IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a noua).

 

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a noua)

43: Ilustrări despre Împărăție:

MATEI 13:1-53 MARCU 4:1-34 LUCA 8:4-18:

IISUS FACE ILUSTRĂRI DESPRE ÎMPĂRĂȚIE:

 Se pare că Iisus se află în Capernaum când îi mustră pe farisei. Mai târziu în aceeaşi zi, El iese din casa unde stă şi merge la Marea Galileii, aflată în apropiere, unde se adună mulţimi de oameni. Iisus se urcă într-o barcă, se îndepărtează de ţărm şi începe să-i înveţe pe oameni despre Împărăția Cerurilor folosind mai multe ilustrări sau parabole. Ascultătorilor lui Iisus le sunt cunoscute multe dintre cadrele sau situaţiile menţionate de El, fiindu-le mai uşor să înţeleagă anumite aspecte privitoare la Împărăție. Mai întâi, Iisus vorbeşte despre un semănător care seamănă sămânţă. Unele seminţe cad de-a lungul drumului şi sunt mâncate de păsări. Altele cad pe locuri stâncoase, unde nu este mult pământ. Rădăcinile plantei nu se pot dezvolta bine deoarece solul nu este adânc, iar plantele abia încolţite sunt arse de soare şi se usucă. Alte seminţe cad printre spini, care înăbuşă plantele tinere când acestea răsar din pământ. Iar altele cad pe pământ bun şi dau rod: „una o sută, alta şaizeci şi alta treizeci” (Matei 13:8). Într-o altă ilustrare, Iisus compară Împărăția cu un om care seamănă sămânţă. În acest caz, indiferent dacă omul doarme sau este treaz, seminţele cresc „fără ca el să ştie cum” (Marcu 4:27). Acestea cresc de la sine şi dau rod, pe care omul îl poate secera. Iisus face apoi o a treia ilustrare despre semănat. Un om seamănă sămânţă bună, dar, „în timp ce oamenii dorm”, un duşman seamănă neghină în mijlocul grâului. Sclavii stăpânului îl întreabă dacă să smulgă neghina. El le răspunde: „Nu, ca nu cumva, strângând neghina, să smulgeţi din rădăcină şi grâul odată cu ea. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş şi la vremea secerişului le voi spune secerătorilor: Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca să fie arsă, apoi duceţi-vă să strângeţi grâul în hambarul meu” (Matei 13:24-30). Mulţi dintre ascultătorii lui Iisus ştiu cum se cultivă pământul. El face referire şi la alt lucru bine cunoscut de auditoriul său: mica sămânţă de muştar. Aceasta creşte şi devine un pom atât de mare, încât păsările se pot adăposti în ramurile lui. Iisus spune privitor la această sămânţă: „Împărăția Cerurilor este asemenea unui grăunte de muştar pe care un om l-a luat şi l-a semănat în ogorul lui” (Matei 13:31). Iisus nu predă o lecţie de botanică, ci face o ilustrare cu privire la o creştere impresionantă, arătând cum ceva foarte mic poate deveni foarte mare. Apoi Iisus vorbeşte despre un proces pe care mulţi dintre ascultătorii săi îl cunosc. El aseamănă Împărăția Cerurilor cu plămădeala „pe care o femeie a luat-o şi a ascuns-o în trei măsuri mari de făină” (Matei 13:33). Deşi plămădeala este ascunsă, adică amestecată cu făina, ea face să dospească tot aluatul, producând o creştere considerabilă şi schimbări care nu pot fi observate uşor. După ce face aceste ilustrări, Iisus le dă drumul mulţimilor şi se întoarce la casa în care stă. Nu după mult timp, discipolii vin la El deoarece vor să înţeleagă semnificaţia ilustrărilor sale.

