AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.

 

AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 Perioada: 1 septembrie 1939-2 septembrie 1945. Locaţia: Europa, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic, Asia de sud-est, Orientul Mijlociu, Marea Mediterană şi Africa.  Rezultate: Victoria Aliaţilor; crearea ONU; transformarea SUA şi URSS în superputerile mondiale dominante; Ccrearea sferelor de influenţă americană şi sovietică şi declanşarea Războiului Rece.

 Al Doilea Război Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. A fost prima oară când un număr de descoperiri tehnice noi, incluzând bomba atomică, au fost folosite la scară largă împotriva militarilor şi civililor, deopotrivă. Al Doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau indirectă a peste 60 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populaţia mondială de la acea vreme. În plus, multe alte persoane au fost rănite grav, au căpătat infirmităţi pe viaţă datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorită experienţelor militare şi medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat că, acest război a costat mai mulţi bani şi resurse decât toate celelalte războaie la un loc: 5.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucţia de după război. Urmările războiului, inclusiv noile tehnologii şi schimbările aranjamentelor geopolitice, culturale şi economice, au fost fără precedent.

 În cazul României, obiectivul principal al luptei în acei ani a fost eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei cu ținutul Herța de sub ocupaţia sovietică, instaurată după ultimatumul din 26-28 iunie 1940. Ocuparea a avut caracter de dictat, fără niciun temei istoric, neexistând nicio convenţie politică sau militară între România şi U.R.S.S., şi nicio consultare prealabilă a populaţiei privitoare la această problemă. În acel moment, populaţia majoritară era cea românească.

 Majoritatea istoricilor apreciază că războiul a început la 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, ceea ce a atras în conflict Franţa, Anglia şi Commonwealth-ul. Unii dintre istorici consideră că atacarea Chinei de către Japonia (7 iulie 1937) marchează, în realitate, începutul conflictului mondial. Uniunea Sovietică a anexat partea răsăriteană a Poloniei în 1939, a declanşat un război separat cu Finlanda şi a fost atacată de Germania Nazistă, în iunie 1941. Statele Unite ale Americii au intrat în conflict, în decembrie 1941, după atacul de la Pearl Harbour. Războiul s-a sfârşit în 1945, când toate puterile Axei au fost înfrânte.

 Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial sunt pe larg dezbătute încă, printre acestea numărându-se, în grade diferite: Tratatul de la Versailles, Marea Criză Economică, precum şi apariţia şi dezvoltarea naţionalismului, rasismului şi militarismului, fascismului italian, nazismului german şi imperialismului japonez. Deloc de neglijat a fost și atitudinea de conciliatorism a Angliei si Frantei faţă de pregătirile de război ale Germaniei. Cauzele războiului rămân în continuare subiect de dezbatere şi de cercetare, dar un punct de vedere comun, în special în perioada postbelică, printre aliaţii victorioşi, era că acestea sunt legate de expansionismul Germaniei şi Japoniei. În urma înfrângerii din Primul Război Mondial, Germania pierduse puterea, statutul internaţional şi uriaşe sume de bani, expansiunea urmând să-i readucă măreţia de odinioară. În Germania exista o dorinţă puternică să se scape de limitările impuse de Tratatul de la Versailles. În cele din urmă, Hitler şi partidul său Naţional Socialist au reuşit să cucerească puterea în stat folosindu-se şi de aceste sentimente populare anti-versaillese. Hitler a condus Germania de-a lungul unui proces care a fost marcat de: reînarmare, reocuparea Rheinelandului, unirea cu Austria (Anschluss-ul), încorporarea Cehoslovaciei şi, în final, invadarea Poloniei. În Asia, eforturile Japoniei de a deveni o putere mondială şi cucerirea puterii de către militari, (în deceniul al patrulea, autoritatea guvernului fiind subminat de militarii care deţineau puterea de facto, având un control totalitar în ţară), au dus la conflicte cu China şi, mai apoi, cu SUA. Japonia urmărea, de asemenea, să pună mâna pe resurse naturale precum cele de petrol, cărbune sau minereu de fier, resurse de care insulele nipone duceau lipsă.

