ÎNTRE DOUĂ REVOLUȚII
(Subiectul II, punctul A al examenului de Titularizare - Istorie, 2017)
PUNEREA ÎN CONTEXT (CONTEXTUALIZARE):
Perioada cuprinsă între 1821, - anul revoluției conduse de Tudor Vladimirescu-, și, 1848, - anul revoluției pașoptiste-, este foarte importantă pentru nașterea României moderne. În această perioadă, se manifestă, în mod amplu, conștiința națională a românilor. Mișcarea de emancipare națională a românilor cunoaște puternice manifestări, în deplin acord cu evoluțiile din plan european.
În intervalul 1821-1848 aveau să se materializeze acele instituții și domenii ale culturii care dau personalitate unei națiuni: școală națională, istoriografie națională, literatură națională. Totodată, numai în acest interval, - după 1834, în epoca regulamentară mai cuseamă -, ideea înfăptuirii statului național devine dezideratul principal al mișcării de redeșteptare națională. Ideea unirii celor două Principate va fi înscrisă, de altfel, chiar în Regulamentele Organice. Dorința de unitate națională era puternic afirmată și de românii transilvăneni, aspect reliefat de celebrul colaborator al lui Ion Câmpineanu, francezul Felix Colson, care observa că, românii transilvăneni doreau să se unească cu frații lor moldoveni și munteni. Ideea Unirii va fi afirmată, cu toată vigoarea, în celebrul discurs al lui Nicolae Bălcescu din noaptea de revelion 1846-1847: „Ținta noastră, domnilor, socotesc că nu poate fi alta decât Unitatea Națională a Românilor [...]. Românismul dar, este steagul nostru, supt dânsul trebuie să chemăm pe toți românii”.
Grupul de autori ai sintezei „Istoria României”, - M. Bărbulescu, D. Delatant, K. Hitchins etc. -, au dreptate atunci când afirmă că; România modernă a început să se contureze în perioada cuprinsă între 1821 și 1848.
PREZENTARE/ARGUMENTARE:
Suntem, așadar, de acord cu afirmația autorilor respectivi și susținem acordul nostru prin prezentarea a două fapte istorice, care au cotribuit, esențial, la crearea premiselor României moderne.
Primul fapt este reprezentat de instaurarea domniilor pământene. Ele sunt instaurate ca o consecință a revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, dar și ca un rezultat al mișcării reformatoare a marilor boieri și a presiunilor Marilor Puteri interesate în această zonă: Rusia, Anglia, Austria, Prusia.
Cei doi domnitori vor fi: Ioniță Sandu Sturdza, în Moldova, și, Grigore D. Ghica, în Țara Românească.
Aceste domnii prezintă trei trăsături importante, anume:
*prima: au încercat să înfăptuiască importante reforme, pentru a pune capăt gravelor abuzuri din perioada domniilor fanariote. De exemplu: Gr. D. Ghica a încercat să desființeze claca, în 1824, iar Ioniță Sandu Sturdza a introdus, la 10 martie 1828, un „așezământ” agrar, încercând să introducă relațiile capitaliste în agricultură. Acestor măsuri li s-au opus marii boieri, aspect care a dus la declanșarea unor răscoale, ca cea din 1826, din Oltenia, condusă de Simion Mehedințeanu și Ghiță Cuțui Olteanu.
*a doua trăsătură: ambii domnitori aveau o concepție politică liberală, de tip iluminist, în total contrast cu mulți domnitori fanarioți și, chiar, cu unii domnitori regulamentari ulteriori - exemplu: Mihail Sturdza, domnitorul regulamentar al Moldovei. De pildă, domnitorul Gr. D. Ghica a emis un „nizam”, în 1823, în care întâlnim o serie de idei, cum ar fi: obligativitatea pravilei pentru toate categoriile sociale, grija ca funcționarii să urmeze „întru dreptate, făr de hatâr, nici miluire, bogatului ori săracului”, sau, convingerea domnitorului că: „ Datoria domnilor cea dintâi este de a păzi și la mare și la mic, fără osebire, cumpăna dreptății”. La rândul său, I.S. Sturdza a sprijinit eforturile de reformă ale micii boierimi, încercând, în 1824, să pună în aplicare „constituția cărvunarilor”, fapt ce va înteți opoziția marii boierimi conservatoare.
*a treia trăsătură: domniile pământene s-au caracterizat printr-o puternică dezbatere politică. De altfel, în această perioadă apar cele două curente politice ale Epocii Moderne: liberalismul și conservatorismul, -conform opiniei lui Nicolae Isar, opinie pe care o împărtășim. Dezbaterea politică a căpătat accente dure în Moldova ca urmare a mișcării cărvunarilor și a opoziției marii boierimi contra domnitorului, perceput ca sprijinitor al micii boierimi. În cele din urmă, marea boierime triumfă și își impune voința în stat printr-un document extrem de reacționar: „Anaforaua pentru pronomiile Moldovei”.
Mai amintim un aspect, credem, foarte important: domniile regulamentare, ce au fost impuse prin Regulamentele Organice, sunt, de fapt, tot domnii pământene și atunci când analizăm domniile pământene este corect ca domniile regulamentare să fie și ele incluse în cadrul acestor domnii, și, să nu fie prezentate ca și cum ar fi altceva, alt tip de domnii.
Al doilea fapt istoric esențial al perioadei este reprezentat de mișcarea politico-ideologică prepașoptistă. Ea prezintă trei trăsături extrem de importante, anume:
*prima: componenta masonică - aspect ocultat sau neacceptat de unii istorici, - exemplu: Dan Berindei -, dar acceptat de alții, ca: Nicolae Isar, Florin Constantiniu, Neagu Djuvara. De pildă, cărvunarii moldoveni - aceștia erau în legătură directă cu carbonarii italieni, cunoscuți francmasoni și reprezentanți ai mișcării de Risorgimento pentru unificarea Italiei. Cărvunarii, prin proiectul lor de constituție, se inspirau, aproape integral, din programul carbonarilor italieni. În fruntea lor se afla Ionică Tăutul, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai generației politice prepașoptiste. Proiectul lor de constituție mergea în sensul modernizării societății românești, dar avea nuanță conservatoare, neprevăzând drepturi pentru țărănime, spre deosebire de alte proiecte de reformă ale epocii: de exemplu, cel redactat de cunoscutul Eufrosin Poteca, ce dorea egalitate la plata impozitelor „de la boierii divaniți la hrănitorii de dobitoace”.
Componenta masonică este prezentă și într-o serie de organizații politico-revoluționare: „Partida Națională” condusă de Ion Câmpineanu, „Constituția” de la Lugoj, „Frăția” cu ramnificații în întregul spațiu românesc.
*a doua trăsătură: această mișcare afirmă clar două deziderate fundamentale, anume: unitatea și independența națiunii române. Amintim, în acest sens, proiectele „Partidei Naționale”: „Osebitul act de numire a suveranului românilor” și „Actul de unire și independență”. La rândul său, „Frăția” are clar conturate astfel de deziderate - putem aminti doar de celebrul discurs al lui N. Bălcescu, de care am pomenit mai sus.
* a treia trăsătură: pendularea permanentă între liberalism și conservatorism, fără o a adopta o opțiune clară, încercându-se, parcă, ceva „original”, tipic românesc! Multe proiecte ale acestor societăți prezintă aspecte în total dezacord cu cerințele epocii. Amintim „Constituția Cărvunarilor” care cerea mărirea zilelor de clacă pentru țărani! De asemenea, Ion Câmpineanu, în ciuda vederilor sale înaintate în problema națională, în planul reformelor sociale a fost, să ne exprimăm plastic, destul de reținut, fapt dovedit în revoluția de la 1848, când va face parte din gruparea conservatoare, ostilă reformelor sociale. În alte cazuri, ca de exemplu „Pontul Popilor”, dar și-n alte proiecte, se propune organizarea socială după modelul englez conservator-moderat, nu după modelul radical-liberal al Revoluției franceze. „Engliterria -țară constituțională, vrednică a lua paradigmă de la dânsii” - putem citi într-un astfel de proiect! Chiar în cadrul aceleiași organizații, - „Frăția”-, avem ambele curente politice: liberal, reprezentat de N. Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu etc., dar și conservator, reprezentat, de regulă, din păcate, de o bună parte a elitei culturale a epocii. Această elită nu considera oportună egalitatea de drepturi politice pentru toți cetățenii și, poate, avea dreptate. Se considera, de către această elită, că, poporul „de jos” era insuficient de pregătit pentru a-și asuma răspunderea alegerii în cunoștință de cauză. La această opinie, - fapt interesant -, vor adera în timpul revoluției de la 1848 din Țara Românească, și unii liberali - I.H. Rădulescu, de pildă, va propune limitarea dreptului de vot la știutorii de carte; acest punct de vedere a fost acceptat, tacit, de toți membrii guvernului revoluționar, inclusiv de N. Bălcescu!! De accea, pentru foarte mulți contemporani, acest guvern a părut a fi trădător al cauzei poporului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu