DESPRE TALMUD.

 

DESPRE TALMUD

 De-a lungul unui mileniu, în intervalul de timp cuprins între anul 500 î.H. și 500 d.H. s-a cristalizat cea de-a doua carte esențială a spiritualității iudaice: Talmudul (prima carte fiind Biblia/Tanakul - Vechiul Testament). Talmudul este constituit din două cărți distincte, care se completează una pe cealaltă: Mișna și Ghemara. Lumea creștină a fost dintotdeaună curioasă să știe ce reprezintă Talmudul evreiesc. Destui cărturari și prelați creștini, dacă nu l-au putut citi, l-au exorcizat, delegitimându-l ca pe o lucrare a diavolului. Și l-au ars în autodafeuri. Anii Evului Mediu sunt martori ai rugurilor în flăcările cărora au fost aruncate cărțile Talmudului. Astăzi Talmudul nu mai este ars, dar cunoașterea sa a rămas la nivelul Evului Mediu. Lumea creștină nu știe mai nimic despre această operă de căpătâi a Iudaismului. 

Talmudul ar fi un text rasist, xenofob:

 Metoda utilizată de cei care promovează acest model narativ constă în preluarea unor citate din Talmud pe baza cărora fundamentează teza caracterului xenofob şi rasist al poporului evreu. Algoritmul este construit în trei paşi: Talmudul este cartea sfântă a evreilor; Talmudul este un text rasist şi xenofob; Evreii sunt rasişti şi xenofobi. Orice raţionament logic stă în picioare doar atâta timp cât afirmaţiile de la care pleacă au valoare de adevăr. Nu acesta este cazul nostru. Talmudul este, într-adevăr un text fundamental al Iudaismului dar el nu reprezintă altceva decât o interpretare a textului biblic. Exemplele utilizate pentru a proba caracterul rasist şi xenofob al Talmudului suferă de o triplă problemă: citare trunchiată, traducere deficitară şi/sau decontextualizare. Este absurd să afirmi că toţi cei care aparţin unui popor sunt identici şi preiau într-o manieră nediferenţiată tradiţia de care aparţin. Iudaismul este singura religie monoteistă care acceptă mântuirea non-membrilor în absenţa convertirii. Această poziţie este specifică Iudaismului rabinic a cărei creaţie fundamentală este Talmudul. Adică tocmai religia aceea acuzată că-i urăşte pe toţi ceilalţi consideră că salvarea veşnică a acestora este posibilă fără convertire. Dar haideţi să vedem despre ce vorbeam când afirmam că exemplele preluate din Talmud sunt trunchiate, prost traduse şi/sau decontextualizate. Pentru a face acest lucru analizăm cele mai dure trei acuzaţii formulate de cei care împărtăşesc acest tip de retorică: 

A. Talmudul permite uciderea ne-evreilor: Citatul utilizat pentru a demonstra această acuzaţie este: „Chiar şi cel mai bun dintre ne-evrei trebuie ucis.” (Soferim 15:10). Citatul este incomplet şi decontextualizat. În plus, cei care afirmă că Talmudul îndeamnă la uciderea ne-evreilor nu spun, sau nu ştiu, că în Talmud este de fapt preluat un fragment din Mechilta (Beshalach 2), un text rabinic important din secolul II d. H., în care se discută episodul trecerii Mării Roşii narat în Exod 14:5-7. Ceea ce rabinii discută în Mechilta nu este dreptul evreilor de a-i ucide pe ne-evrei, ci irelevanţa probităţii morale a inamicului în război. Cum ajung rabinii la această concluzie? Practica rabinică presupune interpretarea rând cu rând a textului biblic. Iată ce ne spune textul Exodului: „Faraon şi-a pregătit carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el. A luat şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători.” Plecând de la acest fragment biblic, rabinii îşi pun o întrebare surprinzătoare: ale cui erau animalele înhămate la aceste care de luptă în condiţiile în care textul biblic ne spune că animalele egiptenilor fuseseră ucise de a cincea plagă trimisă de Dumnezeu asupra Egiptului (cf. Exod 9:17), iar animalele evreilor nu fuseseră lăsate în urmă la momentul plecării din Egipt (cf. Exod 10:26)? Un singur răspuns este posibil, afirmă rabinii, animalele folosite de faraon pentru a-i urmări pe fugarii evrei aparţineau egiptenilor cu teamă de Dumnezeu, ale căror animalele supravieţuiseră celei de-a cincea plăgi tocmai datorită credinţei stăpânilor lor. Mai mult, afirmă rabinii, întrucât animalele nu s-ar fi lăsat conduse de necunoscuţi, carele utilizate pentru urmărirea fugarilor evrei erau conduse chiar de stăpânii lor, egipteni cu frică de Dumnezeu. Şi atunci, se întreabă rabinii, care este comportamentul corect pe timp de război având în vedere că în componenţa armatei adverse pot exista şi indivizi de bună credinţă? La această întrebare formulează Rabbi Shimon ben Yochai un răspuns atunci când afirmă, „chiar şi cel mai bun dintre ne-evrei trebuie ucis.” Rabbi ben Yochai nu instigă la genocid, ci exprimă o realitate istorică: în orice război sunt omorâţi şi oameni drepţi.

B. Talmudul permite furtul de la ne-evrei: Exemplul utilizat pentru a demonstra această acuzație este preluat din tratatul talmudic Baba Mezia 24a: „Evreii pot fura de la ne-evrei. Dacă un evreu găsește un obiect pierdut de un ne-evreu, nu trebuie să-l înapoieze.”  Exemplul are două probleme: 1. Nu este vorba de furt, ci de returnarea unui obiect pierdut. Talmudul, urmând linia biblică, interzice furtul şi, cu atât mai mult furtul de la un ne-evreu. J. Baba Metzia 2:5: „Este mai rău să furi de la un ne-evreu decât de la un evreu pentru că este desacrat şi numele lui Dumnezeu.” 2. Citatul este incomplet. Completarea arată aşa: „Unde se permite furtul de la un ne-evreu? Rabbi Shimon a afirmat că Rabbi Akiva a spus în drumul de la Zephirin: iată de unde ştim că furtul de la un ne-evreu este interzis  (Levitic 25:48) „el să aibă drept de răscumpărare după ce va fi vândut (unui străin).”

C. Talmudul afirmă că ne-evreii nu sunt oameni: Citatul utilizat pentru a demonstra această acuzație provine din tratatul talmudic Baba Mezia 114a-114b: „Ne-evreii nu sunt oameni. Doar evreii sunt oameni.” Citatul este incorect și incomplet. În plus, Rabbi Shimon şi Rabbi Yochan nu vorbesc despre cine este şi cine nu este om, ci despre condiţiile în care contactul cu un mormânt produce impuritate. În variantă completă și corectă textul arată aşa: Rabbi Shimon şi Yochai spun: Mormintele ne-evreilor nu produc impuritate rituală într-o localitate pentru că aşa cum se spune (Iezechiel 34:31) „Voi sunteţi oile mele, oile păşunilor mele, sunteţi oameni …” Voi (Israel) sunteţi numiţi oameni (Adam), ne-evreii nu sunt numiţi oameni.” Una dintre metodele de interpretare rabinică presupunea relaţionarea textelor biblice pentru a descifra, astfel, voinţa lui Dumnezeu. Astfel, rabinii pun laolaltă Iezechiel 34:31 cu Numeri 19:14 („Iată legea, când va muri un om într-un cort, oricine va intra în cort şi oricine se află în cort va fi necurat şapte zile”) pentru că ambele texte folosesc termenul ebraic adam pentru om. Concluzia rabinilor: dacă aşa cum afirmă Iezechiel, termenul om (adam) poate fi aplicat doar lui Israel rezultă că doar mormântul unui adam (evreu) produce impuritate. Mai merită subliniat un element, în Talmud termenul adam (om) este asociat doar lui Israel pentru a sublinia ideea apartenenţei la o comunitate unitară. Pentru ne-evrei, sunt folosiţi termeni diferiţi dar care provin din aceeaşi rădăcină: beni-adam (fiii lui Adam) sau haadam (omul). Iată două exemple: Gittin 47a: „Un ne-evreu poate să cumpere pământ în Israel pentru a săpa gropi şi grote căci aşa cum se spune (Psalmi 115:16 - T.M.) „Cerurile sunt ale Domnului dar pământul le-a dat fiilor oamenilor (beni adam).” Avodah Zarah 3a: „Rabbi Meir spunea: De unde ştim că şi un ne-evreu care se apucă de studiul Torei este precum un mare preot? Ştim din versetul (Levitic 18:5) „omul (HaAdam) care le va împlini (legile) va trăi prin ele.” În ambele exemple este evident că ne-evreul este considerat a fi parte a comunităţii umane.

