IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a unsprezecea).

 

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a unsprezecea)

51. O crimă săvârşită cu ocazia unei zile de naştere:

MATEI 14:1-12 MARCU 6:14-29 LUCA 9:7-9;

IROD PORUNCEŞTE CA IOAN BOTEZĂTORUL SĂ FIE DECAPITAT:

 În timp ce apostolii lui Iisus predică în Galileea, cel care a pregătit calea pentru Iisus nu are această libertate. Ioan Botezătorul este în închisoare de aproape doi ani. Ioan l-a condamnat în mod deschis pe regele Irod Antipa pentru că se căsătorise cu Irodiada, soţia lui Filip, fratele său vitreg. Irod a divorţat de prima sa soţie pentru a se căsători cu Irodiada. Conform Legii mozaice, pe care Irod pretinde că o respectă, această căsătorie reprezintă adulter şi este nepermisă. Deoarece Ioan l-a blamat pe Irod pentru fapta sa, acesta l-a aruncat în închisoare, poate la îndemnul Irodiadei. Irod nu ştie ce să facă în privinţa lui Ioan, întrucât oamenii „îl consideră profet”(Matei 14:5). Irodiada, în schimb, nu are astfel de incertitudini. Ea ţine „duşmănie pe el” şi caută o ocazie să-l ucidă (Marcu 6:19). În sfârşit, această ocazie i se iveşte. Cu puţin timp înainte de Paştile din anul 32 (conform unor bibliști), Irod dă o petrecere mare cu ocazia zilei lui de naştere. Toţi oamenii de seamă ai lui Irod, comandanţii săi, precum şi oamenii de vază din Galileea sunt prezenţi. În timpul petrecerii, tânăra Salome, fiica Irodiadei, pe care o are cu Filip, fostul ei soţ, dansează pentru oaspeţi. Bărbaţii sunt încântaţi! Întrucât i-a plăcut foarte mult cum a dansat fiica sa vitregă, Irod îi spune: „Cere-mi orice vrei şi-ţi voi da”. El chiar îi jură: „Orice-mi vei cere îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. Înainte de a-i răspunde, Salome se duce la mama ei şi o întreabă: „Ce să cer?” (Marcu 6:22-24). Iată ocazia pe care Irodiada a aşteptat-o! „Capul lui Ioan Botezătorul”, îi răspunde ea fără întârziere. Salome se întoarce imediat la Irod şi-i spune: „Vreau să-mi dai chiar acum pe o tavă capul lui Ioan Botezătorul” (Marcu 6:24, 25). Cererea aceasta îl tulbură mult pe Irod, însă oaspeţii lui au auzit jurământul pe care i l-a făcut lui Salome. Îi este ruşine să nu-l respecte, chiar dacă aceasta înseamnă uciderea unui om nevinovat. Prin urmare, Irod trimite un bărbat din garda personală pentru a duce la îndeplinire această însărcinare îngrozitoare. După puţin timp, bărbatul se întoarce cu capul lui Ioan pe o tavă. I-l dă lui Salome, care i-l duce mamei sale. Când aud ce s-a întâmplat, discipolii lui Ioan vin şi-i iau corpul pentru a-l îngropa. Apoi îl înştiinţează pe Iisus despre moartea lui Ioan. Mai târziu, auzind că Iisus vindecă bolnavi şi scoate demoni, Irod este cuprins de teamă. Se întreabă dacă Iisus, omul care face toate acestea, nu este, de fapt, Ioan Botezătorul „sculat din morţi” (Luca 9:7). De aceea, Irod Antipa vrea neapărat să-l vadă pe Iisus, dar, evident, nu ca să-l audă predicând. Mai degrabă, el vrea să-l vadă pentru a afla dacă temerile sale sunt sau nu întemeiate.

52. Iisus hrăneşte mii de oameni cu câteva pâini şi câţiva peşti:

MATEI 14:13-21 MARCU 6:30-44 LUCA 9:10-17 IOAN 6:1-13;

IISUS HRĂNEŞTE 5 000 DE BĂRBAŢI:

 Cei 12 apostoli se întorc bucuroşi după ce au predicat în toată Galileea şi îi povestesc lui Iisus „tot ce au făcut şi au învățat”. Fireşte, ei sunt obosiţi. Dar nu au timp nici măcar să mănânce deoarece mulţi vin şi pleacă. Atunci, Iisus le spune: „Veniţi cu mine deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin” (Marcu 6:30, 31). Ei se urcă într-o barcă, probabil lângă Capernaum, şi se îndreaptă spre un loc izolat, aflat la est de râul Iordan, dincolo de Betsaida. Însă mulţi oameni îi văd plecând, iar alţii află de plecarea lor. Toţi aceştia aleargă de-a lungul ţărmului şi ajung acolo înainte ca barca să tragă la mal. Când coboară din barcă, Iisus vede mulţimea de oameni şi i se face milă de ei, deoarece sunt ca nişte oi fără păstor. El începe „să-i înveţe multe lucruri” despre Împărăția Cerurilor  (Marcu 6:34). De asemenea, îi însănătoşeşte „pe cei care au nevoie de vindecare” (Luca 9:11). După câtva timp, discipolii îi spun lui Iisus: „Locul acesta este retras şi ora este deja târzie. Dă-le drumul mulţimilor, ca să se ducă în sate şi să-şi cumpere mâncare” (Matei 14:15). Iisus le răspunde: „Nu este nevoie să plece. Daţi-le voi ceva să mănânce” (Matei 14:16). Deşi ştie ce urmează să facă, Iisus îl pune la încercare pe Filip întrebându-l: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceştia?”. Este potrivit ca Iisus să-l întrebe aceasta pe Filip deoarece el este din Betsaida, aflată în apropiere. Totuşi, soluţia nu este să se cumpere pâine. Sunt aproximativ 5 000 de bărbaţi, iar numărul s-ar putea dubla dacă ar fi puşi la socoteală şi femeile şi copiii. Filip răspunde: „Nici pâine de două sute de dinari (un dinar fiind plata unui lucrător pe o zi) n-ar ajunge ca să primească fiecare puţin” (Ioan 6:5-7). Poate pentru a arăta că este imposibil să fie hrăniţi toţi cei prezenţi, Andrei spune: „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Dar ce sunt acestea la atâţia oameni?” (Ioan 6:9). Fiind primăvară, chiar înainte de Paştile din 32, dealurile sunt acoperite de iarbă. La îndemnul lui Iisus, discipolii le spun oamenilor să se întindă pe iarbă în grupuri de câte 50 şi de câte 100. Iisus ia cele cinci pâini şi cei doi peşti şi îi aduce mulţumiri lui Dumnezeu-Tatăl. Apoi frânge pâinile, împarte peştii şi li le dă discipolilor, iar discipolii, mulţimilor. În mod surprinzător, toţi oamenii mănâncă pe săturate. Mai târziu, Iisus le spune discipolilor: „Adunaţi bucăţile rămase, ca să nu se risipească nimic” (Ioan 6:12). Ei umplu 12 coşuri cu ce a rămas.

53. Un conducător care are putere asupra forţelor naturii:

MATEI 14:22-36 MARCU 6:45-56 IOAN 6:14-25;

OAMENII VOR SĂ-L FACĂ ÎMPĂRAT PE IISUS; IISUS UMBLĂ PE APĂ ŞI POTOLEŞTE VÂNTUL:

 Oamenii sunt impresionaţi de capacitatea miraculoasă a lui Iisus de a hrăni mulţimile. Ei ajung la concluzia că „acesta este cu adevărat profetul care trebuia să vină în lume”, sau Mesia, şi că el ar fi cu siguranţă un conducător bun (Ioan 6:14; Deuteronomul 18:18). De aceea, plănuiesc să-l prindă pe Iisus şi să-l facă împărat. Iisus însă ştie ce intenţii au. Le dă drumul mulţimilor, iar discipolilor săi le spune să se urce înapoi în barcă. Încotro trebuie să se îndrepte ei? Spre Betsaida şi apoi spre Capernaum. Dar Iisus se retrage pe un munte ca să fie singur în acea noapte şi să se roage. La lumina lunii, cu puţin înainte să se ivească zorile, Iisus observă barca de la depărtare. Marea este răscolită de un vânt puternic, iar apostolii „se chinuie să vâslească fiindcă vântul le este potrivnic” (Marcu 6:48). Iisus coboară de pe munte şi începe să umble pe mare spre ei. Până acum, discipolii „au vâslit vreo cinci sau şase kilometri” (Ioan 6:19). Ei îl zăresc pe Iisus, care pare că vrea să treacă pe lângă ei, şi ţipă îngroziţi: „Este o nălucă!” (Marcu 6:49). Iisus îi linişteşte spunându-le: „Curaj! Eu sunt! Nu vă temeţi!”. Atunci, Petru îi zice: „Doamne, dacă eşti tu, porunceşte-mi să vin la tine pe ape”. „Vino!”, îi răspunde Iisus. Petru coboară din barcă şi merge pe apă spre Iisus. Însă, văzând vijelia, i se face frică şi începe să se scufunde. El strigă: „Doamne, salvează-mă!”. Întinzându-şi mâna, Iisus îl apucă pe Petru şi-i spune: „Puţin credinciosule, de ce te-ai lăsat pradă îndoielii?” (Matei 14:27-31). Petru şi Iisus se urcă în barcă şi vântul se potoleşte. Discipolii sunt uluiţi. Dar ar trebui să fie? Dacă ar fi înţeles „întâmplarea cu pâinile”, miracolul făcut de Iisus în urmă cu câteva ore când a hrănit mii de oameni, n-ar fi trebuit să fie uimiţi că el poate să umble pe apă şi să potolească vântul. Acum ei se pleacă înaintea lui, zicând: „Tu eşti într-adevăr Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 6:52; Matei 14:33). Nu după mult timp, ei ajung la Ghenezaret, o câmpie frumoasă şi fertilă, aflată la sud de Capernaum. Aruncă ancora şi coboară pe ţărm. Oamenii de aici îl recunosc pe Iisus şi, împreună cu alţii din ţinutul dimprejur, îi aduc pe bolnavi la el. Doar atingând franjurii veşmântului lui Iisus, ei sunt vindecaţi complet. Între timp, miile de oameni care au fost hrăniţi în mod miraculos îşi dau seama că Iisus a plecat. De aceea, când sosesc câteva bărci din Tiberiada, oamenii se urcă în ele şi vin la Capernaum să-l caute pe Iisus. După ce îl găsesc, ei îl întreabă: „Rabi, când ai ajuns aici?” (Ioan 6:25). Iisus are motive întemeiate să-i mustre, aşa cum vom vedea.

54. Iisus este „pâinea vieţii”:

IOAN 6:25-48;

IISUS ESTE „PÂINEA DIN CER”:

 Pe partea estică a Mării Galileii, Iisus a hrănit în mod miraculos mii de oameni. Când aceştia au vrut să-l facă împărat, El a plecat de acolo. În acea noapte a umblat pe marea învolburată şi l-a salvat pe Petru, care a umblat şi el pe apă, dar a început să se scufunde când credinţa i-a slăbit. De asemenea, Iisus a potolit vântul, salvându-i pe discipolii săi, care, altfel, probabil că s-ar fi înecat. Acum Iisus este din nou pe partea de vest a mării, în zona Capernaumului. Cei pe care i-a hrănit în mod miraculos îl găsesc şi îl întreabă: „Când ai ajuns aici?”. Iisus îi mustră, spunându-le că îl caută deoarece speră că vor fi hrăniţi din nou. El îi îndeamnă să lucreze „nu pentru hrana care piere, ci pentru hrana care rămâne pentru viaţă veşnică”. Atunci, ei îl întreabă: „Ce trebuie să facem ca să îndeplinim lucrările lui Dumnezeu?” (Ioan 6:25-28). Poate că ei se gândesc la lucrările, sau cerinţele, menţionate în Lege, dar Iisus arată care este cea mai importantă lucrare: „Iată lucrarea lui Dumnezeu: să aveți credinţă în cel pe care l-a trimis El”. Oamenii însă nu au credinţă în Iisus, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le-a făcut. Ei îi cer un semn ca să creadă în El. „Ce lucrare faci?”, îl întreabă ei. „Strămoşii noştri au mâncat mana în pustiu, aşa cum este scris: El le-a dat să mănânce pâine din cer.” (Ioan 6:29-31; Psalmul 78:24 - T.M.). În ce priveşte cererea lor de a primi un semn, Iisus le îndreaptă atenţia spre Cel de la care vine în mod miraculos hrana: „Vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă dă adevărata pâine din cer. Căci pâinea lui Dumnezeu este cel care coboară din cer şi dă viaţă lumii”. Neînţelegând ce vrea să spună Iisus, ei îl roagă: „Doamne, dă-ne întotdeauna pâinea aceasta” (Ioan 6:32-34). Dar la ce pâine se referă Iisus? El explică: „Eu sunt pâinea vieţii. Celui ce vine la mine nu-i va fi deloc foame şi celui ce are credinţă în mine nu-i va fi niciodată sete. Dar v-am spus: Voi m-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. … Am coborât din cer ca să fac nu voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis. Iată voinţa celui care m-a trimis: să nu pierd nimic din tot ce mi-a dat, ci să-l înviez în ziua din urmă. Fiindcă iată voinţa Tatălui meu: ca oricine îl vede pe Fiul şi are credinţă în el să aibă viaţă veşnică” (Ioan 6:35-40). Afirmaţiile lui Iisus stârnesc mânia evreilor, care încep să murmure împotriva lui. Cum poate El să pretindă că este „pâinea care a coborât din cer”? (Ioan 6:41) Pentru ei, Iisus este doar fiul unor oameni oarecare din oraşul galileean Nazaret. Ei întreabă: „Nu este acesta Iisus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem?” (Ioan 6:42). „Nu mai murmuraţi între voi”, le spune Iisus. „Nimeni nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl, care m-a trimis. Şi eu îl voi învia în ziua din urmă. Este scris în Profeţi: Toţi vor fi învăţaţi de Domnul. Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. Nu că vreun om l-a văzut pe Tatăl, în afară de cel care este de la Dumnezeu; acesta l-a văzut pe Tatăl. Foarte adevărat/Amin, amin vă spun: Cine crede are viaţă veşnică.” (Ioan 6:43-47; Isaia 54:13). Cu câtva timp în urmă, când a discutat cu Nicodim, Iisus i-a vorbit despre viaţa veşnică şi a pus-o în legătură cu credinţa în Fiul omului. El a spus: „Dumnezeu l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine are credinţă în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:15, 16). Însă acum Iisus se adresează unui număr mare de oameni, spunând că are un rol în salvarea lor şi că ei vor putea dobândi viaţă veşnică datorită lui, nu datorită manei sau pâinii obişnuite. Aşadar, cum poate fi câştigată viaţa veşnică? Iisus spune din nou: „Eu sunt pâinea vieţii” (Ioan 6:48). Această discuţie despre pâinea din cer continuă, atingând punctul culminant în timp ce Iisus propovăduiește într-o sinagogă din Capernaum.

55. Cuvintele lui Iisus îi şochează pe mulţi:

IOAN 6:48-71;

CE ÎNSEAMNĂ A NE HRĂNI CU CARNEA/TRUPUL LUI IISUS ŞI A BEA SÂNGELE SĂU? MULŢI SE POTICNESC ŞI NU-L MAI URMEAZĂ:

 Iisus se află într-o sinagogă din Capernaum şi-i învaţă pe oameni, zicându-le că El este adevărata pâine din cer. Se pare că explicaţiile pe care le dă acum sunt o continuare a ceea ce a început să le spună oamenilor care s-au întors de pe ţărmul estic al Mării Galileii după ce au mâncat din pâini şi din peşti. În continuare, Iisus spune: „Strămoşii voştri au mâncat mana în pustiu şi tot au murit”. Apoi explică: „Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer. Dacă cineva mănâncă din pâinea aceasta va trăi pentru totdeauna. Şi pâinea pe care o voi da eu pentru viaţa lumii este carnea/trupul mea/meu” (Ioan 6:48-51). În primăvara anului 30, Iisus i-a spus lui Nicodim că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât l-a trimis pe Fiul său ca Salvator. Acum Iisus subliniază necesitatea de a mânca din carnea sa/trupul său, având credinţă în jertfa pe care o va aduce. Doar astfel poate primi cineva viaţă veşnică. Însă oamenii nu acceptă cuvintele lui Iisus: „Cum ne poate da omul acesta carnea lui/trupul lui s-o/să-l mâncăm?” (Ioan 6:52). Iisus continuă zicând: „Dacă nu mâncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă. Cine se hrăneşte cu carnea mea şi bea sângele meu are viaţă veşnică, deoarece carnea mea este adevărata hrană şi sângele meu este adevărata băutură. Cine se hrăneşte cu carnea mea şi bea sângele meu rămâne în Mine și Eu rămân în el.” (Ioan 6:53-56). Să ne gândim cât de şocante li s-ar putea părea aceste afirmaţii evreilor. Poate, ei cred că Iisus îi îndeamnă să practice canibalismul sau să încalce legea lui Dumnezeu care interzice consumul de sânge (Geneza 9:4; Leviticul 17:10, 11). Dar Iisus se referă la marea taină a Euharistiei, pe care evreii și foarte mulți dintre creștinii declarați de astăzi n-au înțeles-o și nu o înțeleg! El arată că toţi cei ce doresc viaţă veşnică trebuie să aibe  credinţă în jertfa pe care urmează să o aducă şi care presupune să-şi ofere corpul perfect şi să-şi verse sângele. Totuşi, mulţi dintre discipolii săi nu înţeleg această învăţătură. Unii chiar spun: „Ce cuvinte revoltătoare! Cine le poate asculta?” (Ioan 6:60). Dându-şi seama că unii dintre discipolii săi murmură, Iisus îi întreabă: „Lucrul acesta vă poticneşte? Ce-aţi zice dacă l-aţi vedea pe Fiul omului urcând unde era înainte? …   Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă. Dar sunt printre voi unii care nu cred”. Atunci, mulţi discipoli pleacă şi nu-l mai urmează (Ioan 6:61-64). De aceea, Iisus li se adresează celor 12 apostoli, întrebându-i: „Nu vreţi să vă duceţi şi voi?”. Petru îi răspunde: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns să ştim că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6:67-69). Ceea ce a spus Petru dovedeşte loialitatea lui şi a celorlalţi apostoli faţă de Iisus, chiar dacă pentru moment ei nu înţeleg pe deplin această învăţătură. Deşi este mulţumit de răspunsul lui Petru, Iisus face următoarea remarcă: „Nu v-am ales eu pe voi, cei doisprezece? Totuşi, unul dintre voi este calomniator/un drac” (Ioan 6:70). Iisus vorbeşte despre Iuda Iscariot. Este posibil ca El să fi observat deja că Iuda a început s-o ia pe o cale greşită. Cu toate acestea, Iisus este cu siguranţă bucuros să ştie că Petru şi ceilalţi apostoli nu au renunţat să-l urmeze şi să ia parte la lucrarea vitală pe care o face El.