 Părţile aflate în conflict au fost Puterile Axei şi Aliaţii. Axa a reprezentat, la început, o alianţă între Italia Fascistă şi Germania Nazistă, care s-a extins, mai apoi, pentru a cuprinde Japonia şi ţări din Europa Răsăriteană precum România şi Bulgaria. Unele dintre ţările ocupate de nazişti au trimis unităţi militare pe front, în special pe Frontul de Răsărit. Printre forţele expediţionare care s-au alăturat Germaniei au fost cele ale Regimului de la Vichy, Olandei, Belgiei, Spaniei (deşi Spania era o ţară neutră), precum şi unităţi formate din ruşi şi ucrainieni (vlasovişti), sub comanda generalului Andrei Vlasov. Aliaţii au reprezentat, mai întâi, alianţa dintre Anglia, (inclusiv Commonwealth-ul), Franţa şi Polonia, mai târziu alăturându-li-se Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi China.

 Principalele teatre de război au fost Oceanul Atlantic, Europa Apuseană şi Răsăriteană, Marea Mediterană, Africa de nord, Orientul Mijlociu, Oceanul Pacific şi Asia de sud-est şi China. În Europa, războiul s-a încheiat odată cu capitularea necondiţionată a Germaniei, la 8 mai 1945, dar a continuat în Asia până la capitularea Japoniei - 15 august 1945.

 Peste 60 de milioane de oameni au murit din cauza acestui război. Aceste cifre includ victimele actelor de genocid, (Holocaustul şi experimentele Unităţii 731 a generalului nipon Ishii Shiro din Pingfan), victimele bătăliilor incredibil de sângeroase din Europa, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific, victimele bombardamentelor masive asupra oraşelor, inclusiv cele nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki şi bombardamentele cu bombe incendiare ale oraşelor Dresda şi Pforzheim în Germania. Doar puţine regiuni au rămas neatinse de război. Războiul s-a dus și pe „frontul de acasă”, prin ducerea la paroxism a bombardamentelor strategice şi ale zonelor civile. Armele nucleare, avionul cu reacţie, rachetele şi radarul, blitzkriegul, („războiul fulger”), folosirea pe scară largă a tancurilor, submarinelor, bombardierelor, a formaţiunilor de distrugătoare şi a tancurilor petroliere, sunt doar câteva dintre invenţiile militare şi noile tactici care au schimbat modul de desfăşurare a conflictului. Europa postbelică a fost împărţită între sferele de influenţe occidentală şi sovietică.

 Participanţii la cel de-al Doilea Război Mondial sunt consideraţi ca aparţinând unuia dintre cele două blocuri: Axa şi Aliaţii. Mai multe ţări mici au participat la război, cu toate că erau sub ocupaţie

 Puterile Axei au fost constituite, la început, din Germania, Italia si Japonia, care au împărţit lumea în trei sfere de influente, prin Pactul Triparit din 1940, angajându-se să se apere între ele în cazul unei agresiuni din partea altui stat. Acest nou pact a înlocuit vechiul Pact Anticomintern germano-japonez din 1936, la care Italia a aderat în 1937. Guvernul fascist spaniol al lui Francisco Franco a fost un sprijinitor al Axei în perioada războiului, Spania rămânând, însă, neutră în conflict. Mai multe state mici pot fi, de asemenea, numărate printre ţările Axei: Bulgaira, Romania, Ungaria, Slovacia și Finlanda (în acest din urmă caz, părerile sunt împărţite).

 Printre puterile Aliaţilor, aşa numiţii „Cei Trei Mari”, se aflau: Anglia(din 3 septembrie 1939), Uniunea Sovietica (din iunie 1941) şi Statele Unite ale Americii(din decembrie 1941). China se afla în război cu Japonia încă din 1937.

 La 23 august 1939, chiar înaintea izbucnirii în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial, URSS şi Germania au semnat un pact de neagresiune, cunoscut sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, care, printre altele, împărţea Europa Răsăriteană în două regiuni de influenţă. Germania a încălcat pactul de neagresiune, invadând URSS în 1941. SUA se ghidau în politica externă după liniile directoare trasate de Doctrina Monroe, prin care se stabilea că, atâta vreme cât ţările europene nu se amestecau în afacerile americane, nici America nu trebuia să se amestece în problemele europene (inclusiv în războaie). SUA a intrat în război după atacul japonez de la Pearl Harbour şi declaraţiile oficiale de război ale Japoniei şi Germaniei, când interesele americane, marina militară şi transporturile maritime au devenit ţinta atacurilor Axei. Alte ţări (Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Franta ,Grecia, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Filipine, Polonia, Tailanda și Iguoslavia), au fost, de asemenea, considerate ca făcând parte dintre Aliaţi, deşi unele dintre ele au fost ocupate de forţele Axei, sau chiar s-au alaturat oficial fortelor Axei, este adevărat, prin constrângere.

 Ţările care au ales să rămână neutre în conflagraţie, au fost privite cu neîncredere de ambele tabere şi deseori au fost presate să contribuie într-un fel sau altul la eforturile de război ale vecinului mai puternic. Ţările care nu participau la conflict în mod direct aveau, totuşi, interese legitime să vadă învingătoare una dintre părţile angrenate în conflagraţie. De exemplu, Elvetia neutră era considerată, în general, favorabilă Aliaţilor, în timp ce Spania era considerată favorabilă Axei, în ciuda faptului că niciuna dintre aceste ţări nu au aderat deschis la una dintre alianţele menţionate. Astfel de situaţii au permis ţărilor neutre să devină terenuri de înfruntare pentru serviciile de spionaj ale ţărilor beligerante.

MOMENTE IMPORTANTE ALE CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL:

 Al Doilea Război Mondial a început atunci când Polonia a fost invadată de Germania Nazistă. Ca reacție Franța și Marea Britanie au declarat război Germaniei. Și Uniunea Sovietică a invadat Polonia dinspre est în concordanță cu pactul de neagresiune pe care l-a încheiat cu Germania. După aceea, sovieticii au invadat Finlanda. Atacul sovietic s-a încheiat odată cu semnarea tratatului de la Moscova prin care Finlanda a pierdut o parte din teritoriul său.

1. Invazia Poloniei: invazia Poloniei a fost prima campanie militară a celui de-al Doilea Război Mondial. A fost iniţiată de Germania Nazistă şi de un mic contingent slovac. Ulterior, Armata Roşie a invadat regiunile estice ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii și-au îndeplinit partea lor de angajament al apendicelui secret al pactului Ribbentrop-Molotov.

2. Războiul de iarnă împotriva Finlandei: războiul de iarnă a fost un conflict militar între Uniunea Sovietică și Finlanda, început în momentul în care URSS-ul a invadat Finlanda. S-a terminat odată cu semnarea păcii de la Moscova, în urma căreia Finlanda a pierdut o parte din teritoriu. Pentru acest atac, URSS-ul a fost exclus din Liga Națiunilor.

3. Frontul de Vest: frontul de Vest al celui de-al Doilea Război Mondial a început în momentul în care Germania a invadat și ocupat Norvegia și Danemarca. După bătălia Franței, Germania a ocupat Luxemburgul, Olanda, Belgia și Franța. În timpul Bătăliei Marii Britanii, Germania Nazistă a încercat să forțeze o pace cu Marea Britanie. Războiul pe acest front a fost reluat cu debarcarea aliată din Normandia. Succesul acestei debarcări a dus la eliberarea Franței și, în cele din urmă, la înfrângerea Germaniei de către Corpul Expediționar Aliat.

Invadarea Norvegiei și Danemarcei: Operaţiunea Weserübung a fost numele de cod al planului german de invadare a Norvegiei şi Danemarcei.

Bătălia pentru Franța: bătălia pentru Franţa, cunoscută sub denumirea „Căderea Franţei”, a avut loc în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, forţele germane au invadat Ţările de Jos şi Franţa.

