TITULARIZARE ISTORIE 2022 - VARIANTĂ DE REZOLVARE!

 

TITULARIZARE ISTORIE 2022 - VARIANTĂ DE REZOLVARE! 

SUBIECTUL I (30 de puncte):

A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Oficial, Augustus nu este decât Princeps, adică primul în Senat și în stat. În realitate, «Împăratul» dispune de toate puterile. Puterea militară, grație titlului de Imperator, și imperium-ului proconsular, care îi conferă comanda supremă a armatei și guvernarea provinciilor ocupate militar.Puterea civilă, prin exercitarea puterii tribuniciare și, când dorește, a fostelor magistraturi (consulatul, cenzura). În sfârșit, puterea religioasă, datorită funcțiilor sale de Mare Pontif și titlurilor divine de Caesar și Augustus. [...] În anul 2 î.e.n., Senatul îi decernează titlul de «Părinte al patriei». După el, toți succesorii vor lua aceleași titluri și vor putea, din această cauză, să-și exercite aceeași putere absolută.” (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).

Pornind de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct

2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale Pax Romana. 3 puncte

3. Prezentați o asemănare și o deosebire dintre organizarea politică a Imperiului Roman în timpul lui Dioclețian, respectiv lui Constantin cel Mare. 4 puncte

4. Prezentați două consecințe politice ale evenimentelor istorice desfășurate în secolul al V-lea, în Europa Occidentală. 4 puncte

5. Analizați, prin prezentarea a două fapte istorice, rolul religiei creștine în evoluția lumii bizantine, în secolele al VII-lea - al XI-lea. 5 puncte

B. Citiţi afirmaţia următoare:

„În paralel cu Războiul Rece, decolonizarea va da naștere unui proces rapid de descompunere a imperiilor coloniale europene de peste mări.‟ (I. Geiss, Istoria lumii). 

Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin prezentarea a trei fapte istorice. 

Notă! Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte

Rezolvare:

SUBIECTUL I. A:

1. Relația de cauzalitate se poate stabili între următoarele informații:

Cauza: „Oficial, Augustus nu este decât Princeps, (…). În realitate, „Împăratul” dispune de toate puterile.”

Efectul: „După el, toți succesorii vor lua aceleași titluri și vor putea, din această cauză, să-și exercite aceeași putere absolută.”

 Rolul fiecăreia dintre aceste informații este: cauza selectată de noi pune în evidență statutul superior al lui Octavian față de ceilalți membrii ai Sanatului. Titlul de „Princeps” îl desemna pe primul dintre senatori, dar în cazul lui Octavian va duce la întărirea puterii sale. Știm că, Octavian „renunțase” la putere, declarând că „a restaurat libertatea Republicii. Eu mă retrag.” Senatul, pe o cale constituțională, îi acordă acest titlu, apoi, treptat, și pe celelalte, ca mulțumire pentru rolul său! Se va produce astfel o transformare radicală în privința exercitării puterii, a cărei semnificație reală scapă contemporanilor. Efectul arată cum această putere aproape absolută, - nu suntem de  acord cu formula din text -, se va transmite următorilor împărați, epoca Principatului fiind o succesiune de Dinastii.

2. O cauză importantă a „Pax Romana” a reprezentat-o dezvoltarea economică a provinciilor imperiului începând cu secolul II. Dezvoltarea a fost facilitată de politica fiscală a împăratului Hadrian care a redus datoriile acestora către Roma și a încurajat procesul de urbanizare, orașele devenind centre meșteșugărești foarte importante. De altfel, de la sfârșitul secolului I d.H., centrul vieții economice nu va mai fi Italia, ci provinciile, aspect subliniat de către Plinius cel Bătrân, citat de Stelian Brezeanu. „Pax Romana” va avea, printre altele, două consecințe foarte importante: prima: în această perioadă este facilitat procesul de romanizare, unele populații mergând până la abandonarea limbii materne în favoarea limbii latine; a doua: impriul devine o federație de cetăți în frunte cu Roma. Acest aspect arată, în realitate, slăbiciunea imperiului în timpul Principatului - el nu avea o conducere centralizată și niciun raport clar între Împărat și Senat. După anarhia militară, de altfel, în imperiu se va instaura o monarhie absolută numită Dominat.

3. O asemănare - puterea imperială este una absolută, aspect ilustrat și prin formula „Dominus et Deus” - „Stăpân absolut și Zeu”. De la termenul „dominus” provine denumirea Dominatului. O deosebire - în vremea lui Dioclețian se crează Tetrarhia, conducerea imperiului fiind împărțită între doi Auguști și doi Caesari - aceștia fiind locțiitorii celor doi Auguști. În schimb, Constantin cel Mare va pune capăt tetrarhiei și va conduce singur.

4. În secolul V au avut loc migrațiile popoarelor germanice și formarea regatelor barbare ale acestora. Aceste evenimente au avut importante consecințe. Iată două dintre ele: prima - Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit în anul 476, când Odoacru/Odivacar a cucerit Roma, înlăturându-l pe Romulus Augustulus, un copil de 13 ani. A doua -  Imperiul Roman de Răsărit va supraviețui căderii celui de Apus și se va considera singurul continuator legitim al vechiului imperiu. Chiar și pentru conducătorii barbari din vestul Europei Constantinopolul va rămâne capitala singurului imperiu roman universal, „cetatea care împărățește”. În concepția elitelor barbare, autoritatea Constantinopolului se extindea și asupra regatelor din vestul Europei. De aceea, conducători barbari ca Odoacru și Theodoric cel Mare și-au luat titlul de regi, nu de împărați!

5. Spre deosebire de vechiul imperiu roman, Imperiul Roman de Răsărit/Imperiul Bizantin a fost de la început un imperiu creștin. Biserica a jucat un rol esențial în afirmarea ideologiei imperiale a acestui imperiu, puține state, de-a lungul istoriei, având o concepție mai absolutistă asupra puterii în stat față de acest imperiu. Un fapt istoric esențial demonstrează această realitate, astfel: odată cu grecizarea imperiului, la începutul secolului VII, împărații primesc titlul de „Basilei”, care, în concepția creștină a acestui imperiu, însemna că, împărații erau „unșii lui Dumnezeu pe pământ”, acest fapt fiind recunoscut ca atare de către Biserică. Reprezentările împăraților și împărăteselor în arta religioasă prezintă aurore în jurul capului întocmai ca apostolii și sfinții creștini. Un alt fapt istoric reliefează rolul creștinismului în evoluția lumii bizantine - de-a lungul istoriei Imperiului Bizantin, Biserica a fost supusă autorității statului, luând naștere „cezaropapismul”, - termenul nu are legătură cu Papalitatea așa cum s-ar putea crede! Împărații își impun controlul asupra Bisericii. Această realitate istorică este pusă în evidență în timpul „luptelor hristologice” când împărații stabilesc ce este ortodoxie și ce este erezie, dar, mai eles, în timpul „mișcării iconoclaste”. Mișcarea iconoclastă a avut loc între secolele VIII-IX. La capătul ei, deși cultul icoanelor a fost reintrodus definitiv, puterea imperială și-a întărit și mai puternic controlul asupra Bisericii.

B: Decolonizarea: După cel de-al doilea război mondial rolul marilor puteri europene, - Marea Britanie și Franța, în special -, s-a redus dramatic. Au apărut două superputeri, - SUA și URSS -, care în fapt au împărțit Europa în două sfere de influență, între care se va desfășura războiul rece. Pe acest fond, popoarele din colonii și-au intensificat lupta pentru eliberare națională. Marile Imperii coloniale se vor descompune, aspect care va redimensiona geopolitic lumea postbelică. Această realitate istorică o putem evidenția prin prezentarea trei fapte istorice importante. Primul - intensificarea mișcărilor de eliberare din colonii a dus la apariția a două poziții în raport cu această mișcare. Astfel, Marea Britanie a acceptat independența fostelor colonii pe cale pașnică în timp ce Franța a încercat să-și mențină coloniile, implicându-se în războaie pustiitoare, ca în Indochina și Algeria, pe care le va pierde. Marea Britanie va reuși să creeze Commonwealthul/Comunitatea Britanică pe Națiuni, care va reuni aproape toate fostele colonii în timp ce în Franța războaiele din colonii vor duce la o gravă criză politică. Pe acest fond, apare „a Cincea Republică”, în frunte cu Charlles de Gaulle. Apariția Commonwealthului și a celei de-a Cincea Republicii Franceze le putem considera ca fiind o primă caracteristică acestui fapt. A doua caracteristică - în fostele colonii franceze, cu mici excepții, s-au instaurat regimuri dictatoriale, unele de-a dreptul absurde - cazul „Imperiului” din Republica Centrafricană! Unele regimuri au avut chiar trăsături comuniste. În fostele colonii britanice s-au instaurat regimuri democratice, este drept cu multe lipsuri și improvizații. Explicația acestei realității ar pute fi: reacția ostilă a popoarelor din coloniile franceze față de atitudinea Franței a dus la „căutarea” unor modele de dezvoltare diferite de cel al Franței, în timp ce, atitudinea britanică a dus, dimpotrivă, la o încercare a fostelor colonii de a deveni democratice după modelul fostei metropole. Al doilea fapt istoric: superputerile au sprijinit lupta de eliberare a coloniilor, dar în moduri diferite. Astfel, URSS dorea să exporte modelul comunist, în timp ce, SUA, de fapt, doreau să slăbească pozițiile puterilor coloniale europene, nu neapărat să exporte democrația! Aceasta este o primă caracteristică/trăsătură a acestui fapt istoric. O a doua trăsătură - în unele din fostele colonii cele două superputeri s-au confruntat militar indirect, sprijinind diverse grupări care le promovau interesele. Așa s-a întâmplat în Angola, Burundi, Nigeria, - conflictul cu regiunea separatistă Biafra -, Etiopia etc.. Al treilea fapt istoric: redimensionarea geopolitică a lumii postbelice, afirmată mai sus. Acest fapt a presupus: cele mai multe foste colonii au aderat la „Mișcarea de Nealiniere”, respingând împărțirea lumii în sfere de influență și blocuri politico-militare. „Mișcarea de Nealiniere”  a fost inițiată de Iugoslavia condusă de Tito, care respingea controlul sovietic. O altă caracteristică - statele postcoloniale s-au pronunțat pentru respectarea independenței și suveranității oricărui popor, sprijinind astfel continuarea luptei pentru decolonizare. Acest aspect a fost evidențiat în Conferința de la Bandung, în formarea Organizației Unității Africane, în sprijinirea adoptării de către ONU a Rezoluției 1514/1960 prin care s-a subliniat necesitatea absolută a abolirii colonialismului. Din cele prezentate, se poate ușor constata adevărul conținut în afirmația formulată de către istoricul Immanuel Geiss.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte):

Elaborați, în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la spațiul românesc în secolele al XVII-lea - prima jumătate a secolului al XIX-lea, având în vedere:

- menționarea a două fapte istorice referitoare la spațiul românesc, desfășurate în prima jumătate a secolului al XVII-lea și a câte două caracteristici ale fiecăruia dintre acestea;

- prezentarea vieții religioase din spațiul intracarpatic între anii 1661-1700, respectiv între anii 1731-1770, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare perioadă;

- precizarea a două evenimente istorice referitoare la spațiul românesc extracarpatic, desfășurate în perioada 1720-1800 și prezentarea unei deosebiri și a unei asemănări între acestea;

- menționarea a două fapte istorice desfășurate în spațiul românesc, în primele două decenii ale secolului al XIX-lea și a câte unei cauze specifice fiecăruia dintre acestea;

- menționarea a două acțiuni politice care au loc în Țara Românească, în deceniul cinci al secolului al XIX-lea și a câte unei consecințe a fiecăreia dintre acestea. 

Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.

Rezolvare: Spațiul românesc între secolul XVII-prima jumătate a secolului XIX:

 În această prerioadă de timp, spațiul românesc a cunoscut afirmarea luptei de emancipare națională a românilor; de altfel, răstimpul cuprins între 1601-1821 reprezintă, în concepția multor istorici, Epoca Premodernă a românilor, ce se caracterizează prin apariția și dezvoltarea conștiinței naționale a acestora. Această realitate istorică poate fi susținită de multitudinea de evenimente, fapte și evoluții istorice care au marcat perioada. Astfel:

 În prima jumătate a secolului XVII se evidențiază două fapte istorice importante. Primul: lupta contra creșterii influenței elementelor grecești la conducerea Țării Românești și a Moldovei, influență încurajată de către Poarta Otomană. Această influență greacă începe în timpul domniei lui Radu Mihnea în Țara Românească, se accentuează în timpul domniilor lui Alexandru Iliaș și Leon Tomșa. Boierimea autohtonă declanșează lupta contra acestor elemente grecești și va reuși, în cele din urmă, să impună la domnie pe Matei Basarab în Țara Românească și pe Vasile Lupu în Moldova. În timpul acestor domnitori, printre altele, este introdusă limba română în serviciul religios al Bisericii Ortodoxe și se intensifică apariția de cărți în limba română. Al doilea fapt: Transilvania se bucura de o mai largă autonomie politică din partea otomanilor. Această situație s-a datorat dorinței Porții ca Transilvania să se implice în războiul de treizeci de ani contra Habsburgilor. Această autonomie a fost favorabilă, însă, pentru toate cele trei Țări Românești, deoarece în acest timp se vor încheia o serie de tratate sub oblăduirea principilor ardeleni Gheorghe Rakoczi I și Gheorghe Rakoczi al II-lea. Acești principi au încheiat tratate cu Matei Basarab, Vasile Lupu, dar și cu alți domnitori ulteriori - exemplu: Radu Mihnea al III-lea cel Mare. Prin intermediul respectivelor tratate, cele trei Țări Românești își consolidau autonomia față de Imperiul Otoman, dar, totodată, principii ardeleni doreau să unească aceste țări într-un Regat Dacic, considerându-se conducătorii legitimi ai acestui regat! Astfel, au contribuit, fără să vrea, la intensificarea legăturilor dintre cele trei țări și la afirmarea politică a românilor.

 În continuare, mișcarea de emancipare națională a românilor cunoaște evoluții importante în Transilvania, în special, pe plan religios. Astfel, după ocuparea habsburgică a Transilvaniei, înregistrăm o serie de aspecte. Pentru perioada 1661-1700 remarcăm două fapte istorice. Primul: prin „Diploma Leopoldină” din 1691 se recunoșteau patru religii recepte: catolicismul, lutheranismul, calvinismul, unitarianismul, ortodoxia fiind în continuare „tolerată”. Al doilea: Habsburgii, dorind să-și consolideze controlul asupra Transilvaniei și să învingă opoziția nobilimii maghiare, i-au încurajat pe românii ardeleni să adere la Biserica Greco-Catolică, cu promisiunea că „uniții” vor avea aceleași drepturi ca și națiunile privilegiate și religiile lor recepte. Uniatismul a fost acceptat de către mitropoliții Teofil și Atanasie Anghel în anii 1697-1698. De asemenea, și alți protopopi au acceptat uniatismul. Deși apariția Bisericii Greco-Catolice în Transilvania i-a divizat religios pe români, totuși greco-catolicismul va contribui decisiv la afirmarea națiunii române din Transilvania. Lupta națională se afirmă puternic în perioada 1731-1770. Au loc două fapte istorice importante. Primul: activitatea lui Innocențiu Micu Klein. Acesta, în calitate de Episcop Greco-catolic și de membru al Dietei, a formulat primul program politic național al românilor. El cerea egalitatea românilor, indiferent de confesiune, cu celelate națiuni din Transilvania. La baza revendicărilor sale a așezat argumentația originii latine, vechimii și continuității românilor pe aceste meleaguri. Cererile sale au fost expuse și într-un „Supplex Libellus” înaintat împărătesei Maria Tereza. Totuși, el va fi exilat la Roma, până la moarte. Al doilea fapt: în urma intensificării mișcprii naționale a românilor, va fi  numit un nou episcope ortodox în Transilvania - un sârb, Vasile Novacovici. Se restabilea, astfel, Episcopia Ortodoxă din Transilvania, desființată după apariția Bisericii Greco-Catolice. Mai târziu, va avea în frunte un român, pe Vasile Moga - 1809.

 În continuare, pentru lupta națională a românilor, remarcăm în spațiul extracarpatic, în perioada 1720-1800, două evenimente importante - participarea voluntarilor români la războaiele ruso-austro-ruse dintre 1736-1739 și 1768-1774. Primul: războiul dintre 1736-1739; în timpul acestui război, boierii din Țara Românească și Moldova au întrevăzut în Rusia un sprijin în lupta pentru înlăturarea dominației otomane. Mai mult, între Rusia și boierimea moldovenească s-a încheiat un acord prin care Rusia promitea independența Moldovei! La sfârșitul războiului, Oltenia a revenit Țării Românești - ea fusese ocupată de Habsburgi în 1718. Al doilea: războiul dintre 1768-1774; în urma acestui război s-a încheiat Tratatul de la Kuciuk-Kainardji. Acesta a prevăzut pentru cele două țări românești extracarpatice un început de edificare a statutului lor internaționl. Se prevedeau clar obligațiile față de Poartă, care nu mai puteau fi stabilite arbitrar. De asemenea, se prevedea deschiderea de consulate rusești la Iași și București. Prin intermediul consulilor, Rusia va prezenta planuri de unificare a celor două țări românești într-un Regat al Daciei condus de un prinț din familia imperială rusă. Astfel, Rusia va contribui, fără să dorească evident acest lucru, la întărirea legăturilor dintre cele două țări și la afirmare clară a idei de unire a acestora într-un singur stat - idee expusă limpede de marele boier muntean Mihail Cantacuzino într-un memoriu din 1772. Între cele războaie observăm o asemănare - Rusia se afirmă ca „protectoare” a creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman, susținând, sus și tare, drepturile acestora, deci și pe cele ale românilor din Principate. Există și o deosebire clară: războiul din 1768-1774 a contribuit prin tratatul de la Kuciuk-Kainardji la începutul edificării statutului internațional al Principatelor, în timp ce, războiul din 1736-1739 nu s-a încheiat cu așa ceva, având loc doar revenirea Olteniei înapoi la Țara Românească.

 Începutul secolului XIX a marcat o serie de evoluții negative pentru spațiul românesc. Cea mai gravă a fost reprezentată de anexarea Basarabiei de către Rusia în 1812. Chiar și în aceste condiții au continuat și s-au amplificat acțiunile pentru emanciparea națională a românilor. Acest aspect este pus în evidență de două fapte istorice importante. Primul: în cele două Principate se accentuează acțiunea boierimii autohtone de a trimite memorii marilor puteri. În aceste memorii se cereau, printer altele, înlăturarea domniilor fanariote și respectarea autonomiei Principatelor conform prevederilor din capitulațiile încheiate cu Poarta Otomană. Printre cele mai importante memorii se remarcă cel al lui Dimitrie I.Sturdza intitulat „Plan sau formă de oblăduire republicească-aristo-democraticească”. Boierimea autohtonă devenea tot mai conștientă de faptul că nu putea înlătura domniile fanariote decât prin ajutorul forțelor sociale de jos, ale „plebei”. În această direcție se va înscrie și încercarea de atragere în aceste acțiuni a „comandirului de panduri” Tudor Vladimirescu. Un al doilea fapt: în Transilvania înregistrăm apogeul activității reprezentanților „Școlii Ardelene”. La acest aspect a contribuit în special marea răscoală din 1784 care a impus intelectualilor români transilvăneni necesitatea absolută de a se implica total în lupta de emencipare a românilor. Important este și amănuntul că, în 1809 în fruntea Episcopiei Ortodoxe este numit un român, Vasile Moga, aspect amintit și mai sus.

