dac ocupat de romani. De ce aceștia nu au mers mai departe în ocuparea întregului teritoriu geto-dac? Au dorit doar să aibă frontieră naturală pe linia Carpaților Orientali?
Ca o concluzie la cele expuse, împărtășim opinia autorilor lucrării „Istoria României”, dar până la un punct – Ce caută Vespasian în discuție!? Este o informație greșită! Vespasian a fost ocupat și … preocupat de cu totul alte spații geopolitice, - exemplu: războiul cu evreii!
II.B. Afirmarea unor noi centre de putere pe continent –
secolul XIX:
Contextualizare – Secolul XIX a fost
denumit pe drept cuvânt „secolul naționalităților”. Totuși, formarea unor noi
state naționale a repus dramatic pe tapet echilibrul de forțe continental,
favorabil unor țări ca Anglia și Franța. În special, apariția Germaniei va
clătina puternic status-quoul existent! Putem susține această afirmație prin
prezentarea a două fapte istorice relevante.
Argumentare:
Primul fapt istoric: apariția celor două state – Italia
și Germania. Însăși apariția lor a fost importantă. De ce?
Deoarece amândouă își arogau dreptul de a fi puteri continentale și coloniale
în numele moștenirii lor istorice: Germania se considera moștenitoarea
„Sfântului Imperiu Romano-German” iar Italia, bineînțeles, se considera
moștenitoarea trecutului său imperial roman.
Observăm trei trăsături importante ale
acestui fapt, anume:
*Prima: acțiunea de unificare celor două state a
determinat conflicte cu alte țări sau centre de putere (Papalitatea de exemplu
în cazul Italiei). Astfel, Prusia condusă de Otto von Bismarck, inițiatoarea
unificării Germaniei, a trebuit să lupte contra Austriei, Danemarcei și, în
special, contra Franței. În cazul Italiei, amintim războiul dus de Regatul
Sardiniei/Piemontului în alianță cu Franța contra Austriei pentru unificarea cu
teritorii din nordul Italiei – Lombardia de exemplu.
*A doua: ambele state doresc să continue gloria
trecutului. Germania considerându-se „Al Doilea Reich” vroia să renască și să
ducă mai departe slava „Primului Reich” – „Sfântul Imperiu Roman de Națiune
Germană”! Italia va dori și ea să fie la înălțimea trecutului roman! De aici
conflicte și tensiuni cu celelalte puteri europene.
*A treia: ambele state vor căuta aliați pentru a-și pune
în practică proiectele, fiind conștiente că nu aveau suficientă putere pentru a
și le realiza singure. Chiar vor face parte, o vreme, din aceeași alianță
politico-militară – „Tripla Alianță” (Puterile Centrale).
Al doilea fapt istoric: lupta pentru modificarea
echilibrului european și pentru reîmpărțirea lumii. Și în cazul acestui fapt putem evidenția trei trăsături, anume:
*Prima: ambele state au
inițiat acțiuni politico-diplomatice și militare pentru a-și afirma „noul
statut”. Germania, prin vocea împăratului Wilhelm I, anunță că interesele ei
sunt mondiale – „Weltpolitik”! Această politică a pus în gardă, mai cu seamă, Anglia
– cea mai mare putere colonială a timpului. Italia, la rândul ei, va agita
lucrurile în Africa, dar a fost umilită pe plan politico-militar în încercarea
de a ocupa Etiopia/Abisinia!
*A doua: noua orientare
politică, mai ales a Germaniei, determină o cursă a înarmărilor fără precedent
până atunci. Toate puterile continentale vor marșa la această cursă a
înarmărilor.
*A treia: acțiunea
concertată pentru reîmpărțirea lumii! De exemplu, Germania a impus organizarea
Conferinței de la Berlin din 1884, unde s-a încheiat un „Pact colonial” pentru
împărțirea Africii între puterile europene. Cu această ocazie, Germania și
Italia au fost recunoscute oficial ca puteri coloniale!
Ca o concluzie la cele
expuse, suntem de acord cu opinia celor doi istorici: într-adevăr, prin
apariția celor două state, - Italia și Germania -, echilibrul continental a
fost grav perturbat. Mai mult, și după 1884, Germania a continuat provocările,
datorate Weltpolitik-ului; în final ajungându-se la „Marele Război”.
SUBIECTUL al III-lea
(30 de puncte)
Următoarele secvențe fac parte din
programele școlare pentru disciplina istorie:
|
(Programe școlare pentru Istorie, clasa a VIII-a, OMECI
nr. 5097/09.09.2009)
|
(Programa școlară
pentru clasa a X-a – Istorie, OMEC nr. 4598/31.08.2004 )
Pornind de la secvențele de mai sus, prezentați
formarea/dezvoltarea și evaluarea competențelor specifice date, având în
vedere:
- prezentarea
utilizării metodei conversația euristică pentru
formarea/dezvoltarea competenței specifice date în secvența A (menționarea
a două caracteristici ale metodei, precizarea modului de organizare a clasei, exemplificarea
a două sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);
- prezentarea
utilizării metodei cubul pentru formarea/dezvoltarea
competenței specifice date în secvența B (menționarea a două
caracteristici ale metodei, precizarea modului de organizare a clasei,
exemplificarea a două activități desfășurate de profesor și a două sarcini de
lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);
- menționarea
a două avantaje și a unei limite ale itemilor subiectivi;
- proiectarea
unui item de tip eseu cu răspuns restrâns pornind de la cinci termeni
istorici/concepte și elaborarea a trei criterii de evaluare, pentru secvența A;
- menționarea
a trei recomandări de proiectare a itemilor cu alegere multiplă;
- proiectarea
unui item de tip alegere multiplă cu alegerea celui mai bun răspuns din trei
opțiuni date, elaborat pentru secvența B.
Notă: Se
punctează şi răspunsurile corespunzătoare itemilor, respectiv corectitudinea ştiinţifică
a informaţiei istorice.
REZOLVARE:
*Conversația euristică –
În actuala perioadă și în învățământul românesc s-a mutat accentul pe
formarea/dezvoltarea competențelor. În general, s-a accentuat importanța
metodelor active-participative, într-un astfel de învățământ. Dar, și unele
metode tradiționale pot, foarte bine, să contribuie la o astfel de învățare,
mai ales dacă ele se raportează la Cadrul ERR – Evocare, realizarea
sensului, reflecție, sau Dezvoltarea Gândirii Critice. Astfel, una
dintre metodele tradiționale adecvate, pentru acest scop, este conversația
euristică. În fapt, mulți autori o consideră o metodă
activ-participativă modernă, mai ales că poate fi utilizată ca procedeu
didactic în cadrul altor metode moderne – exemplu: SVA, SINELG, Ghidul de
anticipație, tehnica 5W și H, tehnica STAD, Cadranele etc..
Această
metodă prezintă o serie întreagă de caracteristici care o fac adecvată
pentru învățarea centrată pe competențe. De altfel, termenul „euristic” provine
din cuvântul grecesc „euriskein” care înseamnă „a descoperi”, „a cerceta”.
Putem sublinia două caracteristici:
*Prima: este
centrată pe acțiunea de cercetare, descoperire, investigație din partea
elevilor. Este recomadabil ca profesorul să aibă în vedere întrebări-problemă
sau situații-problemă. Profesorul se va raporta și la experiența de
învățare a elevilor, la cunoștințele anterioare ale acestora, pentru ca
aceștia să poată rezolva problemele sau situațiile-problemă aduse în atenția
lor.
* A doua: formularea
răspunsurilor/rezolvărilor pretinde din partea elevilor
înțelegere/comprehensiune, aplicare și analiză, cu alte cuvinte, se raportează
la nivelele taxonomice superioare ale domeniului cognitiv, conform modelului
propus de Benjamin Bloom.
Pentru
secvența didactică dată, profesorul poate organiza clasa în grupe. Numărul
acestor grupe nu este determinat clar în literatura de specialitate. Noi plecăm
de la situația în care profesorul împarte clasa în 4 grupe, având în minte
raportarea la tehnica SVA sau metoda cadranelor. După organizarea clasei în
cele 4 grupe, profesorul le va distribui întrebări-problemă sau
situații-problemă pentru a evidenția clar aspectele euristice ale conversației;
altfel, se poate ajunge ușor, prin modul de formulare al întrebărilor, la
conversație catehetică.
Aplicație-model: celor
4 grupe li se cere să rezolve următoarele situații-problemă:
*Grupa I: Cum
explicați faptul că în fruntea mișcării de emancipare națională din
Transilvania s-au aflat reprezentanții Bisericii Greco-Catolice? În fond, prin
diplomele leopoldine din 1699 și 1701, greco-catolicilor li se garantaseră
drepturi egale cu reprezentanții celorlalte religii recepte!
*Grupa a II-a: Cum
apreciați faptul că, în timpul regimului fanariot din Moldova și Țara
Românească deși se desființase iobăgia, - rumânia, vecinia -, totuși țăranii au
devenit clăcași – a doua iobăgire în cele două țări române? În fond, țăranii
erau eliberați de legarea de glie, impusă, în mod categoric, de Mihai Viteazul.
Cum a fost posibil, de exemplu, ca la 1848 să se vorbească de necesitatea
desființării iobăgiei în cele două țări? Nu fuseseră țăranii eliberați deja?
*Grupa a III-a: Cum
a evoluat mișcarea de emancipare politico-socială în Transilvania spre o
mișcarea de emancipare națională și de ce orice emancipare în plan social a
românilor putea echivala cu o emancipare națională a acestora? – elevii vor
trebui să aibă în vedere, în mod deosebit, aprecierile referitoare la
caracterul răscoalei din 1784 făcute de David Prodan.
* Grupa a IV-a: Care
au fost consecințele pentru Principatele Române ale decăderii Imperiului Otoman
după eșecul în asediul Vienei (1683)? Se va pleca de la faptul că decăderea
Imperiului Otoman ar fi trebuit, logic cel puțin, să ducă la slăbirea
controlului otoman asupra celor două țări române, dar, dimpotrivă, acest
control s-a accentuat odată cu impunerea domniilor fanariote.
Pentru rezolvarea acestor sarcini, profesorul nu va trebui să se limiteze la organizarea clasei în grupe și la distribuirea sarcinilor de lucru. Dimpotrivă! Va trebui să indice elevilor materialul bibliografic adecvat – exemplu: „O istorie sinceră a poporului roman”, autor Florin Constantiniu; „Istoria României” – colectiv de autori ( Mircea Bărbulescu, Dennis Deletant etc..), lucrările lui Keith Hitchins care au avantajul unei prezentări detașate a istoriei românilor, fără dispute legate de diverse moduri de prezentare a istoriei românilor, gen „istoria eroică a românilor” versus „istoria demitizată a românilor”!
*Metoda
Cubului – este una dintre metodele cele mai clar orientate spre
dezvoltarea Gândirii Critice – Cadrul ERR! Prin cele 6 sarcini corespunzătoare
celor 6 fețe, îi provoacă pe elevi să urmeze, în principiu, întregul traseu al
taxonomiei cognitive propuse de Benjamin Bloom. Metoda și-a luat numele de la mijlocul
didactic prin care se vehiculează sarcinile destinate elevilor – un cub.
Metoda
prezintă numeroase caracteristici/trăsături adecvate învățării centrate pe
competențe. Iată două mai relevante:
*Prima:
prezintă evidente avantaje formative și activizatoare prin inițierea elevilor
în argumentarea rațională, prin capacitatea de a colabora cu colegii și de a
dialoga constructive, prin asumarea unor sarcini de echipă – toate acestea
ducând la formarea/dezvoltarea comportamentelor civic-democratice.
* A doua:
dezvoltă gândirea divergentă a elevilor, competențele de rezolvare a unor
probleme sau sarcini-problemă prin antrenarea capacităților elevilor de a
rezolva euristic sau algoritmic respectivele sarcini; exersează, în aceeași
direcție, capacitatea acestora de a emite și de a valida ipoteze sau de a
identifica soluții rezolutive.
Pentru secvența didactică aflată în atenția noastră, - B -, profesorul
desfășoară o serie de activități. Exemplificăm două:
*Prima:
este evidentă! Împarte clasa în 6 grupe, fiecăreia distribuindu-i o sarcină din
cele 6: Descrieți! Comparați! Asociați! Aplicați! Analizați! Argumentați pro și
contra!
* A doua: va
indica elevilor studierea unor lucrări istorice relevante care îi vor ajuta în
rezolvarea sarcinilor; exemplu: „Ascensiunea Occidentului” – autor William H.
McNail; „Istoria Lumii” – autor J.M Roberts. Cele două lucrări sunt considerate
„best-selleruri” mondiale în ceea ce privește scrierea istoriei!
Elevii primesc
diverse sarcini. Iată două dintre acestea:
*Prima: este
evidentă! Fiecare grupă va trebui să resolve sarcina atribuită ei. În cazul
nostrum putem avea următoarele sarcini:
Grupa I: Descrieți
caracteristicile Vechiului Regim din Franța!
Grupa II: Comparați
modelul politic american cu cel britanic!
Grupa III: Analizați
„revoluția glorioasă” din Anglia și demonstrați de ce aceasta, pe cale pașnică,
a reușit să asigure rolul decesiv al Parlamentului în viața politică britanică!
Grupa IV:
Aplicați măsurile iacobinilor la contextul politico-social care le-a determinat
și explicați de ce guvernarea iacobină trebuia să fie „revoluționară până la
pace”!
Grupa V:
Asociați caracteristicile strategiilor militare ale lui Napoleon la
acțiunile militare ale inamicilor Franței și formulați
aprecieri referitoare la aceste strategii! De exemplu, se vor avea
în vedere campania militară din Rusia, înfrîngerile navale
în fața flotei engleze etc..
Grupa VI:
Argumentați, pro și contra, în favoarea/defavoarea afirmației: „Modelul politic
american constituie baza oricărui sistem democratic modern”!
*A doua: elevii pot realizeze proiecte/referate plecând de la cele 6 sarcini. Astfel se rezolvă problema legată de caracterul cronofag al metodei. În practică, realizarea concretă a sarcinilor bazate pe metoda cubului necesită cel puțin 2-3 ore! Ori, din păcate, orele de istorie s-au redus foarte mult, fapt care face inoperante multe dintre metodele modern. De aceea, realizarea unor proiecte/referate de către fiecare grupă, corespunzător sarcinii ei, rezolvă mult mai bine problema factorului timp!
* Itemii subiectivi –
au o serie de avantaje dintre care prezentăm două:
*Primul:
acești itemi solicită elevilor eleborarea unui răspuns deschis, care este
foarte foarte puțin orientat prin structura sarcinii sau, chiar, nu este deloc
orientat! Elevii decid care sunt elementele pe care le vor valorifica în
răspunsurile/rezolvările lor, ce lungime să aibă acestea ( cu excepția eseului
cu limită de spațiu sau restrâns), în ce vor consta răspunsurile lor – exemplu:
explicații, argumente, opinii, descrieri, investigații etc..
* A doua:
evaluează performanțe complexe ale învățării - comportamente corespunzând
nivelelor taxonomice superioare ale domeniului cognitive: analiză, argumentare,
sinteză, abilitatea de exprimare în limbajul epecific istoriei etc..
Au însă și numeroase limite. Cel mai important:
nu pot asigura o corectare și o notare a lor cu grad mare de obiectivitate;
aprecierea rezulattelor elevilor depinde de obiectivitatea sau subiectivitatea
profesorului.
Aplicație-model: pentru
secvența didactică A:
Alcătuiți
un eseu de cel puțin o jumătate de pagină privitor la mișcarea de emancipare
politico-socială din Transilvania, în care să integrați următorii 5
termeni/concepte istorici/istorice: diploma leopoldină, uniatism, supplex, Școala
Ardeleană, concepție națională modern.
Răspunsul va fi evaluat în funcție de îndeplinirea a 3 criterii de evaluare,
anume:
1 - respectarea
succesiunii logice a informației istorice – 40 puncte;
2 - prezența
conectorilor de tip cauză-efect și de argumentare a opiniilor formulate – 30
puncte;
3 – respectare limitei de spațiu – 20 puncte; se vor acorda 10 puncte din oficiu.
Răspunsul așteptat din partea elevilor: Mișcarea de emancipare politico-socială din Transilvania:
La sfârșitul secolului XVII Transilvania a devenit provincie
a Imperiului Habsburgic. Deși se accepta teoretic autonomia provinciei, în
practică ea a fost integrată ferm în structurile Imperiului printr-o politică
fermă de centralizare.
Principiile de organizare ale Transilvaniei au fost incluse în „Diploma
Leopoldină” din 4 decembrie 1691. Acest document recunoștea drepturile celor 3
națiuni(magiari, secui, sași) și a celor 4 religii recepte (catolică, luterană,
calvină, unitariană). Românii erau, în continuare, situați în afara cadrului
constituțional, fiind considerați „tolerați”. „admiși pentru bunul public”.
Din
dorința de a beneficia de aceleași drepturi cu națiunile privilegiate, o parte
din români vor accepta uniatismul – unirea cu Biserica Romei și formarea, astfel,
a Bisericii Greco-Catolice. Reprezentanții acestei Biserici vor avea, în
principiu, aceleași drepturi cu celelalte națiuni. În realitate, multe dintre
aceste drepturi nu vor fi respectate, de aceea, în fruntea mișcării de
emancipare a românilor se vor afla chiar reprezentanți de seamă ai acestei
Biserici – Innocențiu Micu Klein, și reprezentanții „Școlii Ardelene” (Samuil
Micu, Petru Maior, Ion Budai Deleanu etc.). Atât Innocențiu cât și „Școala
Ardeleană” au alcătuit „Supplexuri” prin care cereau drepturi pentru români. La
baza acestora se află o concepție națională modern - și plebea făcea parte din
națiune alături de cler și nobilime. „Școala Ardeleană” în Supplexul din 1791 a
exagerat, însă, concepția latinistă despre români.
Mișcarea de emencipare a românilor a fost larg
reprezentată și de răscoala din 1784. Și în cadrul acestei răscoale s-a
manifestat conștiința națională a românilor, lui Horea atribuindu-se de către
austrieci gândul de a reface Dacia, de aceea a fost numit „Horea Rex Daciae”!
*Itemii cu alegere
multiplă – solicită elevilor selectarea răspunsului corect
(răspusurilor corecte) dintre mai multe variante oferite (distractori).
Profesorul trebuie să țină seama de următoarele 3 recomandări în proiectarea
lor:
1 - variantele de
răspuns să pună în evidență capacitățile de gândire logică ale elevilor, mai
ales dacă toate variantele sunt corecte și trebuie aleasă cea mai
pertinentă.
2 - să nu sugereze,
prin modul de formulare al lor, răspunsurile corecte;
3 – distractorii (dacă
sunt greșiți) trebuie astfel formulați încât să pară plauzibili pentru a nu
permite ghicirea răspunsului (răspusurilor) corect.
În situația noastră, profesorul trebuie să elaboreze variante de răspuns corecte din care elevii vor alege pe cea mai concludentă! Astfel, pentru a se îndeplini această cerință, considerăm că este mult mai relevant un item cu alegere multiplă de tipul: se prezintă un enunț și apoi 3 variante sub formă tot de enunțuri care trebuie să completeze sau să evidențieze mai bine enunțul-premiză.
Aplicație-model - pentru secvența didactică B:
Citiți cu atenție următorul enunț:
„Revoluția franceză a definit și a promovat drepturile omului și ale cetățeanului, conform principiilor filosofiei iluministe. Ea va constitui baza la care se vor raporta alte revoluții desfășurate ulterior pe continentul european, - revoluțiile pașoptiste, de pildă -, dar tot această revoluție a constituit sursă de inspirație pentru revoluția bolșevică din Rusia!”
Alegeți
dintre următoarele 3 enunțuri-opțiuni pe cel mai relevant pentru
completarea/argumentarea enunțului de mai sus:
„Principiile revoluției franceze au fost aclamate în toate revoluțiile pașoptiste, dar unele dintre ele au fost folosite și de comuniștii-bolșevici pentru a argumenta, printre altele, desființarea proprietății private!” - enunțul a;
„Din păcate, însă, revoluția a prezentat și o serie de aspecte profund negative – „legea suspecților” din timpul guvernării iacobine, fapt care va fi speculat, mai târziu de stalinism prin conceptul de „dușman al poporului”! Ce diferență există, la urma urmei, între „suspecți” și „dușmanii poporului”? De altfel, bolșevicii au pretins că revoluția lor a fost încununarea cea mai înaltă a principiilor promovate de revoluția franceză!”- enunțul b;
„Revoluția franceză poate fi judecată în diverse feluri. Ea a promovat idei înalte ale filosofiei iluministe, dar a promovat și concepte fundamental opuse acestora – „suspecții” din timpul guvernării iacobine, este unul dintre ele. Va constitui sursă de inspirație, din nefericire, pentru bolșevicii ruși. Conform lui Lenin „revoluția rusă a fost desăvârșirea revoluției franceze!” Să nu uităm că unele idei ale lui Jean Jacques Rousseau, - foarte apreciat de iacobini -, privitoare la proprietatea privată ca sursă a răului în societate au constituit fundamental pentru doctrina comunistă a desființării proprietății private, comuniștii afirmându-se astfel drept continuatorii legitimi ai Iluminismului și revoluției franceze!”- enunțul c.
Toate aceste enunțuri
sunt corecte! Alegerea celui mai bun, mai complet, mai percutant, - ca să zicem
așa -, va depinde de gândirea proprie a elevilor dar și de … subiectivitatea
profesorului! Cu alte cuvinte, un astfel de item cu alegere multiplă poate
deveni, ușor, item semiobiectiv sau, chiar, subiectiv! Considerăm destul de
nepotrivit un astfel de item, care se dorește obiectiv! Ori este vorba de item
cu alegere multiplă ori de item de tip semiobiectiv/subiectiv și atunci îl
include în categoria itemilor de tip situații-problemă!
În aplicația noastră cel mai bun răspuns dintre
cele 3 opțiuni este enunțul …3.