Bătălia pentru Marea Britanie: bătălia Marii Britanii a fost o bătălie aeriană ce a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. RAF, Forțele Aeriene Britanice, au apărat insula Marii Britanii de Luftwaffe, Forțele Aeriene Germane.

4. Campania din Balcani: campania balcanică al celui de-al Doilea Război Mondial a început atunci când italienii au invadat Grecia. Ofensiva italiană s-a oprit, iar un contraatac grecesc i-a împins pe aceștia înapoi în Albania. Germania a căutat să ajute Italia printr-un atac asupra Greciei. Britanicii au debarcat trupe în Grecia pentru a-și ajuta aliatul. O lovitură de stat în Iugoslavia l-a determinat pe Hitler să ordone cucerirea acestei țări. Campania s-a terminat cu înfrângera Greciei și Iugoslaviei de către Germania. Cele două țări au fost apoi ocupate de către forțele Axei până când Germania a început să piardă războiul pe frontul de Est.

Invadarea Balcanilor: după venirea sa la putere, dictatorul italian Benito Mussolini a urmărit să domine Albania. Astfel, înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, forţele italiene au invadat Albania, anexând-o Regatului Italiei.

5. Frontul de Est: frontul de Est european al celui de-al Doilea Război Mondial a început atunci când Germania Nazistă a lansat operațiunea Barbarossa, de invadare a Uniunii Sovietice. După ce germanii au eșuat în efortul de a captura Moscova au mai fost înfrânți la Stalingrad și Kursk, iar inițiativa războiului a trecut de partea URSS-ului. Campania s-a încheiat atunci când Uniunea Sovietică a înfrânt Germania Nazistă în cadrul Bătăliei pentru Berlin.

Operațiunea Barbarossa: operaţiunea Barbarossa a fost numele de cod al invaziei Uniunii Sovietice de către forţele Axei. Operaţiunea a fost numită după împăratul Frederik I Barbarossa, conducătorul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, un lider al cruciadelor secolului al XII-lea.

Bătălia de la Stalingrad: bătălia de la Stalingrad, Volgogradul de astăzi, a avut loc între Uniunea Sovietică şi forţele Axei. Bătălia este adesea citată ca fiind unul dintre punctele de cotitură ale războiului. Lupta s-a desfăşurat în trei mari etape: asediul german asupra oraşului, bătălia din interiorul oraşului şi contraofensiva sovietică. Aceasta din urmă a prins şi a distrus Armata a 6-a germană în oraș.

Bătălia de la Kursk: bătălia de la Kursk, purtând numele de cod Operaţiunea Zitadelle-Citadela, a fost ultima mare ofensivă blitzkrieg pe frontul de est. Bătălia a rămas până în ziua de astăzi cel mai mare conflict de blindate din istoria omenirii.

6. Africa de Nord: campania nord-africană a fost purtată între puterile Aliate și cele ale Axei. Multe dintre acestea au avut interese coloniale în regiune. Campania a început cu declarația de război italiană împotriva Marii Britanii. În timpul operațiunii Compass, britanicii au distrus Armata a 10-a italiană. Afrika Korps, corpul expediționar african german, a fost trimis pentru ajutorarea italienilor. Au urmat o serie de bătălii pentru controlul Libiei și a unor părți din Egipt. Campania și-a atins punctul culminant odată cu cea de-a doua bătălie de la El-Alamein. Acolo forțele germane au fost înfrânte de britanici. După această înfrângere, și debarcarea anglo-americană în Algeria și Maroc, germani și-au început marșul de retragere înspre Tunisia. Acolo au fost înfrânți de către armatele Aliate.

Bătăliile de la El Alamein: prima bătălie de la El Alamein a fost purtată în cadrul campaniei din deşertul de Vest al Africii. Lupta s-a dat între forţele Axei, conduse de Generalul Erwin Rommel, şi forţele Aliate, comandate de Feldmareşalul Claude Auchinleck.

