TITULARIZARE ISTORIE 2023 - variantă de rezolvare a subiectelor.

 

TITULARIZARE ISTORIE 2023 - variantă de rezolvare a subiectelor

SUBIECTUL I (30 de puncte): A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„În momentul în care izbucnește războiul, toate guvernele consideră că acesta va fi scurt: câteva săptămâni cel mult. Marea capacitate de distrugere a armelor moderne, testate cu ocazia Războaielor Balcanice, alimentează ideea că este imposibil ca acest conflict să se prelungească. Ca urmare, fiecare dintre țările angajate își aruncă toate resursele în bătălie, cu aprobarea aproape unanimă a populației, care crede că luptă pentru o cauză dreaptă. În ceea ce privește imperiile centrale, aceeași stare de spirit animă atât pe conducători cât şi populația. Viața economică este subordonată practic exigențelor operațiunilor militare şi nimeni nu se gândește să o reorganizeze atâta timp cât se crede cu tărie că războiul va fi scurt.” (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).

 Pornind de la sursa dată, răspundeți următoarelor cerințe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informații selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect).

2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale mișcării revoluționare spartakiste din Germania.

3. Prezentați o asemănare și o deosebire dintre două fapte istorice referitoare la Franța, desfășurate în primul deceniu după Primul Război Mondial.

4. Prezentați două consecințe politice ale declanșării Războiului Civil din Spania în 1936. 5. Analizați, prin prezentarea a două fapte istorice, rolul măsurilor adoptate în plan intern, în perioada 1922-1930, pentru evoluția URSS.

B. Citiţi afirmaţia următoare:

„Din 1789 până în 1791, revoluția franceză apare ca o concretizare [...] a ideilor popularizate de filosofi şi aplicate, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de «revoluționarii din America».“ (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).

Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin prezentarea a trei fapte istorice.

Notă! Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte

Rezolvare:

Subiectul I. A:

1. Relația de cauzalitate se poate stabili înre următoarele informații: Cauza: „În momentul în care izbucnește războiul, toate guvernele consideră că acesta va fi scurt; câteva săptămâni cel mult.” Efectul: „Ca urmare, fiecare dintre țările angajate își aruncă toate resursele în bătălie, cu aprobarea aproape unanimă a populației, care crede că luptă pentru o cauză dreaptă.” Rolul acestor informații este: cauza aleasă de noi pune în evidență convingerea generală că, armele de distrugere moderne puteau anihila foarte rapid forțele inamice și, astfel, războiul nu ar fi avut cum să dureze prea mult. Efectul - pune în evidență faptul că, datorită convingerii că războiul va fi scurt, chiar și populația civilă a fost de acord, în marea-i majoritate, ca aproape toate resursele economice și  militare să fie folosite în război, populația acceptând sacrificiile necesare având certitudinea că nu va trebui să suporte pentru prea mult timp aceste sacrificii.

2. Cauza - radicalizarea aripii de stânga a Partidului Social Democrat German, sub influența revoluției bolșevice din Rusia. Spartakiștii, conduși de Karl Liebknecht și Rosa Luxemburg, considerau măsurile luate de PSD în favoarea populației germane, puternic afectată de consecințele războiului, ca fiind prea moderate și ezitante. Consecințe: prima  - după înfrângerea spartakiștilor, ai căror conducători au fost lichidați, forțele democratice din Germania au hotărât să se coalizeze. Se remarcă mai ales PSD-ul și Centrul catolic. Aceste forțe hotărau coalizarea pentru a evita alte mișcări revoluționare radicale și pentru a instaura un regim democratic de tip republican parlamentar - „Republica de la Weimar”. A doua - aceste forțe politice coalizate au părut în ochii unei mari părți a poporului german ca fiind gata să accepte condițiile impuse de învingători, indiferent de costuri, doar pentru a fi la putere. Să nu uităm că vreme de multe decenii, deși fusese partidul cu cel mai mare număr de voturi, PSD-ul nu putuse influența prea mult politica germană, datorită faptului că Parlamentul avusese prerogative limitate.

