ULTIMILE EVOLUȚII POLITICE DIN REPUBLICA SECURISTICĂ JOHANNISTAN!

 

ULTIMILE EVOLUȚII POLITICE DIN REPUBLICA SECURISTICĂ JOHANNISTAN!

1. Despre noul regim securistic johannist!

 Sub conducerea tandemului Johannis-Ciucă, PNL s-a transformat rapid într-un partid cu reflexe autoritare, similar cu PSD-ul lui Dragnea. Intervenții brutale în justiție, complicitate cu serviciile secrete invitate să scrie legi, amuțirea presei, minciuni pentru Bruxelles, sufocarea economiei - toate sunt ingredientele unui regim extrem de periculos, care elimină orice instrument de control și echilibru. Și o face cu sprijinul PSD, bucuros și el să înlăture cu mâna altuia orice piedică în calea marelui jaf al celor 80 de miliarde de euro. Nicicând în ultimele două decenii nu a fost democrația din România într-o situație mai delicată decât azi. Și o spun conștient de greutatea enunțului. Cumva, societatea românească a știut mereu să creeze anticorpi, să respingă în ultimul moment derapajele autoritariste, să facă zgomotul normal într-o democrație. Acum însă, miza financiară a furtului din banii publici este fără precedent. În următorii 7 ani, România are la dispoziție 80 de miliarde de euro fonduri europene (fondurile clasice și PNRR) și alte miliarde din bugetul național. Miza aceasta, a furtului nepedepsit, unește PSD și PNL într-o coaliție ce funcționează deocamdată fără mari fisuri și care amenință să transforme România, cu aprobarea președintelui Johannis, într-o democrație fake, o societate controlată de facto de un partid unic (cu două nume) și serviciile secrete. Iată cele mai îngrijorătoare semnale ale derapajului anti-democratic continuu:

- Amuțirea presei, aproape in corpore. Plătite cu zeci de milioane de euro din bugetele PSD și PNL, dar și prin alte contracte publice, marile trusturi de presă pur și simplu nu mai abordează marile teme interne. Este o tăcere pe care nu am trăit-o nici sub Năstase, nici sub Băsescu ori Dragnea, când tot timpul existau voci de opoziție. Cu câteva mici excepții, presa nu mai este presă, ci propagandă. Dar cel mai grav este faptul că presa este plătită să tacă, să treacă sub tăcere, să ignore, să se uite în altă parte (plagiatul lui Ciucă, legile siguranței naționale).

- Intervenții brutale în actul de justiție. De exemplu, analiza plagiatului premierului Ciucă a fost blocată mai întâi de Parchetul General, apoi de un judecător apropiat de PNL și fost coleg de masonerie cu purtătorul de cuvânt al guvernului.

- Subordonarea efectivă a unor judecători față de puterea executivă. Unul dintre motivele pentru care judecătoarea Ionela Tudor de la Curtea de Apel București a suspendat analiza doctoratului premierului Ciucă a fost „nevoia de stabilitate în conducerea executivă a statului”. Este fără precedent, din comunism până acum, ca un judecător să se pună explicit, public, în slujba unui premier și nu în slujba adevărului juridic

- Disprețul față de integritate. Nicolae Ciucă nu a avut nicio problemă din cauza acuzațiilor de plagiat, ba chiar a fost ales între timp președintele PNL. Și asta la ordinul președintelui Johannis, autorul ipocriziei numite „România Educată”

- Aducerea serviciilor secrete la masa deciziei. Însuși premierul Ciucă a recunoscut că serviciile secrete și-au scris singure noile proiecte de legi, care suspendă de facto orice control civil asupra SRI și SIE și le măresc semnificativ puterile. Militarizarea este tot mai accentuată la vârful administrației, iar unii observatori străini compară situația din România cu cea din Mexic

- Atacurile autorităților la jurnaliști incomozi și la sursele acestora. Șirul de abuzuri crește pe zi ce trece, de la Emilia Șercan la jurnalistul Alin Cristea din Brăila. Președintele Johannis însuși a amenințat sursele G4Media pe tema legilor securității, iar o judecătoare din Iași i-a cerut ziaristului Gabriel Gachi să își dezvăluie sursele

- Atacurile la adresa libertății economice. Incapabili să înțeleagă ceva din economie, necum să producă soluții adecvate la criza energiei și la inflație, liderii PSD-PNL au lansat tema falsă a „speculanților” și au trecut legi prin care urmăresc suspendarea legilor pieței..

- Tentativa de desființare a instituției avertizorului de integritate. Avertizorul de integritate este indispensabil unei societăți libere, el are rolul de a atrage atenția presei ori instituțiilor de control asupra derapajelor grave ale autorităților. Atenție: atacul a venit chiar în ziua în care comisarul european, Vera Jourova, era la București, una dintre temele sale majore de discuții fiind chiar avertizorul de integritate.

- Atacul la Curtea de Conturi prin prevederi care ar face instituția să dea îndrumări și opinii înainte de actul de control, cu miza de a proteja instituțiile beneficiare de controalele ulterioare.

- Control total asupra procurorilor, prin numirea unor procurori-șefi obedienți, care nu deranjează puterea executivă, dar și prin păstrarea SIIJ, sub un alt nume

- Anihilarea parchetelor. În afară de cazul Chesnoiu, fostul ministru al agriculturii acuzat de abuz în serviciu, DNA și parchetele nu pot pune pe masă un caz relevant.

- Înșelarea partenerilor strategici prin dublu discurs. Eforturile de a păcăli Comisia Europeană pe tema justiției sunt tot mai mari, cu speranța ridicării MCV. Realitatea ne arată că de la așa-zisa desființare a SIIJ și până la mimarea reformei, ministrul Cătălin Predoiu a făcut în cele din urmă jocul borfașilor de partid, fără nicio preocupare pentru justițiabilii simpli și pentru justiție

- Recursul la populism economic, specific regimurilor autocrate. Munți de bani aruncați în măsuri îndoielnice, urmate de atacuri voalate la companiile multinaționale și promisiuni de suprataxare a „bogaților”

 Cum am ajuns la această degradare fără precedent a instituțiilor democratice și a statului de drept? Prin abdicarea totală a președintelui Johannis de la promisiunile din cele două campanii electorale. Garantat de Dan Voiculescu în 2009, Johannis s-a dovedit cel mai mare impostor al politicii românești, un uzurpator al votului reformist. Pe modelul de la Sibiu, ajutat acum și de serviciile secrete, Johannis a obținut pacea totală în societate, a amuțit presa cu bani, a cointeresat PSD la putere oferindu-i acces la resurse, a distrus opoziția, a făcut nefuncționale instituțiile de control. Cheia de boltă a acestei construcții este coaliția cu PSD, un partid care stă și el cu gândul doar la cei 80 de miliarde de euro. Fără social-democrații lui Ciolacu, tot acest edificiu devine mult mai instabil. De aceea, pentru Johannis războiul din Ucraina a fost oportunitatea perfectă de a forja o coaliție PSD-PNL, prezentată public drept singura capabilă să ofere stabilitate într-un astfel de moment critic. „Stabilitatea politică” și „sobrietatea guvernării” sunt cuvintele-cheie folosite Klaus Johannis și Nicolae Ciucă la fiecare ieșire publică. Fără excepție. Este modul în care își justifică această coaliție monstruoasă care distruge în cadență militară statul de drept și libertatea economică. Și trusturile prietene, mai cu seamă Antena 3 și Digi24, au un rol clar în această narațiune. Chiar dacă războiul din Ucraina a intrat într-o fază stabilizată în estul și sud-estul Ucrainei, departe așadar de România, tonul adoptat zi de zi, seară de seară de cele două guri de tun ale propagandei guvernamentale este unul alarmist, catastrofic, apocaliptic chiar. Orice telespectator are senzația de pericol iminent, de război la graniță, de situație critică. Or, dacă suntem într-o situație de securitate critică, avem nevoie de stabilitate politică, de liniște internă care să permită pregătirea pentru războiul cu dușmanul din străinătate, nu? Cam asta induc televiziunile mogulilor plătite cu zeci de milioane de euro anual din bani publici. Și, în definitiv, nu asta ne-a spus și doamna judecătoare de la Curtea de Apel București? Să nu uităm ce a putut să scrie în motivare: „Totodată, luând în considerare cariera profesională şi, în concret, cea politică a reclamantului, generarea unei astfel de ştiri are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului, care poate să conducă la retragerea încrederii acordate, mai ales în contextul social şi politic actual, în care este nevoie de o stabilitate în conducerea executivă a statului”. Sub umbrela acestei presupuse nevoi de stabilitate cu orice preț, PSD și PNL fac ce știu mai bine: își subordonează sectoare și domenii întregi, distrug concurența politică și economică, își aloca propriilor firme cele mai bănoase afaceri din bani publici. Cele două partide au creat în 30 de ani o rețea mafiotă de firme care controlează domenii și teritorii. Județe întregi sunt paralizate economic de firmele baronilor, ale primarilor și consilierilor. Dacă nu cumperi pietriș ori nisip de la ei, nu poți construi nimic. Este o atmosferă de stat capturat, în care lipsa de șanse egale devine sufocantă. Pentru românii fără proptele la PSD și PNL ori în servicii a devenit aproape imposibilă urcarea în carieră la stat sau deschiderea unei afaceri. Țara este dominată de PSD SRL, PNL SRL și SRI SRL. În concluzie, România intră în plutonul țărilor cu manifestări autoritariste ca Polonia și Ungaria, unde derapajele democratice sunt deja sancționate de Comisia Europeană, cu o diferență majoră: autoritarismul românesc nu are ideologie, nu are lideri carismatici și nici nu este exercitat în forță. Democrația originală a lui Iliescu de la începutul anilor 90 se transformă încet în autoritarism original, românesc, neaoș, „pe sub masă”.

2. „Atât s-a putut”!

 Din oceanul de platitudini, pe care președintele Johannis (sau Iohannis, cum scriu unii) ni-l așterne la picioare la fiecare ieșire publică, a ieșit, în sfârșit, plutind cu burta-n sus, un mare adevăr: „Atât s-a putut”. Adică, atât a putut marele guvern de coaliție girat de domnia sa, la 50 de bani pe litru se limitează competența economică și administrativă a capetelor luminate din cabinetul care urma să asigure „bunăstarea tuturor românilor”, nu doar a celor cu șofer și girofar. Decizia, anunțată bolovănos de generalul Ciucă, nu este pe gustul pesediștilor lui Ciolacu, ei ar fi vrut un populism măreț: plafonarea, pe când liberalii s-au mulțumit cu unul mititel și chinuit, care va fi repede hăpăit de inflație. Neînțelegeri existențiale, cum ar veni. De-ar fi numai atât, căci, în fond, mersul cu mașina în vacanțe sau la mall nu este consfințit de Constituție. Fiecare după buzunar. Oricum, cei 50 de bani sunt praf în ochi, însuși Ciucă a recunoscut, după ce i-a luat ceva timp să înțeleagă întrebarea jurnaliștilor, că benzinăriile private nu pot fi obligate să aplice măsura. Care, între altele, este doar pe vorbe, căci nu se știe de când va intra în vigoare, OUG fiind „în pregătire”. Ciolacu pregătește și el terenul pentru când o veni vremea rocadei cu Ciucă. O să vadă atunci „tiriplicii” liberali cum este cu impozitarea progresivă. Ciolacu și ai lui ar introduce-o doar pentru privați și ar plafona-o la bugetari, dacă ar putea. Și pentru a dovedi că sângele apă nu se face, pesediștii au scos de la naftalină un proiect de lege care a făcut furori în epoca Dragnea: Curtea de Conturi se transformă în consultant juridic pentru firmele/autoritățile pe care urmează să le controleze. Ce poate fi mai frumos într-o lume roasă de corupție ca însăși instituția pusă să verifice respectarea legii în cheltuirea banului public să dea îndrumări celor pe care îi verifică? Eventual, cum să fenteze legea înainte de o licitație cu dedicație, de exemplu. Mai grav este că doar „atât s-a putut” cu depozitele de gaz, umplute în proporție de 39%, ceea ce ne plasează la coada Europei. Va reuși oare onor guvernul să le umple la 80% până în noiembrie, așa cum spune o directivă europeană adoptată săptămâna trecută de PE? Puțin probabil, căci directivele sunt facultative în accepțiunea guvernului, cam cum este și raportul MCV. Plus că românii mai pot pune o haină, două pe ei, dacă tremură în case, au antrenament de pe vremea lui Ceaușescu, dar și din iarna care a trecut. Și, până la urmă, ce atâta grabă, doar nu are rost să facem ca Polonia sau Portugalia, care deja au depozitele la 90% din capacitate. Până în noiembrie câte nu se pot întâmpla. De exemplu, dobânzile la care se împrumută statul, de peste 9%, ar putea ajunge cu mult peste cele din Rusia. Acum sunt aproape la egalitate. La fel și inflația românească ar putea să o concureze pe cea putinistă, ajunsă la vreo 20%. În schimb, la legile siguranței naționale s-a putut cu vârf și îndesat. Statul securist renaște din propria-i cenușă, deși Eduard Hellvig, mâna dreaptă și stângă a lui Johannis, ne-a spus că suntem paranoici și infestați cu virusul securismului. Adică, batem câmpii când spunem că nu este în ordine ca cetățenii să fie obligați să colaboreze cu SRI, instituția să poată face afaceri și șeful ei să nu mai dea socoteală parlamentului, care, așa troglodit cum este el, este totuși „emanația” poporului. Interesant este că ambii șefi ai serviciilor secrete au spus că legile au fost făcute prin consultarea palatului Cotroceni, adică nu au ieșit doar din capetele serviciilor, ci și din cel mai luminat cap al țării. O dovadă că nu este chiar vid acolo când este vorba de încălcarea drepturilor oamenilor. Se poate mult mai mult și în ce privește pensiile speciale - Lucian Netejoru, cerberul șef de la Inspecția Judiciară, are o pensie de 6.500 de euro pe lună, la care jinduiesc și primarii, și angajații parlamentului, și, dacă s-ar putea, toți bugetarii. Căci, nu-i așa? ei, nu privații, țin țara în spate și aduc bani la buget, așa cum spune ministrul muncii. Ca să nu mai vorbim de „noul CSM” unde, cu excepția lui Daniel Horodniceanu, s-au ales doar oamenii Liei Savonea, o antireformistă de cursă lungă, sau de judecătorul care a anulat dintr-un condei toate sesizările de plagiat ale lui Nicolae Ciucă, pensionat și el la câteva zile după ce a comis crimele în serie. Aproape că nu mai are importanță, pentru că o altă zonă unde „atât s-a putut” este  plagiatul. Curtea Constituțională a dat o amnistie, ca să se termine o dată cu scandalul și tinichelele de coadă. România neeeducată și plagiatoare este noul proiect de țară! Că veni vorba, după doi ani de pandemie în care școala a fost pusă în cui sub îngrijirea ministrului Câmpeanu, acest purtător de servietă și vorbe goale al Cotroceniului, rezultatele la Evaluarea Națională și Bacalaureat bat toate recordurile ultimilor ani. Promovabilitatea la Evaluare a sărit de 80%, iar cea de la Bac de 70%. Care o fi misterul? S-a dat drumul la copiat? Johannis poate somnola liniștit, statistic, educația dă voioasă din coadă. În țara lui „atât s-a putut” te apucă râsul când auzi de lupta cu evaziunea fiscală pe care o va declanșa ANAF, care începe cu manichiuristele și meditatorii. Marii țepari, cei care nu câștigă mai nimic, dar au colecții de mașini, case, tablouri, pot sta liniștiți. La fel și cei de la care statul trebuie să recupereze banii furați, cum este dom’ profesor Voiculescu. Și asta nu pentru că digitalizarea nu este încă gata, ci pentru că în România pică în plasă doar plevușca, vorba fostului comisar european Günther Verheugen.

