O MEDITAȚIE PE MARGINEA UNUI VERSET.

O MEDITAȚIE PE MARGINEA UNUI VERSET

                „Căci în har sunteți mântuiți prin credință, și aceasta nu e de la voi; este darul lui Dumnezeu.” Efeseni cap.2, vs.8.

     În scurta mea meditație asupra acestui verset mă voi concentra asupra ideii că nici măcar credința noastră în Dumnezeu nu este un merit al nostru, o alegere a noastră ci este darul lui Dumnezeu pentru noi. Cu alte cuvinte n-are rost să ne lăudăm vreodată cu credința noastră, cum că noi avem meritul de a fi hotărât să credem! Atunci cum se împacă acest verset cu așa numitul verset de aur al Bibliei - „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”? - Ioan cap.3, vs. 16. În acest verset se spune, în fapt, că oricine poate crede, poate face alegerea spre credință. Atunci cum se pot împăca aceste două versete? Sincer cred că este foarte greu să înțelegem în mod exact cele transmise prin versetul din Efeseni. Se spune că într-o împrejurare chiar Ioan Gură de Aur a refuzat să comenteze versetul afirmând că are nevoie de mai multă lumină de la Dumnezeu pentru a înțelege. De asemenea acest verset este intens utilizat de calvini ca dovadă că, credința este un dar pentru anumiți oameni, nu pentru toți. Dar atunci Biblia s-ar contrazice grav! Personal și subliniez acest fapt, cred că într-adevăr credința nu este un merit al omului, că este un dar al lui Dumnezeu către oameni, către țoți oamenii de fapt. Ca orice dar, însă, omul poate alege să-l disprețuiască, să-l arunce la gunoi! Așadar, omul are libertatea de-a accepta darul credinței sau de a nu-l accepta. Credința rămâne un dar și este extraordinar acest fapt! Dumnezeu nu-și retrage darul făcut către toți oamenii, dovada acestui lucru o găsim în Romani cap. 11 unde darul alegerii poporului evreu de către Dumnezeu rămâne în veci, în ciuda rătăcirii evreilor! Altă dovadă este Marcu cap.16, vs.16: „Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.” Aici este vorba de alegerea omului de a crede în Mântuitor într-un mod personal sau de a nu crede. Aparent ar fi vorba de libertatea omului de a crede. Nu cred așa ceva! Credința într-un Mântuitor care îți poate ierta păcatele este, dimpotrivă, cel mai mare dar făcut oamenilor de către Dumnezeu! Un dar la care omul poate renunța! Uluitor este Dumnezeu! Ne face un dar uriaș al credinței într-un Mântuitor și noi putem alege să nu credem acest lucru, chiar să bagatelizăm acest fapt, considerându-l în cel mai bun caz o legendă!

   Altă chestiune legată indirect de acest verset. Poate fi utilizat versetul în favoarea botezului pruncilor? Din moment ce credința este un dar al lui Dumnezeu pentru toți oamenii cred, personal, că poate fi un argument! Desigur, copiii nou-născuți nu pot mărturisi credința lor și atunci ar părea un non-sens. Nu rezistă acest argument aparent valabil, deoarece chiar copiii sunt un dar de la Dumnezeu, o moștenire de la El și nimeni dintre noi nu este chemat să mărturisească public credința sa în acest fapt! De asemenea, este scris tot în Biblie că femeia se poate mântui prin naștere de prunci și, iarăși, nimeni nu mărturisește public printr-o declarație solemnă acest fapt! Darul credinței este pentru toți oamenii! Mai târziu, chiar acei prunci când vor fi devenit oameni maturi pot să respingă darul primit!


Versete de lecturat:

„Iată, fiii sunt moștenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui.”- Ps. 126/127, vs. 3.

„Dar ea se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui cu înțelepciune în credință, în iubire și în sfințenie.”- 1Timotei cap.2, vs.15.


N.B.- Psalmul 126 în Biblia Ortodoxă ce urmează numărătoarea și împărțirea psalmilor din Septuaginta și Psalmul 127 în Biblia Cornilescu ce urmează Textul Masoretic.