3. Imediat după război Franța s-a confruntat cu mari dificultăți ale revenirii la o economie normală în timp de pace. Pierderea prosperității și a bunăstării de dinainte de război a alimentat mari nemulțumiri sociale. Se mai adăuga și existența unui număr important de „profitori” de război care se îmbogățiseră peste măsură, în vreme ce tinerii care luptaseră în război constatau că ei și familiile lor se confruntau cu mari lipsuri și privațiuni. Această situație a dus la declanșarea unor revolte sociale cu tentă radical-anarhistă. Aceste revolte au determinat vechile partide coalizate în „Blocul Național” să ia măsuri dure de represalii pentru a salva regimul parlamentar. Așadar, un prim fapt istoric - mișcările anarhiste au încercat să speculeze nemulțumirile sociale pentru a instaura un regim totalitar, neclar totuși ca orientare ideologică. Blocul Național a încercat să disipeze nemulțumirile sociale prin abaterea atenției populației spre Germania, care nu-și îndeplinea obligațiile financiare din Tratatul de la Versailles, și, astfel, Franța avea dificulțăți în depășirea crizei post-război. S-a trecut la ocuparea Ruhrului, inima industrială a Germaniei. Ulterior, pe parcursul perioadei 1924-1929, Franța cunoaște și ea o dezvoltare economică spectaculoasă, dezvoltare care a caracterizat cam toate statele occidentale. Însă, această dezvoltare economică nu a avut și o piață de desfacere pe măsură. În Franța această retaliate este cumva mai surprinzătoare deoarece țara a fost condusă începând cu anul 1924 de o coaliție de stânga - „Cartelul”. Acest Cartel a încercat să mărească puterea de cumpărare a francezilor, dar n-a „reușit” decât o creștere accelerată a inflației. Așadar, un alt fapt istoric - politica populistă a Cartelului. Pentru a-și justifica eșecul politicii sociale, și această coaliție a căutat vinovați externi, anume, politica SUA față de despăgubirile financiare care trebuiau plătite de către Germania, a căror reeșalonare afecta puternic economia Franței. Între cele două fapte istorice există o asemănare - clasa politică a găsit vinovatul pentru dificultățile Franței - Germania. Dar există și o deosebire: dacă Blocul Național avea o oarecare legitimitate în a acuza Germania, Cartelul de Stânga făcea același lucru pe fondul eșecului politicii sale populiste.

4. Războiul civil din Spania a izbucnit pe fondul evoluțiilor politice care au avut loc în această țară după căderea dictaturiii lui Primo de Rivera. Războiul s-a declanșat în 1936, opunând o coaliție republicană, în care intrau și comuniștii, unei coaliții fasciste dominată de „Falanga Spaniolă”. Războiul s-a încheiat în 1939 cu victoria forțelor fasciste conduse de generalul Franco. Războiul a avut o serie de consecințe: prima -  instaurarea puterii fasciste conduse de Franco. Acesta va reuși să-și mențină regimul dictatorial până la moartea sa, în 1975. O a doua consecință: având în vedere urmările dezastruase ale intervenției militare din partea Germaniei și a Italiei, Franco a hotărât adoptarea unei politici de neutralitate, surprinzând pe toată lumea. Această neutralitate a contribuit, în fapt, la menținerea regimului fascist franchist atât de mult timp la putere.

5. Regimul sovietic a adoptat o serie de măsuri în plan intern pentru a-și consolida puterea politică dictatorială. Remarcăm două fapte istorice importante prin urmările lor pentru consolidarea regimului. Primul - adoptarea Constituției din 1924. Aceasta consacra caracterul dictatorial al regimului. Se definea regimul ca reprezentând „dictatura proletariatului”. Comuniștii se considerau „avangarda” proletariatului, singurii în măsură să ia măsurile „obiective” în favoarea clasei muncitoare. Prin constituție se specifica în mod clar rolul conducător al Partidului Comunist-Bolșevic al Uniunii Sovietice. În acest fel, orice tip de opoziție la adresa regimului nu putea fi tolerată  pentru simpla rațiune că numai comuniștii cunoșteau „legile obiective ale evoluției istoriei” și doar ei le puteau aplica. Al doilea fapt: instaurarea dictaturii staliniste. I.V. Stalin a reușit să-i îndepărteze pe toți potențialii concurenți la conducerea PCUS după moartea lui Lenin. Printre aceștia îi putem aminti pe: Troțki, Kamenev, Zinoviev, Buharin. Pentru a-i îndepărta Stalin i-a acuzat c-ar fi „deviaționiști” de dreapta sau de stânga, complotiști și trădători ai „luptei de clasă”. Devenind stăpânul absolut al partidului și al statului, Stalia a declanșat programul de „construire a socialismului într-o singură țară”, abandonând ideea de revoluție proletară mondială. Programul urma să se bazeze pe industrializarea forțată cu accent pe industria grea și pe colectivizarea agriculturii. În numele acestor obiective au fost lichidați milioane de oameni considerați „dușmani ai poporului”.

