POLITICA DÂMBOVIȚEANĂ LA ÎNCEPUT DE AN.

 

POLITICA DÂMBOVIȚEANĂ LA ÎNCEPUT DE AN

1. Ce lipsește pentru a scăpa de alianța PSD-PNL?

 Alegerile din 2024 par adjudecate, PSD și PNL își vor continua guvernarea într-o coaliție în care liberalii vor fi jucăria din tolba social-democraților. Argumentul forte pentru această formulă și care va justifica în campanie blatul dintre PSD și PNL va fi blocarea extremismului. AUR are șanse serioase să fie al doilea partid de pe eșichierul politic. Polul de dreapta, pivotând un USR în pierdere de viteză și imaginație politică, nu va reuși să formeze o coaliție funcțională decât dacă va atrage de partea sa PNL. Acesta este tabloul momentului, dar, deși știm din experiența altor alegeri că lebedele negre nu ezită să se arate pe cerul României, producând surprize greu de anticipat, de data aceasta am sentimentul că lipsesc ingredientele obligatorii pentru așa ceva: dorința de schimbare, alternativa (lider/partid), „omul negru” și presa independentă.

1. Lipsa dorinței de schimbare - dezamăgirea, neîncrederea și lehamitea domină electoratul care, de regulă, era motorul schimbării. Practic, toate formulele de guvernare posibile au fost testate și toate s-au dovedit eșecuri de zile mari. Ultimul ciclu electoral a fost încununarea - coaliția PNL-USR s-a destrămat lamentabil, PSD a ajuns la guvernare în urma unor mașinațiuni cu sprijin de la Cotroceni și în răspărul votului, iar alianța PNL-PSD se dovedește incapabilă de o guvernare coerentă, eficientă și reformatoare, deși are o majoritate covârșitoare. 

2. Lipsa alternativei și a unui lider. Ciolacu, Ciucă, Drulă, Geoană au carisma unui neg, nu stârnesc emoție și vorbesc noua limbă de lemn a populismului. Nu pot mobiliza oamenii, să le ofere o perspectivă, o speranță, idei, ceva nou. Sunt produsul propriilor partide (chiar și Geoană, cu toată cariera lui la NATO), după chipul și asemănarea acestora, rezultatul contraselecției și clientelismului, inclusiv la USR.

 Aceasta este și explicația pentru care personaje caricaturale precum Simion și Șoșoacă sunt singurele care au crescut în sondaje și sunt peste scorul partidelor. Discursul naționalist, suveranist și antieuropean oferit de cei doi are rezonanță la o parte semnificativă a electoratului (sondajul INCSOP arată că AUR și SOS cumulează 25% și pot atinge chiar 30%, iar Simion și Șoșoacă ajung la 28%). Motivul? Discursul răspunde frustrărilor tranziției și integrării, are componenta antisistem (abandonată de USR), făcându-se purtătorul nemulțumirii față de stat și de scăderea nivelului de trai. Totul, la pachet cu promisiuni utopice - creșterea pensiilor și a alocațiilor cu 500%, naționalizarea marilor companii etc. Strategia de manipulare e clară și aplicată eficient. Într-o lume normală, fenomenul extremismului AUR-SOS ar trebui să dinamizeze celelalte partide, dar nu se întâmplă așa pentru că ascensiunea acestuia le este convenabilă.

3. Lipsa „omului negru”, personajul detestat, văzut ca pericol pentru democrație, cel care enervează în așa măsură încât activează votul negativ al electoratului. A funcționat în cazul lui Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă. Acest personaj nu există până acum. Marcel Ciolacu și-a învățat lecția de la Ponta și Dragnea, evită să supere electoratul așa-zis de dreapta, deși în ultima perioadă beția puterii, aroganța și înclinațiile autoritariste încep să-și arate coarnele. I-ar putea fi fatale.

4. Lipsa unei puternice prese independente. Chiar dacă întotdeauna a existat presa mogulilor aflată în siajul PSD și al PNL, nu lipsea nici media neafiliată, care reușea să contrabalanseze într-o bună măsură influența acesteia. În ultimii ani nu mai vorbim doar de presă plătită prin contracte preferențiale de publicitate cu statul, de jurnaliști „la plic”, de campanii furibunde împotriva unor magistrați sau politicieni, ci de un fenomen mai amplu. Tuturor acestor practici de subordonare a presei li s-a adăugat plata directă și fără perdea de către partide din bugetul primit prin lege. Adică, din banul public. Sumele sunt fabuloase, de ordinul milioanelor de euro, așa cum au arătat numeroase investigații. Rezultatul? Ocultarea subiectelor sensibile pentru PSD, Ciolacu, PNL, Ciucă și baronii aferenți celor două partide, promovarea partidelor extremiste, a suveranismelor și naționalismelor, a teoriilor conspiraționiste.

 Spuneam că, în lipsa acestor factori, este puțin probabilă schimbarea actualei paradigme politice - guvernarea PSD-PNL. O speranță, totuși, există. De unde ar putea veni ea și ce ar trebui să se întâmple? Răspunsul e simplu: de la PNL și USR. La liberali, unde colcăie de mult nemulțumirea, trebuie forțată desprinderea de sub tutela lui Johannis, schimbarea lui Ciucă, deci și găsirea unui candidat valabil la prezidențiale, o campanie fermă anti-PSD și, cel mai bine, ieșirea de la guvernare înainte de europarlamentare. Cu o nouă garnitură de lideri, o altă strategie față de PSD, liberalii s-ar putea salva in extremis și demara negocieri pentru o alianță electorală cu Polul de dreapta, recte USR. Altfel, sunt sortiți prăbușirii. La USR, se impune, de asemenea, găsirea unui lider și candidat la prezidențiale convingător, altul decât Drulă, sau, eventual, susținerea unuia comun PNL-Pol de dreapta. E nevoie de idei noi, soluții concrete, de o schimbare de stil, de un program clar și scurt și, mai ales, de asumarea greșelilor, inclusiv cele făcute în perioada guvernării. Dacă ambele partide vor recunoaște că au comis o eroare majoră rupând coaliția de dreapta, că au acționat sub imperiul orgoliilor și al presiunilor cotroceniste, ar putea, poate, recâștiga încrederea oamenilor în formula unei coaliții PNL-USR (Polul de dreapta) și reactiva electoratul anti-PSD și pe cel speriat de spectrul extremismului. E o șansă mică, dar nu trebuie neglijată, pentru că este unica.

2. Fantezii liberale cu demisia lui Johannis. De ce scenariul plecării la șefia Consiliului European are șanse spre zero:

 Despre posibilitatea alegerii lui Klaus Johannis la președinția Consiliului European nu se discută în mod serios în Europa, cel puțin nu deocamdată, tema fiind una de interes electoral și tactic pentru PNL. „Mi-aș dori ca dl. Johannis, un român, să devină președintele Consiliului, dar sunt mai multe impedimente”, a explicat pentru SpotMedia.ro  europarlamentarul Renew, Dacian Cioloş, direct implicat în negocierile pentru alcătuirea actualei conduceri a UE. Actualul președinte al Consiliului, Charles Michel (Renew Europe), avea mandat, al doilea,  până în noiembrie, însă a anunțat că va candida la alegerile europarlamentare, deci va demisiona în iulie, pentru a prelua mandatul din PE. Ce va urma? În primul rând, trebuie înțeles că nu există noțiunea de președinte interimar, temporar al Consiliului, spune Dacian Cioloș. Dacă titularul nu își mai poate exercita funcția, există două variante: ori funcția este exercitată temporar, până la alegerea noului președinte, de liderul țării care deține președinția semestrială a UE, așa cum era înainte de Tratatul de la Lisabona din 2009; ori liderii UE aleg un nou președinte pentru un mandat de doi ani și jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată. Cum Ungaria va prelua din iunie președinția UE, după demisia lui Charles Michel, prima variantă ar fi ca președinția Consiliului să fie exercitată de Viktor Orban, ceea ce, din motive lesne de înțeles, nu este o perspectiva prea strălucită.Varianta a doua, adică alegerea unui nou președinte al Consiliului, care să înceapă mandatul în iulie, este, fără îndoială, preferabilă. Dar e nevoie de un spațiu de manevră. Motiv pentru care asupra lui Charles Michel sunt unele presiuni să își anunțe demisia mai repede, încă în președinția UE belgiană, astfel încât să fie timp pentru negocierea și alegerea noului președinte al Consiliului până vine Ungaria la rând, după cum sugerează Politico. Publicația citează politicieni europeni care susțin că nu e normal ca Charles Michel să intre în campania electorală în funcția actuală. Dar pozițiile de top din UE au și ele o logică politică, arată Dacian Cioloş. Nu se poate ca popularii să aibă și șefia Comisiei, și PE, și șefia Consiliului. Celelalte două partide din majoritatea actuală nu vor accepta așa ceva. Iar dacă alegi acum un popular la conducerea Consiliului, practic antamezi aranjamentul politic de vârf post-alegeri și trebuie să faci negocierile post-electorale în funcție de acest element deja fixat, explică Dacian Cioloș. Asta ar însemna ca popularii să prefere funcția de președinte al Consiliului față de președinția Comisiei Europene, ceea ce e greu de crezut. Favoritul pentru Consiliu, potrivit Financial Times, Mario Draghi este independent de marile familii politice. Alti doi candidați vehiculați, premierul Spaniei și cel al Danemarcei, sunt socialiști. „A avea un președinte popular al Consiliului și, în același timp, un președinte tot popular (al doilea mandat al Ursulei von der Leyen, eventual) la președinția CE este aproape imposibil, dată fiind configurația politică previzibilă după alegerile din iunie”, spune Dacian Cioloș. Iar de această dată negocierile se anunță extrem de grele, având în vedere că blocurilor actuale li se va adăuga probabil și un destul de consistent bloc suveranist. Iar dl. Johannis nu are, spun surse politice europene, statura, anvergura politică europeană pentru ca în jurul lui să fie făcute jocurile. La o adică, cu mult mai bine plasat la populari este premierul croat Plenkovic, ceea ce s-a văzut deja în statutul european al țării sale. Politico arăta în decembrie că, de la începutul mandatului său de președinte CE, d-na von der Leyen a avut cele mai multe bilaterale, nouă la număr, cu liderul croat. Și atunci de unde acest scenariu cu promovarea și demisia lui Johannis, analizată și pe lung și pe lat de media din România? Pe de-o parte, este posibil ca dl. Johannis să fi ridicat coada sus doar, doar îl vede cineva de la Bruxelles și se gândește la el. Că ar fi gata să demisioneze și să lase România pentru orice cracă mai înaltă și cu protocol mulțumitor pentru viitor s-a văzut deja de pe vremea când ridicase, la fel de penibil, coada pentru șefia NATO. În mod cert, însă, acest scenariu pare profitabil politic pentru PNL, de unde a și fost lansat, deoarece: 1. Este mobilizator pentru un partid complet demoralizat și fără nicio perspectivă la nivel național în afară de a vedea ștanga cu care stă la remorca PSD. 2. Apoi, este un argument în plus în negocierea cu PSD pentru mutarea prezidențialelor în septembrie, împreună cu localele, un scenariu care nu avantajează cine știe ce PSD. Dacă tot am rămâne din iulie, și oficial, fără președintele ales, să fie pregătiți cu alegerile cât mai rapid.Tot o tactică de negociere a PNL este și amenințarea lansată pe surse că, în cazul unui scor prost la europarlamentare, care scor se va întâmpla dacă PSD le tot torpilează electoratul, vor ieși de la guvernare și va rămâne PSD singur la guvernare să o deconteze singur. Adică, liberalii se vor desprinde singuri de oscior, cât de mititel ar fi el, își vor lăsa primarii pe sec fix în vara dinaintea alegerilor ca să-i vadă plecând încolonați spre PSD, își vor lăsa clienții fără sinecuri și se vor duce să chițăie în Opoziție, în timp ce PSD îi va acuza că lasă țara la greu cum i-au acuzat și ei pe useriști? Foarte greu de crezut. 3. Dacă dl. Johannis demisionează ca să preia protocolul de la Bruxelles, președinte interimar al României devine Nicolae Ciucă. Care Nicolae Ciucă, dacă ar intra în prezidențiale din poziția de președinte interimar, ar avea, cred liberalii, o șansă în plus să câștige, inclusiv să devină candidat unic al celor două partide. Înțeleg că mulți liberali cred și speră sincer în acest scenariu. Altele nu le-au prea rămas.