DISCIPOLII ÎNŢELEG ILUSTRĂRILE LUI IISUS: Discipolii l-au mai auzit şi înainte pe Iisus făcând ilustrări, dar acum este prima oară când foloseşte atât de multe. Ei îl întreabă: „De ce le vorbeşti în ilustrări?” (Matei 13:10). Un motiv pentru care Iisus face aceasta este că astfel împlineşte o profeţie biblică. În Evanghelia după Matei se spune: „Nu le vorbea fără ilustrări, ca să se împlinească ce se spusese prin profetul care a zis: Îmi voi deschide gura în ilustrări şi voi vesti lucruri ascunse de la întemeierea lumii.” (Matei 13:34, 35; Psalmul 78:2 - T.M.). Iisus foloseşte ilustrări şi dintr-un alt motiv. Acestea pot dezvălui atitudinea oamenilor. Cei mai mulţi îl caută pe Iisus doar pentru că-l privesc ca pe un povestitor bun şi pentru că face miracole. Ei nu-l consideră Domnul lor de care trebuie să asculte şi pe care trebuie să-l urmeze cu abnegaţie (Luca 6:46, 47). Nu vor să-şi schimbe concepţiile şi modul de viaţă. Nu, ei nu vor ca mesajul să-i influenţeze în asemenea măsură. Răspunzând la întrebarea discipolilor, Iisus le spune: „De aceea le vorbesc în ilustrări, pentru că, deşi privesc, privesc în zadar şi, deşi aud, aud în zadar şi nu înţeleg. Şi cu ei se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice: … Inima acestui popor a ajuns insensibilă.” (Matei 13:13-15; Isaia 6:9, 10). Aceste cuvinte nu se aplică însă la toţi cei care îl aud pe Iisus. El explică: „Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat vă spun că mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, dar nu le-au văzut, şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit” (Matei 13:16, 17). Cei doisprezece apostoli şi alţi discipoli loiali sunt receptivi la mesajul lui Iisus. De aceea, Iisus spune: „Vouă vă este dat să înţelegeţi tainele Împărăției Cerurilor, dar acelor oameni nu le este dat” (Matei 13:11). Întrucât ei doresc cu sinceritate să înţeleagă învăţăturile sale, Iisus le explică ilustrarea despre semănător. „Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu”, spune Iisus (Luca 8:11). Pământul reprezintă inima unei persoane. Aceste informaţii sunt esenţiale pentru a înţelege ilustrarea sa. Referitor la sămânţa semănată în pământul bătătorit de la marginea drumului, Isus explică: „Diavolul … ia cuvântul din inima lor, ca să nu creadă şi să nu fie salvaţi” (Luca 8:12). Sămânţa semănată pe locul stâncos îi reprezintă pe oamenii care primesc cuvântul cu bucurie, dar nu lasă ca acesta să pătrundă adânc în inima lor. Ei se poticnesc „când vine un necaz sau o persecuţie din cauza cuvântului”. Da, „în timp de încercări”, poate când întâmpină opoziţie din partea familiei sau a altora, ei renunţă (Matei 13:21; Luca 8:13). Ce se poate spune despre sămânţa care cade printre spini? Iisus le zice discipolilor că aceasta se referă la oamenii care au auzit cuvântul, dar sunt copleşiţi de „îngrijorările acestui veac” şi se lasă înşelaţi de „puterea amăgitoare a bogăţiilor” (Matei 13:22). Ei au avut cuvântul în inima lor, însă acesta este înăbuşit şi devine neroditor. Ultimul tip de sol menţionat de Iisus este pământul bun. Acesta se referă la cei care aud cuvântul şi îl acceptă în inima lor, înţelegându-i pe deplin sensul. Drept urmare, ei „aduc rod”. Totuşi, din cauza unor împrejurări precum vârsta înaintată sau problemele de sănătate, nu toţi pot da rod în aceeaşi măsură; unul dă o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Într-adevăr, cei ce sunt binecuvântaţi în serviciul adus lui Dumnezeu sunt „cei care, după ce au auzit cuvântul cu o inimă curată şi bună, îl păstrează şi aduc rod cu perseverenţă” (Luca 8:15). Cât de impresionaţi trebuie să fie discipolii care l-au căutat pe Iisus ca să le explice învăţăturile sale! Acum ei înţeleg în profunzime ilustrările lui Iisus. El vrea ca discipolii să înţeleagă ilustrările sale pentru a putea şi ei să le împărtăşească altora adevărul. „Oare este adusă lampa ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat?”, întreabă Iisus. „Nu este ea adusă ca să fie pusă pe lampadar?” De aceea, Iisus dă următorul sfat: „Cine are urechi de auzit să audă” (Marcu 4:21-23).

BINECUVÂNTAŢI CU ŞI MAI MULTĂ INSTRUIRE: După ce Iisus le explică ilustrarea despre semănător, discipolii vor să cunoască mai multe. „Explică-ne ilustrarea despre neghina din ogor”, îl roagă ei (Matei 13:36). Cerând aceasta, discipolii manifestă o atitudine total diferită de a celorlalţi oameni din mulţimea adunată pe ţărm. Acei oameni au auzit învăţăturile lui Iisus, dar nu au avut dorinţa de a afla semnificaţia ilustrărilor sale şi modul în care se aplică ele. Ei s-au mulţumit cu o explicaţie sumară a adevărurilor la care făceau referire ilustrările. Iisus realizează un contrast între auditoriul de pe ţărm şi discipolii săi, care sunt dornici să înveţe. El spune: „Fiţi atenţi la ce auziţi. Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura, ba vi se va şi adăuga” (Marcu 4:24). Discipolii iau seama la cele auzite de la Iisus. Ei sunt interesaţi de lucrurile spuse de El şi le acordă atenţie într-o măsură mare, fiind binecuvântaţi cu mai multă instruire, cu mai multă lumină spirituală. Răspunzându-le discipolilor la întrebarea referitoare la ilustrarea despre grâu şi neghină, Iisus explică: „Semănătorul seminţei bune este Fiul Omului; ogorul este lumea; cât despre sămânţa bună, aceştia sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău; duşmanul care a semănat-o este Diavolul. Secerişul este sfârșitul acestui veac/acestei lumi, iar secerătorii sunt îngerii” (Matei 13:37-39). După ce menţionează ce reprezintă fiecare aspect din ilustrarea sa, Iisus descrie deznodământul. El spune că, lasfârșitul lumii, secerătorii, sau îngerii, îi vor separa pe creştinii falşi, asemănători cu neghina, de „fiii Împărăției”. „Cei drepţi” vor fi strânşi şi, în cele din urmă, vor străluci „în Împărăția Tatălui lor”. Iar „fiii celui rău” vor fi distruşi/trimiși în iad/ulterior, în iazul de foc; de aceea, pentru ei „va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13:41-43). Iisus îi binecuvântează pe discipolii săi cu mai multă cunoştinţă făcându-le alte trei ilustrări. Mai întâi, El spune: „Împărăția Cerurilor este asemenea unei comori ascunse într-un câmp, pe care un om a găsit-o şi a ascuns-o. Apoi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără câmpul acela” (Matei 13:44). Iisus continuă: „Împărăția  Cerurilor este şi asemenea unui negustor voiajor care caută perle scumpe. Când a găsit o perlă de mare valoare, a plecat, a vândut imediat tot ce avea şi a cumpărat-o” (Matei 13:45, 46). Prin ambele ilustrări, Iisus scoate în evidenţă dispoziţia unei persoane de a face sacrificii pentru ceea ce este cu adevărat preţios. Negustorul vinde imediat tot ce are pentru a obţine perla de mare valoare. Exemplul referitor la o perlă de mare valoare este uşor de înţeles pentru discipolii lui Iisus. Iar omul care găseşte o comoară ascunsă într-un câmp vinde şi el tot ce are pentru a intra în posesia ei. În ambele situaţii, se poate obţine ceva valoros, ce merită dobândit şi preţuit. Sacrificiile făcute de cei doi bărbaţi din ilustrări pentru a obţine acele lucruri de valoare pot fi comparate cu sacrificiile pe care le face o persoană pentru a-şi satisface necesităţile spirituale (Matei 5:3). Unii dintre cei care aud aceste ilustrări au dovedit deja că sunt dispuşi să facă eforturi mari ca să-şi satisfacă necesităţile spirituale şi să fie cu adevărat continuatori ai lui Iisus (Matei 4:19, 20; 19:27). În final, Iisus aseamănă Împărăția Cerurilor cu un năvod care adună tot felul de peşti (Matei 13:47). Când peştii sunt separaţi, cei buni sunt păstraţi în vase, dar cei răi sunt aruncaţi. Iisus spune că la fel va fi şi lasfârșitul lumii: îngerii îi vor separa pe cei răi de cei drepţi. Iisus însuşi desfăşura un fel de pescuit spiritual când i-a chemat pe primii săi discipoli să fie „pescari de oameni” (Marcu 1:17). Însă El precizează că ilustrarea despre năvod se aplică în viitor, „la sfârșitul lumii” (Matei 13:49). Aşadar, apostolii şi alţi discipoli care îl ascultă pe Iisus îşi pot da seama că în viitor se vor întâmpla lucruri deosebit de interesante. Cei care au auzit ilustrările spuse de Iisus când se afla în barcă primesc şi mai multă lumină spirituală. Iisus arată că este dispus să le explice discipolilor săi deoparte toate lucrurile (Marcu 4:34). El este „asemenea unui om, stăpânul unei case, care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi” (Matei 13:52). Făcând aceste ilustrări, Iisus nu-şi etalează aptitudinile de predare, ci le împărtăşeşte discipolilor săi adevăruri care sunt asemenea unei comori preţioase. Iisus este într-adevăr un „învăţător public/rabin” ca nimeni altul!

44: Iisus potoleşte o furtună pe mare:

MATEI 8:18, 23-27 MARCU 4:35-41 LUCA 8:22-25:

IISUS LINIŞTEŞTE O FURTUNĂ PE MAREA GALILEII:

 Iisus a avut o zi lungă şi obositoare. La lăsarea serii, El le spune discipolilor săi: „Să trecem pe celălalt ţărm”, care se află pe partea opusă oraşului Capernaum (Marcu 4:35). Pe ţărmul estic al Mării Galileii se află ţinutul gherasenilor, care aparţine regiunii Decapole. Oraşele din această regiune sunt centre ale culturii greceşti, deşi aici locuiesc şi mulţi evrei. Plecarea lui Iisus din Capernaum nu trece neobservată. Şi alte bărci pornesc în această călătorie (Marcu 4:36). De fapt, celălalt ţărm nu este foarte departe. Marea Galileii este un lac mare cu apă dulce, care are o lungime de aproximativ 21 de kilometri şi o lăţime maximă de circa 12 kilometri. Însă lacul este destul de adânc. Deşi este un om perfect, Iisus se simte obosit, întrucât desfăşoară o activitate intensă. Prin urmare, după ce părăsesc ţărmul, El se întinde în partea din spate a bărcii, îşi pune capul pe o pernă şi adoarme. Unii dintre apostoli ştiu să conducă o ambarcaţiune, însă călătoria nu va fi uşoară. Marea Galileii este înconjurată de munţi, iar temperatura de la suprafaţa apei este adesea destul de ridicată. Uneori, mase de aer rece dinspre munţi coboară spre mare, iar, când intră în contact cu suprafaţa caldă a apei, se produc în mod neaşteptat furtuni violente. Acest fenomen are loc şi acum. În scurt timp, valurile izbesc cu putere barca. Aceasta începe să se umple de apă, iar apostolii sunt în pericol (Luca 8:23). Dar Iisus nu se trezeşte. Apostolii se luptă cu disperare să ţină barca sub control. Nu este prima oară când sunt surprinşi de o furtună. Dar acum situaţia este diferită. Temându-se pentru viaţa lor, ei îl trezesc pe Iisus şi îi spun: „Doamne, salvează-ne, că pierim!” (Matei 8:25). Discipolii se tem că se vor îneca. Iisus le spune: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” (Matei 8:26). Apoi ceartă vântul şi spune mării: „Taci! Potoleşte-te!” (Marcu 4:39). Vântul năprasnic se opreşte, iar marea devine calmă. În evangheliile lor, Marcu şi Luca menţionează mai întâi că Iisus potoleşte în mod miraculos furtuna şi după aceea amintesc lipsa de credinţă a discipolilor. Cât de impresionaţi trebuie să fie discipolii! Tocmai au văzut cum o furtună cumplită s-a potolit, aşternându-se apoi o linişte desăvârşită. Discipolii sunt cuprinşi de o mare frică şi îşi zic unii altora: „Cine este oare acesta de-l ascultă până şi vântul şi marea?”. În cele din urmă, ei ajung teferi pe celălalt mal (Marcu 4:41-5:1). Probabil că bărcile care au pornit pe mare odată cu ei au reuşit să se întoarcă pe ţărmul vestic. Este încurajator să ştim că Fiul lui Dumnezeu are putere asupra forţelor naturii. Când Iisus va fi Împărat al pământului, în timpul Împărăției de o mie de ani, toţi oamenii vor trăi în siguranţă, întrucât nu vor mai avea loc dezastre naturale.

