RETROSPECTIVĂ - ARTICOLE POLITICE SCRISE ÎNTRE NOIEMBRIE 2021-DECEMBRIE 2022.

 

RETROSPECTIVĂ - ARTICOLE POLITICE SCRISE ÎNTRE NOIEMBREI 2021-DECEMBRIE 2022 

1. O NOUĂ MOSTRĂ DE POLITICĂ  „PUPAT PIAȚA INDEPENDENȚII”!

1. „Monstruoasa coaliție” marca Johannis:

 În 2012 i-a unit ura împotriva lui Traian Băsescu, generată și patronată de bătrânul securist Dan Voiculescu. Acum i-a adus la aceeași masă rapacitatea, cinismul și prostia. Să nu ne mirăm prea mult, PSD, PNL și Johannis sunt din același aluat. Împărtășesc aceleași „valori”, la loc de cinste fiind înfruptatul din banul public și clientelismul. Liberalii și președintele au dat însă dovadă de o ticăloșie mai mare decât cea a PSD, de un vid moral incomensurabil, pentru că și-au înșelat și mințit deliberat propriul electorat, unul visceral anti-PSD, ceea ce social-democrații nu au făcut. Electoratul lor, pauper și neinstruit în bună măsură sau dependent de stat prin funcționărime și ajutoare sociale, este mult mai puțin ideologizat și „anti”, așa că nu are de ce se simți păcălit. Ceea ce se întâmplă acum este o mizerie mult mai mare decât cea de acum zece ani, pentru că atunci USL s-a format la lumină, a căpătat girul la vot. Acum Johannis și PNL ne-au falsificat fără rușine votul. De altfel, istoria recentă a liberalilor este un șir de trădări, dar cred că Noul USL este bomboana pe coliva acestui partid, care merită cu vârf și îndesat să iasă cu picioarele înainte de pe scena politică. Nici nu mai are importanță cum s-a ajuns aici, a curs deja prea multă cerneală în căutarea unor motive raționale, nu are importanță nici cum împachetează PNL și Johannis porcăria. Dau vina pe USR, deși aceasta le-a deschis toate porțile posibile spre refacerea coaliției, iar condiția lor - fără Florin Câțu premier - a fost, iată, acceptată când a venit din partea PSD. Ne spun că se „sacrifică” pentru țară, că scopul este o guvernare stabilă care să facă proiecte grandioase, investiții. Baliverne. Vor doar banii și sinecurile, sunt hrăpăreți și fără scrupule. Iar „rotativa” este o șmecherie de două parale, acceptată de ambele partide. PSD va ieși de la guvernare, d-aia nici nu a vrut premierul, cu vreun an înainte de alegerile din 2024, pentru a-și reface scorul electoral, care o să scadă inevitabil, dar și pentru a lăsa PNL să guverneze minoritar și să-și frângă gâtul la alegeri. Este un plan simplu, la mintea cocoșului și perfect justificat din punctul de vedere al PSD. Așa o pleașcă nu visau pesediștii. Erau pregătiți pentru patru ani de opoziție, confruntați cu o majoritate care putea face reforme, schimba paradigme de gestionare a treburilor publice, se așteptau la vremuri nu tocmai bune pentru ei. Pesedistul de rând nu înțelege prea bine cum de a ajuns partidul să intre la guvernare pe ușa din față, poftit cu temenele și luând crema. La nivel de lideri, lucrurile stau altfel, este destul de probabilă o înțelegere cu Johannis pentru un astfel de scenariu. Oricum ar fi, cert este că au împușcat toți iepurii posibili. Vorba Olguței Vasilescu: „Bravo, Marcele! Ai luat și banii de pe pieptul mortului!”. Bine le-a făcut, căci, nu-i așa, prostia se plătește. Problema nu este a PSD, de la care nu au existat niciodată așteptări, ci a PNL. Să ne amintim doar de combinațiile făcute cu socialiștii încă de la începutul anilor ‘90: Radu Câmpeanu a guvernat alături de PSD în guvernul Stolojan - Iliescu, PNL-AT a lui Patriciu a stat la masa puterii în guvernul Petre Roman, Crin Antonescu a bătut palma cu Ponta și a făcut USL, Tăriceanu a guvernat cu susținerea PSD, iar ALDE i-a periat mustața lui Dragnea. La liberali au fost mereu camarile, puciuri, dar așa o concentrație de nevertebrate ca în „echipa câștigătoare” nu s-a văzut de mult. I-au umflat ego-ul impostorului Florin Câțu, s-au dat în stambă ca să-i acopere incompetența și eșecul vaccinării, au tras sfori și mituit primari, s-au pretat la toate mârșăviile ca să fie ales la congres și să rupă coaliția cu USR. Ce flăcări pe nări scoteau Rareș Bogdan, Florin Roman, Emil Boc, Dan Vâlceanu, cum îl mai puneau pe Ludovic Orban la stâlpul infamiei Raluca Turcan, Alina Gorghiu sau Daniel Fenechiu și cum se mai jurau toți câțiștii că nu se vor alia în veci cu PSD! Spectacolul oferit zilele acestea este însă și mai dezgustător decât precedentul, așa cum se întâmplă atunci când scuipi unde ai lins până deunăzi. „Partidul nu stă într-un om” spunea acum câteva zile Rareș Bogdan. „Mandatul lui Florin Câţu nu a fost decât un şir de minciuni, greşeli şi jocuri personale. Aş spune că e de domeniul patologicului. Florin, îți imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale?”, scrie cu mânie Raluca Turcan într-un mesaj pe grupurile interne ale PNL, după care îi cere demisia. Mai mult, îl acuză că nu mai sunt bani de pensii și alocații, pentru că „i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe facebook”. Acum o lună, aceeași Turcan dădea asigurări că sunt bani pentru pensii. Urmează probabil Alina Gorgiu, altă primadonă rămasă fără funcție în noul guvern. Vomitiv. Singura voce din interior, cu excepția lui Ludovic Orban, despre care însă se poate spune că are răfuieli personale, care s-a ridicat deschis împotriva alianței cu PSD și a lui Câțu a fost a lui Dan Motreanu. În rest, doar nevertebrate. Grăitoare este și lașitatea lui Johannis, care după ce a nășit această nouă și monstruoasă coaliție cu Pe-Se-De, fosta „ciumă roșie” devenită „factor de stabilitate”, fuge cu coada între picioare de presă. Din răul cel mai mic a devenit răul cel mare și așa va rămâne până la finele mandatului, orice ar face.

2. Victoria sistemului ticăloșit!

 Iată-i, așadar, din nou în prim-plan, gata să ocupe funcțiile-cheie în guvern și în administrație, să pună din nou mâna pe banii publici, autohtoni și europeni: toată fauna psd-istă, în frunte cu Firea, Corlățean, Dâncu, Grindeanu, Budăi, Marian Neacșu - promotorul conceptului de „stat paralel”; oameni ai lui Dragnea sau ai lui Ciolacu, exponenți ai sistemului de prăduire a banilor publici și de blocare a reformelor pus la punct din 1990 de FSN și reîncarnările lui ulterioare. Nu datorită destoiniciei lor s-au întors, ci datorită trădării PNL și a președintelui Johannis, cei care ne-au promis că vor înlătura de la putere „ciuma roșie”, doar pentru a o readuce la putere la mai puțin de un an de la alegerile din 6 decembrie. A fost distrugerea coaliției PNL-USR-UDMR un plan mai vechi al șefului statului și al PNL sau, așa cum crede fostul președinte al PNL Valeriu Stoica, rezultatul unor erori generate de pierderea controlului asupra evoluțiilor politice? Mai pe șleau spus, avem de a face doar cu un festival al prostiei din partea șefului statului și a „echipei câștigătoare” sau cu un puci al partidelor și grupurilor de interese asociate pe care le numim generic „sistemul ticăloșit” ori, pe scurt, GRIVCO? Ipoteza erorilor în cascadă nu explică decât parțial distrugerea relației dintre PNL și USR. Dacă într-adevăr liberalii au fost surprinși că USR a avut demnitatea de a demisiona din guvern după ce doi miniștri i-au fost revocați abuziv, situația putea fi rezolvată ulterior prin negocieri de bună-credință. În schimb, Florin Câțu a purces imediat la demiterea tuturor usr-iștilor din instituțiile statului și la denigrarea violentă a foștilor parteneri, apoi președintele Johannis și-a bătut joc de Dacian Cioloș, dându-i un mandat pentru formarea guvernului pe care știa bine, pentru că așa ordonase, că nu avea cum să-l ducă la bun sfârșit. La acel moment, după succesul moțiunii de cenzură pregătite de PSD încă înainte de congresul PNL, Florin Câțu nu mai era premier decât în mintea lui. Căderea lui, confirmată în final de evoluțiile recente ale negocierilor cu PSD, era un prilej excelent pentru renegocierea vechii coaliții cu USR. În schimb, Klaus Johannis însuși a făcut lobby în PNL pentru intrarea la guvernare a PSD. Mai mult, în prealabil, domnul Johannis și locotenenții săi au avut grijă să slăbească PNL aruncând în aer toate punțile cu tabăra Orban, ceea ce a dus la retragerea fidelilor fostului lider din grupul parlamentar PNL. În mod pervers, omul președintelui, Cristian Bușoi, a invocat slăbirea poziției parlamentare a PNL pentru a justifica apropierea de PSD, cu care se poate face, nu-i așa?, o majoritate solidă, nu una precară, cum ar fi acum cea oferită de PNL-USR-UDMR, de parcă nu tandemul Johannis-CÂțu a subminat deliberat poziția PNL în parlament. Ca să nu mai spunem că Ludovic Orban promisese să susțină refacerea vechii coaliții. Este greu să nu vezi caracterul deliberat al demersurilor care au dus, pas cu pas, la excluderea USR de la guvernare, cu prețul sacrificării PNL. Nu o fi domnul Johannis o lumină intelectuală, dar nu are cum să ignore aritmetica parlamentară care demonstra clar că PNL nu se află într-o poziție dominantă decât în coaliție cu partide care au mai puține mandate decât el, ca USR și UDMR, și că același PNL devine partener secundar, deci dominat, într-o coaliție cu un partid cu o pondere parlamentară superioară, cum este PSD. De ce au acceptat liderii PNL această sinucidere politică - adică să fie și repudiați de electorat, și rămași fără resurse de mulțumire a clientelei, prin cedarea ministerelor „cu bani” către PSD - adică și bătuți, și cu banii luați? Și aceasta, după ce se lamentaseră că în vechea coaliție USR primise prea multe ministere bănoase. Presupunem că au crezut că președintele Johannis avea pârghii de influențare a PSD astfel încât reîmpărțirea ministerelor să le fie avantajoasă. Probabil credea și Klaus Johannis că poate controla întregul PSD dacă îl controla pe Marcel Ciolacu personal. Sau poate că președintelui nici nu-i pasă prea mult de soarta PNL, pentru că este de fapt un liberal de conjunctură, fără convingeri politice proprii, iar adevărata sa comandă se află la GRIVCO - de unde a și venit, atunci când USL trebuia ruptă în două pentru a crea o opoziție artificială la PSD, opoziție ce urma să fie abandonată atunci când interesele partidului aveau să o ceară - și au cerut-o, când s-a conturat perspectiva înfruptării din fondurile PNRR.  În consecință, liberalii vor mânca pâinea umilinței, ca preț pentru eterna lor duplicitate: au vrut să fie parte a „sistemului”, pozând în același timp în adversari ai acestuia. Ostili reformelor, nu s-au înțeles cu USR, care reprezintă, cel puțin teoretic, o forță politică necontaminată de „sistem”. De altfel, s-a văzut din prima jumătate a anului că aceste două partide erau incompatibile. Bucuroși că scapă de exigențele USR, au sperat că președintele Johannis le va răsplăti supușenia. În schimb, au pierdut Ministerul de Finanțe și alte posturi-cheie și au ajuns să se căciulească la PSD: „Marcele, nu poți să ne faci una ca asta!” se lamenta falnicul Rareș Bogdan, cel care nu demult cerea isteric USR-ului „să facă penitență”. Penibilă această ipostază a PNL, dar binemeritată: când îți minți electoratul și îți trădezi aliații, nu te poți plânge că ești tratat ca o slugă nedemnă de noii tăi stăpâni!

3. „Coaliția semafor”:

 Noua coaliţie guvernamentală formată din PSD, PNL, UDMR, la care s-a alăturat și grupul minorităților naționale, altele decât maghiare, a fost botezată cu numele: „Coaliţia Naţională pentru România” fără ca vreun preot să o scufunde în apa sfințită. De câte ori va derapa prin mărăcini, îi vom spune, în bășcălie, „Coaliția semafor.” La intrare în guvern nu vor atârna buchete de busuioc. Suntem asigurați. Dar nici boluri de lapte și miere. Pentru că brandul este prea oficios, aș zice că trebuie poreclit altfel. I-am anunțat deja în ubtitle numele de scenă, dar înainte de a explica de unde ideea acestui brand de tarabă, să ne scufundăm un pic în „sinergia faptelor” termen drag întâistătătorului din PSD. Coaliția semafor va fi condusă, alternativ, de doi premieri, de la PNL şi PSD în perioada 2021-2024. Este oficial. În acest sens s-a și parafat tratatul uniunii comensale. Pentru cei care nu cunosc termenul, acesta este împrumutat din biologie, fiind forma de relație dintre două organisme, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. Microorganismele de gen sunt benefice omului, fără de care corpul uman n-ar elimina rezidurile. Conform protocolului sau - mă rog - acordului, primul premier al Coaliției semafor va fi Nicolae Ciucă (PNL), cu un mandat care se va încheia, vezi Doamne, pe 25 mai 2023. Următorul premier, propus de PSD, va fi pus în scaunul de conducere al noului executiv, din mai 2023, până la alegerile generale din 2024. Acordul politic a fost parafat de liderii celor trei partide, împreună cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Odată cu rotirea premierului - ne mai spune foaia de parcurs guvernamentală - vor fi învârtiți vicepremierii, precum și cele mai importante ministere. Astfel, ministerele conduse acum de PSD vor ajunge să fie controlate de reprezentanți ai PNL și invers. Numele viitorului premier social-democrat nu este făcut momentan public. Suspansul încarcă bateriile. Crează energii. Asta în timp ce mișcarea #rezist își arată deja colții de după colț, semn că s-au găsit lovele pentru societatea în civil. Noroc că AUR are inițiative mult mai creative, nu atât de predictibile cât asociațiile controlate de drulăi. Coaliția semafor va reda încrederea oamenilor în politicieni? Cam greu de atins dezideratul. Falia creată și întreținută în societate, între PNL și PSD, este încă adâncă. Culmea ironiei, miniștrii guvernului Ciucă au fost audiați exact la „aniversarea” a doi ani de la celebra declarație demolatoare a lui Klaus Johannis de la Palatul Cotroceni, prin care acuza Partidul Social Democrat de toate relele pământului, chiar și de catastrofa sanitară, dacă ar mai fi rămas la putere. Mai are rost să umplem spațiul, atât de parcimonios distribuit, cu fragmente din statement-ul lui de acuzator public? Poate doar câteva idei: „PSD a impus țara pe lista rușinii, în fața partenerilor europeni,” „PSD a plasat în administrație numeroși incompetenți,” „PSD a blocat dezvoltarea, nu a investit în infrastructură și a direcționat fondurile publice către clientela de partid.” Maxima a fost comisă, înspre final: „Pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfârșit, definitivă,” zicea însuși președintele de la pupitrul său mobil. Apropos de infrastructură. Atunci, PSD-ul era câh, acum când activează comensual cu PNL este O.K.. Pe hârtie amândouă partidele au pus acum 13.000 de km. de drumuri, cât distanța de la Constanța, la Magadan (Rusia de est) și mai rămân vreo două mii de kilometri. Îndepărtarea PSD de la putere a durat doar doi ani. Atât s-a putut. Ce-i pasă starostelui „Mănăstirii într-un picior și o crosă de golf” că și-a îmbăloșat memoria, că și-a aruncat la gunoi vorbele vitriolante? După investirea guvernului, are timp de o lungă vacanță. Bine meritată și îndelung așteptată. Nu-l mai interesează de votanții săi, care-și plâng în pungă. Cine i-a pus să fie căuzași, un fel de aurolaci ai ulițelor electorale? Acum zac. Sunt cufundați în depresii, în timp ce idolul le arată fundul. Coaliția semafor se poate în sfârșit explica. Verdele vine de la UDMR, galbenul de la PNL și roșul de la PSD. Iluziile de mai bine nu sunt doar pentru vaccinați. Pașaportul verde, Doamne ajută, nu va fi impus. Liberul arbitru va funcționa. Ne asigură oficialii. Ce ai Bebiță? Nu poți apăsa pedala la culoarea verde a semaforului, dacă nu scanezi codul? Parlamentul a investit guvernul Ciucă. Niciun cabinet nu s-a bucurat de o atât de largă reprezentare. Românii așteaptă lucruri simple să se întâmple. Nu minuni, gen 13,000 de km. de drumuri. Atenție, fraților! Nu treceți pe culoarea roșie! O dată cu mărirea cu 10% a salariului minim pe economie, se mărește și punctul amenzilor. Imprudența la volan, la fel ca imprudența electorală, costă al dracului de scump. Fiți vigilenți! Vindecați-vă de daltonismul politic.

 Klaus Johannis (discurs 6 noiembrie 2020): „Dragi români, pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfârșit, definitivă! Este timpul ca, uniți, cetățenii acestei națiuni și forțele politice reformatoare, împreună cu mine, să intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a țării noastre. Este timpul să construim România Normală!”

4. Să încercăm și un pic de optimism!

 Oricât ar părea de grea alăturarea liberalilor și a socialiștilor într-un proiect de guvernare comun, iată că acest lucru se întâmplă. Trecând peste patimi, simpatii și antipatii, cele două partide au reușit să se așeze la masa negocierilor și să pună „interesul pentru România și pentru români deasupra interesului de partid”, dacă este să-i credem. Știu că mulți dintre politicieni trăiesc un sentiment de frustrare în fața acestei noi realități politice. De asemenea, mulți români sunt dezamăgiți. De-a lungul ultimilor ani, cele două partide și cele două tabere ale susținătorilor lor păreau imposibil de împăcat. S-au spus cuvinte grele, chiar urâte, disprețul reciproc a fost public și a influențat chiar creșterea unui sentiment de ură în rândul oamenilor.

Cât să ne mai urâm unii pe alții? Întrebarea nu este deloc retorică. La începutul anilor 2000, Adrian Năstase vorbea despre două Românii. Linia de demarcație dintre acestea s-a tot îngroșat de-a lungul anilor. Și am văzut, dincolo de susținerea arătată de oameni pentru un partid politic sau altul, cum crește ura împotriva celorlalți. Am asistat la dezlănțuiri degradante între români. Unii care îi disprețuiesc din toată inima pe „tinerii frumoși și liberi”, iar alții îi arătau cu degetul pe „pupătorii de moaște” și râdeau superior de „babele știrbe”. Politicienii, - nu neapărat toți, dar prea mulți dintre ei! -, au forțat falia dintre români și mai mult. Prea puțini au acționat constructiv. Dovada cea mai bună a eșecului electoral o reprezintă participarea tot mai redusă la vot. Iar partidele nu au ezitat să propună distrugerea adversarului în defavoarea construcției. Ideea că am arătat paiul din ochiul adversarului politic a fost mai puternică decât dorința de a face ceva pentru țară. Așa că iată-ne la finele anului 2021 bine influențați de discursul negativ și plin de ostilitate la adresa „celuilalt”. În egală măsură, nu au lipsit din discursul public, luările de poziție ale presei românești. Dar și acestea au fost influențate de „discursurile urii” și le-au propagat cu intensitate. Plecând de la premisa că o insultă aduce mai multe citiri, obiectivitatea a fost lăsată în plan secund. Iar peste toate, o bună parte a presei a căutat senzaționalul din viața privată a unor personaje populare sau crimele și accidentele cu cât mai multe victime. Urmarea tuturor acțiunilor acestor stimuli se poate vedea cu ochiul liber, cum se spune. Suntem dezbinați, nu mai avem încredere în nimeni, iar stresul este tot mai evident. Pentru ca tacâmul să fie complet, suntem într-o situație pandemică foarte gravă, iar criza economică a devenit și aceasta tot mai acută. În lumea românească, marcată de convulsii, lipsă de încredere în autorități și confuzii, a mai apărut o falie: cea dintre „vacciniști” și „antivacciniști”. La fel de inutilă, dar la fel de stresantă ca toate celelalte. Revin la discursul public și reamintesc tuturor faptul că, o dată cu fragmentarea societății românești, au apărut și multe opinii în care este invocată nevoia unei uniuni a românilor și a depășirii granițelor apărute artificial între oameni. Este foarte adevărat că majoritatea celor care au propus românilor să strângă rândurile au făcut-o gândindu-se că o uniune ar fi foarte bună doar dacă s-ar face în jurul unui partid sau altul, de regulă cel pe care oratorii noștri îl simpatizează. Nimeni nu a pornit la un astfel de drum al concordiei cu propunerea de a lăsa de la el, nu de a-l controla pe celălalt. Iar acest lucru a dus întotdeauna la un eșec de proporții. Iată că realitatea ne obligă să încercăm să ne împăcăm unii cu alții. Noul guvern a adunat în Piața Victoriei politicieni din două partide care nu se agreează deloc. Nici ideologic, nici ca prestații politice. Președintele Johannis a trecut peste orice adversitate și a aprobat crearea unui guvern care, dacă respectă regula asumată a compromisului, ar putea limita proporțiile crizei în care se află România. Era singura decizie rațională posibilă! Nu voi intra în detalii legate de persoane, dar voi spune că medicul Alexandru Rafila la Ministerul Sănătății este o opțiune foarte înțeleaptă. Este un profesionist desăvârșit și este unul dintre cei mai calificați specialiști români. Și reiau un lucru pe care l-am spus mai demult: oare un pesedist nu se va lăsa operat de un medic care face parte din PNL doar pentru că nu face parte din același partid cu acesta? Oameni buni, sănătatea și viața nu țin de culoarea politică, ci, în situația relației medic-pacient, de valoarea profesională a medicului! Prin urmare, politicienii au construit un guvern al concordiei. Cel puțin pentru câteva luni, s-a instalat un armistițiu, avem un guvern cu susținere puternică în parlament și o grămadă de probleme de rezolvat. Alternativa ar fi fost lipsa unui guvern coerent și organizarea de alegeri anticipate. Nu pot anticipa evoluția acestui guvern. Cred că nimeni nu poate. Dar un prim pas spre îndreptarea situației pandemice și a celei economice din perspectiva administrării statului a fost făcut. Și este un pas important. În altă ordine de idei, faptul că avem un guvern rezultat în urma apropierii unor forțe politice altminteri antagonice poate fi citit în două feluri: cele două forțe se vor controla una pe cealaltă, excluzând riscul vreunui exces sau cele două partide se vor bloca unul pe altul. Având în vedere însă faptul că au plecat la drum cu un program de guvernare negociat, cred mai degrabă că suntem în prima situație. Vor lucra împreună, dar se vor și controla. Până la urmă, această situație poate fi bine echilibrată, iar participarea UDMR la guvernare va întări echilibrul. Ne place sau nu, liderii maghiari au fost mereu echilibrați. Un alt lucru pe care ni l-ar mai putea aduce acest armistițiu politic este renunțarea la violența verbală. Renunțarea la dispreț și, respectiv, superioritate. Putem avea opinii diferite și le putem argumenta cu înțelepciune și calm. Cu siguranță, avem nevoie să reînvățăm să ne respectăm unii pe alții. Nu este nevoie să fim perfecți, dar este important să ne purtăm civilizat unii cu alții. Și ca să rămân în tonul pe care l-am folosit în acest subtitlu, am să întreb următorul lucru: v-ați lăsa operat de un medic care simpatizează cu USR sau cu AUR? Răspunsul este foarte simplu: bineînțeles! Nu culoarea politică este cel mai important lucru pe această planetă!

5. Să mai și zâmbim - Păcăneaua guvernării!

 Ar fi mult mai cinstit față de cei care se tot încăpățânează să voteze în România ca, în loc de alegeri, guvernul să fie stabilit la păcănele. Ar putea fi și o loterie a guvernării, precum este loteria vaccinării. Efectul comic ar fi același. Oricum nu contează pe cine ai votat pentru că, în final, vor ajunge să conducă țara aceiași oameni. Dacă premierul și miniștrii s-ar desemna la păcănele, adică la noroc, nu s-ar mai pierde atâția bani cu organizarea de alegeri și ar fi mult mai antrenant. Ar fi mai mult suspans. În cazul ăsta, consultările de la Cotroceni s-ar referi doar la jocul de păcănele prin care ar urma să fie desemnat Guvernul: cu fructe sau cu șeptari. Și tehnic, dar și moral, ar fi o importantă evoluție de la alba-neagra prin care se stabilește cine conduce țara în momentul de față. Sub orice pahar învârtit de PNL, când îl ridici, dai tot de PSD. Nici n-apuci să zici „Ordonanța 13”, că Ciolacu le-a luat liberalilor și banii de pe piept, cum bine a spus Lia Olguța Vasilescu. Și Câțu este mulțumit, zice că a câștigat! Dacă nici astea nu-s păcănele ... S-ar putea păstra fără probleme și Guvernul rotativ. La 6 luni, pac mai faci o selecție la păcănele. Pui candidații să dea în aparate câte doi și care câștigă merge mai departe. Ca la Vocea României. De Crăciun, ăla care dă compot este premier. Ar mai fi varianta loteriei guvernării după modelul loteriei vaccinării. De la un anumit număr încolo, primii 20 de membri de partid câștigă fiecare câte un minister. Desigur, asta n-ar schimba nimic în România, cum nu s-a schimbat nimci în ultimii 30 de ani, dar poate că oamenii nu ar mai simți că au mers la vot degeaba.