Talmudul - câteva precizări asupra arderii cărților evreiești:

 De-a lungul ultimilor 2.000 de ani au fost arse cărți religioase evreiești, mai ales Talmuduri. Incendierea cărților sfinte evreiești nu a fost inventată de naziști. Au aplicat-o cu mult succes grecii și romanii, iar Talmudul a fost combătut de Biserica Romano-Catolică. Arderile de cărți apar în Mișna, într-o poveste despre Apostamus, un soldat grec din secolul al II-lea î.H.. Evenimentul este amintit și de marele istoric evreu Iosephus Flavius. Soldatul grec a găsit o carte din Tora și a ars-o. În Talmud scrie despre un mare înțelept, Rabi Hanina Ben Teradion (sec. al II-lea d.H.): romanii l-au văzut cu o carte în mână, propovăduind Tora unei mari mulțimi. L-au prins, au legat Tora de el și i-au ars împreună. Cunoașteți dictonul „unde se ard cărți, se vor arde și oameni”? Romanii au făcut-o totul deodată. Talmudul a fost finalizat nu mult înainte de anul 500 d.H.. El conține (tipărit) 10 000 de pagini în 63 de volume, precum și zeci de cărți ca anexe. Deja în anul 533 împăratul Iustinian s-a opus studiului cărții numite și „a doua tradiție”. În anul 712 vizigoții din Spania au interzis convertiților la Creștinism să citească cărți ebraice. Ei înșiși nu erau mari cărturari și nu este de mirare că cititul nu le era pe plac. În anul 1199 papa Inocențiu al III-lea a stabilit că scripturile conțin idei prea complicate, de aceea mulțimea trebuie să se bazeze doar pe comentariile bisericii. Câteva decenii mai târziu, călugărul franciscan Nicolas Donin, un evreu convertit care a tradus Talmudul, a trimis papei Gregorius IX o petiție compusă din 35 de puncte despre „aberațiile” din Talmud și jignirile la adresa creștinilor. El pretinde, printre altele, că Iisus și Maria Magdalena sunt prezentați în mod jignitor în Talmud. Într-adevăr, Iisus este prezentat ca un magician, iar Maria Magdalena ca o femeie de moravuri uşoare care se pricepea la aranjarea părului semenelor sale. Talmudul își întreabă cititorii cum ar defini o persoană care printr-o simplă poruncă reușește să-i facă să se mişte pe ologii ţintuiţi de pat?! Numele Mariei Magdalena nu vine de la orașul Magdal, cu care ea nu avea nicio legătură. În limba aramaică Megadela înseamnă „face să crească”, „are grijă de păr”, adică ceea ce în termenii moderni este o coafeză. Papa și alți conducători ai bisericii erau foarte mirați de atitudinea evreilor față de creștini, care - după părerea lor - a suferit o schimbare în răstimpul dintre Tora și Talmud. În 1240 a avut loc un „proces al Talmudului” la curtea regelui Ludovic al IX-lea, care nu era mare iubitor de evrei, suportându-i doar pentru câștigurile pe care i le aduceau. Din partea evreilor au participat patru rabini renumiți, în frunte cu Yechiel din Paris, creștinii fiind reprezentați de Nicolas Donin. Chiar dacă unii dintre participanți au fost convinși de argumentele rabinilor, până la urmă rezultatul a fost falsificat. Efectele au fost uriașe. S-a hotărât arderea cărților sfinte evreiești. În 25 iunie 1244 (mai nou s-a dovedit că era 13 iunie 1242) în Place de Grève din Paris (în fața primăriei de azi) au fost aduse 24 de căruțe pline cu cărți evreiești, și o torță enormă s-a ridicat deasupra orașului. Elevul lui Rabi Yechiel scrie că au fost arse 1.250 de cărți de Talmud, Midraș și Hagada. Și nu erau tipărite, ci manuscrise. Rezultatul este că astăzi mai există un singur Talmud în manuscris, Talmudul din München, din sec. XIV. Cărți evreiești au fost arse în Franța și mai înainte. În 1233, la Montpellier au fost arse cărțile lui Maimonide. Mai târziu arderea cărților evreiești a devenit un ritual permanent în aproape toată Europa. Din Franța ea s-a răspândit în Anglia, în Italia, inclusiv Sicilia și mai târziu în estul Europei, mai ales în Polonia Disputele au continuat. Foarte renumită a fost cea din Barcelona, din 1263. În fruntea creștinilor se afla un călugăr dominican, Pablo Christiani, (alt evreu convertit), iar în fruntea evreilor era marele înțelept Nahmanides. Bineînțeles că dominicanii au revendicat victoria, cu toate că nu a fost așa. Nahmanides a fost nevoit să se ascundă, apoi a fugit în Ereț Israel. Disputele au avut încă o consecință foarte gravă: cenzura Talmudului. Biserica Romano-Catolică în frunte cu papii a cerut evreilor să scoată din Talmud toate fragmentele unde apar creștinii. Evreii înfricoșați au aplicat aceste reguli și cel puțin zece fragmente lungi și zeci de fragmente scurte au fost eliminate. Când a apărut tiparul, aceste fragmente au fost lăsate goale în text, ele fiind adunate și păstrate în cărți necunoscute de creștini. Cele mai renumite ediții ale Talmudului, cele din Veneția și Vilnius, conțin aceste „găuri negre”. În edițiile israeliene ale Talmudului toate aceste fragmente au fost puse la loc. Pe de altă parte în bibliotecile din Vatican și din nenumărate mănăstiri, Biserica Romano-Catolică păstrează adevărate comori, manuscrise și cărți evreiești inedite pe care nimeni nu poate nici măcar să le vadă. Și în alte biblioteci se ascund asemenea cărți, de exemplu la Sankt Petersburg se află zeci de manuscrise provenite din Gniza din Cairo și care nu pot fi văzute. Trebuie amintit că au existat și creștini cu o altă atitudine față de Talmud. De-a lungul istoriei ei au studiat în profunzime Talmudul, fără să-l combată. Erau printre ei chiar oameni ai bisericii. Un exemplu este Athanasius Kircher, preot catolic german și mare om de știință, considerat ca urmașul lui Kepler. S-a interesat de domeniile cele mai felurite: geologie, egiptologie, istoria limbii chineze și câte altele, dar era și un ebraist și cabalist serios. În tinerețe a învățat limba ebraică și Talmudul cu un rabin.

