CARTEA ISAIA
- LUMINĂ PENTRU ÎNTREAGA OMENIRE; PRIMA PARTE
1. Un
profet antic cu un mesaj pentru zilele noastre:
Există astăzi vreun om care să nu dorească să
scape de povara problemelor ce apasă omenirea? Însă cât de des dorinţele
noastre rămân neîmplinite! Visăm să fie pace, dar suntem loviţi de războaie.
Ţinem mult la menţinerea ordinii şi la respectarea legilor, dar nu putem face
nimic pentru a stăvili valul tot mai mare de jafuri, violuri şi crime. Vrem să
avem încredere în semenii noştri, dar suntem nevoiţi să stăm cu uşile încuiate
pentru a fi în siguranţă. Ne iubim copiii şi ne străduim să le insuflăm valori
sănătoase, dar mult prea des îi privim neputincioşi cum cad pradă influenţei
dăunătoare a anturajului lor. Fără îndoială că suntem de acord cu Iov, care a
spus că viaţa scurtă a omului este „plină de necazuri” (Iov
14:1).
Lucrul acesta pare astăzi mai adevărat ca oricând, întrucât societatea decade
într-un ritm fără precedent. Istoricul american William H. McNeill a spus
următoarele: „Războiul rece a luat sfârşit, dar, din nefericire, lumea devine
acum un teren mai fertil pentru răzbunare şi barbarie etnică, tribală şi
religioasă. Am diluat atât de mult normele morale, încât majoritatea tinerilor
noştri sunt derutaţi şi descurajaţi şi se confruntă cu mari dificultăţi. Am
ajuns să vedem la ce au dus neglijenţa părinţilor, divorţurile, maltratarea
copiilor, graviditatea în rândul adolescentelor, abandonul şcolii, toxicomania
şi violenţa frecvent întâlnită pe străzi. Este ca şi cum locuinţa noastră, care
a supravieţuit marelui cutremur numit de noi războiul rece, este devorată acum
de termite”. Cu toate acestea, există o speranţă! Cu aproape 2 700 de ani în urmă, Dumnezeu a
inspirat un bărbat din Orientul Mijlociu să rostească o serie de profeţii care
au o semnificaţie specială pentru zilele noastre. Aceste mesaje sunt consemnate
în cartea biblică Isaia, ce poartă numele profetului care a scris-o. Cine a
fost Isaia, şi de ce putem afirma că profeţia sa, aşternută în scris cu aproape
trei mii de ani în urmă, oferă astăzi lumină întregii omeniri?
Un om drept care a trăit într-o
perioadă zbuciumată:
Isaia se prezintă în primul verset al cărţii
sale ca fiind „fiul lui Amoţ” şi ne spune că a slujit ca profet al lui Dumnezeu
„pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţi ai lui Iuda” (Isaia
1:1).
Aceasta înseamnă că Isaia a slujit fără întrerupere ca profet trimis de
Dumnezeu la neamul lui Iuda cel puţin 46 de ani, începând probabil la sfârşitul
domniei lui Ozia, în jurul anului 778 î.H.. În comparaţie cu ce ştim despre
alţi profeţi, cunoaştem puţine lucruri despre viaţa personală a lui Isaia. Ştim
că a fost căsătorit şi că o numeşte pe soţia sa „prorociţă” (Isaia
8:3).
Potrivit cu „Cyclopedia of Biblical, Theological, and Ecclesiastical Literature”,
de McClintock şi Strong, această menţiune arată că viaţa de om căsătorit a lui
Isaia „era nu numai compatibilă cu vocaţia sa, dar şi strâns împletită cu
aceasta”. E posibil ca, asemenea altor femei evlavioase din Israelul antic,
soţia lui Isaia să fi avut propria ei misiune profetică. - Judecătorii
4:4; 2
Împăraţi 22:14. Isaia şi soţia lui au avut cel puţin doi fii,
cărora le-au pus nume cu semnificaţie profetică. Şear-Iaşub, întâiul născut,
l-a însoţit pe Isaia când acesta i-a transmis răului rege Ahaz mesaje din
partea lui Dumnezeu (Isaia
7:3).