45: Iisus are putere asupra multor demoni:

MATEI 8:28-34 MARCU 5:1-20 LUCA 8:26-39:

IISUS SCOATE DEMONI ŞI ÎI TRIMITE ÎNTR-O TURMĂ DE PORCI:

 Când ajung pe uscat după ce supravieţuiesc unei furtuni puternice pe mare, discipolii sunt şocaţi de ceea ce văd. Doi bărbaţi extrem de violenţi, amândoi demonizaţi, ies dintr-un cimitir din apropiere şi aleargă spre Iisus. Unul dintre ei atrage în mod deosebit atenţia, probabil pentru că este mai violent şi de mai mult timp posedat de demoni. Bărbatul este vrednic de milă. Umblă gol şi, „noapte şi zi, stă în morminte şi pe munţi, ţipând şi crestându-se cu pietre” (Marcu 5:5). Modul în care se manifestă inspiră groază, astfel că oamenilor le este teamă să treacă pe drumul pe unde umblă el. Unii au încercat să-l lege, dar bărbatul a rupt lanţurile şi a sfărâmat obezile cu care îi erau imobilizate picioarele. Nimeni nu-l poate stăpâni. După ce bărbatul se apropie de Iisus şi cade la picioarele sale, demonii care îl stăpânesc îl fac să strige: „Ce-am eu de-a face cu tine, Iisus, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu că nu mă vei chinui”. Iisus demonstrează că are autoritate asupra demonilor, poruncind: „Ieşi din omul acesta, spirit necurat!” (Marcu 5:7, 8). În realitate, acest om este stăpânit de mulţi demoni. Când Iisus întreabă: „Care îţi este numele?”, i se răspunde: „Numele meu este Legiune, pentru că suntem mulţi” (Marcu 5:9). O legiune romană era alcătuită din mii de soldaţi; prin urmare, mulţi demoni îl chinuie pe acest om, găsind plăcere în suferinţa lui. Ei îl imploră pe Iisus „să nu le poruncească să se ducă în abis”. Se pare că demonii îşi dau seama ce îi aşteaptă atât pe ei, cât şi pe conducătorul lor, Satan (Luca 8:31). În apropiere paşte o turmă de aproximativ 2 000 de porci, animale necurate potrivit Legii, pe care evreii nu trebuie nici măcar să le aibă. Demonii zic: „Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei” (Marcu 5:12). Iisus îi lasă să intre în porci. Atunci, toţi cei 2 000 de porci se reped peste povârniş în mare şi se îneacă. Văzând aceasta, păzitorii turmei de porci merg în grabă în oraş şi în ţinutul din jur ca să le dea de veste oamenilor. Aceştia vin să vadă ce s-a întâmplat. Când sosesc, observă că bărbatul din care au ieşit demonii este bine şi se comportă normal. Surprinzător, omul este îmbrăcat şi stă la picioarele lui Iisus. Cei care aud despre ce i s-a întâmplat bărbatului sau care îl văd sunt cuprinşi de teamă, neştiind cum i-ar putea afecta pe ei acest miracol. De aceea, îi cer lui Iisus să plece din regiunea lor. Când Iisus se urcă în barcă şi se pregăteşte să plece, omul care a fost demonizat îl imploră să-i permită să meargă cu el. Dar Iisus îi spune: „Du-te acasă la rudele tale şi spune-le tot ce a făcut Domnul pentru tine şi cum a avut îndurare faţă de tine” (Marcu 5:19). De obicei, Iisus le porunceşte celor pe care îi vindecă să nu spună nimănui despre miracolul înfăptuit deoarece nu doreşte ca oamenii să-şi formeze o părere despre El pe baza unor relatări senzaţionale. În acest caz, cel ce a fost demonizat reprezintă o dovadă vie a puterii lui Iisus şi va putea să le depună mărturie oamenilor la care Iisus nu are posibilitatea să ajungă. De asemenea, mărturia lui ar putea pune capăt eventualelor comentarii negative referitoare la pierderea turmei de porci. Astfel, bărbatul pleacă şi începe să vorbească în Decapole despre ce a făcut Iisus pentru el.