TEXTE APOCRIFE - APOCALIPSA LUI PAVEL!

TEXTE APOCRIFE - APOCALIPSA LUI PAVEL!

  Textul a fost descoperit de Tischendorf în 1843 şi publicat de el în 1866. Se cunosc mai multe versiuni ale acestui text în coptă, siriacă şi arabă; cea mai bună este în siriacă. Acest text siriac este cel mai vechi şi mai bogat în detalii, având 51 de capitole.

Revelaţia Sfântului Apostol Pavel despre lucrurile care i-au fost descoperite când a fost înălţat în cel de-al Treilea Cer şi, ajungând în Rai, a auzit cuvinte de negrăit:

1. În cetatea Tars, în casa Sfântului Apostol Pavel, locuia un bărbat de vază ce se afla în slujba evlaviosului rege Theodosius şi a venerabilului Gratianus; acestuia i s-a arătat un înger al Domnului, care i-a zis: „sapă sub talpa acestei case şi scoate de sub ea orice vei găsi”. Însă el a crezut că a visat.  2. Şi arătându-se îngerul şi a treia oară, bărbatul acela s-a încredinţat, şi făcu după cum i se spusese; şi săpând la temelia casei, a dat peste un cufăr de marmură  3. în care se afla această descoperire, pe care luând-l, l-a arătat mai marelui cetăţii. Acesta, văzându-l pecetluit cu plumb, l-a trimis la regele Theodosius, neştiind despre ce era vorba. 4. Cum l-a primit, regele a copiat conţinutul sulurilor, trimiţând originalul la Ierusalim. Iar ce se afla scris acolo sunt următoarele: Cuvântul lui Dumnezeu a venit la mine, zicând: „Spune-le acestor oameni: Până când veţi mai păcătui şi veţi adăuga peste păcatele voastre şi veţi trezi mânia lui Dumnezeu care v-a făcut, zicând că sunteţi fiii lui Avraam, când de fapt voi faceţi lucrările Satanei, clevetind împotriva lui Dumnezeu, fălin-du-vă pururi înaintea Celui Preaînalt deşi sunteţi orbi faţă de păcatele în care vă scăldaţi? Aflaţi aşadar, fii ai oamenilor, că întreaga făptură a fost supusă lui Dumnezeu, dar că numai neamul omenesc, prin păcatele săvârşite, l-a mâniat pe Dumnezeu.  Căci nu o dată acel mare luminător din cer care este soarele, s-a înfăţişat dinaintea lui Dumnezeu, aducând acestea împotriva oamenilor: „Doamne Dumnezeule Atotputernic, oare cât vei mai răbda păcatele oamenilor? Porunceşte-mi, şi îi voi pârjoli pe dată”. Şi s-a făcut un glas către el, care i-a spus: „Îndelunga Mea răbdare îi poartă pe toţi, ca toţi să se pocăiască; iar dacă se îndărătnicesc, vor veni la judecata Mea”. 5. La fel, luna şi stelele au venit înaintea lui Dumnezeu, spunând: „Doamne Dumnezeule Atotputernic, Tu ne-ai dat stăpânire peste întunericul nopţii, ca hoţii şi adulterii şi vărsătorii de sânge omenesc să nu mai poată să se ascundă; porunceşte-ne, şi vom face lucruri de mirare împotriva lor”. Şi atunci s-a auzit iarăşi glasul: „Îndelunga Mea răbdare îi poartă pe ei, ca aceştia să se întoarcă la Mine; iar de nu, vor veni la Judecata Mea”.  6. În chip asemănător a strigat şi marea, zicând: „Doamne Dumnezeule Atotputernic, fiii oamenilor au hulit împotriva Sfântului Tău Nume; porunceşte-mi deci, şi mă voi umfla şi voi acoperi pământul şi voi şterge de la faţa lui pe fiii oamenilor”, însă un glas a venit şi a spus: „Îndelunga Mea răbdare îi poartă pe ei, ca să se pocăiască; iar de nu, vor veni la judecata Mea”.  7. Aflaţi, fii ai oamenilor, că întreaga făptură a fost făcută în supunerea faţă de Dumnezeu, dar numai neamul omenesc păcătuieşte împotriva Lui. Pentru aceasta trebuie să-l binecuvântaţi neîncetat pe Dumnezeu, şi cu atât mai mult atunci când soarele este la asfinţit. Căci acesta este ceasul când toţi îngerii vin să-L preaslăvească pe Dumnezeu, înfătişându-I faptele oamenilor, cu ce a făcut fiecare, bun sau rău, de la revărsatul zorilor şi până la asfinţit. Şi merge câte un înger înveselit din pricina omului care le face pe cele bune, iar un altul se duce întristat. 8. Iar la ceasul cunoscut toţi îngerii se întâlnesc pentru a se închina lui Dumnezeu, aducând în fiecare zi solia despre faptele oamenilor. Aşa că şi voi, oamenilor, preaslăviţi-L pe Dumnezeu neîncetat. Deci de fiecare dată când vine ceasul pentru închinare, îngerii oamenilor evlavioşi vin bucurându-se şi cântând psalmi, întâlnindu-se pentru a-L proslăvi pe Dumnezeu; şi iată, Duhul lui Dumnezeu îi întreabă: „De unde veniţi veselindu-vă astfel?” 9. Iar ei răspund, zicând: „Venim de la oamenii evlavioşi, care îşi petrec în credinţă puternică vieţile lor, având teamă de Numele lui Dumnezeu. Doamne, dă-le lor să rămână până în sfârşit în dreptatea Ta”. Şi s-a făcut un glas spre ei: „I-am păzit şi îi voi ţine departe de păcat în împărăţia Mea”.  