2. OPINII DESPRE ... CHESTIUNI FOARTE RECENTE!

1. România nu mai are politică externă!

 România nu mai are politică externă, iar Ministerul Afacerilor Externe ar putea fi mult mai bine şi mai economic înlocuit cu un birou de traduceri. Aceasta este concluzia mea după ce am ascultat discursul de după CSAT al preşedintelui Johannis. Sunt dezamăgit că, după o perioadă în care presa oficială şi chiar un oficial NATO ce pare în concediu în România, - Mircea Geoană -, au încercat să inducă în societatea românească o stare de anxietate şi de pregătire de război, comunicarea oficială a statului către cetăţeni a ajuns, în cele din urmă, să se rezume la un discurs rostit de preşedintele Johannis. Un discurs care nu răspunde unor întrebări esenţiale. Pur şi simplu, Johannis a citit un punct de vedere NATO, împănat cu nişte puncte de vedere ale sale. Acesta este şi motivul pentru care, din rațiuni de economie şi eficienţă, se poate desfiinţa Ministerului Afacerilor Externe prin transformarea lui în birou de traduceri a documentelor emise de puterile tutelare. Întrebarea esenţială căreia Johannis nu i-a dat răspuns, este de ce România are nevoie de o sporire a prezenţei trupelor militare străine pe teritoriul său. În istoria sa  modern, ţara noastră a avut trupe străine pe teritoriul său de două ori, sub pretextul că astfel va fi apărată. Mai întâi, în 1940, trupele Germaniei naziste au trimis trupe aici, pentru a proteja România de sovietici. Apoi, după 1948, trupele sovietice, care veniseră cu războiul în 1944, au decis să rămână, şi au rămas până în 1958, cu scopul declarat de a proteja „democraţia populară”. Acum, de ce nu este suficient faptul că suntem membri ai NATO? De ce garanţiile de securitate prevăzute de tratatul nord-atlantic nu sunt suficiente pentru a garanta securitatea ţării? În discursul preşedintelui Johannis, se poate vedea satisfacţia prin care saluta venirea trupelor militare franceze pe teritoriul României. Dar niciunde preşedintele nu a explicat de ce acest lucru ar fi necesar. Şi de ce trupe franceze, în mod necesar?

2. „Noua SIIJ”:

 Gata! A fost desființată blamata Secție Specială, pe care o huleau politicienii la tv și prin programele de guvernare, dar o iubeau în secret. Ar trebui să ne bucurăm - iată, protestele magistraților și cerințele organismelor europene au dat roade. De fapt, proiectul de lege moșit în coaliție și prezentat triumfalist de Cătălin Predoiu drept o creație pe modelul Parchetului European este praf în ochi. Unul adunat de pe toate tobele care au bubuit ani la rând împotriva DNA. Căci asta face EPO-ul made in Romania, scoate DNA din ecuație. Adică, exact ceea ce au vrut de la bun început PSD, UDMR, PNL și CSM. Dosarele de corupție ale magistraților nu trebuie să mai ajungă vreodată pe mâinile procurorilor DNA, instituție ciumată pentru coalizații la putere și CSM-ul patronat de Savonea. Corupții cu robă vor fi cercetați de acum înainte de procurorii de la Parchetul General și de la Curțile de Apel, nu de cei de la DNA, așa cum este pentru restul suflării. Normal, trebuie și ei protejați cumva. Și cine să-i protejeze mai bine decât Savonea și ai ei. Pentru că frumusețea fantomei Secției Speciale este că procurorii, 42 la număr, vor fi selectați de plenul CSM și nu de Secția de Procurori, care nu inspiră suficientă încredere, spre deosebire de plenul lui Savonea. Este o mișcare cu schepsis, căci plenul CSM este cel care a ținut cu dinții de Secția Specială, a dat aviz negativ legii de desființare și a susținut masacrarea legilor justiției în timpul lui Dragnea. Mai nou, la CSM scandalul dă în clocot după ce lui Bogdan Mateescu i s-a prelungit nelegal mandatul de președinte al CSM, călcându-se astfel în picioare legea și propriile regulamente. Scopul? Blocarea alegerii unui președinte care nu este pe gustul grupării Savonea și al susținătorilor ei politici. Miza este uriașă, anul viitor au loc alegeri pentru CSM, dar până atunci trebuie făcute promovări de judecători la Curtea Supremă, iar lista scurtă geme de nume controversate. Cât despre ministrul Predoiu, este plin de intenții bune, desigur, așa cum a fost și în 2020, când proiectul de lege pus de el în dezbatere publică prevedea ca acțiunea penală în cazul unui judecător sau procuror să poate fi începută doar cu autorizarea prealabilă a procurorului general, iar trimiterea în judecată a magistraților se încuviințează de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). O superimunitate în toată regula pentru această castă privilegiată. Motivul invocat: „garanțiile” oferite magistraților împotriva „abuzurilor” procurorilor DNA. Și acum argumentul este același: „derapajele DNA” și lipsa de „încredere” în instituție. Dar nu este vorba de lipsa de încredere a lui Predoiu, ferească sfântul, ci a sistemului de justiție, desigur. „E nevoie de încredere, nu există această încredere. Eu o am, alții nu. Vă garantez că dacă procedam altfel aveam o fractură imensă în CSM”, declară ministrul. Drept este, între „fractura” din CSM și dosarele magistraților la DNA, ce politician ar alege DNA? Să ne bucurăm totuși, era singura „soluție tehnică” posibilă în acest moment, altfel mai stăteam „o sută de ani cu SIIJ pe cap”, ne spune același Predoiu. Ei, nu chiar o sută, că n-or fi atât de longevive PSD și PNL, dar până la următoarele alegeri cu siguranță. Rămâne însă de văzut dacă va rezista până atunci acest parteneriat civil, la câtă păruială este în coaliție pe temele momentului. Dâncu, strategul PSD, ajuns șef la Armată într-o perioadă în care ar fi nevoie de analize și strategii competente, spune că până în 2024. Nici el nu crede asta, plus că nu ar fi în interesul partidului. Dacă pe toate celelalte subiecte își bagă bățul prin gard, pe SIIJ s-au înțeles fără probleme, au bifat-o ca să închidă gura Comisiei Europene, care are altele pe cap acum. Iar populației doar de Secția Specială nu-i mai pasă, când o ard la buzunar facturile. Coaliția, în profesionalismul ei, nu este capabilă să rezolve uriașele facturi la energie. Cartoful fierbinte este pasat între PSD și PNL de aproape două luni și, normal, pică tot în mâinile populației, căci băieții deștepți de la distribuție știu ei cum să se descurce, în ciuda amenințărilor ministrului energiei. Cu demagogia la proțap, „pe noi ne preocupă nevoile românilor”(Ciolacu) și ochii cât cepele pe sondajele de opinie (PSD- 39%, PNL- 18%), cele două partide fac dovada incompetenței acestui guvern instalat cu anasâna de Johannis. Cu premierul plagiator în frunte, miniștri extrași din camarila de partid și un președinte afanisit, statul eșuat își dă măsura. Așa se întâmplă când criteriul de selecție a politicienilor, funcționarilor publici, miniștrilor este loialitatea față de partid și stăpân și nu inteligența, talentul, creativitatea, hărnicia. Camarilele slugarnice au pus stăpânire pe țară, acum, ca și altădată. Cine să le mai înfrunte?

3. Criza prețurilor la energie - cum să n-o rezolvi?

 În ultimele luni, prețurile la energie au explodat, nu doar la noi, ci în toată Europa și multe guverne europene au încercat să stăvilească efectele asupra consumatorilor casnici. Dar rezultatele sunt dezamăgitoare - prețurile continuă să crească, iar alți consumatori neprotejați precum cei industriali încep să-și oprească fabricile. Cum s-a ajuns aici? În primul rând, trebuie să înțelegem că prețurile mari la energie sunt un efect, nu o cauză. Cauza este faptul că în piață se oferă mult mai puțină energie decât se cere, oferta este rigidă și nu poate crește rapid nici când prețurile și profiturile producătorilor sunt mari, iar cumpărătorii practic licitează pentru o cantitate limitată de energie. Dezechilibrul este cauzat de reducerea de consum din 2020 și închiderea atunci a unor capacități de producție, de lucrări în capacitățile de producție amânate în perioada lockdown-urilor, de revenirea spectaculoasă a cererii de energie odată cu revenirea economiilor „în V”, în special în Asia. Primăvara trecută a fost frig și s-a consumat mai mult din depozitele de înmagazinare de gaze, care nu au mai putut fi „reumplute” în timp util în vară; s-a mai redus producția unor zăcăminte din Marea Nordului și din Olanda. Gazul lichefiat, care are o piață globală, s-a dus mai curând spre Asia, unde cererea industrială explozivă a dus la prețuri chiar mai mari decât în Europa. Producția de energie electrică din alte surse a avut și alte probleme - de pildă, mai puțin vânt timp de câteva luni. Profitând de acest context „favorabil”, Gazprom, - care livrează circa 25% din gazul consumat în UE și are o poziție dominantă în jumătatea estică a Europei -, a speculat masiv vulnerabilitățile clienților europeni cauzate deja de o criză globală de energie. Gazprom a redus artificial livrările pe conducte încă din vară, onorându-și contractele din depozitele de înmagazinare europene în mijlocul verii, perioadă în care aceste depozite ar trebui alimentate pentru iarnă. A fluctuat semnificativ livrările pe conducte în anumite zile, ducând la variații semnificative de preț pe bursele europene, chiar de +/-50% în decurs de o săptămână. În principiu, și-a respectat la limită obligațiile asumate în contractul încheiat cu Naftogaz la sfârșitul lui 2019 pentru livrări prin Ucraina pentru 2021, deși cererea pe piața europeană era în creștere și ar fi fost extrem de profitabil să crească și livrările. În același timp, a fluctuat masiv și livrările prin conducta Yamal (Belarus). Evident, toate au fost justificate cu argumente „tehnice” - de pildă, faptul că, Gazprom s-a „concentrat întâi pe refacerea stocurilor din depozitele de înmagazinare de acasă”. Totuși, tranzitul de gaze prin Ucraina a scăzut în 2021 cu un sfert față de 2020 și Gazprom probabil a livrat chiar puțin sub obligațiile contractuale asumate față de Europa, în timp ce livrările către alții, precum China, au crescut peste obligațiile contractuale. Singura conductă spre Europa care cumva a fost „ferită” de problemele de livrare către Europa a fost Turkstream, despre care, cu siguranță, n-ați auzit niciun scandal. De ce acest comportament? Foarte important, absolut toate problemele legate de furnizarea de gaz rusesc au fost explicate în termeni de „limitele pieței europene de energie”. Yamal duce gaz înapoi de la Vest la Est din cauza „speculațiilor unor companii germane”, cantitățile livrate sunt mai mici pentru că „se încheie contracte pe termen scurt și n-am rezervat din timp capacitate pe conducte”, se încheie contracte cu alții pentru că „în UE, clienții nu vor contracte pe termen lung”. Ca o paranteză, din aprilie 2021 n-a mai intrat o moleculă de gaz în România prin Ucraina, iar în ianuarie 2022, Gazprom a făcut prima rezervare de capacitate de atunci. Evident, problemele cu tranzitul prin Ucraina s-ar „rezolva” dacă se dă în funcțiune conducta Nord Stream 2. Lăsând la o parte gălăgia intenționat făcută în Eurospeak pe dos, absolut toate problemele privind livrarea de gaze rusești în această perioadă se înscriu în manualul de abuz de poziție dominantă. UE chiar a spus asta acum câțiva ani, într-o investigație a DG Competition în practicile Gazprom în 8 state membre - închiderea pieței prin contracte prohibitive pentru concurență pe termen lung, prețuri diferite pe țări pe alte criterii decât economice, blocarea reexporturilor, segmentarea agresivă a pieței. La acel moment, în 2018, Gazprom a promis că va juca după reguli, iar UE aproape nu l-a sancționat. Ce încearcă acum Gazprom este să demonstreze, punct cu punct, că respectarea regulilor europene la care s-a angajat odată cu acea investigație are consecințe dramatice pentru consumatorii europeni. Gazprom a declarat război valorilor europene - miza merge mult dincolo de aprobarea Nord Stream 2. Creșterea prețului gazelor este sursa principală a creșterii și pentru energia electrică, iar pe piețele angro de energie din Europa am văzut prețuri și de 3-5-7 ori mai mari față de începutul lui 2021. Problema cea mai mare nu este însă prețul, ci răspunsul total inadecvat, ad-hoc și necoordonat al statelor membre UE pentru reducerea facturilor la clienții casnici. Fiecare țară a încercat să atenueze impactul asupra consumatorilor casnici prin reducerea administrativă a prețului (reduceri de taxe ca TVA, reglementări ale prețului final cu compensarea furnizorilor, reducerea prețului producătorilor acolo unde producătorii sunt de stat, ca EDF în Franța ș.a.m.d.) sau ajutoare de venit, în cel mai bun caz țintite către consumatorii vulnerabili. Nici măcar unul dintre aceste răspunsuri nu tratează cauza problemei - lipsa energiei din piață. Pur și simplu, dacă folosim exemplul licitației, aceste măsuri doar ajută o parte din consumatori să liciteze mai mult. Asta înseamnă că, creșterile de prețuri din piețele angro vor fi chiar accelerate de măsurile de sprijin, iar rezultatul nedorit va fi ieșirea brutală din piață a consumatorilor care nu sunt protejați când prețul devine prea mare. Mai rău, unele țări chiar au făcut rost de bani pentru măsuri, penalizând tocmai producătorii de energie și reducându-le capacitatea de a spori producția acolo unde acest lucru este posibil tehnic pe termen scurt, adică accentuând problema, deficitul de ofertă la un exces de cerere. Absolut toate guvernele au încercat să găsească soluții rapide și facile, cu așteptarea că prețurile vor fi mari doar pe perioada iernii. Dar ce ne facem dacă nu? Deja așteptările jucătorilor din piețele angro în contractele pe termen lung cu livrări din aprilie încolo sunt că prețurile vor mai scădea față de vârful din ianuarie-februarie, dar în niciun caz nu-și vor reveni la nivelul din 2019. Cum vom mai proteja consumatorii după aprilie? Măsurile nu par să fi avut efecte grozave nicăieri în Europa. Dacă în multe țări europene, prețurile consumatorilor casnici oricum cresc, în cel mai bun caz cu circa 50%, dar chiar și de 2-3 ori, în România, problema se suprapune peste criza mai veche de producție de energie. Noi n-am mai făcut investiții noi în capacități de energie electrică din 2016, iar producția internă de gaze s-a redus cu circa 30% în ultimii 4 ani. Spre deosebire de alții care încearcă acum prima dată să reglementeze prețurile sau să supraimpoziteze producătorii, noi am mai făcut-o când nu era nicio criză și pe termen lung -  reglementarea piețelor prin OUG 114/2018, supraimpozitarea veniturilor suplimentare din producția de gaze din 2013, concepută inițial ca măsură tranzitorie până la liberalizare în 2017, dar permanentizată. Demonstrat în România: pe termen lung, efectul unor astfel de măsuri ca acelea adoptate acum ad-hoc și de alții este distrugerea producției de energie, nu protejarea consumatorilor. Ce ar fi trebuit făcut? Cu siguranță, era nevoie de măsuri, dar nu fiecare după cum îl taie capul, ci o politică la nivel european, inclusiv achiziții comune de gaz de la Gazprom pentru a-i contrabalansa poziția dominantă și dezechilibrul de putere în raport cu consumatorii individuali din fiecare țară. Pe termen scurt, soluția la deficitul structural de ofertă ar fi putut fi o măsură europeană de compensare a unor consumatori industriali pentru a-și reduce consumul peste iarnă, pe modelul „consumatorului întreruptibil” - cu despăgubiri și cu posibilitatea acestor consumatori industriali să-și achiziționeze energie suplimentară de altundeva, de pildă, LNG, dacă își permiteau prețuri la nivel competitiv global, la concurență cu consumatorii din Asia. Politica ar fi trebuit făcută la nivel european și transparent, pentru a limita distorsiunile de concurență și lobby-ul național, iar efectele ar fi fost mai controlabile, nu volatilitatea extremă pe care o vedem azi. Evident că aceste măsuri ar fi dus la reducerea producției industriale și inflație anul viitor, dar același lucru se întâmplă oricum, cu consumatori industriali care ies din piață când nu-și mai permit prețurile energiei.

4. Care sunt azi raporturile globale de forță?

 Pe 26 decembrie s-au împlinit 30 de ani de la dizolvarea Uniunii Sovietice. Iar anul acesta se împlinesc 15 ani de când am devenit membri ai Uniunii Europene. În acest interval de timp, care nu înseamnă mare lucru la scara istoriei, și noi, și lumea am trecut prin schimbări de ruptură monumentale. Conceptul de „schimbări disruptive” a fost introdus de Clayton Christensen pentru a descrie acele modificări de natură tehnologică, sociologică, politică, geopolitică și care fac ca întregi industrii să dispară sau să devină de nerecunoscut în modul lor de operare, determinând dispariția completă din peisaj a unor adevărați „monștri sacri”,  corporații uriașe care păreau să domine autoritar segmente întregi din economie. Extrapolând, am putea spune același lucru privind la ceea ce s-a întâmplat în aceste trei decenii în societate, în politică și geopolitică. Cine și‑ar fi imaginat, de pildă, în 1988, chiar în 1989, că atotputernica Uniune Sovietică, al cărei marș spre dominația globală îl prevesteau mulți la un moment dat, în perioada Războiului Rece, se va dizolva. În primul din cele trei decenii post-comuniste, cei mai mulți dintre noi nu aveam dubii în privința căii pe care ne-o doream. Evident, către ceea ce exista în Vest: democrație, o presă liberă, libertatea de expresie, o economie de piață ca o condiție pentru prosperitate. Neliniștile și îndoielile erau legate doar de teama de a nu rămâne undeva într-o zonă gri, în afara spațiului occidental. Integrarea în NATO și UE părea să aibă darul de a risipi complet astfel de dileme. Acum, lucrurile s-au schimbat radical. Sub presiunea unor curente tot mai populare, mai ales printre tineri, atmosfera existentă în Vest începe să semene în tot mai mare măsură cu cea din perioada comunistă. Este drept, nu ajungi la poliție sau la Securitate pentru ceea ce spui, dar o postare „nepotrivită”, care se abate de la linia „corectitudinii politice”, pe Twitter sau Facebook, te poate costa slujba cu riscul oprobriului public. Iar în timp ce retorica anticapitalistă capătă tot mai multă tracțiune, ideea unei societăți de tip socialist cu un guvern puternic, cu atribuțiuni extinse, devine și ea tot mai tentantă. Pe de altă parte, în plan geopolitic, în contextul crizelor din Ucraina și Taiwan și al reconfigurărilor mondiale în materie de influență politică și economică, al balanței de putere din punct de vedere militar, apar tot mai multe semne de întrebare. Ne-am putea oare întoarce la un moment 1989 pe invers? În care, așa cum vrea Rusia, se vor rediscuta sferele de influență de pe continent, cu consecințe potențial îngrijorătoare mai ales pentru țările din regiunea Europei de Est. Mai ales că unii lideri europeni influenți, de pildă, Emmanuel Macron, agreează în principiu ideea de a discuta cu Rusia o „nouă arhitectură de securitate” în Europa, în principal din dorința de a ieși, așa cum dorea și de Gaulle, de sub „tutela americană”. Cum ar putea arăta acest nou aranjament de securitate este însă neclar. Francoise Thom, profesor de istorie la Universitatea Sorbona, crede că în condițiile unei retrageri de facto a americanilor din Europa, Rusia speră că ar putea domina un continent în care pacifismul este larg răspândit, mai ales în Germania. Iar faptul că Moscova tocmai a solicitat ca NATO să se retragă din România și Bulgaria nu este deloc ceva menit să ne liniștească. Chiar dacă astfel de mesaje sunt parte a presiunilor psihologice asupra Vestului și nu trebuie luate, cel puțin deocamdată, în serios, consecvența cu care țări-cheie din Uniune țin să plaseze cele două țări, fără acces în Schengen și aflate în regim MCV, în postura de un fel de membri UE „second-hand”, nu are darul să ne liniștească deplin. Cert este că Beijingul și Moscova, secondate de Iran, dar și de alți actori internaționali, state sau structuri precum rețelele teroriste, militează activ pentru „de-americanizarea” lumii pe fondul unui Occident măcinat de angoase ideologice și falii societale majore care s-a iluzionat naiv în ultimele trei decenii și în parte încă se iluzionează și acum că ordinea internațională liberală este un dat și marșul democrației liberale pe glob este de neoprit. China și Rusia cred că momentul actual, cu un Occident în declin, este unul favorabil pentru a forța astfel de schimbări de substanță în peisajul geopolitic. În ce măsură sunt ele dispuse să-și asume și riscurile majore, inclusiv de natură militară, asociate unui astfel de pas este greu de spus. Documente desecretizate din arhive rusești relevă că atunci când a încercat să preia controlul asupra Berlinului de Vest, Nichita Hrușciov era convins, în proporție de 95%, că americanii nu vor reacționa. Diferența de 5% l-a împiedicat totuși să o facă. Dar nu putem totuși miza pe o reacție similară în ceea ce privește crizele din Ucraina sau Taiwan. În ciuda acestui peisaj global periculos, cu un grad ridicat de incertitudine, multe voci continuă să susțină aceleași tip de abordări care au eșuat în trecut. De pildă, un articol din Foreign Affairs, deși laudă ideea Administrației Biden de a organiza „summitul pentru democrație”, susține că aceasta ar trebui să fie mult mai hotărâtă în demersul de reversare a actualului „val iliberal” din lume. Numai că, chiar summitul în sine a stârnit destule controverse. A penaliza pentru „iliberalism” Ungaria și a exclude țări din Asia de Sud-Est în timp ce inviți Republica Congo sau Pakistanul, care a și refuzat să participe în urma presiunilor chineze, nu este deloc o dovadă de consistență morală. În sine, ideea de a utiliza „promovarea democrației pe plan global” ca un levier american în confruntarea geopolitică cu China și Rusia, de o manieră asemănătoare cu abordarea din perioada Războiului Rece, are sens în principiu. Însă întrebarea esențială este dacă America, pe fondul severei crize politice și societale interne și pe acela al unei eroziuni semnificative a influenței și prestigiului său pe plan global, mai poate avea credibilitatea și forța de a susține în mod real un astfel de demers. Cu atât mai mult cu cât extinderea definiției „democrației liberale” pentru a include „noile valori progresiste” diminuează din start apetitul pe plan internațional pentru acest tip de demers. De altfel, frământări și tensiuni pe această direcție au apărut și în Europa. De pildă, Emmanuel Macron a cerut în discursul său din Parlamentul European ca dreptul la avort să fie trecut în categoria „drepturilor fundamentale din Carta UE”, o trimitere destul de explicită la Polonia. În această cheie ar trebui interpretată și declarația noii președinte a Parlamentului European, Roberta Metsola (în teorie de centru-dreapta): „Mă voi opune oricui vrea să distrugă proiectul european”. Problema este că, în sine, „proiectul european” are în prezent un contur cu geometrie variabilă. De pildă, un demers maghiar de a interzice propaganda LGBT și teoriile identitare în materie de gen în școli este încadrat în categoria violării „valorilor europene”. La fel, mai ales peste Ocean, criticile legate de intruziunea transgenderilor în sport sunt complet nerecomandate dacă nu vrei să-ți riști cariera profesională. Dar dacă ne întoarcem la articolul din Foreign Affairs, cel puțin la fel de problematică este și recomandarea autorilor ca „din moment ce contracararea terorismului nu mai este preocuparea dominantă pentru politica externă a Statelor Unite, Washingtonul ar trebui să renunțe la practica de a da prioritate intereselor de securitate în dauna democrației și drepturilor omului” pentru a nu-și irita aliații autocrați. Pentru că, de exemplu, America nu are nevoie de aliați ca Arabia Saudită sau Egiptul doar din perspectiva amenințării teroriste, ci datorită poziției lor strategice și influenței lor extinse într-o regiune de mare interes geostrategic, inclusiv pentru a contracara Iranul, în condițiile în care influența și credibilitatea Chinei și Rusiei sunt în creștere. Ca să nu mai vorbim de India fără de care inițiativa de contracarare a Chinei în Asia de Sud-Est devine aproape inoperantă. Astfel de „recomandări” sunt complet rupte de realitate și sunt un exemplu de privire naiv distopică a elitelor occidentale. Marea problemă a „abordărilor morale” și a raportării la principii înalte în materie de politică externă este eroziunea severă a platformei de pe care acestea sunt emise. În cei 15 ani scurși de la aderarea noastră la UE, nu doar raportul de forțe pe plan mondial s-a schimbat radical, ci și felul în care arată Uniunea, societatea occidentală, în general, în interior. Apar întrebări surprinzătoare, la care nu ne-am fi gândit în niciun caz în 2007. De exemplu, în condițiile în care în tot mai mare măsură decizii care ne afectează viața de zi cu zi sau chiar unele cu impact major asupra felului în care va evolua societatea în viitor sunt luate de structuri asupra cărora populația nu are în realitate control, și nu de către politicieni care, teoretic, sunt supuși unui control electoral, cum ar trebui să privim în noul context democrația? După cum remarca un cunoscut analist american, Andrew Michta, într-o postare pe Twitter, „în timp ce multe comentarii din mass-media deplâng creșterea populismului, puțini remarcă faptul că ceea ce s-a întâmplat în deceniile scurse de la sfârșitul Războiului Rece au fost definite de ceea ce aș numi un „liberalism nedemocratic” care face ca instituții autonome birocratice să fie cele care trasează în mod real agenda publică”. În paralel apar întrebări legitime și de altă natură. În ce măsură te poți încrede în discernământul unor politicieni de vârf din Europa de Vest, de pildă, în cel al doamnei Merkel, care în 2011 a decis, după accidentul de la Fukushima, să renunțe complet la energia nucleară și să promoveze alternative ca turbinele eoliene sau panourile solare, evident nesustenabile, oferind astfel pârghii majore de intervenție și vulnerabilități în materie de securitate Moscovei, prin creșterea dependenței față de gazele naturale rusești, dar și de Beijing, prin dependența enormă de metalele rare a căror producție chinezii o controlează în proporție de 70%.