B. Revoluția franceză din 1789 a constituit forma clasică a revoluțiilor burgheze. Societatea franceză a „Vechiului Regim” era caracterizată de existența marilor privilegii ale înaltului cler și ale nobilimii. Era o societate a privilegiului împotriva căreia s-a ridicat Starea a treia formată din burghezie, muncitorime și țărănime - 96% din populație după cum susținea abatele Sieyes în broșura „Ce este Starea a Treia?” În prima sa fază, 1789-1791, revoluția a concretizat ideile marilor filozofi iluminiști și, într-adevăr, s-a inspirit și din acțiunile revoluționarilor americani. De altfel, în revoluția americană/războiul de independență au participat și mulți voluntari francezi, exemplul cel mai cunoscut fiind cel al lui La Fayette. Așadar, suntem de acord cu opinia celor doi istorici, S. Bernstein și P. Milza. Vom argumenta această susținere prin prezentarea a trei fapte istorice concludente. Primul - adoptarea „Declarației drepturilor omului și ale cetățeanului” de către Adunarea Națională Constituantă, la 26 august 1789. Aici sunt cuprinse și definite drepturile fundamentale/naturale ale omului: libertatea, proprietatea, siguranța persoanei, rezistența la opresiune etc. Aceste drepturi au fost formulate de marii filozofi iluminiști, mai ales de către J.J. Rousseau. În formulări asemănătoare, aceste drepturi au fost incluse și de revoluționarii americani în „Declarația de Independență” și apoi în Constituția SUA. Se cosfințea prin Declarație desfințarea privilegiilor feudale, - hotărâre deja luată de aceeiași Adunare la 4 august. Se proclama egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii. Al doilea fapt - secularizarea averilor Bisericii și „Constituția civilă a clerului”, - adoptată în 1790. Filozofii iluminiști, ca de pildă Voltaire, au formulat clar ideea separării Bisericii de stat și au susținut libertatea de conștiință a individului. La rândul lor, revoluționarii americani înscriseseră în Constituție o serie de amendamente. Primul se referea la interdicția pentru guvern de a impune locuitorilor SUA vreo religie obligatorie, deci se introdusese libertatea exercitării religiei. Secularizarea averilor Bisericii a favorizat burghezia iar „Constituția civilă a clerului” a prevăzut organizarea Bisericii ca o instituție națională, independentă  de Papalitate. Al treilea fapt - adoptarea Constituției din 1791. Adoptarea Constituției a fost opera principală a Adunării Constituante. Constituția avea ca preambul „Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului”. Stabilea suveranitatea poporului și separarea puterilor în stat. Principiul suveranității poporului a fost clar formulat de filozoful englez John Locke, iar separarea puterilor în stat a fost definită de către filozoful Montesquieu și fusese înscrisă și în Constituția SUA. Conform Constituției, puterile erau împărțite astfel: regele și guvernul exercitau puterea executivă, Adunarea Legislativă, - aleasă pe doi ani -, exercita puterea legislativă iar judecătorii aleși și tribunalele exercitau puterea judecătorească. Este clar, așadar, că în perioada 1789-1791 revoluția a concretizat principiile filozofiei iluministe. Această realitate a determinat o largă participare a cetățenilor la viața politică și solidarizarea lor cu Adunarea Națională Constituantă. Împotriva acestor acțiuni s-au îndreptat nobilimea, înaltul cler și, bineînțeles, regele Ludovic al XVI-lea, - acesta a și fost suspendat temporar din funcțiile sale. Pe fondul opoziției interne și a intervenției externe contra revoluției, regele va fi executat iar revoluția franceză va trece în faza ei radicală, - iacobină. Din acest moment, revoluția se va îndepărta tot mai mult de principiile iluministe, promovând teroarea ca formă de guvernare pentru îndepărtarea „suspecților”. Dar aste este o altă poveste.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte): Elaborați, în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la evoluția spațiului intra- și extracarpatic în secolele al II-lea – al XIV-lea, având în vedere:

- menționarea a două acțiuni politice din secolul al II-lea care vizează provincia Dacia și a câte unei cauze specifice fiecăreia dintre acestea;

- menționarea a două fapte istorice care au loc în spațiul dintre Carpați și Dunăre în secolele al IV-lea – al VIII-lea și a câte unei consecințe a fiecăruia dintre acestea;

- prezentarea evoluției spațiului intracarpatic în secolele al IX-lea – al XII-lea, respectiv a spațiului românesc extracarpatic în secolul al XIII-lea, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare spațiu;

- menționarea a două acțiuni referitoare la spațiul românesc est-carpatic, desfășurate în deceniile cinci - opt ale secolului al XIV-lea și a câte două caracteristici ale fiecăreia dintre acestea;

- precizarea a două fapte istorice referitoare la Țara Românească în a doua jumătate a secolului al XIV-lea și prezentarea unei asemănări și a unei deosebiri dintre acestea.

Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.

Rezolvare: De la etnogeneză la apariția statelor medievale românești:

 Pentru istoria poporului român perioada cuprinsă între secolele II-XIV este foarte importantă deoarece aceasta cuprinde procesul de etnogeneză și apariția primelor formațiuni prestatale românești și, ulterior, a statelor medievale propriu-zise.

 În provincia romană Dacia, în secolul II. au loc două acțiuni politice foarte importante: prima - numirea guvernatorilor romani. S-a început cu Iulius Sabinus, s-a continuat cu Decimus Terentius Scaurianus. Aceștia au luat primele măsuri pentru organizarea stăpânirii romane și începuturile colonizării în provincie. Titlul oficial al guvernatorilor era legatus Augusti propaetore Daciarum trium, - un trimis al împăratului de rang consular. Capitala provinciei a fost Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmisegetuza. Organizarea relativ rapidă a administrației provinciei s-a datorat importanței strategice a acesteia pentru Imperiul Roman - era o provincie-frontieră care asigura întărirea stăpânirii romane în S-E Europei împotriva atacurilor barbare dar și a acelor daci ce nu fuseseră cuceriți. De remarcat că, provincia romană Dacia avea ca scut Carpații Orientali. Următorul guvernator a fost Caius Avidius Nigrinus, care a desăvârșit organizarea provinciei. O a doua acțiune politică foarte importantă a avut loc în timpul împăratului Hadrian, Astfel, pentru a apăra mai bine provincia dar și pentru a preîntâmpina răscoale ale populației autohtone, împăratul împarte provincia în Dacia Inferior și Dacia Superior. Această împărțire avea caracter strict administrativ și de apărare și nu punea în discuție unitatea politică a provinciei romane Dacia, condusă pe mai departe de un singur guvernator.

 În procesul de etnogeneză românească remarcăm două fapte istorice din perioada secolelor IV-VIII. Primul - răspândirea creștinismului în limba latină. Cea mai importantă parte a vocabularului care desemnează termeni creștini din limba română provine din limba latină. În acest sens, o deosebită importanță o are păstrarea în limba română a latinescului „basillica” sub forma „biserică”. Termenul nu s-a păstrat în limbile neoletine apusene, cu excepția limbii retroromane vorbite de un mic grup de oameni din Elveția. Răspândirea creștinismului în limba latină a contribuit din plin la continuarea romanizării la nord de Dunăre, după retragerea aureliană, aspect care a constituit una dintre cele mai importante consecințe ale sale. Al doilea - apariția slavilor la nord de Dunăre. Aceștia au zăbovit timp îndelungat în spațiul nostru, astfel încât, influența limbii slave vechi asupra viitoarei limbii române va fi importantă, acest aspect reprezentând cea mai importantă consecință a prezenței slavilor. Limba română are un bogat repertoriu de cuvine slavice - dragoste, prieten, nădejde, vreme, ceas, duh, maică taică, nevastă, bucurie, biruință, popă etc.

 Pentru evoluția istorică a spațiului nostru, remarcăm constituirea în Transilvania a primelor formațiuni prestatale și, apoi, apariția ungurilor și cucerirea spațiului transilvan de către aceștia, - evoluții din secolele IX-XII. Așadar, primul fapt istoric important l-a reprezentat apariția primelor formațiuni prestatale. Cele mai importante sunt pomenite în cronica lui Annonymus - „Gesta Hungarorum”: voievodatele conduse de Menumorut, Glad și Gelu/Gelou. Cel din urmă este prezentat explicit ca fiind „un oarecare blach/român”. Aceste voievodate vor fi cucerite, rând pe rând, de către maghiari. De exemplu, după înfrângerea lui Gelu, voievodatul acestuia trece sub conducerea căpeteniei maghiare Tuhutum. Al doilea fapt istoric - îl reprezintă chiar apariția ungurilor și cucerirea spațiului transilvan de către aceștia. Odată cucerită Transilvania va fi organizată, la început, ca Principat iar, ulterior, ca Voievodat care dispunea de o largă autonomie în cadrul Regatului Ungariei.

 În secolul XIII au loc importante evoluții și-n spațiul extracarpatic. Un prim fapt istoric - invazia mongolă și consecințele ei dezasturoase, - 1241. În ciuda urmărilor negative, totuși această invazie și prezența mongolilor în zonă au împiedicat sate ca Ungaria, Halici-Wolhinya și Imperiul Bizantin să-și impună controlul politic în regiune. Al doilea fapt - consolidarea formațiunilor prestatale existente. Unele dintre acestea sunt menționate în „Diploma cavalerilor ioaniți” din 1247. Avem astfel: Țara Severinului, voievodatele lui Litovoi și Seneslau, cnezatele lui Farcaș și Ioan. Pe teritoriul viitoarei Moldove existau, printre altele, Țara Bolohovenilor și Țara Brodnicilor, amintite în vechea cronică rusească a lui Nestorie de Kiev, - „Povestea vremurilor de demult”.

 În continuarea evoluției istorice a spațiului românesc remarcăm două acțiuni politice, care au avut loc pe teritoriul est-carpatic, desfășurate în deceniile cinci-opt ale secolului XIV. Prima - în urma campaniilor antitătărești ale regelui maghiar Ludovic I de Anjou, - 1245-1256 -, s-a creat o marcă de apărare în nordul teritoriului condusă de Dragoș de Bedeu/Baden. Această marcă trebuia să faciliteze extinderea dominației maghiare în întregul spațiu carpato-nistrian și să permită Ungariei să controleze gurile Dunării, - foarte importante pentru dezvoltarea comerțului cu porturile genoveze din nordul Mării Negre. A doua acțiune - voievodul maramureșan Bogdan I pleacă din Maramureș  datorită presiunilor coroanei maghiare și, împreună cu oamenii săi, ocupă marca de apărare ungară. Astfel se formează statul medieval al Modovei. Bogdan I a fost cel care a eliminat prezența maghiară în zonă și a reușit să-și întindă stăpânirea până la Nistru. Totuși partea de S-E a teritoriului era ocupată în continuare de către mongoli. Deplina unitate a teritoriului carpato-nistrian va fi realizată de către voievodul Roman I.

 Și pe teritoriul dintre Carpați și Dunăre cunoaștem importante evoluții în a doua jumătate a secolului XIV.  Se remarcă, în mod deosebit, două fapte istorice. Primul - întărirea organizării independente a Țării Românești, după domnia lui Basarab I. Acesta reușise să unifice teritoriul dintre Carpați și Dunăre și să obțină independența țării față de Ungaria. Politica de consolidare a statului va fi continuată de domnitorii Nicolae Alexandru Basarab și Vladislav Vlaicu. Al doilea fapt - domnia lui Mircea cel Bătrân. În perioada de timp care ne interesează, el desăvârșește unitatea teritorială a țării, ajungând la gurile Dunării. De asemena, unește Dobrogea/Podunavia cu Țara Românească. Între cele două fapte istorice există o asemănare - acținile de întărire și organizare ale Țării Românești. Dar avem și o deosebire - Basarab I, Nicolae Alexandru, Vladislav Vlaicu și antecesorii imediați ai lui Mircea au avut relații foarte reci cu Ungaria, în timp ce, datorită primejdiei otomane, Mircea cel Bătrân s-a văzut nevoit să încheie un tratat de alianță cu regele maghiar Sigismund de Luxemburg.

 După cum se poate observa, și din această prezentare succintă, perioada secolelor II-XIV este foarte bogată în fapte istorice și acțiuni politice determinante pentru istoria noastră națională.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte):

 Următoarele secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:

A. Competenţe specifice 4.2. Aprecierea valorilor trecutului prin raportarea la actualitate

OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR: Umanismul. Renaşterea artistică (Programa școlară pentru clasa a IX-a – Istorie, OMECT nr. 3458/ 09.03.2004)

B. Competenţe specifice 2.1. Folosirea surselor istorice în vederea descoperirii elementelor de continuitate şi schimbare în procesele istorice;

3.1. Determinarea relaţiilor dintre personalităţile şi grupurile umane în desfăşurarea faptelor istorice.

 Domenii de conţinut: Conţinuturi şi studii de caz: 3. Lumea în război - Al Doilea Război Mondial: [...] fronturile de luptă (1939-1945), România şi Al Doilea Război Mondial, Conferinţa de pace Studii de caz:  Noile mijloace de distrugere în mas㧠 Viaţa pe front şi în frontul de acas㧠 Holocaustul§ (Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasa a VII-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017)

1. Prezentați activitatea didactică desfășurată pentru secvența A, având în vedere:

- precizarea a două metode didactice pe care le considerați adecvate pentru această secvență și a câte unui motiv al opțiunii pentru fiecare dintre aceste metode;

- exemplificarea formării/dezvoltării competenței specifice prin una dintre metodele pentru care ați optat (menționarea modului de organizare a clasei, a două resurse didactice și a trei sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);

- menționarea a două avantaje ale utilizării probei scrise ca metodă de evaluare.

2. Evaluați competențele specifice din secvența B, având în vedere:

- proiectarea unui item semiobiectiv care evaluează ambele competențe specifice, precizând tipul itemului din această categorie și utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz;

- proiectarea unui item subiectiv care evaluează ambele competențe specifice, precizând tipul itemului din această categorie și utilizând informație istorică (diferită față de aceea folosită la itemul anterior) din Conţinuturi şi studii de caz;

- menționarea a câte unui avantaj și a câte unei limite ale utilizării fiecărui tip de item proiectat. Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile corespunzătoare itemilor.

Rezolvare: 1. Pentru secvența A considerăm a fi adecvate două metode: metoda celor patru cadrane și metoda cubului. Metoda Cadranelor permite esențializarea și înțelegerea unui conținut prin patru sarcini. În cazul de față, aceste patru sarcini pot fi:

1. Apreciați valorile estetice ale Renașterii prin raportarea la cultura zilelor noastre;

2. Alcătuiți o sinteză cu titlul „Antichitatea clasică greco-romană - model demn de urmat pentru umaniști”;

3. Evidențiați câteva valori ale culturii renascentiste care sunt valabile și astăzi;

4. Alcătuiți un eseu cu titlul „Perenitatea culturii renascentiste.

 Metoda Cubului este una dintre metodele cele mai clar orientate spre dezvoltarea gândirii critice. Prin cele șase sarcini, corespunzătoare celor șase fețe ale cubului, se analizează și se înțelege în mod global orice conținut și orice competență din programa școlară la Istorie.

 Pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice 4.2 putem utiliza, așadar, metoda Cubului. Mai întâi, profesorul împarte clasa în trei grupe de elevi cărora la va solicita să rezolve câte două sarcini din cele șase. Le prezintă elevilor două categorii de resurse didactice, anume: resurse bibliografice cum sunt: „Ascensiunea Occidentului - 5000 de ani de istorie a comunității umane și un eseu retrospectiv”, autor William H McNeill, „Istoria Europei”, autori S.Bernstein și P. Milza, „Istoria lumii”, autor J.M. Roberts; resurse on-line - lecții despre Renaștere de pe Didactica.ro și platformele E-Learning și  Prezi, Wikipedia, documentare despre Renaștere etc. Le poate sugera elevilor să folosească și Chat GPT. Cele șase sarcini pot fi formulate astfel:

1. Descrieți trăsăturile principale ale artei renascentiste!

2. Comparați valorile estetice ale Renașteriii cu cele ale culturii contemporane!

3. Asociați cunoștințele despre Renaștere și Umanism într-un eseu cu tema „Valorile Umanismului și ale Renașterii - valori perene ale civilizației umane”!