3. Îl au la mână serviciile secrete pe Johannis?

 Legile securității naționale sunt bomboana pe coliva României eșuate a lui Klaus Johannis, guvernată de o cleptocrație cu epoleți, care la umbra războiului din Ucraina vrea să-și consolideze puterea. Derapajul democratic este extrem de grav. Lumea imaginată de oamenii serviciilor secrete, care au împânzit toate structurile statului, este una pe gustul lor, este  visul oricărui regim militar. Spionii nu mai dau socoteală nimănui, nu trebuie să prezinte rapoarte în parlament, vor avea propriile afaceri, șefii lor nu pot fi demiși decât de președinte, vor fi anchetați de procurori aleși pe sprânceană și devin din nou organe de cercetare penală, adică exact ceea ce Curtea Constituțională a zis că nu au voie. Ca o încununare, serviciile pot obliga cetățenii și companiile să colaboreze cu ele, adică să toarne, fix așa cum se întâmpla pe vremea Securității. Asta, în condițiile în care lista amenințărilor la securitatea națională s-a extins în absolut toate domeniile, de la Educație, Sănătate, Cercetare și până la Patrimoniul cultural. De fapt, SRI devine, peste ani, extensia brațului lung al Securității. În mod evident, legile cu pricina au fost scrise în birourile serviciilor secrete, dar, să fim serioși, ele au binecuvântarea lui Johannis. S-a văzut asta din răspunsul nervos pe care l-a dat atunci când a fost chestionat de ziariști despre ele: „Cineva, și știm cine, a considerat că este bine să le dea pe surse. Este o eroare majoră”. Altfel spus, trebuia pusă batista pe țambal până ajungeau în Parlament, nu să iasă scandal și să se „îngrijoreze oamenii”. Problema lui Johannis nu este, deci, că legile cu pricina calcă în picioare drepturi ale omului, că sunt o sfidare la adresa democrației și că instituie un regim militar scăpat de sub orice control civil, ci aceea că au ajuns în presă și lumea a aflat. Prostie, ticăloșie? Sau, poate, îl au serviciile cu ceva la mână. Mai degrabă toate la un loc. Johannis nu este primul președinte care nu înțelege că jocul cu puterea acordată serviciilor este unul riscant și că nu poate fi controlat. A pățit-o și Băsescu, și el s-a imaginat Stăpânul Inelelor în primul mandat, credea că le are la degetul cel mic și îi vor executa ordinele fără crâcnire. S-a convins în al doilea mandat că a fost o iluzie. Atunci când lui Udrea i s-a suit puterea la cap, când afacerile camarilei pe care o patrona au depășit linia roșie trasată de servicii (în mediile politice informate se spunea că protejata ajunsese să ceară chiar și serviciilor „comisionul” de 30%), acestea i-au venit de hac. Rămân memorabile furia și frustrarea lui Băsescu din momentul filajului lui Udrea și Bica la Paris, când a învinovățit SRI de acțiune și a vrut să-l demită pe generalul Coldea. Tot serviciile l-au liniștit și i-au băgat mințile în cap. Așadar, nu este clar pe ce mizează Iohannis, ce