 Spre sfârșitul perioadei de timp, ce constituie obiectul atenției noastre, remarcăm două acțiuni politice desfășurate în țara Românească, în deceniul V al secolului XIX. Prima: constituirea societății masonice „Frăția”, în 1843. Aceasta cuprindea reprezentanți ai românilor din toate țările românești, exemplu: Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Timotei Cipariu, George Barițiu, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu etc.. Societatea va elabora practic programul revoluției pașoptiste din Țara Românească, parțial și pe cel al revoluției din Moldova, - se pare că „Asociația patriotică” reprezenta filiala moldovenească a „Frăției”. De asemenea, în cadrul filialei de la Paris a „Frăției”, - „Societatea studenților români” -, Nicolae Bălcescu a formulat progarmul național al românilor: „Românismul este steagul nostru. Sub el trebuie să-i aducem pe toți românii.”. La baza activității „Frăției” a stat, așadar, îndeplinirea țelurilor fundamentale ale românilor: unirea și independența. Independența urma să fie obținută în etape, mai întâi, trebuind să fie înlăturat protectoratul Rusiei. A doua acțiune: activitatea guvernului provizoriu din timpul revoluției pașoptiste din Țara Românească. La baza activității guvernului provizoriu a stat „Proclamația de la Islaz” ale cărei obiective au fost inspirate, în mod evident, de programul „Frăției”. Printre altele, reprezentanții guvernului provizoriu au sprijinit ideea unirii tuturor românilor într-o singură țară. Mai mult, la propunerea revoluționarului ardelean Augst Treboniu Aurelian ar fi urmat să se desfășoare la București un „Congres general cu reprezentanți ai tuturor românilor”.

 Din toate cele prezentate se observă că, într-adevăr, perioada 1601-1850 a fost decisivă pentru apariția și afirmarea națiunii române, pentru apariția și afirmarea programului politic național, îndeplinit parțial în secolul XIX - Unirea Principatelor și Independența.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte).

 Următoarele secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie: 

A. Competenţe specifice

2.2. Argumentarea unei opinii referitoare la un fapt istoric prin utilizarea informaţiilor provenite din diferite surse

3.1. Valorificarea experiențelor istorice oferite de acțiunea personalităților/grupurilor în contexte istorice variate 

Domenii de conţinut Conţinuturi şi studii de caz

9. România secolelor XX-XXI

- România şi Primul Război Mondial. Marea Unire din 1918

(Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasa a VIII-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017) 

B. Competenţe specifice Conţinuturi

2.3 Analizarea factorilor politici, sociali, economici, culturali care alcătuiesc imaginea unei societăţi

2.4 Recunoaşterea continuităţii, schimbării şi a cauzalităţii în evoluţia socială 

STATUL ŞI POLITICA

•Regimuri politice în perioada interbelică

Probleme de atins: regimuri democratice, fascismul, nazismul, comunismul (Programa școlară pentru clasa a X-a - Istorie, OMEC nr. 4598 / 31.08.2004)

1. Prezentați activitatea didactică desfășurată pentru secvența A, având în vedere:

- precizarea câte unei metode didactice adecvate pentru formarea/dezvoltarea fiecăreia dintre cele două competențe specifice;

- exemplificarea formării/dezvoltării uneia dintre competențele specifice prin metoda pentru care ați optat (menționarea a trei resurse didactice și a trei sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz);

- menționarea a două avantaje și a două limite ale utilizării probelor orale ca metodă de evaluare. 

2. Evaluați competențele specifice din secvența B, având în vedere:

- proiectarea unui item obiectiv care evaluează una dintre competențele specifice, precizând tipul itemului și utilizând informație istorică din Conţinuturi;

- proiectarea unui item semiobiectiv care evaluează ambele competențe specifice, precizând tipul itemului și utilizând informație istorică din Conţinuturi, diferită de aceea de la itemul obiectiv.

Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile corespunzătoare itemilor.

Rezolvare 1:

 Pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice 2.2 din secvența A este foarte utilă metoda Cubului. Pentru competența 3.1 este utilă metoda SVA. Metoda Cubului este una dintre cele mai adecvate metode pentru formarea/dezvoltarea competențelor de argumentare și analiză. Astfel, pentru competența 2.2 se poate proceda în felul următor: profesorul prezintă, mai întâi, resursele didactice necesare. Acestea pot fi: bibliografice - exemple: „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, autor Neagu Djuvara, „O istorie sinceră a poporului român”, autor Florin Constantiniu, „România - 1866-1947”, autor Keith Hitchins; resurse digitale - lecții de istorie de pe platformele Prezi, Didactica.ro, Enciclopedia României.ro etc.; resurse bazate pe documente istorice - Documente privind istoria românilor/DIR. Va împărți, apoi, elevii în trei grupe, fiecărei grupe urmând să-i revină câte-o sarcină de lucru. Metoda Cubului pentru competența 2.2 poate fi formulată astfel:

1. Descrieți situația României în perioada anilor 1914-1916!

2. Comparați modul de operare al armatei române din 1916 cu cel din 1917!

3. Asociați următoarele noțiuni istorice/termeni și personalități: campanile militară, misiune militară franceză, Crucea Roșie, Regina Maria, Alexandru Averescu etc., într-un eseu cu tema: „Campania militară a anului 1917”!

4. Aplicați cunștințele de istorie universală privitoare la anul 1918 și explicați cum anume situația internațională  a favorizat Marea Unire!

5. Analizați documentele Marii Uniri!

6. Argumentați, pro sau contra, afirmația: „România Mare  a fost rezultatul bacșișului oferit de Antantă aliatului român”!

 Întrucât metoda Cubului prezintă 6 sarcini la fel de importante, acestea pot fi împărțite elevilor pe principiul o grupă-două sarcini. Sarcinile pot fi alese de către grupele de elevi sau pot fi distribuite aleatoriu de către profesor. Pentru rezolvarea lor, elevii vor consulta resursele indicare de profesor și vor realize referate, comunicări sau proiecte.

 În ceea ce privește competența specifică 3.1, formarea/dezvoltarea acesteia pein metoda SVA, iată o prezentare pe scurt: mai întâi, elevii vor nota în rubrica „Știu” tot ceea ce cred că știu despre personalitățile care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri - exemplu: acțiunile unor personalități ca Ion I.C. Brătianu, Regina Maria la Conferința de Pace etc.; apoi, vor scrie în rubrica „Vreau să știu” ce vor dori să cunoască/să știe - exemplu: Cum putem folosi experiența luptei oamenilor politici români la Conferința de Pace din 1919-1920 pentru promovarea și apărarea intereselor României astăzi? La final, în rubrica „Am învățat” vor scrie concluziile la care au ajuns în urma cercetării serselor istorice.

 În ceea ce privește probele orale ca metodă de evaluare - evaluarea orală este o formă a conversației didactice. Întrebările din cadrul conversației didactice pot fi de tip catehetic sau de tip euristic. Acest tip de probe pot avea atât avantaje cât și dezavantaje. Astfel, pot fi menționate două avantaje: primul - întrucât numărul de ore de istorie pe săptămână este redus, de regulă o oră pe săptămână, se pot face importante economii de timp. Probele de evaluare scrisă necesită ore în acest sens, astfel încât, există riscul ca profesorul să nu aibă suficiente ore rămase pentru parcurgerea întregii programe. Al doilea avantaj: elevii pot fi evaluați direct în ceea ce privește capacitățile lor de exprimare orală într-un limbaj științific specific istoriei. Prezentăm și două dezanataje serioase: primul: nu există bareme controlabile; evaluarea răspunsurilor oferite de elevi depinde mult de subiectivitatea profesorului. Al doilea: tipul de întrebări poate determina răspunsuri bazate pe „toceala mecanică”, specifică conversației catehetice, sau, răspunsuri care necesită descoperirea adevărului istoric, specifice conversației euristice.

2. Pentru evaluarea competenței specifice 2.3 din secvența B este foarte nimerit itemul de asociere/perechi. Acest item face parte din categoria itemilor obiectivi și pentru a fi mai concludent se vor utiliza asocieri pe trei coloane. Astfel:

A. comunismul                                   a. Benito Mussolini

B. statele democratice                       b. triumful rasei ariene

C. nazismul                                          c. New Deal

D. fascismul.                                        d. Stalin

                                                               e. Adolf Hitler

                                                               f. dușmanii poporului.

1. modelul suedez

2. gulag

3. marșul asupra Romei

4. legile de la Nuremberg.

 

Răspusul așteptat/corect + punctajul:

A-d,f-2  - 30 puncte;

B-c-1     - 15 puncte;

C-b,e-4  -30 puncte;

D-a-3     - 15 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

 Pentru evaluarea ambelor competențe specifice din secneța B este foarte util itemul întrebări structurate. Acest tip de item face parte din categoria itemilor semiobiectivi. În fapt, poate cuprinde atât întrebări cât și cerințe. În formularea itemului se pleacă de la un text-suport. Astfel:

 Citiți cu atenție textul următor:

 „Victoria marilor puteri democratice în primul război mondial și înfrângerea imperiilor cu regimuri politice autoritare sau absolutiste a determinat răspândirea democrației în multe state din Europa. În unele state democrația s-a consolidat, în altele aceasta a fost foarte slabă și sub influența unor factori interni și externi a sucombat cedând locul unor regimuri politice de tip autoritar sau totalitar.”

                         - Constantin Bușe, Mihai Sorin Rădulescu - manual de istorie, clasa a XI-a.

 Plecând de la text, răspundeți/rezolvați întrebările/cerințele:

1. Ce factori au facilitat instaurarea regimurilor totalitare în Italia și Germania? - 30               puncte;

2. Prezentați, pe scurt, soluțiile aplicate de unele state democratice pentru a ieși din Marea Criză. - 20 puncte;

3. Care au fost trăsăturile cele mai severe ale regimului sovietic în timpul lui Stalin?

 - 30 puncte;

4. Enumerați câteva trăsături ale anilor nebuni”. - 20 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

Răspunsurile așteptate:

1. Factori: în Italia - nemulțumirea majorității poporului italian pentru faptul că Italiei nu i se satisfăcuseră revendicările teritoriale din Balcani pe care Antanta i le promisese pentru a o convinge să intre în război pe partea ei; agravarea crizei economice post-război și incapacitatea guvernului de a găsi soluții; dorința fasciștilor dar și a majorității italienilor de a „reface” Imperiul Roman!

În Germania - cosecințele dramatice ale Marii Crize au permis naziștilor să ofere „soluții” pentru rezolvarea lor; sprijinul oferit de mari concerne industriale care a permis naziștilor să desfășoare o campanie electorală extrem de costisitoare; cercuri politice occidentale au sprijinit pe naziști să preia puterea deoarece au văzut în ei o stavilă în calea extinderii comunismului.

2. Printre soluții s-au remarcat: politica de „New Deal” în SUA, promovată de către președintele Franklin Delano Roosevelt. Această politică a permis intervenția statului în economie pe baza principiilor neoliberalismului. Printre măsurile din cadrul „New Deal” amintim: Legea de refacere a industriei, moratoriul național bancar, înființarea Administrației Lucrărilor Publice etc.. În Suedia, guvernul social-democrat a impus măsuri de protecție socială în paralel cu cele de încurajare a economiei; aceste măsuri au consacrat „modelul suedez” al statului social, ce s-a menținut decenii la rând, până relativ recent.

3. Printre cele mai severe aspecte/trăsături amintim: colectivizarea și foametea pe care a generat-o, mai ales în Ucraina - holodomorul, epurarea „dușmanilor poporului” - milioane de oameni au fost trimiși în gulag, cultul personalității lui Stalin care a luat proporții grotești etc..

4. Trăsături: politici sociale; consum de masă; răspândirea jazzului, charlestonului, tangoului; cumpărarea de acțiuni de către un număr foarte mare de cetățeni și speculațiile bursiere; avântul cinematografiei și al sportului profesionist; „febra” automobilului; comercializarea Crăciunului și răspândirea „cultului” lui Moș Crăciun etc..