TITULARIZARE ISTORIE 2018 - REZOLVAREA SUBIECTELOR
SUBIECTUL I (30 de puncte):
A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„Regele [Ludovic al
XIV-lea] de drept divin, deţinând puterea doar de la Dumnezeu - fără
mijlocirea papei -,
pretinde să aibă drepturi asupra bunurilor Bisericii. Împins de nevoile
războiului,
extinde în 1673, de
capul său, «regala» asupra acelor dioceze franceze care fuseseră scutite -
cam jumătate. În cazul
în care este vacant, va încasa veniturile temporale ale oricărui episcopat
până la instalarea
noului episcop. Conflictul care decurge de aici cu Roma este ocazia publicării
Declaraţiei celor
Patru Articole, în 1682. În strânsă legătură cu regele, Adunarea clerului din
Franţa
declară puterea civilă
independentă de judecata Bisericii, proclamă superioritatea conciliilor asupra
papei, neagă
infailibilitatea sa. Conflictul se adânceşte şi abia în 1693, sub Innocentiu
XII, Ludovic
XIV renunţă la cele
Patru Articole, în schimbul extinderii regulei asupra tuturor episcopatelor din
regat.” (Istoria
universală)
Pornind de la sursa
dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Scrieți o relație
istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa
dată,
precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct
2. Menţionaţi o cauză
și două consecințe ale revocării Edictului de la Nantes, de către regele
precizat în sursă. 3
puncte
3. Prezentați
comparativ câte un fapt istoric referitor la absolutismul din secolele al
XVI-lea – al
XVII-lea, din Anglia,
respectiv din Rusia, stabilind o asemănare și o deosebire dintre aceste
fapte. 8 puncte
B. Elaborați, în 1-2
pagini, o sinteză referitoare la evoluția Principatelor Române în prima
jumătate
a secolului al
XIX-lea, având în vedere:
- menționarea unui
fapt istoric desfășurat în Moldova, în primele două decenii ale secolului al
XIX-lea;
- prezentarea a două
documente internaționale adoptate în deceniul trei al secolului al XIX-lea și
precizarea unei
asemănări și a unei deosebiri dintre prevederile referitoare la Principatele
Române, înscrise în
aceste documente;
- menționarea a două
acțiuni politice, din perioada 1835-1840, desfășurate în Țara
Românească și a câte
unei caracteristici a fiecăreia dintre acestea.
Notă: Se punctează și
evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a
faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea limitei de spaţiu. 18 puncte
REZOLVARE:
I.A.1: Relația de cauzalitate poate fi stabilită între următoarele informații:
Cauza: „Regele ( Ludovic al XIV-lea ) de drept divin (...) - pretinde să aibă drepturi asupra bunurilor Bisericii.”
Efectul: „Conflictul care decurge de aici cu Roma este ocazia publicării Declarației celor Patru Articole, în 1682.”
Relația istorică de cauzalitate scoasă în evidență are următorul rol:
Cauza: Absolutismul
monarhic pretindea că monarhul are autoritatea absolută în stat, această
autoritate fiind dăruită de către Dumnezeu. În baza unei asemenea justificări,
nicio o instituție cu autoritate de pe Pământ nu i se putea opune suveranului
deoarece acest lucru însemna opoziție implicită contra lui Dumnezeu!
Absolutismul monarhic controla, sau dorea să controleze, totul, inclusiv instituția Bisericii. Astfel, în Franța, Ludovic al XIV-lea a realizat, în mod clar acest lucru. Plecând de la exemplul altor regi francezi din trecut, mai ales de la pilda regelui Filip al IV-lea cel Frumos, inițiatorul captivității „babilonice” a Papilor la Avignon -, regele nu a permis Papei niciun amestec în treburile Bisericii din Franța. De aici a rezultat și faptul că regele Ludovic al XIV-lea avea dreptul exclusiv de a hotărî asupra bunurilor Bisericii, așa cum arată citatul scos în evidență de noi.
Efectul: a
fost evident. Conflictul cu Roma i-a dat posibilitatea regelui Ludovic al
XIV-lea să publice „Declarația celor Patru Articole”, din 1682. Această
declarație a consacrat oficial Biserica Galicană. Cele Patru Articole erau:
1 - regele este
independent de Papă;
2 - conciliul
cardinalilor este superior Papei;
3 - Sfântul Scaun
trebuie să respecte legile statului francez;
4 - Papa nu este
infailibil decât prin consimțământul Bisericii Universale/Catolice.
Aceste Patru Articole se bazau pe Concrdatul din 1516, prin care regele Franței hotăra în teritoriul acestei țări în problemele Bisericii. Astfel cele Patru Articole au întărit poziția Franței de principală apărătoare a Bisericii Catolice, mai importantă decât Papalitatea, galicanismul reprezentând o formă de catolicism moderat!
I.A.2: Contextul: după
Edictul de la Nantes (!598) dat de către regele Henric al IV-lea de Bourbon,
tensiunile religioase în Franța nu au încetat. Dimpotrivă! Biserica
Romano-Catolică prin intermediul Ordinului Dragonilor a
organizat așa-numitele „dragoniade” care vizau reconvertirea cu
forța a hughenoților la catolicism. Mai mult, copiii hughenoților au fost
botezați forțat în religia romano-catolică. Conflictele religioase erau pe
punctul de a exploda. (pentru informații suplimentare privitoare la Ordinul
Dragonilor și dragoniade, lecturați un alt articol de pe blog: ”Hughenoții și
fuga lor către libertate” ).
Dezvoltare/Argumentare: În aceste
condiții, în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, - modelul monarhului absolutist
în secolul XVII -, monarhia nu a tolerat divizarea religiaosă a Franței, și,
astfel, sus-numitul rege a revocat Edictul de la Nantes prin Edictul De la
Fontainebleau, din 1685. Astefl, el a dorit să asigure forțat unitatea
religioasă a Franței. Așadar, cauza revocării Edictului de la Nantes a fost
reprezentată de dorința regelui Ludovic al XIV-lea de pune capăt diviziunii
religioase din sânul societății franceze și de a asigura unitatea religiaosă a
țării!
Au rezultat, aproape imediat, două consecințe:
Prima: hughenoții au părăsit masiv Franța, în favoarea Țărilor de Jos, Prusiei, Angliei etc.. Ei erau oameni activi: negustori, bancheri, proprietari de manufacturi. Acest fapt a slăbit serios economia Franței, fiind și el o cauză a crizei financiare ce va lovi Franța după moartea „Regelui Soare”.
A doua: totuși
poziția Franței se va întări în „frontul Contrareformei”. Franța și-a reafirmat
rolul de cel mai important apărător al Catolicismului, chiar dacă într-o
variantă mai moderată, a Galicanismului. Cu alte cuvinte, a crescut
semnificativ poziția și superioritatea regelui Franței în fața Papalitității!
Această situație se va accentua tot ami mult pe viitor.
Totuși, încălcarea gravă a libertății religioase va duce la afirmarea de către gânditorii și filozofii francezi, tot mai mult, a ideii libertății de conștiință a oamenilor. Unii istorici consideră actul revocării Edictului de la Nantes drept o cauză îndepărtată a dezvoltării filozofiei iluministe; pot fi dați ca exemple: William H McNaill; John Mitchell Ontario.
I.A.2: Context: Absolutismul
monarhic este etapa finală a unui proces istoric din evoluția unor state
europene: Anglia, Franța, Spania, Rusaia. Acest proces istoric începe odată cu
centralizarea și unificarea politică a statelor. El caracterizează secolele XVI
- XVII.
Absolutismul monarhic susține dreptul monarhilor de a deține
puterea absolută în state. Această doctrină era argumentată de o serie de
gânditori ai epocii, într-o serie de lucrări: Jean Bodin: „Cele 6 cărți ale
Republicii”, Jacques Benigne Bossuet: „Orațiuni funebre” etc..
Dezvoltare/Argumentare: în ceea ce privește chestiunea
în discuție, atât în Anglia, cât și în Rusia, Monarhia are alături Adunarea
Stărilor. În Anglia, aceasta se numește „Parlament” iar în Rusia „Zemski
Sobor”. Parlamentul a apărut încă din 1265. Zemski Sobor apare în timpul
Țarului Ivan al IV-lea cel Groaznic, mai precis, în anul 1549. În ambele țări,
cele două Adunări reprezintă puterea, teoretic, puterea legislativă. Ele
trebuiau să aprobe legile. Aceasta este asemănarea. Dar lucrurile se opresc
clar aici! În vreme ce Parlamentul englez avea autoritate serioasă, în Rusia,
Soborul era mai mult decorativ! Așadar, monarhia absolutistă engleză era
șubredă, avea nevoie de acordul Parlamentului pentru aprobarea impozitelor,
pentru a deține o armată permanentă. Parlamentul englez își baza autoritatea pe
„Magna Charta Libertatum” din 1215. Tudorii englezi aveau o autoritate
discutabilă; orice încercare a acestora dea sfida Parlamentul provoca o reacție
dură a acestuia. Mai departe, în vremea Stuarților, lucrurile vor degenera
foarte puternic, ajungându-se, în final, la Revoluție!
În Rusia, în schimb, monarhia absolută capătă caracter de despoție orientală, lucru de neconceput în Anglia! Soborul nu va avea nicio autoritate reală în stat. Se va ajunge chiar ca el să fie convocat foarte rar, aspect evidențiat încă din timpul domniei lui Mihail I Romanov. Mai mult, va fi desființat de către țarul Petru I cel Mare! Mai târziu, Ecaterina I cea Mare ca convoca o altă Adunare cu un alt nume - Zemstvo! Ne-am putea imagina oare ce s-ar fi întâmplat în Anglia dacă Parlamentul ar fi fost înlocuit cu o altă Adunare cu un alt nume?
I.B: Fundamentele României Moderne (1801 - 1848/1850):
Contextualizare: În
prima jumătate a secolului XIX, Principatele Române au evoluat sub influența
raporturilor de forțe din sud-estul Europei dintre cele două Puteri: Rusia și
Imperiul Otoman. Această realitate istorică a afectat în mod contradictoriu
Principatele. Moldova pierde Basarabia prin Pacea de la București din 1812; se
accentuează dependența față de Rusia, dependență și mai evidentă în urma
semnării Tratatului de la Adrianopol și consacrată maxim prin Regualamentele
Organice. Autonomia Principatelor va fi grav încălcată.
Totuși, în Principate s-a amplificat evoluția spre modernitate. Se dezvoltă cultura națională prin contribuția unor mari oameni de cultură ca de pildă Gheorghe Lazăr și Gheorghe Asachi, ca să nu mai amintim de cărturarii generației pașoptiste; se afirmă tot mai puternic conștiința națională a românilor, acest aspect fiind evidențiat de mișcările reformiste ale marilor boieri - în unele memorii aceștia cereau unirea principatelor -, de revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, de frământările create de societățile secrete, - cum a fost cea condusă de Ion Câmpineanu, de generația pașoptistă. apoi a urmat revoluția de la 1848 în care generația pașoptistă românească și-a dovedit deschiderea spre modernitate, spre spiritul european reformator. De aceea putem afirma că, în această perioadă s-au pus fundamentele României Moderne!
Dezvoltare/Argumentare: Se
poate argumenta această aserțiune cu o serie de fapte și acțiuni istorice.
De pildă, în primele două decenii ale secolului XIX, în Moldova,
ca și în Țara Românească de altfel, se amplifică mișcarea reformatoare
a marii boierimii. Acesta este o fapt istoric deosebit de
semnificativ, deoarece, spre deosebire de țări din Occident, la noi oamenii
politici liberali vor proveni din rândurile marilor boieri, mai rar din
rândurile burgheziei, aceasta în Principate fiind slab dezvoltată. Remarcăm în
mod deosebit memoriul marelui boier Dimitrie I. Sturdza, intitulat „Plan sau
formă de oblăduire republicească-aristo-democraticească, datând din anul 1802.
În acest memoriu se propunea instituirea unui Divan alcătuit din „Divanul mare,
Divanul pravilnicesc și Divanul de Jos, existența acestora două urmând a fi
constituită din deputații trimiși de țară ce închipuiesc icoana unui norod
slobod!”
Mișcarea reformistă va ajunge la cel mai înalt grad, din această
perioadă a primelor două decenii, în vremea domnitorului fanariot Scarlat
Calimachi. Acesta elaborează „Codul Calimachi” - 1817. Era vorba de un cod
civil și comercial care reprezenta o adaptare a altor coduri - austriac,
parțial cel napoleonian -, la realitățile din Moldova. Așadar, putem aprecia,
per ansamblu, ca pozitiv acest fapt istoric al existenței mișcării reformiste a
marii boierimi.
În continuare, Principatele Române vor fi afectate de încheierea în
deceniului III al secolului XIX a două documente internaționale între Rusia și
Imperiul Otoman: Convenția de la Akkerman (1826) și Tratatul de la Adrianopol
(1829). Ambele documente au contribuit la conturarea statutului internațional
al Principatelor. În principiu ele au întărit autonomia față de Poartă și au
slăbit monopolul comercial otoman.
Între cele documente putem remarca o asemănare în privința Domniei.
Domnitorii celor două Principate urmau să fie aleși dintre boierii pământeni.
De ce este importantă această chestiune? Să ne amintim că în deceniile
anterioare, marii boieri moldoveni și munteni ceruseră stabilitatea domniei pe
cel puțin 7 ani, înainte de a îndrăzni să ceară revenirea la domniile
pământene! Acum, ambele documente consacrau alegerea unor domnitori pământeni!
Dar, între cele două documente există și o deosebire foarte interesantă! Anume:
în Convenția de la Akkerman domnitori urmau să fie aleși pe 7 ani, pe când, în
urma Tratatului de la Adrianopol, - avem în vedere „Actul dezvoltător pentru
Principatele Dunărene”, al acestui Tratat -, ei urmau să fie aleși pe viață!
Ulterior, deși , Tratatul de la Adrianopol și apoi Regulamentele
Organice consacrau autonomia Principatelor, Rusia va încălca foarte dur acest
drept. Mai ales prin impunerea „articolului adițional” la Regulamentele
Organice!
În Moldova, opoziția a fost ca și inexistentă datorită domniei
autoritare a lui Mihail Sturdza. În schimb, în Țara Românească, opoziția a fost
foarte puternică! „Articolul adițional” a fost respins, dar va fi impus, apoi,
brutal de către baronul Ruckmann, consulul Rusiei la București. Ca urmare, în
perioada 1835-1840, opoziția față de Regulamentele Organice în general, și,
față de „protectoratul ” Rusiei în special, va lua forma unor acțiuni secrete
de tip masonic. Vor fi constituite o serie de societăți de acest gen.
O astfel de societate a fost cea condusă de Ion Câmpineanu. Ea este
cunoscută drept „Partida Națională”. Gruparea lui Câmpineanu avusese cel mai
important rol în respingerea „articolului adițional”. Această grupare
elaborează la 1 noiembrie 1838 două documente extrem de importante: „Actul de
unire și independență” și „Osăbitul act de numire al suveranului românilor”. În
aceste documente, pentru prima dată în secolul XIX, se asumă oficial de către o
societate politică unirea Principatelor și independența acestora! Mai mult, se
cerea chiar unirea tuturor românilor, din toate provinciile ( inclusiv
Transilvania și Basarabia ), într-un singur stat! Aceasta este o primă acțiune
politică foarte importantă.
Apoi, și mai importantă era strategia de realizare a acestor
obiective! Pentru realizarea acestor deziderate, Ion Câmpineanu va dori să
colaboreze cu domnitorul Moldovei Mihail Sturdza, să obțină acordul Porții
pentru unirea, deocamdată, doar a Principatelor și va acționa la Paris pentru
organizarea luptei comune cu emigrația poloneză condusă de prințul Adam
Czartorysky. Apoi se va întâlni cu Lordul Palmerston, primul-ministru britanic.
Neagu Djuavara, în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor
tineri”, explică aceste acțiuni și întâlniri ca fiind cea mai clară dovadă a
aparteneței la Masonerie a lui Ion Câmpineanu, altfel este de greu de conceput
cum ar fi putut un mare boier român să fie primit de Lordul Palmerston!
Acțiunile lui Câmpineanu au speriat efectiv atât Poarta cât și Rusia. El va fi închis, dar, ulterior, va fi eliberat. Oricum, acțiunile lui au marcat puternic mișcarea națională din Principate. Totuși, la 1848, Ion Câmpineanu va manifesta o atitudine vădit ostilă revoluției! E greu de spus ce l-a determinat să aibă o asemenea atitudine.
Concluzie: Fără
a mai intra în alte detalii, se poate observa, și din cele expuse mai sus, că,
în această perioadă, prin astfel de acțiuni s-au impus tot mai clar idei
referitoare la unirea Principatelor, la independența acestora, la organizarea
lor pe baze moderne. Cu adevărat, s-au pus bazele României Moderne!
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. Citiţi afirmaţia următoare:
„Dominând viața politică internă de la
reorganizarea guvernului la 1 decembrie 1946 […],
Partidul Comunist Român s-a angajat serios în
eliminarea a tot ce mai rămăsese din opoziție.”
(K. Hitchins, România, 1866-1947)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai
sus. 2 puncte
2. Argumentaţi, în aproximativ două pagini,
opinia exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două fapte istorice (precizarea
faptului şi menționarea a trei caracteristici ale
acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;
- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin
utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului
istoric adecvat, respectarea succesiunii
cronologice / logice a faptelor istorice, structurarea
argumentării elaborate și respectarea limitei de
spaţiu. 13 puncte
B. Citiţi afirmaţia următoare:
„În secolul al IV-lea el [împăratul roman] este
un conducător absolut care se sprijină pe
forță ca și pe intrigi; el este șeful armatei și
apare ca un trimis al divinității, chiar și în epoca
creștină, în care denumirile, saluturile și
titlurile se adaptează noii religii, ducând în același timp
mai departe deprinderile păgâne.” (R. Bloch, J.
Cousin, Roma și destinul ei)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai
sus. 2 puncte
2. Argumentaţi, în aproximativ două pagini,
opinia exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două fapte istorice (precizarea
faptului şi menționarea a trei caracteristici
ale acestuia) relevante pentru susţinerea
opiniei;
- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin
utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea
limbajului istoric adecvat, respectarea
succesiunii cronologice / logice a faptelor istorice,
structurarea argumentării elaborate și
respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte
REZOLVARE:
II.A: STALINIZAREA ROMÂNIEI:
Contextualizare:
Ca urmare a înțelegerilor secrete dintre cei „Trei Mari”, Europa Răsăriteană a
trecut în sfera de influență sovietică. Și mai cinică, în această împărțire a sferelor
de influență, a fost încheierea așa-zisului „acord de procentaj” dintre Winston
Churchill și I.V. Stalin în cadrul unei întrevederi la Moscova - 9 octombrie
1944. Astfel, soarta a milioane de oameni a fost tranșată printr-un simplu
petec de hârtie cu câteva procente. În urma acestui acord, România avea să
„primească” 90% influență sovietică.
După 23 august 1944, Partidul Comunist din România va acționa, pe toate
căile, pentru preluarea puterii. De asemenea, el și-a întărit considerabil forța
- de la câteva sute de membrii va ajunge rapid la câteva zeci de mii de membrii
chiar în toamna lui 1944. Însă factorul decisiv care va contribui la preluarea
puterii de către comuniști a fost Armata Roșie.
Prin presiuni și amenințări extrem de brutale, Andrei
Ianuarevici Vîșinsky îl obligă, în cele din urmă, pe regele Mihai I să accepte
numirea ca prim-ministru a lui Petru Groza, la 6 martie 1945. Din acest moment,
acțiunile comuniștilor nu vor mai întâmpina o forță de opoziție reală. O ultimă
încercare a fost „greva regală”. Totuși, Marile Puteri occidentale vor
recunoaște guvernul Groza, parțial „reorganizat”. Din acest moment, totul era
compromis pentru democrația din România!
În 1947, singura instituție care, încă, împiedica deținerea completă a puterii de către comuniști, era Monarhia. De altfel, în acel moment, România era singura țară din zonă ce mai avea instituția Monarhiei. În final, și acest „amănunt” a fost rezolvat de către comuniști - la 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost forțat să abdice, iar România a fost proclamată Republică Populară.
Dezvoltare/Argumentare: În sprijinul celor afirmate mai sus, aducem în prim-plan două fapte istorice esențiale în procesul de comunizare stalinistă a României, anume:
Primul: înlăturarea opoziției politice și a instituțiilor democratice. Acest fapt este esențial pentru stalinizarea României. El are trei trăsături:
1 - lichidarea „fasciștilor”, „instituțiilor reacționare” și a „agenților imperialismului anglo-american”. În numele acestui „principiu”, Partidul Cominist din România a pus la cale:
- procesul
Antoneștilor (Ion și Mihai), o mascaradă judiciară intitulată „procesul marii
trădări naționale” - 7-18 mai 1946;
- desființarea
printr-o „lege electorală” a Senatului, considerat „organ reacționar”, simbol
al „capitalismului burghezo-moșieresc”;
- în urma „alegerilor”
din noiembrie 1946, P.C. din România a ocupat majoritatea mandatelor din
Adunarea Deputaților și atrecut la eliminarea ultimilor dușmani „imperialiști”.
Remarcăm, în acest sens, „înscenarea de la Tămădău”, din aprilie 1947, prin
care liderilor țărăniști li se promisese plecarea din țară pe calea aerului.
Prinși, aceștia aveau să fie condamnați la ani grei de pușcărie - exemplu:
Iuliu Maniu.
- în 1947 a fost înlăturată ultima instituție „reacționară” - Monarhia și a fost proclamată republica.
2 - utilizarea „mijloacelor de luptă populare” pentru lichidarea opozanților - exemplu: „gărzile muncitorești”, de fapt cete de bătăuși organizate mai ales după ce Teoharie Georgescu a preluat postul de ministru de interne. Apoi au fost înființate „ Miliția Populară” și „Securitatea Poporului” în 1948-1949. Securitatea va avea rolul cel mai important în răspândirea fricii și terorii în populație.
3 - lichidarea
mișcărilor de rezistență anticomunistă. Aceste mișcări erau organizate mai ales
în zone muntoase, de pădure, fiind relativ dificil de depistat și de anihilat.
Unele vor continua să acționeze pe întreg parcursul anilor 50 - „obsedantul
deceniu”. Unor grupări li se cunosc denumirile: „Mișcarea Națională de
Rezistență”, „Graiul Sângelui”, „Sumanele Negre”. cercetările asupra mișcărilor
de rezistență anticomuniste nu sunt încă sistematizate într-un mod clar, după
cum a observat istoricul Florin Constantinui în lucrarea sa: „O istorie sinceră
a poporului român”. Oricum, ele n-au avut forța mișcărilor din Polonia,
Ungaria, Cehoslovacia.
Al doilea fapt istoric: impunerea modelului sovietic în organizarea de
ansamblu a societății românești. Cartea istoricului K. Hitchins se
oprește în anul 1947 astfel încât noi vom încerca să punctăm trăsăturile
acestui fapt istoric pentru o perioadă restrânsă, eventual până în 1955 când
Gheorghe Gheorghiu Dej s-a pronunțat „pentru calea românească de construire a
socialismului”, moment care a marcat începutul sinuosului drum al relativei
liberalizări a regimului comunist, liberalizare care se va sfârși în 1971/1974,
după „Tezele” lui Nicolae Ceaușescu. Trăsăturile acestui fapt istoric sunt:
1 - impunerea unei economii de tip sovietic planificată și
centralizată. Încă din 1945, comuniștii români s-au pronunțat categoric pentru
desființarea proprietății private și trecerea la o economie de stat după
modelul sovietic.Pași importanți au fost făcuți în 1947 prin organizarea
Oficiilor industriale, reforma monetară și etatizarea Băncii Naționale.
2 - propaganda asupra maselor pentru a le convinge de
justețea regimului comunist. P.C. din România a utilizat toate mijloacele de
propaganda existente la vremea aceea pentru a „instrui” pe linia cerută de
ideologia marxist-leninistă. Au fost folosite: presa, radioul, jurnalele de
actualități prezentate în cinematografe, în cămine culturale, grupuri de
„agitatori” asemănători udarnicilor sovietici. De notat cum o serie de ziare
binecunoscute au fost preluate de comuniști, cel mai cunoscut exemplu fiind
ziarul „Universul”.
3 - impunerea modelului „ brigadierilor” - oameni
„entuziaști, plini de zel revoluționar” gată să realizeze, la chemarea P.C. din
România, cele „mai mărețe” planuri și obiective economice, exemplu concludent
este linia ferată Bumbești-Livezeni, realizarea acesteia fiind și subiectul
unui cunoscut film de propagandă al epocii: „Răsună valea”! Brigadierii vor
reprezenta model pentru dezvoltarea ulterioară a așa-zisei „munci patriotice”,
desfășurate în special în zile de sâmbătă și duminică și la care participau
chiar și elevii! Printre acești „brigadieri” se aflau, în fapt, mulți deținuți
politici și opozanți ai regimului.
Concluzie: În urma acestei scurte prezentări putem aprecia
că, într-adevăr după așa-zisa reorganizare a guvernului din 1 decembrie 1946,
și, ulterior, prin recunoașterea guvernului Groza de către S.U.A. și Marea
Britanie în special, comuniștii au eliminat orice urmă de opoziție serioasă,
totul culminând cu înlăturarea Monarhiei în decembrie 1947. Concluzia autorului
K. Hitchins, - de altfel, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști străini în
istoria românilor -, este corectă, sintetizând clar și la obiect realitățile
istorice ale epocii respective.
II.B: IDEOLOGIA IMPERIALĂ ROMANĂ ȘI CREȘTINISMUL:
Contextualizare. Criza
secolului III a fost depășită prin reformele lui Dioclețian și, mai ales, ale
lui Constantin cel Mare. Prețul a fost o implicare tot mai putenică a
împăraților în viața supușilor precum și înlocuirea Principatului cu o nouă
formă de guvernământ - Dominatul.
În
viața supușilor împărații intervin printr-o libertate religioasă garantată de
către stat, de care vor beneficia și creștinii. Mai mult, odată cu Constantin,
creștinismul este favorizat, ajungându-se, în cele din urmă, la proclamarea sa
ca singura religie recunoscută oficial de către împăratul Theodosius cel Mare.
A fost o perioadă contradictorie - pe de o parte creștinismul devine religie
licită, dar, pe de altă parte, au fost acceptate până la Theodosius și cultele
păgâne.
Unele
dintre aceste culte păgâne au exercitat o puternică influență asupra
creștinismului, chiar dacă acest lucru este respins de foarte mulți teologi din
zilele noastre. De exemplu: sărbătoarea Crăciunului va fi stabilită pe 25
decembrie, ziua în care se năștea zeul Soare, ziua în care romanii sărbătoreau
Saturnaliile închinate zeului Saturn. Chiar mithraismul, o religie puternică la
vremea respectivă, avea ca dată a nașterii zeuluii Mithra tot 25 decembrie!
Apoi, putem observa cum Biserica Creștină preia modelul de organizare
administrativă a Imperiului în dioceze! Diocezele au fost întemeiate ca forme
de organizare administrativă de către împăratul Dioclețian.
Sigur,
nu toți împărații din această epocă au tolerat creștinismul. Chiar Dioclețian a
fost unul dintre cei mai duri persecutori. Apoi, după Constantin, s-a remarcat
Iulian Apostatul. Totuși, creștinismul devine o forță redutabilă. Iulian
Apostatul ar fi declarat pe patul de moarte: „M-ai învins Nazarinene!”
Totuși,
implicarea instituției imperiale în Biserica Creștină va avea urmări deosebite.
Atât Biserica Creștină cât și instituția imperială vor suferi o serie de
transformări.
Dezvoltare/Argumentare: Transformarea împăraților romani în
conducători absoluți de tip oriental și apoi în conducători absoluți creștini
poate fi surprinsă prin următoarele fapte istorice:
Primul: preluarea modelului oriental de monarhie absolută, mai ales a
modelului elenistic. Acest fapt prezintă trei trăsături:
1 - criza secolului III a pus în lumină slăbiciunile
Principatului, faptul că nu exista o autoritate imperială clar definită. În
timpul Principatului, Imperiul Roman era mai degrabă o federație de cetăți în
frunte cu cea mai importantă - Roma. În aceste condiții, începând chiar cu
împăratul Aurelian (280-285) se vor prelua elemente de conducere despotică de
tip oriental. Dioclețian va prelua în mod oficial ceremonialul elenistic al
închinării supușilor în fața împăratului văzut ca fiind „Dominus et Deus”. De
altfel, de tremenul „dominus” provine denumirea Dominatului - ce semnifică
puterea absolută a împăratului. De asemenea, împăratul Dioclețian a căutat o
religie unică pentru a înlătura diversitatea de culte din Imperiu, ce
reprezenta una dintre sursele de slăbiciune ale acestuia. Astfel, el va adopta
cultul Soarelui. Acest fapt va avea mare importanță pentru viitor - cultul
Soarelui înfățișa conducătorii cu o serie de diademe și aurore, aspect care se
va păstra în creștinism!
2 - împărații vor concentra întreaga putere în mâna lor.
Astfel, ei preiau modelul oriental și sub aspectul că monarhul are puterea
totală pe Pământ deoarece era zeu sau fiu de zeu! După legalizarea
creștinismului, această idee este continuată într-un mod ... particular!
Constantin cel Mare și următorii împărați creștini vor pretinde că dețin
puterea totală pe Pământ deoarece ei sunt „unșii” lui Dumnezeu pe Pământ! Avem
astfel, un Dumnezeu unic în Cer, un împărat unic pe Pământ! În consecință,
puterea absolută a împăraților creștini imită atotputernicia lui Dumnezeu în
Cer. Eusebiu din Cezareea, ideologul Imperiului Roman creștin, a argumentat cel
mai bine punctele de contact dintre ideologia imperială romană și creștinism.
3 - împărații creștini, fiind unșii lui Dumnezeu, capătă
dreptul de a se amesteca în treburile Bisericii Creștine. Chiar Constantin va
prezida Conciliul Ecumenic de la Niceea. Aici au fost condamnate ideile lui
Arius care susținea că Iisus nu este Dumnezeu. Această intervenție a
împăraților se va perpetua în secolele următoare, mai ales în Imperiul Bizantin
- aici ia naștere „cezaro-papismul”. În conflictele dintre Biserica oficială și
erezii foarte adesea împărații sunt cei care vor înclina balanță când spre o
tabără când spre cealaltă. Practic ei vor hotărî, în multe cazuri, ce este
adevăr religios și ce este erezie.
Al doilea: adaptabilitatea creștinismului la ideologia imperială romană! Este
un fapt istoric deosebit de important. Împărații romani vor apărea, în special
în Imperiul Roman de Răsărit, ca adevărații conducători ai Bisericii -
cezaropapism! Acest fapt prezintă trei trăsături, anume:
1 - creștinismul legalizat va fi impregnat, voit sau
accidental, de către diverși împărați creștini cu elemente păgâne. Însuși
Constantin acceptând pe mai departe cultele păgâne va contribui la acest
„sincretism” creștino-păgân! Creștinismul adoptă, în propriul folos, elemente
ale altor religii - ziua de 25 decembrie ca dată a nașterii lui Hristos;
reprezentarea împăraților creștini și a sfinților cu diademe și aurore ca în
cultul Soarelui! De altfel, Constantin a continuat să practice cultul Soarelui,
lucru atesta de baterea de monede cu zeul Soare după anul 313!
2 - Biserica Creștină va accepta oficial faptul că împăratul
este unsul lui Dumnezeu pe Pământ și că acesta are puterea absolută de la
Dumnezeu. Astfel, deși părea să se fi impus în lupta cu Imperiul Roman,
Biserica s-a ales cu un stăpân pămâmtean! Acest stăpân, cum s-a văzut mai sus,
putea să hotărască ce este credință adevărată și ce este erezie!
3 - mai ales în Imperiul Roman de Răsărit, războaiele
pornite de împărații creștini vor fi declarate ca fiind războaie sfinte. De
foarte multe ori, capii Bisericii vor binecuvânta războaiele, oferind „garanția
divină pentru reușita lor”. Acest obicei s-a păstrat, din păcate, în Bisericile
Ortodoxe Autocefale până în zilele noastre. De multe ori, auzim capi ai
diverselor Biserici Ortodoxe vorbind de războiul sfânt desfășurat de cutare
națiune pentru anumite scopuri. Exemplu cel ami concludent, chiar dacă supărător,
este cel oferit de Biserica Ortodoxă Română care a numit participarea României
la Primul Război Mondial ca „războiul sfânt” pentru reîntregirea neamului. Este
cel puțin discutabil să declari tu „slujitor al lui Hristos”- care spunea
oamenilor următoarele: „Iubiți-vă dușmanii! Faceți bine celor ce vă prigonesc!”
-, că războaiele pot avea această „pecete” sfântă!
Concluzie: Este un subiect delicat, în opinia noastră,
chestiunea pusă în discuție! Ea poate genera fie judecăți dezaprobatoare, care
merg în direcția unui creștinism corupt de modelul roman, fie judecăți
pozitive, care scot în evidență calitatea de sfinți a împăraților creștini,
lupta lor pentru apărarea religiei adevărate. Să nu uităm: Constantin cel Mare,
canonizat de Biserică, se face vinovat de crime odioase! El și-a ucis a doua
soție și pe fiul cel mare!
Un lucru
credem că se impune a fi subliniat, la o analiză atentă: puterea imperială
romană a câștigat mult prin preluarea creștinismului, în timp ce, Biserica și-a
pierdut drastic din puritatea ei de la început! Nu întâmplător se spune: „
Adevăratul creștinism a murit în 313. De atunci a apărut religia creștină!”
Împărtășim, cu
alte cuvinte, cele afirmate de cei doi istorici. Și astăzi putem sesiza ușor
prezența în creștinism a unor tradiții păgâne. Apoi, ideea că monarhul este
unsul lui Dumnezeu, deși pare a fi susținută biblic, ea este valabilă doar
pentru Iudaism!
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Următoarea secvenţă face parte din Programa
şcolară pentru disciplina istorie – clasa a X-a:
VALORI ŞI ATITUDINI
Coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune
Gândire critică şi flexibilă [...]
Antrenarea gândirii prospective prin înţelegerea
rolului istoriei în viaţa prezentă şi ca factor de
predicţie a schimbărilor [...].
Competenţe specifice Conţinuturi
2.1 Recunoaşterea şi acceptarea
perspectivelor multiple asupra
faptelor şi proceselor istorice
5.1 Construirea de afirmaţii pe
baza surselor şi formularea de
concluzii relative la sursele
istorice
2.8 Identificarea aspectelor
trecutului ce pot contribui la
înţelegerea prezentului
5.4. Realizarea de analize
comparative şi sinteze
referitoare la spaţii şi perioade
istorice
RELAȚIILE INTERNAȚIONALE
• Marile conflicte ale secolului XX
Probleme de atins: primul război mondial – un
nou tip de război,
tratatele de pace şi relaţiile internaţionale
interbelice, al doilea
război mondial, Holocaustul, România şi cele
două războaie
mondiale
• Relaţiile internaţionale postbelice
Probleme de atins: organizaţii internaţionale, războiul
rece,
prăbuşirea comunismului în Europa
• România şi integrarea euroatlantică
Probleme de atins: UE – parteneriat şi
integrare, NATO
(Programa şcolară pentru clasa a X-a - ISTORIE,
OMEC 4598 / 31.08.2004)
Pornind de la secvența de mai sus, prezentați
formarea/dezvoltarea și evaluarea
competențelor specifice date, având în vedere:
- menționarea a patru metode de predare-învățare
care susțin centrarea demersului didactic pe
elev, fiecare corelată cu câte o competență
specifică și o problemă de atins, selectate din
secvența dată;
- justificarea opțiunii pentru fiecare corelare
(competență specifică- problemă de atins-metodă de
predare-învățare) menționată anterior, prin
evidențierea relației dintre abilitatea/capacitatea
corespunzătoare competenței-specifice, fapte
istorice din conținutul ales și două caracteristici
ale metodei;
- prezentarea a două avantaje și a unui
dezavantaj ale evaluării competențelor date prin metode
tradiționale de evaluare;
- menționarea a trei particularități ale
portofoliului, ca metodă complementară/alternativă de
evaluare;
- elaborarea a trei criterii de evaluare pentru
un portofoliu referitor la secvența dată.
Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică
a informaţiei istorice.
REZOLVARE:
Învățământul centrat pe formarea/evaluarea competențelor solicită
dezvoltarea gândirii critice a elevilor, antrenarea acestora în procesul de
învățare. Pedagogia centrată pe competențe pune accent pe utulizarea Cadrului
ERR sau pe strategia educațională RWST. Cadrul ERR este specific dezvoltării
gândirii critice. Presupune Evocare - adică utilizarea unor
conoștințe pe care elevii le au deja; Realizarea Sensului -
reprezintă secvența fundamentală a lecției în care elevii participă direct la
desfășurarea lecției, analizează, sistematizează informațiile, se implică în
rezolvarea de probleme, își dezvoltă capacitățile de
argumentare/contra-argumentare a diverselor puncte de vedere; Reflecția -
etse etapa finală în care elevii compară ceea ce au achiziționat cu ceeea ce
știau, se implică în rezolvarea unor situații-problemă care pot avea impact în
viața cotidiană - aici putem da ca exemplu competența 2.8 din secvența
didactică dată.
Strategia RWST poate fi și ea utilizată cu succes pentru că
presupune lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice. Elevii
trebuie să devină conștienți de necesitatea de a studia pe cont propriu sau
prin cooperare diverse chestiuni, probleme istorice. Competențele presupun
tocmai implicarea activă a elevilor.
O competență prezintă trei niveluri:
1- „a
ști”- dobândire de cunoștințe;
2- „a
face” - aplicarea acestora pentru rezolvarea situațiilor-problemă;
3- „a fi”, „a deveni” - este vorba de coponenta atitudinală, - formarea de valori și atitudini, foarte importante pentru îndeplinirea scopurilor istoriei. De exeplu: antrenarea gândirii prospective prin înțelegerea rolului istoriei în viața prezentă și ca factor de predicție a shimbărilor.
Secvența didactică avută în vedere este una dintre cele mai complexe din
programa școlară de clasa a X-a. Ea cuprinde o perioadă de timp în care au avut
loc două războaie mondiale, războilu rece, s-au instaurat regimurile comuniste,
perioada post 1989. S-au întâmplat atât de multe evenimente istorice încât se
poate vorbi pe drept cuvânt „de durata scurtă a secolului XX”, cum afirma
istoricul Eric Hobsbawn.
Conținuturile
istorice ale secvenței didactice trebuie să formeze/evalueze 4 competențe
specifice, care implică capacități multiple ale elevilor: analiză, comparație,
gândire critică, reflecții asupra aspectelor trecutului care pot ajuta la
înțelegerea prezentului, sinteză, toleranță față de diferite puncte de vedere.
Pentru
formarea/dezvoltarea și evaluarea competenței 2.1, cea mai adecvată
metodă modernă este Cubul. Aceasta este o metodă-
compozit, conținând 6 sarcini. Ea permite analizarea și cunoașterea unor
conținuturi în mod global, rezolvarea unor probleme complexe și, mai permite
aplicarea în procesul de învățare, a unor cunoștințe/capacități pe care elevii
le dețin deja, - în spiritul cerut de psihologia cognitivistă, care
a susținut și demonstrat importanța utilizării de către elevi a ceea ce știu
sau a capacității lor de a adapta vechile cunoștințe/capacități la situații
noi.
Metoda
Cubului permite corelarea competenței 2.1 cu un
conținut amplu - Marile conflicte ale secolului XX. De
exemplu, profesorul organizează o oră, eventual două pentru consolidarea
cunoștințelor referitoare la cele două războaie mondiale. Din conținutul avut
în vedere, profesorul va dori, la final, ca elevii să înțeleagă de ce cele două
războaie mondilae sunt socotite de mulți istorici drept „al doilea război de 30
de ani”. Va împărți clasa în 6 grupe, fiecăreia atribuindui rezolvarea unei
sarcini.
Aplicație-model:
Grupa 1 - Descrieți
aspectele sau faptele din Primul Război Mondial care au stat la baza
declanșării ulterioare a celui de-al Doilea Război Mondial;
Grupa 2 - Comparați trăsăturile de „război total” ale
celor două războaie mondiale, punând în evidență asemănările și deosebirile. De
exemplu: - față de Primul Război Mondial, Al doilea a căpătat chiar caracter de
„război de nimicire în masă”; pentru prima dată, anumiți combatanți și-au
propus exterminarea totală a unor întregi populații, fapt inexistent în Primul
Război Mondial;
Grupa 3 - Aplicați cunoștințele voastre privitoare la
politica externă a Germaniei de-a lungul perioadei 1878-1939, pentru a înțelege
cauzele profunde care au stat la baza declanșării celor două războaie mondiale;
Grupa 4 - Asociați următoarele noțiuni istorice: război
total, arme de distrugere în masă, holocaust, război-fulger, într-un eseu cu
tema: „Al Doilea Război Mondial - cea mei mare catastrofă din istorie”;
Grupa 5 - Analizați aspectele care particularizează cele
două războaie mondiale față de alte conflicte din epoca modernă;
Grupa 6 - Argumentați, pro sau contra, privitor la
afirmația: „Primul Război Mondial a fost catastrofa originară a secolului XX”.
Se observă că
sarcinile de lucru nu sunt deloc ușoare. Ele presupun cunoștințe temeinice,
eventual chiar realizarea unor teme de portofoliu. De aici observăm un fapt
caracteristic aproape tuturor metodelor moderne - sunt cronofage! Ele
solicită mai mult de două ore pentru a putea fi utilizate eficient. De aceea nu
prea este posibil să fie utilizate în multe școli li licee, deoarece programa
de istorie prevede în multe cazuri doar o oră pe săotămână.
Oricum,
metoda cubului este o metodă eficientă pentru atinferea conținutului vizat de
profesor. Justificarea alegerii acestei metode este dată, așadar, de două
caracteristici ale sale:
1 - permite cunoașterea de ansamblu a oricărei probleme sau
a oricăror conținuturi istorice;
2 - poate fi aplicată pe orice fel de competențe, la orice nivel.
După rezolvarea sarcinilor cerute de profesor, se
va dezbate chestiunea vizată la final: În ce măsură cele două războaie mondiale
reprezintă al doilea război de 30 de ani? Astfel pentru evaluarea fidelă a
competenței și a problemei istorice de atins, profesorul va avea în
vedere eseul-structurat.
Exemplu: Alcătuiți un eseu cu tema „ Cele două războaie mondiale
reprezintă al doilea război de 30 de ani”. Elevii vou trebui să atingă o serie
de chestiuni: În jurul cărui imperiu s-a desfășurat primul război de 30 de ani?
Cum a contribuit „echilibrul de putere” impus de puterile învingătoare prin
pacea din Westfalia la accentuarea, în timp, a politici externe revanșarde a
centrului de putere german? Vor trebui să analizeze taberele aflate în conflict
în ambele războaie mondiale; să analizeze dacă perioada interbelică a fost o
perioadă de pace sau doar o pauză în cadrul unui singur conflict.
În realizarea
eseului elevii vor trebui să aplice ceea ce cred că știu despre războiul de 30
de ani; care a fost centru de gravitație al acestui conflict; să facă o analiză
asupra politicii externe germane de-a lungul unei perioade lungi de timp și să
emită o judecată de valoare/apreciere asupra acesteia; vor trebui să observe
dacă nu cumva cele două războaie mondiale reprezintă un singur conflict, care,
la originea lui îndepărtată s-ar putea să fi stat sentimentele de frustrare ale
lumii germane față de pacea westfalică și „echilibrul de putere” impus de
puterile învingătoare de la sfârșitul războiului de 30 de ani.
Metoda Cubului pe
competența 2.1 și problemele de atins din conținutul istoric avut în vedere
duce și la îndeplinirea componentei de Valori și Atitudini. De pildă, se
realizează coerența și rigoarea în gândire și acțiune; se antrenează gândirea prospectivă
(...) tocmai prin chestiunea: Reprezintă cele două războaie mondiale al doilea
război de 30 de ani?
Pentru formarea/ dezvoltarea
și evaluarea competenței 5.1 se va utiliza metoda
celor 4 cadrane. Ea permite înțelegerea într-un mod clar, complex
a unei probleme istorice sau a unui conținut. Profesorul poate utiliza metoda
cadranelor pentru competența respectivă, aplicând-o pe conținutul: Regimurile
comuniste postbelice.
Competența 5.1 presupune
analiza diveselor durse istorice, în cazul nostru privitoare la regimurile
comuniste postbelice. Se va avea în vedere ca scop fundamental analiza
chestiunii: „Regimurile comuniste între „ortodoxia” stalinistă și aspectele
naționale ale unor forme de comunism”.
Metoda presupune împărțirea clasei
în 4 grupuri, fiecăruia revenindu-i câte o sarcină corespunzătoare înscrisă
într-un cadran. Ca surse istorice profesorul poate propune texte sau lecturarea
următoarelor lucrări:
* „Istoria comparată a statelor comuniste” -
autor Victor Frunză;
* „Istoria Europei”, vol.5 - autori Serge
Bernstein, Pierre Milza;
* „Cronica ilustrată a omenirii”, vol. XIV-XV,
Ed.Litera;
* „Ascensiunea Occidentului, o istorie a
comunității umane și un eseu retrospectiv” - autor William H. McNaill.
Aplicație-model:
Grupa 1 - Cadran 1 - Pe baza
analizei lucrării lui Victor Frunză, rezolvați sarcina: Analizați aspectele
care au particularizat unele regimuri comuniste: titoist, chinez;
Grupa 2 - Cadran 2 -Desprindeți caracteristicile „ortodoxiei”
comuniste staliniste: Surse principale vor fi lucrările lui Victor Frunză și
W.H.McNaill;
Grupa 3 - Cadran 3 - Pe baza unor afirmații gen: „Comunismul - cea
mai periculoasă utopie din istorie” - W.H.McNaill, analizați trăsăturile care
fac din comunism o ideologie criminală;
Grupa 4 - Cadran 4 - Realizați un eseu cu tema:
„Național-comunismul” - o formă particulară de comunism”. Se vor avea în vedere
chestiuni ca: dorința unor lideri de a se abate de la „ortodoxia” stalinistă,
de a adapta în mod „creator” comunismul la realitățile din țările lor. Se vor
analiza în special regimurile comuniste din Iugoslavia și China.
Aceste sarcini acoperă problematica complexă a
regimurilor comuniste, a trăsăturilor lor comune dar și diferite. Sursele
istorice indicate reprezintă lucrări istorice ce acoperă aceste aspecte.
Așadar, metoda celor 4 cadrane a fost aleasă de noi
datorită unor caracteristici ale sale, ca de exemplu două:
1 - sarcinile din cele 4 cadrane pot fi alese în mod liber
de către profesor și elevi, metoda cadranelor neimpunând anumite sarcini fixate
gen „comparați, aplicați” etc., ca în cazul matodei cubului,
2 - în fiecare cadran se pot înscrie și anumite texte relevante,
îninte de a se indica sarcina de rezolvat de către elevi. Exemplu: Citiți
următorul text: „Ideologia comunistă a captivat mulți oameni de elită din
Occident, în ciuda realităților crude din lagărul comunist”. Pe baza textului
și a unor lucrări bibliografice, desprindeți acele caracteristici ale
ideologiei comuniste care au făcut-o atrăgătoare pentru mulți intelectuali din
Occident.
Evaluarea competenței 5.1 în raport cu problemele de atins
evidențiate de noi se poate face fie printr-un eseu structurat, fie eseu
întrebări-structurate, fie item rezolvare de probleme. Poate fi utilizat și
portofoliul - fiecare sarcină din fiecare cadran poate constitui o temă de
portofoliu.
Exemplu: Realizați un
eseu de 2-3 pagini cu tema „Forme particulare de comunism”, în care să
surprindeți, prin cercetarea unor surse ( cele indicate mai sus ), următoarele
chestiuni:
1 - trăsăturile comunismului stalinist;
2 - aspectele specifice unor regimuri ca cel
titoist, maoist;
3 - evidențierea acelor caracteristici care au
determinat supraviețuirea comunismului în China.
Elevii vor trebui să realizeze o scurtă
introducere unde vor prezenta trăsăturile comunismului stalinist, modul în care
comunismul a devenit un sistem mondial. Apoi vor evidenția ce factori au dus la
particularizarea comunismului într-o serie de țări. Eseul va presupune și o
investigație prospectivă menită să explice menținerea regimului comunist în
China, succesul economic al acestuia.
Aplicarea metodei cadranelor ajută la
dezvoltarea gândirii critice prin analiza surselor istorice, a diverselor
lucrări; de asemenea, antrenează gândirea prospectivă (...) pentru înțelegerea
prezentului și anticiparea unor posibile evoluții în viitor.
Pentru formarea/dezvoltarea competenței
2.8 se va folosi metoda incidentul critic, întrucât
această competență solicită elevii să identifice aspecte ale trecutului care
pot ajuta la înțelegerea prezentului și, practic, ajută elevii să-și antreneze
gândirea prospectivă, conform cu cea de-a treia valoare/atitudine cerută de
secvența didactică avută în vedere. Metoda incidentului critic este
o formă mai complexă a metodei problematizării. Ea cere elevilor să stabilească
dacă un anumit aspect/fenomen/eveniment din trecut are relevanță sau nu pentru
prezent. Mai mult, le solicită elevilor să stabilească relevanța/nonrelevanța
respectivului conținut istoric pentru viața cotidiană prezentă!
Competența 2.8 va fi
corelată de către profesor cu conținutul/problema de atins - U.E. -
parteneriat și integrare. Problematica acestui conținut
afectează puternic evoluția prezentă a României!
Profesorul le cere
elevilor, de exemplu, să argumenteze printr-un fapt istoric relevant, în ce
măsură anumite probleme ale U.E. afectează negativ sau pozitiv procesul
integrării/unificării europene. Apoi, le poate cere să stabilească
relevanța/nonrelevanța acestor aspecte pentru evoluția actuală a României.
Aplicație-model: Argumentați,
printr-un fapt istoric relevant, în ce măsură aspecte ca: respingerea prin
referendum a proiectului de constituție europeană, criza economică mondială
izbucnită în 2007, Brexitul, afectează serios sau nu procesul integrării
europene. Stabiliți relevanța/nonrelevanța acestor aspecte pentru evoluția
prezentă a României!
Elevii se vor
împărți în două tabere bipolare - una va încerca să argumenteze relevanța,
cealaltă nonrelevanța.
Incidentul critic este ales de către profesor pentru
formarea/dezvoltarea/evaluarea competenței 2.8 tocmai datorită unor
caracteristici/trăsături ale sale. amintim două dintre ele:
1 - Incidentul critic permite elevilor să analizeze/să
observe în ce măsură anumite aspecte din trecut afectează prezentul;
2 - Metoda permite răspunsul la întrebări des întâlnite în rândurile
elevilor: „De ce trebuie să învățăm cu tare lucru la istorie?” „Ce relavanță au
pentru noi, pentru viața noastră, aceste chestiuni?”
Iată, așadar, cum această metodă
permite elevilor să facă legătura dintre anumite conținuturi/probleme istorice
și viața cotodiană, epoca prezentă!
Cele două
tabere vor analiza, în mod argumentat, relevanța/nonrelevanța acestor procese
pentru evoluția României, pentru procesul unificării europene.
Această
metodă ajută, de asemenea, la dezvoltarea unor valori și atitudini cum ar fi:
antrenarea gândirii prospective prin înțelegerea rolului istoriei în viața
prezentă și ca factor de predicție a schimbărilor. este o valoare/atitudine
aflată într-o relație directă cu competența 2.8!
Evaluarea acestei competențe în raport cu conținutul/problema de atins,
se poate face printr-un item situație/rezolvare de probleme. acesta
poate fi formulat astfel: Argumentați, printr-un fapt istoric relevant,
relitatea crizei cu care se confruntă U.E. în privința construcției și
viabilității proiectului european.Stabiliți relevanța/nonrelevanța acestui fapt
pentru noi românii!
Pentru formarea/dezvoltarea competenței
5.4, profesorul va folosi metoda SVA - Știu/Vreau să știu/Am
învățat! Metoda va fi corelată cu conținutul/problema de
atins: Războiul Rece.
Metoda SVA
cere elevilor să completeze trei rubrici dintr-un tabel. În prima rubrică „Știu” ei
trebuie să scrie tot ceea ce cred că știu despre războiul rece. În cea de-a
douia rubrică „Vreau să știu” vor scrie tot ceea ce
doresc să știe despre acest conținut istoric. Metoda SVA se poate realiza
individual, pe perechi de tipul „elev-elev” sau pe grupe.
Aplicație-model: se
va pleca de la premiza realizării metodei pe grupe. Numărul de grupe cerut de
această metodă nu este limitat; în aceste condiții, profesorul va împărți clasa
în 4 grupe să zicem. Fiecare grupă va nota în rubrica „Știu” tot ceea ce cred
că știu despre acest conținut; apoi, în cea de-a doua rubrică grupele vor nota
tot ceea ce vor să știe despre războiul rece. Se pot nota, de exemplu, sarcini
de lucru ce vor urma a fi studiate de fiecare grupă în parte. De pildă:
Grupa 1 - „Vrem să știm care au fost cauzele ce au dus la
eșecul „Marii Alianțe” și declanșarea războiului rece?”;
Grupa 2 -„Vrem să știm cum a fost totuși posibil ca
anumite crize ale războiului rece , - exemplu: criza cubaneză -, să nu ducă la
declanșarea unui război nuclear global?”;
Grupa 3 „Vrem să știm de ce Marile Puteri au acumulat
uriașe arsenale de arme nucleare deși știau că este prohibită anihilarea
nucleară reciprocă?”;
Grupa 4 - „Vrem să știm în ce măsură „actul final” de la
Helsinki a contribuit la destinderea internațională și dacă hotărârile sale
privind recunoașterea frontierelor postbeliceau fost corecte sau doar au fost
impuse de situația geopolitică existentă atunci?”
Pentru a afla răspunsurile la aceste
sarcini, elevii vor consulta diverse lucrări, cum ar fi:
- „Cronica ilustrată a omeniriii”, vol.
XIII,XIV,XV, - Ed. Litera;
- „Istoria Europei”, - autori: Serge Bernstein,
Pierre Milza;
- „Rusia, America și Războiul Rece”, - autor
Martin Mc Cauley;
- „Istoria Universală”, vol. III, Ed. Larousse.
Desigur, pot
fi consultate și alte lucrări și surse.
După consultarea
surselor/lucrărilor respective, elevii vor completa a treia rubrică a tabelului
- „Am învățat”. Aici vor scrie informațiile pe care le-au
aflat privitor la ceea ce au dorit să știe. Vor compara, în final, ceea ce
știau la început cu ceea ce știu la final. Trebuie încă o dată afirmat -
aceste metode moderne sunt cronofage! Și-n cazul SVA-ului este nevoie de cel
puțin 3 ore pentru a analiza temeinic acest conținut. Mai degrabă, SVA-ul
poate fi realizat prin corelarea lui cu portofoliul! Fiecare
grupă va realiza un referat privitor la problemele respective.
Așadar, evaluarea validă,
clară a acestei competențe 5.4 în corelație cu conținutul istoric „Războiul
rece” se poate face mult mai bine prin portofoliu. Totuși, în ora de analiză a
rezultatelor cercetării/muncii elevilor, profesorulpoate propune elevilor
realizarea unor eseuri cu teme diverse, cum ar fi: „Războiul rece - un tip de
război înghețat între o pace imposibilă și un conflict improbabil”; „Războiul
rece și paradoxul bombei nucleare”; - pentru realizarea acestuia, ar fi de
dorit ca elevii să aibe acces la lucrarea istoricului britanic John
Keegan - „The Could War”. Din păcate, lucrarea respectivă nu a fost
tipărită în limba română.
SVA ajută, de
asemenea, la formarea/dezvoltarea unor valori și atitudini, exemplu: Coerență
și rigoare (...); Gândire critică și flexibilă, - adică tocmai primele două
valori și atitudini cerute de secvența didactică supusă atenției noastre!
Printre metodele tradiționale pe
care le putem utiliza pentru evaluarea competențelor date amintm: evaluarea
orală, evaluarea prin lucrări de control, teze, a ceea ce au învățat elevii
din ce s-a predat la clasă de către profesor.
Evaluarea
orală este un caz special al comunicării didactice. Profesorul o poate
efectua frontal sau individual. Pune întrebări elevilor referitoare la
conținuturile domeniului „Relațiile internaționale”.
Există
două avantaje:
1 - întrebările au în vedere cunoștințe clare, precise,
predate anterior;
2 - întrebările pot solicita elevii să realizeze, pe scurt, sinteze,
analize, pe baza anumitor cerințe, pe loc, ad-hoc ca să ne exprimăm plastic!
Dezavantajul constă în următoarele aspecte: nu
există bareme clare de corectare/apreciere; răspunsurile elevilor vor depinde
mult de modul în care profesorul le judecă. Apoi, este solicitată capacitatea
de memorare mecanică a cunoștințelor.
Lucrările de control și tezele prezintă
următoarele doua avantaje:
1 - evaluează capacitățile de gândire creativă ale elevilor
și modul lor de exprimare în limbajul specific disciplinei Istorie;
2 - permit realizarea de eseuri structurate, rezolvarea de itemi
situații - probleme.
Dezavantajul - aceste verificări scrise pleacă, în esență,
tot de la memorarea exactă a unor informații/cunoștințe, chiar dacă
răspunsurile pot fi filtrate de creativitatea și gândirea propeie a elevilor.
Apoi, obiectivitatea evaluării depinde tot de subiectivitatea profesorului.
Așadar, având în
vedere complexitatea celor 4 competențe, evaluarea lor prin metode tradiționale
nu este relevantă!
În schimb, evaluarea competențelor respective
poate fi făcută foarte bine, chiar indicat am putea spune, prin portofoliu!
Cum
am precizat, realizarea competențelor indicate în secvența didactică prin
metode moderne cere timp iar numărul de ore alocat pe săptămână le face de multe
ori inoperante! De aceea, multe dintre sarcinile prezentate, mai sus, la
fiecare metodă, se pot constitui în teme de portofoliu.
Portofoliul are
o serie de particularități importante. Iată trei dintre ele:
1 - reprezintă o formă de evaluare compleză, longitudinală,
proiectată într-o secvență mai lungă de timp, rezolvând, astfel, problema
aspectului cronofag al metodelor moderne;
2 - permite emiterea unor judecăți de ansamblu asupra capacităților
elevilor de argumentare, de a sintetiza informațiile, de a ordona anumite idei
și de a se exprima în limbajul științific adecvat istoriei,
3 - el pune în valoare creativitatea elevilor, capacitățile lor de a
se documenta inteligent, mai ales prin folosirea Internetului. Aici trebuie
subliniat faptul că, profesorul are o mare responsabilitate în a-i îndruma pe
elevi spre site-uri adecvate, cu informații clare, asumate de autori și a-i
determina să evite în documentare site-uri gen Wikipedia, unde, în multe
situații, materialele nu sunt verificate, și, de multe ori, nu sunt asumate!
Pentru secvența
didactică aflată în atenția noastră, portofoliul poate prezenta diverse
criterii de evaluare. Iată trei dintre acestea:
1 - evaluează capacitățile elevilor de a-și structura
informațiile, urmând o tematică dată și o bibliografie recomandată de profesor
sau, chiar, aleasă de elevi;
2 - evaluează capacitățile elevilor dea investiga sursele istorice,
de a judeca diverse puncte de vedere și de a-și asuma judecăți de valoare
proprii;
3 - evaluează progresul în învățare al elevilor pe o perioadă mai
lungă de timp, prin evaluarea modului de înțelegere a unor teme complexe pentru
care este nevoie de mai mult timp. Cum aminteam, temele de portofoliu pot fi
cele indicate în sarcinile de lucru prezentate la metodele active moderne. În
ceea ce privește acest ultim criteriu de evaluare amintit, profesorul va trebui
să se asigure că elevul este cel care întocmește portofoliul! De ce afirmăm
aceasta? Deoarece există riscul ca sarcinile din portofoliu să fie realizate,
de fapt, de părinți! De asemenea, profesorul va trebui să aprecieze elevii care
realizează sinteze și argumnetări proprii pe baza surselor de documentare
indicate, și nu pe cei care „realizează” portofoliile prin „procedura”
copy-paste!
REZOLVAREA SUBIECTELOR DE LA EXAMENUL DE TITULARIZARE-ISTORIE 2017!
SUBIECTUL I (30 de puncte):
A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos: „De două ori în mai puţin de douăzeci de ani, Imperiul se vede ciuntit de cele mai bogate provincii orientale. Din 612 [...], perşii [...] vor pune piciorul în Siria, Palestina şi Egipt. Heraclius le va recuceri în urma unor strălucite campanii care-I duc, în 627, până la Ctesiphon, capitală a Imperiului Sassanid; începând cu 634, însă, arabii vor porni la asaltul teritoriilor astfel recuperate. În câţiva ani, ei ocupă Siria, Palestina, Egiptul şi Mesopotamia. După moartea lui Heraclius, ei continuă să înainteze în Armenia, Anatolia, în insulele Egeei, pe coastele Asiei Mici [...] şi, curând, în Africa. În 674, ei asediază însuşi Constantinopolul, port în care flota lor va reapare anual, timp de patru ani. Oraşul nu-şi datorează salvarea decât triplelor sale ziduri inexpugnabile şi, mai ales, eficacităţii corăbiilor bizantine, echipate cu vestitul «foc grecesc» [...] care, în 678, va provoca distrugerea flotei califului, obligându-l pe acesta să semneze pacea şi să plătească un tribut.“ (S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)
Pornind de la această sursă, răspundeți următoarelor
cerințe:
1.
Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informații
selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații
(cauză, respectiv efect). 1 punct
2.
Menționați o cauză și două consecințe ale constituirii Imperiului de la Niceea
în secolul al XIII-lea. 3 puncte
3. Prezentați comparativ două fapte istorice referitoare la lumea bizantină, desfășurate în secolele al VIII-lea - al XI-lea, stabilind o asemănare și o deosebire dintre aceste fapte. 8 puncte
A.1:
O relație de cauzalitate se poate stabili între
următoarele două informații oferite de sursă:
Cauza:
Arabii, în 674, „asediază însăși Constantinopolul” (…)
Orașul își datorează salvarea, „mai ales, eficacității corăbiilor bizantine,
echipate cu vestitul „foc grecesc”.
Efect:
Flota bizantină, având la dispoziție „focul grecesc”, în 678, va provoca
distrugerea flotei califului, obligându-l pe acesta să semneze pacea și să
plătească un tribut”.
Cauza selectată de noi pune în evidență importanța flotei
bizantine. Aceasta a reușit să apere Imperiul Bizantin între anii 610-867.
Această perioadă este cunoscută în istoriografie drept „epoca bizantină de
mijloc”. Anul 610 reprezintă momentul venirii pe tron al împăratului Heraklios
iar 867 este anul venirii pe tron al Dinastiei Macedonene prin împăratul
Vasile I. Efectul prezintă
consecințele acestei superiorități a flotei bizantine asupra Califatului.
Arabii, deși își construiseră la rândul lor o flotă, aceasta nu a fost la fel
de puternică cupentru a se măsura cu cea bizantină. În perspectivă, înfrângerea
arabilor în 678, va pregăti contraofensiva bizantină din timpul Dinastiei
Macedonene, când Imperiul Bizantin va cuceri multe din teritoriile, pierdute
anterior în fața arabilor.
A.2: Cauza:
Împărțirea Imperiului Bizantin de către cruciații occidentali, după Cruciada a IV-a 1202-1204. Cruciații occidentali au format atunci o serie de formațiuni statale de tip feudal apusean - Imperiul Latin de Răsărit - primul împărat al său fiind Balduin de Flandra, Principatele de Niceea, Epir, Trapezunt etc.. Totuși, nu în toate aceste state autoritatea exercitată de conducătorii catolici era la fel de puternică. Astfel, la Niceea, puterea va fi preluată de principii bizantini din Dinastia Lascaris. Acești principi vor reuși, treptat, să refacă Imperiul Bizantin.
Consecințe:
O prima consecință a fost aceea că Dinastia Lascaris
reușește să refacă Imperiul Bizantin, iar în 1261 recucerește Constantinopolul.
La acest fapt a contribuit, din plin, și slăbirea lumii occidentale datorată
invaziei mongole din 1240-1241. Profitând de acest vacuum de putere, mai ales
în statele din S-E Europei, Dinastia Lascaris reface Imperiul, care, începând
din 1261, va cunoaște, temporar, este drept, o nouă perioadă de înflorire, mai
ales în plan cultural. Influența culturii bizantine este aproape totală în
întreaga Europă. Primii umaniști italieni, de exemplu, vor fi elevi ai
umaniștilor greci.
A doua consecință: odată cu Imperiul de la Niceea și lupta contra formațiunilor statale create de către catolici, care se va incheia în 1261 cu preluarea tronului la Constantinopol de către Mihail al VIII-lea Paleologul, se adâncește ruptura dintre catolici și ortodocși, ruptură devenită evidentă, acum, la nivel de mase. Ruptura va fi atât de puternică încât chiar și în condițiile expansiunii otomane, când puterea imperială a acceptat la Conciliul de la Ferrara-Florenta (1438-1439) reunirea cu Biserica Romano-Catolică, populația și clerul în imensa majoritate au respins unirea, „preferând turbanul otoman în dauna tiarei bizantine”- după expresia lui Stelian Brezeanu.
A.3:
Două fapte istorice importante pentru evoluția Imperiului Bizantin în secolele VIII-XI sunt:
Primul: reorganizarea
administrativ-teritorială a Imperiului în theme. În aceste theme, puterile militară și
civilă reveneau unei singure persoane. Themele înlocuiau diocezele create de
împăratul Dioclețian. În aceste formațiuni administrative, puterea militară se
va baza pe stratioți. Aceștia primeau loturi de pământ pentru serviciile lor
militare, statul nemaiavând posibilitatea să plăteasca integral în bani aceste
servicii. Stratioții și-au dovedit forța lor militară, apărând Imperiul contra
arabilor și bulgarilor.
Al doilea fapt este
folosirea diplomației ca mijloc de apărare. Diplomația bizantină era
chemată să-i asmută pe străini unii contra altora, pentru a nu mai putea ataca,
în felul acesta, Imperiul. Așa se procedase și în trecut - de exemplu împăratul
Zenon, la vremea lui, îl convinsese pe conducătorul ostrogot Theodosie I cel
Mare, care ataca provinciile balcanice, să atace Italia, aflată în posesia lui
Odoacru. El urma să conducă, apoi, Italia în numele lui Zenon - ceea ce s-a și
întâmplat. Principiile diplomației bizantine sunt formulate clar de împăratul
Constantin al VII-lea Porfirogenetul (944-959) în lucrarea „Despre
administrarea Imperiului”. Mai mult, diplomația trebuia să încerce să
transforme statele străine, potențial inamice, în state aliate, folosind, în
acest scop, și creștinarea în rit bizantin/ortodox. Așa s-a întâmplat în cazul
Rusiei Kievene. În anul 989, Vladimir al Kievului acceptă
creștinarea în acest rit și Imperiul Bizantin căpăta un important aliat la
nordul Mării Negre.
Între aceste două fapte istorice observăm atât o asemănare, cât și o deosebire.