7. Frontul Mediteranean: după înfrângerea germanilor în Africa de Nord, forțele aliaților au organizat o invazie a Siciliei. Succesul acestei operațiuni a dus la invazia aliată a Italiei. După ce a avut loc debarcarea în Italia, aliații și-au început marșul înspre Roma. Orașul a fost capturat de îndată ce aliații au obținut victoria în cadrul bătăliei de la Monte Cassino și debarcarea de la Anzio. După căderea Romei, germanii s-au retras înspre Nordul Italiei unde au fost infrânți în primăvara următoare.

Invazia Aliată în Sicilia: debarcarea Aliaţilor în Sicilia, purtând numele de cod Operaţiunea Husky, a fost o campanie majoră a celui de-al Doilea Război Mondial. În cadrul acestei operațiuni, Aliaţii au atacat și au capturat Sicilia din mâna forțelor Axei. În acest fel, au deschis drumul spre Italia continentală.

Campania italiană: invazia Italiei a avut loc în contextul obţinerii victoriei în cadrul bătăliei pentru Sicilia.

8. Frontul din Asia-Pacific: la 7 decembrie 1941 aviația niponă bombardează baza navală americană de la Pearl Harbor, determinând intrarea S.U.A. în conflictul mondial, eveniment decisiv pentru deznodământul războiului. În lunile următoare flota japoneză obține importante succese în luptele cu britanicii, ocupând Thailanda, insulele Guam, Wake, Gilbert, Filipinele,  Malaysia, Indonezia, arhipelagul Aleutinelor, insulele Solomon și Nordul insulei Noua Guinee, de unde amenința Australia, pericol îndepărtat de bătăliile aeronavale din Marea Coralilor și insulele Midway (mai-iunie 1942), câștigate de americani. În 1943, americanii și australienii recuceresc insula Guadalcanal, arhipelagul Aleutine, Noua Guinee, insulele Gilbert. După distrugerea flotei japoneze  în golful Leyte (octombrie 1944), sunt recucerite Filipinele (ianuarie 1945) și atacate chiar insulele Japoniei (Iwo Jima și Okinawa, februarie-aprilie). Pe continent, japonezii sunt învinși în Birmania (mai), deși își mențin temporar pozițiile în Indochina franceză. Cele doua bombe atomice lansate de S.U.A. la Hiroshima (6 august) și Nagasaki (9 august) determină capitularea Japoniei (14 august 1945). La 8 august, URSS declară război Japoniei și Armata Roșie intra în Manciuria. Trupele americane debarcă în Japonia (26 august) și actul de capitulare este semnat la 2 septembrie 1945, data oficială a încheierii războiului mondial.

9. Conferințele din timpul războiului: conferințele de la Teheran, Potsdam și Ialta au fost întâlniri importane între cele 3 Mari Puteri Aliate ale celui de-al Doilea Război Mondial: Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică și Marea Britanie. Aceste întâlniri au fost fundamentale pentru stabilirea strategiei Aliaților în timpul războiului, dar și pentru stabilirea unor directive privitoare la organizarea  lumii post-belice.

CELE MAI IMPORTANTE 10 BĂTĂLII ALE CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL:

 Al Doilea Război Mondial a fost cel mai sângeros conflict din istorie. Lumea se afla într-o stare permanentă de „război total“. Fiind motivați de ameninţarea tiraniei globale, aliaţii au câştigat războiul, dar victoria a fost marcată de multe bătălii. Totuşi, zece bătălii au schimbat cursul războiului. Iată topul 10 al celor mai importante bătălii din război:

10. Bătălia Franţei: Hitler a invadat Ţările de Jos ( Olanda, Luxemburg, Belgia) şi Franţa. Armata germană era depăşită numeric de aliaţi, numai că naziştii i-au atras într-o cursă. După ce nemţii au cucerit Ţăprile de Jos, armata franceză şi Forţele Expediţionare ale Marii Britanii (FEMB) s-au mutat înspre nord pentru a îi „întâmpina” pe nemți. Acest lucru le-a permis germanilor să atace prin Ardeni, să treacă prin defensiva aliaţilor şi să se îndrepte înspre Canalul Mânecii, încercuind foreţele franceze şi britanice cu spatele la mare. Apoi, au lansat o nouă ofensivă împotriva Parisului, Franţa a căzut şi FEMB a fost evacuat la Dunkirk. Ţara a fost divizată în zone sub ocupaţie germană şi „guvernul liber” francez de la Vichy.