5. De ce trebuie/ar trebui să apărăm Ucraina?

 A fost ridicat nivelul de alertă al armatei române, după ședința CSAT. Ministerul Apărării caută voluntari, fără succes. De ce trebuie să apărăm Ucraina? Reprezintă întrebarea care macină pe mulți. Cei mai liniștiți în ecuația asta sunt aceia care din lozinci și-au făcut opinii ferme. „Suntem membrii NATO și trebuie să ne conformăm.” Diferendele istorice dintre Ucraina și România au fost privite mai mereu cu îngăduință de administrațiile succesive de la București. Ucraina, la fel ca și Kazahstanul, nu apar - ca state - pe harta lumii, după Tratatul de la Versailles din 1919. Acestea au fost înființate de către regimul bolșevic al lui V.I. Lenin, în anul 1922, ca parte din Uniunea Sovietică. Prin rușinosul Tratat Ribentropp-Molotov, din iunie 1940 (niciodată recunoscut de diplomația lumii), URSS a luat cu japca Basarabia, Nordul Bucovinei și o parte din Maramureș. După cel de-al doilea război mondial, Stalin i-a făcut cadou „republicii prietene” partea de nord a Bucovinei, Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia. Guvernul român, condus de generalul Ciucă, a semnat recent un acord de cooperare militară cu Ucraina. CSAT-ul s-a întrunit pentru a discuta despre strategiile de apărare ale țării, luând în discuție și situația de insecuritate din zona Mării Negre și de pe Flancul Estic al NATO. Ce ne-a liniștit, deocamdată, este faptul că, nu trimitem soldați pe frontul ucrainean. Românilor din nordul Bucovinei li se refuză drepturile la educație și de a-și folosi limba maternă în justiție și administrație. Guvernele de la București au închis ochii, chiar și atunci când românii erau luați cu arcanul de pe străzi, pentru a fi înrolați în trupele militare și trimiși să lupte în Crimeea. În ciuda evidențelor, România și-a asumat la summit-ul NATO din Țara Galilor, desfășurat în anul 2014, rolul de coordonare a programului de apărare cibernetică a Ucrainei. La recomandarea NATO, administrația Constantinescu a semnat Tratatul de bună vecinătate cu Ucraina, încă din 1997, fără a revendica teritoriile furate, doar cerând un statut special pentru românii din statul vecin. În urma negocierilor, am obținut o bună parte din platoul marin al Mării Negre și câteva insule. Potrivit tratatului, românii din Ucraina au aceleași drepturi cu maghiarii din România. Pe teren lucrurile au stat total diferit. Problema este că, exceptând platoul continental, tratatul nu s-a aplicat. Deci asta se poate reproșa guvernanților noștri: faptul că nu se ocupă de aplicarea tratatului. Semnăm un acord de colaborare militar, aducem trupe NATO, suntem speriați - la fel ca occidentalii - de iminenta invadare a Ucrainei. Și dacă Ucraina nu este decât o petardă a lui Putin, în speranța câștigării de timp pentru a încheia o înțelegere cu Xi Jinping, în stare să arunce în aer toată construcția vest-europeană? În timp ce președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, face circ cu tot felul de formate internaționale, Vladimir Putin mută piesele ca la șah. Dar revenind la chestiune, ce interes au românii să apere Ucraina? Acel stat cu care ne-am războit prima oară ecologist pe canalul Bâstroe, iar apoi la Haga pentru a prelua Insula Șerpilor? Profund defazat, ministrul apărării, Vasile Dâncu, zicea că „trebuie să revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei.” Adică la rușinosul tratat semnat de Iliescu cu URSS-ul muribund? De ce trebuie să desenăm fronturi de luptă pentru Ucraina, când statul vecin și suveran nici măcar nu ne-a trecut printr statele favorite în strategia de securitate națională? Dacă ar fi avut o privire difuză și nu confuză, CSAT-ul ar fi trebuit să înceapă discuțiile despre rolul României în prea fierbintea Mare Neagră. Acolo, unde Rusia face jocurile. Orice om cu ceva informații știe că nu va urma un război NATO-Rusia și nici SUA-Rusia. Doar ajutoare date simbolic armatei ucrainiene, conduse de nătângul actoraș Zelenski, cel ce se vede deja în NATO. Acum era momentul să profităm de deruta din Alianța Nord Atlantică. Nu să amenințăm, precum guvernul croat, că retragem trupele din exercițiile militare, dar să ne scoatem beneficii din criză și să preluăm Inițiativa celor Trei Mări. În vremurile tulburi ale sfârșitului primului război mondial, șase guverne s-au succedat la putere în doar doi ani, în funcție de interesele de securitate ale micului Regat. Întâlnirile dintre Ion Brătianu și Petre Carp rămân legendare. Cel aflat la putere îi recomanda celuilalt, aflat în opoziție, să intensifice criticile, numai ca voia națională a românilor să fie auzită. Astăzi, deciziile sunt defensive, chiar defetiste. Klaus Johannis a convocat CSAT-ul după zece zile de la cererea lui Serghei Lavrov de retragere a trupelor NATO din România și Bulgaria. Francezii trimit militari, nu de dragul securității noastre naționale, ci pentru a lua pas cu pas locul celor americane. Macron visează la o soluție gaullistă în relația cu Moscova. De supărare pentru lovitura dată de SUA în zona indo-pacifică, prin înființarea Aucus, o alianță militară nouă, care exclude Franța, administrația de la Paris vrea să mute navele cu propulsie nucleară într-un loc strategic. Acestea vor fi aduse în Marea Neagră (cu voia sau fără voia noastră), în numele și stindardul NATO, pentru descurajarea gândurilor de agresiune ale Rusiei, înscăunate deja în Crimeea. Zarurile așteaptă să fie ridicate. 

3. MINISTERUL ADEVĂRULUI din republica johannistan!

 Am ales intenționat titlul de mai sus. Și îl somez pe Raed Arafat, comandantul Ministerului Adevărului, să-mi pună numele primul pe lista neagră pe care o întocmește. Cu putiniști. Iar în cele ce urmează veți afla cât de putinist pot să fiu. În trecăt fie spus, dacă ar fi posibil, l-aș împușca în cap pe tovarășul Putin!! Presa a fost acuzată de către președintele Klaus Johannis cum că ar fi stârnit prin fake news-uri panică în benzinării. Și în magazinele care vând produse alimentare. Ia să vedem noi care este situația reală. Ministrul Energiei, Virgil Daniel Popescu, am toate motivele să cred că trăiește pe această lume. Și nu în altă parte. Știe cu certitudine că la granițele României se desfășoară un cumplit război. Și mai putea afla, oriunde s-ar fi informat, că Federația Rusă este supusă celor mai mari sancțiuni economice pe care le-a suferit vreodată o țară. Iar printre aceste sancțiuni sunt și cele legate de comerțul cu energie. Mai știa Virgil Daniel Popescu fără doar și poate, dacă trăiește pe acest pământ, că restricțiile energetice pot afecta și România, chiar dacă suntem totuși cea mai puțin dependentă țară din Uniunea Europeană. Și dacă răspunsul la întrebările de mai sus sunt afirmative, atunci nu avea nimc altceva de făcut decât să-și pună mintea la contribuție. Și să identifice soluții pentru a preveni pornirile speculative ale distribuitorilor de benzină și motorină. Mai ales că era la mintea cocoșului, deci și a domnului ministru, că întotdeauna în acest comerț cu combustibil se lucrează pe stoc. Iar valoarea benzinei pe stoc este direct proporțională cu prețul plătit înainte de a se fi declanșat criza. Prețul nu avea cum să fie umflat instantaneu, decât dacă era supus unor operații de tip speculativ. Iar specula în stare de război trebuie prevenită, iar la limită aspru sancționată. Ministrul Energiei nu avea nimic altceva de făcut pentru început decât să-i atenționeze, să-i prevină pe distribuitorii de benzină. Nu a făcut-o! Iar prețul a explodat. Și oamenii panicați s-au bulucit la pompele de benzină. Presa nu a făcut altceva decât să consemneze, să relateze o realitate. Ca dovadă că ministrul Energiei a dormit pe el, este ceea ce până la urmă s-a întâmplat. În acest moment nu există benzinărie în care prețul litrului de benzină să fie mai mic de 8 lei. Dacă există, vă rog să-mi spuneți! Ministrul Energiei nu a făcut nimic pentru a stopa această uriașă scumpire. Iar de la combustibil se duc toate în sus. Klaus Johannis poate acuza cât vrea domnia sa presa, pe motiv că ea ar fi vinovată. Numai că presa nu poate să ducă prețul în sus și nici să-l tragă în jos. Numai prostia guvernanților poate favoriza ridicarea prețurilor și numai incompetența acestora poate împiedica revenirea prețului la normal. Așa că „marele comandant al adevărului”, Raed Arafat, îmi poate bifa numele la acest capitol și mă poate cocoța pentru afirmațiile de mai sus în fruntea listei negre de putiniști. Iar pentru a-mi consolida această poziție, mă voi referi pe scurt în cele ce urmează și la panica legată de unele produse alimentare. Spre deosebire de Virgil Daniel Popescu, care se cocoșește când și când, refuzând de cele mai multe ori să dialogheze cu cetățenii, la Ministerul Agriculturii avem în frunte un bun communicator - domnul Adrian Ionuț Chesnoiu. L-am urmărit în ultimele zile cum, pe cele mai multe televiziuni de știri, le-a transmis cetățenilor României asigurări cum că recolta de floarea soarelui, de grâu și de porumb a fost suficient de mare, pentru a-i feri de români de orice pericol legat de perspectiva vreunei crize a unor produse alimentare de bază. Uleiul de floarea soarelui, făina pentru produsele de panificație și mălaiul, din care ne preparăm mămăliga cea de toate zilele sunt în cantități îndestulătoare. Depozitele sunt pline cu asemenea produse, i-a asigurat domnul ministru pe cetățeni și, ca atare, panica și luarea cu asalt a magazinelor alimentare este inutilă. Am auzit oră de oră și zi de zi aceste asigurări, transmise pe un ton ferm, de un ministru care lasă impresia că știe ce spune și știe ce face. Dar dacă așa stau lucrurile, mă întreb ce anume îl nemulțumește pe domnul Chesnoiu. Dacă depozitele acoperă tot necesarul până la recoltele viitoare, atunci domnia sa ar trebui să le mulțumească cetățenilor că se bulucesc în magazine pentru a-și face provizii de ulei, făină și mălai, umplându-și propriile cămări și degrevând fie și parțial de această sarcină, cu cheltuielile aferente, depozitele marilor fermieri ai neamului. În definitiv, dacă cetățenii își fac acasă stocuri de alimente neperisabile, guvernul trebuie să spună „mulțumesc”. Să le mulțumească oamenilor pentru că plătesc în avans sume mari de bani, din care o parte însemnată ajunge în trezoreria statului. Și rețelele almentare trebuie să fie mulțumite, pentru că le cresc substanțial încasările, într-un moment economic dificil. Iar cetățenii, la rândul lor, în loc să stocheze banii sub saltea, își asigură cu ajutorul acestora liniștea pentru ziua de mâine. Și, în aceste condiții, oare de ce se agită ministrul Agriculturii? Și din această perspectivă, fiindcă tocmai m-am referit din nou la prostia guvernanților, îi solicit „comandantului adevărului”, lui Raed Arafat, ca, atunci când are timp, între interogatoriile la care trebuie să răspundă în fața procurorilor DNA, să binevoiască să-mi sublinieze numele în capul listei negre, pentru că, iată, conform standardelor sale, mă fac vinovat de putinism, întrucât încerc să combat inabilitățile și prostiile guvernanților. Și ia spuneți domnule președinte Klaus Johannis, în calitatea dvs.de comandant suprem al Armatei, am dezinformat sau nu am dezinformat prin cele de mai sus opinia publică? Și grăbiți-vă. Pentru că au început să ne cadă fără veste dronele în cap! Și din nou nu avem nicio explicație. Dacă autoritățile nu reușesc să explice nici ceea ce s-a întâmplat cu a doua dronă, care de astă dată s-a prăbușit pe teritoriul României, și dacă cumva se căznește vreun ziarist să dea vreo explicație cât de cât plauzibilă, va fi din nou un fake news?

4. ACTUALITATEA ÎNTUNECATĂ A ZILELEOR NOASTRE:

1. Securistul „modernizator” al statului - Traian Băsescu!

 Greu de ghicit gândurile lui Traian Băsescu într-un moment în care toți adversarii săi și toți cei pe care i-a disprețuit, ignorat sau nenorocit, se bucură și se simt răzbunați. În plus, fata lui, Ioana Băsescu, și Elena Udrea, păpușa sa politică, au ajuns și ele la câțiva pași de o condamnare definitivă cu executare. Marinarul turnător, ajuns în vârful ierarhiei politice și de sforărit în România, a fost executat de justiție la un pas de căderea cortinei. Mai are puțin și poate pierde tot. Casă, pensie, pază și toate celelalte beneficii acordate unui fost președinte, un fost președinte care, pe lângă nenorocirile pe care le-a produs în România, are acum o foaie sigură, ca o piatră de moară, în halucinantul său dosar de politician, marinar, căpitan, aventurier și ins cu înclinații de afacerist veros. Pe foaia de dosar care îl cam îngroapă definitiv scrie de acum „colaborator al Securității”. Tristețea lui vine de la faptul că nu mai are cum să le răspundă și nici cum să le-o plătească celor care își văd părerea confirmată de o sentință judecătorească. În toată tristețea marinarului, mai adie o speranță că în această prăbușire lentă poate apărea o minune, o crăpătură, o poticneală. Pe un pat de spital, cu respirația în piuneze, cu dependența la limita sevrajului, trăgând cu putere dintr-o țigară electronică și enervat de lipsa de alcool, Traian Băsescu încă mai încearcă să scape. Geniul malefic al improvizatiilor politice nebune încă mai speră într-o soluție salvatoare. În numele său, Valeriu Stoica a înaintat o plângere la ICCJ în speranța că judecătorii vor mușca dintr-o chichiță sau din alta. N-a ținut! Judecătorii Ana Roxana Tudose, Ionel Barba și Adrian Remus Ghiculescu au decis:  „Constată calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului Basescu Traian” (sentința CAB nr. 471/2019). Cu recurs în termen de 15 zile! Ce urmează? Pentru că toate căile justiției sunt încurcate și întunecate, mă mulțumesc cu concluziile lui Valentin Busuioc de la Lumea Justiției: „Acum, că Înalta Curte a bătut în cuie calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității, Parchetul General va putea foarte bine să-i deschidă fostului președinte al României dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, în condițiile în care politicianul a depus cel puțin patru declarații pe propria răspundere ca nu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică: câte una în 2004 și 2009, la alegerea ca președinte al României (conform art. 27 din Legea nr. 370/2004 privind alegerea președintelui României); alta în 2016, când a devenit senator (potrivit articolelor 52 si 53 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente); ultima în 2019, la intrarea în Parlamentul European (asa cum dictează art. 16 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European). În plus, în martie 2004 (când era primar general al Bucureștilor), Traian Băsescu a declarat același lucru, tot sub semnătura, într-un proces de calomnie pe care i l-a intentat analistului Mugur Ciuvică, după ce președintele Grupului de Investigații Politice făcuse dezvăluiri despre colaborarea politicianului cu Securitatea. Nu în ultimul rând, Băsescu riscă să-și piardă mandatul de europarlamentar câștigat în 2019, precum și privilegiile date de calitatea de fost președinte (casă, mașină, SPP-iști, indemnizație lunară etc.).” Indiferent cum va continua povestea mizerabilului personaj Traian Băsescu, lucrurile sunt departe de un final. Sentința judecătorească din cazul turnătorului și acoperitului din fosta Securitate abia readuce sub luminile rampei funcționarea unei mecanism de dinamitat polticienii, adversarii și incomozii. Date despre colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea erau cunoscute la CNSAS încă din 2006. Și cu toate acestea, investigația a fost blocată. La o conferință de presă ținută imediat după „ștampilarea” marinarului, Ludovic Orban avea să spună: „Eu aş vrea să fie pedepsiţi toţi cei din servicii, toţi cei care au lucrat în CNSAS şi care au pitit aceste dosare, pentru că, dacă aceste dosare ar fi fost făcute publice după adoptarea legii privind organizarea şi funcţionarea CNSAS, (…) Băsescu nu mai ajungea preşedintele României, dar eu sunt convins că nu este singurul care a fost produsul Securităţii şi al serviciilor şi care a ajuns preşedinte sau care a ajuns în funcţii publice. Mă bucur că s-a făcut dreptate, mă bucur că instanţa, până la urmă, a aprobat evidenţa”. Ludovic Orban a mai spus că, practic, această cercetare cu privire la Băsescu a fost făcută în CNSAS încă din 2006. „Informaţii legate de colaborările lui Băsescu cu securitatea, suspiciuni au apărut public cu mult înainte ca Traian Băsescu să ajungă preşedintele României. Băsescu trebuie să îşi dea demisia din funcţia de europarlamentar. Nu mai poate să reprezinte statul român pentru că face de râs România dacă el rămâne europarlamentar. Sunt convins că PPE, dacă nu l-a dat afară, îl va da afară imediat ca urmare a acestei hotărâri judecătoreşti”. Democrația românească a fost călărită și călcată în picioare de un marinar șmecher, colaborator al Securității, protejat de o instituție care avea obligația să își facă datoria și să îl verifice, nu să obtureze vreme de ani și ani un adevăr pe care îl cunoștea o mare parte din populație. Acum, România burlescă stă să se întreacă pe sine, după ce vreme de un deceniu și jumătate a ignorat „metastaza” morală a lui Traian Băsescu. Se agită să-i descopere o boală spectaculoasă. Unii încearcă să lege starea de sănătate a grotescului președinte de sentința ICCJ privind colaborarea cu Securitatea. În realitate, Traian Băsescu trage de multă vreme de mai multe diagnostice, fiind internat în ultimele săptămâni la Spitalul Militar Central cu probleme grave de respirație. Despre celelalte, adică despre consecințele fumatului și ale băutului vom afla mai târziu.

Traiane tot securist ai rămas! Coane ne-ai popit cu anticorupția. Te-ai vândut Victoriei Nuland, pentru ca să fii miruit de înalții papi ai ordinii mondiale. Ai înființat Binomul. Pe mâna ta, criminalii au ucis elitele economice ale României. Teroare cu DNA, ți se datorează în exclusivitate. Ai pus-o pe Monica Macovei, procuror communist, ministrul justiției. De la tine, li se trag ani de pușcărie celor pedepsiți pe nedrept, pentru că nu-ți conveneau ție! Îți mai amintești cum cum povesteai că-l trimiți la beci pe Rușanu? Ai reușit. Dar despre Traian Remeș, pe care nu-l suportai? S-a dus și el la Domnul, fiindcă justiția ta l-a condamnat și trimis la pușcărie, pentru că ar fi primit șpagă caltaboși. De Frunzăverde mai știi? Apa trece pietrele rămân Sigur că ai uitat, la fel ca și de legăturile cu Partidul Popular European, asigurate de Sorin Frunzăverde. Mai știi, Coane, pentru ce s-a dus omul la bulău? Pentru că le-a recomandat la optzeci de primari să voteze în turul doi cu alesul regimentului, unit cu Potomac, Klaus Johannis. Acolo, frigul, nervii și disperarea i-au provocat cancerul ucigaș. N-ai avut milă! Gardienii nu l-au lăsat să se trateze într-un spital respectabil din Viena. Sigur, ți-a fost camarad și l-ai aruncat de pe punte în mare. A murit. N-am văzut să-i trimiți la înmormântare nicio coroană. A fost matelotul de care te-ai lepădat. Știu părerea ta despre intelectuali, despre școală. Ai spus că știința nu valorează doi bani. Că totul este intuiție. Sigur ai fost, în ceea ce Aristotel, numea zoon politikon, mai pe șleau un animal politic. Ai avut reflexe și detentă. Dar dacă nu te ajuta sistemul să ciugulești voturile de la Adrian Năstase, din 2004, azi nu aflam că ai fost securist, mă rog turnător. L-ai ciuruit pe fostul adversar. Ciocneau cuburile de ziceau că sunt dinamite, atunci când a încercat să se sinucidă din cauza ta. N-ai avut mamă, tată ți-a fost regimentul. Acum a venit plutonul de execuție. La alegerile din 2009, Mircea Geoană era crispat. Nu a știut să se pregătească pentru „decisiva” dată de tine cu vizita la Vântu. S-a pierdut cu firea, Flacăra violetă l-a făcut. Ai ajuns a doua oară președinte, dar cu ce preț? Câți au mai rămas alături dintre lăuditorii tăi? Își mai face Liiceanu mea culpa pentru cât te-a lins? Nu. A pierdut banii de la tine pe parfumuri și creme scumpe. Îmi pare rău de bătrânețea ta nefericită. Sigur că Marele Vultur atlantic nu te va mai ține în brațe. Ai supt de la licurici, iar acum licuriciului nu-i mai pasă de un amărât de sugaci. Dacă ai avea timp, ți-aș povesti că mulți președinți puși de statul paralel american au mierlit-o după colaborarea cu ei. Ai fost o sculă de sistem. Peste cincizeci de ani, generațiile viitoare vor afla, când se vor deschide dosarele, și cadrul și motivul îngenuncherii statului român în cea mai odioasă luptă împotriva poporului român: Mani pulite reloaded. Ai fost o vreme un înger pentru tânăra generație și a celor care voiau să scape de comunism. Acum, grație păcatelor din trecut ai ajuns un demon.

2. Nebunul Putin și reperul Zelenski:

 Putin este tot mai furios și nebun. Socotelile nu i-au ieșit așa cum a vrut și în Occident mulți experți se tem că dictatorul rus este capabil de orice. Avertismentele că nu se va opri la Ucraina și că va amenința cu armele nucleare pentru a intimida NATO și lumea liberă se înmulțesc. De altfel, se vede că războiul și propaganda au intrat într-o nouă fază. Una delirantă. Pe front, trupele terestre stagnează, întâmpinând o rezistență acerbă din partea armatei ucrainiene, așa că a schimbat strategia bombardând orașe până le transformă în ruine, indiferent la numărul victimelor civile. Folosește arme din ce în ce mai puternice și distrugătoare, cum este  racheta hipersonică sau, așa cum se tem ucrainienii, rachete termobarice. Puțin îi pasă că a fost declarat „criminal de război”, că este considerat nebun, comparat cu Hitler și văzut ca un monstru. Este mâna criminală a Occidentului care vrea să „distrugă Rusia”, așa le vinde Putin rușilor barbariile. Iar rușii cred pentru că vor să creadă. Adevărul înfricoșător este că milioane de ruși împărtășesc minciunile orwelliene ale propagandei Kremlinului, sunt convinși nu doar de misiunea istorică a lui Putin de a reface Mama Rusia, ci și de narativul denazificării și luptei cu Occidentul care îi vrea „sclavi”. Și asta nu pentru că sunt lipsiți complet de informații - în mediul urban rușii, în special tinerii, sunt experți în a accesa surse alternative de informare -, ci pentru că propaganda le atinge fibra națională. Cei 200.000 de ruși veniți pe stadion să-l asculte și ovaționeze pe Putin nu au fost aduși cu arcanul, așa cum vrea să acrediteze presa occidentală, - or fi fost și astfel de cazuri -, au venit de bunăvoie, ba chiar din convingere. Fețele metamorfozate ale tinerilor vorbeau de la sine. Iar dacă ne uităm la sondajele de opinie (Institutul sociologic „Active Group” ucrainian), înțelegem și de ce 85% dintre ruși susțin invadarea Ucrainei (procentul a crescut de la începutul războiului), 75,5% susțin invadarea unei țări NATO, cum ar fi Polonia (41% țările baltice), iar 43% consideră un atac nuclear acceptabil. Despre asta vorbim! Să uităm deci de o înlăturare a lui Putin de la putere prin proteste. Și, ca să fim cinstiți, acestea au fost dezamăgitoare, departe de amploarea pe care ar fi trebuit să o aibă dacă rușii chiar nu ar fi susținut invazia și crimele de război care au loc în țara vecină lor. Nu poți aresta sau pune poliția să bată un milion sau câteva sute de mii de oameni ieșiți în stradă. Ceaușescu a înțeles pe pielea lui asta în 22 decembrie 1989. Propaganda lui Putin țintește fobii, orgolii formate în decenii, iar mesajul principal este acela că lupta trece dincolo de „eliberarea” și „denazificarea” Ucrainei, este pentru măreția Rusiei. Pentru „purificarea ei” de „scursuri și trădători” și de toți prooccidentalii, această „coloană a cincea”. „Orice popor, și în special poporul rus, este în stare să distingă adevărații patrioți de scursuri și de trădători și să-i scuipe pe aceștia din urmă ca pe o muscă ce din greșeală a aterizat în gura lui. (…). Sunt convins că această purificare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara noastră, solidaritatea noastră, coeziunea noastră și capacitatea de a face față oricărei provocări”, a spus Putin. Rămâne totuși de văzut cum va reuși Putin să scuipe toate „muștele”, pentru că pe măsură ce războiul se lungește, blocada informațională se va fisura, fie și prin morții ajunși între patru scânduri acasă. De fapt, propaganda furibundă arată frica lui Putin față de proteste, față de pierderea loialității  rușilor. De aceea are nevoie disperată să împacheteze „operațiunea specială” într-o cauză mai mare decât Ucraina, iar eșecul de până acum, în victorie. De partea cealaltă, Volodimir Zelenski este eroul zilei, nu doar pentru ucrainieni, cărora le insuflă curaj și speranță, cât pentru întregul Occident. Este lecția pe care o primesc în direct toți liderii vestici despre ce înseamnă a fi bărbat de stat, a avea curaj, forță, empatie, a-ți iubi și apăra țara. Comunicarea simplă și directă, emoția reală pe care o transmite, mesajele țintite fiecărei națiuni au ridicat ștacheta până în tăriile cerului. Probabil că fără Zelenski, liderii europeni s-ar fi complăcut în continuare în complicitate și comoditate, în lașitate și interese economice și ar fi  impus sancțiuni cu jumătate de măsură și ar fi ajutat militar Ucraina mult mai puțin. Câștigând inimile popoarelor, Zelenski i-a forțat pe conducătorii lumii libere să încerce să devină, la rândul lor, bărbați de stat. Au reușit mai mult sau mai puțin, dar, în tot cazul, fără presiunea morală pusă de Zelenski clamata unitate europeană ar fi avut un chip mai ofilit. Șochează faptul că deși în imposibilitate de a interveni militar în Ucraina, de teama justificată față de izbucnirea unui război mondial, europenii nu s-au hotărât să meargă până la capăt, adică să introducă un embargo asupra petrolului și gazelor din Rusia, așa cum au făcut America și Anglia. Până atunci banii europeni vor finanța mașinăria de ucis civili a lui Putin. Cât privește România, imaginea ei a fost salvată de societatea civilă, care a dat dovadă de generozitate și bună organizare în ajutarea refugiaților. Când ne privim însă în această oglindă, în fundal îl vedem pe Klaus Johannis, care nu cutează a rosti numele lui Putin și nici cuvântul invazie. În caz de ceva, cine l-ar urma pe unul ca Johannis?

3. „Pseudo-denazificarea” Ucrainei sau eroarea strategică a lui Putin:

 Sub pretextul că vrea să „denazifice” Ucraina, Putin încearcă să arunce din nou gaz peste cărbunii veșnic nestinși ai  „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.  O logică în care a rămas captiv. O anecdotă din epoca sovietică pretindea că URSS se învecinează cu cine vrea Moscova. Vladimir Putin a luat-o de bună atunci când a plecat să cucerească Ucraina.  După el,  viitoarele frontiere ale Rusiei ar putea fi poloneze, slovace, maghiare, românești și moldovenești. În această tragedie, credincios pregătirii comuniste pe care a primit-o, Putin nu și-a ascuns nicio clipă intențiile. La vremea lor, conducătorii statului sovietic, care nu puneau nicio clipă la îndoială dreptul de a acționa după bunul lor plac, nu se jenau să-și anunțe intențiile dinainte, fie că era vorba de lichidarea oponenților ori de ajutorul frățesc pe care se grăbeau să-l dea „popoarelor ce combăteau imperialismul”. De prea multe ori, democrațiile nu le-au dat atenție și rău au făcut: minciunile care sfidau orice logică erau aruncate celor care voiau să le asculte, să fie surzi și orbi, să înghită pe nemestecate enormitatea răului și pericolul reprezentat de sistemul sovietic. Din cauza acestui sindrom de surditate, nu s-a înțeles unde vrea să ajungă Vladimir Putin, el, acest sindrom, ne-a împiedicat să credem că va trece la acțiune cu riscul de a  arunca lumea în haos.  Ceea ce ar trebui să ne surprindă este mai puțin spiritul lui revanșard, de vreme ce îl anunțase dinainte, cât felul în care l-a prezentat, cuvintele în care l-a exprimat și care ne dezvăluie gândirea lui și lumea în care trăiește. În alte împrejurări, intenția anunțată  de a vrea să denazifice Ucraina ar fi părut un banc bun. Numai că Putin este serios. Acest vocabular care vine dintr-o altă lume ne trimite la trauma pe care a suferit-o, în 1991, la dispariția URSS, „cea mai mare catastrofă politică din secolul XX”, dacă stai să-l asculți pe el. O lume, lumea lui de ofițer kaghebist, crema sistemului, a dispărut atunci, lăsând loc unui spirit revanșard care nu l-a mai părăsit niciodată și i-a hrănit  convingerea că sistemul sovietic fusese victima unui complot capitalist și nicidecum a propriului faliment. Ficțiunea denazificării este simptomul lumii alternative în care nu a încetat să trăiască de atunci. După invazia Crimeii, în 2014, a fost tot mai clar faptul că Putin „a pierdut contactul cu realitatea”. Un observator atent al scenei moscovite putea să-și dea seama că autocratul se afunda din ce în ce mai mult într-un trecut repictat în culorile pe care el i le împrumuta și pe care își clădea visul de strălucire a măreției ruse. Este de crezut că Putin l-a citit pe Orwell (1984), de vreme ce urmează întru totul sfatul lui Big Brother: „Cel care controlează trecutul are controlul viitorului. Cel care controlează prezentul are controlul asupra trecutului”. De un deceniu încoace, Putin rescrie trecutul rusesc într-un fel care să-i justifice politica expansionistă prezentă. Și iată-ne ajunși astfel în fața perspectivei din care trebuie să înțelegem argumentul ridicol al denazificării Ucrainei. Începând cu ceremoniile oficiale și până la istorioarele autorizate de cenzură, istoria putiniană nu reține din trecutul sovietic decât „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, sloganul stalinist prin care este desemnat al doilea conflict mondial. De ce? Foarte simplu. Nicicând Rusia nu a fost atât de pusă în valoare și glorificată în lumea întreagă cum a fost pentru încleștarea ei cu Germania nazistă. Bătălia Stalingradului este punctul de cotitură al conflictului mondial, deznodământul ei victorios a șters din memorie crimele trecute ale mareșalului Stalin. „Este momentul triumfului său”,  scrie  în cartea sa „Viață și Destin” Vassili Grossman, care a fost corespondent de război. Stalin nu și-a învins doar dușmanul prezent, el și-a îngropat trecutul. Acesta este trecutul glorios în care se retrage Putin, care nu a fost în stare să îmbunătățească soarta țării lui în douăzeci de ani de domnie, dar visează la o măreție regăsită. A-i alunga pe naziști din Ucraina înseamnă a scoate iarăși din mânecă glorioasa carte a „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Orbit de această logică, Putin a crezut, fără îndoială, că această echilibristică discursivă va reaprinde flacăra patriotismului la el în țară și le va impune din nou  străinilor respectul (pierdut) pentru Rusia. Mai mult chiar, acuzându-i pe actualii conducători ucrainieni de nazism, a sperat că lumea va înțelege că el duce, de fapt, o cruciadă și că o va susține  ca pe vremea când lupta antifascistă a ascuns o bună bucată de timp manevrele criminale ale Rusiei sovietice.  Astăzi, aceste lucruri ne par suprarealiste, pentru că sunt suprarealiste, la propriu, dar și la figurat: în afara realității și deasupra realității. Putin și-a construit o lume a lui, încurajat de singurătatea puterii absolute pe care o exercită și în care cei de care se înconjoară nu au niciun cuvânt de spus. Trezirea la realitate este crudă: rușii încep să se retragă din delirul lui paseist, armata lui „eliberatoare” este întâmpinată cu tiruri de obuze, tot ce străinătatea îi mai acordă este disprețul public. Din păcate, el devine și mai periculos, reacțiile sale sunt greu de prevăzut ca acelea ale unui somnambul trezit brusc din somn. Reconstituirea unei bariere protectoare, refacerea unui statut de mare putere ar însemna reîntoarcerea la unitatea slavă cu Ucraina, numită și „mica Rusie”, și cu Bielorusia sau „Rusia albă”. Este țelul său, cu orice preț. Obsesia unui dictator este întotdeauna o primejdie pentru ceilalți. Prețul pe care ar trebui să-l plătească poporul său sau țara sa nu va face niciodată parte din preocupările lui. Cine știe, poate se gândește că rușii nici nu merită să-și dea atâta osteneală pentru ei și va face tot ce trebuie ca să-i facă să-și vină în fire! Acest biet popor care a cunoscut atâtea drame în secolul XX este cealaltă mare victimă a acestui război.

4. Criza uriaşă care va lovi România!

 România este dependentă în procent de 70% de produsele alimentare aduse din import. Iar acest lucru ar putea avea consecințe grave asupra securității alimentare, în contextul războiului din Ucraina. Estimările sumbre îi aparțin economistului Mircea Coșea. Econonomistul Mircea Coșea prevede un viitor sumbru pentru securitatea alimentară a României, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. În opinia sa, situația este foarte dificilă în toată lumea, din cauza blocării livrărirlor de cereale din Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori. De altfel, Comisia Europeană a avertizat că războiul provocat de Rusia ameninţă securitatea alimentară în întreaga lume. Agresiunea din Ucraina va avea consecințe dincolo de granițele Europei, după cum a precizat și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Oficialul de la Bruxelles a precizat că Uniunea Europeană va contribui cu 2,5 miliarde de euro pentru a stopa penuria de alimente. „Deoarece nevoile umanitare sunt deja la cote maxime. Războiul creat de Kremlin ameninţă securitatea alimentară”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene. În acest context, analistul economic Mircea Coşea a apreciat că lumea se confruntă deja cu o criză alimentară și că aceasta nu mai este doar o posibilitate. Drept urmare a precizat analistul economic, România ar trebui să-și ia măsuri de protecție în condițiile în care 70% din alimentele de bază provin din import. „Criza alimentară este deja evidentă, nu mai este doar o posibilitate. Are dreptate şi Comisia Europeană. 50% din exportul de ulei făcut de Ucraina mergea spre țările africane şi Orientul Apropiat, grâul, porumbul la fel. Deci criza alimentară începe să fie globală datorită acestui război”, a explicat Mircea Coșea. Potrivit spuselor sale, România a devenit cel mai mare exportator de cereale din zona Mării Negre, care are stocuri excedentare. Iar acum depinde de Ministerul Agriculturii dacă va permite ca acestea să fie exportate sau vor fi stocate pentru o perioadă viitoare. „Din câte ştiu există la ministerul Agriculturii un program care să aibe în vedere stocurile pe perioada care vine. Noi suntem singura ţară din zonă care are un excedent de cereale. Am devenit acum cel mai mare exportator de grâu din zona Mării Negre, dacă guvernul va decide să vândă acest excedent sau să-l stocheze pentru alte perioade”, a mai arătat economitul Mircea Coșea. El a precizat că România importă 70% din necesarul de alimente de bază, în fiecare zi. Iar acesta este motivul pentru care ne confruntăm cu creșteri de prețuri la anumite produse pe care le aducem din străinătate, în loc să le procesăm în țară. „Altfel România este sub un anumit semn de întrebare ca urmare a preţurilor care vor veni în România. Toate alimentele în lume cresc, iar România importă 70% din mâncare de fiecare zi. Aşa se explică de ce cresc preţurile la anumite produse pe care noi am fi putut să le facem în ţară dacă le-am fi prelucrat”, a explicat Mircea Coşea la Antena 3.

5. DEGRINGOLADA PNL-ULUI:

 Politologul Theodor Paleologu a declarat, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că nu vede o problemă în alegerea lui Nicolae Ciucă în postul de preşedinte al PNL, dar că este gravă „degringolada” provocată de preşedintele Klaus Johannis care „nu e bun decât pentru interesul personal”. Paleologu a declarat că şi alţi generali ai Armatei au condus guverne, cazul lui Nicolae Ciucă nefiind unul singular. „În sine nu e o problemă, e un general în retragere, în principiu. Slavă Domnului, există generali care au jucat un rol politic, sigur, ne gândim cu toţii la Eisenhower, De Gaulle. În România Arthur Văitoianu a condus un guvern, Averescu, cea mai ilustră figură de mareşal şi totodată şef de partid. De altminteri Partidul Poporului a fost un partid foarte interesant în perioada interbelică. Deci în sine nu e o problemă”, a declarat Paleologu.  Politologul afirmă, însă, că este gravă degringolada PNL provocată de şeful statului.  „Ceea ce este foarte grav este degringolada PNL provocată de preşedintele Johannis. Tot ce atinge, se duce de râpă. El nu e bun decât pentru interesul personal, ca să se vadă în frunte, în rest, nimic altceva. Face pustiu în jurul lui. Deci tot ce atinge Johannis se duce de râpă, PNL se duce de râpă, avem de-a face cu o gravă degringoladă a acestui partid, iar impunerea generalului Ciucă în fruntea Guvernului, iar acum în fruntea PNL este o încercare disperată, dar lipsită de şanse, să salveze ce se mai poate salva”, a declarat Paleologu. Theodor Paleologu a mai declarat că Nicolae Ciucă nu se descurcă în lumina reflectoarelor, făcând referire la scandalul plagiatului  tezei de doctorat. „Partea proastă este că în felul ăsta se va mai compromite ceva foarte important. În primul rând, generalul Ciucă avusese o carieră respectabilă, dar el în mod evident nu se descurcă în lumina reflectoarelor, mă refer, în mod evident, la problema plagiatului, iar încercările lui de a eluda problema sunt ridicole, sunt nedemne de un general al Armatei Române. Ce regret foarte mult e că pe lângă degringolada PNL provocată de Johannis se mai duc de râpă alte două lucruri, prestigiul Armatei Române şi prestigiul generalului Ciucă care până nu demult fusese un om respectabil. Însă maniera în care gestionează plagiatul este jalnică şi eu am mari dubii că are capacităţile politice de a propune un proiect real. Că e un bun intrigant, am văzut. Mă rog, nu e puţin lucru”, a declarat Paleologu. Întrebat de ce are nevoie un general de un doctorat, Theodor Paleologu a precizat că pentru el este de neînţeles. „E o prostie, pentru mine e de neînţeles această marotă a doctoratelor. Nu are niciun sens. Sunt foarte mulţi care şi-au dat un doctorat. Nu ai cum să faci un doctorat, decât dacă lucrezi zi de zi, fără să faci nimic altceva timp de 4-5 ani. Eu am lucrat 5 ani la teza mea de doctorat. (...). O teză de doctorat care nu e publică, nu e teză”, a mai declarat Paleologu. 

6. CE FACEM CU STATUL PARALEL?

 În timp ce mai ia nu știu ce premiu obscur în Germania, Klaus Johannis se pregătește să patroneze îngroparea finală a democrației românești. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a petrecut sub ochii noștri în ianuarie 2015, adică un președinte ales de popor pur și simplu pentru că avea un profil agreat de opinia publică (și atacat de sistem, sau de o bună parte din el la început) devine după aceea președintele sistemului. Pe care îl patrimonializează, punând pe șeful lui de campanie șeful SRI, înlăturându-l pe Coldea și pe cei apropiați lui Victor Ponta și creând condițiile pentru un amestec fără precedent al serviciilor secrete în politică sub pretextul luptei cu corupția, pentru care nici el, nici aliații de la Ordonanța 13 nu făcuseră anterior nimic. Cu fonduri enorme pentru presă, platformele de socializare, creând pseudo societate civilă și pseudo opinie publică cu un succes pentru care Putin ar putea fi invidios. Sunt deja clare dovezile care atestă faptul că, pericolul politic major pentru România este incapacitatea dreptei de a câștiga alegerile fără a folosi serviciile secrete (și nu Dragnea sau alt baron local) și lipsa neobișnuită de scrupule în a folosi mijloace neconstituționale pentru a-și promova interesul propriu, prezentat ca fiind singurul pro-Europa, pro-Occident, pro-bună guvernare, etc.. Din păcate, președintele și partidele mari sunt încolonate și gata să legalizeze, printr-o reformă fără rușine a legilor siguranței naționale, sistemul actual, în care serviciile deturnează sensul alegerilor și controlează președintele (eventual folosind DNA, al cărui control a fost mereu miza lor, de când Băsescu, luându-se după americani și uitând unde se află, a făcut corupția amenințare de securitate), care va deveni singurul de care depind, eliminând orice alte controale democratice. Alegerile directe pentru președinte au fost totdeauna o problemă pentru ei, fiind calea cea mai clară prin care imprevizibilul (adică votanții) ar putea schimba ceva, dar captura post-alegeri din cazul Johannis ne arată că fie la selecție, fie la campanie, fie la rezultat statul paralel are mijloace de a fi mai tare ca electoratul. O mână de ziariști, de fapt mai puțini ca degetele unei mâini, protestează contra acestei stări de fapt. Azi, când bătălia este aproape pierdută ne întrebăm de ce lumea nu se mobilizează să apere democrația românească, sau poate avem singura majoritate din Est dezamăgită de sistem și gata să se întoarcă la liderul providențial. Pentru că atunci când mai era încă vreme ați făcut front că statul paralel este o ficțiune a lui Dragnea (deși se știa bine că nu Dragnea, lansase primul avertisment) și evident că nu vă crede nimeni azi, când ați întors-o la 180 de grade. Dar, în sfârșit, bine că v-ați trezit, o mână de ONG și de ziariști. Cine tace zgomotos merită evidențiat, nu cine se trezește, fie și târziu. Cum stăm, așadar:

Intelectualii. Revistele 22 și Dilema, tăcere totală. Nu o fi chiar o întâmplare, de altfel, că au ajuns amândouă să aibă același editorialist, pe Andrei Cornea, care apără toate pozițiile sistemului, până la nuanțe, de orice deviaționism (exact pe dos față de ce trebuie să facă intelectualul, care pune în discuție, chestionează puterea, etc.), și pentru care Băsescu este Elisabeta a II-a și nu Petrov. Numai că nu și-au trecut pe generic iubirea pentru SPP, SRI și SIE, asta după ce finanțatorii mai vechi au fost de genul Udrea, Plăcintă, baroni locali susținători Roșia Montană, etc.. Așteptați să vedeți cum este apărată democrația de securitate de alde Baconschi sau Cristi Preda.

Oligarhii. Securiști de rit vechi sau nou, oligarhii din media sunt complet subjugați de anticorupție, cu Băsescu se mai luptau, dar cu un sistem care are fiscul, DNA și tot ce mișcă este mai greu. Preferă să ia bani direct de la guvern și să lupte cu Putin, umplând cu generali plagiatori toată komentatura. Voiculescu, care a supraviețuit și închisorii și atacurilor fiscului este mai prudent decât era, că i-au arestat și șeful de trust, pus în discuție copiii, etc.. Alți oligarhi sunt direct ai lor, dezvoltați prin monopoluri date de sistem. CNA pare în sfârșit gata să lichideze încălcarea flagrantă a legilor anti-concurențiale de către DIGI, dar hai să vedem dacă sunt în stare. Curaj!!!

Societatea civilă. Unde sunt Inițiativa România, Rezist Toată Țara, Corupția Ucide și toți cei care au ajutat la greu statul paralel în 2017-2020, toată pseudosocietatea civilă creată de Mihai Polițeanu doar ca să anuleze coalițiile reale care existau? Nicăieri. Ghinea i-a dat lui Polițeanu un loc de deputat în USR pentru misiunea îndeplinită și ceilalți s-au băgat la loc în găurile din care ieșiseră. Amândoi luptă pentru controlul USR pe toate părțile, că așa este la ăștia. Sau poate așteptați de la societatea civilă creată de postul dintotdeauna sub control Pro-TV, și condusă de vedetele lui, să ia vreo atitudine? Alde Mândruță, Moisescu, etc? Așteptați.

Publicul. Greu să mai aștepți ceva de la unii care s-au lăsat pradă unor manipulări atât de ieftine și s-au ascuns în bule astupându-și urechile cu ambele mâini ca să nu fie forțați să gândească. Prețul expunerii selective la media face ca publicul cândva evoluat să fi coborât mult sub nivelul unei minime capacități de gândire. Dacă îți iei lumina de la influencerii de la servicii nu ai reflexe democratice mai bune decât fanii lui Gâdea et comp.. Aceia măcar sunt săraci, bătrâni și nu au de ales. Dar, în sfârșit, cine nu e acoperit să se miște, măcar acum, dacă reușește să treacă peste orgoliul de a fi fost paralel cu ce s-a întâmplat în România ani de zile și dă o mână de ajutor măcar acuma.

Partidele. Ca și în Brazilia (și ea condusă de un general după o campanie anticorupție demagogică) anticorupția a distrus partidele, pentru că erau corupte, sistemul a pus mâna pe niște cioturi ca USR sau AUR ca să facă alternativă la el însuși și a colonizat partidele principale la greu. Deci cine să facă ce? Poate oamenii de afaceri, ca în Bulgaria, dar câți sunt autonomi față de sistem și capabili să finanțeze un partid nou? Dar oamenii de afaceri să priceapă că nu poți avea statul paralel la guvernare, pentru că tendința lui este să sufoce piața cu monopolurile lui, ca la Hexi Pharma. Suntem ca în Ruanda, unde firmele asociate cu șeful statului se prezintă singure la licitații, pentru că nu are nimeni curajul să vină contra lor.

 Suntem pe frontul domestic cam ca la războiul din Ucraina: nu am fost severi cu Putin când nu era înarmat și nu îi facem concesii acuma când poate distruge toată Ucraina. Dar, asta este! Târziu cum este, dacă societatea românească nu se mișcă acum, degeaba am intrat UE și NATO! Sau chiar am intrat doar ca să facem figurație?

7. ULTIMILE EVOLUȚII POLITICE DIN REPUBLICA SECURISTICĂ JOHANNISTAN!

1. Despre noul regim securistic johannist!

 Sub conducerea tandemului Johannis-Ciucă, PNL s-a transformat rapid într-un partid cu reflexe autoritare, similar cu PSD-ul lui Dragnea. Intervenții brutale în justiție, complicitate cu serviciile secrete invitate să scrie legi, amuțirea presei, minciuni pentru Bruxelles, sufocarea economiei - toate sunt ingredientele unui regim extrem de periculos, care elimină orice instrument de control și echilibru. Și o face cu sprijinul PSD, bucuros și el să înlăture cu mâna altuia orice piedică în calea marelui jaf al celor 80 de miliarde de euro. Nicicând în ultimele două decenii nu a fost democrația din România într-o situație mai delicată decât azi. Și o spun conștient de greutatea enunțului. Cumva, societatea românească a știut mereu să creeze anticorpi, să respingă în ultimul moment derapajele autoritariste, să facă zgomotul normal într-o democrație. Acum însă, miza financiară a furtului din banii publici este fără precedent. În următorii 7 ani, România are la dispoziție 80 de miliarde de euro fonduri europene (fondurile clasice și PNRR) și alte miliarde din bugetul național. Miza aceasta, a furtului nepedepsit, unește PSD și PNL într-o coaliție ce funcționează deocamdată fără mari fisuri și care amenință să transforme România, cu aprobarea președintelui Johannis, într-o democrație fake, o societate controlată de facto de un partid unic (cu două nume) și serviciile secrete. Iată cele mai îngrijorătoare semnale ale derapajului anti-democratic continuu:

- Amuțirea presei, aproape in corpore. Plătite cu zeci de milioane de euro din bugetele PSD și PNL, dar și prin alte contracte publice, marile trusturi de presă pur și simplu nu mai abordează marile teme interne. Este o tăcere pe care nu am trăit-o nici sub Năstase, nici sub Băsescu ori Dragnea, când tot timpul existau voci de opoziție. Cu câteva mici excepții, presa nu mai este presă, ci propagandă. Dar cel mai grav este faptul că presa este plătită să tacă, să treacă sub tăcere, să ignore, să se uite în altă parte (plagiatul lui Ciucă, legile siguranței naționale).

- Intervenții brutale în actul de justiție. De exemplu, analiza plagiatului premierului Ciucă a fost blocată mai întâi de Parchetul General, apoi de un judecător apropiat de PNL și fost coleg de masonerie cu purtătorul de cuvânt al guvernului.

- Subordonarea efectivă a unor judecători față de puterea executivă. Unul dintre motivele pentru care judecătoarea Ionela Tudor de la Curtea de Apel București a suspendat analiza doctoratului premierului Ciucă a fost „nevoia de stabilitate în conducerea executivă a statului”. Este fără precedent, din comunism până acum, ca un judecător să se pună explicit, public, în slujba unui premier și nu în slujba adevărului juridic.

- Disprețul față de integritate. Nicolae Ciucă nu a avut nicio problemă din cauza acuzațiilor de plagiat, ba chiar a fost ales între timp președintele PNL. Și asta la ordinul președintelui Johannis, autorul ipocriziei numite „România Educată”.

- Aducerea serviciilor secrete la masa deciziei. Însuși premierul Ciucă a recunoscut că serviciile secrete și-au scris singure noile proiecte de legi, care suspendă de facto orice control civil asupra SRI și SIE și le măresc semnificativ puterile. Militarizarea este tot mai accentuată la vârful administrației, iar unii observatori străini compară situația din România cu cea din Mexic.

- Atacurile autorităților la jurnaliști incomozi și la sursele acestora. Șirul de abuzuri crește pe zi ce trece, de la Emilia Șercan la jurnalistul Alin Cristea din Brăila. Președintele Johannis însuși a amenințat sursele G4Media pe tema legilor securității, iar o judecătoare din Iași i-a cerut ziaristului Gabriel Gachi să își dezvăluie sursele.

- Atacurile la adresa libertății economice. Incapabili să înțeleagă ceva din economie, necum să producă soluții adecvate la criza energiei și la inflație, liderii PSD-PNL au lansat tema falsă a „speculanților” și au trecut legi prin care urmăresc suspendarea legilor pieței.

- Tentativa de desființare a instituției avertizorului de integritate. Avertizorul de integritate este indispensabil unei societăți libere, el are rolul de a atrage atenția presei ori instituțiilor de control asupra derapajelor grave ale autorităților. Atenție: atacul a venit chiar în ziua în care comisarul european, Vera Jourova, era la București, una dintre temele sale majore de discuții fiind chiar avertizorul de integritate.

- Atacul la Curtea de Conturi prin prevederi care ar face instituția să dea îndrumări și opinii înainte de actul de control, cu miza de a proteja instituțiile beneficiare de controalele ulterioare.

- Control total asupra procurorilor, prin numirea unor procurori-șefi obedienți, care nu deranjează puterea executivă, dar și prin păstrarea SIIJ, sub un alt nume.

- Anihilarea parchetelor. În afară de cazul Chesnoiu, fostul ministru al agriculturii acuzat de abuz în serviciu, DNA și parchetele nu pot pune pe masă un caz relevant.

- Înșelarea partenerilor strategici prin dublu discurs. Eforturile de a păcăli Comisia Europeană pe tema justiției sunt tot mai mari, cu speranța ridicării MCV. Realitatea ne arată că de la așa-zisa desființare a SIIJ și până la mimarea reformei, ministrul Cătălin Predoiu a făcut în cele din urmă jocul borfașilor de partid, fără nicio preocupare pentru justițiabilii simpli și pentru justiție.

- Recursul la populism economic, specific regimurilor autocrate. Munți de bani aruncați în măsuri îndoielnice, urmate de atacuri voalate la companiile multinaționale și promisiuni de suprataxare a „bogaților”.

