ÎMPĂRĂȚIA DE O MIE DE ANI. Studiu - Partea a treia.

 

ÎMPĂRĂȚIA DE O MIE DE ANI. Studiu - Partea a treia

1. Creștinii și speranța Mileniului Mesianic: „Vie Împărăția Ta! Facă-se voia Ta precum în Cer așa și pe Pământ.” - Matei 6:10.

 Bisericile Ortodoxă și Romano-Catolică şi chiar majoritatea marilor confesiuni protestante nu le vorbesc niciodată credincioşilor lor despre speranţa Mileniului. Dimpotrivă, ele îi dau cu dispreţ acestei credințe/speranțe numele de „milenarism”, iar pe adepţii săi îi numeşte „milenarişti.” Personal nu-mi este ruşine de această credinţă, căci fapte istorice de necombătut dovedesc că şi primii creştini o împărtăşeau!

Primii creștini au fost numiți „milenariști”! Iată ce spune The Encyclopedia Americana cu privire la creştinii care cred în domnia milenară a lui Hristos: „Cei care cred aşa sunt numiţi milenarişti sau chiliaşti, iar doctrina lor este chiliasmul (din grecescul chilioi - o mie). Toată lumea este de acord în a recunoaşte că această opinie era, dacă nu generalizată, atunci cel puţin foarte răspândită în biserica primară.” Cât despre Encyclopedia Universalis, ea spune: „În Occidentul creştin, milenarismul a cunoscut o mare vitalitate în cadrul iudeo-creştinismului şi în cadrul creştinismului primelor trei secole. Milenarismul era foarte adânc înrădăcinat în creştinismul primelor secole.” Avem toate motivele să credem că primii creştini nutreau deja speranţa în legătură cu domnia milenară a lui Hristos înainte ca apostolul Ioan să scrie Revelaţia/Apocalipsa la sfârşitul primului secol al erei noastre. Într-adevăr, citirea profeţilor evrei le transmisese o gustare anticipată a minunatei speranţe milenariste pe care Hristos a prezentat-o în Revelaţia /Apocalipsa capitolele 20 şi 21. Exact acest lucru  îl confirmă The Encyclopedia Britannica, ediţia 1970, care spune: „Noţiunea de milenarism la primii creştini provenea în principal din speranţele escatologice ebraice,  adică din speranţele referitoare la destinul final al omenirii şi al lumii.” New Encyclopoedia Britannica (1977 în 30 de volume) ne oferă următorul comentariu: „Cartea Revelaţiei a desăvârşit înglobarea în creştinism a apocaliptismului ebraic -  aşteptarea unei distrugeri definitive a răului şi a unui triumf al binelui. Pe tot parcursul primilor o sută de ani ai istoriei creştine între (33 şi 133), această formă de milenarism, sau chiliasm (din cuvântul grec pentru 1 000) a fost învăţată curent şi acceptată în sânul bisericii.” Unii vor replica: „Poate, dar speranţa milenaristă a acelor primi creştini nu se referă la pământ. Era o speranţă cerească.” Să vedem dar ce ne descoperă Biblia şi faptele istorice.

Persistența credinței într-un paradis terestru: După cum confirmă numeroase dovezi, niciodată primii creştini nu s-au gândit că venirea lui Mesia sau Hristos ar fi anulat ansamblul de profeţii şi de promisiuni consemnate în Scrierile ebraice/Vechiul Testament referitoare la restabilirea paradisului pe pământ. Opera Dictionnaire de Théologie Catholique recunoaşte următorul fapt: „Originile milenarismului sunt anterioare erei creştine. În speranţele lui Israel trebuie căutat punctul de plecare al credinţei în Împărăția terestră al lui Mesia.” În A History of Christianity istoricul Kenneth Scott Latourette a scris următoarele în legătură cu primii creştini care aşteptau a doua venire a lui Hristos: „Mulţi au adoptat opinia că înainte de îndeplinirea completă a scopului lui Dumnezeu şi de îndeplinirea perfectă a voinţei sale, lucruri pe care toţi creştinii le aşteptau, Hristos va reveni, va stabili Împărăția Sa pe pămînt şi va domni timp de o mie de ani. Ideea despre o epocă mesianică de o mie de ani nu era specifică doar pentru creştini; era cuprinsă şi în iudaism.” Aşadar ne găsim în faţa unei acumulări de dovezi care arată că primii creştini erau cu totul „milenarişti,” de vreme ce se numeau aşa cei ce sperau într-o domnie milenară a lui Hristos Mesia. Iisus nu a distrus speranţa mesianică iniţială a evreilor, aceea a restabilirii unui paradis pe pământ în timpul mileniului.

Hristos nu a distrus speranța Mileniului!  În predica Sa celebră de pe munte Iisus a declarat: „Să nu vă gândiţi că am venit să distrug Legea sau Profeţii. Eu am venit, nu ca să distrug, ci ca să împlinesc” (Mat. 5:17). Versiunea engleză Today’s English Version redă ultima frază astfel: „N-am venit să le desfiinţez, ci pentru a face să se realizeze învăţăturile lor.” Întrucât acesta a fost scopul primei veniri a lui Iisus, această venire constituia o garanţie pentru faptul că acele cuvinte ale profeţilor referitoare la restabilirea paradisului pe pământ se vor realiza. Unele din acele profeţii le veţi găsi în pasajele următoare: Ps. 37:11, 2; 72:1-8, 16-19; 115:16 - T.M.; Isaia 9:6, 7; 11:1 10; 45:18; Daniel 2:34, 35, 44, 45; 7:13, 14. Tot în predica de pe munte, Iisus a arătat foarte clar că pământul trebuie să joace un rol în îndeplinirea voinţei sau scopului lui Dumnezeu-Tatăl. El i-a învăţat pe discipolii sai să se roage astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfințească-se numele tău! Vie Împărăția Ta! Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ!” (Mat. 6:9, 10). Prin aceste cuvinte, El aduce îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu-Tatăl pe pământ în legătură cu venirea Împărăției Sale, care nu este alta decât Împărăția Mesianică de o mie de ani. Aşadar, „Tatăl nostru”, pe care catolicii, ortodocșii şi protestanţii l-au repetat de milioane de ori de-a lungul secolelor se dovedeşte a fi, printre altele, o rugăciune în scopul realizării promisiunilor mesianice legate de speranţa într-un Mileniu!

Speranța Mileniului apare în mod clar! La un sfert de secol după distrugerea Ierusalimului de către romani în anul 70 (eveniment care a micşorat speranţa evreilor într-o eliberare naţională printr-un Mesia politic), Iisus, adevăratul Mesia, a făcut să apară în mod clar speranţa Mileniului. În descrierea Revelaţiei pe care a primit-o de la Dumnezeu prin Iisus Hristos, apostolul Ioan a scris: „Apoi am văzut venind jos din cer un înger cu cheia abisului şi cu un lanţ mare în mână. Si el l-a prins pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satan şi l-a legat pentru o mie de ani. (…). Apoi am văzut nişte tronuri şi pe cei ce s-au aşezat pe ele, şi lor li s-a dat autoritatea de a judeca (…).  Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de prima înviere; asupra lor moartea a doua nu are nicio putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos, iar ei vor domni cu el timp de o mie de ani. (…). Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou. (…). Atunci am auzit dinspre tron o voce puternică spunând: Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi el va locui cu aceștia, (…) şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici doliu, nici ţipăt, nici durere. Lucrurile de odinioară au trecut.” - Apoc. 20:1-6; 21:1-4.

Explicația unei taine: Nu observaţi oare asemănarea între această descriere a domniei milenare a lui Hristos şi speranţa mesianică iniţială a evreilor, adică, citând The Jewish Encyclopedia „speranţa într-un viitor mesianic (…), epoca de aur a fericirii paradisiace (…), o lume în care toate creaturile vor trăi în cea mai deplină pace şi armonie (…), ceruri noi şi un pămînt nou? Totuşi era clar că unele aspecte importante ale Împărăției Mesianice le scăpaseră din vedere evreilor. Chiar şi cei doisprezece apostoli şi primii discipoli ai lui Hristos aveau dificultăţi în înţelegerea lor. De aceea Iisus le-a spus, cu puţin timp înainte de a fi rostit predica de pe munte şi de a-i fi învăţat să se roage ca să vină Împărăția lui Dumnezeu şi voinţa sa să se îndeplinească pe pământ ca şi în cer: „Vouă va fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt în afară de numărul vostru, toate lucrurile le sunt înfățișate  în pilde.” - Marcu 4:11. În tot timpul misiunii Sale pământești, Iisus i-a învăţat pe discipolii săi multe lucruri privitoare la Împărăția Mesianică. Chiar după moartea sa şi până în ziua când a urcat la Tatăl ceresc, El a continuat să le vorbească despre „lucrurile Împărăției lui Dumnezeu”. Totuşi, faptul acesta nu i-a împiedecat să-i pună această ultimă întrebare: „Doamne, în aceste timpuri vei restabili regatul lui Israel?” Ei au dovedit prin aceasta că încă tot mai aşteptau ca Mesia să restabilească regatul uman al lui Israel (Fapte 1:3, 6). Desigur ei aveau motive să asemene Împărăția lui Dumnezeu cu un guvern, dar se înşelau când credeau că Mesia ar fi urmat să instaureze o Împărăție exclusive iudaică. Numai după revărsarea Duhului Sfânt la sărbătoarea Cincizecimii s-au debarasat discipolii lui Hristos de această concepţie a unui regat mesianic naţionalist şi au înţeles noi aspecte importante ale „tainei sacre a Împărăției lui Dumnezeu”. Unul dintre aceste aspecte era acela că Împărăția Mesianică nu era tot una cu „Cerul Nou și Pământul Nou”!

2. „Mulți sunt aduși la dreptate/Vor fi învățați să umble în neprihănire”: „Cei ce îi aduc pe mulți la dreptate (vor străluci) ca stelele, pentru totdeauna, da, veșnic.” (Dan. 12:3)

 Ce minunată va fi ziua când va începe Învierea în timpul Domniei de O Mie de Ani a lui Hristos! Este o zi mult așteptată de toți cei care au pierdut pe cineva drag în moarte. Și Dumnezeu așteaptă această zi. (Iov 14:15). Este adevărat că mulți dintre cei ce vor învia trăiesc acum în Rai, dar va fi extraordinar momentul când ei vor trăi din nou, cu trup și suflet, pe Pământul Milenar! Fiecare revedere va fi însoțită de o bucurie de nedescris. Probabil că mulți dintre cei dragi nouă vor învia la scurt timp după Armaghedon. În plus, „cei nedrepți”, - adică cei care n-au avut suficiente ocazii, sau, care n-au avut deloc astfel de ocazii, de a-l cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu și de a-i sluji cu fidelitate în timpul vieții -, vor avea parte de „o înviere a judecății”. Toți cei „nedrepți” înviați vor avea nevoie de instruire. (Is. 26:9; 61:11). Prin urmare, va fi implementat cel mai amplu program educațional din istoria omenirii. (Isaia 11:9, 10.). După înviere, cei nedrepți vor trebui să învețe adevărul despre Iisus Hristos, despre răscumpărare/mântuire, practic  vor trebui să învețe în ce constă adevărata închinare creștină.

„Cei ce dorm în țărână se vor trezi”: Cartea Daniel dezvăluie ordinea în care se vor succeda evenimentele impresionante din timpul sfârșitului. De exemplu, în Daniel 12:1 se spune că Mihail „stă în favoarea poporului” lui Dumnezeu. În plus, Daniel prezice că Iisus „se va ridica” într-un „timp de nenorocire cum n-a mai fost de când a venit în existență un neam până în timpul acela”. Acest „timp de nenorocire” este „Necazul cel Mare”, menționat în Matei 24:21. Iisus „se va ridica”, adică va trece la acțiune în apărarea poporului lui Dumnezeu, - evreu -, dar și al celor care vor refuza să se închine Fiarei/Antihristului, la sfârșitul acestui timp de nenorocire, adică la Armaghedon. Referindu-se la martirii Marelui Necaz, cartea Apocalipsa vorbește despre „o mare mulțime care vine din Necazul cel Mare”. (Apoc. 7:9, 14). Ce eveniment va avea loc după Armaghedon? Profeția din Daniel 12:2 se referă la o înviere propriu-zisă, care va avea loc în lumea nouă. De ce este corectă o astfel de afirmație? Termenul „țărână” din Daniel 12:2 apare și în Iov 17:16, unde este folosit ca echivalent al termenului „mormânt”! Înțelegem, așadar, că profeția din Daniel 12:2 se referă la o înviere propriu-zisă, care va avea loc după încheierea zilelor din urmă și după Armaghedon. Totuși, în Daniel 12:2 se spune că „unii se vor trezi pentru viață veșnică”. Ce înseamnă aceste cuvinte? Cei care vor învia și îi vor cunoaște sau vor continua să-i cunoască și să-i iubească pe Tatăl și pe Iisus și se vor dovedi ascultători în timpul celor 1 000 de ani vor primi în final viață veșnică. (Ioan 17:3) Aceasta va fi „o înviere mai bună”, comparativ cu învierile din trecut. (Evr. 11:35) De ce? Deoarece acei oameni imperfecți au murit din nou. Însă nu toți cei care vor învia vor accepta adevărurile despre Dumnezeu. Profeția lui Daniel spune că unii „se vor trezi pentru batjocură și pentru dispreț veșnic”. Întrucât vor manifesta un spirit de răzvrătire, numele lor nu vor fi scrise în cartea vieții și nu vor primi viață veșnică. Dimpotrivă, vor avea parte de „dispreț veșnic”, adică trimiterea în Iazul de foc, alături de cei care vor fi înviați, după testul final, pentru a fi judecați și care sunt cei necredincioși și răi, ce se vor fi aflat în Iad. Prin urmare, Daniel 12:2 arată ce se va întâmpla în final cu toți „nedrepții” care vor învia, în funcție de ceea ce vor face după înviere. Unii vor primi viață veșnică, iar alții nu.

 Cine sunt cei care „vor străluci la fel de tare ca întinderea cerului”? Cuvintele lui Iisus din Matei 13:43 ne dau un indiciu: „În acel timp, cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui Lor”. Contextul acestor cuvinte arată că Iisus se referea la „fiii Împărăției”, - cei 144 000 de aleși dintre evrei, care vor sluji împreună cu El în Împărăție, alături, bineînțeles, de cei ce au avut parte de Răpire (Mat. 13:38). Prin urmare, Daniel 12:3 trebuie să se refere la cei Sfinți, - Biserica, sfinții Marelui Necaz, cei 144 000 de evrei, sfinții din toate timpurile -, și la activitatea pe care o vor desfășura în timpul Domniei de O Mie de Ani. Aceștia vor colabora strâns cu Iisus Hristos pentru a organiza programul educațional care se va desfășura în timpul celor 1 000 de ani, pentru a-i aduce pe mulți dintre cei nedrepți la dreptate/neprihănire. Acești Sfinți nu vor fi doar colaboratori ai lui Iisus în conducere, ci și preoți. (Apoc. 1:6; 5:10; 20:6). În această calitate, ei vor contribui la „vindecarea neamurilor”, adică îi vor ajuta pe oamenii nedrepți înviați să ajungă treptat la perfecțiune. (Apoc. 22:1, 2; Ezec. 47:12). Ce bucurie le va aduce celor sfinți această însărcinare! La finalul celor 1 000 de ani, toți oamenii de pe pământ vor fi perfecți. Însă când vor fi scrise numele lor cu cerneală în cartea vieții, rămânând acolo pentru totdeauna?

Testul Final: Să ne amintim că a fi perfect nu înseamnă a primi în mod automat viață veșnică. Adam și Eva erau perfecți. Însă, pentru a primi viață veșnică, trebuiau să demonstreze că ascultau de Dumnezeu. Din nefericire, ei s-au dovedit neascultători. (Rom. 5:12). Ce putem spune despre oamenii care vor trăi pe pământ la sfârșitul celor 1 000 de ani? În acel moment, toți vor fi perfecți. Dar vor susține cu toții domnia veșnică a lui Iisus și a Tatălui? Sau unii dintre ei vor fi ca Adam și Eva, care au devenit infideli, chiar dacă erau perfecți? Cum se va răspunde la aceste întrebări importante? Pe parcursul celor 1 000 de ani, Satan va fi închis în Abis, astfel că nu va putea induce în eroare pe nimeni. După încheierea acestei perioade, el va fi eliberat și va încerca să atragă de partea lui oameni perfecți. Acest test le va da tuturor oamenilor perfecți ocazia de a arăta fără echivoc de partea cui sunt în controversa referitoare la suveranitatea lui Dumnezeu și la dreptul său de a-i conduce pe oameni. (Apoc. 20:7-10). Reacția oamenilor la presiunile lui Satan va fi foarte importantă deoarece, în funcție de aceasta, Dumnezeu va stabili dacă le va scrie pentru totdeauna numele în cartea vieții. Mulți  oameni dintre cei nedrepți și dintre urmașii acestora vor respinge guvernarea lui Iisus, la fel ca Adam și Eva. Ce se va întâmpla cu ei? Apoc. 20:15 spune: „Cine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în lacul de foc”. Acești oameni răzvrătiți vor fi trimiși, alături de cei necredincioși înviați acum, pentru totdeauna în Iazul de Foc - a doua moarte! Este o mare taină cum de oameni nedrepți cărora li s-a mai dat o șansă, care au cunoscut binefacerile domniei lui Iisus, să aleagă în cele din urmă răzvrătirea pe față contra lui Iisus!

3. Despre ultimele capitole (20-22) din Apocalipsa: Sunt capitolele mele preferate. Mă bucur de ele cu bucuria descrisă de apostolul Petru: „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (2 Petru 1:19). De fiecare dată când ajung la Apocalipsa 20 îmi pare rău că evenimentele descrise sunt consemnate parcă „pe scurt” și în grabă. Gândiți-vă că Apocalipsa a dedicat unei perioade de șapte ani din Necazul cel Mare toate capitoltele de la 6 la 19, iar perioadei de o mie de ani îi acordă doar câteva versete din capitolul 20. Mi-ar fi plăcut ca să fie adunate aici toate elementele acestei perioade și să zăbovim în detaliu asupra fiecăruia din ele. De ce oare n-a făcut așa Duhul Sfânt? Primul motiv este că mai toate elementele Împărăției vitoare au fost deja pomenite și prezentate în celelalte cărți ale Bibliei. Al doilea este că, oricât ni s-ar spune, nu vom putea pătrunde în realitatea acestor evenimente pentru că ele sunt deasupra capacității noastre actuale de a înțelege. Vom vorbi despre Împărăția Milenară, de exemplu. Aici nu i se acordă decât șase versete succinte. Unii le consideră, așa cum deplângea Beniamin Fărăgău într-unul din studiile sale, drept „șase versete otrăvite” rătăcite într-o culegere de descoperiri adevărate. M-am bucurat să-l ascult cu cât dor a vorbit însă el despre ele. Mileniul este contestat de foarte mulți, iar venirea lui nu este așteptată aproape de nimeni. Mișcarea „milenaristă” a fost caracterizată pe nedrept „eretică” și oricine încearcă în România să se mai atingă de acest subiect a pierdut din start. Îmi aduc aminte că prin anii 90, Jody Dillow, trimisul bisericii păstorite de John MacArthur, care venea în România pentru a ține cursuri de BEE (Bible Education by Extension) cu păstori și lideri de biserici, a stârnit o reacție alergică atunci când a programat una din lecții despre „mia de ani”. Păstorii români i-au reproșat imediat că este o învățătură bazată doar pe șase versete dintr-una din cele mai metaforice cărți ale Bibliei. Jody a făcut ochii mari și le-a promis că a doua zi va vorbi despre Mileniu, fără să pomenească de loc textul din Apocalipsa. Așa a și făcut. A doua zi a fost una din cele mai fascinante călătorii prin profețiile Bibliei. Jody a luat ițele profețiilor din cărțile străvechi și a țesut covorul multicolor al planului minunat promis de Dumnezeu pentru evrei și nu numai pentru ei.  Rând pe rând, cam toate cărțile profetice au fost arătate ca având în finalul ultimelor capitole sau versete pasaje cu trimitere directă la gloria viitoare păstrată de Dumnezeu pentru copiii Săi. Fără venirea Împărăției Milenare, această mulțime de profeții ar rămâne neîmplinite, neputincioase sau, și mai rău, mincinoase. Reticiența și reținerea ascultătorilor lui s-a topit repede și au fost înlocuite cu emoția unei sinteze care arunca dintr-o dată altă lumină asupra revelației. Totul s-a încheiat cu emoție și anticipație. Mileniul sau Mia de ani este ținta profețiilor legate de destinul terestru al planului mesianic cu poporul Israel. Vechiul Testament mustește cu aluzii la el. Așa cum am mai scris, cartea Apocalipsa nu poate fi pătrunsă decât de cei suficient familiarizați cu restul Bibliei. Paranteza dintre cea de a patra și cea de a cincea „nimicire” a dușmanilor lui Dumnezeu cuprinde trei evenimente distincte: legarea lui Satana (20:1-3), cea dintâi înviere (20:4-5) și împărăția de o mie de ani (20:4). Pentru unii, acestea sunt concepte stranii și va trebui să ne familiarizăm puțin cu ele.

1. Legarea lui Satana pentru o mie de ani: „Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme” (Apocalipsa 20:1-3). Textul folosește patru nume diferite care-l identifică pe cel rău: balaur, șarpele cel vechi, Diavolul (pârâșul) și Satana (împotrivitorul). Din acest fapt și din faptul că această entitate va fi legată vedem clar că este vorba despre o persoană reală, nu despre o „influență” sau un „principiu al răului”. Satana nu este omnipotent (atotputernic) deși este numit în alte părți ale Scripturii „domnul puterii văzduhului” (Efes. 2:2), „dumnezeul veacului acestuia” (2 Cor. 4:4), „stăpânitorul întunericului acestui veac” (Efes. 6:11-12). Ioan ne spune că „un înger”, nici măcar un înger de rang mare a putut pune mâna pe el și l-a legat. Cred că acest înger este același pe care l-am văzut în Apocalipsa 9:1-2 când a răsunat pe Pământ cea de a cincea trâmbiță. Se pare că el este responsabil cu cheia „adâncului”. Dumnezeu și Satana nu evoluează pe același palier existențial. Dumnezeu este Creator. Satana este o simplă creatură. Nu, istoria nu este o înfruntare între doi adversari de forțe egale,Yin și Yang, cum cred orientalii și nici înfruntarea din interiorul unui dumnezeu care poate fi când bun, când rău, cum spunea misotheismul lui Goethe. Unii au obiectat la textul din Apocalipsa spunând că nu poți să legi un „spirit” imaterial cu un lanț de fier. Dar textul nu spune nicăieri că lanțul a fost de fier, ci doar că a fost „un lanț mare”. Așa ceva mai apare și în alte locuri din Scriptură: „Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată …” (2 Petru 2:4), „El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa” (Iuda 6). Cel ce a legat extraordinara putere creatoare în atom și ține galaxiile suspendate în spațiu îl poate lega și pe Satana. Nu este important ce fel de natură a avut această restrângere, ci că Satana a putut fi legat și ținut în adânc pentru o mie de ani. Dumnezeu are putere asupra lui și și-o exercită când și cum dorește, conform cu planul pe care-l are cu lumea. Observați că Satana nu este aruncat deocamdată în „iazul de foc, care arde cu pucioasă” unde au fost aruncați deja Fiara și Profetul Mincinos  (Apoc. 19:20), pentru că Dumnezeu mai are ceva de făcut pentru el la finalul celor o mie de ani. Ioan ne spune că atunci „va fi dezlegat” (Apoc. 20:7). Pentru o mie de ani, Diavolul va fi legat în „adânc”, care este un fel de temniță, de închisoare temporară pentru îngerii căzuți. Aduceți-vă aminte cu câtă groază au pomenit demonii de „adânc”, atunci când au avut de-a face cu Domnul Iisus în ținutul gherghesenilor: „Când a văzut pe Iisus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: Ce am eu a face cu Tine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui. Căci Iisus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpânire de multă vreme; era păzit, legat cu cătuşe la mâini şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile şi era gonit de dracul prin pustii. Iisus l-a întrebat: Cum îţi este numele? „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Iisus să nu le poruncească să se ducă în Adânc” (Luca 8:28-31). În Apocalipsa 9 am văzut cum 200 de milioane de demoni au fost eliberați temporar din „adânc” pentru a-i chinui pe locuitorii Pământului. Toți aceștia, împreună cu căpetenia lor cea mare, Satana, vor fi trimiși iar în adânc și legați acolo pe durata Împărăției terestre. Omenirea nu va mai fi infectată cu influența lor pe Pământ. Nu vor mai exista ideologii satanice, nici filozofii satanice, nici moralitate satanică, nici teorii juridice satanice, nici teorii sociale satanice, nici teorii militare satanice, nici teorii economice satanice, nimic din toate acestea. Pe tot Pământul nu vor exista decât elementele agendei de conducere a Domnului Iisus Hristos. Dacă am fi deja în Împărăția lui Dumnezeu, cum cred amileniștii, Satana ar trebui să fie legat și n-ar mai exista influența lui asupra oamenilor! Nu aceasta este însă realitatea pe care o experimentăm zilnic. Iată ce ne spune apsotolul Petru: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Va veni însă o zi în care Împărăția lui Hristos cu oamenii va debuta pe Pământ, iar pentru aceasta Satana, marele nostru dușman, va trebui legat cu un lanț mare și trimis în „adânc”.

2. Cea dintâi înviere: „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Iisus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apoc. 20:4-6). Este pentru prima oară când întâlnim expresia „cea dintâi înviere” în cartea Apocalipsei. Conceptul, mai puțin băgat în seamă, nu este nici el nou în Noul Testament. Iată un text complementar din scrierile apostolului Pavel: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Thesaloniceni 4:16). Pavel nu-i menționează în text pe „cei răi”. Învierea despre care vorbește el este rezervată doar pentru creștini. Revenind la analiza textului din Apocalipsa, remarcăm două categorii de beneficiari ai celei dintâi învieri. Ele urmează metafora secerișului anual: adunarea snopilor, adunarea spicelor rămase și pleava de la urmă care va fi arsă în foc. Adunarea snopilor a început cu „pârga celor adormiți”, Iisus Hristos și sfinții care au ieșit din morminte odată cu Învierea Lui: „Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor, care muriseră, au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora” (Matei 27:51-53). Adunarea snopilor se va declanșa plenar la Răpirea Bisericii, înainte de Necazul cel Mare (1 Tes. 4:13-18). La începutul Împărăției de o mie de ani va exista o strângere a spicelor rămase, iar după Împărăția de o mie de ani vor învia păcătoșii, pleava care va fi aruncată în foc. În capitolul 20 din Apocalipsa sunt descrise cele trei cete distincte afectate de înviere. Cea dintâi este ceata celor descriși așa: „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata” (Apoc. 20:4a). Aceștia nu pot fi decât cei douăzeci și patru de bătrâni care sunt deja în sala tronului ceresc cu care am făcut cunoștință în Apocalipsa 4:4-5. Ei îi reprezintă pe cei din Biserica răpită deja la Cer înainte de Necazul cel mare. Ei sunt snopii marelui seceriș de suflete din vremea Bisericii. Cea de a doua ceată sunt sfinții din Necazul cel Mare, identificați prin cuvintele: „Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Iisus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână” (Apoc. 20:4b). Acești sfinți martirizați pentru credința lor reprezintă spicele răzlețe rămase în urma secerătorilor. Ni se spune despre aceste două cete că „au înviat”, adică au fost morți și au fost readuși la viață. Țineți minte că Ioan a văzut sub altarul din Cer „sufletele celor ce fuseseră înjunghiați” din pricina Cuvântului și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră sub teribila domnie a lui Antihrist. „Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani” (Apoc. 20:4). Aceste două cete de sfinți fac parte din cea dintâi înviere. Următoarele cinci versete din Apocalipsa 20 vorbește despre o a treia ceată distinctă numită „ceilalți morți”, despre acare aflăm că: „ … n-au înviat până ce nu s-au sfârșit cei o mie de ani”. Este clar că avem de a face cu două învieri ale celor morți, cea dintâi va fi a celor neprihăniți, iar cea de a doua va fi a celor „răi”, iar intervalul dintre aceste două evenimente distincte va fi de cel puțin o mie de ani. Unii spun că nu putem face o doctrină bazată doar pe un singur verset din Biblie. Lor le răspundem că tot așa a fost și cu naștera Domnului din fecioară, care n-a apărut decât o singură dată în Vechiul Testament. În Apocalipsa, prima înviere apare de trei ori!  În plus, nici nu trebuie să depindem doar de textul din Apocalipsa 20 ca să vestim că „cei neprihăniți” vor învia înaintea celor „răi”. Limbajul altor texte din Noul Testament implică acest lucru. Ele ne vorbesc despre dualitatea învierii: „Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi” (Fapte 24:14-15). „Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28-29). Textul spune clar că cei ce au făcut binele vor învia pentru viață și nu vor ajunge la învierea pentru judecată! Aceasta este promisiunea  Domnului Iisus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:24). Luca folosește aceeași terminologie a unui dublu caracter al învierii. Există „învierea celor neprihăniți”, deosebită de învierea celor răi: „Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească, dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi” (Luca 14:14). Luca ne spune că ea va avea un caracter selectiv, afectându-i doar pe unii „dintre cei morți”, nu pe toți: „Iisus le-a răspuns: Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită, dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita” (Luca 20:34-35). La fel este și în Evrei 11:35: „ … unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi”. Există deci această „înviere mai bună” de care vor avea parte doar fericiții copii ai lui Dumnezeu! Revenind la Apocalipsa 20, textul continuă cu această afirmație cât se poate de clară și de limpede: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apoc. 20:6). Moartea este separarea sufletului de trup. Aceasta este cea dintâi moarte. După Judecata de la urmă (descrisă în ultima parte a acestui formidabil capitol), sufletele celor păcătoși vor fi trimise departe de fața lui Dumnezeu în cea de a doua moarte. Ei vor ajunge în „iazul de foc și pucioasă” unde vor arde pentru totdeauna, ca bogatul nemilostiv din relatarea Domnului Iisus (Luca 16:19-31). Această „a doua moarte” nu are nicio putere asupra celor ce au avut parte de cea dintâi înviere în Hristos. Conceptele legării lui Satan și a celei dintâi învieri sunt strict necesare pentru înțelegerea învățăturii despre Împărăția terestră a Domnului Iisus.

3. Împărăția lui Hristos: Perioada de o mie de ani în care Hristos va domni pe Pământul acesta este menționată de șase ori în Apocalipsa 20:1-7 și este cunoscută de majoritatea creștinilor sub numele de „Mileniu”, de la cuvântul latin „mille” care înseamnă o mie și „annum” care înseamnă ani. Este regretabil însă că acest nume a fost preferat aceluia de „Împărăție”, pentru că Domnul Iisus nu ne-a învățat în „Tatăl nostru” să ne rugăm nu  pentru Mileniu, ci pentru venirea „Împărăției” Lui! Da, oricine rostește rugăciunea „Tatăl nostru”, crede implicit în mia de ani și se roagă pentru ea! Vă propun să renunțăm în acest studiu la termenul „mileniu” (care a fost comprimis de așa zisă mișcare a mileniștilor) și să ne oprim asupra aceluia de „Împărăție“. Durata este secundară, esențială este Împărăția!

Un caracter dublu așezat în două faze: Promisiunea despre Împărăția lui Dumnezeu are un caracter dublu: terestru și ceresc. Cine citește cu atenție va observa că există în Biblie texte care descriu o Împărăție terestră și există alte texte care descriu o împărăție cerească. Împărăția terestră este poarta intermediară care ne poartă spre Împărăția cerească. Aceasta este și succesiunea din ultimele capitole ale Apocalipsei. În faza Împărăției terestre intră și oameni muritori care vor avea copii, vor putea alege să I se supună sau să nu I se supună lui Dumnezeu și vor fi supuși morții. În treapta cerească a Împărăției vor intra numai oameni în trupuri proslăvite care vor avea acces în multiplele dimensiuni ale hiperspațiului. În Apocalipsa 20 ne vom întâlni cu Împărăția terestră, iar în Apocalipsa 21 ne vom întâlni cu Împărăția cerească, caracterizată sumar prin expresia „ceruri noi și un pământ nou”.

A cincea împărăție mondială: În cartea profetului Daniel am fost anunțați că vor mai fi pe pământ încă patru „imperii mondiale”, patru „împărății ale neamurilor” și că acestea vor fi făcute praf de „împărăția de la urmă”. O „piatră”, care se va desprinde fără ajutorul vreunei mâini omenești va lovi chipul din vedenia lui Daniel la nivelul picioarelor, îl va preface în praf împrăștiat de vânt și va instaura pe pământ o împărăție „care va umple tot pământul”. O putem numi deci fără să greșim: „Împărăția pietrei”! Cele patru împărății din profeția lui Daniel au fost împărății reale, așa că n-avem altă alternativă decât să credem că și această ultimă împărăție va fi tot la fel de reală pe pământ. Am văzut deja în Apocalipsa 19:11-21) cum Iisus Hristos va reveni cu armata Sa pe Pământ și va zdrobi pe Antihrist și pe toți aceia care se vor alia cu el. Este evenimentul anunțat cu atâta precizie de însuși Domnul Iisus: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Mat. 25:31-34). Domnul Iisus nu se ține de povești și nici nu minte. El ne promite că toți cei care sunt ascultători de El vor intra într-o Împărăție reală, cu toate elementele unei Împărății terestre. Le vom enumera în continuare pe fiecare dintre ele. Fiți atenți toți, chiar și cei care cred că, despre Împărăția de o mie de ani scrie „doar în Apocalipsa”!

1. Forma de guvernământ: Împărăția va fi împlinirea unui anunț străvechi din cartea Genezei: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele” (Geneza 49:10). Va fi o teocrație. Dumnezeu va domni în persoana Domnului Iisus Hristos, așa cum a fost vestit la debutul Noului Testament: Îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1:30-33). Promisiunea făcută Mariei are șase verbe la timpul viitor. Patru din ele s-au împlinit deja prin faptul că Maria a avut un „fiu”,al cărui nume a fost „Iisus”. El a fost „mare” și a fost chemat Fiul Celui Preaînalt”. Nu încape nicio îndoială că la fel de literal vor fi împlinite și celelalte două: „va împărăți peste casa lui Iacov în veci” și „Împărăția Lui nu va avea sfârșit”.Să ne amintim de mărturia pe care a depus-o Domnul Iisus înaintea lui Pilat:  „Da”, a răspuns Iisus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume” (Ioan 18:37). Destinul lui Iisus nu s-a schimbat după Înviere. Timp de 40 de zile, El s-a arătat ucenicilor și a vorbit cu ei „despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”. Singurul lucru pe care nu li l-a spus lor a fost data inaugurării acestei Împărății. De aici și curiozitatea lor: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” (Fapte 1:3-7). Împărăția terestră este un imperativ în planul lui Dumnezeu cu lumea: „Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale” (1 Cor. 15:25). Profetul Daniel descrie venirea Împărăției lui Hristos astfel: „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7:13-14). Nu este clar dacă Iisus Hristos în trup proslăvit de om va sta pe tron sau dacă David, reprezentantul său va ocupa funcția aceasta. Există texte, cam obscure cei drept, care par a anunța că Dumnezeu îl va învia pe David și-i va da această cinste: „După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui în vremurile de pe urmă” (Osea 3:5). „Ci vor sluji Domnului, Dumnezeului lor, şi împăratului lor David, pe care li-l voi scula” (Ieremia 30:9). „Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit!” (Ezechiel 37:24). „Robul Meu David va fi împărat peste ei şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile mele şi le vor împlini” (Ezechiel 37:25). Isaia ne spune că … „Luna va fi acoperită de ruşine şi soarele, de groază, căci Domnul oştirilor va împărăţi pe Muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui” (Isaia 24:23) … așa că David va fi doar un reprezentant cu autoritate delegată și va fi chemat uneori „domnitor”: „Domnitorul va aduce în ziua aceea, pentru el şi pentru tot poporul ţării, un viţel ca jertfă de ispăşire” (Ezechiel 45:22). Nu cred că există nimeni care să creadă că Domnul Iisus ar trebui să mai aducă jertfă pentru sine. El s-a adus deja jertfă „pe Sine”! Din guvernarea Împărăției vor face parte cei uniți organic cu Hristos, Mireasa care a devenit între timp una cu El. Un rol distinct îl vor avea cei doisprezece ucenici ai Domnului: „Iisus le-a răspuns: Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Matei 19:28). Expresia „la înnoirea tuturor lucrurilor” trebuie să se refere la Împărăția Milenară, pentru că niciunul din ucenici nu s-a bucurat de această cinste deocamdată. Se pare că ea a intrat în vocabularul și în nădejdea ucenicilor, pentru că o întâlnim în predica lui Petru de la templul din Ierusalim: „Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Iisus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor - despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapte 3:19-21). Unii obiectează spunând că nu văd cum s-ar putea face ca oameni cu trupuri proslăvite să locuiască alături de oameni în trupuri muritoare. Ei uită însă că așa ceva s-a întâmplat deja cu Domnul Iisus cel înviat din morți! El s-a arătat oamenilor de nu mai puțin de unsprezece ori după patima Sa, iar ucenicii au stat iar împrenă cu El în acea perioadă de patruzeci de zile menționată în Faptele Apostolilor: „După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1:3). Nu vă amintiți că El a mâncat și a băut împreună cu ei, a mers împreună cu ei fie în drum spre Emaus, fie înspre Muntele Măslinilor de unde s-a și înălțat la Cer? „El i-a dus până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer” (Luca 24:50-51). Chiar și în Vechiul Testament, Dumnezeu și îngerii Lui au venit la Avraam și „au mâncat și au băut” împreună (Gen. 18:1-18). Dacă acei îngeri au mers la Sodoma și au fost așa de naturali că oamenii nici nu și-au dat seama, nu se va putea ca să fim și noi așa, că vom fi ca acei îngeri? Vom fi la fel ca ei în „veacul vitor”: „Iisus le-a răspuns: Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită, dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Luca 20:34-36). Există un text în Isaia care nu-și are corespondent în experiența umană și care anunță vremea când oamenii vor împărtăși ceva din puterea lui Dumnezeu: „Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc” (Isaia 40:28-31). Așa ceva se va putea spune doar de aceia care vor învia în putere, cum spune apostolul Pavel: „Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi învie în neputrezire; este semănat în ocară şi învie în slavă; este semănat în neputinţă şi învie în putere. Este semănat trup firesc şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc” (1 Cor 15:42-43).

2. Locul scaunului de domnie: Locul scaunului de domnie din Împărăția Milenară va fi la Ierusalim. Atunci se vor încheia „vremurile Neamurilor”, o perioadă de timp în care Neamurile au avut rolul determinant în istorie: „Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor” (Luca 21:24). Capitala Israelului va fi reclădită la dimensiuni pe care nu le-a cunoscut până atunci. Cetatea cea nouă va avea 25 de kilometri pătrați, înconjurată cu un zid înalt străpuns de câte trei porți pe fiecare parte, cu un total de douăsprezece porți, câte una pentru fiecare seminție a lui Israel (Ezechiel 48:15-18, 30-35). De fapt, toată țara lui Israel își va schimba înfățășarea. Nu uitați că lumea va trece printr-un mare cutremur de pământ care va împărți Ierusalimul și va produce schimbări majore de relief peste tot: „Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit” (Apocalipsa 16:18-20). Templul nu va fi reconstruit în Ierusalim, ci în mijlocul unei uriașe porțiuni de teren închinate Domnului (Ezechiel 48:10, 20, 21). Asta îl va plasa cam pe unde a fost istoric Șilo, locul de odihnă al Cortului întâlnirii după ce evreii au cucerit țara Canaan. De la templu la Ierusalim va exista un „bulevard” lung cam de 20 de kilometri, cu pomi pe o parte și pe cealaltă: „Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte nu vor putea să se rătăcească. Pe calea aceasta nu va fi niciun leu şi nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea. Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!” (Isaia 35:8-10). Profetul Zaharia ne spune că: „În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara, şi iarna. Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume” (Zah. 14:8-9). Apele acestui râu vor izvorî de fapt de sub noul Templu și curgerea lui va inversul entropiei de azi, debitul crescând odată cu scurgerea lui la vale: „M-a adus înapoi la uşa casei. Şi iată că ieşea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit, căci faţa casei era spre răsărit. Apa se pogora de sub partea dreaptă a casei înspre partea de miazăzi a altarului. M-a scos pe poarta de miazănoapte, şi m-a făcut să ocolesc pe dinafară până la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă. Când a înaintat omul acela spre răsărit cu măsura în mână, a măsurat o mie de coţi şi m-a trecut prin apă; apa îmi venea până la glezne. A mai măsurat iarăşi o mie de coţi şi m-a pus să trec prin apă, şi apa îmi venea până la genunchi. A măsurat iarăşi o mie de coţi şi m-a trecut prin ea, şi apa îmi venea până la şolduri. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot – un râu care nu se putea trece. El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?” Şi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul râului. Când m-a adus înapoi, iată că pe malul râului era o mulţime de copaci pe amândouă părţile.  El mi-a zis: Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se pogoară în câmpie şi se varsă în mare şi, vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca. Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul şi va fi o mulţime de peşti, căci pe oriunde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase şi pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viaţă. Pescarii vor sta pe malurile lui, de la En-Ghedi până la En-Eglaim, şi vor întinde mrejele; vor fi peşti de felurite soiuri, ca peştii Mării celei Mari, şi vor fi foarte mulţi. Mlaştinile şi gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării. Dar, lângă râul acesta, pe malurile lui, de amândouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veşteji şi roadele lor nu se vor sfârşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din Sfântul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană şi frunzele lor, ca leac” (Ezechiel 47:1-12 și, așa cum vom vedea, Apocalipsa 22:2). Templul cel nou va avea cinci sute de prăjini pe fiecare latură (Ezechiel 42:15-20), mult mai mult decât a fost primul Templu. Dumnezeu ne dă o descriere amănunțită a Templului în Ezechiel 41:1 până în Ezechiel 44:31. Ce scrie acolo nu s-a potrivit nici cu Templul micuț rezidit de Zorobabel, nici cu Templul restaurat de Irod. Cum astăzi nu mai există Templu, singura concluzie este că descrierea este a unui templu care va exista în timpul Împărăției de o mie de ani. Descrierea lui Ezechiel nu poate fi nici a unui templu din creația cea nouă, pentru că în Ezechiel ni se spune despre un rău care curge în două mari, iar în Apocalipsa se va spune în următorul capitol: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1). Mai mult, ni se spune că în noua creație nici nu va mai exista un templu: „În cetate n-am văzut niciun Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei” (Apocalipsa 21:22). Parte din schimbarea de relief din Israel se va întâmpla la revenirea Domnului. Iată ce scrie profetul Zaharia: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi. … Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului, de la Gheba până la Rimon, la miazăzi de Ierusalim, iar Ierusalimul va fi înălţat şi va rămâne liniştit la locul lui” (Zaharia 14:4, 10-11). Ezechiel ne spune că numele nou care se va da Ierusalimului va fi „Domnul este aici!” (Ezechiel 48:35). Întreaga țară a lui Israel va suferi transformări remarcabile. Granițele Israelului se vor extinde la dimensiunile promisiunii pe care i-a făcut-o Dumnezeu lui Avraam, de la pârâul Egiptului până la răul Eufrat, de opt ori mai mare decât acela pe care l-a ocupat Israelul în istorie. „În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat” (Geneza 15:18). Convertirea evreilor la Mesia-Iisus Hristos va aduce împlinirea plenară a profeției profetului Ioel, doar parțial împlinită la Rusalii. Cunoștința de Dumnezeu va umple Pământul și toate Neamurile vor recunoaște prerogativele lui Israel: „Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim şi să se roage Domnului. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi-i vor zice: Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!” (Zaharia 8:22-23). „Slava lui Dumnezeu” care a părăsit Templul înainte de robia babiloniană (Ezechiel 10:18-20; 11:22-23), se va întoarce și va locui în Templul cel nou (Ezechiel 43:1-5).

3. Atmosfera din Împărăție: Foarte multe lucruri vor fi „altfel”:

(1) Satana va fi legat (Apocalipsa 20:1-3): Omul nu va mai putea să dea vina pe Satana pentru neascultările lui! Vom vedea atunci dacă „omul este bun de la natură”! Testul va dura … o mie de ani. Toți locuitorii Pământului se vor afla sub influența binefăcătoare a Duhului lui Dumnezeu și a Fiului lui Dumnezeu. Sub influența prezenței lui Hristos, Împărăția se va bucura de pace, așa cum vestește Isaia într-un mesaj preluat apoi literă cu literă, într-un „plagiarism” biblic și de profetul Mica: „Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim, Cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor, cosoare: niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiu” (Isaia 2:2-4; Mica 4:3-4).