9. Operaţiunea „Overlord”: Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forţele germane şi forţele Aliaţilor ca parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost „Operaţiunea Overlord” şi s-a desfăşurat între 6 iunie - 19 august 1944, când Aliaţii au traversat Sena, sau, după alţi autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operaţiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldaţi, ce au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza iniţială a Operaţiunii Overlord a purtat numele de cod „Operaţiunea Neptun”. În faza iniţială a invaziei, aliaţii au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv îndeplinit între 6 - 30 iunie. Primele forţe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit şi Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate forţe substanţiale ale Franţei Libere şi Poloniei plus contingente mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda şi Norvegia. Invazia din Normandia a început cu acţiunile aeropurtate ale trupelor de paraşutişti şi ale infanteriei transportate cu planoare şi cu atacuri masive ale aviaţiei, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie. În dimineaţa zilei de 6 iunie a fost declanşată acţiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forţele destinate acţiunii au început deplasarea în „Ziua Z/D Day” din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod şi mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acţiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise şi la eliberarea Parisului la sfârşitul luni august 1944. Bătălia din Normandia a fost descrisă de Adolf Hitler astfel: „În răsărit, imensitatea spaţiilor ne va .... permite o pierdere de teritoriu ... fără ca şansele de supravieţuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu  acelaşi lucru se întâmplă în Occident! Dacă inamicul va avea succes aici ... vor urma consecinţe de proporţii uriaşe în foarte scurt timp”. Germania a fost forţată să-şi întărească frontul de vest cu resurse de la cel de est şi de la frontul italian. Rezultatul a fost victoria aliaţilor.

8. Bătălia de la Guadalcanal: Numele de cod a fost „Operation Watchtower” (Operaţiunea Turnul de Veghe) în cadrul forţelor aliate. S-a desfăşurat între 7 august 1942 şi 9 februarie 1943 în zona Insulei Guadalcanal şi a făcut parte din teatrul de operaţiuni din Pacific al Celui de-al Doilea Război mondial. Această campanie militară a fost aprig disputată pe uscat, pe mare şi în aer şi a fost prima ofensivă majoră lansată de forţele aliate împotriva Imperiului Japonez. La 7 august 1942, forţele aliate, predominant americane, au iniţiat debarcări pe insulele Guadalcanal, Tulagi şi Florida (Nggela Sule) din Insulele Solomon cu scopul de a împiedica utilizarea lor de japonezi ca baze pentru a ameninţa rutele de aprovizionare dintre SUA, Australia şi Noua Zeelandă. Aliaţii intenţionau să utilizeze Guadalcanal şi Tulagi ca baze ale unei campanii de a ocupa sau neutraliza marea bază japoneză de la Rabaul de pe New Britain. Aliaţii au depăşit numeric pe japonezi, care ocupaseră insulele din mai 1942 şi au capturat Tulagi şi Florida, precum şi un aerodrom (ulterior denumit Henderson Field) care era în construcţie pe Guadalcanal. Surprinşi de ofensiva aliată, japonezii au efectuat între august şi noiembrie 1942 câteva tentative de a recupera Henderson Field. Trei bătălii terestre majore, cinci mari bătălii navale, şi bătălii aeriene continue şi aproape zilnice au culminat cu Bătălia Navală de la Guadalcanal de la începutul lunii noiembrie 1942, în care s-a efectuat ultima tentativă japoneză eşuată de a debarca suficienţi soldaţi pentru a reocupa Henderson Field. În decembrie 1942, japonezii au renunţat să mai încerce să recâştige Guadalcanal şi au evacuat restul forţelor la 7 februarie 1943. Campania de la Guadalcanal a fost o victorie strategică importantă a forţelor aliate împotriva japonezilor pe teatrul din Pacific. Japonezii ajunseseră la apogeul cuceririlor lor în Pacific, iar Guadalcanal a reprezentat trecerea Aliaţilor de la operaţiunile defensive la o ofensivă strategică pe acest teatru de operaţiuni, ofensivă ce a avut ca rezultat capitularea Japoniei la sfârşitul războiului.

7. Bătălia din Golful Leyte: Bătălia a avut loc în apropierea insulelor Filipine, lângă insulele insula Leyte şi insula Samar, între 23-26 octombrie 1944. S-a desfășurat între forţele americane şi australiene combinate şi Marina Imperială Japoneză. La 20 octombrie trupele Statelor Unite au invadat insula Leyte ca parte a strategiei de izolare a Japoniei de ţările ocupate în Asia de Sud Est şi în special privarea forţelor şi industriei japoneze de resursele vitale de petrol. Marina Imperială Japoneză şi-a mobilizat aproape toate forţele navale rămase în încercare de a înfrânge trupele aliate de invazie, dar a fost respinsă de flotele Flota a 3-a Americană şi Flota a 7-a Americană a Forţelor Navale ale Statelor Unite. Marina Imperială Japoneză nu a reuşit să-şi atingă obiectivele, a suferit pierderi grele şi nu a reuşit niciodată în viitor să prezinte într-o luptă o forţă comparabilă ca mărime. Marea majoritate a navelor sale mari lipsite de combustibil aveau să rămână în baza lor pentru restul războiului din Pacific. Bătălia din Golful Leyte include patru mari bătălii navale: Bătălia din Marea Sibuyan, Bătălia din Strâmtoarea Surigao, Bătălia de la Capul Engaño şi Bătălia din Samar, precum şi alte acţiuni aeriene şi navale. Bătălia din Golful Leyte este notabilă şi pentru faptul că a fost prima bătălie în care portavioanele japoneze au organizat atacuri kamikaze. De remarcat şi faptul că în această bătălie Japonia avea un număr mai mic de avioane decât numărul navelor folosite de Forţele aliate, o demonstraţie clară a diferenţei mari dintre cele două părţi combatante în această fază a războiului.

6. Bătălia pentru Moscova: Obiectul principal al lui Hitler a fost să invadeze Moscova. Capitala URSS era considerată extrem de importantă din punct de vedere militar şi politic. Planul original prevedea cucerirea  Moscovei în primele patru luni după începerea invaziei URSS. Ploile de toamnă şi rezistenţa consolidată au încetinit trupele germane, dar în decembrie acestea au ajuns la mai puţin de 35 de km. de Moscova. Armata Roşie epuizată a fost salvată de iarna rusă teribilă şi de trupele proaspete din Siberia care erau antrenate pentru război pe timp de iarnă. Temperaturile au ajuns la -50 de grade Celsius. Trupele germane nu aveau haine de iarnă şi tancurile nu erau făcute să reziste la temperaturi aşa de joase. Pe 5 decembrie 1941, ruşii au atacat împingând înapoi armata germană. Operaţiunea Barbarossa a eşuat. Hitler avea de-a face cu un război de durată.

5. Bătălia de la Kursk: Bătălia de la Kursk (Operaţiunea Citadela), 4 iulie 1943 - 20 iulie/23 august 1943, a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontul de răsărit al celui de-al Doilea Război Mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi câmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţiunea Kutuzov şi Operaţiunea Polkovodeţ Rumianţev.  După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au câştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas până la încheierea războiului. Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriolului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingându-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară. Bătălia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atât de bine gândită, încât atunci când Armata Roşie a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitând capcana întinderii prea mari a frontului.

4. Bătălia de la Midway: Bătălia de la Midway este cea mai importantă bătălie navală din războiul din Pacific, parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Între 4 iunie şi 7 iunie 1942, la aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor şi la şase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway, şi a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze. Operaţiunea japoneză, ca şi atacul anterior de la Pearl Harbour, urmărea să elimine poziţia strategică a Statelor Unite din Pacific, dând astfel Japoniei mână liberă în stabilirea sferei sale de influenţă în „Marea zonă de prosperitate a Asiei Orientale”. Japonezii au plănuit să atragă portavioanele americane într-o capcană. De asemenea, au intenţionat să ocupe Atolul Midway ca parte a unui plan mai mare de a-şi extinde perimetrul de apărare ca răspuns la raidul Doolitle. Această operaţiune era considerată şi ca o pregătire pentru viitoarele atacuri îndreptate împotriva Insulelor Fiji şi Samoa. Pentru americani a fost esenţial că Staţia HYPO (unitatea de informaţii din Hawaii specializată în interceptarea comunicaţiilor şi în decriptarea acestora) a fost în stare să determine data şi locul atacului, Marina Militară a Statelor Unite putând astfel să pregătească propria ambuscadă. Patru portavioane japoneze şi un crucişător greu au fost scufundate cu costul unui portavion american şi al unui distrugător. Bătălia de la Midway şi uzura extenuantă din Campania din Insulele Solomon au făcut ca Japonia să nu mai poată ţine pasul cu construcţia de nave şi pregătirea piloţilor, în timp ce Statele Unite ale Americii măreau ritmul în ambele direcţii.

3. Operaţiunea Barbarossa: Operaţiunea Barbarossa a fost numele de cod secret acoperitor folosit de conducerea Germaniei naziste pentru operaţia militară de invadare a Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acţiune începută la 22 iunie 1941. Scopul iniţial al operaţiunii a fost cucerirea Rusiei Europene şi a Ucrainei până la Arhanghelsk în nord şi Astrahan în sud. Se presupune că eşecul Operaţiunii Barbarossa a dus, în cele din urmă, la înfrângerea Germaniei naziste, fiind un punct de cotitură pentru soarta celui de Al Treilea Reich condus de Adolf Hitler.  Frontul de răsărit care a fost deschis prin această operaţiune avea să devină cel mai mare teatru de lupte al celui de-al Doilea Război Mondial. Pe acest front s-au purtat unele dintre cele mai mari şi violente bătălii, cu uriaşe pierderi de vieţi omeneşti, în condiţii cumplite atât pentru germani cât şi pentru sovietici. Numele de cod al operaţiunii vine de la numele împăratului romano-german Frederic Barbarossa (1122-1190) al Sfântului Imperiu Roman.

2. Bătălia de la Stalingrad: Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură dintre cele mai importante ale celui de-al Doilea Război Mondial şi este considerată cea mai sângeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia include campania de bombardamente a oraşului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul Rusiei, atacul terestru german asupra oraşului, luptele din interiorul oraşului însuşi şi contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit şi distrus forţele germane şi ale celorlalţi aliaţi din cadrul Axei din oraş şi din raionul oraşului.  Numărul total al pierderilor este estimat la aproximativ 3 milioane de oameni. Lipsa datelor exacte este datorată refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor că sacrificiile ar fi părut prea mari şi ar fi demobilizat eforturile de război. Forţele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de pe frontul de răsărit şi nu şi-au mai revenit niciodată de pe urma acestei înfrângeri. Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat începutul eliberării patriei, luptă care a dus în cele din urmă la victoria din 1945 asupra Germaniei Naziste.

1.Bătălia pentru Anglia: Bătălia Angliei (10 iulie-31 octombrie 1940) este numele dat eforturilor Luftwaffe depuse pentru câştigarea superiorităţii aeriene asupra Royal Air Force (RAF), înaintea unei invazii terestre şi aeriene asupra Marii Britanii (Operaţiunea Leul de Mare), în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bătălia Angliei a fost prima luptă purtată integral doar de forţele aeriene. A fost de asemenea cea mai mare şi susţinută campanie de bombardamente desfăşurată până la acea dată şi primul test adevărat al teoriilor bombardamentelor strategice dezvoltate după Primul Război Mondial. Eşecul Germaniei Naziste de a distruge forţa aeriană a Angliei sau de înfrângere a stării de spirit a guvernului sau poporului britanic este considerată prima înfrângere majoră a celui de-al Treilea Reich.