DESPRE RĂZBOIUL DIN UCRAINA.

 

DESPRE RĂZBOIUL DIN UCRAINA

 Eu am înțeles faptul că Ucraina nu a avut loc de întors și nici alternative de adoptat ca decizii, atunci când a fost amenințată cu forța, și, apoi, când a fost invadată de acea forță a Federației Ruse, trimisă de Putin să desființeze Ucraina ca națiune, cu obiectivele de etapă schimbarea regimului de la Kiev („denazificarea”), distrugerea puterii militare ucrainiene („demilitarizarea”) și alungarea administrației kievene de pe toate teritoriile cucerite de rușii care i-au sprijinit pe separatiștii din Donbas („oprirea genocidului” prin umilirea rusofonilor). Ucraina a fost sprijinită în armamente, în plan logistic, financiar, diplomatic, moral, umanitar și de altă natură de Statele Unite, în primul rând și de restul Europei civilizate, în al doilea rând, de la bun început. Cu precizarea că Statele Unite au avut tot de la început o datorie morală să sprijine Ucraina cu tot ce avea nevoie pentru propria sa apărare. Obligație morală (deci nu juridică) decurgând din faptul că Administrația Clinton a convins Ucraina în 1995 să îi vândă ei armele nucleare, moștenite pe teritoriul ucrainian de la Uniunea Sovietică, lăsând Ucraina fără nicio garanție strategică de securitate, alta decât promisiunea Rusiei că va fi alături de Ucraina și nu împotriva ei. Iar în 2014, Administrația Obama a încurajat prin înalți demnitari americani manifestații de stradă (Maidan) împotriva președintelui ucrainian marionetă a Kremlinului, care au dus la fuga acestuia, la anexarea Peninsulei Crimeea la Federația Rusă și la războiul civil cu separatiștii din Donbas. După care aceeași Administrație Obama a ajutat Ucraina, dar nu cu arme ori muniții, ci cu cearceafuri, pături și se pare ceva căști. Așa cum, în 2021 și începutul lui 2022, Administrația Biden a fost cea care a sugerat Ucrainei că ar fi bine să cedeze la presiunile, de fapt la amenințarea directă a Rusiei lui Putin și să renunțe la soluționarea pe cale militară a războiului civil (nu i s-a zis niciodată oficial așa, dar asta era de fapt) separatist din Donbas. Nici în 1995, nici în 2014, nici în 2021-2022, Statele Unite nu au încheiat vreun tratat bilateral, de asistență militară sau de securitate, prin care America să își asume vreo obligație de tip Articolul 5 din Tratatul NATO, adică să considere că un atac asupra Ucrainei ar fi fost un atac asupra Statelor Unite. Motivul evident pentru care nu au făcut-o a fost că Ucraina ar fi trebuit apărată cu arma în mână de Rusia, iar Rusia este o mare putere nucleară, cu un arsenal chiar mai numeros decât al Americii. Ori, o confruntare militară directă între Statele Unite și Federația Rusă, chiar și numai pe teatrul de război din Ucraina, ar putea escalda într-un război nuclear, mai ales dacă Rusia vede că, din punct de vedere militar convențional, este mai slabă decât o zecime din puterea militară a Americii. Pe reținerea asta strategică a americanilor a contat și Putin (a mai contat el și pe altele), atunci când, în momentul declanșării agresiunii, în dimineața zilei de 24 februarie 2022, a insistat pe faptul că oricine ar interveni militar în favoarea Ucrainei va suferi o ripostă rusească „cum nu s-a mai văzut în istorie” (ghici ciupercă nucleară ce-i?). Așa că a rămas ca Ucraina să se apere de invazia din 2022 cu ce arme anti-tanc și anti-elicopter primise de la americani până în 2020 (pe timpul Administrației Trump), precum și cu armele de sorginte sovietică. Și s-a apărat excelent, în primele zile sau chiar primele două săptămâni. Invazia rușilor fusese lansată pe trei direcții, dintre care una spre capitala Kiev, iar ucrainienii au reușit să nu permită rușilor nici aducerea desantului aerian, nici controlul deplin al spațiului aerian și nici înaintarea în marș, pe nicio direcție. În mod normal, războiul ăsta nu ar fi trebuit declanșat niciodată, nu din rațiuni morale (nu e nicio morală în război, decât în limita dreptului umanitar), ci din rațiuni de artă și știință militară, în sensul că nici obiectivele propuse nu puteau fi atinse prin război (de aceea Putin i-a și zis războiului „operație militară special”), dar nici forța pregătită pentru invazie nu ar fi fost capabilă de vreo victorie împotriva ucrainienilor. Deci războiul a început, ucrainienii s-au apărat, retragerea rușilor de pe direcția spre Kiev ar fi putut constitui o victorie strategică, dar războiul nu s-a oprit nici măcar atunci. După primele săptămâni, acesta s-a transformat în război de uzură, ceea ce a schimbat obiectivul lui strategic de ambele părți. Rușii au adoptat obiectivul de anihilare a civilizației de tip occidental din Ucraina, cu obiectivul final și îndepărtat de ștergere a națiunii ucrainiene și de pe hartă, dar și din istorie, rămânând în locul ei o simplă provincie rusească. Așa că s-au apucat să alunge ucrainienii din case, locuri de muncă, școli, spitale, locuri de joacă cu milioanele (se pare că sunt cel puțin 11 milioane de ucrainieni și astăzi dislocați intern ori refugiați în alte state), să comită crime de război și crime împotriva umanității, să răpească copii ucrainieni cu zecile de mii, să distrugă localități, să lovească surse de energie, să amenințe cu catastrofe nucleare, ocupând centralele nucleare din zona de intervenție, să împânzească zeci de kilometri pătrați cu câmpuri de mine și altele asemenea. La rândul lor, ucrainienii au adoptat obiectivul de uzare a puterii militare convenționale a rușilor până la nivelul de la care Moscova nu ar mai fi putut amenința militar convențional nicio altă țară europeană, nici măcar micuța Republica Moldova. Așa că și-au schimbat tactica pe teatrul de război, nu au lovit obiective și centre de gravitație care ar fi adus o victorie rapidă pe anumite raioane militare - o victorie asupra întregii forțe rusești din Ucraina, fără lovirea teritoriului rusesc în adâncime operativă sau chiar strategică este practic imposibil de obținut, așa cum Ucraina, cu tot ajutorul primit din Occident, nu va putea niciodată să elibereze prin acțiuni militare și mai ales să mențină sub control militar Peninsula Crimeea -, apoi au ratat contraofensiva din vara lui 2022, au menținut cât au putut anumite aliniamente și au apărat cât mai bine anumite obiective, pentru ca rușii să moară acolo cu sutele pe zi și au răspuns cum au putut restricțiilor în primirea și folosirea armamentelor ofenisive (mai ales tancuri și rachete), impuse de Adminstrația Biden. S-a ajuns astfel la situația de prelungire a războiului de trei ani încoace, cu pierderi de vieți omenești pe teatrul de acțiuni militare cu sutele de mii de fiecare parte, cu extinse distrugeri (localități întregi au fost practic aduse la nivelul solului), cu bulversări de viață civilă afectând practic întreaga populație a Ucrainei, cu economia redusă la mai puțin de jumătate, cu căile de navigație maritimă nesigure și pentru o vreme chiar interzise și mai ales fără nicio perspectivă de victorie, de nicio parte. Mai ales pentru că victoria ar însemna atingerea obiectivelor ulterioare ale războiului (anihilarea Ucrainei, respectiv uzarea până la imposibilitatea refacerii a puterii militare convenționale rusești), ceea ce este practic imposibil, în viitorul previzibil. Aceasta este situația, descrisă sumar și cinic (adică fără să condamn cruzimea, crimele, inumanitatea de pe teatrul de război), în care noua Administrație Trump a promis în campania electorală și și-a propus după începerea mandatului să oprească acest război. Ceea ce ar însemna și o schimbare radicală de strategie americană în Ucraina. În sensul că noua Administrație Trump nu mai vrea prelungirea războiului până la atingerea obiectivului de uzare definitivă a componentei convenționale a puterii militare rusești, ci vrea încetarea ostilităților prin negocieri care să nu stabilească un învingător sau un învins. Dar și fără să rezolve pacea propriu-zisă, care înseamnă, în plus față de oprirea războiului (încetarea focului, despărțirea forțelor în contact, interpunerea de forțe internaționale de monitorizare a încetării luptelor, schimburile de prizonieri etc.), convenirea statutului teritoriilor ocupate, despăgubiri de război, reîntoarcerea populației alungate, reconstrucția post-conflict și așa mai departe. Inclusiv garanțiile de securitate și de pace durabilă. Spre deosebire de toate celelalte administrații americane, această administrație a propus Ucrainei un acord bilateral, cu o componentă de securitate explicită. Și anume asigurarea unei prezențe americane în zona de est a Ucrainei, dar nu ca forță armată, care să lupte alături de ucrainieni, ci ca prezență civilă, de exploatare (inițial de explorare) a unor pământuri rare, în contul ambelor țări. Prezență americană ce ar fi făcut practic imposibilă o altă agresiune militară a Rusiei asupra Ucrainei.  Condiția pe care au pus-o americanii ucrainienilor a fost să fie de acord să oprească războiul, deoarece doar după oprirea războiului ar fi putut intra exploratorii americani în acele pământuri rare. Deocamdată, președintele ucrainian Zelenski nu este de acord cu oprirea războiului fără declararea victoriei și fără pedepsirea regimului de la Kremlin pentru agresiune. Așa că tot ce putem face este să așteptăm, să vedem dacă se va răzgândi, ori va găsi alte soluții decât oferta americană, pentru atingerea obiectivelor pe care și le-a propus.