O … glumă:

 Gluma de mai jos prezintă, de fapt, adevărul mai multor teorii, nu doar religioase, ci și politice. 

- Rabbi, vreau să studiez Talmud-ul.

- Vorbești aramaică?

- Nu.

- Ebraică?

- Nu.

- Ai studiat vreodată Torah?

- Nu, Rabbi, dar am absolvit Harvard cu summa cum laude în filozofie și mi-am luat doctoratul la Yale. Aș dori să-mi completez educația cu puțin Talmud.

- Mă-ndoiesc că ești pregătit pentru Talmud. Este cea mai cuprinzătoare și adâncă dintre cărți. Dacă dorești, te voi testa în domeniul logicii, iar dacă treci testul, te voi învăța Talmud-ul.

- Bine. Sunt foarte bine pregătit în domeniul logicii.

- Prima întrebare: doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?

- Spărgătorul cu fața murdară.

- Greșit. Cel cu fața curată. Fii atent la logică: Spărgătorul cu fața murdară se uită la cel cu fața curată și se gândește că fața lui este curată.  Cel cu fața curată se uită la cel cu fața murdară și se gândește că fața lui este murdară. Așadar, cel cu fața curată se spală.

- Foarte isteț. O altă întrebare, te rog.

- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?

- Am stablit asta. Spărgătorul cu fața curată se spală.

- Greșit. Amândoi se spală. Fii atent la logică: Cel cu fața murdară crede că fața lui este curată. Cel cu fața curată crede că fața lui este murdară. Așadar, spărgătorul cu fața curată se spală. Când cel cu fața murdară îl vede spălându-se, își dă seama că și fața lui trebuie să fie murdară. Așadar, amândoi se spală.

- Nu m-am gândit la asta. Te rog, încă o întrebare.

- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?

- Ei bine, știm că amândoi se spală.

- Greșit. Niciunul nu se spală. Fii atent la logică: Cel cu fața murdară crede că fața lui este curată. Cel cu fața curată crede că fața lui este murdară. Dar când cel cu fața curată nu se obosește să se spele, nici el nu se spală. Prin urmare, niciunul nu se spală. După cum vezi, nu ești pregătit pentru Talmud.

- Rabbi, te rog, mai supune-mă unui test.

- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?

- Niciunul!

- Greșit. Poate acum vei recunoaște de ce nici Harvard nici Yale nu te pot pregăti pentru Talmud. Spune-mi, cum este posibl ca doi bărbați să coboare prin același horn iar unul iese cu fața curată în timp ce celălalt are fața murdară?

- Dar tocmai mi-ai dat patru răspunsuri contradictorii la aceeași întrebare. Este imposibil!

- Nu, fiule, acesta-i Talmud-ul. Îți doresc o zi frumoasă!