4. Aplicați cunoștințele despre Antichitatea clasică greco-romană asupra Renașterii și apreciați constatările desprinse!

5. Argumentați, - pro sau contra -, afirmația: „Subcultura de azi ne îndeamnă să ne reîntoarcem la valorile clasice ale Renașterii”!

6. Analizați trăsăturile științei umaniste! - exemplu: folosirea metodei experimentale, observarea, analiza matematică a diverselor fenomene etc.

 Grupele de elevi pot alege liber două sarcini din cele șase sau aceste sarcini pot fi distribuite de către profesor.

 Proba scrisă, ca metodă de evaluare, prezintă diverse avantaje. Iată două dintre ele: primul - evaluează un număr mare de elevi/întreaga clasă într-un interval relativ  convenabil de timp, obținându-se, astfel, importante economii de timp, mai ales în situația în care Istoria are la dispoziție, în cele mai multe cazuri, 1h/săptămână. Al doilea - conține diverse tipuri de itemi care pun în evidență capacitățile de sinteză, gândire și creativitate ale elevilor. Pentru stabilirea clară a tipurilor de itemi utilizați și a eficienței acestora este bine ca profesorul să aibă în vedere o matrice de specificație detaliată și descriptori de performanță, - aceștia sunt formulări calitative ale capacităților elevilor în raport cu competențele specifice din programa școlară la Istorie.

2. Pentru evaluarea ambelor competențe din secvența B putem utiliza, ca tip de item semiobiectiv, itemul întrebări structurate. Astfel:

Citiți următorul text:

„Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial nu a fost o surpriză pentru nimeni. El fusese pregătit intens de gruparea statelor agresoare, - Japonia, Italia, Germania -, printr-o serie de acțiuni agresive contra Chinei, Etiopiei/Abisiniei, Spaniei, Cehoslovaciei. Față de aceste acțiuni, Marea Britanie și Franța s-au complăcut în nafasta politică de conciliatorism, iar SUA erau departe în izolarea lor. În ceeea ce privește Uniunea Sovietică, aceasta nu prezenta încredere și, mai mult, va încheia un pact de neagresiune cu Germania.”

Rezolvați următoarele cerințe:

1. În ce a constat politica de conciliatorism dusă de Marea britanie și Franța? - 10 puncte;

2. Pe baza diverselor surse, - exemplu: „Ascensiunea și căderea puterilor globale”, autor John Darwin -, desprindeți câteva caracteristici ale politicii externe americane și sovietice din perioada interbelică. - 20 puncte;

3. Caracterizați activitatea unora dintre politicienii din tabăra conciliatoristă, - exemplu: Neville Chamberlain -, și emiteți aprecieri asupra acestei actiivtăți. - 20 puncte;

4. Plecând de la afirmația „Al Doilea Război Mondial este fantoma care ne bântuie și astăzi!”, analizați aspecte din acest război care au implicații până în zilele noastre. - 20 puncte;

5. Analizați afirmația „Al Doilea Război Mondial a fost mai mult decât un război total!” și exprimați-vă opinii asupra ei. - 20 puncte.

Total - 100 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu.

