ÎMPĂRĂȚIA DE O MIE DE ANI. Studiu - Partea a șasea.

 

ÎMPĂRĂȚIA DE O MIE DE ANI. Studiu - Partea a șasea

1. OPINII DESPRE ÎMPĂRĂŢIA DE O MIE DE ANI:

 Împărăţia de o mie de ani, a provocat discuţii încă de pe timpul apostolului Ioan. Totuşi majoritatea credincioşilor credeau în ea şi aceasta se poate dovedi prin enumerarea a câtorva din marii învăţători creştini din secolele I, II, III, IV, începând cu apostolul Ioan: Barnaba (colaboratorul ap. Pavel), Papias (ucenic al ap. Ioan), Policarp (ucenic al ap. Ioan), Irineu (episcop, sec. al II-lea, ucenic al lui Policarp, socotit părintele teologiei creştine), Iustin Martirul (primul filozof creştin), Apolinarie (episcop de Ierapole), Nepos (episcop din Egipt), Evagrie Ponticul, Tertulian, Victorin de Pettan, Lactanţiu, Origene, Grigorie de Nissa (numit „Stâlpul Ortodoxiei”) etc. Fiindcă Apocalipsa scrisă de  apostolul Ioan arăta lămurit că va fi împărăţia de o mie de ani, unii episcopi, pentru a combate acest adevăr, s-au dedat la atacuri grosolane împotriva Apocalipsei, spunând că nu Ioan ar fi autorul ei, ci ereticul Cerint (care de asemenea susţinea ideea împărăţiei de o mie de ani), sau un oarecare Ioan din Asia. Barnaba în epistola sa, zice: „Dacă vor ţinea fiii Mei sâmbăta, voi vărsa milostivirea Mea peste ei.” (Ier. 17:24-25). Despre sâmbătă vorbeşte Scriptura la începutul creaţiei? când zice: „În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea …” (Fac. 2:2). Luaţi seama, copii, ce înseamnă: „Şi-a sfârşit lucrarea în şase zile.” Aceasta înseamnă, că Domnul va sfârşi totul în şase mii de ani; căci ziua înseamnă la El o mie de ani … Aşadar, copii, în şase zile, adică în şase mii de ani, toate se vor sfârşi.” „Şi S-a odihnit in ziua a şaptea.” (Epistola sf. Barnaba, cap. XV).

2. ALTE ASPECTE DESPRE ÎMPĂRĂȚIE:

 La sfârşitul miei de ani Satan va fi dezlegat, pentru a ieşi să încerce pe oamenii care vor fi pe pământ, ca să arate în ce măsură inima lor este loială lui Dumnezeu şi principiilor dreptăţii. Rezultatul acestei probe va fi că mulți vor cădea. Apoc. 20:7-10. Citim: „Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar din cer s-a coborât un foc şi i-a mistuit” (Apoc. 20:9). „Cetatea cea iubită” este Biserica în glorie și sfinții de orice fel, despre care am mai vorbit. Răzvrătirea aţâţată de Satan va fi nu numai contra acestora, ci şi împotriva lui Hristos. Atunci oamenii, fiind ajunşi la perfecţiunea organismului şi a puterilor, se vor afirma astfel mergând să înconjure tabăra sfinţilor. Ne imaginăm că îi auzim zicând: „Este timpul ca această guvernare să ne fie predată nouă. Protestăm împotriva rămânerii voastre la putere”. În răzvrătirea lor împotriva fazei pământeşti a Împărăţiei lui Mesia însă, ei se vor răzvrăti împotriva Domnului. Ca urmare îi va ajunge judecata divină - „foc din cer”. Sub conducerea benefică a Împărăţiei, putem fi foarte siguri că aranjamentul Domnului va fi unul echitabil - o şansă corectă pentru fiecare înviat din rasa umană. Este raţional să prespunem că linia generală aşezată în Scripturi va fi urmată în privinţa pământului. Este scris: „Pământul l-a dat fiilor oamenilor” (Ps. 115:16 - T:M.). Rasa în ansamblu va avea în posesie pământul. Dumnezeu n-a făcut nicio împărţire. Fiecare om va avea o parte în bunăstarea comună. Schimbările vor veni treptat. Vor fi inegalităţi în privinţa intelectului şi a fizicului; dar Împărăţia va egaliza aceste deosebiri. Va fi întotdeauna ceva stimulent spre energie creatoare. Fie va fi un stimulent de vreun fel, fie va fi o pedeapsă de vreun fel ca să-i ajute pe oameni să înainteze. Domnul va oferi anumite stimulente celor care vor fi dispuşi să coopereze pe linia avansării, şi va impune „nuiele”, pedepse, pentru a-i ajuta pe cei care nu vor fi convinşi altfel. Atât răsplăţile cât şi pedepsele vor fi în acţiune în timpul Mileniului. Privind în urmă la istoria lumii, vedem că egoismul a fost un mare rău; totuşi în acelaşi timp a făcut minuni. Dacă nu era ambiţia şi spiritul de acaparare, omul n-ar fi cu mult deasupra animalelor. De aceea, trebuie să considerăm aceste caracteristici ca mari binecuvântări când sunt corect exercitate. Sub conducerea Împărăţiei, toate binecuvântările posibile ale minţii şi ale corpului vor fi oferite celor ascultători, aşa că tendinţa egoismului va fi contracarată printr-o ambiţie mai lăudabilă decât în prezent; şi pe măsură ce mintea şi corpul se vor dezvolta, standardele omenirii se vor ridica mai sus, iar egoismul va fi văzut tot mai mult ca fiind de dispreţuit. Când se va atinge perfecţiunea, totul se va face pentru gloria Domnului, mai degrabă decât pentru nume şi faimă pământească. Omenirea va veni treptat la părtăşie cu Împărăţia şi asociată indirect cu Împărăţia. După cum orice om bun ajută guvernul, tot aşa toată omenirea înviată va fi binecuvântată în măsura în care va aproba şi va susţine aranjamentele divine. Astfel, timp de o mie de ani Împărăţia se va extinde, nu numai de la o persoană la alta, ci şi treptat înapoi la prefecţiune deplină. Citim că „El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie ...” (Is. 9:7). Ea va cuceri totul înaintea ei; nimic n-o va opri. După ce orice lucru rău va fi fost nimicit, fiecare creatură din cer şi de pe pământ va fi auzită lăudând pe Dumnezeu (Apoc. 5:13). Orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi (Filip. 2:10, 11) şi Împărăţia Lui va fi fără niciun împotrivitor, de la Fluviu până la marginile pământului”. Ps. 72:8 - T:M. După ce mia de ani se va sfârşi, Împărăţia va înceta în sensul că Hristos va preda Tatălui autoritatea (1 Cor. 15:24). Aceasta nu va însemna însă că legea şi ordinea vor fi nesocotite aşa cum au fost în timpul domniei păcatului şi a morţii. Până atunci Împărăţia Mesianică va fi ajutat omenirea să iasă din starea ei decăzută; şi de aceea scopul divin este ca Mesia să predea această Împărăţie subordonată, pentru ca ea să se poată contopi cu Împărăția Cerurilor a Tatălui Ceresc. Atunci va opera dreptatea. Nu se va mai cere milă, iar Tatăl ceresc nu va mai fi ilustrat ca un Împărat milos faţă de creaturile Sale. Atunci ele vor fi perfecte şi nu vor mai avea nevoie de milă; şi vor fi bucuroase să satisfacă toate cerinţele Guvernului divin, şi astfel făcând vor fi binecuvântate. După ce va fi terminat această lucrare de restabilire a omenirii pe planul perfecţiunii umane, Domnul nostru şi Biserica nu vor fi lăsaţi fără nicio ocupaţie. Domnul nostru va continua, potrivit Scripturilor, să fie la dreapta Maiestăţii Tatălui în înălţime. După ce va fi predat supravegherea rânduielilor Pământului, El Îşi va asuma încă odată poziţia de Administrator Asociat al Universului - în legătură deplină cu Tatăl ceresc. Nu trebuie însă să presupunem că Tatăl şi Domnul Iisus vor fi ocupaţi audiind şi judecând cazuri şi administrând dreptatea. Nu va fi necesar nimic de felul acesta. Echilibrul va fi în aşa fel încât nu va fi necesar să se judece cazuri de răzvrătire. Ce lucrare va progresa de atunci încolo nu ne este descoperit, decât într-un mod foarte nedefinit. Cu ajutorul telescopului, înţelegem că stelele fixe sunt sori, fiecare din ele având sistemul său planetar. Este raţional să prespunem că, dacă Dumnezeu a făcut acest pământ o planetă care să fie locuită, toate celelalte planete vor fi şi ele locuite cândva, sau, sunt deja; şi ele vor fi supuse Tatălui ceresc ca parte din minunatul Său univers. După câte putem noi înţelege, puterea lui Dumnezeu este fără limite. Când ne gândim la sutele de miliarde și miliarde de sori şi de planete care depăşesc puterea de înţelegere a minţii umane, atunci este raţional să prespunem că lucrarea lui Hristos va fi fără limite. Suntem uimiţi de magnitudinea bunătăţii lui Dumnezeu faţă de noi, care ne-a ridicat din starea noastră joasă şi care va înălţa la glorii viitoare interminabile pe acei credincioşi care-şi vor asigura chemarea şi alegerea la slavă, cinste şi nemurire pe Noul Pământ, sub Noul Cer.

3. „ÎNVIEREA CELOR DREPŢI ŞI A CELOR NEDREPŢI”:

 Învierea celor drepţi nu poate însemna o înviere a celor care au fost perfecţi, căci nimeni nu este perfect, niciunul nu este drept, „nu, niciunul măcar”. „Învierea celor drepţi”, atunci, trebuie să însemne învierea celor care au fost îndreptăţiţi/făcuți neprihăniți; şi cei îndreptăţiţi sunt cei la care se face referire în Scripturi, dintre care Avraam a fost un exemplu. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi a fost îndreptăţit prin credinţă. Credinţa a fost cea care l-a îndreptăţit, iar faptele au confirmat credinţa. Aşa este şi cu Biserica în această dispensație. Apostolul spune: „Fiindcă am fost îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin care avem şi intrarea, prin credinţă, în harul acesta în care suntem, şi ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Rom. 5:1, 2). Nu numai că suntem îndreptăţiţi de păcat, dar şi suntem aduşi prin operarea credinţei noastre în starea glorioasă de frați ai lui Hristos; şi putem spera să participăm cu Hristos în gloriile Împărăţiei Sale în viitor. Un lucru este să fim eliberaţi de vină, şi alt lucru este să fim ridicaţi la poziţia de fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Hristos, Domnul nostru. Despre învierea morţilor se vorbeşte în mod asemănător în Ioan 5:28, 29, unde citim: „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele”. Domnul nu Se referă numai la toţi cei buni, căci El include în aceştia pe toţi cei care sunt în mormintele lor. Citim în context că cei care au făcut binele vor ieşi afară „pentru învierea vieţii”; cei care au făcut răul vor ieşi pentru „judecată”. Cuvântul judecată, în limba greacă, înseamnă un moment de răscruce, un punct de întoarcere, o decizie.

ÎNVIEREA BISERICII: Cei a căror credinţă îi face în stare să stea în picioare prin reputaţie bună, şi care astfel îndeplinesc cerinţele divine, sunt în asemănare de caracter cu Iisus. Aceştia trec acum de la starea de condamnare la starea de viaţă. După cum spune apostolul: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi” (1 Ioan 3:14). Această trecere din moarte la viaţă nu este în sens deplin în prezent, chiar dacă se trece la viață în Raiui Ceresc. Deoarece nu este niciunul bun, singurul sens în care cineva ar putea „face binele” ar fi să vină în acord cu Dumnezeu prin ascultare, exact ca sub Legământul care a predominat în cazul lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov, sau sub Legământul încă şi mai înalt care predomină în cazul Bisericii în acest Ev Evanghelic. „Noi avem această mărturie că suntem plăcuţi lui Dumnezeu, care Îşi indică plăcerea prin conceperea/nașterea noastră cu/prin Duhul Sfânt. Spre deosebire, lumea este străină, înstrăinată” (Efes. 2:19). Rezultatul va fi că, aceia care au această aprobare a lui Dumnezeu, după ce au reuşit în încercările şi probele pe care le-au primit, - căci El nu primeşte pe niciun fiu pe care nu-l biciuieşte (Evrei 12:6) -, şi după ce s-au dovedit credincioşi până la sfârşit, vor fi înviaţi de Domnul pe locul cel mai înalt - glorie, onoare şi nemurire. Aceasta este cununa, sau punctul cel mai înalt al vieţii care ar putea fi imaginat. Astfel, cei care vor avea parte de această Întâia Înviere vor domni cu Hristos o mie de ani. Aceasta este prima clasă menţionată de apostol. Ei sunt aprobaţi; vor ieşi la „învierea vieţii”. Care este semnificaţia „învierii vieţii”? Răspundem că aceştia vor veni la viaţă perfectă în mod instantaneu. După cum spune Pavel, „este semănat în necinste şi înviază în slavă; este semănat în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat trup natural şi înviază trup duhovnicesc”. Aşa de instantaneu vin aceste binecuvântări pentru ei. Încercarea lor este în prezent, şi, de aceea, învierea lor va fi învierea principală.

ÎNVIEREA LUMII: Cum se va deosebi învierea lumii/a nedrepților de cea destinată Bisericii? Lumea n-a avut aprobarea divină; păgânii n-au avut aprobarea divină. Apostolul spune: „Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?” (Rom. 10:14). Ei nu sunt potriviţi pentru cer. Nu sunt potriviţi să fie cu îngerii sau cu sfinţii, indiferent cum au ajuns în această stare. Au ajuns în această stare datorită eredităţii, fiind copii ai lui Adam. Dar ei n-ar putea să aibă acelaşi fel de înviere ca a celor care au aprobarea lui Dumnezeu acum, la timpul morţii lor: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii”. Aşa este cu majoritatea celor din ţările zise creştine. Ei n-ar putea fi consideraţi a fi potriviţi pentru cer sau a avea aprobarea lui Dumnezeu în vreun sens al cuvântului. Şi ei ştiu aceasta. Ei înşişi o mărturisesc. Nimeni n-ar putea nega că nouă sute nouăzeci şi nouă din fiecare mie trăiesc „după trup”. Nu sunt sfinţi, ci au dezaprobarea divină, unii auzind mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu, iar alţii auzind mai puţin.

ÎNVIEREA GENERALĂ VA FI TREPTATĂ: „Cei care au făcut răul”, vor ieşi afară la învierea „judecăţii” (în limba greacă, krisis), învierea încercării, învierea probării. În ce fel va fi aceasta? Scripturile ne arată că va fi o înviere treptată. În timpul miei de ani a domniei lui Hristos oamenii vor fi treziţi din „somn”, din mormânt. Această trezire va fi o lucrare pregătitoare, nu de înviere deplină, care va necesita întreaga mie de ani. Dar asigurarea divină este că situaţia va fi fost rezolvată pentru întreaga lume, astfel că atunci când vor ieşi afară din mormânt în viitor, vor fi în mâinile Răscumpărătorului, a cărui Împărăţie va fi pe tot pământul. Ei vor avea ocazia să fie ridicaţi din nou la ceea ce a fost pierdut. Perfecţiunea umană a fost pierdută, care include nu numai sănătatea fizică perfectă, ci şi puterea mintală perfectă; căci puterea mintală depinde de creier, este afectată de creier, precum şi de corp, aşa încât oamenii sunt acum într-o stare muribundă, mintal, moral şi fizic. Nimeni dintre cei nedrepți nu va fi înviat pe deplin din imperfecţiune la perfecţiune, până la sfârşitul miei de ani. Toţi cei care vor răspunde la aranjamentele binefăcătoare îşi vor asigura ceea ce Adam a avut la început - starea de om perfect. Cei care nu vor fi ascultători de cerinţele Împărăţiei lui Hristos vor fi îndepărtaţi în Moartea a Doua, alături de cei ce se află în Iad și care vor fi înviați atunci pentru pedeapsa eternă în Iazul de Foc. „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani” (Apoc. 20:5). Când sentinţa a venit asupra lui Adam, el a fost scos afară din Eden. Toţi copiii lui s-au născut muribunzi şi sunt încă într-o stare muribundă. De aceea, ridicarea omului din păcat şi moarte va fi aducerea lui la perfecţiune deplină - viaţă perfectă. Acesta va fi un proces treptat. Vor fi „făcuţi” tot mai vii şi tot mai puţin morţi, pe măsură ce mia de ani se va scurge, şi nimeni nu va primi darul vieții depline prin Înviere până nu va fi ridicat la starea perfecţiunii - viaţa perfectă în chipul lui Dumnezeu, care a fost pierdută prin Adam. La sfârşitul domniei de o mie de ani a lui Hristos, întregul pământ va fi fost adus la perfecţiune.

CÂND „DUHUL ŞI MIREASA ZIC: „VINO!”: Lucrarea domniei de o mie de ani a lui Mesia va fi să facă astfel cunoscut Mesajul/Cuvântul curat al lui Dumnezeu. Cu toţii vedem, când privim în urmă, că oamenii sinceri, în cea mai mare parte, nu au avut parte de un Mesaj curat despre Dumnezeu, și, mai ales, despre Iisus. Domnul însă va turna Duhul Sfânt peste toată carnea/făptura, şi cunoştinţa Domnului va acoperi întreg pământul cum apele acoperă fundul mării (Isa. 11:9; Hab. 2:14). Fiecare nedrept înviat  va veni la cunoaşterea completă a adevărului şi va avea ocazia să ajungă la perfecţiune deplină, făcută posibilă prin lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos. Lumea „nedrepților” va cunoaşte Adevărul, și Adevărul îi va putea face liberi. Cei care vor primi Adevărul vor primi libertate şi în cele din urmă vor ajunge la libertatea care aparţine fiilor lui Dumnezeu.

OBIECTIVUL ÎNCERCĂRII INDIVIDUALE A OMENIRII: Toţi oamenii vor avea nevoie să fie puşi la încercare ca să se vadă dacă, având cunoştinţa pe care o vor fi primit, vor accepta sau nu Planul lui Dumnezeu. Dacă vor accepta, vor fi declaraţi vrednici de viaţă veşnică. Dacă nu vor veni în armonie, vor fi declaraţi vrednici de moarte veşnică. Dar această judecată va fi dată de către Hristos şi Mireasa Lui. Astfel vedem că peste lumea nedrepților înviați vine o judecată sau încercare mare, pentru a li se da ocazia de a decide dacă sunt sau nu sunt de acord cu aranjamentele Împărăţiei lui Hristos. În lucrarea de judecare, Biserica va fi asociată cu Hristos. Citim că Dumnezeu „a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit, prin Omul pe care L-a rânduit” (Fapt. 17:31), Hristos, Capul şi Biserica, Trupul Său. Precum şi: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 Cor. 6:2). De aceea, judecata sau încercarea adevăraților creștini are loc înainte, ca să poată fi pregătiţi pentru a încerca sau judeca lumea.

„AȘTEPT ÎNVIEREA MORȚILOR ȘI VIAȚA VEACULUI CE VA SĂ VIE”: Estimările care se fac cu privire la numărul oamenilor care au trăit vreodată pe Pământ oscilează între 20 şi 30 de miliarde, conform unor studii. Oricare ar fi cifra corectă, doi factori sunt siguri: 1)  Dumnezeu ştie cu exactitate numărul celor care au trăit şi are puterea de a aduce la viaţă pe oricine doreşte El; 2) numărul actual fără precedent al populaţiei lumii, - peste 8 miliarde -, reprezintă desigur numai o parte neînsemnată din numărul total de oameni care au trăit în tot cursul istoriei. Concluzia este inevitabilă: fără îndoială, marea majoritate a oamenilor sunt morţi şi orice speranţă de viaţă viitoare completă, - cu trup și suflet -, pentru ei depinde de înviere. Dar de ce au murit ei? Şi au ei vreo speranţă de a mai trăi vreodată? În jurul anului 36, apostolul Petru a declarat: „Căci îmi dau seama că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, omul care se teme de El şi practică dreptatea este acceptat de El … Dumnezeu l-a ridicat pe Acesta (pe Iisus Hristos) în a treia zi şi i-a dat dreptul să se arate nu tuturor oamenilor ci martorilor numiţi în prealabil de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut cu El după învierea sa din morţi. Pe de altă parte ne-a poruncit să predicăm oamenilor şi să le depunem mărturie completă că El a fost rânduit de către Dumnezeu ca să fie judecătorul celor vii şi al celor morţi. Despre El depun mărturie toţi profeţii că oricine îşi pune credinţa în El obţine prin numele său iertarea păcatelor.” Faptele 10:34-43. Dacă miliarde de oameni au coborât în mormânt, aceasta se datoreşte, practic, păcatului moştenit de la primul om -  Adam. „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea şi astfel moartea s-a răspândit la toţi oamenii ... Prin greşeala unui singur om moartea a domnit ca rege” (Romani 5:12, 17). Dar Hristos a murit şi a înviat - prin credinţa în sângele vărsat de El, oricine dintre „cei vii şi cei morţi” poate obţine iertarea păcatelor şi poate fi eliberat de sub domnia tiranică a morţii. Pentru aceasta, majoritatea omenirii va avea nevoie de înviere. De aceea Pavel scrie: „Deoarece moartea a venit printr-un om (Adam), învierea morţilor a venit de asemenea printr-un om (Iisus)” (I Corinteni 15:21). Hristos a confirmat acest lucru când a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care are credinţă în Mine, chiar dacă moare, va trăi în veci.” (Ioan 11:25). Moartea şi învierea lui Hristos constituie fundamentul speranţei în înviere. Biblia arată că Hristos nu va judeca singur pe „cei vii şi pe cei morţi.” Prezentând o viziune revelată, apostolul Ioan a scris: „Şi am văzut tronurile şi acolo erau cei care şedeau pe ele şi le-a fost dată puterea de a judeca. Da, am văzut sufletele celor executaţi cu securea pentru mărturia pe care ei au depus-o pentru Hristos şi pentru că ei au vorbit despre Dumnezeu şi pe cei care nu slujiseră nici fiarei, nici imaginii ei şi care nu primiseră semnul pe frunte şi pe mână. Şi ei au fost înviați şi au domnit ca regi cu Hristos timp de o mie de ani. Fericit şi sfânt este oricine are parte de această primă înviere; asupra acestora a doua moarte n-are nicio putere, dar ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor domni ca regi cu El timp de o mie de ani”. - Apocalipsa 20:4, 6. Printre primii dintre aceşti viitori regi şi preoţi care au murit ca martori fideli ai lui Iisus şi ai Tatălui său, au fost cei 11 apostoli. În Luca 22:28-30 Iisus îi descrie pe aceştia cum stau pe tronuri împreună cu El în Împărăția Sa „pentru a judeca pe cele douăsprezece triburi ale lui Israel”. Alte versete arată că acest unic privilegiu de a fi regi şi preoţi asociaţi cu Hristos se limitează la cei 144 000 de evrei credincioși, la Biserică și la Sfinții de orice fel/clasă (Sfinții Vechiului Testament, Sfinții din Era Bisericii și Sfinții din Marele Necaz) „răscumpăraţi de pe pământ” sau „dintre oameni” (Luca 12:32; Apocalipsa 14:1-4). Învierea tuturor celor chemaţi să domnească cu Hristos poartă pe drept cuvânt numele de „prima înviere.” Ea se numeşte astfel deoarece precedă în timp învierea la viaţă pe pământ a oamenilor „nedrepți”. Aceasta îi pune într-o poziţie importantă, deoarece niciun alt om nu poate „fi făcut perfect/desăvârșit”, fără mijlocirea acestor comoștenitori/coregenți, care sunt în acelaşi timp preoţi, regi şi judecători (Evrei 11:40/b; Apocalipsul 22:1, 2). În sfârşit, învierea lor este superioară învierii la viaţă pe pământ a „nedrepților” pentru că fiind „una cu Hristos” ei sunt ridicaţi la o viaţă în nedescompunere şi nemuritoare, ca fii spirituali ai lui Dumnezeu. - Romani 6:5. Pe parcursul Mileniului vor fi înviați cei nedrepți, cum am menționat deja în mai multe rânduri. Aceștia vor atinge, în cele din urmă, perfecţiunea umană. Ei vor fi în aceeaşi stare perfectă în care au fost Adam şi Eva în grădina Eden. Atunci va avea loc încercarea finală care le va hotărî soarta eternă. (Apocalipsa 20:7-10, 12, 15). Aceia care se vor dovedi fideli lui Dumnezeu și Fiului Său prin această încercare finală vor fi „declaraţi drepţi/neprihăniți” şi vor intra în „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu” pe Noul Pământ. Ei vor primi garanţia divină a vieţii veşnice, spre deosebire de Adam care a căzut la probă şi căruia i-a fost interzis accesul la „pomul vieţii” de către heruvimii trimişi de Dumnezeu. - Geneza 2:9; 3:22-24. Întrucât, toţi nedrepții care vor fi înviaţi în timpul domniei de 1 000 de ani a lui Hristos vor avea astfel prilejul de a se dovedi demni de a avea numele înscrise pentru totdeauna în „sulul vieţii/cartea vieții” lui Dumnezeu şi de a trăi veşnic în prezența Lui pe Noul Pământ, învierea lor are perspective infinit mai bune decât cea cunoscută de câţiva oameni care au fost înviaţi în timpurile biblice, dar care au murit din nou (I Regi/Împărați 17:17-24; II Regi 4:17-37; 13:20, 21; Matei 9:18, 23-26; Luca 7:11-15; Ioan 11:38-44; Faptele 9:36-41; 20:7-12).Tocmai pentru a obţine această „înviere mai bună” sub domnia lui Mesia, au rămas fideli lui Dumnezeu până la moarte bărbaţii şi femeile din vechime. - Evrei 11:10, 13, 14, 35.

ÎNVIEREA ŞI JUDECATA: Aceia care vor fi înviați pentru Judecată nu trebuie confundaţi cu „cei nedrepţi” pe care îi menţionează Pavel în Faptele 24:15. De ce afirmăm acest lucru - deoarece Pavel își exprimă nădejdea că va fi o înviere atât a celor drepți cât și a celor nedrepți! Nu poți să ai nădejde la o înviere pentru condamnarea eternă!! Pentru acești înviați, destinați condamnării eterne, nu există nădejde! Apoi, noi ne exprimăm această nădejde prin afirmația din Crezul creștin - „Aștept învierea morților și viața veacului/erei ce va să vină”. Nu mărturisim că așteptăm învierea pentru Judecata Finală, spre a avea „parte” de condamnarea eternă!

4. Un studiu pentru cei … descumpăniți/dezorientați - Mia de ani sau miile de ani? (Apoc. 20):

 Încep să cred că Biblia sinodală 1982 (retipărită în 1988) este una dintre cele mai ideologizate versiuni  pe care le-am întâlnit vreodată. Exemplu, pentru aspectul ce ne interesează: expresia „ta chilia ete” (o mie de ani) care apare de 6 ori în Apoc. 20, este tradusă prin „mii de ani”. De ce? Fiindcă „o mie de ani” dă naşterea doctrinei mileniste, iar Ortodoxia este amilenistă, deci în consecinţă şi textul biblic trebuie „ameliorat” şi „amilenizat”!! Justificarea traducerii „mii de ani” este dată de pr. Ioan Mircea (revizor al NT 1979, preluat în Biblia 1982) în al său năstruşnic Dicţionar al Noului Testament (art. „Împărăţia de mii de ani”). Să-i dăm „microfonul” autorului, fiindcă „toată pasărea pe limba ei piere”: „Ca să se traducă „o mie de ani” ar fi trebuit să fie sau subiectul la singular (to chilia etos) sau (en chilia etos). Notă: hen este scris en (cu un h lin/aproape mut şi accent ascuţit!).” Secvenţele propuse (to chilia etos sau hen chilia etos) sunt imposibile în greacă!!  În plus, există la Josephus, Antichităţi, 12.208, secvenţa „ta chilia talanta” (o mie de talanţi) care nu poate în niciun caz să fie tradusă cu „mii de talanţi”, fiindcă în context se precizează mai înainte (12.203) că este vorba de 1000. Modul în care au procedat cei câţiva teologi care au revizuit NT 1979 (vezi pagina de jurnal a lui Bartolomeu Anania) îmi dă temei să cred că Biblia din 1982 este unică între toate traducerile europene făcute în sec. XX, prin gradul ei de ideologizare!! P.S. Bartolomeu Anania, în traducerea lui, dă o explicaţie amatoristă în nota de subsol de la Apocalipsa 20, favorizând „miile de ani”, dar foloseşte şi „o mie de ani” (de 2x din 6x). Nu prea înţeleg de ce să-i ameţim pe cititori în felul ăsta. Măcar Biblia 1982 este consecventă în ideologia ei. Mai observăm că până și Biblia Romano-Catolică, ediția 2020, traduce cu „mia de ani”, asta deși Biserica Romano-catolică este și ea amilenistă!! Ar fi interesant să consultați și Biblia de la București, 1688, prima traducere ortodoxă integrală, unde apare „mia de ani” (sic!).

Notă: închei aici seria de articole despre Împărăția de O Mie de Ani, dar voi reveni atunci când voi considera că se impune acest lucru.