10. Au plecat aceştia, şi alţi îngeri au venit, având feţele luminoase şi strălucitoare ca soarele. Iar un glas s-a făcut către ei: „De unde veniţi voi?” Aceştia au răspuns: „Am venit de la cei care, pentru Numele Tău, se ţin străini de lume şi de lucrurile ei, care îşi petrec viaţa în pustii, în munţi, în peşteri, în crăpăturile pământului, în dormire pe pământ şi în postiri. Porunceşte-ne să rămânem cu ei”. Şi s-a făcut un glas: „Duceţi-vă împreună cu ei, în pace, şi vegheaţi asupra lor”.  11. Iar după ce au plecat aceştia, alţi îngeri au venit să se închine înaintea lui Dumnezeu, plângând şi tânguindu-se. Şi Duhul le-a ieşit în întâmpinare, iar un glas s-a făcut către ei: „De unde veniţi?” Iar ei au răspuns, zicând: „Venim de la aceia care au fost chemaţi cu Numele Tău, iar acum sunt robiţi păcatului. La ce bun să le mai slujim?” Atunci s-a făcut un glas către ei: „Să nu încetaţi să le slujiţi; poate se vor întoarce la starea lor cea bună. Altfel, vor veni înaintea Mea iar Eu îi voi judeca”. Aflaţi, aşadar, fii ai oamenilor că îngerii scriu în Ceruri tot ceea ce faceţi voi zi de zi. Aşa că nu încetaţi să-l binecuvântaţi pe Dumnezeu. Am fost luat în Duhul Sfânt, şi un înger mi-a spus: „Vino, urmează-mă, ca să-ţi arăt locul unde ajung cei drepţi după ce mor”. L-am urmat pe înger, care m-a dus în Cerurile de sub firmament; m-am uitat şi am văzut puteri mari şi înfricoşătoare, pline de mânie, iar din gura lor ieşea pară de foc. Iar eu l-am întrebat pe înger: „Cine sunt aceştia?” El mi-a spus: „Aceştia sunt cei care sunt trimişi la sufletele păcătoşilor în cazurile de mare nevoie; fiindcă mulţi dintre aceştia nu au crezut că există judecată şi osândă”.  12. Şi am căutat spre Ceruri şi am văzut îngeri ale căror feţe străluceau ca soarele, gătiţi cu cingători de aur şi care aveau în mâinile lor cununi pe care era scris numele Domnului; ei erau plini de milă şi dragoste. L-am întrebat aşadar pe înger: „Aceştia cine sunt?” El a zis: „Aceştia sunt cei care vor fi trimişi în Ziua de Apoi pentru a aduce sufletele celor drepţi care nu şovăie să vieţuiască potrivit Domnului”. I-am spus îngerului: „Voiesc să văd în ce fel părăsesc lumea sufletele drepţilor şi ale păcătoşilor”. Îngerul mi-a spus: „Priveşte către pământ”. Eu am făcut aşa, şi am văzut lumea întreagă topindu-se ca nimic dinaintea mea.  13. Atunci am spus îngerului: „Aceasta să fie oare slava oamenilor?” Îngerul mi-a zis: „Întocmai precum vezi; şi precum s-a nimicit lumea dinaintea ta, tot astfel se vor nimici şi toţi cei ce lucrează nedreptatea”. Şi m-am uitat şi am văzut un nor de foc care cuprinsese întreaga lume; şi am zis: „Ce este aceasta, stăpâne?” El mi-a răspuns: „Aceasta este nedreptatea împletită cu nimicirea păcătoşilor”. Şi am plâns, zicând către înger: „Aş vrea să văd felul în care iese sufletul din om, din cel drept precum şi din cel păcătos”. Îngerul mi-a spus: „Pavel, priveşte în jos şi vei vedea cele ce le-ai cerut”.  14. Şi am căutat în jos şi am văzut pe unul dintre fiii oamenilor trăgând să moară. Iar îngerul mi-a spus: „Acesta este un om drept şi, iată, toate faptele lui bune îi stau întrajutor în ceasul cel greu”. Iar lângă acela stăteau îngerii, împreună cu care veniseră şi demonii, însă demonii nu şi-au putut găsi locaş în el, căci îngerii stăpâneau peste sufletul acelui drept. Iar îngerii i-au spus: „Ia aminte şi vezi care-ţi este trupul atunci când vei ieşi din el; căci te vei întoarce din nou în trupul tău în ziua învierii, pentru a putea să te bucuri de cele pe care Dumnezeu le-a făgăduit celor drepţi”. Iar îngerii care au primit sufletul acelui om l-au întâmpinat cu bucurie, ca şi cum ar fi fost un apropiat de-al lor. Atunci sufletul s-a dus cu ei, iar Duhul le-a ieşit înainte, zicând: „Vino, suflete, intră în locul cel de înviere pe care Dumnezeu l-a pregătit celor drepţi ai Săi”.  15. Iar îngerul a zis către mine: „Priveşte acum spre pământ şi vezi sufletul celui nedrept, cum iese din trupul său; acesta a stârnit mânia lui Dumnezeu, căci şi-a zis întru sine: „să mâncăm şi să bem; căci cine s-a pogorât vreodată la iad şi s-a întors ca să ştim că există judecată şi răsplată?” Pentru aceea, priveşte cu luare aminte şi vei vedea toate faptele sale stând înaintea lui”.  