 Pentru a evalua cele două competențe din secvența B se poate utiliza, ca item subiectiv, itemul eseu-structurat. Astfel:

Alcătuiți un eseu, în maxim două pagini, cu titlul „Al Doilea Război Mondial - falimentul moral absolut al civilizației umane”, având în vedere următoarele cerințe:

1. Prezentarea caracterului războiului. - 10 puncte;

2. Impactul utilizării diverselor mijloace de distrugere în masă. - 20 puncte;

3. Evidențierea aspectelor care au contribuit la „falimentul moral absolut al civilizației umane”. - 30 puncte;

4. Prezentarea participării României la război. - 20 puncte;

5. Politica „sferelor de influență” și impactul ei asupra evoluției ulterioare a lumii. - 10 puncte.

Total - 100 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Eseul de control: Al Doilea Război Mondial a avut caracter de război total, folosind pe o scară cu mult superioară Primului Război Mondial toate mijloacele umane și materiale  ale participanților. A depășit chiar definiția de „război total”, devenind război de nimicire în masă! Se pot cita, în acest sens, ca exemple: distrugerea completă a unei lungi liste de orașe, exterminarea unor grupuri întregi de oameni, bombardamentele nucleare. Utilizarea mijloacelor de distrugere în masă a căpătat proporții apocaliptice - sute de mii de bombe aruncate asupra orașelor Varșovia, Manila, Dresda, Tokyo, utilizarea diverselor tipuri de arme chimice fără opreliști „morale”, asasinarea în masă a civililor și, bineînțeles, bombele atomice aruncate asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Războiul este considerat, pe drept cuvânt, „falimentul moral absolut al civilizației umane”. Iată câteva argumente în acest sens: conciliatorismul rușinos al Marii Britanii și al Franței, - de exemplu, premierul britanic Neville Chamberlain declara după încheierea „Pactului de la Munchen” că „de acum încolo, pacea este garantată pentru o întreagă generație” -, care a înlesnit politica agresivă a Germaniei naziste, holocaustul evreilor în care au fost cuprinși și 1,5 milioane de copii, colaboraționismul multor grupuri de oameni cu forțele Axei, utilizarea tuturor cuceririlor științei și tehnologiei pentru distrugere. Lumea a fost zguduită din temelii de război, unele consecințe simțindu-se până astăzi, - în multe țări nu se acceptă în totalitate colaborarea cu Axa, participarea la holocaust. Mulți lideri din timpul războiului sunt considerați în diverse țări eroi naționali, deși comunitatea internațională i-a condamnat ca fiind creiminali de război. În aceste împrejurări, unii se și întreabă, - mai în glumă, mai în serios -, dacă acest război s-a încheiat cu adevărat! În ceea ce privește România considerăm că, după cedările teritoriale teribile din anul 1940, când nu s-a încercat niciun fel de rezistență militară, fie ea chiar și simbolică, totul a mers prost și catastrofal, - implicarea în conflictul contra Uniunii Sovietice a determinat ca, în cele din urmă, în ciuda participării după 23 august 1944 la războiul contra Axei, țara noastră să fie declarată stat învins. Războiul a însemnat și împărțirea sferelor de influență între învingători, unul dintre aspectele extrem de controversate ale războiului. Ideea împărțirii și reîmpărțiririi sferelor de influență domină, din păcate, și azi, politica Marilor Puteri!

 Ambele tipuri de itemi prezintă atât avantaje cât și dezavantaje. Astfel:

- itemul întrebări-structurate prezintă ca avantaj cert dezvoltarea gândirii divergente, în situația în care cuprinde și sarcini de tip rezolvare de probleme. Astfel, elevii deprind tehnici euristice și algoritmice necesare rezolvării problemelor. Dezavantajul - itemul poate cuprinde cerințe care nu au legătură cu textul/textele support iar libertatea de exprimare și gândire a elevilor nu este deplină.

- itemul eseu-structurat - avantaj: este tipul de item cel mai clar orientat spre evaluarea competențelor elevilor de a-și structura logic ideile în conformitate cu cerințele formulate, de a utiliza limbajul de specialitate al Istoriei, de a-și afirma gândirea critică, imaginația, creativitatea. Dezavantajul - subiectivitatea profesorului este foarte ridicată, de aceea elevilor trebuie să le fie clar formulate cerințele de atins pentru a se evita divagațiile; de asemenea, li se poate impune o limită de spațiu, - 2 pagini, de exemplu -, care îi poate forța, însă, pe elevi să fie prea generaliști, chiar reducționiști în elborarea eseului. Li se poate prezenta elevilor din partea profesorului, la finalul elborării eseurilor, un eseu de control ca bază pentru evaluarea acestora pentru ca elevii să vadă cum ar fi trebuit să elaboreze un eseu de nota 10.