Asemănarea constă în situația că atât stratioții cât și diplomația
reprezentau mijloace de apărare ale Imperiului.
Deosebirea există și ea și este clară! În timp ce stratioții reprezinta un mijoc activ de apărare cu acțiune și rezultate concrete, imediate, diplomația reprezinta un mijloc de apărare oarecum pasiv, mai degrabă abstract, cu rezultate concrete în timp, nu imediate. De aici remarcăm și insistența unor împărați bizantini ca Roman I Lekapenos și Vasile I Macedoneanul zis și „cel Mare”, de a promova reforme în favoarea stratioților, de a încuraja creșterea forței acestora și implicit de a crește forța themelor.
B
Elaborați, în 1-2 pagini, o sinteză referitoare la economie, societate și
cultură în România, în secolul al XX-lea, având în vedere:
- menționarea unei caracteristici a societății din România, în perioada interbelică;
- menționarea a două fapte istorice referitoare la economia
din România, desfășurate în deceniul cinci al secolului al XX-lea și a câte unei caracteristici a fiecăruia dintre acestea;
- prezentarea câte unui trăsături a culturii române în
prima jumătate a secolului al XX- lea,
respectiv în a doua jumătate a secolului al XX-lea și precizarea unei asemănări
și a unei deosebiri dintre acestea.
Economie, societate și cultură în România secolului XX
Punerea în context/contextualizare:
Secolul XX a avut în cazul României o desfășurare
contradictorie, cu suișuri și coborâșuri, deopotrivă. Este și astăzi greu să
desprindem judecăți de valoare categorice. Și-n privința țării noastre, acest
secol a marcat o desfășurare extrem de rapidă a evoluțiilor politice, cu toate
implicațiile lor în sferele vieții economice, sociale, culturale, determinând
impresia de „durata scurtă a secolului”, de „secol al extremelor”, după cum, cu
îndreptățire, sublinia istoricul Eric Hobsbawn în excepționala sa lucrare
„Secolul extremelor”.
Prezentarea efectivă:
Prima parte a secolului a marcat realizarea deplinei
unități naționale. Aceasta a intervenit la capătul Primului Război Mondial prin
Marea Unire din 1918. Din nefericire, în perioada interbelică, democrația
românească prezintă o trăsătură caracteristică – democrația parlamentară era
deseori încălcată prin modul în care partidele ajungeau la guvernare. Astfel,
deși teoretic aveau loc alegeri libere, în realitate, partidul de la guvernare
utiliza „mijloace diverse” pentru a câștiga alegerile.
Sunt edificatoare, în acest sens observațiile lui Constantin Argetoianu din
lucrarea sa „Amintiri din vremea celor de ieri pentru cei de mâine”. Cadrul
democratic, asigurat la nivel de principii de către Constituția din 1923, era
grav perturbat și de legea „primei electorale” din 1926. Aceasta asigura,
practic, dominația unui singur partid - se acordau partidului care obținea 40%
din voturi automat 50% din locurile din Parlament. Într-un fel, aceste practici
au facilitat instaurarea regimurilor dictatoriale, începând cu cu cel
monarhic-autoritar al regelui Carol al II-lea și terminând cu cel comunist. De
altfel, istoricul Lucian Boia, dincolo de numeroasele sale exagerări pe linia
„demitizării” istoriei românilor, are dreptate atunci când afirmă că, regimul
comunist a găsit terenul pregătit pentru a se instaura în țara noastră. Cu
excepția alegerilor din 1937, când partidul de la guvernare ( PNL) le-a
pierdut, multe rânduri de alegeri, - ca să nu spunem toate -, au fost
falsificate clar de aparatul de stat aflat în slujba partidelor de la
guvernare. Democrația interbelică a prezentat, așadar, această pendulare
permanentă între ideal și realitatea românească, unde caracteristicile
democrației parlamentare de tip occidental erau „filtrate”, „adaptate” la
„caracteristicile” românești, anticipând, am putea concluziona, fără nicio
exagerare, „democrația originală” de după 1989.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma
înțelegerilor dintre Marile Puteri, și-n țara noastră se va instaura regimul
comunist. Acest regim a prins mult mai trainic și într-o forma mult mai
stalinistă decât în alte țări - cazul Poloniei, de exemplu, tocmai datorită
caracteristicilor precare ale democrației interbelice. Evoluțiile politice au
marcat profund economia ca și întreaga societate. În plan economic, regimul
comunist a impus în deceniul 5 o serie de măsuri de tip sovietic. Astfel,
economia românească s-a caracterizat prin două fapte.
Primul a
fost naționalizarea. În iunie 1948, comuniștii au dat primul
decret de naționalizare. Spre deosebire de naționalizarea practicată de unele
guverne occidentale, de exemplu laburiștii în Marea Britanie, naționalizarea
comunistă a avut caracter de confiscare, caracter reieșit din doctrina
marxist-leninistă în conformitate cu care proprietatea privată reprezenta răul
absolut în societate.
Al doilea fapt a fost planificarea economică centralizată. În acest sens, încă din 1947 au început să funcționeze oficiile industriale pentru a pregăti trecerea la planificare. Planificarea comunistă, de asemenea, nu are nimic în comun cu planificarea economică din unele state capitaliste, planificare impusă de doctrina keynesiană a dirijismului economic neoliberal. Dimpotrivă, planificarea economică de tip comunist se baza pe pretenția comuniștilor conform căreia ei sunt conduși de o „știință obiectivă a istoriei” - știința marxistă a „materialismului dialectic”. Această „știință” îi îndreptățea doar pe comuniști să pună diagnostice corecte problemelor societății, să ia măsurile ce se impuneau, pentru că ei erau „agenți ai istoriei”, care aplicau legile ei de neînlăturat, care ar fi determinat evoluția logică a societății umane spre comunism. Astfel, în baza acestor pretenții aberante, planificarea economică comunistă nu avea legatură cu realitatea economică obiectivă, ci era motivată exclusiv ideologic!
Și-n plan cultural, secolul XX a avut desfășurări
contradictorii, determinate și ele de evoluțiile politice, atât interne căt și
externe. Astfel, în prima jumătate a secolului XX observăm deschiderea culturii
românești spre cultura europeană, dar și evidențierea matricei proprii
românești. În fapt, nu mai era resimțită nevoia, mai ales în perioada
interbelică, de a integra cultura românească în cea europeană, pentru că,
această integrare era deja resimțită ca atare, ca un fapt de la sine înțeles.
Se observă, în această direcție, activitatea din jurul revistei „Sburătorul”
condusa de Eugen Lovinescu. Aici s-au afirmat mari nume ale literaturii
românești interbelice: Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Barbu
etc.. În acest cadru, cultura românească a prezentat o mare diversitate de
idei, o confruntare liberă a acestora. Lucrurile, din păcate, au fost stopate
din evoluția lor firească de regimul comunist. Acest regim, mai ales în anii
`50, a dus o politică de sovietizare/rusificare a culturii românești. Însă, o
dată cu „Declarația cu privire la poziția PMR în problemele mișcării comuniste
și muncitorești internaționale” din aprilie 1964, se revine, oarecum, la
matricea tradițională a culturii românești. Are loc o deschidere către cultura
occidentală, dar spre deosebire de cultura românească din prima jumătate a
secolului XX, această deschidere a fost limitată de lipsa libertății de
exprimare, de cenzură, de lipsa unei confruntări libere a ideilor și curentelor culturale.
Ca o concluzie, observăm, și din aceasta sumară prezentare, că, într-adevăr secolul XX a fost și-n cazul României unul al pendulării între extreme, cu toate consecințele, negative sau pozitive, pentru economia, societatea și cultura românească. O judecata de valoare cu privire la bilanțul acestui secol este încă dificil de dat.
SUBIECTIL AL II-LEA:
B.1: Citiți afirmația următoare:
„România modernă a început să se contureze în perioada
cuprinsă între Războiul pentru independența Greciei din 1821 și Revoluția de la
1848.”
(M.Bărbulescu, D.Deletant, K.Hitchins, Ş.Papacostea, P.Teodor, Istoria României).
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus.
2. Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia
exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului şi
menționarea a trei caracteristici ale
acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;
- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice / logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu.
ÎNTRE DOUĂ REVOLUȚII:
PUNEREA ÎN CONTEXT (CONTEXTUALIZARE):
Perioada cuprinsă între 1821, - anul revoluției conduse de Tudor Vladimirescu-, și, 1848, - anul revoluției pașoptiste-, este foarte importantă pentru nașterea României moderne. În această perioadă, se manifestă, în mod amplu, conștiința națională a românilor. Mișcarea de emancipare națională a românilor cunoaște puternice manifestări, în deplin acord cu evoluțiile din plan european. În intervalul 1821-1848 aveau să se materializeze acele instituții și domenii ale culturii care dau personalitate unei națiuni: școală națională, istoriografie națională, literatură națională. Totodată, numai în acest interval, - după 1834, în epoca regulamentară mai cuseamă -, ideea înfăptuirii statului național devine dezideratul principal al mișcării de redeșteptare națională. Ideea unirii celor două Principate va fi înscrisă, de altfel, chiar în Regulamentele Organice. Dorința de unitate națională era puternic afirmată și de românii transilvăneni, aspect reliefat de celebrul colaborator al lui Ion Câmpineanu, francezul Felix Colson, care observa că, românii transilvăneni doreau să se unească cu frații lor moldoveni și munteni. Ideea Unirii va fi afirmată, cu toată vigoarea, în celebrul discurs al lui Nicolae Bălcescu din noaptea de revelion 1846-1847: „Ținta noastră, domnilor, socotesc că nu poate fi alta decât Unitatea Națională a Românilor [...]. Românismul dar, este steagul nostru, supt dânsul trebuie să chemăm pe toți românii”. Grupul de autori ai sintezei „Istoria României”, - M. Bărbulescu, D. Delatant, K. Hitchins etc -, au dreptate atunci când afirmă că; România modernă a început să se contureze în perioada cuprinsă între 1821 și 1848.
PREZENTARE/ARGUMENTARE:
Suntem, așadar,
de acord cu afirmația autorilor respectivi și susținem acordul nostru prin
prezentarea a două fapte istorice, care au cotribuit, esențial, la crearea
premiselor României moderne.
Primul
fapt este reprezentat de instaurarea domniilor pământene. Ele sunt
instaurate ca o consecință a revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, dar și
ca un rezultat al mișcării reformatoare a marilor boieri și a presiunilor
Marilor Puteri interesate în această zonă: Rusia, Anglia, Austria,
Prusia. Cei doi domnitori vor fi: Ioniță Sandu Sturdza, în Moldova, și,
Grigore D. Ghica, în Țara Românească.
Aceste
domnii prezintă trei trăsături importante, anume:
*prima: au încercat să înfăptuiască importante reforme, pentru a pune capăt gravelor abuzuri din perioada domniilor fanariote. De exemplu: Gr. D. Ghica a încercat să desființeze claca, în 1824, iar Ioniță Sandu Sturdza a introdus, la 10 martie 1828, un „așezământ” agrar, încercând să introducă relațiile capitaliste în agricultură. Acestor măsuri li s-au opus marii boieri, aspect care a dus la declanșarea unor răscoale, ca cea din 1826, din Oltenia, condusă de Simion Mehedințeanu și Ghiță Cuțui Olteanu.
*a
doua trăsătură: ambii domnitori aveau o concepție politică liberală, de tip
iluminist, în total contrast
cu mulți domnitori fanarioți și, chiar, cu unii domnitori regulamentari
ulteriori - exemplu:
Mihail Sturdza, domnitorul regulamentar al Moldovei. De pildă, domnitorul Gr.
D. Ghica a emis un „nizam”, în 1823, în care întâlnim o serie de idei, cum ar
fi: obligativitatea pravilei pentru toate categoriile sociale, grija ca
funcționarii să urmeze „întru dreptate, făr de hatâr, nici miluire, bogatului ori săracului”,
sau, convingerea domnitorului că: „ Datoria domnilor cea dintâi este de a păzi și la mare și la mic, fără osebire, cumpăna dreptății”. La rândul său,
I.S. Sturdza a sprijinit eforturile de reformă ale micii boierimi, încercând,
în 1824, să pună în aplicare „constituția cărvunarilor”, fapt ce va înteți opoziția marii boierimi conservatoare.
*a
treia trăsătură: domniile pământene s-au caracterizat printr-o puternică
dezbatere politică. De altfel, în această perioadă apar cele două curente
politice ale Epocii Moderne: liberalismul și conservatorismul, -conform opiniei lui Nicolae Isar,
opinie pe care o împărtășim. Dezbaterea politică a căpătat accente dure în Moldova ca urmare a mișcării cărvunarilor și a opoziției marii boierimi
contra domnitorului, perceput ca sprijinitor al micii boierimi. În cele din
urmă, marea boierime triumfă și își impune voința în stat printr-un document
extrem de reacționar: „Anaforaua
pentru pronomiile Moldovei”.
Mai amintim un aspect, credem, foarte important: domniile
regulamentare, ce au fost impuse prin Regulamentele Organice, sunt, de fapt,
tot domnii pământene și atunci când analizăm domniile
pământene este corect ca domniile regulamentare să fie și ele incluse
în cadrul acestor domnii, și, să
nu fie prezentate ca și cum ar fi altceva, alt tip de domnii.
Al doilea fapt istoric esențial al perioadei este
reprezentat de mișcarea politico-ideologică prepașoptistă. Ea prezintă trei trăsături extrem de importante, anume:
*prima:
componenta masonică - aspect ocultat sau neacceptat de unii istorici, -
exemplu: Dan Berindei -, dar acceptat de alții, ca: Nicolae Isar, Florin
Constantiniu, Neagu Djuvara. De pildă, cărvunarii moldoveni - aceștia erau în
legătură directă cu carbonarii italieni, cunoscuți francmasoni
și reprezentanți ai mișcării de Risorgimento pentru unificarea Italiei. Cărvunarii, prin proiectul lor de constituție, se inspirau, aproape integral, din programul carbonarilor italieni. În fruntea lor se afla
Ionică Tăutul, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai generației politice prepașoptiste.
Proiectul lor de constituție mergea în sensul modernizării societății românești, dar avea nuanță conservatoare, neprevăzând drepturi pentru țărănime, spre deosebire de alte proiecte de reformă ale
epocii: de exemplu, cel redactat de cunoscutul Eufrosin Poteca, ce dorea egalitate la plata impozitelor „de la boierii divaniți la hrănitorii de dobitoace”.
Componenta
masonică este prezentă și într-o serie de organizații politico-revoluționare:
„Partida
Națională” condusă de Ion Câmpineanu, „Constituția” de la Lugoj, „Frăția” cu
ramnificații în întregul spațiu românesc.
*a doua trăsătură: această mișcare afirmă clar două deziderate fundamentale, anume: unitatea și independența națiunii române. Amintim, în acest sens, proiectele „Partidei Naționale”: „Osebitul act de numire a suveranului românilor” și „Actul de unire și independență”. La rândul său,
„Frăția”
are clar conturate astfel de deziderate - putem aminti doar de celebrul discurs
al lui N. Bălcescu, de care am pomenit mai sus.
* a treia trăsătură: pendularea permanentă între liberalism și conservatorism, fără o a adopta o obțiune clară, încercându-se, parcă, ceva „original”, tipic românesc! Multe proiecte ale acestor societăți prezintă aspecte în total dezacord cu cerințele epocii. Amintim „Constituția Cărvunarilor” care cerea mărirea zilelor de clacă pentru țărani! De asemenea, Ion Câmpineanu, în ciuda vederilor sale înaintate în problema națională, în planul reformelor sociale a fost, să ne exprimăm plastic, destul de reținut, fapt dovedit în revoluția de la 1848, când va face parte din gruparea conservatoare, ostilă reformelor sociale. În alte cazuri, ca de exemplu „Pontul Popilor”, dar și-n alte proiecte, se propune organizarea socială după modelul englez conservator-moderat, nu după modelul radical-liberal al Revoluției franceze. „Engliterria -țară constituțională, vrednică a lua paradigmă de la dânșii” - putem citi într-un astfel de proiect! Chiar în cadrul aceleiași organizații, - „Frăția”-, avem ambele curente politice: liberal, reprezentat de N. Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu etc., dar și conservator, reprezentat, de regulă, din păcate, de o bună parte a elitei culturale a epocii. Această elită nu considera oportună egalitatea de drepturi politice pentru toți cetățenii și, poate, avea dreptate. Se considera, de către această elită, că, poporul „de jos” era insuficient de pregătit pentru a-și asuma răspunderea alegerii în cunoștință de cauză. La această opinie, - fapt interesant -, vor adera în timpul revoluției de la 1848 din Țara Românească, și unii liberali - I.H. Rădulescu, de pildă, va propune limitarea dreptului de vot la știutorii de carte; acest punct de vedere a fost acceptat, tacit, de toți membrii guvernului revoluționar, inclusiv de N. Bălcescu!! De accea, pentru foarte mulți contemporani, acest guvern a părut a fi trădător al cauzei poporului!
B.2: Citiți afirmația următoare:
„Conflictul dintre cetăţile Greciei continentale şi insulare care ocupă ultima treime a secolului al V-lea [î. Hr.] şi care marchează începutul declinului atenian are drept cauză principală rivalităţile dintre două hegemonii: cea a Atenei [...] şi cea a Spartei [...].”
(S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)
Răspundeţi
următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus.
2. Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia
exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului şi
menţionarea a trei caracteristici ale acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;
- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice / logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate şi respectarea limitei de spaţiu.
LUMEA GREACĂ LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL V-LEA Î.H.
PUNEREA ÎN CONTEXT (CONTEXTUALIZARE):
Secolul V Î.H. a fost denumit, pe drept cuvânt, de către istorici „secolul atenian”. Atena în urma a numeroase reforme, -exemplu: reformele lui Pericle-, a devenit stat democratic, în contrast cu Sparta, marea sa rivală, ce va rămâne stat oligarhic. Perioada cuprinsă între războaiele medice și războiul peloponesiac a fost denumită, convențional, pentekontaetia - perioada celor 50 de ani (480-431 Î.H.). Această perioadă separă războaiele medice (cele mai importante operațiuni militare) de războiul peloponesiac. Deși Atena a părut a fi triumfătoare prin consolidarea hegemoniei sale asupra multor polisuri grecești, în realitate, chiar după crearea Ligii de la Delos, va începe declinul ei, după cum corect observă istoricul Finley, cunoscut specialist în istoria Greciei antice! Așadar, după războaiele medice, va începe declinul, inițial greu de sesizat, al Atenei, declin ce va fi oficializat după înfrângerea în războiul peloponesiac. Declinul este marcat prin două fapte istorice esențiale: hegemonia ateniană și războiul peloponesiac.
PREZENTARE/ARGUMENTARE:
PRIMUL
FAPT ISTORIC - hegemonia ateniană. După sfârșitul
războaielor medice, numeroase cetăți grecești, - în special cele de pe țărmul vestic al Asiei Mici -, se temeau de un nou posibil atac persan. Ca urmare, cetățile au propus Atenei crearea unei alianțe. Alianța va fi reprezentată
de Liga de la Delos, constituită în anul 478 Î.H.. Această ligă, teoretic, avea
la bază egalitatea tuturor cetăților membre. În realitate, Atena era cea care
conducea, impunându-și hegemonia.
Hegemonia
ateniană prezintă trei trăsături:
*prima: Atena
își impune modelul său democratic de conducere, aspect pozitiv, în
esență. În realitate,
democrația ateniană nu acorda drepturi decât cetățenilor atenieni. În aceste condiții, cetățenii din celelalte
polisuri nu beneficiau de drepturi, mai ales în aspectele politice generale care priveau Liga, deși
exista un Consiliu al Ligii, dar acesta se afla sub controlul Consiliului celor 500 de la Atena.
Această situație va alimenta, în timp, puternice resentimente contra Atenei. Anticipăm - în războiul peloponesiac numeroase cetăți vor abandona alianța cu Atena.
*a doua: puterea
pe care a căpătat-o Atena nu a fost gestionată corect, chiar de către Atena
însăși! În această cetate vor continua frământările politice, iar atenienii bogați, care întrețineau pe cheltuială proprie navele Ligii,
doreau să aibă controlul puterii politice. Mai mult, marele Pericle, cel care a
desăvârșit organizarea democratică a Atenei, va fi ales, neîntrerupt, între 443
și 429 Î.H., prim
strateg. Acest aspect aruncă o serioasă umbră de îndoială privitor la modul în
care se făceau aceste alegeri. De asemenea, în funcțiile politice puteau ajunge oameni simpli, nepregătiți pentru asemenea responsabilități, și, care, de multe ori, au luat decizii ce au slăbit Atena. Ba mai mult, unii dintre aceștia nu aveau nicio autoritate reală în față bogaților. Cazul lui Cleon, care ajunge prim-strateg în 425 Î.H., și pe care bogătanii îl sfidau cu nonșalanță, este simptomatic.
*a treia: ocupată
cu frământările interne, Atena nu reușește să împiedice Sparta în a câștiga popularitate prin promisiuni
acordate diverselor cetăți că le va sprijini să se elibereze de sub controlul Atenei. Pentru a împiedica posibilele defecțiuni și a-si asigura controlul deplin asupra Ligii, Atena găsește de cuvință
ca, sub pretextul unui nou posibil atac persan, să mute tezaurul Ligii din templul lui Apollo
de la Delos, la ... Atena, în anul 454 Î.H.. Acest aspect a tulburat multe
cetăți care, pe drept cuvânt, se-ntrebau cum mai puteau avea vreun
control asupra tezaurului
și de ce acest tezaur să fie mutat numaidecât la Atena și nu în altă parte?
A fost simplu, astfel,
pentru Sparta să ducă o propagandă contra Atenei și „imperialismului” său
și să câștige numeroase polisuri de partea ei, cărora le promitea eliberarea. Ce putea face Atena pentru a preîntâmpina acțiunile Spartei, când mutase chiar tezaurul Ligii la ... Atena!?
AL
DOILEA FAPT ISTORIC: - războiul peloponesiac. Acesta a
contribuit la zdrobirea și
decăderea Atenei. El prezintă trei trăsături esențiale, anume:
*prima: Sparta
și „Liga Peloponesiacă” (condusă de Sparta) au cerut, propagandistic, evident, eliberarea cetăților din Liga
maritimă de la Delos. Atena ar fi putut da curs acestei cereri tocmai pentru a contracara propaganda
spartană. Dar Atena a pierdut această ocazie, condamnând
„ingerințele” spartane în „treburile interne” ale Ligii! A furnizat, astfel, un pretext perfect pentru spartani
pentru a declanșa războiul în calitate de „eliberatori”! Atena a comis, astfel,
o greșală strategică și de
imagine absolut catastrofală!
*a doua: conflictul
acesta, numit „război peloponesiac” (431-404 Î.H.), este văzut de unii istorici
ca un război între democrație și totalitarism (totalitarismul fiind
reprezentat de oligarhia spartană),
făcându-se analogii cu războaie din Epoca Contemporană! În opinia noastră,
analogia este forțată, neavenită chiar! În primul rând, Atena avea o democrație
ce acorda drepturi doar cetățenilor, nu și metecilor (străini așezați în oraș) și sclavilor, iar cetățenii celorlalte polisuri nu erau
consultați în problemele Ligii. Avem de-a face, în realitate, cu un război de hegemonie, vizând dominația asupra lumii grecești. Aceasta este trăsătura fundamentală a războiului peloponesiac! Mai mult, atenienii vor dori să
cucerească diverse cetăți, aliate Spartei, cazul cel mai elocvent fiind Siracuza. Dacă Atena avea scopuri drepte în acest război, dacă nu avea dorințe de
expansiune, și, Sparta era cetate „rea” în mod absolut, de ce a dorit să atace
și să ocupe Siracuza, o
cetate simbol al tiraniei și care nu avea de ce să participe la acest război,
doar de dragul Spartei? De
altfel, flota ateniană a suferit o înfrângere devastatoare - un „Stalingrad al
războiului peloponesiac”, după cum se exprimă unii istorici moderni!
Bineînțeles, cele expuse mai
sus, nu scuză acțiunile Spartei, mai ales, alianța cu Imperiul Persan contra
Atenei, alianță care a abandonat cetățile grecești de pe țărmul vestic al Asiei Mici, în frunte cu Miletul, din nou în mâinile perșilor! Această
acțiune spartană a fost numită, pe drept cuvânt, „marea trădare” - grecii
îi chemau în ajutor pe perși contra altor greci!
*a treia: multe cetăți grecești din Liga de la Delos au abandonat Atena, aspect care demonstrează că aceste cetăți așteptau doar un pretext pentru a se răzvrăti contra Atenei. Că, apoi, hegemonia ateniană va fi înlocuită cu cea spartană, mult mai rea, este neesențial pentru moment. Este clar că, Atena nu a vrut să știe de nemulțumirile polisurilor aliate și nu a dorit să le acorde egalitatea de drepturi. De altfel, când în 387 Î.H. se va constitui a doua Ligă maritimă sub egida Atenei, pentru o vreme aceasta va ține cont de învățămintele trecutului și, într-adevăr, va acorda drepturi egale celorlalte cetăți. Din păcate, ulterior, Atena va avea din nou „impresii” de hegemon, fapt care va conduce la declanșarea „războiului aliaților” (357-355 Î.H.). Pe moment, părăsită de aliați, atacată de spartani în alianță cu perșii, Atena va capitula. În cetatea democrației se va instaura „regimul celor 30 de tirani”, -o cruntă dictatură! Umilirea Atenei era deplină. „Mesagera” democrației ajunge să fie condusă de tirani!
Din faptele istorice prezentate, suntem de acord cu cele afirmate de autorii lucrării „Istoria Europei”, - S. Bernstein, P. Milza. Într-adevăr, rivalitatea permanentă cu Sparta, dar și cu alte cetăți, chiar aliate, stă la originea decăderii Atenei în ultima treime a secolului V Î.H.
SUBIECTUL AL III-LEA:
Următoarea
secvenţă face parte din Programa şcolară pentru disciplina
istorie – clasa a IX-a:
Competenţe specifice
2.5. Analiza critică a acţiunii personalităţilor şi
grupurilor umane în diverse contexte
Conţinuturi
STATUL ŞI POLITICA
State medievale în spaţiul românesc
Absolutismul - Probleme de atins: dinastiile Habsburg,
Bourbon, Tudor, Romanov
(Programa școlară pentru clasa a IX-a – Istorie, OMECT nr. 3458/09.03.2004 )
Pornind de la secvența dată, prezentați formarea/dezvoltarea
și evaluarea competenței specifice 2.5.,
având în vedere:
- precizarea a două metode didactice pe care le considerați
adecvate în vederea formării/dezvoltării
competenței 2.5. și a două avantaje ale utilizării uneia
dintre aceste metode pentru
secvența dată;
- prezentarea detaliată (mod de organizare a clasei,
resurse didactice, activitățile cadrului didactic,
sarcini de lucru date elevilor) a utilizării fiecăreia dintre cele două metode
pentru formarea/dezvoltarea competenței 2.5., folosind două Conținuturi (câte unul pentru fiecare metodă) din secvența dată;
- precizarea a două tipuri de itemi care se pot folosi în
evaluarea competenței 2.5. și justificarea
opțiunii pentru fiecare dintre aceștia;
- proiectarea câte unui item corespunzător fiecărui tip de itemi pentru care ați optat prin care să evaluați competența 2.5., utilizând două Conținuturi (câte unul pentru fiecare item) din secvența dată.
Învățarea centrată pe formarea/dezvoltarea competențelor,
introdusă și în țara noastră, necesită formarea elevilor în spiritul cerut de
strategia educațională RWST. Această strategie presupune lectura și scrierea
pentru dezvoltarea gândirii critice. Este sinonimă, pe bună dreptate, cu
strategia dezvoltării gândirii critice - ERR - Evocare/Realizarea
sensului/Reflecție.
Învățarea centrată pe competențe a înlocuit pedagogia
bazată pe obiective, care, în opinia multor specialiști, a fragmentat
realitatea și n-a permis elevilor să-și dezvolte capacitatea de învățare
globală/holistică, nu le-a permis să-și formeze o viziune de ansamblu proprie
asupra lumii.
În cadrul strategiei RWST, foarte importante sunt
metodele activ-participative, care pun accentul pe dezvoltarea capacității
elevilor de analiză și argumentare proprii.
Pentru secvența didactică ce ne interesează, strategia
RWST se potrivește „ca o mănușă”, ca să ne exprimăm astfel. Competența
specifică 2.5. pune accent pe analiza critică a acțiunii personalităților și
grupurilor umane în diverse contexte. În secvența didactică respectivă, acestei
competențe îi sunt asociate două conținuturi foarte importante - unul privitor
la istoria românilor și altul privitor la istoria universală. Pentru formarea
competenței 2.5, prin intermediul celor două
conținuturi, sunt indicate două metode: metoda/tehnica SVA pentru conținutul
„Statele medievale în spațiul românesc” și metoda Cubului pentru „Absolutism”.
De ce considerăm cele două metode ca fiind cele mai indicate? Din următoarele motive:
Metoda/tehnica SVA pleacă de la ceea ce elevii știu/cred că știu deja despre statele medievale românești. Elevii, în clasa a VIII-a, au învățat „Istoria Românilor”, iar conținutul din secvența didactică supusă atenției noastre este foarte potrivit pentru recapitulare/învățare/evaluare - am zice, chiar un fel de evaluare predictivă de genul - Ce vă amintiți, din clasa a VIII-a, despre statele medievale românești?
Metoda
Cubului este foarte potrivită pentru analizarea unui conținut
extrem de complex, „Absolutismul”. Ea presupune 6 sarcini: „Descrieți!”;
„Asociați!”; „Aplicați!”; „Comparați!”; „Argumentați pro sau contra!”;
„Analizați!”. Metoda poate fi folosită pentru formarea oricărei competențe din
programa școlară, pentru orice conținut, dar, mai ales, pentru competențele ce
presupun analiza critică, exact cum cere strategia RWST/Cadrul ERR.
Așadar, dacă ar fi să concluzionăm privitor la doua
avantaje ale utilizarii uneia dintre cele două metode pentru formarea
competenței specifice 2.5. ne vom opri asupra metodei Cubului:
Ø Primul
avantaj - metoda Cubului aplică, cu succes deplin, principiile
psihologiei cognitiviste, dezvoltate în anii `50 -`60 ai secolului XX. Această
psihologie argumentează faptul că anumite cunoștințe pot fi mult mai bine
învățate, recepționate de către elevi, dacă ei le asociază unor cunoștințe mai
vechi sau dacă ei aplică cunoștinte vechi asupra unor conținuturi noi, de ex:
Aplicați (cerintă-tip a metodei Cubului) cunoștințele voastre despre
trăsăturile monarhiilor elenistice asupra monarhiilor absolutiste din secolele
XVI-XVII! Ce constatați? Sau: Aplicați cunoștințele voastre despre monarhiile
absolutiste asupra regimurilor totalitare din sec. XX! - strategie
specifică sinecticii, dar aplicată în metoda Cubului; profesorul o
poate propune în partea de reflecție/retenție a lecției - el pleacă de la
premiza că elevii clasei a IX-a își amintesc destule aspecte privitoare la
regimurile dictatoriale din secolul XX și pot face asocierea sinectică propusă
de profesor.
Ø Al doilea avantaj - în parte enunțat deja, mai sus: metoda Cubului, prin cele 6 sarcini, îi introduce pe elevi în taxonomia domeniului cognitiv a lui Benjamin Bloom. Cele 6 sarcini le impun elevilor aspecte legate de descriere, analiză, asociere, aplicare, comparare, argumentare, - sarcini complexe de învățare. Prin intermediul lor se analizează și se înțelege, în mod complex, global, orice tip de conținut; în fapt, sarcinile respective reprezintă o suma de metode tradiționale de învățare, devenite procedee didactice în cadrul metodei Cubului. Aici, putem face precizarea că, și metoda SVA este considerată de unii specialiști ca o tehnică, nu ca o metodă propriu-zisă de învățare, o tehnică folosită de o metodă mult mai complexă, - SINELG, SVA fiind astfel procedeu didactic în cadrul SINELG!
Pentru modul de atingere a competenței 2.5., profesorul va utiliza următoarea strategie:
I Pentru
conținutul „State medievale în spațiul românesc”, profesorul propune
Metoda/Tehnica SVA. Clasa este organizată, să zicem, în 4 grupe. Precizăm că
SVA se poate aplica individual, pe perechi sau pe grupe. Atunci când se aplică
pe grupe, nu există un număr fix al acestora! După ce se împarte clasa în 4
grupe, elevilor li se cere, printr-un brainstorming, să completeze prima căsuță
a tabelului SVA - rubrica „Știu”. Aici, ei trebuie să scrie tot ce știu/cred că
știu despre tematica pusă în discuție. Exemplu: elevii enunță următoarele idei:
Știm că în Transilvania n-a fost posibilă organizarea unui stat românesc;
Știm
că la baza formării statelor medievale românești stă „tradiția descălecatului”;
Știm că statele medievale românești au apărut foarte târziu comparativ cu cele occidentale;
Știm
că întemeietorul Țării Românesti a fost Basarab I, iar cel al Moldovei a fost
Bogdan I;
Știm
că domnia este o creație politică originală românească etc..
După aceea, profesorul întreabă grupele de elevi ce-ar
dori să știe despre statele medievale românești. Putem face următoarea aplicație-model:
Grupa I: Dorim/Vrem să știm de
ce statele medievale românești au apărut atât de târziu, prin comparație cu
cele occidentale și chiar cu cele vecine?
Grupa a II-a: Dorim/Vrem
să știm dacă „tradiția descălecatului” este reală sau ține de domeniul
legendelor medievale?
Grupa a III-a: Dorim/Vrem
să știm de ce statele medievale românești au optat pentru ortodoxie și modelul
politic bizantin și nu au dorit să accepte catolicismul și modelul politic apusean?
Grupa a IV-a: Dorim/Vrem
să știm dacă în statele medievale românești a existat, cu adevărat, un regim
feudal real?
Pentru
a putea rezolva aceste sarcini, pentru a veni în întâmpinarea dorințelor de
cunoaștere ale elevilor, profesorul le va oferi următoarele surse de
documentare:
- Pentru
grupa I: Florin Constantiniu: „O istorie sinceră a poporului român”; Lucian
Boia: „România - țară de frontieră a Europei”; Neagu Djuvara: „O scurtă istorie
a românilor povestită celor tineri”;
- Pentru
grupa a II-a: Gh.I.Bratianu: „Tradiția istorică despre întemeierea statelor
medievale românesti”; Florin Constantiniu: op.cit; N. Djuvara: op.cit;
-
- Pentru grupa a III-a:
N. Djuvara: op.cit; L.Boia: op.cit;
- - Pentru grupa a IV-a: N. Djuvara: op.cit..
Se
poate propune elevilor, în funcție de situație, și consultarea altor lucrări.
Li se pot sugera lucrări cum ar fi: „Ungurii” autor Paul Lendvai - pentru a
cunoaște perspectiva maghiară asupra Transilvaniei; „Istoria Balcanilor”-
autoare Barbara Jelavich, care confirmă, deși această autoare este, în mod
clar, ostilă românilor, că românii au fost primii locuitori ai Transilvaniei.
Astfel de surse de documentare sunt foarte necesare pentru respectarea
principiului multiperspectivității, cerut de programa școlară, elevii putând
compara punctele de vedere ale autorilor români cu cele ale unor autori
străini.
Observăm,
cu această ocazie, un mare dezavantaj al SVA-ului, ca de altfel, al oricăror
metode active, mai ales al celor de analiză și argumentare - ele cer timp! Din
păcate, istoria este limitată în privința orelor pe săptămână, încât îi întrebăm
pe marii „filosofi” ai Ministerului: cum pot fi aplicate metodele moderne de
învățare într-o oră, maxim 2/săptămână?
După
ce elevii cercetează și rezolvă sarcinile/problemele pe care au dorit să le
cunoască, trebuie asigurată o ora, chiar două, pentru dezbatere. Dar în
condițiile limitării numărului de ore, iarași ne întrebăm: Dacă pentru un
singur conținut sunt necesare ore de dezbatere și analiză, cum mai poate fi
parcursă programa școlară de istorie pentru clasa a IX-a într-un mod optim prin
aplicarea metodelor moderne?
Este
evident, în ciuda a ceea ce vor să ne spună „filosofii educației moderne activ-
participative”, că rolul profesorului rămâne esențial. El trebuie, prin
expunere, oricât de blamată ar fi această metodă de aceeași „filosofi”, să-i
ghideze pe elevi, să le distribuie material de studiu atent selectat, să-i
monitorizeze, etc.. Altfel, metodele moderne nu pot decât să ducă la dezordine
în clasă și pierdere de timp.
Ca
o concluzie, dezbaterea impusă de SVA este necesară pentru completarea celei
de-a treia rubrici din tabelul specific acestei metode. „Am învățat”. Aici,
elevii fiecărei grupe își expun concluziile la care au ajuns, cunoștințele noi
căpătate.
II Pentru
conținutul „Absolutismul”, profesorul propune metoda Cubului. Clasa va fi
organizată în 6 grupe, care vor trebui să rezolve 6 sarcini, propuse de
profesor.
- Grupa
I: Descrieți trăsăturile absolutismului!
Sau: Descrieți trăsăturile absolutismului rusesc! etc;
- Grupa
a II-a: Comparați absolutismul din secolele
XVI-XVII cu alte regimuri autoritare din istorie! Exemplu: monarhiile
elenistice, regimurile totalitare din secolul XX. Profesorul va avea în vedere
cunoștințele elevilor din gimnaziu, aplicând principiile psihologiei
cognitiviste. Sau: Comparați absolutismul occidental cu cel din Rusia! Alt
exemplu: Comparați absolutismul francez cu cel englez! Elevii pot opta, sau
profesorul poate opta pentru una dintre oricare aceste sarcini;
- Grupa a III-a: Asociați măsurile luate de unii monarhi absoluți la
contextele sociale, economice, politice etc. din țările lor. Exemplu: Asociați
măsurile luate de Carol Quintul la contextul religios generat de Reforma
protestantă. Sau: Asociați măsurile lui Petru I cel Mare la contextul din Rusia, măsuri
intervenite în urma „Marii Ambasade” din Occident. Se pot propune și alte
tipuri de asociere, de exemplu: Asociați următorii termeni: absolutism,
monarhie de drept divin, Habsburgi, Romanovi, mercantilism etc., într-un eseu
cu titlul „Absolutismul și trăsăturile sale” în 1-2 pagini;
- Grupa
a IV-a: Aplicați cunoștințele voastre
privitoare la monarhiile elenistice asupra monarhiilor absolutiste din sec.
XVI-XVII. Ce observați? Sau: Aplicați trăsăturile monarhiilor absolutiste
asupra regimurilor dictatoriale din sec XX. Ce observați? În context, elevii pot explica de ce
absolutismul reprezintă prima forma de totalitarism din Epoca Moderna, după
expresia unor istorici. O altă sarcină de tip „Aplicați” poate fi asemănătoare
cu cele de tip „Asociați”. Exemplu: Aplicați măsurile unor monarhi absolutiști
la contextele sociale, politice, etc. din țările lor. Elevii vor trebui să
explice cum anumite contexte sociale, religioase, politice etc., au impus
anumite măsuri, de exemplu: măsurile lui Ludovic al XIV-lea în contextul frondelor
nobiliare; măsurile lui Carol Quintul față de Reforma Protestantă; politica
Stuartilor generată de contextual religios din Anglia, unde exista curentul
puritan etc..;
- Grupa
a V-a: Analizați politica mercantilistă! Sau:
Analizați idea „monarhiei de drept divin”; Sau: Analizați politica Elisabetei I
a Angliei sau a altor monarhi absoluți etc..;
- Grupa a VI-a:
Argumentați, pro sau contra, dacă, într-adevăr, absolutismul reprezintă prima
forma de totalitarism din Epoca Modernă! Sau: Analizați filozofia lui Thomas
Hobbes din lucrarea „Leviathan” privitoare la faptul ca monarhia absolutistă
este necesară pentru a se evita „un război al tuturor contra tuturor”.
Subliniem
faptul că oferim mai multe exemple de sarcini de lucru pentru fiecare grupă
doar ca model orientativ. Nu înseamnă că elevii ar trebui să le rezolve pe
toate. Profesorul poate alege oricare sarcină sau elevii pot opta pentru una
dintre ele. Regula este valabila, așadar, pentru toate cele 6 grupe.
Ca
baza de documentare profesorul propune elevilor consultarea următoarelor surse
de documentare, absolut esențiale:
Ø William H. McNeill: „Ascensiunea Occidentului -
o istorie a comunității umane și un eseu retrospectiv”; - această lucrare este
considerată, pe drept cuvânt „Biblia istoriei universale;
Ø S. Berstein, P. Milza: „Istoria Europei”
Ø Jean Bodin: „Cele 6 cărți ale Republicii”,
carte fundamentală pentru încercarea de a demonstra „originea divină a puterii monarhului”;
Ø „Cronica ilustrată a omenirii”, vol. 6, parțial
vol.7 - o lucrare excepțională ce are avantajul de a fi un fel de manual, este
foarte accesibilă elevilor în
ceea ce privește conținutul informativ.
Încă o dată facem precizarea că am propus mai multe
sarcini pentru fiecare grupă doar ca model orientativ! Profesorul și elevii pot
alege rezolvarea unei anumite sarcini corespunzătoare fiecărei grupe, sau, de
ce nu?, să le rezolve pe toate, aspect ce corespunde învățământului diferențiat,
cerințelor curriculumului-nucleu extins pentru elevii atrași de istorie,
doritori să cunoască mai multe.
Din
păcate, și la metoda Cubului observăm nevoia de mai multe ore. În contextul
„deșertului” ce caracterizează orele de istorie/săptămână, profesorul rămâne
esențial. El îi ghidează, îi asistă pe elevi, le oferă sursele selectate pentru
a se economisi timp. Cu alte cuvinte, ar putea fi vorba de metode
activ-participative, dar pentru alte țări cu 3-4 ore de istorie/săptămână,
cazul Angliei, de exemplu, nu și pentru România. Ar fi necesar cel puțin 2 ore
de istorie/săptămână la clasele de liceu, pentru ca aceste metode să se poată,
cât de cât, aplica eficient.
Se
mai pot folosi ca resurse, pentru ambele conținuturi, lecțiile de pe site-ul
„Didactica”, programul AEL sau diverse bloguri ale unor profesori universitari.
De exemplu: blogul profesorului Ioan Aurel Pop de la Cluj. Se poate folosi și
revista „Historia” cu variantele ei de pe rețelele de socializare, atât de
îndrăgite de tinerii de azi, Facebook, Twitter, Linkedin etc..
În
privința evaluării competenței specifice 2.5, din secvența didactică avută în
vedere, sunt adecvate două tipuri de itemi: întrebări-structurate, care pot
conține și situații problemă și item eseu-structurat. Primul tip de itemi,
întrebările-structurate, se poate folosi pentru evaluarea conținutului „State
medievale în spatiul românesc” iar cel de-al doilea, eseul-structurat pentru
conținutul „Absolutismul”. Este justificată folosirea celor doi itemi prin
urmatoarelor acțiuni:
Ø Itemul
întrebări-structurate, care se poate echivala, uneori, cu itemul rezolvare
de probleme, evaluează complet primul conținut printr-o serie de întrebări,
cerințe sau rezolvare de probleme. Se pornește de la texte-suport, care-l
ghidează pe elev în formularea răspunsurilor. Întrucât, poate conține cerințe de
tip „rezolvare de probleme”, el dezvoltă gândirea divergentă, îi determină pe
elevi să-și formeze strategii algoritmice și euristice pentru
rezolvarea problemelor. Este cu atât mai nimerit acest tip de item deoarece
evaluarea are în vedere comportamente observabile, măsurabile ale elevilor și,
conform unor autori ca Mayer, citat de Constantin Cucoș, ea nu poate
verifica/evalua direct competențele specifice, ci competențele derivate din
acestea. În situația dată, competența specifică 2.5. poate fi derivată într-o
serie de competente operaționale/derivate cognitive, psihomotorii, atitudinale,
care, într-adevăr, pot fi, apoi, evaluate prin întrebări, cerințe, rezolvare de
probleme. Exemple de competențe derivate în cazul competentei 2.5. - elevii vor
fi capabili:
- să
analizeze, pe baza surselor, „tradiția descălecatului”, stabilind în ce măsură
aceasta este adevărată;
-
-
să argumenteze asupra rolului jucat de
diverse personalități, ex: Basarab I;
-
-
să explice de ce statele medievale
românești au apărut atât de târziu;
- să lucreze în colaborare cu colegii pentru rezolvarea unor situații-problemă, exemplu: Analizați cauzele apariției târzii a statelor medievale românești”, etc..
Ca texte-suport pentru acest item, profesorul poate folosi texte dintr-o serie de lucrări istorice, ca de exemplu: „O istorie sinceră a poporului român”- autor Florin Constantiniu; „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”- autor Neagu Djuvara; „Istorie și mit în conștiința românească” - autor Lucian Boia; „Tradiția istorică despre întemeierea statelor medievale românești” - autor Gh.I.Bratianu.
Aplicație-model:
Citiți cu atentie următoarele surse/texte.
A. „Determinant pentru apariția statelor medievale Țara
Românească și Moldova a fost factorul transilvănean.”
B. „Statele medievale românești apar târziu în istorie
datorită factorilor externi: atacurile migratorilor cumani, de exemplu. Românii
au trebuit să lupte contra acestor migratori, fiind împiedicați, astfel, să-și
întemeieze state.”
C. „Ideea că românii și-au constituit atât de târziu statele
medievale pentru că au trebuit să apere Europa de atacurile diverșilor
migratori este un mit național.”
Pornind de la aceste surse, rezolvați următoarele cerințe, situații-probleme:
1. În ce măsură a fost
important factorul transilvănean? -10-puncte;
2. Considerați
justificată afirmația conform căreia românii au trebuit să lupte împotriva
diverșilor migratori și de aceea nu și-au putut întemeia state? Argumentați-vă
răspunsul - 40 puncte;
3. Enumerați
trei instituții medievale românești. Descrieți, în maxim 10-15 rânduri, una
dintre acestea - 20 puncte;
4. Prezentați,
pe scurt, o personalitate importantă în procesul de întemeiere a statelor
medievale românești. -20 puncte.
Notă:
se acordă 10 puncte din oficiu.
Răspunsurile
așteptate;
1.Factorul
transilvănean a fost important în procesul de formare al statelor medievale
românești, dar nu trebuie exagerat. Bogdan I, voievodul maramureșean care a
întemeiat Moldova, nu putea reuși în acțiunile sale fără contribuția factorilor
locali. În plus, acțiunea lui Negru-Voda din Făgăraș al cărui „descălecat” ar
fi stat la originea formării Țării Românești nu poate fi susținută cu surse
clare, de aceea, mulți istorici consideră acest descălecat o legendă.
2. Afirmația
respectivă nu este corectă, ci reprezintă un „mit național”; și popoarele din
vestul Europei au suportat atacurile foarte dure ale vikingilor și totuși,
și-au format state. De asemenea, românii sud-dunăreni, -vlahii-, au format alături de bulgari, Imperiul
Asăneștilor. Popoarele vecine, de altfel, și-au format state cu mult înaintea
românilor nord-dunăreni. Dacă ar fi adevărat că românii au apărat Europa de
atacurile diverșilor migratori, cum se explică faptul că vlahii și popoarele
vecine și-au creat state? Pe aceștia tot românii nord-dunăreni i-au apărat? În
realitate, cauza reală a acestei întârzieri istorice este următoarea: la
retragerea aureliană din Dacia a plecat elita societății; timp de secole,
populația de rând s-a retras într-o existență agro-pastorală, bazată, de
altfel, pe obști sătești.
3. Trei instituții sunt:
Domnia, Sfatul domnesc și Adunarea Țării.
Domnia este
o creație politică originală românească. Deținătorul acestei funcții reunește
calitatea de „domn, singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu” cu cea de
voievod, adică, de conducător suprem al oștirii. Cu alte cuvinte, domnitorul
avea întreaga putere în stat „din mila lui Dumnezeu”. Astfel: emitea hrisoave,
confirma sau infirma exercitarea oricărui tip de proprietate, - ocine, în
limbajul epocii -, era judecător suprem, bătea moneda, semna tratate, conducea
oștirea, etc.. Puterea sa era absolută datorită moștenirii în spațiul românesc
a concepției romane din timpul Dominatului, privitoare la autoritatea supremă
în stat a împăratului, de altfel, termenul domn provine din „dominus”. Acest
termen „dominus” ajunge în lumea romană să fie echivalent cu puterea unui zeu.
Interesant este că-n spațiul românesc termenul „Domnul” se aplica atât
domnitorului cât și lui Dumnezeu! S-a adăugat, la afirmarea acestei concepții
și influența modelului politic bizantin.
4. Basarab
I (1310-1352) este considerat întemeietorul oficial al Țării Românești. A
reușit să unească un important teritoriu ce cuprindea, o parte a Banatului de
Severin, Oltenia, Muntenia - fără un culoar spre Dunarea Inferioară aflat o
vreme sub stăpânire maghiară, Basarabia - în fapt, Bugeacul de mai târziu -, un
teritoriu de la nord la Delta Dunării, smuls tătarilor și care-i va păstra
multă vreme, numele acesta de
Basarab I!
Cel mai cunoscut act al întemeietorului este biruința de la Posada (1330) împotriva lui Carol Robert, regele Ungariei. Astfel, a înlăturat dependența față de Ungaria. A întemeiat dinastia Basarabilor, ce-i poarta numele, care va conduce, multe secole Țara Românească.
Ø Itemul eseu-structurat este singurul tip de item, în opinia noastă, care poate evalua într-un mod valid, complet și fidel conținutul „Absolutismul”. Acest tip de item permite evaluarea capacității de exprimare a elevilor într-un limbaj specific istoriei, gândirii și creativității elevilor. Evaluarea acestui conținut prin eseu-structurat este recomandată a se face prin test de evaluare-periodică. Din păcate, acest tip de item este subiectiv, depinzând de judecățile evaluatorului. De aceea, pentru ca evaluarea să fie cât mai fidelă, evaluatorul trebuie să prezinte clar chestiunile pe care elevii trebuie să le atingă, trebuie să precizeze ce fel de fapte istorice, trăsături, are în mod special, în vedere, deoarece docimologia, știința examenelor, care se ocupă cu tehnicile și testele de evaluare, cu studierea comportamentelor evaluaților și evaluatorilor, arată că, în baremurile de corectare nu se pot evalua criterii de genul: „Se punctează orice trăsătura, orice fapt istoric etc..” Acest aspect duce la mărirea gradului de subiectivitate al testului de evaluare. Chiar și în situația în care eseul este de tip liber, este bine ca profesorul să ofere anumite îndrumări generale elevilor, în legătură cu ce așteaptă de la ei să atingă în eseu, chiar dacă, subliniem, ar fi vorba de eseu-liber și cerințele de atins nu apar în testul de evaluare prin eseul-liber.
Aplicație-model:
Elaborați un eseu structurat în maxim 2 pagini cu tema:
„Absolutismul - trăsături fundamentale”, în care să atingeți următoarele
chestiuni:
1. Ideea „monarhiei de drept divin”; - 10 puncte;
2. Caracteristicile puterii exercitate de monarhi; - 20
puncte;
3. Prezentarea, pe scurt, a politicii a 2 monarhi absoluți;
- 30 puncte;
4. Argumentarea ideii conform căreia „absolutismul
reprezintă prima formă de totalitarism în Epoca Modernă” -30 puncte.
Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.
Răspunsul așteptat: eseul de control:
Absolutismul - trăsături fundamentale:
Absolutismul reprezintă etapa finală a unui proces
istoric important în evoluția unor state europene, Franța, Anglia, Spania,
Rusia, proces care a început cu centralizarea politică a statelor. Este caracteristic
secolelor XVI-XVII.
El se bazează pe creșterea puternică a puterii monarhului în stat, justificată printr-o doctrină oficială. Această doctrină este cea a „monarhiei de drept divin”. Cu alte cuvinte, puterea monarhului provine direct de la Dumnezeu și nimeni de pe Pământ nu i se poate împotrivi. Aceasta idee a fost teoretizată, în epocă, de unii gânditori cum ar fi: cardinalul Mercurio Catinaro în Spania, Jean Bodin în Franța, cu celebra lui lucrare: „Cele 6 cărți ale Republicii”, Iacob I Stuart, în Anglia, cu lucrarea „Adevărata lege a monarhiilor libere”. Așadar, monarhul are autoritate deplină în stat. El este deasupra legilor. Voița statului este totuna cu voința monarhului, aspect ilustrat de celebra formulă a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței: „Statul sunt eu!”.
Deși,
prin unele aspecte, statul absolutist era încă unul de tip feudal prin prezența
nobilimii, a relațiilor de iobăgie, totuși el este precursorul direct al
statului modern. Acest aspect se datorează următoarelor trăsături: impozite
permanente, sistem unitar de legi, economie dezvoltată într-un stat unitar -
fapt care va duce, treptat, la apariția pieței naționale, esențială pentru
apariția și dezvoltarea capitalismului. De altfel, statul absolutist, prin
impunerea unei limbi standard, a unei culturi oficiale, va avea rolul
determinant în apariția și afirmarea ideii de națiune.
Totuși,
prin unele caracteristici legate de puterea absolută a monarhului în stat, fapt
care a dus la grave abuzuri, mai ales în Franța, Rusia, statul absolutist este
considerat, pe drept cuvânt, prima formă de totalitarism din Epoca Modernă! De
altfel, bolșevicii din Rusia sovietică îl considerau pe Petru I cel Mare drept
un „precursor” al lui Lenin!! Așadar, prin controlul întregii puteri, a tuturor
instituțiiillor de putere, prin anihilarea dură a opoziției – vezi Franta și
cazul închisorii „Bastilia”, monarhii absoluți în marea lor majoritate, sunt
primii dictatori din Epoca Modernă.
Dintre
monarhii absoluți, ne vom opri la prezentarea a doi dintre ei: Carol Quintul și
Petru I cel Mare.
Carol
Quintul a fost rege al Spaniei (1510-1556) și împărat al Sfântului Imperiu
Romano-German (1519-1556). Este reprezentant strălucit al Dinastiei de
Habsburg. A fost permanent preocupat de idea „unirii Europei” sub forma unor
monarhii universale catolice. A fost dușman declarat al Reformei protestante,
declanșate de Martin Luther, în Germania, în 1517, dar, a trebuit, în cele din
urmă, prin pacea de la Augsburg, din 1555, să recunoască libertatea de cult
pentru principii protestanți. Prin politica sa a pus bazele unui imperiu uriaș,
care cuprindea Spania, Germania, Țările de Jos, nordul Italiei, vaste teritorii
din America Centrala și de Sud.
Petru I cel Mare (1682-1725) este cel mai
de seamă reprezentant al Dinastiei Romanovilor. El a inițiat primele măsuri de
modernizare, în stil occidental, a Rusiei. În 1697 a efectuat, spre a
cunoște modelul occidental, „Marea Ambasadă”, care l-a purtat în Germania,
Olanda, Franța. Revenit în Rusia, i-a obligat pe boieri să-și taie bărbiile lor
caracteristice, ce aminteau de cele ale călugărilor. Țarul a guvernat cât
se poate de absolutist, direct prin ucazuri/decrete, nemaiconvocând Adunarea
Țării - Zemski Sobor. El a rămas în istorie și datorită întemeierii faimosului
oraș Sankt-Petersburg. Acesta trebuia să fie fereastra deschisă spre Occident a
Rusiei; în 1717 a devenit capitala Rusiei. Politica sa, măsurile sale pentru
modernizarea Rusiei, l-au transformat într-un adevărat mit pentru istoria
Rusiei. Bolșevicii îl vor considera „precursorul” lui Lenin și pretindeau,
printre altele, că ei vor pune în practica „testamentul lui Petru” pentru
ocuparea întregii Europe, sub masca, însă, a „revoluției mondiale” comuniste.
REZOLVAREA SUBIECTELOR DE LA EXAMENUL DE TITULARIZARE ISTORIE - 2016!
Varianta 1:
Subiectul I (30 de puncte).
A. Citiţi,
cu atenţie, sursa de mai jos:
„Stalin
s-a bucurat de triumful Wehrmacht-ului asupra Franței [...]. Era de părere că
prăbușirea democrațiilor îi consolida pretențiile la compensații în plus în Europa de Est și de Nord, primite în schimb pentru că îi dădea lui Hitler mână liberă în Occident și în Africa [...]. Așadar, când Molotov s-a dus la Berlin, la 12-13 noiembrie 1940, ca să aducă la zi pactul sovieto-nazist, Stalin i-a spus să pretindă, ca cerințe de bază, ca Finlanda, România și Bulgaria, plus strâmtorile din Marea Neagră, să fie alocate sferei de influență sovietice, iar ca cerințe ultime, Ungaria, Iugoslavia, vestul Poloniei, Suedia și o parte din ieșirile la Marea Baltică. La un loc, nu diferă foarte mult de ceea ce a cerut Stalin, și în majoritatea cazurilor a obținut, în urma victoriei, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.“ (P. Johnson, O istorie a lumii moderne (1920-2000)).
1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informații selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct.
Pentru rezolvarea acestei cerințe exista posibilitatea stabilirii, la alegere, a uneia dintre urmatoarele relații de cauzalitate:
O primă variantă:
a. Cauza: Stalin
i-a cerut lui Molotov „să aducă la zi pactul sovieto -german și să pretindă ca
cerințe de bază Finlanda, România, Bulgaria, plus strâmtorile din Marea Neagră
să fie alocate sferei de influență sovietice, iar ca ultime cerințe, Ungaria,
Iugoslavia, vestul Poloniei, Suedia și o parte din ieșirile la Marea Baltică.”
b. Efect: „în majoritatea cazurilor a și obținut în urma victoriei, la sfârșitul celui de-al Doilea Razboi Mondial”.
A doua variantă:
Cauza: Stalin
credea ca Hitler nu va ataca U.R.S.S., mărginindu-se la Europa de Apus și
Africa.
Efect: El
credea că putea avea mână liberă să-și impună hegemonia în Europa Răsăriteană,
ceea ce se va și întâmpla la sfârșitul războiului.
2. Menționați o cauză și două consecințe ale participării Statelor Unite ale Americii la al Doilea Război Mondial. 3 puncte.
a) Cauza: Atacul
japonez de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941
b) Consecințe
: - S.U.A. își va impune hegemonia în Apusul Europei
- Pentru
o vreme S.U.A. va fi singura putere deținătoare a bombei atomice.
3. Prezentați comparativ două fapte istorice desfășurate în relațiile internaționale din lumea interbelică, stabilind o asemănare și o deosebire dintre aceste fapte. 8 puncte.
Două fapte istorice:
a) Constituirea Societății Națiunilor în 1919;
b) Semnarea
Pactului Briand Kellogg în 1928.
Înființarea Societății Națiunilor
a fost propusă de Woodrow Wilson, având ca scop esențial împiedicarea
izbucnirii unui nou conflict de proporții; propunerea făcea parte din cele „14
Puncte”. Era concepută ca o organizație care urma să descurajeze diplomația
secretă și să asigure egalitatea tuturor statelor „mari și mici”.
Pactul
Briand - Kellogg a fost semnat la propunerea miniștrilor de externe ai Franței
și S.U.A., Aristide Briand și F. Kellogg, într-un moment de „reconciliere
internațională” și de asigurare a „securității colective”.
Asemănarea: ambele
își propun să împiedice o nouă conflagrație și să asigure „rezolvarea pe cale
pașnică a diferendelor dintre state.”
Deosebirea: deși ambele acțiuni au implicat participarea americană, la înființarea Societății Națiunilor, S.U.A. au ramăs la stadiul de propunător, în vreme ce la încheierea Pactului Briand-Kellogg americanii s-au dovedit activi.
B
Elaborați,
în 1-2 pagini, o sinteză referitoare la spațiul românesc în secolul al XIX-lea,
având în vedere:
- menționarea unei
trăsături a culturii române din prima jumătate a secolului al XIX-lea;
- prezentarea a două
fapte istorice desfășurate în viața politică internă în perioada 1859-1870 și
precizarea unei
asemănări și a unei deosebiri dintre acestea;
- menționarea a două măsuri legislative adoptate de instituțiile politice din România în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea și a câte unei caracteristici a fiecăreia dintre aceste măsuri.
Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea limitei de spaţiu. 18 puncte.
Constituirea Romaniei Moderne:
În
secolul al XIX-lea societatea românească a încercat racordarea la modernitatea
apuseană; însă, în fapt, întregul secol a pendulat între deschiderea față de
civilizația occidentală și autohtonism/tradiționalismul românesc. Acest aspect
se poate observa mai ușor în planul culturii.
În
prima jumatate a secolului XIX, în cultura româna modernă observăm confruntarea
de idei dintre cei care considerau cultura română „o anexă secundară” la cea
occidentală, ex: bonjuriștii, și, cei care considerau că și cultura românească
este suficient de dezvoltată, „ ca să nu trebuiască să găsim sujeturi de scris
de la alții”- M. Kogălniceanu - discurs la inaugurarea cursului de istorie de
la București. Din păcate, și unii și alții au alunecat în ridicol –
„bonjuriștii” pentru că imitau cultura franceză, iar tradiționaliștii romantici
pentru că exagerau cu mult importanța culturii și istorii românilor
- de exemplu N. Bălcescu îl vedea pe Mihai Viteazul drept promotorul medieval
al unității naționale românești.
La
fel, în plan politic se observă o confruntare între cei care erau „aserviți”
Occidentului și cei care încercau să apere interesele națiunii române. Putem
analiza, în acest sens, modul de elaborare a doua acte constituționale. Primul
- „Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris” alcătuit de A.I. Cuza și cel
de-al doilea - Constituția din 1866.
Primul
act este de fapt prima constituție cu adevărat românească și restabilea
autonomia Principatelor, încălcată de Marile Puteri prin Convenția de la Paris.
Din păcate, ea instituia un regim autoritar-dictatorial, - după expresia lui
Stelian Tănase, AL.I. Cuza dorind „să guverneze cum făcea protectorul său
Napoleon al III-lea în Franța”.
Al doilea act este Constituția din 1866. Aceasta inaugurează oficial monarhia constituțională. La prima vedere este o constituție românească întocmai ca și Statutul, dar, în realitate, este o reproducere a Constituției Belgiene. Pendulează, asadar, între „tradiționalism românesc” și „occidentalism”. Proclama drepturi și libertăți cetățenești dar nu acorda drepturi evreilor. O altă deosebire este dată de aspectul că Statutul introduce dictatura iar Constituția din 1866, monarhia constituțională. La fel, în plan economic, în ultimele decenii (1881-1900) se pot analiza două legi importante, menite să asigure protejarea intereselor României în fața capitalului străin. Legea de protejare a industriei naționale, din 1866, prevedea importante scutiri de taxe și impozite pentru fabricile cu un capital minim de 50.000 de lei. Legea minelor, din 1895, prevedea trecerea în proprietatea statului a tuturor bogățiilor naturale, cu excepția petrolului fapt care pune, din nou, în evidență caracteristica evoluției societății românești în secolul XIX: pendularea între politica de apărare a intereselor naționale și politica de promovare a deschiderii spre valorile civilizației occidentale.
Subiectul
al
II-lea (30
de puncte)
A. Citiţi afirmaţia următoare:
„Cucerirea de către
romani a unor întinse teritorii dacice nord-danubiene și încadrarea lor în
sistemul
social-economic, politic-administrativ și militar al vastei împărății romane
marchează
începutul unei noi
epoci în istoria Daciei.“ (Istoria Românilor)
Răspundeţi următoarelor
cerinţe:
1. Exprimaţi-vă
opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2
puncte
2. Argumentaţi,
în 1-2 pagini, opinia exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două
fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea a trei
caracteristici ale acestuia) relevante pentru susţinerea
opiniei; 13
puncte
- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a fapteloristorice, structurarea argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu.
Etnogeneza românească - aspecte esențiale:
După
cucerirea unei părți însemnate din teritoriul geto-dacilor de către romani, a
început o nouă epocă în evoluția acestui spatiu, această evoluție ducând, în
final, la apariția poporului român. În procesul de etnogeneză românească
remarcăm rolul deosebit de important a doua fapte istorice. Un prim
fapt îl constituie chiar romanizarea geto-dacilor. Romanizarea
geto-dacilor are 3 etape:
-
prima - înainte de cucerire; în aceasta etapă, limba latină s-a răspândit pe
scară largă, printe geto-daci. Această situație ar putea explica și romanizarea
dacilor liberi, adică acei daci care n-au fost niciodată cucerți de romani.
- a
doua etapă este cea a romanizării propriu-zise; această etapă are loc în Moesia
Inferior și Dacia Traiana; nu are loc în teritoriile „dacilor liberi”.
- a
treia etapă a început după retragerea aureliană; romanizarea nu este oprită;
dimpotrivă, ea va continua și se va extinde pe întregul teritoriu geto-dac, nu
atât ca urmare a circulației libere din fosta provincie în celelalte
teritorii, cât din pricina celui de-al doilea fapt istoric
esențial, - creștinismul în limba latină.
Așadar,
romanizarea geto-dacilor are trei etape, în fapt distingându-se tot atâtea
trăsături esențiale.
Al
doilea fapt este creștinismul și răspândirea lui în limba latină. Răspândirea
creștinismului în limba latină este esențială pentru etnogeneza românească.
Creștinarea geto-dacilor cunoaște o primă trasătură esențială: s-a făcut în mod
liber, fără intervenția vreunui factor politic, ca la alte popoare.
A
doua trăsătură a fost credința geto-dacilor în „nemurirea sufletului” care a
facilitat răspândirea creștinismului, aspect atestat de scriitorul și
apologetul creștin de limbă latină Tetullian în secolul al II-lea. A treia
trăsătura esențială a acestui fapt istoric este deosebit de importantă și
pentru romanizare: vocabularul creștin de bază din limba română este de origine
latină. Este foarte important termenul „biserică” care provine din latinescul
„basilica”. Acesta a fost moștenit de limba română dar nu și de limbile
neolatine din Occident. Explicația este urmatoarea: în anul 313, când împăratul
Constantin cel Mare a dat libertate de cult creștinismului, a impus folosirea
temenului grecesc „ecclesia” pentru lăcașul de cult, până atunci fiind folosit
termenul „basilica”. De aceea, limbile neolatine apusene vor prelua termeni
derivați din „ecclesia”, ex: It. chiesa; fr. eglise; sp. iglesia. În schimb,
daco-romanii nemaiaparținând de imperiu vor păstra termenul basilica. Acest
aspect este important și pentru continuitatea daco-romanilor la nord de Dunare;
dacă toți daco-romanii ar fi fost evacuați la sud de Dunare, limba română ar fi
moștenit și termenul grecesc „ecclesia”.
În concluzie, suntem de acord cu opinia exprimată de autorii lucrârii „Istoria Românilor”; într-adevăr, putem conchide: cucerirea romană a însemnat începutul unei evoluții care va duce la nașterea poporului român, popor latin născut creștin.
B. Citiţi afirmaţia următoare:
„Pacea de la Augsburg
marca un stadiu al Reformei la mijlocul drumului [...], când
înțelegerea și liniștea au apărut preferabile continuării luptei și nesiguranței, dar bătălia era departe de a se sfârși: Calvin și adepții săi și papii care erau contra Reformei vor reaprinde în curând focul unui conflict sectarist.“ (K. Randell, Luther și Reforma în Germania 1517-55).
Răspundeţi
următoarelor
cerinţe:
1. Exprimaţi-vă
opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2
puncte
2. Argumentaţi,
în 1-2 pagini, opinia exprimată, având în vedere:
- prezentarea
a două fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea
a trei caracteristici ale acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;
- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte.
Reforma
religioasă, o criză a conștinței europene:
Reforma
protestantă, declașata în 1517 de călugărul augustinian Martin Luther,
constituie, după cum se exprima istoricul american W.N.Mc. Neill, „o criză a
conștinței europene”.
Putem
susține și noi aceasă opinie prin două fapte istorice importante.
Un
prim fapt este dat de învățătura lui Luther - „mântuirea prin
credință”. Această învățătură a zguduit conștința creștină europeană
obișnuita cu ideea că mântuirea se poate câștiga prin fapte bune. Învățătura lutheriană
prezintă trei trăsături esențiale:
Prima și
cea mai importantă este chiar ideea mântuirii doar prin har, prin credință, nu
prin fapte bune. Luther, bazându-se pe epistolele Sf. Pavel către Romani și
Efeseni, argumentează pentru prima oară după multe secole, - primul a fost Sf.
Augustin, dar învățătura acestuia fusese uitată, iar noi trebuie să observăm că
M. Luther făcea parte din Ordinul monahal Augustinian, ce promova învățăturile
lui Augustin – ușor de observant în cartea sa „Confesiunile”,
lucrarea de bază a lui Augustin -, că omul, în urma păcatului originar nu-și
poate câștiga mântuirea prin fapte bune ci doar prin credința în
harul divin/grația divină; acesta îi este oferit gratis de Dumnezeu, dar
condiționat de credința sinceră.
A
doua trăsătură a acestei învățături este ideea „preoției universale”.
Luther s-a bazat pe Epistolele Sf. Petru unde se afirma despre toți creștinii
că „sunt o preoție aleasă”. Astfel, prin credința lui proprie, fiecare creștin
este preot și poate intra direct în legătură cu Dumnezeu fără intermedierea
unei preoții clericale.
A
treia trăsătură se leagă într-un fel și de doctrina
calvină, - teologia lutherană a vocației muncii. Ce înseamnă acest
lucru? Harul divin se acordă gratis credinciosului, dar acesta trebuie să ducă
o viață activă, să muncească. Această concepție a dus la succesul
capitalismului în țările protestante, după cum observă Max Weber în cartea
„Etica protestantă și spiritul capitalismului”. Această învățătură va fi
dezvoltată mai departe de Calvin.
Al
doilea fapt istoric îl constituie războaiele religioase. Prima
trăsătură a acestora este intoleranța caracteristică și atunci,
carcateristică și azi. A doua trăsătura o reprezintă
conflictele religioase care acoperă o arie teritorială foarte extinsă:
Germania, Italia, Spania, Franța, Țările de Jos etc.; aria teritorială va fi
aproape continentală odata cu războiul de 30 de ani (1618-1648), care a fost
considerat aproape un prim razboi mondial. A treia trăsătură - unele
conflicte religioase au încercat, în fapt, să ducă reforma religioasă până la
extreme, adică reforme radicale în plan social. Astfel, războiul țărănesc
german (1523-1524) condus de Thomas Munzer, a încercat să confiște averile
Bisericii în favoarea țăranilor și să facă respectată libertatea religioasă
pentru toți oamenii nu doar pentru elitele social-politice. Războiul va fi
zdrobit de o coaliție catolico-protestantă deoarece chiar Luther nu putea
concepe libertatea religioasă pentru plebe, prin aceasta dovedindu-se și el un
„om medieval”.
Ca
o concluzie, în mare, împărtășim opinia autorului, dar nu suntem de acord cu
formulările de genul „secte”, „sectarism” deoarece istoria, în lumina rolului
ei prospector de a extrage învățături din faptele și evenimentele trecutului,
nu trebuie să propage ura și intoleranța la adresa altor credințe sau puncte de
vedere.
Subiectul al III-lea (30 de puncte):
Următoarea
secvenţă face parte din Programa şcolară pentru disciplina
istorie - clasa a VIII-a:
Competenţe specifice
Conţinuturi
2.4. Rezolvarea unor
situaţii-problemă, prin utilizarea adecvată a surselor istorice referitoare la
fapte din istoria românilor, desfăşurate în […] secolul al XX-lea
3.7. Stabilirea unor
relaţii între aspectele unui fapt istoric din […] secolul al XX-lea, pe baza
surselor istorice
ROMÂNIA DUPĂ AL DOILEA
RĂZBOI MONDIAL
Termeni istorici,
concepte, probleme de atins:
- sovietizare,
etatizare, colectivizare, industrializare forţată, “revoluţie culturală”,
poliţie politică;
- deportare, muncă
forţată, lagăr de muncă, deţinuţi;
- democraţie,
societate civilă, practici democratice, constituţie; statutul minorităţilor;
- instituţii şi
mecanisme de exercitare a puterii politice, represiunea comunistă, opozanţi şi
disidenţe, rezistenţa anticomunistă, destalinizare şi desovietizare;
- etapele regimului
comunist;
- revenirea la
instituţiile democratice.
Conţinuturi:
• Evoluţii specifice
ale regimului comunist 1945-1989
• Decembrie 1989.
Context şi consecinţe
• Revenirea la
democraţie
(Programe şcolare
ISTORIE, clasele a V-a – a VIII-a, OMECI nr. 5097 / 09.09.2009 )
Pornind
de la secvența dată, prezentați rolul surselor istorice în formarea/dezvoltarea
și
evaluarea
competențelor din programa școlară de istorie, având în vedere:
- precizarea unei
categorii de surse istorice și menționarea a două avantaje și a două
dezavantaje ale utilizării surselor istorice din această categorie în cadrul
activităţii didactice specifice secvenței date;
- precizarea unei
metode de predare-învăţare în care se pot utiliza sursele istorice pentru care
ați optat și
exemplificarea formării/dezvoltării competenței 2.4. prin
folosirea acestei metode
(menționarea a două
caracteristici ale metodei, a Termenilor istorici, conceptelor,
problemelor
de atins și
a Conținuturilor utilizate, respectiv a trei sarcini de lucru
date elevilor, referitoare la
surse istorice);
- proiectarea unui
item de tip subiectiv care să evalueze ambele competențe din secvența dată;
- precizarea unei
metode complementare/alternative de evaluare care poate fi utilizată pentru
competențele din
secvența dată și menționarea a două criterii de evaluare specifice acestei
metode.
Notă: Se punctează şi elaborarea răspunsului corespunzător itemului, respectiv corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice.
Pentru
învățarea istoriei, în contextul unui învățământ centrat pe competențe, sunt
foarte necesare sursele isorice. Pentru conținuturile și competențele specifice
din secvența didactică, ce face obiectul interesului nostru, sunt
potrivite sursele bibliografice.
Pentru
nivelul clasei a VIII-a considerăm că nu sunt recomandate sursele documentare
directe, deoarece elevii nu au suficient discernământ în selectarea și
prelucrarea acestora. De altfel, sursele bibliografice conțin și analize asupra
documentelor și surselor istorice directe, comentate, analizate de specialiști
și istoriografie. Acest fapt este, de altfel, un prim mare avantaj al folosirii
unor astfel de surse de către elevii clasei a VIII-a.
Pentru
secvența didactică dată putem folosi următoarele surse bibliografice:
„Stalinism pentru eternitate” de Vladimir Tismăneanu; „O istorie sinceră a
poporului român” de Florin Constantiniu; „Istoria românilor” de
Vlad Georgescu; „O scurtă istorie a românilor povestită celor
tineri” de Neagu Djuvara; „România - țară de frontieră a Europei” de Lucian
Boia. Aceste surse bibliografice, pe lângă avantajul menționat, prezintă și un
altul - puncte de vedere actualizate și diverse, asigurând respectarea
principiului multiperspectivității cerut de programa școlară. Din pacate ele
prezintă și dezavantaje. Un prim dezavantaj îl constituie
chiar analizele personale ale autorilor. Orice autor este influențat
de modul său propriu de a privi lucrurile; elevii clasei a VIII-a vor trebui
ghidați de profesori să nu-și însușească numaidecat aceste analize. Nu
întotdeauna o analiză frumos argumentată este și corectă, autorul putând avea
prejudecăți. De exemplu: Neagu Djuvara, dar și V. Tismaneanu văd perioada
comunistă doar ca pe o epocă întunecată ce „ne-a stricat sufletul” - punctează
cu hotărâre N. Djuvara. Totuși perioada comunistă a avut și unele puncte
pozitive și elevii, prin atenta îndrumare a profesorului, vor înțelege sintagma
des întâlnită în perioada postdecembristă „ne era mai bine înainte”. Al
doilea dezavantaj este acela că autorii, pentru a-și confirma
propriile puncte de vedere, selectează, de multe ori poate neintenționat, doar
anumite surse documentare care le susțin aceste puncte de vedere. Profesorul va
trebui să atragă atenția elevilor asupra acestui fapt.
Pentru
formarea competenței 2.4. din secvența didactică, profesorul
poate folosi metoda/ tehnica Știu/Vreau să știu/ Am învățat. Se
poate folosi această metodă datorită următoarelor caracteristici:
- nu
impune un număr strict de sarcini de efectuat/ învățat și niciun număr strict
al grupelor în care să fie împărțiți elevii deoarce metoda poate fi efectuată
frontal, individual sau pe grupe;
- elevii
aduc în discuție tot ceea ce știu sau cred că știu despre anumite conținuturi.
Pentru secvența noastră ei pot utiliza și cunoștintele dobândite în mediile
educative informale - în familie, grupuri de prieteni, internet etc.. De
exemplu: plecând de la expresia „era mai bine înainte”, ei pot enumera
avantajele pe care cred ei că le avea perioada comunistă: locuri de muncă
asigurate, locuințe, prețuri stabile etc..
Pentru competenta
2.4., profesorul de istorie poate atinge urmatoarele conținuturi cu
această metodă: Evoluții specifice ale regimului comunist
- 1946-1989; Revenirea la democrație – aici se poate adauga o comparație între
România de dinainte de 1989, cu Romania dupa 1989. Se pot atinge următorii
termeni istorici: sovietizare - cu tot ceea ce implica aceasta: etatizare,
colectivizare, industrializare forțată, poliție politică, deportare, lagăr de
muncă etc.; democrație, represiune comunistă, rezistență anticomunistă. Ca și
concepte de atins, vom avea în vedere, de exemplu: sovietizarea în Romania,
comunismul „romanesc”, democratizarea.
Competenta
2.4. impune rezolvarea de către elevi a unor situații problemă;
de aceea, profesorul împarte elevii în 2 grupe, dupa un criteriu care poate fi
aleatoriu sau îi poate împărți în 3 grupe care să cuprindă rândurile în care
sunt așezați eleviii, presupunând existența unei clase cu 3 rânduri de elevi,
sau împărțim în 3 grupe cu un număr egal de elevi - grupe formate prin decizia
profesorului sau prin libera alegere a elevilor. În acest punct, marcăm și
un dezavantaj al metodei: apariția unor conflicte între elevi.
Acest dezavantaj este caracteristic nu doar acestei metode ci, în general, mai
tuturor metodelor moderne. Pentru cele 3 grupe se vor preciza 3
situații-problemă, care vor implica folosirea surselor bibliografice prevăzute.
Mai întâi, toate grupele vor prezenta ceea ce cred că știu despre
conținuturile, termenii istorici și conceptele puse în dezbaterea/atenția
elevilor. De exemplu: Știu: comunismul a fost
impus cu forța, de către sovietici; a implicat distrugerea opoziției,
înlăturarea monarhiei, impunerea modelului sovietic; cunoaștem că atât Dej cât
mai ales N. Ceaușescu au impus un comunism național; știm că în decembrie 1989
s-au produs în România evenimente controversate, pe care unii le califică drept
lovitură de stat iar alții revoluție; dupa 1989, în România a început tranziția
la capitalism; în această perioadă, s-au pierdut locuri de munca, s-a declanșat
inflația, a început migrația forței de muncă în Occident; România s-a integrat
în N.A.T.O. și U.E., avantajele nefiind percepute încă de marea masă a populației,
de aceea mulți oameni spun „ne era mai bine înainte”.
La
rubrica „Vreau să știu”, fiecare grupă va trebui să
rezolve o situație- problemă, astfel: Grupa I - Vrem să
știm în ce măsură, dupa 1955, regimul comunist din România a fost o variantă românească
de comunism. Vom pleca de la afirmația lui Dej privind „calea
românească de construire a comunismului”. Vom folosi ca surse de documentare:
„Stalinism pentru eternitate” de V. Tismăneanu și „O istorie sinceră a
poporului român” de Florin Constantiniu.
Grupa
a II-a: Vrem să știm care au fost caracteristicile „comunismului-
național” al lui Ceaușescu - dacă a fost realmente un comunism-național sau
regim neostalinist, cum îl caracterizează unii istorici. Vom folosi: „Stalinism
pentru eternitate” de V. Tismăneanu; „O scurtă istorie a românilor povestită
celor tineri” de N. Djuvara; „Istoria românilor” de V. Georgescu.
Grupa
a III-a: Vom încerca să vedem în ce măsură evoluția României după 1989
justifică lamentările de tipul „a fost mai bine înainte”. Vom avea în vedere:
„O istorie sinceră a poporului român” de Florin Constantiniu; „O scurtă istorie
a românilor povestită celor tineri” de Neagu Djuvara; „România - țară de
frontieră a Europei” de Lucian Boia.
Pentru
prezentarea rezultatelor muncii elevilor se va stabili o oră de dezbatere și
analiză. Din pacate, aplicarea metodelor moderne necesită mai multe ore.
Programa de istorie prevede la clasa a VIII-a 2 ore/ săptămână; chiar și așa nu
este posibilă aplicarea acestor metode întotdeauna.
Pentru
evaluarea celor două competențe, profesorul va folosi ca item subiectiv
- eseul structurat. Cerința pentru crearea acestuia
poate fi formulată astfel: - Alcătuiți un eseu structurat în maxim
2-3 pagini cu tema „România postbelică”, în care veți avea în vedere
următoarele chestiuni:
1.
Sovietizarea României - 20 p;
2.
Caracteristicile comunismului românesc, mai cu seamă ale național-comunismului
- 20 p;
3. O
apreciere globală asupra comunismului, cu aspectele sale pozitive și negative -
10 p;
4.
Surprinderea unui fapt istoric intervenit după 1989 - 40 p.
Notă: se
acordă 10 puncte din oficiu.
Competențele
se ating astfel: competenta 2.4. - punctele 2, parțial 1; competenta 3.7 -
punctele 3, 4, parțial 2.
România postbelică:
Schița de idei:
1. Instaurarea
comunismului: - înțelegerile dintre Marile Puteri;
-
sovitizarea României
2. Comunismul
românesc:
-
Declarația lui Gheorghiu- Dej din 1955;
-
Tezele din aprilie 1971.
3.
Evoluția României după 1989: - Tranziția la capitalism;
-
Declarația program a FSN - decembrie 1989;
-
Programele de gurvernare ale guvernelor P. Roman; C.D.R.; Adrian Năstase,
Alianța D.A..
Rezolvare: În
urma înțelegerilor secrete dintre Marile Puteri din Coaliția Națiunilor Unite,
România a căzut în sfera de influență sovietică. Astfel, după 22 august 1944,
Armata Roșie a ocupat militar întreaga Românie, devenind garantul transformării
țării noastre într-un satelit sovietic.
Procesul
de sovietizare al României s-a accentuat după înțelegerea de la Yalta din
februarie 1945. În ciuda opoziției unor guverne, conduse de cătyre C.-tin
Sănătescu și Nicolae Rădescu, comuniștii și-au intensificat presiunile pentru
preluarea puterii. Regele Mihai I a fost forțat de Andrei Vâșinski să accepte
instaurarea guvernului Petru Groza la 6 martie 1945, în caz contrar „România
urmând să fie desființată ca stat independent” - A. I. Vâșinski. Chiar și așa,
regale a încercat să se opună comunizării prin greva regală, dar, încurajat de
recunoașterea din partea anglo-americanilor, guvernul P. Groza va
iesi „triumfător” forțându-l, în cele din urmă pe rege să abdice în
decembrie 1947.
În
perioada 1947-1955, comunismul în România a urmat, întocmai, linia sovietică.
Astfel, au fost lichidate toate formele de opoziție, s-a trecut la
colectivizarea agriculturii, proces încheiat în 1962; a început
industrializarea forțată; a avut loc încercarea de rusificare a societii. După
moartea lui Stalin și-n condițiile neîncrederii reciproce între N. Hrusciov și
Gheorghiu- Dej, acesta din urmă se va pronunța în 1955, pentru „calea
românească de construcție a socialismului”. Din acest moment, începe un proces
de distanțare al comuniștilor români de U.R.S.S.. Acest proces va culmina cu
„Declarația P.M.R. privind problemele mișcării comuniste și muncitorești
internaționale” din aprilie 1961; aici, pentru prima dată, comuniștii români
subliniau idea egalității în drepturi cu P.C al U.R.S.S. și încercau o
reconciliere cu poporul român.
De
această politică, va profita N. Ceaușescu. Acesta va promova așa-numitul
„național-comunism”, o încercare de identificare a comunismului cu istoria
națională, care ar fi evolutat firesc spre communism, de impunere a valorilor
naționale în dauna celor sovietice, dar care va evolua spre protocronism. Însă,
în realitate, în afara afirmării unor interese naționale, național-comunismul
lui Ceaușescu va aluneca, mai ales, după faimoasele Teze din aprilie 1971, spre
cel mai autentic neostalinism, un regim caracterizat prin afirmarea unui cult
al personalității lui Ceausescu la un nivel absurd, ce l-ar fi făcut invidios
chiar pe Stalin. Regimul ceaușist va capăta forme insuportabile după 1981,
odată ce dictatorul român impune dure privațiuni populației, în numele
lichidării datoriei externe.
Totuși,
putem observa și unele aspecte pozitive ale comunismului: locuri de muncă
garantate, lichidarea analfabetismului, urbanizarea, prețuri stabile, locuințe
gratuite etc.. Cu alte cuvinte, nu putem cădea în extrema în care au căzut
mulți istorici, de exemplu V. Tismăneanu, de a considera și aprecia comunismul
doar ca un regim odios, barbar care n-a avut nicio urmare benefică pentru
români.
După
evenimentele controversate din decembrie 1989, în România a început tranzitia
la capitalism și democrație. Tranziția s-a dovedit a fi foarte dură pentru
imensa majoritate a populației. În numele trecerii la economia de piață, al
integrării în U.E. și N.A.T.O., au fost lichidate mii de întreprinderi, prețurile
au explodat, a crescut șomajul care i-a obligat pe numeroși români să plece din
țară. Confruntați cu foarte multe lipsuri, mulți oameni regretă regimul
comunist: „era mai bine înainte” Chiar integrarea în U.E., la 1 ianuarie 2007,
nu a adus românilor mult așteptata prosperitate. Ba mai mult, anul integrarii
2007 a coincis nefericit pentru români cu izbucnirea crizei economice mondiale,
ce a afectat puternic țara noastră.
Ca o apreciere generală asupra României postbelice, putem observa că regimul comunist pare a fi adus României mai multă modernizare și prosperitate, decât regimul democrat instaurat după 1989. Pare paradoxal, dar realitatea este aceasta! Putem concluziona că românii și-au dorit mult libertatea, iar când au avut-o și-au bătut joc de ea!
O
metodă complementară potrivită pentru evaluarea competențelor date este
portofoliul. Acesta prezintă urmatoarele avantaje: evaluează capacitatea
de exprimare a elevului într-un limbaj științific adecvat disciplinei; pune în
evidență imaginația și creativitatea elevului; evaluează progresul în
învățare, pe o perioadă mai lungă de timp, fiind și un instrument potrivit
pentru evaluarea holistică, global a capacităților și competențelor elevilor la
istorie!
Pentru
secvența didactică avută în vedere se pot propune următoarele teme:
Sovietizarea României; „Național-comunismul” în timpul lui Nicolae Ceaușescu;
Evoluții în cadrul regimului comunist din România de la supunere la
independență față de U.R.S.S.; Evenimentele din 1989; România dupa 1989. Ca surse
de documentare se pot avea în vedere lucrările indicate mai sus.
Portofoliul mai este
și o modalitate de evaluare specifică evaluării sumative, uneori periodice.
Este, totuși, o formă de evaluare subiectivă, în opinia noastră, deoarece
criteriile de evaluare nu sunt foarte clare. Pentru ca evaluarea să fie cât de
cât obiectivă, profesorul trebuie să urmarească îndeaproape elaborarea
portofoliilor; trebuie să aibă în vedere capacitățile de analiză și
argumentareale ale elevilor; consistența punctelor de vedere exprimate;
relevanța surselor folosite de elevi, aici facem precizarea necesității
evitării de către elevi a Wikipedia, o enciclopedie on-line care cuprinde numeroase
afirmații și puncte de vedere nedocumentate suficient și neasumate, în
general, de nimeni. Deși se pot indica și alte metode complementare,
totuși considerăm că pentru clasa a VIII-a, și-n particular, pentru secvența
didactică avută în vedere, cea mai indicată metoda rămâne portofoliul, deși
există dezavantajul ca sarcinile cuprinse în cadrul lui să fie
rezolvate/realizate de parinți.
Notă: varianta de rezolvare este un rezumat!
Îmi poate spune cineva dacă examenul diferă foarte mult în Septembrie față de cel din luna Iulie? Sau dacă mă poate ajuta cineva cu câteva modele pentru "Examen necalificat Istorie pe luna Septembrie,, mulțumesc!
RăspundețiȘtergereNu. Diferențe sunt nesemnificative.
ȘtergereDiferențele...
RăspundețiȘtergere