Este clar că Isaia şi soţia lui au făcut din închinarea la Dumnezeu o
preocupare a familiei lor, ei fiind un excelent exemplu pentru cuplurile
căsătorite de astăzi! Isaia şi familia lui au trăit într-o perioadă zbuciumată
din istoria lui Iuda. Agitaţia politică era la ordinea zilei, mita corupea
justiţia, iar ipocrizia destrăma structura religioasă a societăţii. Vârfurile
dealurilor erau pline de altarele dumnezeilor falşi. Chiar şi unii regi au
promovat închinarea păgână. De exemplu, Ahaz nu numai că a tolerat idolatria în
rândul supuşilor săi, dar a şi practicat-o personal, trecându-l prin foc pe propriul
lui fiu în cadrul unui ritual de jertfire în cinstea zeului canaanit Moloh (2
Împăraţi 16:3, 4; 2
Cronici 28:3, 4). Şi toate acestea s-au petrecut în mijlocul
unui popor care încheiase un legământ cu Yahwe! - Exodul
19:5-8. Este demn de remarcat că unii contemporani ai lui Isaia,
printre care s-au numărat şi câţiva conducători, s-au străduit să promoveze
închinarea adevărată. Unul dintre aceştia a fost regele Ozia, care a făcut „ce
era drept înaintea Domnului”. Cu toate acestea, în timpul domniei lui, poporul
„aducea jertfe şi ardea tămâie pe înălţimi” (2
Împăraţi 15:3, 4). Şi regele Iotam „a făcut ce era drept
înaintea Domnului”. „Totuşi, poporul se strica mereu” (2
Cronici 27:2). Într-adevăr, aproape pe tot parcursul
misiunii profetice a lui Isaia, starea spirituală şi morală în care s-a aflat
regatul lui Iuda a fost deplorabilă. În general, poporul nu a urmat exemplul
pozitiv al regilor lui. Este lesne de înţeles de ce faptul de a transmite
mesajele divine acestui popor încăpăţânat nu avea să fie deloc o misiune uşoară.
Cu toate acestea, când Dumnezeu a pus întrebarea: „Pe cine să trimit şi cine va
merge pentru Noi?”, Isaia nu a ezitat. El a exclamat: „Iată-mă, trimite-mă!” - Isaia
6:8.
Un mesaj de salvare:
Semnificaţia numelui lui Isaia este „Salvare
de la Yahwe/Iehova”, iar aceasta poate fi considerată pe bună dreptate tema
mesajului său. Este adevărat că o parte dintre profeţiile lui Isaia sunt mesaje
de judecată. Totuşi, tema salvării/mântuirii este foarte clară. De repetate
ori, Isaia arată cum, la timpul potrivit, Domnul îi va elibera pe israeliţi din
captivitatea babiloniană, dând posibilitatea unei rămăşiţe să se întoarcă în
Sion şi să redea ţării strălucirea ei de altădată. Fără îndoială, privilegiul
de a rosti şi de a scrie profeţii referitoare la restabilirea Ierusalimului, la
care ţinea atât de mult, a fost pentru Isaia cel mai mare motiv de bucurie! Dar
ce legătură au cu noi aceste mesaje de judecată şi de salvare? Din fericire,
Isaia nu profeţeşte numai pentru regatul celor două triburi al lui Iuda.
Dimpotrivă, mesajul său are o însemnătate deosebită pentru zilele noastre.
Isaia face o descriere măreaţă a modului în care Împărăția Mesianică de 1000 de
ani va aduce în curând mari binecuvântări pe Pământ. În această privinţă, o
mare parte dintre scrierile lui Isaia se concentrează asupra promisului Mesia,
care va domni ca Împărat al Împărăției Mesianice (Daniel
9:25; Ioan
12:41). Cu siguranţă, nu este doar o coincidenţă faptul că numele
Iisus şi Isaia transmit de fapt aceeaşi idee, numele Iisus însemnând „Iehova
este salvare”. Bineînţeles, Iisus s-a născut abia la aproximativ şapte secole
după Isaia. Cu toate acestea, profeţiile mesianice pe care le conţine cartea
Isaia sunt atât de amănunţite şi de exacte, încât par a fi o descriere a vieţii
pământeşti a lui Iisus făcută de un martor ocular. O lucrare remarca faptul că,
având în vedere lucrul acesta, cartea lui Isaia este numită uneori a „Cincea
Evanghelie”. De aceea, nu e deloc surprinzător că Isaia a fost cartea biblică
cea mai des citată de Iisus şi de apostolii săi pentru a-l identifica cu
claritate pe Mesia.