16. Şi s-au înfăţişat îngerii răi şi îngerul cel bun. Iar cel bun nu a găsit locaş în el, căci demonii stăpâneau asupra lui, aşa că i-a spus: „O, suflete ticălos, ia aminte şi vezi care-ţi este carnea din care ai fost scos, căci trebuie să te întorci înapoi în ea în ziua învierii ca să-ţi primeşti osânda pentru păcatele tale”. Iar după ce s-a desfăcut de carnea sa, îngerul care-l însoţise în timpul vieţii veni la el, zicându-i: „O, suflete nelegiuit, încotro o apuci? Eu sunt cel care am însemnat ceas de ceas păcatele tale. Ţi-ai irosit timpul hărăzit pocăinţei. Să fii pururi ruşinat”. Şi la vederea sufletului acela, toţi îngerii strigară într-un glas: „Vai ţie, suflet ticălos! Ce cuvânt mai poţi avea înaintea lui Dumnezeu?” Iar îngerul acelui suflet a spus: „Să plângem cu toţii pentru sufletul acesta”. 17. Iar îngerul se înălţă şi se închină lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, iată sufletul care a sălăşluit în netrebnicie în timpul vieţii trupeşti. Fă cu el potrivit cuvântului Tău”. Şi un glas se făcu către sufletul acela, zicând: „Unde se află roada dreptăţii tale?” Dar acesta rămase tăcut, nepricepându-se de niciun răspuns. Şi iarăşi răsună glasul acela: „Cel care nu a arătat milă, nu va afla milă. Daţi acest suflet nemilosului înger Temeluh, şi să fie aruncat în întunericul cel mai dinafară, acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. Şi s-a auzit un glas mare, ca de zece mii de glasuri la un loc, strigând: „Drept eşti Tu, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale”. 18. Şi m-am uitat apoi şi iată, un alt suflet era dus de un înger. Şi se tânguia sufletul acela, zicând: „Îndură-Te de mine, o, Dreptule Judecător, şi scapă-mă din mâinile acestui înger, căci grozav este şi nemilos”. Atunci se făcu un glas spre el, care-i zise: „Tu însuţi n-ai voit să ştii de milă, şi pentru aceea ai fost dat acum îngerului acesta. Mărturiseşte-ţi păcatele ce le-ai făcut în lume”. Zise sufletul: „Nu am păcătuit, Dreptule Judecător”. Iar Domnul a zis către suflet: „Cu adevărat ţie îţi pare că te afli aici precum erai în lume, şi voieşti să te strecori ca şi până acum, ascunzându-ţi faptele de la ochii oamenilor. Au oare nu ştii că atunci când omul îşi dă sufletul, faptele lui merg înainte întocmai precum au fost săvârşite, bune sau rele?” Auzind acestea, sufletul amuţi. Iar eu l-am auzit pe Judecător spunând: „Să vină îngerul, aducând în mâinile sale însemnarea păcatelor acestui suflet”. Judecătorul îi ceru îngerului: „îngere, îţi zic ţie, arată-le pe toate cele făptuite în ultimii săi cinci ani de viaţă. Căci Mă jur că toate celelalte vor fi iertate”. Iar îngerul răspunse: „Doamne, porunceşte sufletelor să stea lângă îngerii lor”. Şi se făcu aşa. Iar stăpânul acelui suflet zise: „Caută la aceste suflete, şi vezi dacă ai păcătuit în vreun fel împotriva lor”. Atunci acesta răspunse: „Doamne, nici nu a trecut un an de când l-am omorât pe unul şi am trăit cu celălalt. Şi nu doar că am trăit în desfrâu cu acesta, dar l-am mai şi nedreptăţit”. Iar Domnul i-a zis: „Oare nu ştiai că cel care nedreptăţeşte pe cineva în timpul vieţii este ţinut deoparte până la venirea celui nedreptăţit şi amândoi vor fi judecaţi înaintea Mea, fiecare primind după faptele sale?” Şi am auzit o voce strigând: „Daţi-l pe acest suflet în mâinile îngerului Tartar, şi să fie ţinut acolo până la ziua cea mare a judecăţii”. Şi am auzit un glas puternic precum glasul a mii şi mii, strigând: „Drept eşti Tu, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale”. 19. Şi a zis îngerul către mine: „Ai văzut toate acestea?” Iar eu am răspuns: „Da, stăpâne”. Şi mi-a spus iarăşi: „Vino, urmează-mă, şi-ţi voi arăta locaşul celor drepţi”. Deci l-am urmat, iar el m-a dus dinaintea porţilor unei cetăţi. Şi am văzut o poartă de aur şi doi stâlpi de aur înaintea ei şi două table de aur pline de înscrisuri. Iar îngerul mi-a zis: „Fericit este cel care păşeşte prin aceste porţi; căci nu oricine poate trece de ele, ci numai cel neşovăitor, nevinovat şi curat cu inima”. Atunci l-am întrebat pe înger: „Pentru ce au fost scrise cuvintele acelea pe tablele acestea?” Iar el mi-a răspuns: „Acestea sunt numele celor drepţi, şi a celor care-i slujesc lui Dumnezeu”. Eu am zis: „Este adevărat că numele lor sunt înscrise de-a dreptul în Cer încă din timpul vieţii lor?” Iar îngerul mi-a spus: „Așa este; și nu doar numele ci și faptele lor; cei care îi slujesc Domnului după cuviinţă sunt bine ştiuţi de El”.  