BIBLIA ÎNTR-UN SINGUR VOLUM.

BIBLIA ÎNTR-UN SINGUR VOLUM

  În eforturile lor de a face copii ale Bibliei, primii creştini au fost pionieri în utilizarea codexului - acesta fiind o carte, nu un sul. Însă ei nu au început imediat să realizeze un singur volum care să conţină toate cărţile Bibliei. Un pas important în realizarea pe scară largă a Bibliei într-un singur volum a fost făcut în secolul al VI-lea de Flavius Cassiodorus.

  Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus s-a născut aproximativ în perioada 485-490. într-o familie înstărită din Calabria, situată la extremitatea sudică a Italiei din prezent. El a trăit într-o perioadă agitată din istoria Italiei, pe parcursul căreia peninsula a fost ocupată mai întâi de goţi, iar apoi de bizantini. Când avea în jur de 60 sau 70 de ani, Casiodor a întemeiat mănăstirea şi biblioteca Vivarium, în apropiere de locuinţa sa din Squillace, Calabria.

Un editor minuţios al Bibliei:

  O preocupare primordială a lui Casiodor a fost punerea Bibliei în circulaţie. „În opinia lui Casiodor”, scrie istoricul Peter Brown, „toată cultura literară latină trebuia să servească scopului de a face Scripturile cât mai accesibile. Toate ajutoarele folosite anterior la studierea şi copierea textelor clasice trebuiau utilizate pentru înţelegerea Scripturilor şi copierea lor cu măiestrie. Asemenea unui nou sistem planetar, întreaga cultură latină trebuia să graviteze în jurul imensului soare reprezentat de Cuvântul lui Dumnezeu”. Casiodor a organizat o echipă de traducători şi gramaticieni la mănăstirea Vivarium ca să verifice cu atenţie prin metoda comparaţiei toate pasajele biblice. Tot el a condus migălosul proces de editare. Cu scopul de a evita corectarea pripită a unor presupuse erori făcute de scribi, el a încredinţat munca doar câtorva bărbaţi instruiţi. Dacă se ivea o problemă de gramatică, trebuia să se acorde mai mare credit vechilor manuscrise ale Bibliei decât standardelor acceptate ale limbii latine. Casiodor a dat următoarele instrucţiuni: „Particularităţile gramaticale trebuie păstrate, întrucât un text cunoscut ca fiind inspirat nu trebuie denaturat. Modalităţile de exprimare, metaforele şi expresiile idiomatice folosite în Biblie, precum şi formele „ebraice” ale numelor proprii trebuie păstrate, chiar dacă sunt străine standardelor limbii latine”. - The Cambridge History of the Bible.

Codexul Grandior:

  Copiştii de la mănăstirea Vivarium au primit însărcinarea de a realiza cel puţin trei versiuni ale Bibliei în limba latină. Prima dintre ele, având nouă volume, conţinea, probabil, textul în latina veche, o traducere care apăruse spre sfârşitul secolului al II-lea. A doua versiune cuprindea Vulgata latină, pe care Ieronim o finalizase pe la începutul secolului al V-lea. Cea de-a treia, Codexul Grandior, însemnând „codex mai mare”, avea la bază trei texte biblice. Aceste ultime două ediţii reuneau toate cărţile Bibliei într-un singur volum. După cât se pare, Casiodor a fost primul care a realizat Biblia în limba latină într-un singur volum, numind aceste versiuni pandectae. Fără îndoială, el a înţeles cât de practic era să reunească toate cărţile Bibliei într-un singur volum, ceea ce însemna că nu se mai pierdea timp cu consultarea mai multor volume.

Din sudul Italiei în Arhipelagul Britanic:

  Călătoria Codexului Grandior a început la scurt timp după moartea lui Casiodor (survenită probabil în jurul anului 583). Se crede că, atunci, o parte din materialele bibliotecii Vivarium au fost transferate la biblioteca Lateran (Roma). În 678, când s-a întors dintr-o vizită la Roma, abatele anglo-saxon Ceolfrith a luat codexul cu el în Arhipelagul Britanic. Astfel, codexul a intrat în patrimoniul celor două mănăstiri de la Wearmouth şi Jarrow, conduse de Ceolfrith şi situate în zona cunoscută azi drept Northumbria, în Anglia. Biblia într-un singur volum a lui Casiodor trebuie să-i fi fascinat pe Ceolfrith şi călugării săi, care au fost, probabil, încântaţi de uşurinţa cu care putea fi mânuită. Astfel, în decurs de doar câteva decenii, ei au realizat alte trei Biblii complete, fiecare într-un singur volum. Dintre acestea, singurul exemplar care a supravieţuit este un imens manuscris numit Codex Amiatinus. Acesta are 2 060 de pagini de pergament, cu dimensiunile de 51/33 centimetri. Incluzând copertele, are o grosime de 25 de centimetri şi o greutate de peste 34 de kilograme! La ora actuală, el constituie cea mai veche Biblie completă în limba latină într-un singur volum. Eminentul biblist din secolul al XIX-lea Fenton J.  A. Hort a descoperit codexul în anul 1887. Hort a declarat: „Chiar şi asupra unui cititor din zilele noastre acest manuscris extraordinar lasă o impresie puternică, sinonimă cu veneraţia”.

Întoarcerea în Italia:

  Codexul Grandior original, efectuat sub îndrumarea lui Casiodor, s-a pierdut. Dar „descendentul” său anglo-saxon, Codexul Amiatinus, a început călătoria de întoarcere în Italia la scurt timp după finalizarea lui. Cu puţin înainte de moartea sa, Ceolfrith s-a hotărât să se întoarcă la Roma. El a luat unul dintre cele trei manuscrise ale Bibliei latine pentru a-l oferi în dar Papei Grigore al II-lea. Ceolfrith a murit în timpul călătoriei sale, în 716, pe când se afla la Langres (Franţa), însă Biblia sa şi-a continuat voiajul împreună cu ceilalţi călători. În cele din urmă, codexul a fost inclus în biblioteca mănăstirii din Monte Amiata, din zona centrală a Italiei, de unde provine şi numele de Codex Amiatinus. În 1782, manuscrisul a fost mutat la biblioteca Laurenţiana, întemeiată de familia Medici în Florenţa (Italia), unde a rămas una dintre cele mai valoroase posesiuni.

  Ce însemnătate are Codexul Grandior pentru noi? Începând cu Casiodor, copiştii şi tipografii au susţinut din ce în ce mai mult producerea de Biblii într-un singur volum. Până în ziua de azi, având Biblia în această formă, oamenilor le-a fost mai uşor să o consulte şi, prin urmare, să beneficieze de puterea pe care o exercită în viaţa lor.