Isaia face o descriere măreaţă a „cerurilor
noi şi a pământului nou” în care „un împărat va domni cu dreptate şi prinţii
vor conduce cu judecată” (Isaia
32:1, 2; 65:17,
18; 2
Petru 3:13). Astfel, cartea lui Isaia îndreaptă atenţia spre
emoţionanta speranţă pe care o oferă Împărăția Mesianică, aflată sub conducerea
lui Mesia, Iisus Hristos, Regele întronat. Cât de mult ne încurajează lucrul
acesta să aşteptăm zi de zi cu bucurie „salvarea Domnului” (Isaia
25:9;
40:28-31). Prin
urmare, să examinăm plini de entuziasm preţiosul mesaj din cartea lui Isaia!
Lucrul acesta ne va întări foarte mult încrederea în promisiunile lui Dumnezeu.
De asemenea, vom fi ajutaţi să avem o şi mai mare încredere că Domnul este cu
adevărat Dumnezeul salvării noastre.
Câteva precizări necesare:
a. Amoţ,
tatăl lui Isaia, nu trebuie confundat cu Amos, care a profeţit la începutul
domniei lui Ozia şi care a scris cartea biblică ce îi poartă numele.
b. Unii
spun că expresia „a trece prin foc” ar putea face aluzie doar la un ritual de
purificare. Cu toate acestea, se pare că în acest context expresia se referă la
o jertfire propriu-zisă. Nu există nicio îndoială că jertfirea copiilor era o practică
a canaaniţilor şi a israeliţilor apostaţi. - Deuteronomul
12:31;
Psalmul 106:37, 38 - T.M..
c. Isaia, ca de altfel toți
profeții Vechiului Testament, nu au primit revelația completă privitoare la
Împărăția Mesianică. Pentreu ei această împărăție este totuna cu cea eternă a
Cerului Nou și Pământului Nou.
2. Un
tată şi fiii săi răzvrătiţi:
EL a avut grijă ca nimic să nu le lipsească
copiilor săi, aşa cum ar face orice părinte iubitor. Mulţi ani a vegheat ca
aceştia să aibă mâncare, îmbrăcăminte şi adăpost. Când a fost necesar, i-a disciplinat.
Dar pedeapsa pe care au primit-o nu a fost niciodată exagerată, ci a fost
aplicată întotdeauna „într-o măsură echitabilă” (Ieremia
30:11). De aceea, să ne imaginăm cât de mare trebuie să fie
durerea acestui tată iubitor care e nevoit să declare: „Am hrănit şi am crescut
fii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea”. - Isaia
1:2b.
Fiii răzvrătiţi la care se face referire aici sunt locuitorii lui Iuda, iar
îndureratul tată este Yahwe Dumnezeu. Ce situaţie regretabilă! Iehova/Yahwe a
avut grijă de iudei şi i-a ridicat într-o poziţie privilegiată printre neamuri.
Mai târziu, El le aminteşte prin profetul Ezechiel: „Ţi-am dat veşminte brodate
şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire şi
te-am acoperit cu mătase” (Ezechiel
16:10). Cu toate acestea, majoritatea locuitorilor lui Iuda nu
apreciază ce a făcut Domnul pentru ei. Dimpotrivă, ei se răzvrătesc. Pe bună
dreptate, Dumnezeu îşi începe mesajul adresat fiilor săi răzvrătiţi cu
următoarele cuvinte: „Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul
vorbeşte” (Isaia
1:2a).
Cu câteva secole mai înainte, cerurile şi pământul auziseră, metaforic vorbind,
avertismentele clare pe care le-au primit israeliţii cu privire la consecinţele
neascultării. Moise a spus: „Iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi
pământul, că veţi pieri îndată din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo
de Iordan şi nu veţi avea zile multe în ea, ci veţi fi distruşi în întregime” (Deuteronomul
4:26).
Acum, în zilele lui Isaia, Domnul cheamă cerurile invizibile şi pământul
vizibil pentru a depune mărturie în legătură cu răzvrătirea lui Iuda. Gravitatea
situaţiei pretinde o abordare directă. Însă este remarcabil - şi încurajator -
faptul că şi în aceste împrejurări critice Domnul se prezintă lui Iuda ca
părinte iubitor şi nu doar ca proprietar care o cumpărase. De fapt, Domnul îşi
imploră poporul să analizeze această chestiune din punctul de vedere al unui
tată care este îndurerat din cauza fiilor săi neascultători. Probabil că unii
părinţi din Iuda sunt mişcaţi de ilustrare, putându-se transpune personal în
această situaţie neplăcută. Oricum, Dumnezeu este gata să-şi prezinte
acuzaţiile împotriva lui Iuda.
Animalele fără raţiune cunosc
mai bine:
Domnul spune prin intermediul lui Isaia: „Boul
îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu
cunoaşte, poporul Meu nu înţelege/nu are pricepere” (Isaia
1:3).
Boul şi măgarul sunt animale de tracţiune, bine cunoscute oamenilor care
trăiesc în Orientul Mijlociu. Într-adevăr, locuitorii lui Iuda nu ar nega
faptul că până şi aceste animale neînsemnate dau dovadă de fidelitate, ştiind
bine că aparţin unui stăpân. În legătura cu aceasta, iată ce a văzut un biblist
la sfârşitul unei zile într-un oraş din Orientul Mijlociu: „Turma nici nu
apucase să treacă de ziduri că a şi început să se împrăştie. Fiecare bou îşi
cunoştea foarte bine proprietarul şi drumul spre casa acestuia; nicio clipă nu
s-a dezorientat în labirintul de uliţe înguste şi întortocheate. Cât despre
măgar, acesta a mers direct la uşă şi până la ieslea stăpânului său.” Deoarece
asemenea privelişti erau fără îndoială ceva obişnuit pe timpul lui Isaia, ideea
care se desprinde din mesajul Domnului este clară: Dacă până şi un animal fără
raţiune îşi recunoaşte stăpânul şi propria iesle, ce scuză au locuitorii lui
Iuda că l-au părăsit pe Dumnezeu? Într-adevăr, ei „nu s-au comportat cu
pricepere”. E ca şi cum ei nu sunt conştienţi că prosperitatea şi însăşi
existenţa lor depind de Dumnezeu. Într-adevăr, este o dovadă de îndurare din
partea Domnului că îi mai numeşte pe locuitorii lui Iuda „poporul Meu”. Niciodată
nu am dori să ne purtăm fără pricepere fiind nerecunoscători pentru tot ce a
făcut Domnul pentru noi! Dimpotrivă, ar trebui să-l imităm pe psalmistul David,
care a spus: „Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea; voi istorisi toate minunile
Tale” (Psalmul
9:1
- T.M.). Faptul de a cunoaște cât mai multe despre Domnul va fi un imbold
pentru noi, deoarece Biblia afirmă: „Cunoaşterea Celui Preasfânt este
pricepere/înțelepciune” (Proverbele
9:10).
Meditarea zilnică la binecuvântările lui Dumnezeu ne va ajuta să fim
recunoscători şi să nu ajungem să-l preţuim prea puţin pe Tatăl nostru ceresc
și pe Fiul Său (Coloseni
3:15).
„Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă preamăreşte - spune Domnul -; şi
celui ce îşi pune în rânduială calea, îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”- Psalmul
50:23 - T.M..
O insultă revoltătoare la
adresa „Sfântului lui Israel”:
În continuarea mesajului său, Isaia îi
adresează cuvinte aspre neamului lui Iuda: „Vai, neam păcătos, popor încărcat
de fărădelegi, sămânţă a celor care fac răul, fii stricaţi! Au părăsit pe
Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele” (Isaia
1:4).
Acumulate în timp, păcatele pot deveni la fel de grele ca o povară zdrobitoare.
Pe timpul lui Avraam, Dumnezeu a spus despre păcatele Sodomei şi Gomorei că
erau „nespus de grele” (Geneza
18:20). Ceva asemănător se întâmplă acum cu locuitorii lui Iuda,
deoarece Isaia spune că ei sunt „încărcaţi de fărădelegi”. Mai mult decât atât,
el îi numeşte „sămânţă a celor care fac răul, fii stricaţi”. Într-adevăr,
locuitorii lui Iuda se aseamănă cu nişte copii delincvenţi. Ei „au întors
spatele”, sau, aşa cum redă „New Revised Standard Version” această expresie, ei
s-au „înstrăinat complet” de Tatăl lor. Prin purtarea lor îndărătnică,
locuitorii lui Iuda dovedesc o lipsă crasă de respect faţă de „Sfântul lui
Israel”. Care este semnificaţia acestei expresii, întâlnite de 25 de ori în
cartea lui Isaia? A fi sfânt înseamnă a fi curat şi pur. Dumnezeu este sfânt la
gradul superlativ (Revelaţia/Apocalipsa
4:8).
Israeliţii îşi amintesc lucrul acesta ori de câte ori văd cuvintele gravate pe
tăbliţa strălucitoare de aur de pe turbanul marelui preot: „Sfinţenia îi
aparţine Domnului/lui Yahwe” (Exodul
39:30). Aşadar, numindu-l pe Dumnezeu „Sfântul lui Israel”, Isaia
scoate în relief gravitatea păcatului lui Iuda. De fapt, aceşti răzvrătiţi
încălcau în mod flagrant porunca dată strămoşilor lor: „Voi să vă sfinţiţi, şi
fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt!” - Leviticul
11:44. Astăzi creştinii adevărați trebuie să facă tot posibilul
pentru a nu fi lipsiţi de respect, aşa cum a fost Iuda faţă de „Sfântul lui Israel”.
Ei trebuie să imite sfinţenia Domnului şi să „urască răul” (1 Petru
1:15, 16;
Psalmul 97:10 - T.M.). Practici necurate, cum ar fi
imoralitatea sexuală, idolatria, hoţia şi beţia, pot corupe biserica creştină.
De aceea, cei ce refuză să se lase de aceste obiceiuri rele trebuie
excluşi/anatemizați din biserică. În cele din urmă, cei ce persistă fără să se
căiască într-o conduită necurată nu vor avea parte de binecuvântările
Împărăției Mesianice. Într-adevăr, toate aceste practici rele constituie o insultă
revoltătoare la adresa „Sfântului lui Israel”. - Romani
1:26, 27; 1
Corinteni 5:6-11; 6:9,
10.
Bolnav din cap până în picioare:
În continuare, Isaia încearcă să le vorbească
locuitorilor lui Iuda îndreptându-le atenţia spre boala lor. El spune: „De ce
să mai fiţi loviţi? Voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău”. De fapt, Isaia îi
întreabă: N-aţi suferit destul? De ce să adăugaţi la răul pe care vi l-aţi
făcut răzvrătindu-vă în continuare? Isaia continuă: „Tot capul este bolnav şi
toată inima este sfârşită. Din tălpile picioarelor până la cap, nimic nu-i
sănătos” (Isaia
1:5, 6a). Boala de care suferă Iuda - o boală spirituală din cap
până în picioare - este dezgustătoare. Ce diagnostic cumplit! Ar trebui să ne
pară rău pentru Iuda? Câtuşi de puţin! Cu câteva secole mai înainte, întreagul
neam al lui Israel fusese avertizat pe bună dreptate cu privire la consecinţele
neascultării. Printre altele, lui i s-a spus: „Domnul te va lovi cu o bubă rea
la genunchi şi la coapse şi nu te vei putea vindeca de ea, te va lovi de la
talpa piciorului până în creştetul capului” (Deuteronomul
28:35). În sens figurat, Iuda suportă acum consecinţele
încăpăţânării sale. Şi toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă locuitorii lui
Iuda ar fi ascultat de Domnul. Isaia continuă să descrie starea jalnică în care
se află Iuda: „Numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi
nealinate cu untdelemn” (Isaia
1:6b).
Aici profetul vorbeşte despre trei tipuri de leziuni: răni (tăieturi, cum sunt
cele făcute de o sabie sau de un cuţit), vânătăi (contuzii provocate prin
lovire) şi carne vie (răni deschise, apărute de curând, care par incurabile).
Imaginea prezentată aici este aceea a unui om care a fost aspru pedepsit, în toate
modurile posibile, fără să scape cu vreo parte a corpului nevătămată. Situaţia
în care se află Iuda este într-adevăr dezastruoasă. Având în vedere starea
jalnică în care se află, se simte îndemnat neamul lui Iuda să se întoarcă
Domnul? Nicidecum! Iuda se aseamănă cu persoana răzvrătită despre care se
vorbeşte în Proverbele
29:1:
„Un om care, fiind deseori mustrat, îşi înţepeneşte gâtul, va fi zdrobit
deodată şi fără îndreptare/vindecare”. Se pare că neamul nu mai are şanse
de vindecare. Potrivit cuvintelor lui Isaia, rănile lui sunt „nestoarse,
nelegate şi nealinate cu untdelemn”. Iuda este ca o rană deschisă şi
nebandajată, care a cuprins tot corpul. Din ce i s-a întâmplat lui Iuda învăţăm
că trebuie să fim vigilenţi pentru a nu ne îmbolnăvi spiritualiceşte. La fel ca
în cazul îmbolnăvirii fizice, fiecare dintre noi se poate îmbolnăvi
spiritualiceşte. La urma urmei, care dintre noi nu este vulnerabil la dorinţele
trupului? Lăcomia şi dorinţa de plăceri exagerate pot prinde rădăcini în inima
noastră. De aceea, trebuie să ne autodisciplinăm pentru a avea „aversiune faţă
de ceea ce este rău” şi pentru a ne „ataşa de ceea ce este bine” (Romani
12:9).
De asemenea, trebuie să cultivăm roadele Duhului Sfânt în viaţa de fiecare zi (Galateni
5:22, 23). Procedând astfel, nu vom ajunge în situaţia în care s-a
aflat Iuda - aceea de a fi bolnavi spiritualiceşte din cap până în picioare.
O ţară pustie:
Isaia trece acum de la analogia medicală la
starea în care se află pământul lui Iuda. Ca şi cum ar privi îndelung o câmpie
distrusă într-o luptă, el spune: „Ţara vă este devastată, cetăţile vă sunt arse
de foc, străinii vă mănâncă ogoarele în prezenţa voastră; ea este pustiită,
ruinată de străini” (Isaia 1:7).
Unii erudiţi spun că, deşi aceste cuvinte se găsesc la începutul cărţii lui
Isaia, ele au fost rostite probabil la o dată ulterioară din activitatea
profetului, probabil în timpul domniei răului rege Ahaz. Ei afirmă că domnia
lui Ozia a fost prea înfloritoare pentru a justifica o asemenea descriere
sumbră. Este adevărat că nu se poate spune cu exactitate dacă Isaia şi-a
redactat cartea în ordine cronologică. Cu toate acestea, cuvintele lui Isaia despre
pustiire sunt probabil profetice. Când rosteşte declaraţia de mai sus, Isaia
foloseşte foarte probabil o metodă întâlnită în altă parte a Bibliei - aceea de
a descrie un eveniment viitor ca şi cum acesta ar fi avut loc deja, subliniind
astfel că profeţia se va împlini cu siguranţă. - Compară cu Apocalipsa
11:15. Oricum ar sta lucrurile,
descrierea profetică a pustiirii lui Iuda nu ar trebui să ia prin surprindere
acest popor încăpăţânat şi neascultător. Cu secole mai înainte, Domnul l-a
avertizat cu privire la ce i se va întâmpla dacă se va răzvrăti. El a spus:
„Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care o vor locui vor rămâne
încremeniţi văzând-o. Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după
voi. Ţara voastră va fi pustiită şi cetăţile voastre vor fi o ruină”. - Leviticul
26:32, 33; 1
Împăraţi 9:6-8. După cât se pare, cuvintele din Isaia
1:7, 8 se împlinesc în timpul invaziei asirienilor care devastează
Israelul şi provoacă pagube şi suferinţă la scară naţională în Iuda (2
Împăraţi 17:5, 18; 18:11, 13; 2
Cronici 29:8, 9). Totuşi, Iuda nu este distrusă complet. Isaia
spune: „Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca un adăpost de noapte
într-un câmp de castraveţi, ca o cetate asediată”. - Isaia
1:8.
Chiar dacă totul va fi distrus de jur împrejurul ei, „fiica Sionului”,
Ierusalimul, va rămâne în picioare. Dar va părea foarte vulnerabilă - ca o
cocioabă într-o vie sau ca o colibă pentru paznici într-un câmp de castraveţi.
În timpul unei călătorii pe Nil, un biblist din secolul al XIX-lea şi-a amintit
de cuvintele lui Isaia când a văzut nişte colibe asemănătoare, pe care le
descrie ca fiind „ceva mai mult decât un gard împotriva unui vânt de la
miazănoapte”. În Iuda, după seceriş, aceste colibe erau lăsate în paragină şi
se prăbuşeau. Totuşi, oricât de şubred ar părea în faţa armatei asiriene
cuceritoare, Ierusalimul va supravieţui. Isaia încheie astfel această
declaraţie profetică: „Dacă însuşi Domnul oștirilor nu ne-ar fi lăsat câţiva supravieţuitori,
am fi ajuns ca Sodoma, am fi fost la fel ca Gomora” (Isaia 1:9).
Domnul va veni în cele din urmă în ajutorul lui Iuda, înfruntând puterea
Asiriei. Spre deosebire de Sodoma şi Gomora, Iuda nu va fi dată uitării. Ea va
supravieţui. După mai bine de 100 de ani, Iuda a fost ameninţată din nou.
Poporul nu a învăţat nimic din disciplinarea administrată prin intermediul
Asiriei. „Ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele
şi au râs de prorocii Lui.” Ca urmare a acestui fapt, „mânia Domnului împotriva
poporului Său a ajuns de neînlăturat” (2 Cronici
36:16). Monarhul babilonian Nebucadneţar a cucerit Iuda şi de data aceasta
nu a mai rămas nimic „ca o colibă în vie”. Chiar şi Ierusalimul a fost distrus
(2
Cronici 36:17-21). Totuşi, Domnul a „lăsat câţiva
supravieţuitori”. Chiar dacă Iuda a stat în exil 70 de ani, Dumnezeu a luat
măsuri în vederea continuităţii neamului şi îndeosebi a liniei davidice, din
care avea să se nască promisul Mesia. În secolul I d.H., Israelul a suferit
ultima sa distrugere în calitate de popor de legământ al lui Dumnezeu. Când Iisus
s-a prezentat ca promisul Mesia, neamul l-a respins, şi ca urmare a acestui fapt,
şi Dumnezeu a respins neamul (Matei
21:43; 23:37-39; Ioan
1:11).
Urma ca de atunci încolo Dumnezeu să nu mai aibă un neam special pe pământ? Nu.
Apostolul Pavel a arătat că Isaia
1:9
a mai avut o împlinire. Citând din versiunea Septuaginta, el a scris: „Aşa cum
spusese Isaia mai înainte: Dacă Domnul oștirilor nu ne-ar fi lăsat o sămânţă,
am fi devenit ca Sodoma şi am fi fost făcuţi ca Gomora”. - Romani
9:29.
De data aceasta, supravieţuitorii au fost creştinii, care au crezut în Iisus Hristos.
La început, aceştia au fost credincioşi evrei. Mai târziu, acestora li s-au alăturat
credincioşi dintre neamuri şi împreună ei au alcătuit un nou Israel, „Israelul
lui Dumnezeu” (Galateni
6:16; Romani
2:29).
Această „sămânţă” a supravieţuit distrugerii sistemului iudaic evreiesc,
care a avut loc în 70 d.H.. Într-adevăr, „Israelul lui Dumnezeu”, adică
Biserica Domnului Iisus este şi astăzi în mijlocul nostru. În prezent, din
aceasta fac parte toți creștinii adevărați din toate confesiunile creștine ce
recunosc Sfânta Treime. Cât privește neamul evreiesc el va fi restaurant
spiritualicește ca popor pământean al lui Dumnezeu de către Iisus îm perioada
Marelui Necaz și în timpul Împărăției Mesianice. În curând, această lume se va
confrunta cu Marele Necaz ce va culmina în bătălia de la Armaghedon (Apocalipsa
16:14, 16). Deşi
aceasta va fi o distrugere cu mult mai mare decât devastarea cauzată de invazia
asiriană sau de invazia babiloniană în Iuda, mai mare chiar şi decât pustiirea
de către romani a Iudeii în 70 d.H., vor exista supravieţuitori (Apocalipsa
7:14).
Prin urmare, cât de important este ca fiecare dintre noi să analizeze cu
atenţie cuvintele adresate de Isaia neamului lui Iuda! Ele au însemnat
supravieţuire pentru oamenii fideli de atunci şi pot însemna supravieţuire
pentru oamenii credincioşi de astăzi. Desigur există interpretarea privitoare
la Răpirea credincioșilor adevărați înainte de Marele Necaz, dar sunt ți
creștini care susțin alte interpretări conform cărora Răpirea va avea loc la
mijlocul Necazului sau la sfârșit. Nu discutăm aceste chestiuni aici.
*va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu