ACTUALITATEA ÎNTUNECATĂ A ZILELEOR NOASTRE.

 ACTUALITATEA ÎNTUNECATĂ A ZILELEOR NOASTRE

1. Securistul „modernizator” al statului - Traian Băsescu!

 Greu de ghicit gândurile lui Traian Băsescu într-un moment în care toți adversarii săi și toți cei pe care i-a disprețuit, ignorat sau nenorocit, se bucură și se simt răzbunați. În plus, fata lui, Ioana Băsescu, și Elena Udrea, păpușa sa politică, au ajuns și ele la câțiva pași de o condamnare definitivă cu executare. Marinarul turnător, ajuns în vârful ierarhiei politice și de sforărit în România, a fost executat de justiție la un pas de căderea cortinei. Mai are puțin și poate pierde tot. Casă, pensie, pază și toate celelalte beneficii acordate unui fost președinte, un fost președinte care, pe lângă nenorocirile pe care le-a produs în România, are acum o foaie sigură, ca o piatră de moară, în halucinantul său dosar de politician, marinar, căpitan, aventurier și ins cu înclinații de afacerist veros. Pe foaia de dosar care îl cam îngroapă definitiv scrie de acum „colaborator al Securității”. Tristețea lui vine de la faptul că nu mai are cum să le răspundă și nici cum să le-o plătească celor care își văd părerea confirmată de o sentință judecătorească. În toată tristețea marinarului, mai adie o speranță că în această prăbușire lentă poate apărea o minune, o crăpătură, o poticneală. Pe un pat de spital, cu respirația în piuneze, cu dependența la limita sevrajului, trăgând cu putere dintr-o țigară electronică și enervat de lipsa de alcool, Traian Băsescu încă mai încearcă să scape. Geniul malefic al improvizatiilor politice nebune încă mai speră într-o soluție salvatoare. În numele său, Valeriu Stoica a înaintat o plângere la ICCJ în speranța că judecătorii vor mușca dintr-o chichiță sau din alta. N-a ținut! Judecătorii Ana Roxana Tudose, Ionel Barba și Adrian Remus Ghiculescu au decis:  „Constată calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului Basescu Traian” (sentința CAB nr. 471/2019). Cu recurs în termen de 15 zile! Ce urmează? Pentru că toate căile justiției sunt încurcate și întunecate, mă mulțumesc cu concluziile lui Valentin Busuioc de la Lumea Justiției: „Acum, că Înalta Curte a bătut în cuie calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității, Parchetul General va putea foarte bine să-i deschidă fostului președinte al României dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, în condițiile în care politicianul a depus cel puțin patru declarații pe propria răspundere ca nu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică: câte una în 2004 și 2009, la alegerea ca președinte al României (conform art. 27 din Legea nr. 370/2004 privind alegerea președintelui României); alta în 2016, când a devenit senator (potrivit articolelor 52 si 53 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente); ultima în 2019, la intrarea în Parlamentul European (asa cum dictează art. 16 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European). În plus, în martie 2004 (când era primar general al Bucureștilor), Traian Băsescu a declarat același lucru, tot sub semnătura, într-un proces de calomnie pe care i l-a intentat analistului Mugur Ciuvică, după ce președintele Grupului de Investigații Politice făcuse dezvăluiri despre colaborarea politicianului cu Securitatea. Nu în ultimul rând, Băsescu riscă să-și piardă mandatul de europarlamentar câștigat în 2019, precum și privilegiile date de calitatea de fost președinte (casă, mașină, SPP-iști, indemnizație lunară etc.).” Indiferent cum va continua povestea mizerabilului personaj Traian Băsescu, lucrurile sunt departe de un final. Sentința judecătorească din cazul turnătorului și acoperitului din fosta Securitate abia readuce sub luminile rampei funcționarea unei mecanism de dinamitat polticienii, adversarii și incomozii. Date despre colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea erau cunoscute la CNSAS încă din 2006. Și cu toate acestea, investigația a fost blocată. La o conferință de presă ținută imediat după „ștampilarea” marinarului, Ludovic Orban avea să spună: „Eu aş vrea să fie pedepsiţi toţi cei din servicii, toţi cei care au lucrat în CNSAS şi care au pitit aceste dosare, pentru că, dacă aceste dosare ar fi fost făcute publice după adoptarea legii privind organizarea şi funcţionarea CNSAS, (…) Băsescu nu mai ajungea preşedintele României, dar eu sunt convins că nu este singurul care a fost produsul Securităţii şi al serviciilor şi care a ajuns preşedinte sau care a ajuns în funcţii publice. Mă bucur că s-a făcut dreptate, mă bucur că instanţa, până la urmă, a aprobat evidenţa”. Ludovic Orban a mai spus că, practic, această cercetare cu privire la Băsescu a fost făcută în CNSAS încă din 2006. „Informaţii legate de colaborările lui Băsescu cu securitatea, suspiciuni au apărut public cu mult înainte ca Traian Băsescu să ajungă preşedintele României. Băsescu trebuie să îşi dea demisia din funcţia de europarlamentar. Nu mai poate să reprezinte statul român pentru că face de râs România dacă el rămâne europarlamentar. Sunt convins că PPE, dacă nu l-a dat afară, îl va da afară imediat ca urmare a acestei hotărâri judecătoreşti”. Democrația românească a fost călărită și călcată în picioare de un marinar șmecher, colaborator al Securității, protejat de o instituție care avea obligația să își facă datoria și să îl verifice, nu să obtureze vreme de ani și ani un adevăr pe care îl cunoștea o mare parte din populație. Acum, România burlescă stă să se întreacă pe sine, după ce vreme de un deceniu și jumătate a ignorat „metastaza” morală a lui Traian Băsescu. Se agită să-i descopere o boală spectaculoasă. Unii încearcă să lege starea de sănătate a grotescului președinte de sentința ICCJ privind colaborarea cu Securitatea. În realitate, Traian Băsescu trage de multă vreme de mai multe diagnostice, fiind internat în ultimele săptămâni la Spitalul Militar Central cu probleme grave de respirație. Despre celelalte, adică despre consecințele fumatului și ale băutului vom afla mai târziu.

Traiane tot securist ai rămas! Coane ne-ai popit cu anticorupția. Te-ai vândut Victoriei Nuland, pentru ca să fii miruit de înalții papi ai ordinii mondiale. Ai înființat Binomul. Pe mâna ta, criminalii au ucis elitele economice ale României. Teroare cu DNA, ți se datorează în exclusivitate. Ai pus-o pe Monica Macovei, procuror communist, ministrul justiției. De la tine, li se trag ani de pușcărie celor pedepsiți pe nedrept, pentru că nu-ți conveneau ție! Îți mai amintești cum cum povesteai că-l trimiți la beci pe Rușanu? Ai reușit. Dar despre Traian Remeș, pe care nu-l suportai? S-a dus și el la Domnul, fiindcă justiția ta l-a condamnat și trimis la pușcărie, pentru că ar fi primit șpagă caltaboși. De Frunzăverde mai știi? Apa trece pietrele rămân Sigur că ai uitat, la fel ca și de legăturile cu Partidul Popular European, asigurate de Sorin Frunzăverde. Mai știi, Coane, pentru ce s-a dus omul la bulău? Pentru că le-a recomandat la optzeci de primari să voteze în turul doi cu alesul regimentului, unit cu Potomac, Klaus Johannis. Acolo, frigul, nervii și disperarea i-au provocat cancerul ucigaș. N-ai avut milă! Gardienii nu l-au lăsat să se trateze într-un spital respectabil din Viena. Sigur, ți-a fost camarad și l-ai aruncat de pe punte în mare. A murit. N-am văzut să-i trimiți la înmormântare nicio coroană. A fost matelotul de care te-ai lepădat. Știu părerea ta despre intelectuali, despre școală. Ai spus că știința nu valorează doi bani. Că totul este intuiție. Sigur ai fost, în ceea ce Aristotel, numea zoon politikon, mai pe șleau un animal politic. Ai avut reflexe și detentă. Dar dacă nu te ajuta sistemul să ciugulești voturile de la Adrian Năstase, din 2004, azi nu aflam că ai fost securist, mă rog turnător. L-ai ciuruit pe fostul adversar. Ciocneau cuburile de ziceau că sunt dinamite, atunci când a încercat să se sinucidă din cauza ta. N-ai avut mamă, tată ți-a fost regimentul. Acum a venit plutonul de execuție. La alegerile din 2009, Mircea Geoană era crispat. Nu a știut să se pregătească pentru „decisiva” dată de tine cu vizita la Vântu. S-a pierdut cu firea, Flacăra violetă l-a făcut. Ai ajuns a doua oară președinte, dar cu ce preț? Câți au mai rămas alături dintre lăuditorii tăi? Își mai face Liiceanu mea culpa pentru cât te-a lins? Nu. A pierdut banii de la tine pe parfumuri și creme scumpe. Îmi pare rău de bătrânețea ta nefericită. Sigur că Marele Vultur atlantic nu te va mai ține în brațe. Ai supt de la licurici, iar acum licuriciului nu-i mai pasă de un amărât de sugaci. Dacă ai avea timp, ți-aș povesti că mulți președinți puși de statul paralel american au mierlit-o după colaborarea cu ei. Ai fost o sculă de sistem. Peste cincizeci de ani, generațiile viitoare vor afla, când se vor deschide dosarele, și cadrul și motivul îngenuncherii statului român în cea mai odioasă luptă împotriva poporului român: Mani pulite reloaded. Ai fost o vreme un înger pentru tânăra generație și a celor care voiau să scape de comunism. Acum, grație păcatelor din trecut ai ajuns un demon.

2. Nebunul Putin și reperul Zelenski:

 Putin este tot mai furios și nebun. Socotelile nu i-au ieșit așa cum a vrut și în Occident mulți experți se tem că dictatorul rus este capabil de orice. Avertismentele că nu se va opri la Ucraina și că va amenința cu armele nucleare pentru a intimida NATO și lumea liberă se înmulțesc. De altfel, se vede că războiul și propaganda au intrat într-o nouă fază. Una delirantă. Pe front, trupele terestre stagnează, întâmpinând o rezistență acerbă din partea armatei ucrainiene, așa că a schimbat strategia bombardând orașe până le transformă în ruine, indiferent la numărul victimelor civile. Folosește arme din ce în ce mai puternice și distrugătoare, cum este  racheta hipersonică sau, așa cum se tem ucrainienii, rachete termobarice. Puțin îi pasă că a fost declarat „criminal de război”, că este considerat nebun, comparat cu Hitler și văzut ca un monstru. Este mâna criminală a Occidentului care vrea să „distrugă Rusia”, așa le vinde Putin rușilor barbariile. Iar rușii cred pentru că vor să creadă. Adevărul înfricoșător este că milioane de ruși împărtășesc minciunile orwelliene ale propagandei Kremlinului, sunt convinși nu doar de misiunea istorică a lui Putin de a reface Mama Rusia, ci și de narativul denazificării și luptei cu Occidentul care îi vrea „sclavi”. Și asta nu pentru că sunt lipsiți complet de informații - în mediul urban rușii, în special tinerii, sunt experți în a accesa surse alternative de informare -, ci pentru că propaganda le atinge fibra națională. Cei 200.000 de ruși veniți pe stadion să-l asculte și ovaționeze pe Putin nu au fost aduși cu arcanul, așa cum vrea să acrediteze presa occidentală, - or fi fost și astfel de cazuri -, au venit de bunăvoie, ba chiar din convingere. Fețele metamorfozate ale tinerilor vorbeau de la sine. Iar dacă ne uităm la sondajele de opinie (Institutul sociologic „Active Group” ucrainian), înțelegem și de ce 85% dintre ruși susțin invadarea Ucrainei (procentul a crescut de la începutul războiului), 75,5% susțin invadarea unei țări NATO, cum ar fi Polonia (41% țările baltice), iar 43% consideră un atac nuclear acceptabil. Despre asta vorbim! Să uităm deci de o înlăturare a lui Putin de la putere prin proteste. Și, ca să fim cinstiți, acestea au fost dezamăgitoare, departe de amploarea pe care ar fi trebuit să o aibă dacă rușii chiar nu ar fi susținut invazia și crimele de război care au loc în țara vecină lor. Nu poți aresta sau pune poliția să bată un milion sau câteva sute de mii de oameni ieșiți în stradă. Ceaușescu a înțeles pe pielea lui asta în 22 decembrie 1989. Propaganda lui Putin țintește fobii, orgolii formate în decenii, iar mesajul principal este acela că lupta trece dincolo de „eliberarea” și „denazificarea” Ucrainei, este pentru măreția Rusiei. Pentru „purificarea ei” de „scursuri și trădători” și de toți prooccidentalii, această „coloană a cincea”. „Orice popor, și în special poporul rus, este în stare să distingă adevărații patrioți de scursuri și de trădători și să-i scuipe pe aceștia din urmă ca pe o muscă ce din greșeală a aterizat în gura lui. (…). Sunt convins că această purificare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara noastră, solidaritatea noastră, coeziunea noastră și capacitatea de a face față oricărei provocări”, a spus Putin. Rămâne totuși de văzut cum va reuși Putin să scuipe toate „muștele”, pentru că pe măsură ce războiul se lungește, blocada informațională se va fisura, fie și prin morții ajunși între patru scânduri acasă. De fapt, propaganda furibundă arată frica lui Putin față de proteste, față de pierderea loialității  rușilor. De aceea are nevoie disperată să împacheteze „operațiunea specială” într-o cauză mai mare decât Ucraina, iar eșecul de până acum, în victorie. De partea cealaltă, Volodimir Zelenski este eroul zilei, nu doar pentru ucrainieni, cărora le insuflă curaj și speranță, cât pentru întregul Occident. Este lecția pe care o primesc în direct toți liderii vestici despre ce înseamnă a fi bărbat de stat, a avea curaj, forță, empatie, a-ți iubi și apăra țara. Comunicarea simplă și directă, emoția reală pe care o transmite, mesajele țintite fiecărei națiuni au ridicat ștacheta până în tăriile cerului. Probabil că fără Zelenski, liderii europeni s-ar fi complăcut în continuare în complicitate și comoditate, în lașitate și interese economice și ar fi  impus sancțiuni cu jumătate de măsură și ar fi ajutat militar Ucraina mult mai puțin. Câștigând inimile popoarelor, Zelenski i-a forțat pe conducătorii lumii libere să încerce să devină, la rândul lor, bărbați de stat. Au reușit mai mult sau mai puțin, dar, în tot cazul, fără presiunea morală pusă de Zelenski clamata unitate europeană ar fi avut un chip mai ofilit. Șochează faptul că deși în imposibilitate de a interveni militar în Ucraina, de teama justificată față de izbucnirea unui război mondial, europenii nu s-au hotărât să meargă până la capăt, adică să introducă un embargo asupra petrolului și gazelor din Rusia, așa cum au făcut America și Anglia. Până atunci banii europeni vor finanța mașinăria de ucis civili a lui Putin. Cât privește România, imaginea ei a fost salvată de societatea civilă, care a dat dovadă de generozitate și bună organizare în ajutarea refugiaților. Când ne privim însă în această oglindă, în fundal îl vedem pe Klaus Johannis, care nu cutează a rosti numele lui Putin și nici cuvântul invazie. În caz de ceva, cine l-ar urma pe unul ca Johannis?

3. „Pseudo-denazificarea” Ucrainei sau eroarea strategică a lui Putin:

 Sub pretextul că vrea să „denazifice” Ucraina, Putin încearcă să arunce din nou gaz peste cărbunii veșnic nestinși ai  „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.  O logică în care a rămas captiv. O anecdotă din epoca sovietică pretindea că URSS se învecinează cu cine vrea Moscova. Vladimir Putin a luat-o de bună atunci când a plecat să cucerească Ucraina.  După el,  viitoarele frontiere ale Rusiei ar putea fi poloneze, slovace, maghiare, românești și moldovenești. În această tragedie, credincios pregătirii comuniste pe care a primit-o, Putin nu și-a ascuns nicio clipă intențiile. La vremea lor, conducătorii statului sovietic, care nu puneau nicio clipă la îndoială dreptul de a acționa după bunul lor plac, nu se jenau să-și anunțe intențiile dinainte, fie că era vorba de lichidarea oponenților ori de ajutorul frățesc pe care se grăbeau să-l dea „popoarelor ce combăteau imperialismul”. De prea multe ori, democrațiile nu le-au dat atenție și rău au făcut: minciunile care sfidau orice logică erau aruncate celor care voiau să le asculte, să fie surzi și orbi, să înghită pe nemestecate enormitatea răului și pericolul reprezentat de sistemul sovietic. Din cauza acestui sindrom de surditate, nu s-a înțeles unde vrea să ajungă Vladimir Putin, el, acest sindrom, ne-a împiedicat să credem că va trece la acțiune cu riscul de a  arunca lumea în haos.  Ceea ce ar trebui să ne surprindă este mai puțin spiritul lui revanșard, de vreme ce îl anunțase dinainte, cât felul în care l-a prezentat, cuvintele în care l-a exprimat și care ne dezvăluie gândirea lui și lumea în care trăiește. În alte împrejurări, intenția anunțată  de a vrea să denazifice Ucraina ar fi părut un banc bun. Numai că Putin este serios. Acest vocabular care vine dintr-o altă lume ne trimite la trauma pe care a suferit-o, în 1991, la dispariția URSS, „cea mai mare catastrofă politică din secolul XX”, dacă stai să-l asculți pe el. O lume, lumea lui de ofițer kaghebist, crema sistemului, a dispărut atunci, lăsând loc unui spirit revanșard care nu l-a mai părăsit niciodată și i-a hrănit  convingerea că sistemul sovietic fusese victima unui complot capitalist și nicidecum a propriului faliment. Ficțiunea denazificării este simptomul lumii alternative în care nu a încetat să trăiască de atunci. După invazia Crimeii, în 2014, a fost tot mai clar faptul că Putin „a pierdut contactul cu realitatea”. Un observator atent al scenei moscovite putea să-și dea seama că autocratul se afunda din ce în ce mai mult într-un trecut repictat în culorile pe care el i le împrumuta și pe care își clădea visul de strălucire a măreției ruse. Este de crezut că Putin l-a citit pe Orwell (1984), de vreme ce urmează întru totul sfatul lui Big Brother: „Cel care controlează trecutul are controlul viitorului. Cel care controlează prezentul are controlul asupra trecutului”. De un deceniu încoace, Putin rescrie trecutul rusesc într-un fel care să-i justifice politica expansionistă prezentă. Și iată-ne ajunși astfel în fața perspectivei din care trebuie să înțelegem argumentul ridicol al denazificării Ucrainei. Începând cu ceremoniile oficiale și până la istorioarele autorizate de cenzură, istoria putiniană nu reține din trecutul sovietic decât „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, sloganul stalinist prin care este desemnat al doilea conflict mondial. De ce? Foarte simplu. Nicicând Rusia nu a fost atât de pusă în valoare și glorificată în lumea întreagă cum a fost pentru încleștarea ei cu Germania nazistă. Bătălia Stalingradului este punctul de cotitură al conflictului mondial, deznodământul ei victorios a șters din memorie crimele trecute ale mareșalului Stalin. „Este momentul triumfului său”,  scrie  în cartea sa „Viață și Destin” Vassili Grossman, care a fost corespondent de război. Stalin nu și-a învins doar dușmanul prezent, el și-a îngropat trecutul. Acesta este trecutul glorios în care se retrage Putin, care nu a fost în stare să îmbunătățească soarta țării lui în douăzeci de ani de domnie, dar visează la o măreție regăsită. A-i alunga pe naziști din Ucraina înseamnă a scoate iarăși din mânecă glorioasa carte a „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Orbit de această logică, Putin a crezut, fără îndoială, că această echilibristică discursivă va reaprinde flacăra patriotismului la el în țară și le va impune din nou  străinilor respectul (pierdut) pentru Rusia. Mai mult chiar, acuzându-i pe actualii conducători ucrainieni de nazism, a sperat că lumea va înțelege că el duce, de fapt, o cruciadă și că o va susține  ca pe vremea când lupta antifascistă a ascuns o bună bucată de timp manevrele criminale ale Rusiei sovietice.  Astăzi, aceste lucruri ne par suprarealiste, pentru că sunt suprarealiste, la propriu, dar și la figurat: în afara realității și deasupra realității. Putin și-a construit o lume a lui, încurajat de singurătatea puterii absolute pe care o exercită și în care cei de care se înconjoară nu au niciun cuvânt de spus. Trezirea la realitate este crudă: rușii încep să se retragă din delirul lui paseist, armata lui „eliberatoare” este întâmpinată cu tiruri de obuze, tot ce străinătatea îi mai acordă este disprețul public. Din păcate, el devine și mai periculos, reacțiile sale sunt greu de prevăzut ca acelea ale unui somnambul trezit brusc din somn. Reconstituirea unei bariere protectoare, refacerea unui statut de mare putere ar însemna reîntoarcerea la unitatea slavă cu Ucraina, numită și „mica Rusie”, și cu Bielorusia sau „Rusia albă”. Este țelul său, cu orice preț. Obsesia unui dictator este întotdeauna o primejdie pentru ceilalți. Prețul pe care ar trebui să-l plătească poporul său sau țara sa nu va face niciodată parte din preocupările lui. Cine știe, poate se gândește că rușii nici nu merită să-și dea atâta osteneală pentru ei și va face tot ce trebuie ca să-i facă să-și vină în fire! Acest biet popor care a cunoscut atâtea drame în secolul XX este cealaltă mare victimă a acestui război.

4. Criza uriaşă care va lovi România!

 România este dependentă în procent de 70% de produsele alimentare aduse din import. Iar acest lucru ar putea avea consecințe grave asupra securității alimentare, în contextul războiului din Ucraina. Estimările sumbre îi aparțin economistului Mircea Coșea. Econonomistul Mircea Coșea prevede un viitor sumbru pentru securitatea alimentară a României, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. În opinia sa, situația este foarte dificilă în toată lumea, din cauza blocării livrărirlor de cereale din Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori. De altfel, Comisia Europeană a avertizat că războiul provocat de Rusia ameninţă securitatea alimentară în întreaga lume. Agresiunea din Ucraina va avea consecințe dincolo de granițele Europei, după cum a precizat și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Oficialul de la Bruxelles a precizat că Uniunea Europeană va contribui cu 2,5 miliarde de euro pentru a stopa penuria de alimente. „Deoarece nevoile umanitare sunt deja la cote maxime. Războiul creat de Kremlin ameninţă securitatea alimentară”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene. În acest context, analistul economic Mircea Coşea a apreciat că lumea se confruntă deja cu o criză alimentară și că aceasta nu mai este doar o posibilitate. Drept urmare a precizat analistul economic, România ar trebui să-și ia măsuri de protecție în condițiile în care 70% din alimentele de bază provin din import. „Criza alimentară este deja evidentă, nu mai este doar o posibilitate. Are dreptate şi Comisia Europeană. 50% din exportul de ulei făcut de Ucraina mergea spre țările africane şi Orientul Apropiat, grâul, porumbul la fel. Deci criza alimentară începe să fie globală datorită acestui război”, a explicat Mircea Coșea. Potrivit spuselor sale, România a devenit cel mai mare exportator de cereale din zona Mării Negre, care are stocuri excedentare. Iar acum depinde de Ministerul Agriculturii dacă va permite ca acestea să fie exportate sau vor fi stocate pentru o perioadă viitoare. „Din câte ştiu există la ministerul Agriculturii un program care să aibe în vedere stocurile pe perioada care vine. Noi suntem singura ţară din zonă care are un excedent de cereale. Am devenit acum cel mai mare exportator de grâu din zona Mării Negre, dacă guvernul va decide să vândă acest excedent sau să-l stocheze pentru alte perioade”, a mai arătat economitul Mircea Coșea. El a precizat că România importă 70% din necesarul de alimente de bază, în fiecare zi. Iar acesta este motivul pentru care ne confruntăm cu creșteri de prețuri la anumite produse pe care le aducem din străinătate, în loc să le procesăm în țară. „Altfel România este sub un anumit semn de întrebare ca urmare a preţurilor care vor veni în România. Toate alimentele în lume cresc, iar România importă 70% din mâncare de fiecare zi. Aşa se explică de ce cresc preţurile la anumite produse pe care noi am fi putut să le facem în ţară dacă le-am fi prelucrat”, a explicat Mircea Coşea la Antena 3.