DIVERSE - Partea a șaptea.

 

DIVERSE- Partea a șaptea

28. Hemingway şi salutul fascist:

 În 1938 celebrul scriitor Ernest Hemingway a fost profund tulburat de două fotografii. Una era făcută în Barcelona, Spania, şi înfăţişa un şir de copii ucişi de bombele lansate de trupele lui Franco în timpul războiului civil spaniol (1936-1939). De fapt, în ocazia respectivă, din cei 875 de morţi, 118 au fost copii. Hemingway se întreba cine a dat ordinul să fie lansate bombe asupra civililor. Hemingway a fost apoi tulburat de o ştire apărută în New York Herald Tribune potrivit căreia cardinalul Patrick Hayes se ruga la New York pentru victoria forţelor armate ale generalului Franco în Spania. Dar care era cea de-a doua fotografie care l-a tulburat pe autor? Era o fotografie care înfăţişa ofiţeri din armata spaniolă şi clerici stând în faţa catedralei Santiago de Compostela, din nordul Spaniei, şi salutând trupele aflate în marş. Ce era atât de tulburător în aceasta? Hemingway a scris: „Îl recunosc pe generalul Aranda şi pe generalul Davila şi recunosc salutul pe care-l dau. Este vechiul şi obişnuitul salut al armatei spaniole. Ceea ce nu recunosc este salutul episcopului de Lugo, al arhiepiscopului de Santiago, al canonicului de Santiago şi al episcopului de Madrid. Să fie oare salutul fascist? Să fie salutul naziştilor şi al italienilor fascişti?” Într-adevăr era! Priveliştea copiilor ucişi de bombele lansate de catolici şi a episcopilor catolici dând salutul nazisto-fascist l-a tulburat pe Hemingway. Probabil el ştia că, clerul catolic spaniol binecuvântase războiul civil din Spania ca pe o cruciadă sfântă. Peste 500.000 de spanioli şi-au pierdut viaţa în acest conflict ideologic care i-a servit drept repetiţie generală lui Hitler în vederea celui de-al Doilea Război Mondial.

29. De ce este numită „propagandă”?

 În 1622, papa Grigore XV a întemeiat o congregaţie, sau comisie, formată din 13 cardinali, 2 prelaţi şi un secretar pentru supravegherea activităţii misionarilor Bisericii Catolice. El a numit-o Congregatio de Propaganda Fide - Congregaţia pentru propagarea credinţei - sau, pe scurt, Propaganda. Cu timpul, acest cuvânt a ajuns să însemne orice efort de a răspândi idei sau concepte în scopul facerii de prozeliţi. Astăzi cuvântul „propagandă” este adesea asociat cu denaturarea unor fapte, cu influenţarea necinstită a minţii oamenilor cum ar fi, de exemplu, în timp de război. Dar unele autorităţi consideră că şi cea mai bună publicitate poate fi numită pe bună dreptate propagandă, îndeosebi dacă ea recurge la putere de convingere. The World Book Encyclopedia spune: „Educatorii din societăţile democratice îi învaţă pe oameni cum să gândească, dar propagandiştii le spun ce să gândească”.

30. O încântătoare staţiune termală:

 Scena s-a petrecut cu sute de ani în urmă. Împăratul romano-german Carol IV şi însoţitorii săi se întorceau spre casă obosiţi după o partidă de vânătoare infructuoasă. Deodată, le-a sărit înainte un cerb robust. Câinii s-au repezit lătrând după el, iar vânătorii, uitând de oboseală, i-au urmat plini de energie. Cerbul i-a condus la marginea unei stânci abrupte şi apoi a sărit curajos în valea care se afla dedesubt. Vânătorii şi câinii lor au coborât pe un drum mai lung şi mai puţin primejdios, dar când au ajuns la baza stâncii cerbul dispăruse. Vânătorii au găsit însă acolo altceva - un izvor de apă termală ce ţâşnea din pământ. Carol IV a declarat în mod solemn că avea să construiască acolo o staţiune termală care îi va purta numele. Şi, potrivit legendei, aşa s-a născut oraşul cehoslovac Karlovy Vary, din partea vestică a Bohemiei.

Izvoare de apă termală: De unde provin aceste izvoare termale? Potrivit unor cercetări geologice recente, o parte din precipitaţiile care cad pe munţii din apropiere se infiltrează în sol şi se preling prin nenumăratele fisuri din granit. În timp ce pătrunde tot mai adânc în pământ, apa spală rocile încărcându-se astfel cu minerale. În cele din urmă, la o adâncime de circa 1.500 de metri, apa, bogată acum în minerale şi carbon, este înfierbântată de stâncile calde. Sub presiunea exercitată de vaporii de apă şi de dioxidul de carbon din straturile mai adânci ale pământului, apa minerală se ridică la suprafaţă formând faimoasele izvoare termale. Cele 12 izvoare termale care există aici au temperaturi cuprinse între 41 şi 72°C. Fiecare izvor diferă de celelalte în ce priveşte conţinutul de minerale. Se înţelege deci că şi proprietăţile curative ale fiecăruia sunt diferite. Potrivit calculelor, aceste izvoare aduc în total la suprafaţă 18 tone de compuşi minerali în fiecare zi.

Efectul curativ al apelor termale: Oamenii dau năvală spre aceste izvoare de apă în speranţa de a se vindeca de tot felul de boli, începând de la ulcer, calculi biliari, alergii alimentare şi diabet până la obezitate şi gută. Se spune că izvoarele de apă le-au adus uşurare pacienţilor care au suferit recent operaţii la stomac sau intestine, sau care sufereau de unele boli contagioase, cum ar fi hepatita. Metodele de tratament sunt complexe, dar toate constau în principal în a bea apă. Se bea din izvorul adecvat de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă. Tratamentul poate să includă şi băi de ape minerale, băi de ape carbogazoase şi oxigenate, reflexoterapie, băi de nămol şi alte proceduri. Uneori se mai adaugă şi un regim alimentar strict şi exerciţii fizice. În Cehia, medicii şi sindicatele selecţionează pacienţii pentru tratamentul în staţiuni cu ape termale. Afluenţa este atât de mare încât este criză de spaţiu. Recent, în staţiune au fost renovate multe clădiri şi construite altele noi. Cu toate acestea nu există încă suficient spaţiu pentru toţi cei care doresc să vină aici. De aceea, vizitatorii sunt precauţi, făcând cu mult timp înainte aranjamente în vederea cazării.

Un tur al oraşului: În oraşul Karlovy Vary domneşte o atmosferă fermecătoare şi relaxantă, apreciată de mult timp de vizitatori. Faţadele albe ale caselor construite pe colinele împădurite oferă o privelişte încântătoare, asemănătoare cu cea a unui şir de prăjituri în vitrina unei cofetării. Pe malurile râului Teplá pot fi văzuţi copii aruncând bucăţi de pâine păstrăvilor. Este ceva obişnuit să vezi clienţi stând la rând în magazine pentru a cumpăra renumitele specialităţi culinare locale. Cristalul de Bohemia străluceşte din vitrinele magazinelor. Fabrica de sticlă Moser din Karlovy Vary exportă în lumea întreagă cupele sale de cristal. În timp ce traversează aleile cu castani, rododendri şi liliac alb, vizitatorii pot auzi cântecul păsărilor din pădurile care acoperă colinele. Pe aici obişnuia să se plimbe poetul german Johann Wolfgang von Goethe cu carnetul său de notiţe. El i-a prezentat acest peisaj faimosului compozitor Ludwig van Beethoven, care a compus aici cea de-a opta simfonie a sa. Da, începând din secolul al XVII-lea, cei mai renumiţi compozitori din lumea muzicii s-au plimbat pe străzile acestui oraş. În afară de Beethoven îi mai menţionăm pe Carl Maria von Weber, Niccolò Paganini, Frédéric Chopin, Franz Liszt şi Johannes Brahms. Tot aici Robert Schumann, la vârsta de nouă ani, a ascultat fermecat un concert de Ignaz Moscheles, experienţă pe care nu a uitat-o niciodată. De asemenea, împăratul austriac Franz Joseph I a ordonat să se construiască pentru el şi pentru familia sa Băile imperiale. Astăzi pacienţii fac baie aici în căzi de alamă, în timp ce împăratul folosea una de aur.

O bună sănătate pentru toţi: Problemele cauzate de civilizaţie, incluzând poluarea mediului înconjurător, suprapopularea, abuzul de alcool, fumatul, imoralitatea şi stilul de viaţă sedentar sunt responsabile de o mare parte din maladiile secolului al XXI-lea. Mulţi caută uşurare îndreptându-se spre staţiuni termale, cum este cea din Karlovy Vary. Din păcate însă unii dintre cei care vin aici pentru tratament nu renunţă la fumat sau la stilul lor de viaţă imoral nici măcar pentru perioada cât stau aici. Aceasta le cauzează neplăceri celorlalţi vizitatori. Mai există o problemă. Regiunea din împrejurimile oraşului Karlovy Vary este bogată în minerale naturale, cum sunt cărbunele şi caolinul. Însă exploatarea industrială a acestor resurse naturale a poluat acest minunat mediu înconjurător. Cu toate acestea, se pare că mulţi găsesc înviorare şi uşurare venind să se trateze la Karlovy Vary.

31. Fascinat de simpaticul koala:

 Una dintre cele mai încântătoare surprize trăite în trecut cu ocazia vizitării unor ţinuturi noi şi neexplorate trebuie să fi fost descoperirea unor animale neobişnuite şi interesante. Cu siguranţă, aşa s-a întâmplat în Australia după anul 1788. Pe atunci, în jurul portului Jackson (actualul Sydney) au fost întemeiate colonii penale formate din deţinuţi aduşi din Anglia în Australia. Zece ani mai târziu, un deţinut pus în libertate, devenind explorator, s-a îndreptat spre regiunea muntoasă sudică, pătrunzînd 130 de kilometri spre interior. El a avut o surpriză plăcută când a văzut pentru prima dată australianul koala. Acesta era, a scris el, „un alt gen de animal pe care băştinaşii îl numesc „cullawine”, care seamănă mult cu leneşul American”. V-ar face plăcere să examinaţi acest încântător pachet de blană care, peste două sute de ani mai târziu, a devenit o adevărată atracţie pentru turiştii care vizitau această ţară pârjolită de soare, Australia? Probabil că da, căci dorinţa pe care şi-o exprimă vizitatorii, pe lângă cea de a vedea un cangur, este „cea de a-l vedea şi mîngâia pe acest simpatic ursuleţ de pluş”.

Nu este un urs propriu-zis: Fără îndoială, koala este un animal micuţ şi simpatic. El atinge doar 80 de centimetri lungime şi arată ca un ursuleţ de pluş, cu un bot ca un nasture şi cu o blană frumoasă şi moale. Dar veţi fi probabil surprinși aflând că, de fapt, el nu aparţine familiei urşilor! Oh, da, el este numit frecvent ursul koala sau ursul australian. Dar toate aceste nume nu sunt potrivite. Departe de a fi din familia urşilor, koala se aseamănă mai mult cu vombatul, un alt mamifer marsupial australian foarte asemănător castorului. The Australian Encyclopaedia descrie o imagine fascinantă a acestei captivante şi simpatice creaturi: „Koala are corpul robust, blană deasă şi mătăsoasă de culoare gri-cafenie pe spate, şi albă-gălbuie pe piept, urechi rotunde şi mari, acoperite cu blană, şi un bot mare, dur ca pielea, asemănător unei trompe; este un bun căţărător, dar pe sol este stângaci”. Ajuns la maturitate, koala cântăreşte circa 14 kilograme. În sălbăticie, poate trăi 20 de ani. În captivitate, unii au trăit până la 12 ani. La fel ca şi cangurul australian, koala este un marsupial (de la cuvântul latinesc marsupium, care înseamnă „buzunar” sau „pungă”) şi dezvoltarea sa embrionară este tipică marsupialelor. Micuţi la naştere, puii de koala încă nu sunt complet dezvoltaţi şi intră fără să fie ajutaţi în marsupiul mamei, unde se fixează de unul din cele două mameloane ale sale. Şase luni mai târziu, micuţul urmaş este complet dezvoltat şi poate părăsi marsupiul pentru scurte perioade de timp. Dar după aproximativ două luni, el este chiar prea mare pentru a reintra în el. Ce face el acum? Nicio problemă! El se urcă pe spinarea mamei sale, ţinându-se cu putere în timp ce ea se caţără prin copaci. Însă, aceste călătorii frauduloase nu pot dura veşnic, aşa că după alte cinci sau şase luni, juniorul trebuie să se întreţină singur. Dar pentru această scurtă perioadă de timp, este o privelişte încântătoare să o vezi pe koala-mamă transportându-şi fericită puiul, care se ţine cu putere de blana ei. După ce îşi părăseşte mama, tânărul koala duce o viaţă relativ solitară şi nu intră în contact cu alţii decât în timpul împerecherii.