 Cum am ajuns la această degradare fără precedent a instituțiilor democratice și a statului de drept? Prin abdicarea totală a președintelui Johannis de la promisiunile din cele două campanii electorale. Garantat de Dan Voiculescu în 2009, Johannis s-a dovedit cel mai mare impostor al politicii românești, un uzurpator al votului reformist. Pe modelul de la Sibiu, ajutat acum și de serviciile secrete, Johannis a obținut pacea totală în societate, a amuțit presa cu bani, a cointeresat PSD la putere oferindu-i acces la resurse, a distrus opoziția, a făcut nefuncționale instituțiile de control. Cheia de boltă a acestei construcții este coaliția cu PSD, un partid care stă și el cu gândul doar la cei 80 de miliarde de euro. Fără social-democrații lui Ciolacu, tot acest edificiu devine mult mai instabil. De aceea, pentru Johannis războiul din Ucraina a fost oportunitatea perfectă de a forja o coaliție PSD-PNL, prezentată public drept singura capabilă să ofere stabilitate într-un astfel de moment critic. „Stabilitatea politică” și „sobrietatea guvernării” sunt cuvintele-cheie folosite Klaus Johannis și Nicolae Ciucă la fiecare ieșire publică. Fără excepție. Este modul în care își justifică această coaliție monstruoasă care distruge în cadență militară statul de drept și libertatea economică. Și trusturile prietene, mai cu seamă Antena 3 și Digi24, au un rol clar în această narațiune. Chiar dacă războiul din Ucraina a intrat într-o fază stabilizată în estul și sud-estul Ucrainei, departe așadar de România, tonul adoptat zi de zi, seară de seară de cele două guri de tun ale propagandei guvernamentale este unul alarmist, catastrofic, apocaliptic chiar. Orice telespectator are senzația de pericol iminent, de război la graniță, de situație critică. Or, dacă suntem într-o situație de securitate critică, avem nevoie de stabilitate politică, de liniște internă care să permită pregătirea pentru războiul cu dușmanul din străinătate, nu? Cam asta induc televiziunile mogulilor plătite cu zeci de milioane de euro anual din bani publici. Și, în definitiv, nu asta ne-a spus și doamna judecătoare de la Curtea de Apel București? Să nu uităm ce a putut să scrie în motivare: „Totodată, luând în considerare cariera profesională şi, în concret, cea politică a reclamantului, generarea unei astfel de ştiri are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului, care poate să conducă la retragerea încrederii acordate, mai ales în contextul social şi politic actual, în care este nevoie de o stabilitate în conducerea executivă a statului”. Sub umbrela acestei presupuse nevoi de stabilitate cu orice preț, PSD și PNL fac ce știu mai bine: își subordonează sectoare și domenii întregi, distrug concurența politică și economică, își aloca propriilor firme cele mai bănoase afaceri din bani publici. Cele două partide au creat în 30 de ani o rețea mafiotă de firme care controlează domenii și teritorii. Județe întregi sunt paralizate economic de firmele baronilor, ale primarilor și consilierilor. Dacă nu cumperi pietriș ori nisip de la ei, nu poți construi nimic. Este o atmosferă de stat capturat, în care lipsa de șanse egale devine sufocantă. Pentru românii fără proptele la PSD și PNL ori în servicii a devenit aproape imposibilă urcarea în carieră la stat sau deschiderea unei afaceri. Țara este dominată de PSD SRL, PNL SRL și SRI SRL. În concluzie, România intră în plutonul țărilor cu manifestări autoritariste ca Polonia și Ungaria, unde derapajele democratice sunt deja sancționate de Comisia Europeană, cu o diferență majoră: autoritarismul românesc nu are ideologie, nu are lideri carismatici și nici nu este exercitat în forță. Democrația originală a lui Iliescu de la începutul anilor 90 se transformă încet în autoritarism original, românesc, neaoș, „pe sub masă”.

2. „Atât s-a putut”!

 Din oceanul de platitudini, pe care președintele Johannis (sau Iohannis, cum scriu unii) ni-l așterne la picioare la fiecare ieșire publică, a ieșit, în sfârșit, plutind cu burta-n sus, un mare adevăr: „Atât s-a putut”. Adică, atât a putut marele guvern de coaliție girat de domnia sa, la 50 de bani pe litru se limitează competența economică și administrativă a capetelor luminate din cabinetul care urma să asigure „bunăstarea tuturor românilor”, nu doar a celor cu șofer și girofar. Decizia, anunțată bolovănos de generalul Ciucă, nu este pe gustul pesediștilor lui Ciolacu, ei ar fi vrut un populism măreț: plafonarea, pe când liberalii s-au mulțumit cu unul mititel și chinuit, care va fi repede hăpăit de inflație. Neînțelegeri existențiale, cum ar veni. De-ar fi numai atât, căci, în fond, mersul cu mașina în vacanțe sau la mall nu este consfințit de Constituție. Fiecare după buzunar. Oricum, cei 50 de bani sunt praf în ochi, însuși Ciucă a recunoscut, după ce i-a luat ceva timp să înțeleagă întrebarea jurnaliștilor, că benzinăriile private nu pot fi obligate să aplice măsura. Care, între altele, este doar pe vorbe, căci nu se știe de când va intra în vigoare, OUG fiind „în pregătire”. Ciolacu pregătește și el terenul pentru când o veni vremea rocadei cu Ciucă. O să vadă atunci „tiriplicii” liberali cum este cu impozitarea progresivă. Ciolacu și ai lui ar introduce-o doar pentru privați și ar plafona-o la bugetari, dacă ar putea. Și pentru a dovedi că sângele apă nu se face, pesediștii au scos de la naftalină un proiect de lege care a făcut furori în epoca Dragnea: Curtea de Conturi se transformă în consultant juridic pentru firmele/autoritățile pe care urmează să le controleze. Ce poate fi mai frumos într-o lume roasă de corupție ca însăși instituția pusă să verifice respectarea legii în cheltuirea banului public să dea îndrumări celor pe care îi verifică? Eventual, cum să fenteze legea înainte de o licitație cu dedicație, de exemplu. Mai grav este că doar „atât s-a putut” cu depozitele de gaz, umplute în proporție de 39%, ceea ce ne plasează la coada Europei. Va reuși oare onor guvernul să le umple la 80% până în noiembrie, așa cum spune o directivă europeană adoptată săptămâna trecută de PE? Puțin probabil, căci directivele sunt facultative în accepțiunea guvernului, cam cum este și raportul MCV. Plus că românii mai pot pune o haină, două pe ei, dacă tremură în case, au antrenament de pe vremea lui Ceaușescu, dar și din iarna care a trecut. Și, până la urmă, ce atâta grabă, doar nu are rost să facem ca Polonia sau Portugalia, care deja au depozitele la 90% din capacitate. Până în noiembrie câte nu se pot întâmpla. De exemplu, dobânzile la care se împrumută statul, de peste 9%, ar putea ajunge cu mult peste cele din Rusia. Acum sunt aproape la egalitate. La fel și inflația românească ar putea să o concureze pe cea putinistă, ajunsă la vreo 20%. În schimb, la legile siguranței naționale s-a putut cu vârf și îndesat. Statul securist renaște din propria-i cenușă, deși Eduard Hellvig, mâna dreaptă și stângă a lui Johannis, ne-a spus că suntem paranoici și infestați cu virusul securismului. Adică, batem câmpii când spunem că nu este în ordine ca cetățenii să fie obligați să colaboreze cu SRI, instituția să poată face afaceri și șeful ei să nu mai dea socoteală parlamentului, care, așa troglodit cum este el, este totuși „emanația” poporului. Interesant este că ambii șefi ai serviciilor secrete au spus că legile au fost făcute prin consultarea palatului Cotroceni, adică nu au ieșit doar din capetele serviciilor, ci și din cel mai luminat cap al țării. O dovadă că nu este chiar vid acolo când este vorba de încălcarea drepturilor oamenilor. Se poate mult mai mult și în ce privește pensiile speciale - Lucian Netejoru, cerberul șef de la Inspecția Judiciară, are o pensie de 6.500 de euro pe lună, la care jinduiesc și primarii, și angajații parlamentului, și, dacă s-ar putea, toți bugetarii. Căci, nu-i așa? ei, nu privații, țin țara în spate și aduc bani la buget, așa cum spune ministrul muncii. Ca să nu mai vorbim de „noul CSM” unde, cu excepția lui Daniel Horodniceanu, s-au ales doar oamenii Liei Savonea, o antireformistă de cursă lungă, sau de judecătorul care a anulat dintr-un condei toate sesizările de plagiat ale lui Nicolae Ciucă, pensionat și el la câteva zile după ce a comis crimele în serie. Aproape că nu mai are importanță, pentru că o altă zonă unde „atât s-a putut” este  plagiatul. Curtea Constituțională a dat o amnistie, ca să se termine o dată cu scandalul și tinichelele de coadă. România neeeducată și plagiatoare este noul proiect de țară! Că veni vorba, după doi ani de pandemie în care școala a fost pusă în cui sub îngrijirea ministrului Câmpeanu, acest purtător de servietă și vorbe goale al Cotroceniului, rezultatele la Evaluarea Națională și Bacalaureat bat toate recordurile ultimilor ani. Promovabilitatea la Evaluare a sărit de 80%, iar cea de la Bac de 70%. Care o fi misterul? S-a dat drumul la copiat? Johannis poate somnola liniștit, statistic, educația dă voioasă din coadă. În țara lui „atât s-a putut” te apucă râsul când auzi de lupta cu evaziunea fiscală pe care o va declanșa ANAF, care începe cu manichiuristele și meditatorii. Marii țepari, cei care nu câștigă mai nimic, dar au colecții de mașini, case, tablouri, pot sta liniștiți. La fel și cei de la care statul trebuie să recupereze banii furați, cum este dom’ profesor Voiculescu. Și asta nu pentru că digitalizarea nu este încă gata, ci pentru că în România pică în plasă doar plevușca, vorba fostului comisar european Günther Verheugen.

3. Îl au la mână serviciile secrete pe Johannis?

 Legile securității naționale sunt bomboana pe coliva României eșuate a lui Klaus Johannis, guvernată de o cleptocrație cu epoleți, care la umbra războiului din Ucraina vrea să-și consolideze puterea. Derapajul democratic este extrem de grav. Lumea imaginată de oamenii serviciilor secrete, care au împânzit toate structurile statului, este una pe gustul lor, este  visul oricărui regim militar. Spionii nu mai dau socoteală nimănui, nu trebuie să prezinte rapoarte în parlament, vor avea propriile afaceri, șefii lor nu pot fi demiși decât de președinte, vor fi anchetați de procurori aleși pe sprânceană și devin din nou organe de cercetare penală, adică exact ceea ce Curtea Constituțională a zis că nu au voie. Ca o încununare, serviciile pot obliga cetățenii și companiile să colaboreze cu ele, adică să toarne, fix așa cum se întâmpla pe vremea Securității. Asta, în condițiile în care lista amenințărilor la securitatea națională s-a extins în absolut toate domeniile, de la Educație, Sănătate, Cercetare și până la Patrimoniul cultural. De fapt, SRI devine, peste ani, extensia brațului lung al Securității. În mod evident, legile cu pricina au fost scrise în birourile serviciilor secrete, dar, să fim serioși, ele au binecuvântarea lui Johannis. S-a văzut asta din răspunsul nervos pe care l-a dat atunci când a fost chestionat de ziariști despre ele: „Cineva, și știm cine, a considerat că este bine să le dea pe surse. Este o eroare majoră”. Altfel spus, trebuia pusă batista pe țambal până ajungeau în Parlament, nu să iasă scandal și să se „îngrijoreze oamenii”. Problema lui Johannis nu este, deci, că legile cu pricina calcă în picioare drepturi ale omului, că sunt o sfidare la adresa democrației și că instituie un regim militar scăpat de sub orice control civil, ci aceea că au ajuns în presă și lumea a aflat. Prostie, ticăloșie? Sau, poate, îl au serviciile cu ceva la mână. Mai degrabă toate la un loc. Johannis nu este primul președinte care nu înțelege că jocul cu puterea acordată serviciilor este unul riscant și că nu poate fi controlat. A pățit-o și Băsescu, și el s-a imaginat Stăpânul Inelelor în primul mandat, credea că le are la degetul cel mic și îi vor executa ordinele fără crâcnire. S-a convins în al doilea mandat că a fost o iluzie. Atunci când lui Udrea i s-a suit puterea la cap, când afacerile camarilei pe care o patrona au depășit linia roșie trasată de servicii (în mediile politice informate se spunea că protejata ajunsese să ceară chiar și serviciilor „comisionul” de 30%), acestea i-au venit de hac. Rămân memorabile furia și frustrarea lui Băsescu din momentul filajului lui Udrea și Bica la Paris, când a învinovățit SRI de acțiune și a vrut să-l demită pe generalul Coldea. Tot serviciile l-au liniștit și i-au băgat mințile în cap. Așadar, nu este clar pe ce mizează Iohannis, ce așteaptă și ce-și închipuie. Că-l vor face serviciile premier după acest mandat, că-i vor pune o „pilă” să împuște o funcție la NATO, că îi vor proteja apropiații ? Cai verzi pe pereți. Bănuiesc că serviciile râd de acest președinte slab, aflat spre finalul mandatului, care a ajuns să le facă jocurile și să se dezică de tot ceea ce a susținut în fața propriului electorat. O abdicare rușinoasă și fără explicații. Îngrijorătoare este și tăcerea aproape mormântală a liderilor PSD și PNL, a celor din comisiile de apărare și de control al SRI, care ar fi avut drafturile proiectelor de lege pe masă încă din luna februarie. Au mers pe burtă. Singurul lucru pe care l-a spus Ciolacu după izbucnirea scandalului este că mandatul șefilor SRI și SIE trebuie limitat, în rest nu a găsit nimic în neregulă. Rareș Bogdan, un apropiat al șefului statului, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că legile par a fi făcute „într-o pivniță”. Nu a precizat în care pivniță și dacă nu cumva este conectată printr-un tunel cu Palatul Cotroceni, acolo unde „domnia sa face ceea ce trebuie să facă un președinte”. Pe bune? Și dacă ar fi numai asta, dar opacizarea și militarizarea statului, deficitul de democrație se văd la tot pasul. Chiar dacă este război la granițe, tot se văd, spre supărarea bravilor tovarăși cu epoleți. De pildă, cum poate fi interpretată decizia venită pe filiera celebrului serviciu „Doi și un sfert”, actual DGIPI, aflat în subordinea Ministerului de Interne, condus de acest far al incompetenței și servilismului Lucian Bode, de a secretiza documente aflate la Arhivele Naționale? Documente care, culmea, ar fi trebuit desecretizate automat pentru ca s-a îndeplinit termenul de 30 sau 50 de ani impus de lege. Paranoia moștenită din timpul comunismului sau băieții chiar au încă lucruri de ascuns după atâta vreme? Klaus Johannis a primit vreo două scrisori deschise pe această temă de la istorici și arhiviști, dar n-a catadicsit să spună măcar o platitudine de genul „am luat act cu îngrijorare”. Motivul este simplu: chiar nu este îngrijorat, chiar îl doare în augustul cot. Nici de amnistierea plagiatului prin decizie a CCR, nu a avut nimic a spune, deși este vorba de aruncarea la groapa comună a eșecurilor mandatelor sale a proiectului prin care a încercat să se definească „România Educată”. Mai bine spus, România educată în tainele plagiatului. Învățământul sub Johannis arată ca o clasă de derbedei, puși pe chiul și copiat, care dau cu flit profesorului și sparg geamurile școlii. S-o recunoaștem, Johannis a fost un maestru al cacealmalelor, în zona asta! Legile siguranței naționale, ale arhivelor sunt doar două exemple de legi vechi de aproape 30 de ani care necesitau a fi schimbate, dar în loc să fie modernizate, democratizate și aduse în acord cu legislația occidentală în materie, ele se reîntorc la vremuri de tristă amintire.

4. În USR totul este „OK”!

 Cel mai probabil, în 2024 nu vom avea niciun fel de opoziție. Ce vom putea alege ca alternative la PSD și PNL? AUR? Nimeni întreg la cap nu ar putea vota nici în glumă măcar această gașcă de iresponsabili primitivi conduși de un lider de galerie de fotbal, care se crede salvatorul nației. Ceea ce nu înseamnă că nu există sau nu vor exista cetățeni care vor vota așa ceva. Câți anume rămâne de văzut, dar cifrele privind nivelul educației, analfabetismul funcțional și nefuncțional, criza economică, războiul, precum și prostia crasă nu sunt factori de neglijat. Dacă punem și interesele financiare, și dorința asiduă a Rusiei ca România să aibă mari probleme interne, cred că nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche. Dar ce este cu cealaltă parte a opoziției? Cea bună, cum se spune. Păi, cea bună nu mai există. USR se deșiră pe zi ce trece și, în ritmul ăsta, nu va mai exista până la alegeri. Cioloș s-a ținut de promisiune și a plecat cu o parte din oamenii săi. Dincolo de reacțiile umorale și infantil răutăcioase ale lui Drulă și compania, plecarea lui Dacian Cioloș din USR a fost cât se poate de firească. Degeaba au încercat vectorii de imagine din bula jihadiștilor useriști să creeze imaginea „trădătorului”, căci realitatea este cu totul alta și este amplu cunoscută. O repet doar pentru că fanii talibani useriști au, printre multe alte calități nedorite, extraordinara capacitate de a alege din realitate doar ceea ce le validează concepțiile greșite despre țara asta și de a trage rezultatul pe nas în grup. Nu, Dacian Cioloș nu a plecat din USR pentru că dorea ruperea partidului și distrugerea lui, ci pentru că, gașca Drulă-Barna-Ghinea l-a forțat. Cum l-au forțat? Păi, ar fi fraudarea masivă a alegerilor pentru Biroul Național (după ce au încercat să fraudeze și alegerile pentru președinția USR și doar după un scandal-monstru nu au făcut-o și în turul al doilea), cu scopul de a-și asigura o majoritate care să îl transforme pe Cioloș în ostatic al lor. Mai mult. Când frauda scandaloasă a devenit publică, Sistemul întruchipat de Drulă a făcut un mic securism de bine și a blocat auditul cerut de Cioloș. Furăm și blocăm și orice șansă să se afle că am furat. Fără penali în funcții publice, dar la partid să fie plin. Right. Destul de clar sau trebuie să subliniez cu bold? Ce mai avea de făcut Cioloș în situația asta? Păi putea să stea în continuare în vitrina rezervată de Drulă și să pozeze. Trebuia să stea cuminte și decorativ până la momentul fericit în care stăpânul arhicunoscut și deplin conspirat din spatele lui Drulă făcea anunțul secolului că USR va sprijini candidatura Codruței Kovesi la președinție. Mulțumim frumos, Dacian, că ai ținut scaunul cald, acum mergi la treaba ta, că noi avem de terminat planul cu Republica Procurorilor. DNA să vină să vă ia! Cioloș putea să facă asta și să aștepte o funcție de prim-ministru sau ceva pe acolo. Sau putea să plece. A plecat. Și bine a făcut, după umila mea părere. Vedeți voi, dacă ar fi fost vorba doar despre Cioloș și episodul plecării lui, aș fi spus că este vorba despre orgoliu și ipocrizie. Dar uite că nu numai Cioloș a plecat. Pleacă în fiecare zi oameni din USR în toate direcțiile. În interior s-a conturat de ceva vreme o tabără în opoziție cu actuala conducere, care probabil după ce va pierde apropiatele alegeri (cine își imaginează că poate câștiga împotriva miilor de mailuri ale membrilor de partid fictivi ai lui Ghinea?) va pleca și ea. Cumva, toți cei care critică conducerea luminoasă a lui Drulă nu au dreptate și sunt rău-intenționați. În rest, în USR totul este, nu-i așa?, ok.

5. Ce l-a pierdut pe Câțu?

 În primul rând, faptul că structural este un aventurier. Trecutul lui, evenimentele din carieră o arată. Și demonul acesta al jocului și aventurii a ajuns să-i controleze cariera politică din momentul în care a ajuns sus. Nu s-a putut abține să joace, se se arunce cu capul înainte, cu efecte dramatice nu doar pentru propria carieră, ci și pentru țară. Pentru că de la el a pornit tăvălugul care a readus PSD la guvernare. Această structură periculoasă de Berbec (în zodie) a fost potențată de asocierea, aparent submisivă, cu Lucian Isar, alt jucător impulsiv, dependent de risc. Apoi, odată ajuns pe culme, lui Florin Câţu i s-a umflat capul cu o viteză amețitoare. Deși inteligent, probabil din cauza unui ego exacerbat, nu a înțeles niște lucruri simple. Pe de-o parte, că mai are mult până să fie un pol de putere autonom. Că face parte dintr-un mecanism de putere și, dacă nu îl menține funcțional, se va prăvăli împreună cu el. Pe de altă parte, că este folosit într-un joc anti-Orban și că adevărata încercare va veni după ce își va fi îndeplinit misiunea. Cum a putut Florin Câţu să fie atât de naiv încât să creadă că toți cei care îi răcneau numele la limita apoplexiei dau doi bani pe el ca lider politic? Că partidul, despre care nu știa mai nimic, s-a amorezat deodată de el? Iată că toți s-au lepădat de el fără un oftat și de la șefia PNL, și de la șefia Senatului, atunci când a venit consemnul. Florin Câţu a ajuns la periferia politicii fără vreo șansă reală de revenire, pentru că nici nu și-a creat baza de putere necesară. A crezut că își este suficient. Va mai face declarații exotice spre deliciul presei până când va deveni plictisitor sau va fi exclus din partid, astfel încât să devină complet irelevant.

8. NOUTĂȚI DIN REPUBLICA PĂSTORITĂ DE „MONARHUL” JOHANNIS:

1. Jalnica „montură” penelistă împotriva USR:

 În pană de idei și cu exces de ticăloșie, liberalii și-au găsit pentru toate făcutele și nefăcutele țapul ispășitor: USR. Vechea idiosincrazie față de foștii colegi de alianță a reizbucnit de câtva timp în tușe atât de groase încât demonstrează exact contrariul a ceea ce vor să camufleze. În afacerea BMV-urilor cumpărate de firma prietenului președintelui Johannis pentru Ministerul de Interne patronat de Lucian Bode, au aruncat vina dubioasei achiziții, într-o manevră scandaloasă și ridicolă, pe USR, în speță pe Cătălin Drulă și Cristian Ghinea. Cum cei doi au demontat cu documente minciuna, care nu a avut picioare lungi în presa nemituită de banii partidului, PNL a trecut în etapa următoare: o campanie furibundă împotriva lui Drulă. Metoda? Publicitate negativă plătită de partid, distribuită în media hrănită gras din banii publici, așa cum au arătat investigațiile Europa Liberă și Recorder. Din nefericire pentru PNL, cu cât se agită mai tare să scoată din ecuație numele președintelui, cu atât publicul devine mai convins că la mijloc este o învârteală cu ochii lui Johannis și sprâncenele lui Bode. Căci cine poate să creadă, într-o țară putred de coruptă ca România, că firma amicului lui Johannis nu a fost favorizată la licitație și nu a avut loc un trafic de influență? Nimeni. Iar PSD merge în siajul PNL, că doar nu degeaba au ajuns împreună la guvernare, furăciuni și nepotisme. Văzând că aderarea la spațiul Schengen este sub un mare semn de întrebare din cauza opoziției Olandei și are șanse bune să se amâne, stricându-le astfel profitul electoral, mai nou PNL otrăvește spațiul public cu reclame în care acuză USR că „sabotează aderarea României la Schengen”. Așa cum a arătat HotNews, un click pe caseta cu mesajul „Drulă își instruiește oamenii să atace orbește autoritățile la TV. Află de ce” redirecționa utilizatorul către o pagină a PNL cu atacuri la adresa USR. Niște capete înfierbântate și seci de la vârful partidului nu se mai deranjează nici măcar să tragă perdeaua, comit acte nerecomandate minorilor ziua în amiaza mare, chiar în curtea PNL. Dar nici PSD nu-i mai breaz, îl are pe inenarabilul Vasile Dâncu, „intelectualul” partidului, care după ce i-a scăpat broasca pe gură că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii pentru a face pace cu Putin, dă vina pe o „montură USR”. Al naibii USR-ul ăsta, cum a reușit el să-l facă pe Dâncu să-și dea arama pe față! Pentru că ministrul apărării chiar asta crede, ca și alții din grupul de la Cluj: că UE și NATO trebuie să negocieze în locul Ucrainei cedarea de teritorii spre potolirea și îndestularea dictatorului de la Kremlin. Nu degeaba l-a trimis Johannis să citească revista presei, pentru a afla poziția oficială a României și a partenerilor ei. Lovit în orgoliu și funcție, Dâncu pozează în victimă din librăria Filigranes (Bruxelles). Aici, spune el superior, „nu se aude vocea idioților, nici răcnetele proștilor și nici șoaptele mieroase ale ticăloșilor”, de aici poți „ignora tembelismul solemn, puținătatea de minte sau analfabetismul agresiv”. Drept este. Dar asta când nu te agăți de o funcție care depinde de Ciolacu, Ciucă, Johannis și alți colegi de partid, cei la care medita acompaniat de „foșnetul moale al paginilor”. Oricum, scăparea este simplă: demisia. Dar n-a fost nevoie de un astfel de sacrificiu, căci premierul Ciucă l-a absolvit de păcate și l-a „calibrat”. USR este ciuca bătăii pentru marea coaliție de la putere nu de ieri, de azi. Și va continua să fie, pentru că PNL și PSD trebuie să abată cumva atenția de la nenorocirile guvernării, nu puține la număr. În fond, singurii care mai fac opoziție, care le taxează prostiile și nemerniciile, de la hoții, clientelisme, plagiate, legi nedemocratice și declarații aiuritoare sunt cei de la USR, cu toate păcatele lor. Eu apreciez acest fapt deși nu sunt deloc susținătorul acestui partid neomarxist și globalist! De exemplu, teza de doctorat a lui Lucian Bode, copiată de useriști cu pixul la Biblioteca Națională, care n-a catadicsit s-o digitalizeze, ar avea pasaje întregi luate copy-paste din Wikipedia și alte surse la un click distanță. Desigur, fără citare. O va verifica Universitatea Babeș Bolyai, dar a fost sesizat și CNATDCU, cel pe care demisionarul Sorin Câmpeanu, alt plagiator fără patalama, voia să-l desființeze. Dacă asta înseamnă a te cocoța pe subiect și a profita electoral de el, cum susțin doi cercetători recent convertiți la sereism, atunci ce înseamnă a face opoziție? Să procedezi, poate, ca AUR? Este totuși important că pe scena politică se mai aude și altceva decât propaganda puterii. După o perioadă de letargie, cu anumite stridențe, inabilități și, evident, în scop electoral, USR redevine o voce a opoziției. Alături de puțina presă rămasă independentă, „inamicii României”, cum îi taxează Ghiță TV, a fost singura forță politică ce a criticat abuzivele legi ale securității naționale croșetate de servicii și de „experții” lui Klaus Johannis (să fim serioși, nu le-a adus barza, iar SRI nu este stâlpul democrației), care a cerut demisia lui Câmpeanu și o cere acum pe cea a lui Bode. Motivul pentru care PNL poartă acest război murdar cu USR este simplu: speră ca electoratul acestuia, dezamăgit de diviziunile și scandalurile din ultimul an, de plecarea lui Dacian Cioloș și de diverse excese autoritariste și nedemocratice, să voteze cu PNL în loc să stea acasă, demobilizat. Iluzii. Ceea ce nu înțeleg liberalii este că au demonstrat cu prisosință că mariajul cu PSD nu a fost doar din interes meschin, ci și pe bază de afinități și viziuni comune.