așteaptă și ce-și închipuie. Că-l vor face serviciile premier după acest mandat, că-i vor pune o „pilă” să împuște o funcție la NATO, că îi vor proteja apropiații ? Cai verzi pe pereți. Bănuiesc că serviciile râd de acest președinte slab, aflat spre finalul mandatului, care a ajuns să le facă jocurile și să se dezică de tot ceea ce a susținut în fața propriului electorat. O abdicare rușinoasă și fără explicații. Îngrijorătoare este și tăcerea aproape mormântală a liderilor PSD și PNL, a celor din comisiile de apărare și de control al SRI, care ar fi avut drafturile proiectelor de lege pe masă încă din luna februarie. Au mers pe burtă. Singurul lucru pe care l-a spus Ciolacu după izbucnirea scandalului este că mandatul șefilor SRI și SIE trebuie limitat, în rest nu a găsit nimic în neregulă. Rareș Bogdan, un apropiat al șefului statului, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că legile par a fi făcute „într-o pivniță”. Nu a precizat în care pivniță și dacă nu cumva este conectată printr-un tunel cu Palatul Cotroceni, acolo unde „domnia sa face ceea ce trebuie să facă un președinte”. Pe bune? Și dacă ar fi numai asta, dar opacizarea și militarizarea statului, deficitul de democrație se văd la tot pasul. Chiar dacă este război la granițe, tot se văd, spre supărarea bravilor tovarăși cu epoleți. De pildă, cum poate fi interpretată decizia venită pe filiera celebrului serviciu „Doi și un sfert”, actual DGIPI, aflat în subordinea Ministerului de Interne, condus de acest far al incompetenței și servilismului Lucian Bode, de a secretiza documente aflate la Arhivele Naționale? Documente care, culmea, ar fi trebuit desecretizate automat pentru ca s-a îndeplinit termenul de 30 sau 50 de ani impus de lege. Paranoia moștenită din timpul comunismului sau băieții chiar au încă lucruri de ascuns după atâta vreme? Klaus Johannis a primit vreo două scrisori deschise pe această temă de la istorici și arhiviști, dar n-a catadicsit să spună măcar o platitudine de genul „am luat act cu îngrijorare”. Motivul este simplu: chiar nu este îngrijorat, chiar îl doare în augustul cot. Nici de amnistierea plagiatului prin decizie a CCR, nu a avut nimic a spune, deși este vorba de aruncarea la groapa comună a eșecurilor mandatelor sale a proiectului prin care a încercat să se definească „România Educată”. Mai bine spus, România educată în tainele plagiatului. Învățământul sub Johannis arată ca o clasă de derbedei, puși pe chiul și copiat, care dau cu flit profesorului și sparg geamurile școlii. S-o recunoaștem, Johannis a fost un maestru al cacealmalelor, în zona asta! Legile siguranței naționale, ale arhivelor sunt doar două exemple de legi vechi de aproape 30 de ani care necesitau a fi schimbate, dar în loc să fie modernizate, democratizate și aduse în acord cu legislația occidentală în materie, ele se reîntorc la vremuri de tristă amintire.