O dietă alcătuită din frunze: Numele koala provine dintr-un cuvânt indigen care face aluzie la faptul că animalul bea foarte puţin. Dar cum poate el trăi fără apă? Asimilând roua şi umezeala din frunzele de eucalipt cu care se hrăneşte. Frunze de eucalipt? Da, koala mănâncă circa 50 de soiuri diferite de eucalipt, dar mai puţin de o duzină din ele constituie hrana lor favorită. Unele specii mai cunoscute de eucalipt sunt: Eucalyptus tereticornis, Eucalyptus punctata şi Eucalyptus globulus. Un koala adult consumă zilnic circa un kilogram, un kilogram şi jumătate de frunze, mestecându-le bine, fără grabă. Ei îşi petrec cea mai mare parte a timpului sus în eucalipţi, coborând doar pentru a se deplasa la un alt eucalipt. Pe sol ei se deplasează greoi şi neîndemânatic. Întrucât sunt animale nocturne, cea mai mare parte a zilei o petrec dormind, cocoţaţi pe cele mai înalte crăci ale copacilor. Incomod? Se pare că nu, iar poziţia aceasta le oferă o protecţie excelentă împotriva eventualelor animale de pradă.

Pot fi domesticiţi? Dacă sunt luaţi de foarte mici, koala pot fi domesticiţi şi devin animale de casă afectuoase. Un cuplu din North Queensland a crescut un pui de koala de când acesta avea trei luni. Fiind foarte micuţă ea plângea în fiecare noapte până într-o zi când i s-a găsit o „mamă” sub forma unei blăni de koala înfăşurată în jurul unei perne şi aşezată în coşul ei. Până când a fost suficient de mare pentru a mânca frunze de eucalipt, Teddy - acesta era numele ei - a fost hrănită cu lapte de vacă, pe care îl lingea ca o pisicuţă. Problema a fost că Teddy s-a obişnuit atât de mult cu oamenii, încât nu suporta să fie lăsată singură şi îi plăcea să fie plimbată ca un copil. Ea a devenit o adevărată pacoste. Viaţa ei fericită a durat 12 ani. Într-adevăr, koala pot fi domesticiţi, dar în Australia este în prezent ilegal să fie ţinuţi ca animale de casă.

Cândva decimaţi, dar în prezent protejaţi: La începutul secolului XX, koala erau atât de numeroşi, încât se spune că pe continent existau milioane. Dar, ei erau o pradă foarte uşoară, dat fiind faptul că dorm ziua pe ramurile de eucalipt, astfel încât mii dintre ei au fost ucişi doar din distracţie. Apoi, când blana lor moale de culoare gri-argintie a început să fie solicitată, a început un adevărat masacru. De exemplu, în 1908 numai în Sydney au fost vândute aproape 60.000 de blănuri de koala. Iar în 1924, din statele orientale ale Australiei au fost exportate peste două milioane de blănuri. Din fericire, guvernul federal australian a observat că această creatură simpatică era ameninţată cu dispariţia, şi în 1933 a emis o lege pentru interzicerea exportului de koala şi de produse derivate din acesta. Koala este acum o specie ocrotită. Alte ţări au încercat să ţină aceste animale în grădinile lor zoologice, dar fără succes. Este dificil să li se furnizeze dieta lor specială de frunze proaspete de eucalipt. În statul american California s-a obţinut însă un succes, în mare parte deoarece climatul de aici este prielnic cultivării eucalipţilor. Acum, grădinile zoologice de la San Diego şi Los Angeles au populaţii de koala sănătoase şi viguroase. Mai recent, câţiva koala au fost trimişi în Japonia, unde sunt utilizate metode studiate cu atenţie pentru a-i menţine într-o bună stare de sănătate.

Va supravieţui simpaticul koala? Dacă se iau măsuri preliminare pentru prevenirea distrugerii lor iraţionale, este posibil ca perspectivele sale de supravieţuire să crească. Autorul Ellis Troughton şi-a încheiat cartea sa Furred Animals of Australia cu această dorinţă plină de speranţă: „Fascinantul koala este cu totul inofensiv oriunde s-ar afla. Ce încântare ar fi pentru toţi dacă ei ar fi atât de numeroşi, încât să viziteze gospodăriile şi suburbiile aşa cum o face adesea oposumul! Fie ca numărul lor să crească în mod miraculos, iar ei să poată mânca în pace frunze în rezervaţiile natural”. Iubitorii de animale de pretutindeni împărtăşesc această speranţă nu numai cu privire la simpaticul koala, ci cu privire la toate creaturile minunate care trăiesc alături de noi pe planeta Pământ, creaturi care au fost aşezate aici pentru plăcerea şi bucuria noastră.

32. Când visurile de pace au fost spulberate!

 Foarte puţini oameni s-au aşteptat ca anul 1914 să fie un an ieşit din comun. De fapt, în anii precedenţi, viitorul li s-a părut oamenilor deosebit de luminos. Ştiinţa avea succes în tratarea bolilor. Iar războiul? Ei bine, aşa cum spunea în februarie 2018 ziarul Vaticanului L’Osservatore Romano, înainte de 1914 oamenii „credeau că războiul fusese exilat în cel mai îndepărtat colţ de memorie al istoriei” şi că omul trăia cel puţin „într-o eră în care războiul era oprit de guverne şi de oameni luminaţi”. Însă, 1914 şi anii care au urmat i-au rezervat câteva surprize crude omenirii mulţumite de sine. Prima a fost aşa-numitul Război cel Mare din 1914-1918 care a spulberat visurile de pace. De fapt, L’Osservatore Romano l-a numit „primul mare măcel din istoria modernă, marcat, printre alte lucruri, de descoperiri tehnice despre care marii savanţi ai generaţiilor trecute crezuseră că sunt dedicate unor scopuri paşnice”. Războiul şi-a bătut joc de ştiinţă ca mijloc de realizare a păcii; în schimb, ştiinţa i-a conferit războiului capacitatea fără precedent de ucidere în masă. Iar când măcelul războiului a trecut, a început un alt masacru. Gripa spaniolă din anii 1918-1919 a ucis peste 50 de milioane de oameni - mai mult chiar decât înspăimîntătorul instrument al Războiului celui Mare. S-au luat măsuri extreme; răspândirea bolii a fost declarată drept crimă în unele ţări. Poliţia chiar îi aresta pe oamenii care strănutau în public! (Vă amintiți de … perioada Covidului? Nimic nou sub Soare!) Dar în zadar. Asemenea unui uragan, boala a înaintat nestânjenită pînă când i-a trecut furia. Oraşe întregi au fost şterse din existenţă. Cadavrele au fost adunate la morgi. Era schimbărilor inaugurată în 1914 a ameţit omenirea. Iluziile omenirii cu privire la victoria asupra războiului şi a bolii, visurile sale cu privire la o lume a păcii făurită de înţelepciunea umană, au fost sfâşiate în bucăţi. Iar pe măsură ce lucrurile continuau să se înrăutăţească, pe măsură ce Războiul cel Mare era retrogradat la poziţia de Primul Război Mondial de către uriaşul său succesor, Al Doilea Război Mondial, pe măsură ce boala, sărăcia, foametea şi nelegiuirea continuau să ia proporţii epidemice în toată lumea, istoricii începeau să recunoască anul 1914 ca un an de mare cotitură în istoria umană.