2. „Hai la Schengen cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire!”

 După o lungă perioadă în care guvernul părea să fi uitat de intrarea în Schengen, acest vechi obiectiv a fost readus pe agenda dezbaterii politice, pentru a fi transformat în stearpă propagandă. Programul de guvernare cu care domnul Ciucă s-a prezentat în fața Parlamentului cuprindea, desigur, o referință la Schengen. Acceptarea României în spațiul de liberă circulație era însă menționată în aceeași frază în care era vorba și despre aderarea la zona euro: pentru ambele - spunea limba de lemn a documentului programatic de acum un an - executivul „va continua demersurile”. Nu era precizat vreun orizont de timp. Dimpotrivă, textul sugera că este vorba despre termenul mediu sau lung, fiindcă pomenea de „luarea în considerare a evoluțiilor la nivel UE privind reforma Spațiului Schengen și a consolidării Uniunii Economice și Monetare”. Din noiembrie 2021 până deunăzi, nici premierul, nici miniștrii care au competențe în acest dosar nu s-au sinchisit de vreunul din cele două dosare. La începutul lunii trecute, doi pesediști din Parlamentul European - foștii miniștri D. Nica și V. Negrescu - au lansat ideea unei dezbateri la Strasbourg despre aderarea României la Schengen. Cei doi deputați propuneau, de fapt, ca noi și bulgarii, primiți în UE în 2007, să fim acceptați în Schengen în aceeași zi în care va fi inclusă Croația, țară intrată cu șase ani mai târziu decât noi în Uniune. Autoritățile de la Zagreb au primit deja biletele de acces pentru 1 ianuarie 2024. Noi și bulgarii ar trebui să urcăm din mers în aceeași garnitură. Propunerea pesedistă a fost îmbrățișată și de grupul socialist din PE, dar și de celelalte două facțiuni parlamentare în care românii au un număr mare de deputați: PPE și Renew. Așa s-a pornit noua campanie. Una îndreptată spre publicul din țară, fiindcă să nu vă închipuiți că unui portughez sau unui maltez oarecare i-ar păsa prea mult de ambițiile lui Ciucă și Ciolacu. Legislativul european a acceptat o dezbatere în plen. Nu era prima. De mai bine de un deceniu, PE susține candidatura României. La fel și Comisia Europeană. S-au opus, de-a lungul vremii, mai multe state-membre. Între ele, mereu, Olanda. Cu argumentul că este nevoie ca justiția de la noi să funcționeze înainte ca orice cetățean să poată trece frontierele interne ale UE fără vreun control. Poziția olandeză pare să fie și acum tot asta: câtă vreme România, ca și Bulgaria, se află sub regimul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), nici vorbă de Schengen. Deputații români din toate grupurile europene s-au întrecut în sublinierea meritelor noastre. Ei au reamintit ceea ce știe toată lumea, inclusiv deputații olandezi, și anume că, din punct de vedere tehnic, îndeplinim de ani buni cerințele. Singurii care au pomenit de chestiunea justiției au fost deputații din grupul Renew. Însă și ei au pledat pentru un soi de pact intern pentru Schengen. Un fel de horă a unirii, cu refren ușor schimbat: „Hai la Schengen cu grăbire,/să-l secăm dintr-o sorbire!”, păreau să spună Grapini și Cioloș, Mihai Tudose și Vasile Blaga. A făcut oarecum notă discordantă Rareș Bogdan. Cu patosul pe care-l avea acum câțiva ani în PE Vadim Tudor, fostul jurnalist devenit eurodeputat a amenințat UE că Bucureștiul va declanșa o criză alimentară, dacă nu suntem în fine acceptați în zona Schengen. Ce-i drept, președintele a calmat spiritele: „L-a cam luat valul”, a declarat Klaus Johannis când un ziarist l-a întrebat ce-a pățit Rareș Bogdan. Șeful statului a intervenit în dezbaterea publică cu un singur argument dintre cele auzite și-n plenul de la Strasbourg: dacă România nu va fi primită odată cu Croația, votul extremist va spori. Pe scurt: dacă olandezii nu zic „da”, AUR decolează în sondaje. Este un punct de vedere naționalist: străinii sunt de vină dacă se întâmplă ceva rău. Tot Rareș Bogdan a ținut, de altfel, să sublinieze că această teză ar fi trezit stupoare între colegii săi din hemiciclul european. Nu este clar de ce: fiindcă îi dădeau dreptate ori ba. Zilele trecute, propaganda a continuat. Au condus-o președintele și premierul, care l-au primit pe premierul olandez Mark Rutte. Acesta a venit în România ca să încurajeze soldații pe care țara sa i-a trimis la Cincu, în grupul de luptă NATO. Johannis și Ciucă au repetat refrenul cunoscut: tehnic, suntem perfecți, deschideți-ne poarta! În ziua vizitei, s-a mai auzit o voce: una ce reproșa opoziției din USR că sabotează procesul de aderare la Schengen. Ceea ce i-a făcut pe unii să creadă că guvernul caută deja un țap ispășitor pentru eșec. Dacă până mai ieri, PSD și PNL păreau să ducă o propagandă destinată să le lipească sigla de reușita unui vechi proiect, de-acum ar putea fi vorba să caute împreună sau separat un vinovat pentru o nouă amânare. Vom ști mai multe pe 8 decembrie, când este programat Consiliul JAI, ce va avea pe agendă ambiția românilor și bulgarilor de a fi - simultan cu croații - egali cu ceilalți europeni în privința dreptului de a călători liber.

3. Este nevoie de o lege nouă a educației?

 Sistemul educației este suprareglementat. Legea adoptată în 2011, absolut catastrofală în opinia mea, a fost modificată de zeci de ori. Câmpeanu a propus două legi noi. Să fie aceasta soluția corectă? Sau există o alta? Într-o întrunire publică găzduită de librăria Humanitas de la Cișmigiu, pe 1 octombrie, unii dintre participanți au adresat mai multe solicitări responsabililor politici, toate privitoare la educația universitară. Le așez aici  sub titlul „Zece cereri pentru un plus de credibilitate a lumii universitare”.

1. D-lui Nicolae Ciucă: faceți o copie a tezei Dvs. de doctorat și trimiteți-o celor 13 membri ai comisiei CNATDCU, spre verificare! Doar așa se poate ocoli decizia CCR, care a blocat sesizarea CNATDCU de către oricine suspectează că un cetățean român, inclusiv un premier, a furat când a semnat o teză.

2. Membrilor Consiliului Național al Rectorilor: puneți urgent pe agenda Dvs. alegerea unui alt președinte al acestui for! Nu-l puteți menține pe Câmpeanu, dacă vreți să fiți credibili în fața celor care v-au ales și, în general, în fața societății.

3. Comisiilor de educație din Parlament: chemați-i la audieri pe miniștrii acuzați de fraude universitare, inclusiv din actualul guvern. Veți spori în acest fel reputația legislativului de apărător al drepturilor, inclusiv al drepturilor de proprietate intelectuală.

4. Rectorilor și decanilor din universități: penalizați-i pe profesorii care, din diverse motive, inclusiv din superficialitate, au girat teze copiate, neatribuindu-le, timp de zece ani, noi locuri la doctorat! Iar în caz de recidivă, suspendați-le dreptul de a îndruma doctoranzi.

5. D-lui Adrian Cioroianu, dir. Bibliotecii Naționale, depozitara legală a lucrărilor de doctorat: digitalizați tezele! Azi, ele nu pot fi consultate decât în sală și este complet interzisă copierea lor. Desființați procedurile care limitează sever libertatea cercetării!

6. D-lui Bogdan Aurescu: solicitați-i lui S. Câmpeanu demisia din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei și cereți-le rectorilor din AUF scuze pentru că ați susținut un plagiator.

7. D-lui Vasile Dâncu: desființați Colegiul Național de Apărare! Această pseudo-instituție de educație, moștenitoare a serviciului de propagandă al armatei ceaușiste, a creat o rețea de control militar asupra instituțiilor civile, diminuând în mod grav calitatea democrației din România.

8. Viitorului ministru al educației: faceți o consultare veritabilă în privința legislației privitoare la educație și, în locul unei noi legi, abrogați dispozițiile stupide în vigoare!

9. Guvernului: dublați alocația de bază pentru un student! Azi ea este de 100 de euro pe lună, de trei ori mai puțin decât decontează tot guvernul pentru un loc la o grădiniță.

10. D-lui președinte Johannis: angajați-vă că, până la încheierea mandatului Dvs., nu veți mai semna decrete de numire în funcție pentru vreun ministru cu probleme de integritate, inclusiv academică.

 Cererile de mai sus au fost formulate în contextul crizei produse în sistemul universitar de mandatul lui Sorin Câmpeanu. Ministrul numit în urmă cu aproape doi ani a demisionat, fără a-și asuma faptul că a plagiat. Nu este primul care neagă evidența. Este  însă primul care justifică demisia prin nevoia de a salva reforma sistemului. Una îndelung pregătită: președintele a avut nevoie de șapte ani ca să pună pe hârtie un text aproape ilizibil și care ar fi trebuit să fie fundamentul unor noi legi. După un an de la publicarea documentului referitor la România educată, nemulțumirea societății și incertitudinile privind viitorul educației - nu doar al celei universitare - par a fi mai mari decât oricând altcândva. Această nemulțumire s-a exprimat în mod foarte clar în clipa în care fostul ministru a propus nu una, ci două legi noi ale educației: învățământul preuniversitar și cel universitar ar avea nevoie, zicea Câmpeanu, de câte o reglementare separată, fiecare în parte cu sute de articole. Nu cred că aceasta este soluția. În opinia mea, cred că este preferabil să fie eliminate dispoziții legale în vigoare. Și anume, toate cele care împovărează birocratic profesorii și elevii, care le impun obiective, în loc să se limiteze la definirea mijloacelor de realizare a unei educații bune. Școlile, liceele și universitățile au nevoie de mai multă libertate, nu de mai multe articole de lege. Consultări veritabile în clase, cancelarii și amfiteatre ar arăta în câteva luni unui ministru  pus pe treabă ce trebuie să abroge și ce anume este musai să fie păstrat. Soluția este dereglementarea, nu fabricarea unor texte „baroce” care vor sufoca la fel ca până acum educația. Este preferabil să tai ce s-a dovedit a fi prost decât să croiești ceva pretins bun doar fiindcă este nou. Cum însă noua „ministresă” de la Educație a contribuit din plin la elaborarea proiectelor de legi susținute de către Câmpeanu, mă îndoiesc sincer că se mai poate face ceva pentru salvarea învățământului românesc! În plus gestul de plecăciune făcut de „ministresă” în fața lui Johannis, de parcă ar fi fost vorba de un monarh, nu de un președinte, îmi taie orice speranță! Parcă se dorește ca învățământul românesc să „producă” numai culegători de sparanghel nu doar pentru Germania!!

4. Concluzie: „Democrația Reeducată” de Klaus Johannis!

 În urmă cu câteva luni era dată publicității o analiză Oxford Analytica în care Klaus Johannis era prezentat drept un președinte ce erodează democrația. Mi-am amintit brusc de acea analiză în momentul în care a fost numit noul ministru al Educației. S-a spus despre analiza Oxford că este una „manipulatoare”. Dacă mai pot exista mici semne de întrebare din partea unora că Johannis reprezintă o amenințare pentru democrația din România, în cazul PNL nu mai există niciun dubiu. Dictatura s-a instalat de mult în PNL , iar acum își desfășoară aripile întunecate. Liberalii nu mai au de mult un președinte, iar Guvernul nu mai are de și mai mult timp un premier adevărat. Există doar un dictator în PNL, care vrea să scrie legea și în reeducarea românilor. Spun „reeducare” pentru că ceea ce se întâmplă acum amintește de soluțiile din regimurile totalitare, în care populația trebuia îndoctrinată. Acum, la Educație, o marionetă cu  stil a fost înlocuită de una cu membrele prinse în șuruburi fragile. Să adaugăm acestea la achiziția de mașini pentru Poliția Română de la apropiatul lui Klaus Johannis și ce rezultă? Avem un președinte al României care, de la palat, controlează armata, poliția și școala. De ce perioadă vă amintește acest aspect?

9. DESPRE SCHENGENUL CEL DE TOATE ZILELE!

1. Austria, activată la ordinul lui Putin? Legăturile bolnăvicioase dintre liderul de la Kremlin și mai-marii austrieci:

 Austria pare că face jocurile Rusiei lui Vladimir Putin, după ce cancelarul Karl Nehammer s-a opus aderării României la spațiul Schengen. În aceste condiții, scepticismul românilor cu privire la valorile europene se va accentua - ceea ce, bineînțeles, va fi pe placul Rusiei. În luna octombrie, fostul președintele al României, în prezent europarlamentar PMP, Traian Băsescu, atrăgea atenția, în plenul Parlamentului European, că mai mulți demnitari ai Uniunii Europene s-au pus în slujba lui Putin. Momentul a fost extrem de tensionat, dat fiind că Băsescu nu a fost lăsat să-și termine discursul, fiindu-i tăiat microfonul, pe motiv că i-a expirat timpul alocat. „Avem o altă mare problemă, problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene. Și aici o să enumăr câțiva premieri ai Uniunii Europene care s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor: Schroder e pe buzele tuturor, Matteo Renzi, fost premier italian, angajat la firmă rusească, Christian Kern, fost cancelar austriac, Francois Fillon, fost premier al Franței, Esko Aho, fost premier finlandez, Paavo Lipponen, fost premier finlandez, Karin Kneissl, fost ministru de Externe austriac, Hans Schelling, fost ministru de Finanțe austriac, și, sigur, nu putea să lipsească Dominique Strauss Kahn. Cu astfel de oameni în jurul său și în vârful …”, a afirmat Traian Băsescu, în Parlamentul European. Printre cei menționați de Traian Băsescu, după cum se poate observa, regăsim și trei lideri austrieci: Christian Kern, fost cancelar austriac angajat la Căile Ferate Ruse, Karin Kneissl, fost ministru de Externe austriac angajat la gigantul Rosneft, companie controlată de guvernul rus, și Hans Schelling, fostul ministru de Finanțe austriac care a consiliat Gazprom. La lista fostului președinte Băsescu trebuie adăugat și Wolfgang Schussel, fostul cancelar austriac care a lucrat pentru Lukoil. Christian Kern s-a aflat în consiliul de administrație al Căilor Ferate Ruse (RZD) până în acest an. Fostul cancelar austriac a demisionat din funcție după invazia trupelor lui Putin în Ucraina, precizând că RZD a intrat în „logistica de război”, conform transportjournal.com. În luna martie, Wolfgang Schussel a demisionat din consiliul de administrație al Lukoil, conform Reuters. Karin Kneissl, fostul ministru de Externe austriac, a lucrat pentru Rosneft până aproape de finalul lunii mai a acestui an, conform agenției de presă moscovite, TASS. Ea nu a mai dorit să-și prelungească mandatul din consiliul de administrație al companiei controlate de statul rus, adică de Vladimir Putin. Interesant este faptul că Putin a fost invitatul lui Kneissl la nunta acesteia, în anul 2018. În cadrul evenimentului, liderul de la Kremlin a dansat cu mireasa.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, s-a opus unor noi sancțiuni impuse Federației Ruse: Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a fost primul lider UE care l-a vizitat pe Vladimir Putin, după ce acesta le-a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina. Mai mult, Nehammer a acceptat ca Austria să plătească gazele în ruble, ajutând la îndeplinirea planului lui Putin de a-și întări moneda națională. Spre deosebire de Austria, Polonia s-a opus acestei măsuri. În luna septembrie, cancelarul austriac a afirmat că impunerea unor noi sancțiuni Rusiei de către UE ar fi „o greșeală”, declarația sa fiind preluată de către agenția TASS. „Am adoptat o mulțime de sancțiuni. Acum trebuie să așteptăm efectele acestor sancțiuni. Și, până când acestea se vor vedea, cred că ar fi o greșeală să ne gândim la impunerea unor noi sancțiuni”, a spus Nehammer. Acum, în privința extinderii spațiului Schengen, Austria s-a dfeclarat împotriva aderării României. „Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus, Nehammer. La cele prezentate mai sus adăugăm și investigația publicată de Financial Times, la 27 martie 2022, după invazia rusă în Ucraina.  Ministerul austriac al Apărării este, practic, „un departament al GRU (n.n. B M  - „Direcția Principală de Informații a Armatei Federației Ruse”), scria publicația britanică, citând un diplomat european din Viena. Mai mult, un oficial din intelligence-ul european a numit Austria un „veritabil portavion” pentru spionajul rus. Așadar, analizând toate aceste detalii, este clar un fapt - Austria lui Karl Nehammer acționează la ordinul Rusiei lui Vladimir Putin!

2. Ion Cristoiu: „Acum trăim un moment istoric. Au întors poporul român împotriva Uniunii Europene!”:

  Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a declarat că trăim un moment istoric, iar „UE nu avea voie să umfle tema aderării României la Spațiul Schengen”. România nu a fost acceptată în spaţiul Schengen, după ce Austria s-a opus. Și Olanda a dat un vot negativ pentru Bulgaria, vot care a contat și pentru România, pentru că decizia a fost luată la pachet. „Acum trăim un moment istoric. UE nu avea voie să umfle tema aderării la Schengen. Au întors poporul român împotriva Uniunii Europene. Au creat un orizont de așteptare și nu ai voie să creezi iluzii în politică”, a declarat Ion Cristoiu, conform Gândul.ro. Tot Ion Cristoiu a mai declarat: „Am fost amăgiți de Marile Puteri cu admiterea pentru a ne folosi ca soldați credincioși în războiul cu Federația Rusă. S-a plecat de la premiza că Proasta Europei, România nu-și va permite să se revolte!”

3. O analiză la rece: De ce nu vor intra România și Bulgaria niciodată în Schengen?

Tuturor naivilor - fie ei și de bună credință ori animați mai degrabă de whishful thinking - care mai cred în aderarea noastră și a Bulgariei la Schengen le dau un simplu și eficient sfat: priviți harta Europei. Și veți înțelege totul! Din păcate, problema nu este că România și Bulgaria nu intră acum în Schengen, după ce Austria și Olanda au votat împotrivă în JAI. Problema este că sunt toate șansele să nu intre niciodată, între altele și pentru că spațiul Schengen a început deja să sucombe. Iar motivul este unic: presiunea migrației afro-asiatice, pe care UE nu o mai poate duce.

 Așadar, nu este vorba despre Austria, ori Olanda, ori Suedia, Finlanda sau alte țări care au tot barat de-a lungul anilor intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen. Ele sunt doar state mai mici alese de cele mari să joace rolul polițiștilor răi, între altele pentru că, în interiorul lor, problema migrației ilegale este resimțită - e adevărat - mai sever decât în alte țări. Dar bararea accesului României și Bulgariei este opera întregii UE. La fel cum uciderea lui Ratchett în Orient Expressul Agathei Christie este opera tuturor suspecților, mulți, și nu doar a unuia dintre ei. Cine se uită, cum îndemnam, pe harta Europei va înțelege adevărata mare problemă: România și Bulgaria au ghinionul poziționării geografice, acea poziționare care în alte epoci ale istoriei le-a servit și le-a ajutat chiar să devină țările care sunt azi. Să o luăm metodic. Turcia este cel mai mare rezervor de imigranți ilegali care presează UE, adunați din Siria, Irak, Iran, Pakistan, India, Afganistan, Azerbaidjan, Georgia, Abhazia, Cecenia etc.. Anul trecut, conform cifrelor oficiale, peste cinci milioane de suflete se aflau pe teritoriul Turciei, așteptând să ia Europa cu asalt. Iar Turcia are granițe directe cu Grecia și Bulgaria, porțile de intrare în Europa. Ambele țări sunt, practic, izolate. Grecia este în Schengen, dar este ca și cum nu ar fi, fiind înconjurată strict de țări non-Schengen: Bulgaria, Macedonia, Albania. Dincolo de acest tampon direct, mai vine unul în prelungire, mai precis România, Serbia, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina. Abia dincolo de aceste baraje începe „raiul Schengen”: Ungaria, Slovenia, Austria, acum și Croația, și tot așa. Migrația ilegală prin Balcanii de Vest se produce pentru că acolo ar fi cel mai scurt drum către UE, dinspre Turcia. Dacă tot este să traverseze ilegal niște spații, măcar să aleagă ruta cea mai scurtă, logic. Situația ar fi răsturnată dramatic de admiterea României și Bulgariei în Schengen. Din acel moment și Grecia ar intra în joc, pentru că odată intrați în țara lui Arhimede, migranții ar avea drum liber spre tot Occidentul, via Bulgaria și România. Iar accesul imigranților din Turcia s-ar face pe două culoare mari, Grecia și Bulgaria. Europa ar ajunge la mâna lui Erdogan, liderul turc folosind, oricum, de ani de zile imigranții drept armă eficientă contra Europei. Este suficient să se enerveze și să faciliteze drumul imigranților către Grecia și Bulgaria ca UE să se confrunte cu probleme incomensurabile. Pentru a ține cât de cât imigranții în frâu președintele turc cere bani de la UE, tot mai mulți bani, cere admiterea în UE ș.a.m.d.. Când Parlamentul European a cerut înghețarea aderării Turciei la UE, ne amintim, Erdogan a amenințat, sec, că deschide granițele și lasă valul de imigranți să intre în Europa. Încă din ianuarie 2005, faptul că migraţia prin România ar creşte masiv după aderarea la acordul Schengen era punctat nu de alții, ci de chiar Inspectoratul General al Poliţiei Române de Frontieră. „În contextul internațional actual, România - ţară sud-est europeană, situată la confluenţa drumurilor care leagă estul de vestul continentului şi sudul asiatic de nordul şi vestul european - este inclusă pe „ruta Balcanică” a migraţiei ilegale, fapt ce poate afecta toate domeniile vitale ale societăţii, inclusiv siguranţa statului şi a propriilor cetăţeni. Această poziţionare geografică, precum şi faptul că România este vecină cu statele membre ale UE şi are perspective imediate de aderare la aceasta uniune şi la Spaţiul Schengen, constituie unul din motivele de bază pentru care România se va transforma, în viitorul apropiat, din ţară de tranzit în ţară de destinaţie pentru migranţii economici din Estul continentului şi Sudul asiatic” suna avertismentul oficialităților! Șase ani mai târziu, în anul ultimului mare heirup pentru admiterea României și Bulgariei, Financial Times, bunăoară, nota că aderarea celor două țări la Schengen ar contribui la intensificarea climatului antiimigraţie din Europa. „Intrarea României şi Bulgariei în Schengen înseamnă crearea unei conexiuni pe uscat între Grecia şi zona de liberă circulaţie, Grecia neavând în prezent graniţe terestre cu ţările din spaţiul Schengen, iar graniţa sa cu Turcia fiind principala poartă de intrare pentru imigranţii ilegali” scria FT. În 2015, guvernul Merkel dădea un soi de undă verde unor fluxuri masive de imigrație în UE, doar prin Ungaria trecând 373.000 de imigranți ilegali în câteva luni, iar Lajos Kosa, preşedintele Comisiei pentru Apărare din parlamentul ungar, spunea că numărul lor urma să ajungă la peste 600.000 până la finele anului dacă Guvernul nu ridică garduri la frontiera cu Croaţia. În 2017, situația devenea dramatică. Ne amintim avertismentele generalului SRI Sorin Cozma, fost şef al Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere a Terorismului, care spunea că România ar putea fi lovită de un val de peste 500.000 de imigranți musulmani. „E România pregătită să primească 500.000 de musulmani? Vorbim de femei, copii, oameni normali care au pătimit foarte mult în ţările lor. Vom fi sau nu pregătiţi?”, spunea Sorin Gabriel Cozma în cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov. Anul trecut, în octombrie, situația devenea și mai groasă: criza migranţilor ajunsese să separe UE în două tabere, iar 12 ţări cereau UE să plătească pentru construirea de „bariere fizice” menite să oprescă migraţia ilegală, într-o scrisoare trimisă către executivul blocului comunitar. Cele 12 state, între care se regăseau şi Austria, Grecia, Ungaria şi Polonia, descriau „o barieră fizică” drept „o măsură eficientă care serveşte interesului întregii UE, nu doar a statelor membre aflate în drumul migranţilor”. „Această măsură legitimă ar trebui finanţată adecvat cu prioritate din bugetul UE”, se mai precizează în scrisoarea trimisă către Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene, şi către Ylva Johansson, comisar pentru afaceri interne. România era singura ţară din zona de Est a UE care nu semnase scrisoarea. Ca mai mereu, noi nu aveam ce cuvânta. În treacăt să amintim că, lunile trecute, ministrul Muncii, Marius Budăi, avertiza că România odată intrată în Schengen s-ar putea confrunta cu un fenomen dramatic, anume pierderea peste noapte a forței de muncă legal aduse din Orient (Pakistan, Nepal, India etc.), care s-ar topi în zări mai îmbietoare. Altă „pleașcă” pentru vestici. Invazia imigranților afro-asiatici - mulți dintre ei nu doar necalificați, ci nici măcar alfabetizați - să o spunem, nu înseamnă doar guri de întreținut pentru UE, înseamnă și infracționalitate masivă și creșterea amenințării teroriste. Când Viktor Orban cuvântează dur împotriva imigranților, în special musulmani, el dă glas gândurilor tuturor statelor din Vest, care însă nu își permit să se exprime similar, pentru că tot ele au stimulat globalism-progresismul în ultimele decenii! Acum, Vestul se prăbușește sub „invaziile barbare”, la fel ca Imperiul Roman odinioară și încearcă să stăvilească pe cât poate fenomenul. De preferat, cu mâna altora. Iar cea mai eficientă măsură este neextinderea spațiului Schengen. În fapt, nu doar că el nu se extinde, dar a început să își dea duhul, pentru că tot mai multe țări Schengen au reintrodus parțial controale tocmai din cauza imigrației. Iar fenomenul va lua amploare. România și Bulgaria nu vor intra, probabil, niciodată în Schengen, pentru că au ghinionul să se afle fix la marea poartă de intrare a imigranților în Europa. Și oricât de bun ar fi controlul frontierelor - deși nu este bun deloc! - știm din experiența americană că nici cea mai puternică, bogată și organizată țară a lumii nu poate face față fluxului de imigranți mexicani, și a luat în calcul inclusiv un mare zid. Nici austriecii, olandezi ori nemții nu ar putea securiza deplin asemenea frontiere. România, Bulgaria plus Grecia și țările din jurul ei sunt condamnate să rămână zonele tampon care să asigure cât de cât protejarea UE. Foarte probabil, pe termen lung sau definitiv!

10. MINUNATUL NOSTRU PREȘ-edinte ȘI … SCHENGENUL!

 Este clar pentru oricine are capul pe umeri și nu este un susținător fanatic al actualului PREȘ-edinte că, România nu are cu adevărat președinte! De fapt, România nu mai are președinte din 2004 de când a câștigat alegerile prezidențiale golanul, - nu exagerez deloc! -, de Traian Băsescu! Dincolo de salata de vorbe lipsită de orice element concret a președintelui Johannis, domnia sa nu a obținut nimic la Consiliul European. Nimic! Are „senzația” că suntem pe drumul cel bun și este destul de optimist că vom intra în Schengen în 2023, după ce Olanda și Austria nu vor mai avea obiecții. Cine s-ar fi gândit? Dacă dl. Johannis avea anvergură politică, avea strategie și viziune, nu ieșea din acest Consiliu European cu un calendar de aderare. Dacă le avea, nu mai era nevoie de calendar, eram deja în Schengen precum Croația. Ceea ce a dus la eșecul din JAI nu putea fi recuperat într-o săptămână. Nu a reușit nici măcar să pună subiectul Schengen pe ordinea de zi oficială! Nehammer a pus planul său pentru migrație. Nu a obținut nici măcar promisiunea premierului suedez că va pune subiectul Schengen pe agenda JAI din martie. Dacă tot este pe senzații, senzația pe care a lăsat-o dl. Johannis este că a primit bătăi pe umăr, consolări și cam atât. De ce am ajuns și domnia sa, și noi aici? În primul rând, pentru că dl. Johannis s-a înconjurat doar de incompetenți docili și comozi. Oamenii cu știință de carte, cu experiență, cu idei și viziune sunt incomozi, ridică probleme, opun rezistență, trebuie să fii la înălțimea lor. Dl. Johannis nu a vrut decât să fie toți la înălțimea competenței domniei sale, să fie lăsat în pace, să-i fie cât mai comod. Are probabil cea mai slabă garnitură de consilieri prezidențiali din ultimii 33 de ani. Doar mediocri anonimi și cuminți. Premierul este caricatural. Miniștrii cheie, în cazul Schengen de la Interne, Externe, sunt unul un baronaș ceapist cu un fond de cuvinte și idei la nivelul clasei a VI-a, celălalt un birocrat cenușiu și transpirat. Două nulități care bat din călcâie pentru confortul șefului autosuficient. Tot pe criterii de slugărnicie a numit și conducerea PNL, - în fapt, PDL mascat în PNL. A distrus partidul, l-a emasculat și l-a împins în picaj. Opt ani de zile, dl. Johannis nu a vrut decât liniște, confort, protocol, vacanțe. De aceea, nu a livrat  nimic, absolut nimic! Nu l-a interesat performanța, nu l-a interesat să învețe, a rămas un mediocru provincial, egoist și misecuvinist înconjurat de nulități la toate nivelurile. Schengen era ultima șansă de a da un conținut turismului domniei sale în Palatul Cotroceni. A ratat-o și în privirea pe care o avea la finalul Consiliului European i se citea conștientizarea dezastrului. Cel personal desigur, pentru că țara nu a intrat niciodată în interesul domniei sale. Și cel mai rău este că, în acest moment, România a rămas practic fără președinte dincolo de sensul strict formal. Reperul instituțional s-a dus. Președintele nu mai contează pentru aproape nimeni, este un vid acolo unde ar trebui să fie respectul, dacă nu pentru persoană, atunci pentru funcție. Iar declarația privind boicotul, ignorată sau huiduită, arată că domnia sa nu mai are nicio aderență nici măcar atunci când are, parțial, dreptate. Oamenii simt nevoia să-și ia soarta în propriile mâini, în modul cel mai păgubos cu putință, alunecă pe o pantă xenofobă și suveranistă întreținută de AUR și câteva televiziuni isterice. Klaus Johannis a distrus instituția, mandatul, reperul. Țara nu mai are președinte. Dar nu este singurul vinovat. Ceea ce acum se vede și de pe Lună era destul de clar încă din primul mandat al domniei sale. După momentul elefanților și al gecii roșii, lucrurile au degenerat treptat de la desemnarea fără obiecții ca premier a Vioricăi Dăncilă și demiterea LCK, până la referendumul folosit strict în scop electoral cu cele mai proaste întrebări care puteau fi concepute. S-a salvat atunci cu Dragnea și Dăncilă, pentru că poporul nu vrea decât să aibă pe cine să urască. Dacă are pe cine să urască, este mulțumit și indulgent. La fel ca acum, de altfel. Îi urâm pe austrieci și îi ignorăm pe principalii vinovați, ai noștri. Așa se face că dl. Johannis a câștigat al doilea mandat nu numai cu mai multe procente, ci și cu mai multe voturi decât în 2014. Cei care au îndrăznit să ridice vocea, să spună că nu este în regulă cu referendumul, cu lipsa dezbaterilor din campanie, cu echipa mediocră, cu demiterea lui Kovesi au fost scuipați din cap până în picioare ca pesediști, securiști, vânduți. Cei care l-au votat pe dl. Johannis entuziast pentru al doilea mandat nu au de ce să se plângă. Au validat oferta a cărei calitate se vedea deja. Dl. Johannis a promovat mediocritatea, slugărnicia, misecuvinismul, amatorismul pentru că poporul i le-a validat în 2019. Pe cine să fi votat, pe Dăncilă?, veți întreba. Nu știu ce să răspund, - poate, de ce nu? Dacă în 2018-2019 dl. Johannis se prăbușea în sondaje, nu mai candida, iar dacă totuși candida, în turul al doilea sigur nu câștiga. Mângâierea pe cap, cosmetizarea adevărului, nevoia de tătuc și rău mai mic au contribuit și ele la situația în care suntem și pentru care căutăm acum dușmani externi. Da, Nehammer a fost, este un nenorocit, dar nu la el este problema principală, ci la un rege de tinichea care nu a avut soluții pentru nimic, care nu contează pentru nimeni și care a crezut cumva că și în afara țării funcționează misecuvinismul din interior!

 Să facem, totuși, o analiză mai la rece - De ce nu este credibil Johannis chiar și atunci când are în parte dreptate? Klaus Johannis a avut dreptate să toarne apă peste focul unui boicot păgubos aprins fix de liberali pentru a muta furia eșecului Schengen de pe ei și președinte. Și foarte mulți români s-au dus într-adevăr după fentă. Fără îndoială că poziția cancelarului Nehammer (nu a Austriei și a societății austriece, ci a cancelarului și a partidului sau) este mizerabilă și a enervat întreaga UE. Dar întrebarea este cum să reacționezi inteligent și eficient, nu cum să-ți faci, isteric și fără creier, mai mult rău. Cu alte cuvinte, cum să fii cu fruntea sus, dar să fie bine și ce este în spatele frunții. Despre ce fel de rău vorbim?

1. Politic. Mutarea enervării pe întreaga Austrie, pe tot ce este austriac, deși decizia a fost a unui partid ajuns acum la 20%, este un puseu xenofob care folosește exclusiv AUR. Acolo se vor aduna procentele acestei furii și ne vor ustura rău mai târziu.

2. Social. În firmele austriece din România muncesc zeci de mii de oameni. Dacă ele fac disponibilizări sau pleacă cu totul, după cum le cer exaltații, cu oamenii aceia ce se întâmplă? Dacă ploua peste ei cu oferte mai avantajoase de muncă, ar fi plecat demult spre ele.

3. Economic. Ne atacăm propriile bănci, nu bănci austriece. Nu avem în sistemul bancar românesc nicio bancă efectiv austriacă. În fapt, avem două bănci românești cu capital austriac, ceea ce este cu totul altceva! Aceste bănci dau credite în România, dau dobânzi celor care au depozite și, cu rezultatele lor, contribuie la consolidarea sistemului bancar românesc. Dacă o singură bancă puternică se prăbușește, se clatină toată economia. Amintiți-vă ce s-a întâmplat atunci când a căzut Lehman Brothers, cu economia mondială. Din fericire, nu este cazul la noi, nu s-au retras decât câteva persoane, nu s-au repezit românii să boicoteze bănci românești. Iar cei care au lansat astfel de îndemnuri la un așa-zis boicot nu cred că știu care este statutul acestor bănci și care ar fi impactul unui astfel de demers, când îți ataci propriile bănci, atacând soliditatea întregului sistem bancar, la care acestea contribuie. În ceea ce privește acţionariatul Petrom, acesta este alcătuit din: 51% Petrom, 21% statul român și 28% acționari persoane fizice și juridice, între care, cu 13%, sunt viitorii pensionari ai României prin Pilonul II de pensii. Orice scădere a companiei îi afectează și pe acești viitori pensionari, unii dintre ei susținători ai boicotului. Petrom este cel mai mare contributor la bugetul de stat (3 miliarde de euro numai in primele 9 luni ale acestui an) și un imens angajator (peste 10.000 de salariati in 2020). Petrom înainte de privatizare era o gaură neagră cu datorii totale de 40 de miliarde de lei la statul român. Orice neregulă în activitatea oricărei companii austriece mică sau mare trebuie să fie sancționată indiferent de Schengen, orice prevedere contractuală sau legală care prejudiciază statul român trebuie corectată, dacă se mai poate, și, în orice caz, pedepsită, indiferent de Schengen! Vi se pare că boicotul isteric declanșat de PNL și capitalizat de AUR în ultimele zile a avut un efect? Cancelarul se perpelește în chinuri și cere în genunchi iertare? UE aplaudă entuziast „dacii liberi” din benzinării? Nu. Efectul poate fi antagonizarea și a părții majoritare din Austria care ne este  favorabilă, îl condamnă pe cancelar și l-ar putea dărâma la alegeri. Pot fi pierderi pentru economia românească, inhibarea altor investitori care nu își asumă să pățească la fel, dacă guvernul lor va greși într-o zi. Klaus Johannis spune că România nu va ataca la CJUE. Corect pentru acest moment! Cu ce ne-ar ajuta atacul la CJUE? Am aștepta doi ani o decizie care nu va fi garantat pozitivă, pentru că votul politic al unei țări nu este  condiționat de criterii precise. Și cât așteptăm sigur nu se mai deblochează nimic.  Calea este, după cum corect spune președintele Johannis, cea diplomatică. Și nu am nicio îndoială că a avut la Bruxelles reacții nu chiar favorabile pentru  poalele ridicate în cap în România, amenințări cu naționalizări și alte tribalisme. Dar adevărul și dreptatea d-lui Johannis se opresc aici!! Pentru că aceste tribalisme nu au apărut din senin, ci ca o formă de frustrare neputincioasă și luare a sorții în propriile mâini din cauza impotenței celor implicați în dosarul Schengen și după ce PNL a ridicat la cer așteptarea privind aderarea. Asta a provocat depresia colectivă despre care vorbește Klaus Johannis. Diplomație? Da, de toate felurile, inclusiv economică și cu tușe mai dure. Dar diplomația pe toate tonurile se face înainte de decizie și fără trompete. Luați exemplu de la premierul croat Plenkovic. Calea este diplomația pe care însă nici dl. Johannis, nici dl. Bode, nici dl. Aurescu nu au știut să o folosească eficient. Ea se face din timp, cu atenție, coordonat, inteligent și discret, fără translator. Însuși faptul că am ajuns în JAI nu doar cu Austria ostilă, dar nici cu chestiunea tandemului România-Bulgaria clarificată, deși poziția Olandei era clară, dovedește lipsa unei strategii lucide! Unii vorbeau de separare, ceea ce ar fi antagonizat Bulgaria, alții de calendare diferite, fiecare după cum îi ducea capul. Noi cât de solidari am fost când ne-am repezit să ne lepădăm de Bulgaria? Este bine că președintele a clarificat acest aspect. Decuplarea ar fi radicalizat Bulgaria care ar fi ripostat inclusiv făcând zile negre românilor la frontierele sale. Stăm mult acum la Giurgiu și Kulata? Să fi văzut cât stăteam după decuplare! Ea ar fi fost greu de făcut juridic, cele două țări fiind parte a aceluiași tratat, iar securizarea graniței de pe Dunăre ar fi fost un coșmar logistic și financiar. Poate află cu ocazia asta și premierul Ciucă. Chiar și acum, președintele și liberalii vorbesc pe voci diferite despre boicot. În mod evident nu există o coordonare, o linie. Liberalii încep să-și înghită vorbele, o dau pe persoană fizică. Președintele se arată indignat că se caută vinovații pentru eșec. În fața unei asemenea prestații inepte, cum să nu fie necesară o asumare? Nu de nervi, nu pentru răcorire, ci pentru a avea măcar o minimă speranță că parcursul dificil care urmează pentru un succes anul viitor va fi condus mai inteligent și profesionist. Iar cu acest ministru de Externe și acest ministru de Interne șansele mi se par infime, mai ales dacă sunt mângâiați pe cap în loc să fie supuși analizei dure!

Schengen, un eșec ușor de anticipat și demagogia guvernanților de la București! Este greu de crezut că liderii politici de la București nu știau că decizia Consiliului JAI din 8 decembrie va fi un eșec pentru tentativa României de a intra în spațiul Schengen. După ce cancelarul Austriei și ministrul său de interne declaraseră răspicat că Austria avea să voteze împotriva admiterii României și Bulgariei nimeni nu se putea aștepta ca decizia lor să se modifice în urma revoltei vuvuzelelor puterii de la televiziunile de știri, care au afurisit Austria mai multe zile la rând. Dacă am fi vrut cu adevărat să intrăm în spațiul Schengen nu aceasta era calea, ci o diplomație discretă și eficientă. Nu ajută nici scrisorile deschise frumos scrise, nici bălăcăreala Austriei de către propagandiștii puterii care își zic ziariști. Dar ordinul dat televiziunilor era să facă zgomot pentru a putea justifica eșecul țărișoarei și a distrage atenția de la nerealizările guvernanților acumulate de-a lungul anilor. Nu întâmplător președintele Klaus Johannis nu s-a arătat la față în aceste zile, preferând să-l trimită pe ineptul Bode la Viena, de vreme ce tot nu era nimic de salvat. Șefului statului nu îi place să se asocieze cu eșecuri, așa că stă îmbufnat la Cotroceni, de unde afișează pe site comunicate țâfnoase sau îl trimite la rampă pe premierul Ciucă, deși Constituția îi conferă președintelui, nu premierului, rolul principal în chestiuni de politică externă și de apărare! Să nu uităm, de asemenea, că suntem guvernați de partide care au decredibilizat justiția și lupta anticorupție și au populat instituțiile statului cu clientela de partid, expunând astfel România la critici întemeiate generate de calitatea proastă a factorului uman. Vom fi îndeplinind noi „condițiile tehnice”, dar tehnica este controlată de oameni, iar în oamenii noștri din vămi, de pildă, este greu să ai încredere și nici pe șefii lor nu ne putem baza, cum nici în justiția română, care a închis practic aproape toate dosarele de corupție din vămi și de la poliția de frontieră, nu poți să te încrezi. Din cauza acestor deficiențe structurale, tolerate prea ușor de un electorat superficial și majoritar amoral, vom fi întotdeauna vulnerabili în fața unor jocuri cinice de putere la nivel internațional, cum am fost și anul acesta. Tot ce știm despre imperfecțiunile noastre nu anulează mizeria, desigur, pe care ne-a făcut-o Austria, dar și Olanda, care, ipocrită și perversă, a pretins că nu respinge România, ci doar Bulgaria, deși soluția unei Bulgarii făcute sandwich între două state Schengen - Grecia și România - era de tot râsul și absolut nerealistă!! Argumentația oficialilor austrieci privind numărul mare de migranți ilegali face abstracție, probabil deliberat, de faptul că Austria are o graniță comună cu Ungaria, nu cu România. Dar Nehammer, Orban și președintele Serbiei, Vucici, sunt amici și „nu se face” să dai vina pe prieteni, deși știi sigur că prin țările lor trec migranții de care zici că vrei să scapi. Totodată, este ilogic să spui că Schengen nu trebuie extins pentru că este nefuncțional, dar să propui totuși intrarea Croației. „Marele specialist” în geopolitică Bode arată cu degetul spre mâna lungă a Rusiei, în al cărei interes ar fi acționat Austria. Nu excludem ca Putin să se bucure de divizarea Europei și de eșecul Comisiei Europene, care nu a putut impune extinderea spațiului Schengen, cu toate imperfecțiunile României și Bulgariei. S-a creat o falie de care UE nu avea nevoie și probabil Comisia Europeană va căuta o soluție de compromis - pe termen mediu și lung însă. Comisarul european pentru afaceri interne ne-a consolat frumos și ne-a promis că problema noastră va fi rezolvată „până la sfârșitul acestui mandat”. Cu alte cuvinte, în următorii doi ani - și probabil nu în următoarele șase luni, căci Suedia, care preia la 1 ianuarie 2023 președinția rotativă a Consiliului UE, nu va dori să pună pe agendă extinderea Schengen pentru că are ea însăși o problemă cu migrația. Într-adevăr, Suedia și Austria, ca și Italia, au o problemă cu migranții și au dreptate să ceară CE un plan de măsuri care să atenueze problemele existente, dar nu au dreptul moral să ia România și Bulgaria ostatici pentru promovarea cauzei lor. Să nu ne lăsăm deci impresionați de Suedia, soră a Austriei și Olandei întru ipocrizie și perversiune. Italia, care are probleme mult mai mari cu migranții care vin pe mare, nu s-a comportat atât de abject și nu a blocat România, deși are mulți români pe teritoriul ei, printre care și nu puțini răufăcători. Dar jocurile politice europene sunt cinice, căci pretutindeni politicienii sunt cinici și ghidați de propriile interese, iar noi trebuie să fim pregătiți pentru această realitate. Totodată, dacă se va declanșa o reformă profundă a spațiului Schengen, va trebui să așteptăm rezultatul acesteia înainte să ne depunem din nou candidatura. Până când Comisia Europeană va găsi o soluție de compromis pentru România, ar fi mai profitabil pentru noi să ne comportăm matur și responsabil și să renunțăm la ideile prostești, promovate chiar de prim vice-președintele PNL Rareș Bogdan sau de la ministrul psd-ist al turismului, cum ar fi boicotarea companiilor austriece ca Raiffeisen, Erste și OMV, sau renunțarea la vacanțele de schi în Austria. Austria nu poate fi confundată cu un guvern vremelnic. Ea are și un președinte, care a susținut aderarea României la Schengen, iar partidul cancelarului Nehammer ar putea pierde următoarele alegeri. În plus, dacă nu ai altă benzinărie la îndemână pe șoselele patriei decât OMV, vei alimenta la OMV, așa cum alimentezi și la MOL, și la Lukoil, în ciuda guvernelor din țările lor de origine, nu mai puțin mizerabile decât cel austriac. Și cine a plătit deja o vacanță în Austria, nu își va pierde banii de dragul unui ministru psd-ist al cărui nume nici nu și-l amintește. Cine știe, poate că proprietarul hotelului care a încasat banii nici nu este un adept al actualului guvern. Guvernul României însă poate decide să boicoteze și să blocheze inițiativele actualului guvern al Austriei în forurile europene, căci și noi avem acolo un drept de veto. Dacă vrem să contăm cât de cât, trebuie să știm când și cum să ne încordăm mușchii. Înainte de toate însă este bine să devenim credibili și demni de respect pe plan european, ceea ce nu vom reuși peste noapte, dacă vom reuși vreodată, căci noi nu am ajuns o țară coruptă și condusă de plagiatori din întâmplare, ci dintr-o voință politică demnă de cauze mai bune. În loc să ne blocăm în tema Schengen și să ne victimizăm ipocrit sub faldurile tricolorului, am face mai bine să cerem reforme structurale, de fond, în justiție și administrație, să diminuăm drastic corupția, și, nu în ultimul rând, să pretindem o presă independentă și profesionistă în locul oficinelor de propagandă care se pretind televiziuni de știri. Cum însă justiția noastră „patrioată” tocmai i-a făcut scăpați pe Piedone, Cocoș și Bica, vă dați seama că încrederea în statul de drept și anticorupția din România au crescut exponențial în tot spațiul Schengen!

11. MOCIRLA REALITĂȚILOR POLITICE INTERNE DE AZI:

1. Anul iluziilor pierdute:

 Anul 2022 se încheie exact cum a început: prost.Optimiștii vor spune, pe bună dreptate, că era loc de mult mai rău - de exemplu, NATO și UE să fie dezbinate, Moldova să fie invadată de ruși, guvernul de la București să se comporte precum cel al lui Viktor Orbán. Pesimiștii vor argumenta că nici nu am scăpat bine de nenorocirea pandemiei, că ne-au lovit războiul din Ucraina, criza energetică și inflația, că magnitudinea incompetenței guvernamentale depășește cele mai negre așteptări. Firul roșu care unește cele două abordări este prăbușirea iluziilor și speranțelor fără de care omul își pierde ancorele și se simte ca frunza în vânt. Două mi se par importante: credința generației noastre că va trăi într-o lume a păcii, în siguranță și libertate, fără a mai înfrunta, ca bunicii și părinții noștri, ororile războiului, și iluzia că România este totuși reformabilă și că la putere vor ajunge, într-o perioadă rezonabilă, politicieni capabili și determinați să mute munții din loc. Fără discuție că sunt și alte iluzii prăbușite, dar ele țin de percepția fiecăruia și de setul de valori al mediului la care se raportează, mă refer la metamorfoza unor oameni. Războiul feroce declanșat de Putin împotriva Ucrainei urmărește, spun în cor puterile occidentale, schimbarea ordinii mondiale. Ea s-a petrecut însă deja și aceasta este, de fapt, marea victorie a dictatorului de la Kremlin. Relațiile dintre marile puteri s-au resetat, în spatele clamatei unități europene se văd fisurile, care vor deveni tot mai adânci pe măsură ce războiul, cu costurile lui inerente, se prelungește și dictatorii vor prinde aripi pentru declanșarea unor alte conflicte, folosind amenințarea nucleară. Chiar dacă acum toate acestea par perspective incerte, să nu uităm că acum un an și invadarea Ucrainei părea la fel. Fără o înfrângere clară a Rusiei pe front (puțin probabilă în lipsa înarmării Ucrainei cu arme de ultimă tehnologie), nu va mai exista stabilitate și spectrul războiului va dicta relațiile dintre state, dintre cetățeni și autorități și dintre oameni. În cel mai fericit caz, se va intra în epoca Războiul Rece 2.0. Inimaginabilul s-a produs. În plan intern, nu este vorba atât de criza economică și energetică, peste care România va trece, așa cum a trecut și peste precedentele, ci de evidența că toate reformele eșuează, indiferent de cine depind ele, și, mai rău, că nu există perspectiva unei schimbări, a alternanței la putere. Realitatea arată că reformele sunt îngropate chiar de către cei care s-au bătut cu cărămida în piept că le vor face. Trecând peste coteriile de partid, interesele meschine particulare sau de clan, peste incompetențe și rele caractere, când tragem linie vedem, de exemplu, că reforma educației a fost omorâtă chiar de cel care a inițiat-o și de care a depins: președintele Johannis. Cum și de ce, nici nu mai are rost să ne întrebăm - probabil o combinație între toate cele de mai sus. Constatarea cea mai tristă este că nici măcar în condițiile în care un șef de stat își asumă ca principal proiect al mandatelor sale să reformeze educația, are toate condițiile politice pentru asta și nu doar că n-o face, dar strică și ceea ce era, a se vedea situația plagiatelor. Vorba sloganului electoral din urmă cu ani buni: Dacă nu acum, atunci când? Acest acum este un lung șir de rateuri. Reforma justiției este aproape în aceeași situație. Asumată de PNL pe vremea când se lupta cu „ciuma roșie” a PSD, pe care acum îl pupă-n bot, a fost avortată spontan de liberali și de al său ministru al justiției, Cătălin Predoiu. La fel, explicațiile și cauzele eșecului sunt inutile. Ridicarea MCV a fost premiul de consolare dat de Comisia Europeană pentru neadmiterea în Schengen, nu pentru așa-zisele reforme din legile justiției. Este adevărat că aceste legi nu fac și mai mult rău. Celelalte reforme: clasă politică, legi electorale, administrație au fost abandonate precum copiii nedoriți în orfelinate. În schimb, coaliția adusă la guvernare de Johannis a înregistrat un succes la capitolul antidemocrație, care va rămâne în anale, chiar și prin raportare la nefericitele epoci Năstase și Dragnea: a cumpărat presa cu bani din subvenția de la stat. Sume colosale din banii publici s-au rostogolit în buzunarele unor televiziuni și site-uri aparținând unor condamnați penal, presă despre care nu mai departe de acum câțiva ani PNL vorbea în termeni de „mizerie”, „tonomate” și „haznale”. Dar chiar și gustul amar al eșecului reformelor ar fi mai puțin amar dacă ar exista speranța schimbării. Doar un miracol, al cărui nume nu este USR, ar putea schimba paradigma - PSD și PNL vor fi încă patru ani la putere. Asta, în cazul în care vântul naționalismului care suflă cu putere în pânzele AUR nu-l va arunca pe podium la alegeri. Cum spuneam, deziluzii s-au înregistrat anul acesta și la nivelul unor personaje a căror transformare kafkiană îngroașă rândurile clanului metamorfozaților. Traian Ungureanu este un exemplu. Fostul ziarist BBC și purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, fost europarlamentar din categoria euroscepticilor nedisimulați, s-a „înhăitat” cu toxicul AUR. Presupun că nu doar convingerile împărtășite cu acest partid extremist, ci și niscaiva interese mai terestre, cum ar fi un loc la europarlamentare pe listele acestuia, îl fac să se așeze la aceeași masă cu Simion. În acest clan și-a câștigat definitiv și irevocabil un loc și Daniel Morar, a cărui carte „Putea să fie altcumva” constituie desăvârșirea metamorfozei acestuia. O carte în care își lustruiește singur statuia în fața celor care l-au urcat și doborât apoi de pe soclu.

2. A fost un an greu:

 După cei doi ani de pandemie trăiți la cote de neliniște extrem de ridicate, am crezut că 2022 va fi un an al revenirii la normalitate. După acele sinistre luni de îmbolnăviri de Covid 19, de decese, de supraaglomerare a spitalelor și de zilele în care ieșeam din case cu declarații pe propria răspundere, meritam din plin un an de convalescență socială. Nu a fost să fie! Dacă ar fi să caracterizez cumva anul 2022, aș spune că a fost un an al cumulării de crize, crize care au crescut pe un teren uman, social și economic deja afectat de problemele ridicate de pandemie. Au început creșterile aberante de prețuri la energie, care au dus la scumpirea tuturor produselor, de orice fel, iar războiul pornit cu cinism de Rusia în Ucraina a complicat și mai mult lucrurile. Dincolo de prejudiciile economice, războiul a declanșat o criză umanitară de proporții. Oamenii au fost loviți din toate părțile. Au fost loviți din perspectiva sănătății, după eșecurile succesive ale gestionării crizei pandemice, urmând reechilibrarea sistemului de sănătate și campaniile de vaccinare, toate având costuri mari, unele ilustrând perfect lipsa de luciditate a managerilor societății noastre. Simplul fapt că aruncăm milioane de doze de vaccin pe care le-am plătit cu toții demonstrează din plin ceea ce susțin. Criza energiei, care a dus la creșterea absurdă a prețurilor, este o altă dovadă a lipsei de maturitate în gândire la nivel înalt. Proporțiile dezastrului ar fi trebuit să fie mult mai mici în condițiile în care România are resurse și produce energie suficientă. În condițiile în care, mai ales din cauza războiului din Ucraina, Europa se blindează cât poate cu resurse energetice chiar poluante, micșorând tranziția spre o energie exclusiv verde, guvernanții noștri continuă politicile asumate prin Green Deal într-un ritm pe care alte state europene l-au încetinit. Sigur că această atitudine a lovit în consumatorul final, care trebuie să scoată mult prea mulți bani din buzunar pentru a plăti factura la energie electrică. Același lucru este valabil și în situația aprovizionării cu gaz natural. Dacă nu am avea această resursă, ar fi de înțeles prețurile mari. Dar avem! De acord, nu acoperă întreaga nevoie de consum, dar suntem foarte puțin dependenți de gazul rusesc, ca să dau un exemplu. Și atunci? În timpul pandemiei statele au luat măsuri să ajute economia, oamenii obligați să stea acasă, persoanele vulnerabile. Sigur, era de așteptat ca, guvernul României să nu poată furniza ajutoare de dimensiunea celor din țările dezvoltate. Dar a fost extrem de greu pentru guvernul țării noastre să funcționeze coerent în regim de criză, iar felul defectuos în care a funcționat a fost urmarea faptului că principalul criteriu de promovare în funcțiile de decizie din stat este fidelitatea față de partid, nicidecum competența. Așa că România s-a bâlbâit strașnic în pandemie. Iar România continuă să se bâlbâie la fel de strașnic și în noul context al suprapunerii mai multor crize. Dacă la nivel de stabilitate putem spune că guvernul stă bine, partidele principale cooperează, deși sunt principial opuse, la nivel de competență și de eficacitate a actului de guvernare suntem tot la coada Europei. De unde se vede că, partidele noastre, toate, promovează oameni la nivelul guvernului și instituțiilor publice punând în prim plan orice altceva în afara competenței. Un guvern defect nu poate gestiona nici situații simple, darămite situații de criză. Iar cei care suferă în mod direct sunt oamenii. Facturile la energie electrică sau gaze naturale sunt imense. Guvernul a intervenit până acum, repetat, corectându-și constant propriile hotărâri și ordonanțe de urgență de mult prea multe ori și tot nu a ajuns la o formulă bună de compensare a apăsării financiare a oamenilor și firmelor românești. Așa că scumpirile se țin lanț. Oricât ar vrea cei care ne conduc să audă că poporul este de vină, nu este deloc așa! Eșecul neaderării la Spațiul Schengen a arătat că suntem considerați un popor, un stat, o țară second-hand în marile capitale ale Europei. Gestul Austriei a fost extrem de urât și nemeritat, dar este și consecința felului în care suntem percepuți. Și nu poporul este de vină. Românii care au plecat la muncă peste granițe ne fac cinste. Excepțiile nu fac decât să confirme acest lucru. Iar excepții, pușcării, infracțiuni și corupție găsim peste tot. Problema este mereu aceeași: avem conducători slabi, mulți dintre ei străduindu-se să-și ascundă incompetența și impostura cu doctorate plagiate. Lipsiți de carte, fără o minimă cunoaștere a vreunei limbi străine - cu probleme de exprimare chiar și în limba română - cei care ne reprezintă sunt o miză mică pentru politicienii experimentați din statele dezvoltate. Politicienii noștri au învățat doar să își acopere incompetența cu nenumărate postări pe Facebook. Iar dacă în aceste postări reușesc să se asocieze cu vreun campion român, sunt fericiți pentru că - își închipuie ei - au făcut un transfer de imagine.  Așa că apărem în „lumea mare” ca niște căței din fabula lui Grigore Alexandrescu și omologii demnitarilor noștri își permit să ne explice cum este cu „vrem egalitate, dar nu pentru căței!”. Iar toate aceste deconturi triste sunt urmarea unui comportament politic lipsit de maturitate din partea managerilor țării noastre, dar sunt plătite, scump, de noi toți!

3. Autodenunțul și urletul frustrării lui Daniel Morar:

 Daniel Morar ar putea să fie un studiu de caz despre efectele letale ale frustrării și invidiei, care pot transforma pe oricine în impostor toxic, indiferent de inteligență, valoare profesională și speranța investita în el. Iar ultima carte publicată de dl. Morar este exact urletul frustrării, în primul rând, împotriva Codruței Kovesi. Urletul unui „pitic” care nu a reușit să urce muntele și căruia nu-i rămâne decât să arunce cu pietre și înjurături către atleta care a trecut pe lângă el ca vântul și a înfipt steagul în vârf. Și este atât de opintit în acest ultim efort meschin, încât nici nu mai sesizează ce autodenunțuri face și cum își expune ipocrizia. Spre exemplu, povestește dl. Morar că s-a dus, în calitate de judecător CCR, să discute cu președintele Johannis despre viitoarea decizie a CCR privind participarea SRI la supravegherea tehnică în dosarele penale, că i-a spus cum vor vota judecătorii CCR și, înțeleg, a încercat o soluție care să o facă mai puțin gravă pentru sistemul judiciar. Deci, dl. judecător CCR a încălcat orice umbră de confidențialitate profesională, chiar secretul deliberărilor, și a încercat să negocieze o soluție pentru o decizie CCR. Dacă îi ieșea ce voia, schimba soluția? Reproșul principal pe care i-l face dnei Kovesi este că în 2009, prin Protocolul PICCJ cu SRI, ar fi îngenuncheat Justiția în fața SRI, pe care domnia sa ar fi luptat apoi cu revoltă și din răsputeri să o elibereze. Pe de-o parte, dl. Morar folosește exact argumentul regimului Dragnea și al grupului de la Grivco pentru demolarea Justiției. Și privit retrospectiv nu este deloc nerealist că exact dl. Morar să le fi servit acestora tema protocoalelor. Nu este  clar dacă este chiar o coincidență că beneficiari ai deciziilor CCR la care dl. Morar a participat, pe unele chiar le-a redactat, au fost apropiații lui Traian Băsescu, cel care l-a făcut „om mare” și de la care s-ar fi dus periodic să ia lumina în timpul mandatului său de magistrat apolitic la DNA, după cum relatează surse din Palatul Cotroceni de la vremea aceea. Pe de altă parte, Daniel Morar minte. Nu numai că nu s-a opus protocoalelor, nu numai că nu a fost revoltat, după cum pretinde în carte, dar, potrivit unui răspuns al SRI, domnia sa a cerut în 2009 o relație directă cu SRI și nu intermediată de PICCJ. „De asemenea, procurorul șef al DNA avea în vedere și dezvoltarea, și în perioada următoare, a cooperării dintre cele doua instituții, sens în care propunea ca activitatea de colaborare dintre DNA și SRI să fie detaliată prin alte reglementări specifice încheiate între cele două instituții”, a transmis SRI pentru G4media.ro. Dar a spus-o chiar dl. Morar. În două interviuri Hotnews acordate în 2012, la 3 ani după protocoalele  „infame”, a lăudat SRI: „În privința colaborării cu SRI-ul, eu spun că abia acuma este una bună, abia acuma de câțiva ani, în sensul că SRI-ul face exact ceea ce-i cere legea. Atunci când are indicii asupra săvârșirii unor fapte de corupție trimite datele procurorului. (...). La începutul mandatului meu, am făcut o afirmație că 90% din informațiile primite de la SRI nu se confirmă. Or, acum, informațiile primite de la SRI, pe care ei le culeg în cadrul activității specifice, dar care au legătură cu săvârșirea unor fapte penale, sunt mult mai consistente și s-au putut forma dosare serioase.” Deci,  problema dlui Morar nu a fost colaborarea DNA cu SRI în sine, dimpotrivă, îi plăcea, o cultiva, o voia cât mai intensă, a făcut dosare în baza ei. Problema d-lui Morar este frustrarea că SRI a ajutat-o mai mult pe LCK și, beneficiind de acest ajutor, ea a ajuns cu mult mai sus decât el. Ea a ajuns o legendă europeană a anticorupției, în timp ce el este doar un Grinch în roba vișinie. În cartea pietrelor aruncate de la baza muntelui, dl. Morar trimite câțiva bolovani și către CEDO, pentru că i-a dat dreptate lui LCK împotriva CCR. Se războiește cu CJUE care a tăiat din ghearele CCR și a mai diminuat din efectele nocive ale deciziilor votate și chiar redactate de dl. Morar. Se rățoiește la judecătoarea CCR Livia Stanciu, singura care i-a opus rezistență în cele mai negre perioade ale anti-Justiției. Axa războiului în CCR a fost Morar - Stanciu - este de notorietate această situație. Adesea din spatele ușilor sălii de deliberare reporterii auzeau țipetele celor doi. Morar și colegii domniei sale au detestat-o atât de tare pe d-na Stanciu încât au încercat să-i cenzureze opiniile separate printr-o hotărâre administrativă asumată și de dl. Morar și desființată de instanța de judecată la sesizarea avocatei Elenina Nicuț. Dl. Morar merge atât de departe încât o acuză pe Livia Stanciu de incompetență și acreditează ideea că SRI ar fi vrut să o pună președinte al CCR. Adică, în esență, că d-na Stanciu ar fi fost cârtița SRI în CCR și, de aceea, s-ar fi opus singură majorității care cioplea Justiția. Având în vedere cel puțin minciunile dovedite, asocierea cu toate tezele lui Dragnea, cartea d-lui Morar nu poate fi decât materialul de studiu al unui delir furibund. Și totuși cineva s-a gândit să ia în serios „dezvăluirile” lui Daniel Morar. Președintele USR Catalin Drulă dorește o comisie parlamentară care, pornind de la afirmațiile lui Daniel Morar, să ancheteze  implicarea SRI în justiție și în activitatea CCR. Adică USR, care s-a ridicat pe valul protestelor din 2017 împotriva tezei dragniste a statului paralel, proDNA și proLCK (cât l-or fi perpelit pe dl. Morar, câtă suferință cu icter i-or fi provocat scandările proLCK cu luminițe care răsunau în Piața Victoriei), dorește o comisie de anchetă care să stabilească dacă nu cumva statul paralel totuși exista, dacă nu cumva LCK a mutilat Justiția, iar Stanciu este o incompetentă, cârtiță a SRI în CCR. Și Dragnea a cerut anchetarea în Parlament a protocoalelor, a statului paralel. Cineva a băut după el, cum se zice. Și pe mâna cui vrea să dea dl. Drulă anchetarea statului paralel? Pe mâna actualei majorități din Parlament pe care altfel o acuză că este profund anti-Justiție. La popunerea USR, d-na Vicol, de exemplu, va verifica dacă statul paralel există, îi va da microfon lui Daniel Morar pentru toate pietrele, le va convoca eventual pe LCK și Livia Stanciu pentru clarificări, după care va stabili că statul paralel există, deci am ieșit în stradă de fraieri, iar Dragnea a fost o victimă. Vrea USR să se lupte cu SRI? Bine ar face, dar începând cu problema infimei implicări a serviciului în combaterea criminalității, cu ineficiența lui așadar. Bine ar fi ca USR să se concentreze pe controlul parlamentar și pe intransigența reprezentantului partidului în Comisia SRI, pe care nu l-am auzit cu vreo vorbă. Înțeleg că USR are nevoie de o temă nouă, de un nou val pe care să se suie. Dar ar face bine ca prin el să nu continue propaganda lui Dragnea.

4. Anunțul tip vodă:

 Dau peste o știre care mă pune pe gânduri. Poartă marca Pro TV. Cică președintele Klaus Johannis/Iohannis (cum scriu mulți) a informat Parlamentul că „s-a hotărât extinderea prezenței forțelor aliate pe teritoriul țării noastre”. Și, pentru ca poporul să înțeleagă, Pro TV zice: „Președintele Klaus Johannis l-a informat oficial pe președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, că „s-a hotărât extinderea prezenței forțelor aliate pe teritoriul țării noastre”, în contextul conflictului declanșat de Rusia în Ucraina. Potrivit documentului oficial, această decizie a fost luată la propunerea Comandantului Suprem Aliat în Europa (SACEUR), „pentru inițierea unor măsuri de vigilență sporită” pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic.  Formularea cu „s-a hotărât” mă bagă în ceață. Cine a hotărât? Gogu? Președintele în calitate de comandant suprem? Camera Deputaților? Nici vorbă! Klaus Johannis a binevoit doar să-l informeze pe Marcel Ciolacu. Alina Gorghiu a fost consultată? Să fim serioși! Potrivit documentului „această decizie a fost luată la propunerea Comandantului Suprem Aliat în Europa (SACEUR)” pentru inițierea unor măsuri de vigilență sporită. Din ce spune comunicatul, SACEUR a făcut doar o propunere. Cine a decis? Papa de la Roma? Patriarhul? CSAT-ul? În ce componență și în ce dată? A fost și Ciucă? A fost și Alina Gorghiu? Nu de alta, dar nu știm cine a participat și a zis da, sunt de accord, și a dat fuga să semneze. Sau a decis președintele mai mult de unul singur și ceilalți din CSAT s-au conformat? Chiar nu mă pricep la armată și la război. Sunt un biet sergent neinstruit. Drept pentru care nu pot zice dacă pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic era sau nu nevoie de trupe suplimentare. Poate că da, poate că nu. După părerea mea, indiferent de situație, informarea președintelui Camerei Deputaților nu are greutatea unei decizii a parlamentului. Mai pe scurt, anunțul acesta cu „s-a hotărât” sună ca în comunicatele lui Nicolae Ceaușescu.  Alea erau scrise în așa fel încât să nu se înțeleagă cine a hotărât și să nu fie nimeni responsabil. Ceea ce ni se întâmplă și nouă din ce în ce mai des, mai ales în legătură cu deciziile privind rolul și implicarea țării noastre în războiul din Ucraina. Nu știm nici câte trupe și nici cu ce costuri se află pe teritoriu țării noastre. Nu vreau să dăm în vileag capabilitățile noastre militare. Dar în materie de staționare a trupelor unei țări străine, legea spune că trebuie aprobată de parlament, iar partea cu cheltuielile trebuie introdusă în buget.

5. „Măria Sa” a decis că nu boicotăm Austria!

 De ce s-o fi aruncat președintele să garanteze un lucru pentru care putea să tacă? Așa, ca să se afle în treabă? Ca să nu-i supere pe nemți și pe austrieci? Sau ca să arate că el n-are nicio vină în ploaia de acuze și înjurături la adresa austriecilor și a Comisiei Europene? Nae, un prieten mai vechi, mă sună și mă întreabă un lucru simplu:

-Tu de ce crezi c-a făcut asta? Să ne enerveze sau să le arate austriecilor că el n-are niciun amestec în nemulțumirea asta!

-Nu știu, jur! Că nu spune de ce face, nici ce face, nici ce dă, nici ce promite și nici ce cere!

- Să știi că eu merg să-mi scot banii de la banca austriacă. Și în chestia cu boicotul, află că nu mai bag nici benzină de la OMV!

 Ce vrea să spună președintele? Că, în ciuda refuzului austriac, noi rămânem niște domni. Nu-i adevărat!? Țara geme de înjurături și la adresa Cotrocenilor, și a Vienei, și a Palatului Victoria! Ofensa a fost atât de grosolană și de nedreaptă că și băbuțele din piață înjură Austria și întreabă, ce vor chițibușarii ăia de la Bruxelles? Nu merge cu mănuși de mătase și nici cu vorbe dulci! Am fost atinși la un drept pentru care ni s-au întins urechile de așteptare și am fost tratați cu dispreț. Nu umiliți! România nu poate fi umilită de un refuz. Poate fi ofensată. Poate fi nedreptățită. Poate fi înșelată. Dar nu dezonorată și nu umilită. Demnitatea și onoarea nu cad ca frunzele și ca părul și nu sunt ocazionale. Le ai sau nu le ai! Vederile lui Klaus Johannis sunt net diferite, dacă nu, chiar pe dos față de ale populației. Le zice alor noștri că el și cei din ceata sa au muncit pe brânci! Se vede, fraților! „Ne-am implicat cu toții, şi colegele, și colegii care sunt acum cu mine în sală și care se preocupă intens de aceste chestiuni și miniștrii care au fost implicați s-au preocupat, şi-au făcut treaba. Mi s-a părut puțin ciudată vânătoarea de vinovați care s-a declanșat în unele medii. Vinovații nu se găsesc în București, nici în România.”Argumente pentru Gogu de la berărie! Decizia prezidențială care l-a înfuriat pe Nae a avut același efect și asupra multora dintre compatrioți. Cum să le dai alegătorilor tăi un asemenea semnal? „Vreau să vă spun foarte clar: nu va exista, deci, atenție, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme. Este evident că până aici s-au făcut deja pași importanți.” Ni se cere să tăcem și să fim de acord că el este marele conducător. El comandă la autoritățile publice și tot ce înseamnă stat român. Nu este în stare să ne reprezinte, dar este hotărât să ne oblige la respectarea deciziilor sale. Cu cine le-a luat? Cu Guvernul? Nu avem nicio informație în acest sens! Cu SRI? Nu este treaba acestei instituții! Cu parlamentarii? Nu-i suportă! Președintele poate decide în reprezentarea externă a țării, dar nu în consumul de motorină și în contrabanda cu lemn din pădurile României. Nu el este meșter grindă la primării și la marile firme private sau de stat! Mesajul său ține de tupeul omului cu gânduri sărace și pe care rigiditatea și trufia îl închid în niște limite. Adică, mucles români! N-aveți voie să vă luați de austrieci! Eu sunt șeful! Și la benzinării, și la gaze, și la exportul de lemne! Nu mai lipsește decât avertismentul de tip „Dacă faceți gură și protestați vă ia mama dracului! Nu vă mai las nici în vacanțe!”

6. Iarăși primim un afront istoric. România se va decide vreodată să răspundă?

 S-ar putea că întrebarea să fie complet deplasată și absolut retorică știind care este tradiția demersurilor de până acum. Dar, de data asta, uite că se poate să facem ceva, respectând cu mare rigoare și atenție legislația europeană în domeniu. Pe 3 februarie, fie la Bruxelles, fie la Kiev (locația exactă încă nu a fost dezvăluită din motive de securitate), va avea loc reuniunea UE-Ucraina la nivel de șefi de state și guverne. Cu două puncte pe agendă: discuția asupra modalităților în care UE poate continua și eventual extinde ajutorul pentru Ucraina. Va urma, ca punct distinct pe agendă, o evaluare a parcursului Ucrainei înspre Uniunea Europeană, știind că, printre multe altele, Zelenski a solicitat ca liderii europeni să aprobe ca țării sale să-i fie acordat un parcurs de aderare cu totul excepțional, timpii și condițiile clasice pentru oricare dintre țările candidate de până acum (inclusiv România) să fie preschimbate fundamental, reduse și într-un calendar de aderare foarte comprimat. Ar fi momentul ca, folosind acest prilej, România, prin vocea Președintelui Johannis, să anunțe că sprijinul României - necondiționat în ajutorarea țării vecine în fața agresiunii ruse - ar putea să fie combinat cu cererea directă și extrem de presantă ca Ucraina să modifice (mai are șase luni la dispoziție) Legea Minorităților Naționale adoptată pe 13 decembrie de Rada Supremă a Ucrainei. MAE a difuzat o reacție, formulată în termeni extrem de tehnici și care se încheie cu o obișnuita concluzie pe cât de cuminte, pe cât de corectă în termenii stilului de până acum al diplomației noastre. Se spune doar că „solicitările și observațiile  au fost transmise părții ucrainiene prin intermediul unei scrisori adresate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu omologului său Dmytro Kuleba. De asemenea, ele vor fi detaliate în contactele Centralei MAE cu Ambasada Ucrainei la București și ale Ambasadei României la Kiev cu autoritățile ucrainiene, în continuarea dialogului frecvent și dens pe acest subiect, deja derulat”. Numai că adoptarea acestei legi vine după ce România, mai precis președintele Johannis, primise personal atât mulțumirile omologului său de la Kiev cât și niște promisiuni foarte precise, printre care și un angajament precis care privea modul în care, în spirit european, vor fi tratate pe viitor comunitățile românești din Ucraina. „Sunt recunoscător României pentru contribuția sa semnificativă la capacitățile de apărare ale țării noastre. Mulțumesc domnului președinte Klaus Johannis, pentru susţinerea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Simțim sprijinul politic și de apărare al partenerilor noștri” scria Zelenski. Asta venea să întărească un mesaj anterior, cel dat de președintele ucrainian în cadrul unei discuții telefonice cu omologul român, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Ucraina și situației de securitate în regiune. Iată ce ne informa atunci Administrația Prezidențială: „Președintele Klaus Johannis a acordat un spațiu amplu, în convorbirea telefonică, soluționării problemelor legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, îndeosebi privind protecția identității lingvistice a etnicilor români. În acest sens, președintele României a reiterat așteptarea ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”, confirmată de partea ucrainiană în luna aprilie 2021, Ucraina să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”. Salutând reluarea, în septembrie 2021, a rundelor de negociere la nivel de secretari ai Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, Klaus Johannis a subliniat necesitatea obținerii unor rezultate concrete, cât mai curând posibil, care să permită semnarea unui nou Protocol, precum și reluarea activității Comisiei în plenul său. Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Volodimir Zelenski a menționat că înțelege preocupările părții române legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române și și-a manifestat disponibilitatea pentru identificarea de soluții.”. „Susținerea și respectul reciproc al popoarelor noastre este o bază pentru o apropiere mai mare. Când situația va permite vreau să încep un dialog cu România pentru a permite întreaga protecție a minorității românești din Ucraina. Viitorul nostru este împreună.” - Volodimir Zelenski, discurs în fața Parlamentului României, aprilie 2022. Vorbe frumoase, multe și pare-se (și acestea) degeaba, dacă ne uităm la ce se zice în legea adoptată acum în Ucraina. Reuniunea anunțată pentru 3 februarie ar putea fi, cel puțin teoretic, prilejul cu care președintele nostru să iasă la luptă, dacă vreți „pe model austriac”, anunțând că am învățat ceva din eșecul major înregistrat în urmă cu puțin timp și că, la rândul nostru, anunțăm că ne vom folosi dreptul de veto pentru adoptarea unui parcurs accelerat de aderare în cazul Ucrainei atâta timp cât legea respectivă nu este modificată în sensul prevederilor europene. Nu este nici șantaj, nu este nici condiționare de ultim moment sau post factum, ci o rugăminte politicoasă, fermă și în spiritul acelorași reglementări europene pe care a fost invitată să le respecte cu strictețe orice țară a clubului european. Sper că așa se va întâmpla căci și România are obligația de a susține interesele comunităților de etnici români din alte țări, solicitând respectarea prevederilor europene privind drepturile lor culturale, printre acestea, la loc de cinste, învățământul în limba maternă susținut și recunoscut de statul în care trăiesc. Asta va face Președintele Johannis al României? Din păcate cred că nu!