(2.) Țara va conoște o ferilitate și o abundență deosebite: Canaanul  care a fost ocupat prima dată de evrei sub comanda lui Iosua era cunoscut ca o țară unde curge lapte și miere, cu tot felul de fructe. Dar rămânerea lor într-o țară binecuvântată a fost condiționată de ascultarea față de Dumnezeu (Deuteronom 11:13-17). Dumnezeu le-a rânduit anotimpuri cu „ploaie timpurie”, care prefgătea pământul pentru arătură și „ploi târzii” care hrăneau o recoltă bogată. Împărăția viitoare va asigura cele mai bune condiții pentru agricultură: „În vremea aceea, va picura must din munţi şi va curge lapte din dealuri, toate pâraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieşi, de asemenea, din Casa Domnului şi va uda valea Sitim” (Ioel 3:18). Vor fi posibile recolte multiple, așa cum anunță profeția: „Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător şi cel ce calcă strugurii, pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile” (Amos 9:13). „Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul; se va acoperi cu flori şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru” (Isaia 35:1-2). „În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor” (Isaia 55:13). „Nu vă temeţi, fiare de pe câmp, căci izlazurile pustiei iarăşi vor înverzi, pomii îşi vor da roadele, smochinul şi viţa îşi vor da rodul lor. Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară. Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn, vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră. Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară! Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară” (Ioel 2:22-27, de citit și Psalmul 67 - T.M.).

(3.) Vor fi mari schimbări în regnul animal: În Împărăție vor fi restaurate relațiile dintre animale de dinaintea potopului, când toate erau ierbivore: „Atunci, lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului” (Isaia 11:6-8). Nu trebuie să „spiritualizăm” aces text. Nu sunt lucruri nemaipomenite. Așa a fost întreaga creație în vremea de la începutul istoriei. În finalul ei, Dumnezeu o va ridica pe culmi încă neatinse. Vom vedea că în condițiile „noii creații” din capitolele următoare ale Apocalipsei, va fi desfințată entropia generală care le trage pe toate spre stricare, spre degenerare. Aduceți-vă aminte de cuvintele aspotolului Pavel: „Căci firea a fost supusă deşertăciunii - nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o - cu nădejdea însă că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.  Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi.“ (Romani 8:20-24). Împărăția de o mie de ani va fi un fel de avampremieră a acestor schimbări totale din noua creație.

(4.) Va crește durata vieții oamenilor: „Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos” (Isaia 65:20). Asta înseamnă că vărsta de o sută de ani va fi vârsta copilăriei. Oamenii vor trăi ca pe vremea patriarhilor câteva sute de ani: „Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor” (Isaia 65:22). „Cuvântul Domnului oştirilor a vorbit astfel: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Am o mare râvnă pentru Sion şi sunt stăpânit de o râvnă plină de mânie pentru el. Aşa vorbeşte Domnul: Mă întorc iarăşi în Sion şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: Cetatea cea credincioasă şi muntele Domnului oştirilor se va chema: Muntele cel sfânt. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Iarăşi vor şedea pe uliţele Ierusalimului bătrâni şi femei în vârstă, fiecare cu toiagul în mână, din pricina marelui lor număr de zile” (Zaharia 8:1-4). Știm din capitolele precedente ale Apocalipsei că va fi un enorm cutremur de Pământ care va reașeza relieful planetei. Munții nu vor mai fi, iar insulele vor dispare. Isaia ne-a spus și el despre vremurile viitoare: „Un glas strigă: Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 40:3-5). Probabil că cea mai mare schimbare va fi determinată de refacerea „canopiei de apă” care a acoperit pământul înainte de potop. Radiațiile cosmice vor fi astfel reduse și tot ecosistemul planetar va fi mult mai prielnic vieții, cu o temperatură moderată pe toată suprafața globului. Vor dispare calotele polare care acoperă acum vegetația tropicală de altădată, iar regiunile de pustie vor fi pline iar de verdeață și flori. „Voi face să izvorască râuri pe dealuri şi izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz şi pământul uscat în şuvoaie de ape; voi sădi cedri, salcâmi, mirţi şi măslini în pustie; voi pune chiparoşi, ulmi şi merişori turceşti la un loc în pustie, ca să vadă cu toţii şi să ştie, să priceapă şi să înţeleagă că mâna Domnului a făcut aceste lucruri şi Sfântul lui Israel le-a zidit” (Isaia 41:18-20). Israelul își va împlini în sfârșit destinul de a fi o binecuvântare pentru toate Neamurile. Dumnezeu îi va face „cap, iar nu coadă” (Deuteronom 28:13). Neamurile care vor încerca să fie ostile Israelului vor fi nimicite: „Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi, nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor şi împăraţii cu alaiul lor. Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji vor pieri şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite. Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul şi merişorul (cimişirul), cu toţii laolaltă, ca să împodobească locul sfântului Meu Locaş, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele. Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta şi toţi cei ce te dispreţuiau se vor închina la picioarele tale şi te vor numi Cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.” (Isaia 60:11-14). Pământul va fi stăpânit de Iisus Hristos „cu un toiag de fier”, adică cu o autoritate totală care va pedepsi imediat orice neascultare. De aceea „nu se va face niciun rău pe totă fața pământului”. S-ar putea ca cele scrise mai sus să nu vă umple de bucurie, dar vă dați seama ce simte un evreu când citește toate aceste lucruri? Nu, Domnul nu a lepădat pe poporul său, cum ne explică apostolul Pavel. Alunecarea lor temporară din palnul mesianic a fost rânduită de Dumnezeu pentru mântuirea Nemurilor și alegerea Bisericii: „Întreb dar: S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? V-o spun vouă, neamurilor, întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,  şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? … Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi atunci, tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor.  Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Romani 11:11-15; 25-29). Înțelegeți acum sursa optimismului evreilor? Și nu doar ei, dar și noi vom avea parte să împărtășim autoritatea și stăpânirea lui Hristos. Iată ce este scris despre Hristos: „Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 12:5). „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu” (Apocalipsa 19:15). Și iată ce este scris pentru noi: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu” (Apocalipsa 2:27). Și când te gândești că rugăciunea cea mai răspândită pe Pământ, pe care unii o repetă cu o neatentă inconștință, este cea mai sublimă și cea mai supremă cerere a copiilor lui Dumnezeu din toate timpurile: „Tatăl nostru care ești în ceruri … vină/vie Împărăția Ta” (Matei 6:10; Luca 11:2).  Perioada milenară va fi caracterizată, așadar, de o conducere dreaptă, totuși binefăcătoare. La sfârșitul veacurilor de conducere greșită, păcătoasă a oamenilor, cu toate mizeriile care o însoțesc, se va arăta perfecțiunea și gloria domniei divine sub Hristos ca Fiu al Omului și Împărat al lui Israel. Totuși păcatul nu va fi cu totul absent, după cum ne arată Isaia 65.20 și după cum se va vedea, mai ales,  în momentul dezlegării lui Satan!

Notă: subtitlul 3 face parte din seria „Apocalipsa - chemarea la transcendență”.