3. Militantismul violent de tip AUR începe să piardă teren?

 Au crezut că vor da lovitura. S-au aruncat în mijlocul mulțimii cu telefoanele pornite. Sperau să urce pe valul unui mare protest care va dărâma Guvernul, dar au fost primiți cu huiduieli, fluierături și întrebări incomode. Au plecat cu coada între picioare, plângând cu lacrimi de crocodil, într-un selfie nesfârșit, de mila unor oameni care i-au alungat. Marcel Ciolacu se confruntă cu cel mai mare protest de la preluarea poziției de prim-ministru, iunie 2023. În marile orașe din țară, mii de șoferi profesioniști au blocat traficul din cauza creșterii taxelor, a prețului asigurărilor auto și a cozilor uriașe la punctele de frontieră. Mișcarea a fost una spontană și a afectat circulația pe unele șosele de centură, drumuri naționale și autostrăzi. Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanții transportatorilor pentru „a găsi soluții aplicabile la problematicile semnalate”, se arată într-un comunicat al Guvernului. Alături de șoferi au protestat și fermierii, de asemenea nemulțumiți de creșterea unor impozite. Dar pe lângă contestarea unor decizii ale executivului de a mări taxele pentru a scădea deficitul bugetar, politică riscantă ce provoacă reacții negative în multe segmente active ale societății, protestul a fost văzut de unii oameni politici ca o oportunitate de promovare electorală. Cum s-a întâmplat încă din timpul pandemiei, George Simion, președintele AUR, și senatoarea Diana Șoșoacă, fostă membră a formațiunii, acum independentă, nu puteau lipsi de la un eveniment cu potențialul de a capta atenția opiniei publice. Se producea un incendiu la un spital, avea loc o grevă a cadrelor didactice sau un marș religios, hop, apăreau și cei doi, terorizând mulțimea cu live-urile de pe telefoanele mobile. Atât Simion cât și Șoșoacă și-au construit susținerea politică pe nemulțumirea, frustrarea și durerea oamenilor, profitând de problemele lor fără a veni vreodată cu o rezolvare. Cei doi au un comportament de paraziți politici. Se lipesc de orice nemulțumire, încercând s-o amplifice, s-o transforme într-o mare criză, popularitatea lor urmând să urce pe valul furiei publice. O vreme, strategia a mers. Mulți au crezut că strigătul lor și interminabilele selfie-uri agitate înseamnă participare, susținere și eroism. În timp au realizat că, de fapt, nici Simion și nici Șoșoacă nu dau doi bani pe problemele oamenilor. Se folosesc de ele pentru a-și mări numărul de urmăritori pe rețelele sociale, sperând ca la alegeri, like-urile să se transforme în voturi. Nu știu ce vor obține transportatorii și fermierii de la Marcel Ciolacu. Dacă guvernul va găsi soluții pentru cererile lor, dar în mod sigur, pentru Simion și Șoșoacă parazitismul politic a început să apună. Pe Facebook și TikTok sunt zeci de clipuri în care cei doi sunt apostrofați și alungați de protestatari. Li se cere să plece și să nu încerce să deturneze politic o mișcare socială. Șoșoacă a fost întâmpinată cu fluierături și scandări de „Lasă-ne! Lasă-ne!”