20. Şi pe dată se deschise poarta şi un bărbat cărunt ne întâmpină, zicând: „Fii binevenit, Pavele, cel iubit de Dumnezeu!” Şi, cu o faţă plină de bucurie, mă sărută înlăcrimat. Aşa că l-am întrebat: „Părinte, pentru ce plângi?” Iar el îmi răspunse: „Fiindcă Dumnezeu a pregătit multe lucruri bune pentru oameni, însă ei nu-i împlinesc voia şi de aceea se lipsesc de-o mare bucurie”. Iar eu l-am întrebat pe înger: „Stăpâne, cine este acesta?” Iar el mi-a răspuns: „Acesta este Enoh, martorul Zilei de pe urmă”.  21. Şi a mai zis îngerul: „Să ai grijă ca orice îţi voi mai arăta în acest loc tu să ţii ascuns, în afară de ceea ce îţi voi îngădui eu”. Apoi m-a ridicat deasupra râului care-şi are obârşia în Ceruri. Acest râu este cel care înconjoară întregul pământ, îngerul mi-a spus: „Râul se numeşte Ocean”. S-a făcut o lumină mare, iar eu am spus: „Doamne, ce este aceasta?” Îngerul mi-a zis: „Acesta este pământul celor blânzi. Nu ştii tu oare că este scris, „fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul?” De aceea sunt ţinute aici sufletele celor drepţi”. Iar eu am zis către înger: „Dar când vor fi aceştia arătaţi lumii?” El mi-a răspuns: „Atunci când Judecătorul va veni în ziua Judecăţii şi se va aşeza în scaunul de Judecată. Atunci El va da poruncă, iar faţa pământului se va arăta şi se va lumina. Iar sfinţii se vor arăta în lumina Lui şi se vor bucura în binele ce le-a fost pregătit lor de la întemeierea lumii”.  22. Iar pe malul râului erau pomi de felurite roade. Am privit spre răsărit şi am văzut pomi de diferite mărimi, plini cu tot soiul de fructe. Iar pământul acela era mai strălucitor decât argintul şi aurul. Apoi mai erau şi vii care se căţărau pe smochini, mlădiţe pretutindeni, şi ciorchini nenumăraţi pe fiecare mlădiţă. Şi am spus către arhanghel: „Ce înseamnă aceasta, stăpâne?” Iar el mi-a răspuns: „Acesta este lacul Aherus, unde se află cetatea lui Dumnezeu. Nu oricui îi este îngăduit să intre în ea, ci doar aceluia care se căieşte pentru păcatele sale. Şi pe dată ce se pocăieşte şi-şi îndreaptă viaţa, este încredinţat lui Mihail şi este adus la acest lac după care este dus în cetatea lui Dumnezeu, lângă cei drepţi”. Iar eu m-am minunat şi l-am binecuvântat pe Dumnezeu pentru toate cele câte am văzut.  23. Apoi îngerul mi-a spus: „Urmează-mă, şi te voi duce în cetatea lui Dumnezeu şi în lumina ei”. Iar lumina ei era mai puternică decât lumina din lume şi mai straşnică decât aurul, iar zidurile înconjurau cetatea. Lungimea şi lăţimea ei era de o sută de stadii. Şi am văzut acolo douăsprezece porţi, iscusit împodobite, prin care se intra în cetate. Patru râuri o cuprindeau, iar prin ele curgea lapte, miere, untdelemn şi vin. Şi am zis către înger: „Stăpâne, ce înseamnă aceste râuri?” Iar el mi-a răspuns: „Acestea sunt pentru drepţii care nu s-au folosit de toate aceste bunătăţi cât au fost în lume, ci s-au smerit din dragoste pentru Dumnezeu. De aceea se cuvine ca aceştia să primească aici o răsplată înmiită”.  24. Şi pe când intram în cetate, am văzut în dreptul porţilor nişte copaci minunaţi la vedere, dar care nu aveau niciun fel de rod, ci numai frunze; dedesubtul lor erau câţiva oameni care se tânguiau amarnic, iar copacii se aplecau către ei. Şi văzând eu aceasta, l-am întrebat pe înger: „Cine sunt aceştia şi pentru ce nu intră în cetate?” Iar el mi-a răspuns, zicând: „Pentru aceea, că rădăcina tuturor păcatelor este slava deşartă”. Şi am mai întrebat: „Dar ce este cu aceşti pomi, că s-au înclinat atât de tare?” Iar îngerul a răspuns şi mi-a zis: „La fel şi aceştia, sunt lipsiţi de rod fiindcă nu şi-au putut înfrâna mândria”. Apoi l-am întrebat pe înger: „Stăpâne, pentru ce au fost aşezaţi ei înaintea porţilor cetăţii?” Îngerul mi-a răspuns: „Aceasta se întâmplă din marea bunătate a lui Dumnezeu, căci în felul acesta Hristos stă să intre în cetate iar cei care îl însoţesc să poată stărui ca şi aceştia să primească milă şi astfel să intre o dată cu toţi”.  25. Şi am mers mai departe, călăuzit de înger, care m-a dus până la râu. Acolo i-am văzut pe toţi profeţii; aceştia au venit şi m-au întâmpinat, zicând: „Fii binevenit, Pavele, iubitule de Dumnezeu”. Şi am zis către înger: „Stăpâne, cine sunt aceştia?” îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt toţi proorocii, iar acestea sunt cântecele lor şi ale tuturor celor care şi-au strâmtorat sufletul nefăcând voia lor, ci pe a Domnului. Cei care au vieţuit astfel ajung aici şi sunt întâmpinaţi de către prooroci”. 26. Iar îngerul m-a dus mai departe spre partea de miazăzi a cetăţii, acolo unde se află râul de lapte. Şi am văzut acolo pe pruncii înjunghiaţi de Irod pentru Domnul.  27. Şi iarăşi m-a luat îngerul, şi m-a dus în partea de răsărit a cetăţii, unde i-am văzut pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov. Şi l-am întrebat pe înger: „Stăpâne, cel fel de loc este acesta?” Ingerul mi-a răspuns: „Tot cel care s-a arătat primitor de străini ajunge aici atunci când iese din trup, iar patriarhii îl primesc ca pe un prieten al lui Dumnezeu pentru iubirea lui de străini”.  28. Şi din nou m-a luat şi m-a dus în partea de miazănoapte unde am văzut râul de untdelemn, unde era o mulţime care se bucura şi înălţa laude şi mulţumiri. Iar eu am întrebat: „Cine sunt aceştia, stăpâne?” El mi-a spus: „Aceştia sunt cei care s-au dăruit lui Dumnezeu; fiindcă toţi cei care cântă şi-l slăvesc pe Dumnezeu sunt aduşi în această cetate”.  29. Şi am privit şi am văzut în mijlocul cetăţii un altar nespus de mare şi de falnic. Iar lângă el se afla cineva a cărui faţă strălucea ca soarele, şi care avea în mâini o psaltire şi o harpă; glasul lui umplea întreaga cetate, în timp ce cânta „Aliluia” negrăit de frumos. Şi toţi într-un glas cântau împreună cu el, încât cetatea se cutremura la cântarea aceasta. Deci l-am întrebat pe înger: „Cine este cel care cântă atât de frumos, şi pe care toată suflarea îl însoţeşte în cântare?” Acesta mi-a răspuns: „Cel care cântă astfel este proorocul David, iar acesta este Ierusalimul ceresc. Atunci când Hristos va veni din nou, David însuşi îi va ieşi înainte împreună cu toţi sfinţii. Căci, după cum este în Ceruri, tot astfel trebuie să fie şi pe pământ. Căci fără David nu se poate aduce jertfă, nici măcar în ziua jertfei celei de taină, a cinstitului Trup şi Sânge al lui Hristos; ci trebuie ca David să cânte Aliluia”.  30. Şi l-am întrebat pe înger: „Stăpâne, ce înseamnă Aliluia?” El mi-a zis: „Aliluia este în evreieşte, adică tecel cat marith macha care se tâlcuieşte „să-l preaslăvim pe Dumnezeu Atotfăcătorul”. Pentru aceea, tot cel care cântă Aliluia îl preaslăveşte pe Dumnezeu”.  31. Aşadar, după ce aceste lucruri mi-au fost încredinţate de către înger, m-a dus în afara cetăţii, dincolo de lacul Aherus şi de pământul celor blânzi şi, ajungând la râul oceanului care ţine firmamentul Cerurilor, mi-a spus: „Ai ştiinţă de locul unde mergem?” Iar eu am răspuns: „Nu, stăpâne”. Atunci mi-a zis: „Vino, şi-ţi voi arăta locul unde se află sufletele necredincioşilor şi ale păcătoşilor”. Şi m-a dus în locul unde soarele îşi cunoştea apusul său şi la râul oceanului pe care Cerul fusese întemeiat. Am căutat să privesc dincolo de râul acela însă totul era cuprins de o mare întunecime, şi întristare, şi tânguire.  32. Am văzut apoi un râu învolburat şi o mare mulţime de bărbaţi şi de femei care fuseseră aruncaţi în el, unii până la genunchi, alţii până la brâu, iar alţii până la creştetul capului. Iar eu am întrebat: „Cine sunt aceştia?” Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt cei care au petrecut fără pocăinţă, în desfrânări şi în adultere”. Iar la sud de râul acesta am văzut un altul ca de foc; şi în acesta erau o mulţime de suflete. Iarăşi l-am întrebat pe înger: „Dar aceştia cine sunt, Stăpâne?” Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt tâlharii, bârfitorii şi linguşitorii, cei care nu l-au avut pe Dumnezeu ca ajutor ci s-au încrezut în deşertăciunea bogăţiilor lor”. Eu i-am spus: „Cât de adânc este râul acesta?” Îngerul mi-a răspuns: „Adâncimea acestui râu nu are măsură, ci este nemăsurată”.  33. Atunci m-am tânguit şi am plâns pentru oameni. Deci m-a întrebat îngerul: „Pentru ce plângi? Te crezi mai îndurător decât Dumnezeu? Să ştii însă că, în sfinţenia Sa, Dumnezeu este întristat din pricina nepăsării oamenilor şi aşteaptă întoarcerea şi pocăinţa lor. Însă aceştia, înşelaţi prin voia lor cea rea, ajung până la urmă aici, stând sub osânda veşnică”.  34. Şi am privit către râul cel înfricoşător şi am văzut un bătrân târât de doi inşi, care l-au îmbrâncit în genunchi. Şi venind îngerul Temeluh cu un fier, i-a scos măruntaiele bătrânului pe gură. Atunci l-am întrebat pe înger: „Stăpâne, cine este acesta că îndură un astfel de chin?” Iar el mi-a spus: „Acest bătrân pe care îl vezi a fost un preot care îi slujea lui Dumnezeu după ce mâncase şi băuse mai întâi”. 35. Şi am zărit acolo un alt bătrân dus cu iuţime de către patru îngeri, care îl azvârliră într-un râu grozav, unde stătea vârât până la mijloc, fiind amarnic ars de sumedenie de flăcări. L-am întrebat pe înger: „Cine este acesta, stăpâne?” Îngerul mi-a zis: „Acesta pe care-l vezi era episcop, şi tare se mai fălea cu asta; dar bunătatea lui Dumnezeu n-o iubea, judecată dreaptă nu făcea, de orfani şi văduve nu se îndura şi nici nu era primitor sau binevoitor; iar acum îşi ia plata după faptele lui”.  36. Apoi m-am uitat, şi am văzut în mijlocul râului pe un altul, stând ca şi cel de dinainte, având mâinile sângerii şi a cărui gură era plină de viermi. L-am întrebat aşadar pe înger: „Cine este acesta?” El mi-a zis: „Acesta pe care-l vezi era diacon, dar îi plăcea să bea şi să mănânce în timp ce îi slujea lui Dumnezeu”.  37. Apoi m-am uitat în altă parte unde era un zid de alamă cuprins de flăcări, iar în el erau prinşi o mulţime de bărbaţi şi de femei care îşi mâncau limbile, fiind cumplit judecaţi. Deci l-am întrebat pe înger: „Cine sunt aceştia?”  Îngerul mi-a zis: „Aceştia sunt cei care clevetesc în timpul slujbei şi nesocotesc cuvântul lui Dumnezeu”.  38. Iarăşi m-am uitat şi am văzut o prăpastie plină cu sânge. L-am întrebat atunci pe înger: „Ce este această prăpastie?” El mi-a zis: „Acesta este locul unde sunt aruncaţi ghicitorii, vrăjitorii, desfrânaţii, preacurvarii şi toţi cei care le asupresc pe văduve şi pe orfani”.  39. Într-un alt loc am văzut femei înveşmântate în negru, şi care erau duse într-un loc întunecat. Deci l-am întrebat: „Acestea cine sunt, stăpâne?” El mi-a răspuns: „Acestea sunt cele care nu au ascultat de părinţi, stricându-şi fecioria înainte de cununie”.  40. Apoi am văzut alte femei, care purtau rochii albe dar care erau oarbe şi stăteau lângă un glob de foc; iar un înger le bătea fără cruţare, zicând: „Acum ştiţi unde-aţi ajuns; căci n-aţi luat aminte când vi s-au citit Scripturile”. Iar îngerul mi-a zis: „Acestea sunt cele care şi-au vătămat sufletul ucigându-şi pruncii. Iar pruncii lor strigă acum: „Răscumpăraţi-ne înaintea maicilor noastre !” Iar pruncii au fost duşi de un înger întrun loc deschis, în timp ce părinţii lor erau aruncaţi în focul cel veşnic.  41. Însă îngerul m-a luat de la aceste privelişti amarnice şi m-a dus deasupra unui puţ a cărui gură era pecetluită cu şapte peceţi. Iar îngerul care mă adusese i-a spus îngerului care străjuia acel loc: „Descoperă puţul acesta, pentru ca Pavel cel iubit de Dumnezeu să vadă cele dinlăuntru, căci i s-a dat lui puterea de a vedea chinurile”. Atunci îngerul acelui loc mi-a zis: „Să stai de-o parte, până când voi desface peceţile”. Şi desfăcându-le acela, iată că a ieşit de-acolo o putoare cu neputinţă de zugrăvit. Atunci, apropiindu-mă eu de gura puţului, am văzut o întunecime şi-un abur şi o nespusă strâmtorare. Iar îngerul care era cu mine îmi zise: „Locul acesta pe care îl vezi acum este rânduit acelora care au fost alungaţi cu desăvârşire de la slava lui Dumnezeu; nu se găseşte niciun înger care ar putea cere milostivire pentru cei de aici. Iar toţi cei care au mărturisit că Preasfânta Fecioară Maria nu este Maica lui Dumnezeu şi că Domnul nu a luat trup dintr-însa, şi că Pâinea mulţumirii şi Potirul binecuvântării nu sunt Trupul şi Sângele Domnului, sunt azvârliţi în acest puț. Şi după cum ţi-am spus, nimeni nu cere milă pentru ei”.  42. Apoi am văzut înspre apus, acolo unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor, că mulţi bărbaţi şi femei erau chinuiţi foarte. Deci l-am întrebat pe înger: „Cine sunt aceştia, Stăpâne?” Atunci el mi-a răspuns: „Sunt cei ce ziceau că nu există învierea morţilor. Pentru aceştia nu se va afla milă nicicând”. Şi aflând eu toate acestea, am plâns straşnic.  43. Atunci am căutat deasupra mea şi am văzut Cerurile deschise şi pe Arhanghelul Gabriel pogorând cu ostile cereşti care dădeau roată locului acela de chin. La vederea mulţimii îngerilor, cei osândiţi strigau din răsputeri într-un singur glas: „Îndură-te de noi, Gabriele, cel ce stai dinaintea lui Dumnezeu! Căci am aflat că judecata a fost. Ştim că a fost, deci nu ne trece cu vederea”. Iar Arhanghelul Gabriel a răspuns zicând: „Viu este Domnul, înaintea Căruia stau, slujindu-I zi şi noapte şi cerându-i milă pentru neamul omenesc; dar voi nu aţi făcut niciun lucru bun în timpul vieţii voastre, ci v-aţi petrecut-o în mândrie. Iar acum voi merge înaintea Lui şi voi plânge pentru voi, dimpreună cu iubitul Pavel; poate că bunul Dumnezeu se va îndura de voi şi vă va dărui iertarea păcatelor”. Atunci aceştia se bucurară într-un glas: „Doamne, îndură-Te de noi!” Apoi arhanghelul Gabriel şi Pavel au căzut înaintea lui Dumnezeu, implorând: „Îndură-Te, Doamne, de fiii oamenilor pe care Tu i-ai făcut după chipul Tău”.  44. Iar Cerurile s-au clătinat precum o frunză şi am văzut douăzeci şi patru de bătrâni stând lungiţi pe jos; apoi am văzut altarul, tronul şi catapeteasma. Toţi aceştia se rugau fierbinte dinaintea slavei lui Dumnezeu. Apoi l-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu coborând pe pământ în mare slavă şi putere. Iar atunci când a răsunat trâmbiţa, toţi cei care erau în chinuri au strigat, zicând: „Miluieşte-ne pe noi, Fiu al lui Dumnezeu! Căci Ţie ţi-a fost dăruită puterea peste toate cele din Cer şi de pe pământ”. Însă veni un glas ce răspunse aşa: „Care sunt lucrurile bune pe care le-aţi săvârşit şi pentru care cereţi acum odihnă? Au n-aţi făcut numai după voia voastră, fără să vă fi pocăit vreodată, ci trăind fără nicio grijă în toată destrăbălarea? Însă acum, pentru Gabriel îngerul Dreptăţii şi pentru Pavel cel mult iubit, vă voi da ca odihnă sfânta zi a învierii Mele, de la răsăritul la apusul ei”. Atunci toţi cei aflaţi în chinuri au strigat cu glas mare: „Te slăvim pe Tine, Fiu al Dumnezeului cel viu; căci mai bună este pentru noi această odihnă de-o zi decât întreaga viaţă pe care ne-am irosit-o trăind în lume”.  45. După ce s-au isprăvit acestea, îngerul mi-a zis: „Iată că ai cunoscut felurile chinurilor celor de-aici. Acum urmează-mă, căci vreau să te scot din locul acesta şi să te duc în Rai ca să-ţi îndulceşti inima cu vederea celor drepţi, după cum şi ei voiesc să te vadă şi să te binecuvânteze”. Deci m-a luat de-acolo şi dintr-o suflare a Duhului am ajuns în Grădina Raiului. Atunci îngerul mi-a spus: „Iată, acesta este Raiul pe care l-au pierdut Adam şi Eva”. Şi am văzut acolo un pom minunat şi falnic în care odihnea Duhul Sfânt. De la rădăcina acestui pom ţâşneau tot felul de ape bine mirositoare, ce se despărţeau în patru braţe. Iar eu i-am spus îngerului: „Stăpâne, ce este pomul acesta din care iese aşa mare belşug de ape, şi încotro merg ele?” îngerul mi-a zis: „Înainte să existe Cerul şi pământul, Dumnezeu a împărţit aceste ape în patru împărăţii şi stăpâniri care se numesc Pison, Gion, Tigru şi Eufrat”. Şi luându-mă iarăşi de mână, m-a dus lângă Pomul cunoaşterii binelui şi răului. Atunci mi-a zis: „Acesta este Pomul prin care a intrat moartea în lume, din care Adam, luând rodul de la femeie, a mâncat. Drept aceea au fost alungaţi de aici”. Apoi mi-a arătat un alt pom, numit Pomul Vieţii, zicând: „Acesta este Heruvimul care păzeşte cu sabia cea de foc”.  46. Şi pe când dădeam roată acelui pom, cercetându-l şi minunându-mă, am văzut o femeie ce venea de departe şi o mulţime de îngeri care o slăveau. Deci l-am întrebat pe înger: „Cine este aceasta, stăpâne, atât de slăvită şi de minunată?” Îngerul mi-a zis: „Aceasta este Preasfânta Maria, Maica Domnului”. Apropiindu-se, ea m-a întâmpinat spunând: „Bine ai venit, Pavele, cel care eşti de Dumnezeu, de îngeri şi de oameni binecuvântat! Căci ai bine vestit cuvântul lui Dumnezeu în lume, ai întemeiat biserici şi toţi cei care au fost mântuiţi prin tine nu contenesc să te laude. Şi fiind ei izbăviţi de înşelăciunea idolească, vin aici”.  47. Şi pe când încă îmi mai vorbeau ei, m-am uitat şi iată că alţi trei oameni se vedeau venind. Aşa că l-am întrebat pe înger: „Cine sunt aceştia, stăpâne?” El mi-a răspuns: „Aceştia sunt Avraam, Isaac şi Iacov, drepţii părinţi”. Venind ei, mă salutară, zicând: „Bine ai venit, Pavele, cel iubit de Dumnezez. Iată că Dumnezeu ne-a împlinit dorirea, îngăduindu-ne să te cunoaştem în trup, înainte de a ieşi tu din lume”. Apoi mi s-au arătat lămurit, fiecare când îi venea rândul, de la Avraam la Manase. Unul din ei, Iosif, cel care fusese vândut în Egipt, îmi zise: „Ascultă Pavele, casnicule al lui Dumnezeu. Nu am voit să mă socotesc cu fraţii mei care m-au blestemat. Căci fericit este cel ce poate îndura vremea încercării, fiindcă Domnul îi va da lui în schimb înşeptit în lumea ce va veni”.  48. Dar pe când îmi vorbea el astfel, am văzut că altcineva se apropia, un om care era la înfăţişare asemeni unui înger. Aşadar l-am întrebat iarăşi pe înger: „Cine este acesta?” El mi-a răspuns: „Acesta este Moise, dătătorul Legii, cel prin care Dumnezeu a condus pe fiii lui Israel afară din robia Egiptului”. Când acesta s-a apropiat, m-a îmbrăţişat plângând. Iar eu l-am întrebat: „Părinte, pentru ce plângi, de vreme ce eşti drept şi blând?” El a răspuns, zicând: „Mi se cade mie să plâng pentru tot omul, căci am adus năpastă asupra unui neam care nu vrea să înţeleagă şi care de aceea a rămas sterp. Şi pentru că văd oile pe care le-am păstorit că s-au împrăştiat, iar toată osteneala pe care mi-am făcut-o pentru copiii lui Israel s-a risipit în vânt. Şi, cu toate că ei au văzut semne şi minuni şi îngeri, au rămas neînţelegători. Iar acum văd neamurile închinându-se şi crezând doar prin cuvântul tău, convertindu-se şi ajungând aici, în timp ce din poporul meu care a fost atât de mare niciunul nu a priceput. Căci, atunci când iudeii l-au pironit pe Fiul lui Dumnezeu pe Cruce, toţi îngerii, şi arhanghelii, şi drepţii, şi întreaga făptură în Cer şi pe pământ şi în cele de dedesubt s-au tânguit şi au plâns cu vaiet mare, însă hulitorii şi împietriţii iudei nu au voit să înţeleagă. De aceea le-a fost pregătit lor focul veşnic şi viermele neadormit”.  49. Şi pe când încă mai grăia el, alţi trei bărbaţi au sosit, care m-au salutat zicând: „Fii binecuvântat Pavele, cel de Dumnezeu iubit, lauda bisericilor şi pilda îngerilor!” I-am întrebat deci pe aceştia: „Voi cine sunteţi?” Cel dintâi zise: „Eu sunt Isaia, cel pe care l-a ferestruit Manase”. Cel de-al doilea zise: „Eu sunt Ieremia, cel pe care iudeii l-au bătut cu pietre; pentru aceea vor rămâne în focul veşnic”. Iar cel de-al treilea zise: „Eu sunt Iezechiel, cel pe care l-au străpuns ucigaşii lui Mesia; deşi am pătimit toate acestea, tot nu am fost în stare să înmuiem inima împietrită a iudeilor”. Atunci m-am azvârlit cu faţa la pământ, mulţumind bunătăţii lui Dumnezeu pentru că s-a milostivit de mine şi m-a izbăvit de neamul iudeilor. Atunci s-a auzit un glas zicând: „Fericit eşti tu, Pavele, cel plăcut lui Dumnezeu; şi fericiţi sunt toţi cei care prin tine au crezut în Numele Domnului nostru Iisus Hristos, căci lor li s-a gătit viaţa cea veşnică”.  50. Şi pe când mai răsuna încă această voce, se auzi o alta, strigând: „Fericit eşti tu, Pavele!” L-am întrebat pe înger: „Cine este acesta, stăpâne?” El mi-a zis: „Acesta este Noe, cel care a trăit în vremea Potopului”. Iar când ne-am văzut, l-am întrebat şi pe el: „Cine eşti tu?” Deci mi-a răspuns: „Sunt Noe, cel care a lucrat la Arcă vreme de o sută de ani fără a-mi scoate haina şi fără a-mi tăia părul; şi nici nu m-am apropiat de femeia mea în tot acest timp. Însă haina nu s-a stricat şi nici părul nu mi-a căzut. Neîncetat le spuneam oamenilor: „Pocăiţi-vă! Iată, potopul vine!” însă niciunul nu a voit să asculte, ci mă luau în râs, fără să se înfrâneze de la lucrurile lor rele, până când Potopul a venit şi i-a nimicit pe toţi”.  51. Iar privind eu în depărtare, iată că se zăreau alţi doi venind. Aşa că l-am întrebat pe înger: „Cine sunt aceştia, stăpâne?” Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt Enoh şi Ilie”. Aceştia, venind, mă salutară, zicând: „Bine ai venit Pavele, cel de Dumnezeu îndrăgit !” Atunci i-am întrebat: „Cine sunteţi voi?” Iar Ilie proorocul mi-a răspuns şi mi-a zis: „Eu sunt Ilie proorocul, cel care s-a rugat lui Dumnezeu să oprească venirea ploii pe pământ vreme de trei ani şi şase luni din pricina nedreptăţii fiilor oamenilor. Căci adeseori - adevăr îţi spun - până şi înger venea înaintea lui Dumnezeu să-L roage să deschidă iarăşi cerul; însă îl auzeam pe Dumnezeu zicând: „Ai răbdare până când Ilie cel plăcut Mie se va ruga şi atunci voi slobozi ploaia pe pământ” „Şi Dumnezeu nu a trimis ploaia până când nu am strigat din nou către El - de-abia atunci a îngăduit din nou să plouă pe pământ, însă fericit eşti tu, Pavele, că neamul învăţat de tine s-a făcut moştenitor al împărăţiei. Şi să mai ştii aceasta, o, Pavele, că orice om care crede a primit prin tine o mare binecuvântare şi încă alte binecuvântări îi sunt hărăzite". Atunci a plecat de la mine. Iar îngerul care a stat cu mine m-a condus, zicându-mi: „Iată, ţie îţi sunt date tainele şi revelaţiile. Să le faci cunoscute fiilor oamenilor aşa după cum vei binevoi”.

Notă: într-o versiune coptă, Apocalipsa continuă cu istorisirea altor întâlniri pe care le are Pavel până când ajunge să-l vadă pe Adam. Apoi este dus, din nou, în al Treilea Cer unde are viziunea unup altar străjuit de câte şapte vulturi de lumină la dreapta şi la stânga, după care se întoarce pe Muntele Măslinilor, le povesteşte întreaga experienţă apostolilor adunaţi acolo; apoi le este făgăduită o binecuvântare celor care vor citi şi vor face să circule această apocalipsă, respectiv un blestem celor care vor râde de ea.