4. În USR totul este „OK”!

 Cel mai probabil, în 2024 nu vom avea niciun fel de opoziție. Ce vom putea alege ca alternative la PSD și PNL? AUR? Nimeni întreg la cap nu ar putea vota nici în glumă măcar această gașcă de iresponsabili primitivi conduși de un lider de galerie de fotbal, care se crede salvatorul nației. Ceea ce nu înseamnă că nu există sau nu vor exista cetățeni care vor vota așa ceva. Câți anume rămâne de văzut, dar cifrele privind nivelul educației, analfabetismul funcțional și nefuncțional, criza economică, războiul, precum și prostia crasă nu sunt factori de neglijat. Dacă punem și interesele financiare, și dorința asiduă a Rusiei ca România să aibă mari probleme interne, cred că nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche. Dar ce este cu cealaltă parte a opoziției? Cea bună, cum se spune. Păi, cea bună nu mai există. USR se deșiră pe zi ce trece și, în ritmul ăsta, nu va mai exista până la alegeri. Cioloș s-a ținut de promisiune și a plecat cu o parte din oamenii săi. Dincolo de reacțiile umorale și infantil răutăcioase ale lui Drulă și compania, plecarea lui Dacian Cioloș din USR a fost cât se poate de firească. Degeaba au încercat vectorii de imagine din bula jihadiștilor useriști să creeze imaginea „trădătorului”, căci realitatea este cu totul alta și este amplu cunoscută. O repet doar pentru că fanii talibani useriști au, printre multe alte calități nedorite, extraordinara capacitate de a alege din realitate doar ceea ce le validează concepțiile greșite despre țara asta și de a trage rezultatul pe nas în grup. Nu, Dacian Cioloș nu a plecat din USR pentru că dorea ruperea partidului și distrugerea lui, ci pentru că, gașca Drulă-Barna-Ghinea l-a forțat. Cum l-au forțat? Păi, ar fi fraudarea masivă a alegerilor pentru Biroul Național (după ce au încercat să fraudeze și alegerile pentru președinția USR și doar după un scandal-monstru nu au făcut-o și în turul al doilea), cu scopul de a-și asigura o majoritate care să îl transforme pe Cioloș în ostatic al lor. Mai mult. Când frauda scandaloasă a devenit publică, Sistemul întruchipat de Drulă a făcut un mic securism de bine și a blocat auditul cerut de Cioloș. Furăm și blocăm și orice șansă să se afle că am furat. Fără penali în funcții publice, dar la partid să fie plin. Right. Destul de clar sau trebuie să subliniez cu bold? Ce mai avea de făcut Cioloș în situația asta? Păi putea să stea în continuare în vitrina rezervată de Drulă și să pozeze. Trebuia să stea cuminte și decorativ până la momentul fericit în care stăpânul arhicunoscut și deplin conspirat din spatele lui Drulă făcea anunțul secolului că USR va sprijini candidatura Codruței Kovesi la președinție. Mulțumim frumos, Dacian, că ai ținut scaunul cald, acum mergi la treaba ta, că noi avem de terminat planul cu Republica Procurorilor. DNA să vină să vă ia! Cioloș putea să facă asta și să aștepte o funcție de prim-ministru sau ceva pe acolo. Sau putea să plece. A plecat. Și bine a făcut, după umila mea părere. Vedeți voi, dacă ar fi fost vorba doar despre Cioloș și episodul plecării lui, aș fi spus că este vorba despre orgoliu și ipocrizie. Dar uite că nu numai Cioloș a plecat. Pleacă în fiecare zi oameni din USR în toate direcțiile. În interior s-a conturat de ceva vreme o tabără în opoziție cu actuala conducere, care probabil după ce va pierde apropiatele alegeri (cine își imaginează că poate câștiga împotriva miilor de mailuri ale membrilor de partid fictivi ai lui Ghinea?) va pleca și ea. Cumva, toți cei care critică conducerea luminoasă a lui Drulă nu au dreptate și sunt rău-intenționați. În rest, în USR totul este, nu-i așa?, ok.

5. Ce l-a pierdut pe Câțu?

 În primul rând, faptul că structural este un aventurier. Trecutul lui, evenimentele din carieră o arată. Și demonul acesta al jocului și aventurii a ajuns să-i controleze cariera politică din momentul în care a ajuns sus. Nu s-a putut abține să joace, se se arunce cu capul înainte, cu efecte dramatice nu doar pentru propria carieră, ci și pentru țară. Pentru că de la el a pornit tăvălugul care a readus PSD la guvernare. Această structură periculoasă de Berbec (în zodie) a fost potențată de asocierea, aparent submisivă, cu Lucian Isar, alt jucător impulsiv, dependent de risc. Apoi, odată ajuns pe culme, lui Florin Câţu i s-a umflat capul cu o viteză amețitoare. Deși inteligent, probabil din cauza unui ego exacerbat, nu a înțeles niște lucruri simple. Pe de-o parte, că mai are mult până să fie un pol de putere autonom. Că face parte dintr-un mecanism de putere și, dacă nu îl menține funcțional, se va prăvăli împreună cu el. Pe de altă parte, că este folosit într-un joc anti-Orban și că adevărata încercare va veni după ce își va fi îndeplinit misiunea. Cum a putut Florin Câţu să fie atât de naiv încât să creadă că toți cei care îi răcneau numele la limita apoplexiei dau doi bani pe el ca lider politic? Că partidul, despre care nu știa mai nimic, s-a amorezat deodată de el? Iată că toți s-au lepădat de el fără un oftat și de la șefia PNL, și de la șefia Senatului, atunci când a venit consemnul. Florin Câţu a ajuns la periferia politicii fără vreo șansă reală de revenire, pentru că nici nu și-a creat baza de putere necesară. A crezut că își este suficient. Va mai face declarații exotice spre deliciul presei până când va deveni plictisitor sau va fi exclus din partid, astfel încât să devină complet irelevant.