. „Unde ai fost până azi, când ne-a fost greu?”, i-a strigat un fermier lui George Simion. „Trebuia să fii aici de la început, nu să vii doar după voturi”, îi mai spune acesta. Șoferii și fermierii, prin reprezentanții lor, pe tot parcursul celor trei zile, au anunțat că în spatele mișcării nu e niciun partid, că e o acțiune spontană, dar și că liderii unor formațiuni încearcă să capitalizeze politic protestul. Nu cred că Simion și Șoșoacă au realizat ce li se întâmplă, dar pentru prima dată de la perioada pandemiei, atunci când s-au afirmat, profitând de nemulțumirea oamenilor față de măsurile restrictive impuse de guvern, lumea a început să se disocieze de ei. Este un moment important pentru extremismul de tip AUR, acela în care noul mod de a face politică prin intermediul live-urilor cu telefonul mobil începe să fie respins de oameni, care realizează că sunt, în realitate, folosiți de politicieni fără scrupule. Prăbușirea lui Simion și Șoșoacă a început în data de 19 decembrie, atunci când a avut loc acea scenă incredibilă din Parlamentul României în care liderul AUR strigă la fosta colegă de partid că vrea s-o „agreseze sexual”. Milioane de români au văzut acel dialog halucinant și, probabil, mulți dintre ei au spus că e prea mult. Violența de limbaj, proasta creștere și josnicia afișate sub cupola instituției fundamentale pentru orice democrație - e vorba de Parlament - au reprezentat depășirea unei granițe după care nu i-a mai urmat nimeni. Simion și Șoșoacă, prin acel episod, s-au transformat dintr-o posibilitate politică în fapt divers. Acesta e motivul pentru care oamenii zdraveni la cap nu mai vor să se asocieze cu ei, iar orice mișcare de protest va fi compromisă de atingerea lor. Alungat de șoferii și fermierii care protestau în Chiajna, George Simion a eșuat undeva prin Afumați, unde s-a filmat mergând pe marginea șoselei și vorbind singur despre un eveniment care i-a fost interzis. După reacțiile protestatarilor, sunt puține șanse ca partidul lui Simion sau Diana Șoșoacă să-și mai mărească numărul de susținători. Dimpotrivă, există posibilitatea să înceapă să-i piardă. AUR și Șoșoacă n-au fost niciodată o alternativă politică veritabilă. Au apărut din anomalia socială creată de pandemie, folosindu-se de teama oamenilor și de izolarea lor provocată de o amenințare invizibilă, de neînțeles, apărută din neant. Naționalismul lor e de conjunctură, fiind tot o manifestare violentă, iar pe violență nu se poate construi nimic. Într-adevăr, coaliția de guvernare a înregistrat eșec după eșec și în loc să limiteze corupția, să reformeze instituțiile publice și să reducă privilegiile elitei politice au mărit taxele, provocând furia oamenilor. Dar oricât de mari sunt tensiunile dintre cetățeni și executiv, pentru mulți este tot mai clar că nu pot fi rezolvate de Simion și Șoșoacă.  

4. Despre comasarea alegerilor:

 Toată discuția despre comasarea alegerilor este logică din punct de vedere politic, dar este purtată într-o cheie grețos ipocrită, cât timp argumentele invocate țin de costuri prea mari și de plictiseala alegătorului. Da, 4,8 miliarde de lei, estimaţi de ministrul Finanțelor drept cost al scrutinelor din acest an, nu sunt bani puțini. Da, democrația nu este ieftină. Dar, oricât de scumpă ar fi, este mai ieftină decât dictatura, iar noi, cu istoria noastră recentă, ar trebui să știm asta mai bine decât mulți alții. În plus, până să ajungem la economii din costul democrației, ar trebui să începem cu economiile din imensa risipă de bani publici pe care nimeni nu o deranjează în mod real. Inclusiv subvenția mamut pentru partidele politice și costul aparatului administraţiei. Că electoratul nu mai simte rostul democrației, deci al acestor cheltuieli, este și vina lui, pentru felul în care votează de peste 3 decenii și, mai ales, pentru așteptările pe care le transmite clasei politice, adică pentru cererea care setează oferta. Când semnalul real al societății va fi toleranță zero la corupție, adică ne va deranja și să dăm, nu doar cei care iau, când va exista interes real pentru educație și sănătate, nu doar pentru scandaluri, când aderența la regulă va fi autentică și se va vedea inclusiv pe stradă, clasa politică va fi nevoită să se adapteze. Da, 4 rânduri de alegeri sunt obositoare, nu numai pentru clasa politică, ci și pentru electorat. Programele, din păcate, nu interesează pe nimeni. Dar dacă nu le vom considera extrem de interesante, dacă nu vom avea o analiză critică atentă a fiecărei candidaturi și oferte, nici așteptări nu putem avea. N-ar trebui să ne plictisească viitorul nostru. Iar politicul este avantajat de plictiseala electoratului. Ea demobilizează, adoarme spiritul critic, se luptă între ele nucleele dure, care nu au nevoie de cine știe ce argumente, ci doar de strigăte de luptă. Despre comasarea alegerilor se discută strict în cheia intereselor electorale și va fi aleasă varianta cea mai profitabilă din acest punct de vedere. Comasarea localelor cu turul întâi al prezidențialelor, fezabilă cu mica modificare legislativă inițiată deja de UDMR, este în favoarea partidelor cu aparate de partid și autorități locale masive. AUR nu are așa ceva, independenții, de exemplu, Mircea Geoană, care ar putea strica socotelile, nu au așa ceva. Alegerile locale sunt momentul de maximă mobilizare a acestor aparate. Toți primarii trag pentru propriul scaun, iar funcționarii din primărie trag pentru primar. După ce se văd cu sacii în căruță, primarii și aparatele lor se demobilizează, se relaxează, nu se mai omoară cu firea. În mod normal, asta nu afectează cine știe ce prezidențialele, unde, tot în mod normal, candidează locomotivele. Acum, însă, partidele mari nu au așa ceva. Deci e nevoie de mobilizarea maximă a aparatelor de partid care să-i azvârle cumva în turul al doilea, ca pe sacii grei de cartofi în căruță. PNL știe că Nicolae Ciucă este o marfă foarte greu vandabilă și alt prezidențiabil nu pot avea decât dacă se apucă de revoluție în partid, o mișcare pentru care nu există masă critică. PSD are problema Geoană, care, chiar dacă nu are procentele vehiculate, poate lua de la PSD destule cât să ridice probleme pentru accederea în turul al doilea. Doar că fiecare ar vrea să ajungă în turul al doilea cu Simion, iar comasarea cu localele ar favoriza un tur al doilea între candidații PSD și PNL. Problema este că temele celor două tipuri de scrutin sunt complet diferite și buletinele de vot multe, ceea ce ar pica pe argumentele pentru care CCR a respins prin Decizia 51/2012 încercarea de comasare a alegerilor locale și parlamentare din acel an. Cu siguranță că o eventuală comasare ar ajunge la CCR, care este însă sub zodia revirimentelor jurisprudențiale, deci o abandonare a argumentelor din 2012 nu ar fi surprinzătoare. Comasarea parlamentare - prezidențiale ar fi cu mult mai logică sub aspectul tematicii și ar ține chiar de arhitectura constituțională inițială, distrusă de modificarea care a majorat mandatul președintelui la 5 ani. Dar această comasare are rost când ai locomotive prezidențiale care tractează și lista de partid. Invers nu funcţionează, pentru că alegerile parlamentare sunt printre cele cu prezență mică și interes foarte scăzut. Această variantă ar funcționa mai degrabă dacă PSD și PNL ar decide să aibă candidat comun și ar crea astfel un efect de tăvălug. Dar decizia candidaturii comune, în principiu acceptabilă, se lovește de numele candidatului și este probabil ca așa să rămână.