ALEGEREA LUI CUZA CA DOMNITOR AL MOLDOVEI
Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al
Moldovei la 5/17 ianuarie 1859. A fost o victorie a unioniștilor moldoveni care
deja plănuiau alegerea lui Cuza și la București la timpul
potrivit. Este paradoxal azi, să te gândești că Alexandru Ioan Cuza și eroii acelei
zilei se aflau în locuri neobișnuite pentru a face istorie. Se știe că
unioniștii nu aveau majoritate. Unul din fiii fostului domnitor regulamentar
Mihail Sturdza, care reprimase Revoluția din 1848 din Moldova încă din fașă,
avea șanse mari să fie domnitor. Unioniștii însă aveau alte planuri! Ritualurile
masonice și ședințele masonice s-au ținut lanț. Așa se explică de ce
nominalizarea de la Iași a avut loc cu două zile mai devreme față de ziua Sfântului
Ioan Botezătorul. Asta, dată fiind importanța Sfântului Ioan pentru Masonerie.
Cuza
și discuțiile de la Sala Elefantului: Elefantul Gaba fusese o
atracție a Ieșilor din epoca regulamentară (1832-1849). Fusese adus de un circ
de pe Colina Ciricului, de către artiști ambulanți de etnie rromă tocmai din
India. Era așadar, elefant indian, cunoscut pentru faptul că este ușor de
dresat, în India, elefanții lucrând și azi în domeniul forestier. Din cauza
condițiilor grele, a neștiinței celor ce aveau animale de circ, elefantul care
încântase în mai multe reprezentații publicul ieșean, a murit. Cum din 1834, în
Casa Roset, care aparținuse unui membru al familiei Sturdza. domnitorul Sturdza
(azi locația este pe Bulevardul Independenței 16), se făcuse muzeu, domnitorul
i-a convins cu 135 galbeni pe artiștii circului să îi vândă cadavrul
elefantului. Scheletul acestuia a
fost instalat acolo. Legătura cu Alexandru Ioan Cuza este că, fix lângă
„Sala Elefantului” era camera de lucru și odihnă a unui intelectual ieșean,
Costache Rolla (1818-1879). Acolo, unioniștii țineau ședințele masonice și
discuțiile secrete. Ca de obicei, totul era secret. Rusia complota să împiedice
venirea unui domn unionist. De Austria și Turcia se știa ce intenții aveau.
Unioniștii nu s-au gândit inițial la Cuza.
Cuza,
ales domnitor deși nu era de față la discuții! Unioniștii
se gândeau la boieri de viță, Vasile Alecsandi, Costache Negri. Cei doi, erau
într-un fel cumnați. Elena Negri a fost marea iubire a poetului Alecsandri, dar
va muri de tuberculoză deși o dusese la tratament la Veneția, aflată atunci în
Imperiul Habsburgic. Costache Negri s-a întâmplat să fie țintuit în casă, fie
de scarlatină, fie de o toxiinfecție alimentară care i-a produs erupții
alergice. Desigur, Cuza nu a fost
ales domn întâmplător. Cuza era moldovean după tată și grec-italian din Fanar
după Sultana Cozadini. Ea descindea din greci din Thessalia după tată și
italieni de la Genova după mamă. Aceștia se amestecaseră în Fanarul Levantin.
Cuza era mason, sau apropiat de masoni. Era apropiat de consulii francezi din
Iași și Galați, doar le dăduse companiilor de navigație spații generoase pe
faleza Dunării în Galați cât fusese prefect. Chiar mutase și pichetele de
jandarmi din unitățile militare în care erau.
Viitorul
domnitor se afla în așteptarea momentului potrivit: Cuza
era la Cazinou când Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu îl vor chema de urgență.
În sala lui Gaba Elefantul, Nicolae Pisoschi, căpitanul poreclit Moș Pisoi de
Alecsandri scosese sabia și îi amenințase pe unioniști că îi va tăia dacă nu se
va ajunge la alegerea lui Cuza. Pisoschi va ajunge colonel. Se născuse la 1810
la Botoșani și va fi aghiotant și bodyguard al lui Cuza. Va muri la 14 martie
1888, tot la Botoșani, regretând amarnic că în fatidica noapte de 10/11
februarie 1866, nu fusese de serviciu la Palatul Domnesc, fiind detașat cu altă
misiune. Precis, deși ar fi fost un om de 56 de ani atunci, poate mai scotea
sabia o dată ... Cuza a venit din
Cazinou și a acceptat nominalizarea. Agenții secreți ruși, austrieci, turci
fuseseră cumva izolați. Conservatorii până la urmă înțeleseră că era mai bine
să fie un om agreat și de Europa și de Imperiul Otoman. Poate chiar originea sa
era „cheia de boltă” a Unirii. Eram la Porțile Orientului, unde totul era luat
ușor, cum avea să scrie mai târziu Raymond Poincare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu