Analize Personale: ARTICOLE DESPRE CRĂCIUN SCRISE DE-A LUNGUL ANILOR.

ARTICOLE DESPRE CRĂCIUN SCRISE DE-A LUNGUL ANILOR

1. DESPRE SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI!

Credeți că este importantă cunoaşterea adevărului despre sărbătorile şi învăţăturile religioase? Dacă da, haideți să analizăm în continuare câteva chestiuni în lumina Bibliei şi a faptelor istorice.

1) S-a născut Iisus pe 25 decembrie?

Ce spune Tradiţia: Potrivit tradiţiei, Iisus s-a născut pe 25 decembrie, iar această zi e sărbătorită ca atare. Dicţionarul de mitologie generală, de Victor Kernbach, precizează că termenul „Crăciun” provine din latinescul creatio, adică „naştere”, şi se referă la „sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos”.

Origini: „Stabilirea datei de 25 decembrie nu are la bază textul biblic, ci sărbătorile păgâne romane ce se ţineau la sfârşitul anului, în preajma solstiţiului de iarnă din emisfera nordică”, afirmă The Christmas Encyclopedia. Între aceste sărbători se numărau Saturnaliile, organizate în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii, „dar şi cele în cinstea a doi zei-soare, zeul roman Sol şi zeul persan Mithra”, arată aceeaşi enciclopedie. Zilele de naştere ale ambilor zei erau celebrate pe 25 decembrie, data solstiţiului de iarnă după calendarul iulian. Aceste sărbători păgâne au fost „creştinate” în anul 350, când papa Iulius I a declarat data de 25 decembrie ziua naşterii lui Hristos. „Naşterea Domnului a absorbit treptat şi în cele din urmă a înlocuit toate celelalte rituri asociate solstiţiului“, menţionează Encyclopedia of Religion. „Simbolul soarelui a început să fie tot mai des folosit pentru a-l înfăţişa pe înviatul Hristos (numit şi Sol Invictus), iar vechiul disc solar a devenit nimbul sfinţilor creştini.”

Ce spune Biblia: Biblia nu precizează data naşterii lui Iisus. Putem însă trage concluzia că el nu s-a născut pe 25 decembrie. Ce ne dă această certitudine? Potrivit Bibliei, când s-a născut Iisus, păstorii din apropierea Betleemului „trăiau sub cerul liber” şi se îngrijeau de turmele lor pe timpul nopţii (Luca 2:8). Anotimpul rece, ploios începea de obicei în octombrie, iar păstorii - mai ales cei din ţinuturile înalte, mai reci, precum cele din jurul Betleemului - îşi duceau oile noaptea în adăposturi închise. În decembrie se înregistrau cele mai scăzute temperaturi şi uneori chiar ningea.

2) Ce legătură are Moş Crăciun cu Iisus şi cu naşterea lui?

Ce spune Tradiţia: În multe ţări, Moş Crăciun este cel ce aduce daruri copiilor. Copiii îi trimit scrisori Moşului în care îi cer cadouri. Potrivit tradiţiei, elfii îl ajută pe Moş să le pregătească la fabrica lui de la Polul Nord.

Origini: Potrivit opiniei generale, mitul lui Moş Crăciun îşi are originile în persoana Sfântului Nicolae, arhiepiscop de Mira, un oraş din Asia Mică aflat actualmente pe teritoriul Turciei. „Aproape tot ce s-a scris despre Sf. Nicolae se bazează pe legende“, arată The Christmas Encyclopedia. Corespondentul englez al termenului „Moş Crăciun”, „Santa Claus”, provine din cuvântul „Sinterklaas”, o formă modificată a denumirii olandeze a „Sfântului Nicolae”. Prin urmare, atât istoria, cât şi Biblia confirmă că Moş Crăciun nu are nicio legătură cu Iisus Hristos. Oferirea de cadouri cu ocazia Crăciunului e neobişnuită deoarece, în general, implică un schimb de daruri. În această perioadă, oamenii petrec, mâncând şi bând în exces.

Origini: Saturnaliile romane începeau pe 17 decembrie şi se încheiau pe 24, zi în care se făcea schimb de cadouri. Locuinţele şi străzile răsunau de veselia petrecăreţilor ameţiţi de băutura care înlătura orice inhibiţie. Saturnaliile erau urmate de celebrarea primei zile din ianuarie. Nici de această dată nu lipseau banchetele, care ţineau câte trei zile. În timp, cele două sărbători s-au contopit devenind una singură.

Ce spune Biblia: Bucuria şi generozitatea au caracterizat dintotdeauna adevărata închinare. „Înveseliţi-vă, voi, cei drepţi, strigaţi de bucurie”, spune Biblia (Psalmul 32:11 -T.M.). Bucuria este în strânsă legătură cu generozitatea (Proverbele 11:25). „Este mai multă fericire în a da decât în a primi”, a zis Iisus Hristos (Faptele 20:35). Tot el a îndemnat: „Fiţi darnici”. Cu alte cuvinte, dărnicia trebuie să facă parte din viaţa noastră (Luca 6:38). Însă dărnicia nu are nimic în comun cu oferirea de daruri asociată sărbătorilor, nici cu dăruirea din obligaţie, impusă probabil de convenţiile sociale. Iată cum descrie Biblia spiritul autentic de generozitate: „Fiecare să facă aşa cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău, nici din constrângere, fiindcă Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă cu bucurie” (2 Corinteni 9:7). Cei ce respectă aceste principii biblice dăruiesc din inimă, în orice moment al anului. Şi cu siguranţă, au binecuvântarea lui Dumnezeu şi nu se simt niciodată împovăraţi.

Un fals! Examinate în lumina Bibliei, aproape toate faţetele Crăciunului se dovedesc fie de origine păgână, fie o denaturare a relatărilor biblice. Prin urmare, obiceiurile de Crăciun sunt creştine doar cu numele. Dar cum s-a ajuns în această situaţie? La câteva secole după moartea lui Hristos, au apărut mulţi învăţători falşi, cum prezisese Biblia (2 Timotei 4:3, 4). Pe aceşti oameni lipsiţi de scrupule îi interesa mai mult transformarea creştinismului într-o religie pe gustul maselor de păgâni decât predarea adevărului. De aceea, au adoptat cu timpul sărbătorile păgâne populare şi le-au pus eticheta de „creştine“.

Când s-a născut totuși Iisus? Conform calendarului iudaic antic, Iisus s-a născut, probabil, în luna etanim (septembrie-octombrie).

„CE SEAMĂNĂ OMUL, ACEEA VA ŞI SECERA”:

A fost o vreme când Biserica lupta „cu înverşunare împotriva păgânismului”, se arată în cartea Christmas Customs and Traditions - Their History and Significance. Cu trecerea timpului însă, capii religioşi au devenit mai dornici să-şi umple bisericile decât să predea adevărul. Dacă la început „au închis ochii” la practicile păgâne, mai târziu chiar le-au adoptat. „Ce seamănă omul, aceea va şi secera!”, avertizează Biblia (Galateni 6:7). După ce şi-au semănat ogoarele cu seminţele păgânismului, bisericile n-ar trebui să fie surprinse că buruienile s-au înmulţit: o sărbătoare ce se vrea a-l onora pe Iisus e folosită drept pretext pentru beţii şi chefuri, mallurile sunt la mai mare căutare decât bisericile, familiile se înglodează în datorii ca să cumpere cadouri, iar copiii confundă mitul cu realitatea, pe Moş Crăciun cu Iisus Hristos.

3) De ce până și în Orient?

O veche credinţă orientală aminteşte de Moş Crăciun. Aceasta este credinţa coreeană în cel numit Chowangshin, iar o credinţă asemănătoare poate fi găsită la unii chinezi şi japonezi. Chowangshin era considerat un zeu care răspundea de bucătărie, un zeu al focului ce avea legătură cu cultul coreean al focului practicat în antichitate. (În trecut, coreenii cărau cu grijă cărbuni aprinşi, fiind atenţi ca aceştia să nu se stingă niciodată.) Despre acest zeu se credea că veghea asupra conduitei membrilor familiei pe parcursul unui an, după care se urca la cer prin soba de la bucătărie şi apoi prin horn. După cum se presupune, Chowangshin îl informa pe regele cerurilor la data de 23 a lunii lunare decembrie. El era aşteptat să se întoarcă la sfârşitul anului prin horn şi prin sobă, aducând recompense şi pedepse în funcţie de conduita fiecăruia. În ziua întoarcerii sale, membrii familiei trebuiau să aprindă lumânări în bucătărie şi în alte încăperi din casă. Picturi ale acestui zeu al bucătăriei scot în evidenţă o altă asemănare cu Moş Crăciun - el era pictat în roşu! Se obişnuia ca nurorile să facă fiecare câte o pereche de şosete tradiţionale coreene şi, când era solstiţiul de iarnă, să o dea soacrelor. Se spune că acest lucru simboliza dorinţa nurorii ca soacra să aibă o viaţă lungă, întrucât, după acea dată, ziua creştea. Nu remarcaţi unele asemănări între lucrurile menţionate mai sus şi Crăciun? Istoria lor şi obiceiurile legate de ele sunt asemănătoare: hornul, lumânările, cadourile, şosetele, moşul în haine roşii şi data sărbătorii. Totuşi, doar aceste asemănări nu explică motivul pentru care Crăciunul a fost acceptat cu uşurinţă în Coreea. Credinţa în Chowangshin a fost aproape total umbrită când Crăciunul a fost introdus pentru prima oară în Coreea. De fapt, majoritatea coreenilor de azi nu ştiu că a existat vreodată o astfel de credinţă.Totuşi acest lucru arată modul în care obiceiurile legate de solstiţiul de iarnă şi de sfârşitul anului s-au răspândit în toată lumea pe diferite căi. În secolul al IV-lea d.H., biserica predominantă din Imperiul Roman a schimbat numele de Saturnalii, sărbătoarea păgână închinată zeului Saturn, ţinută de romani, şi a făcut din aceasta o parte componentă a Crăciunului. Sărbătoarea Crăciunului a însemnat o revitalizare a obiceiurilor locale, sub un alt nume. Cum a fost posibil acest lucru?

Rolul cadourilor: Oferirea de cadouri este un obicei care nu s-a stins niciodată. De mult timp coreenii găsesc o mare bucurie în faptul de a da şi de a primi cadouri. Acest lucru a fost un motiv pentru răspândirea Crăciunului în Coreea. După cel de-al doilea război mondial, pentru soldaţii Statelor Unite postaţi în Coreea, care doreau să-şi întărească legăturile cu localnicii, bisericile erau locuri unde se puteau întâlni şi puteau distribui cadouri şi ajutoare. Acest lucru avea loc îndeosebi în ziua de Crăciun. Mulţi copii mergeau la biserică din curiozitate, iar acolo primeau pentru prima dată cadouri ce constau din ciocolată. Vă daţi seama deci că mulţi dintre ei aşteptau cu nerăbdare următorul Crăciun. Pentru aceşti copii, Moş Crăciun era un soldat american cu fes roşu tricotat. În Proverbele 19:6 se spune: „Oricine este prieten unui om care dăruieşte”. Da, faptul de a dărui s-a dovedit a fi foarte eficient. Dar, aşa cum putem concluziona din acest verset, astfel de cadouri nu sunt o garanţie pentru o prietenie durabilă. Chiar şi în Coreea, pentru mulţi amintirile legate de biserică se rezumă la gustul ciocolatei din anii copilăriei. Crăciunul nu a fost totuşi uitat. Odată cu dezvoltarea economică rapidă a Coreei s-a dezvoltat şi comercialismul, iar cadourile oferite de Crăciun au fost un simplu mijloc de creştere a cheltuielilor consumatorilor. Oamenii de afaceri se foloseau de Crăciun pentru a-şi mări profiturile. Aceste lucruri vă oferă o imagine mai clară a Crăciunului care se ţine în prezent în Orient. Avându-se în vedere febra cumpărăturilor din timpul Crăciunului, apar noi produse. Încă de la mijlocul verii încep să se facă planuri în ce priveşte reclamele. Volumul vânzărilor atinge punctul maxim la sfârşitul anului, la creşterea acestuia contribuind cumpărarea cadourilor de Crăciun, a felicitărilor şi a înregistrărilor muzicale. Pe o tânără sau pe un tânăr obişnuit, reclamele i-ar face să se simtă nefericiţi dacă ar sta acasă şi nu ar primi nici un cadou în ajunul Crăciunului! Pe măsură ce ziua Crăciunului se apropie, magazinele şi zonele comerciale pietonale din Seul se aglomerează cu oameni care vin acolo pentru a cumpăra cadouri, aceeaşi fiind situaţia şi în alte oraşe orientale. Se produc blocaje rutiere. Hotelurile, cartierele comerciale, restaurantele şi cluburile de noapte sunt inundate de clienţi. Se aud zgomote de petrecere, muzică dată la volum ridicat. În ajunul Crăciunului, pe străzile pline de gunoaie se văd femei şi bărbaţi beţi. Acesta este de fapt Crăciunul. În Orient, Crăciunul nu mai este o sărbătoare ţinută de persoane care se declară creştine. Evident, în Coreea, ca în oricare altă parte, comercialismul este cel care profită cel mai mult de pe urma acestei sărbători a Crăciunului. Aşadar, numai comercialismul trebuie să fie învinuit pentru că Crăciunul nu este deloc compatibil cu spiritul lui Hristos? Adevăraţii creştini trebuie să cerceteze mai în profunzime aspectele serioase implicate.

4) Originea Crăciunului:

Un animal sălbatic care este mutat într-o cuşcă la o grădină zoologică tot animal sălbatic rămâne. Ar fi o gravă greşeală să credem că acesta s-a domesticit pentru simplul fapt că se află într-o cuşcă de un anumit timp şi, aparent, se joacă cu puii săi. Probabil că aţi auzit relatări despre lucrători la grădini zoologice care au fost atacaţi. În unele privinţe putem spune cam acelaşi lucru despre sărbătoarea Crăciunului. La început a fost o „fiară” care trăia în afara creştinismului. La subtitlul „Legături cu Saturnaliile romane” din The Christian Encyclopedia se spuneau următoarele cu privire la Crăciun: „Sărbătorile păgâne Saturnaliile şi Brumaliile erau prea adânc înrădăcinate în tradiţia populară pentru a fi ocolite de influenţa creştină. Recunoaşterea zilei de duminică (ziua lui Febos şi a lui Mithra, precum şi Ziua Domnului) de către împăratul Constantin trebuie să-i fi determinat pe creştinii din secolul al IV-lea să considere potrivit să facă în aşa fel, încât naşterea Fiului lui Dumnezeu să coincidă cu naşterea soarelui fizic. Această sărbătoare păgână, cu dezmăţurile şi petrecerile ei, a devenit atât de populară, încât aceşti creştini erau bucuroşi să găsească o scuză pentru a o ţine în continuare cu mici schimbări în ce priveşte spiritul sau maniera ei”. Credeţi că acest lucru putea să aibă loc fără niciun fel de împotrivire? În aceeaşi enciclopedie se spune: „Predicatorii creştini din Occident şi din Orientul Apropiat au protestat împotriva frivolităţii dizgraţioase cu care era sărbătorită naşterea lui Hristos, în timp ce creştinii din Mesopotamia i-au acuzat pe fraţii lor din Occident de idolatrie şi de închinare la soare pentru că adoptaseră drept creştină această sărbătoare păgână”. Într-adevăr, încă de la început ceva nu a fost în regulă. „Totuşi sărbătoarea a fost repede acceptată şi a devenit în cele din urmă atât de ferm stabilită, încât nici chiar revoluţia protestantă din secolul al XVI-lea nu a putut să o anuleze”, se spune în această enciclopedie. Da, biserica predominantă a adoptat o sărbătoare a zeului Soare, care nu făcea parte din adevăratul creştinism. Ea a primit un alt nume, totuşi caracterul ei păgân a rămas. Ea a contribuit la introducerea păgânismului în bisericile aşa-zis creştine şi la coruperea spiritualităţii oamenilor. Cu timpul a devenit clar că, în pofida numelui său fals, acela de Crăciun, această sărbătoare reflecta originea ei păgână, cu chefuri, beţii, distracţii, dansuri, cadouri şi decorarea locuinţelor cu plante perene. De dragul idealului suprem al comercialismului, adică creşterea vânzărilor, de pe urma Crăciunului s-a profitat şi se profită în toate modurile posibile. Mass-media îl elogiază; publicul pur şi simplu se distrează. În centrul comercial al oraşului Seul, un magazin de lenjerie de corp a constituit subiectul ştirilor de la televizor prin faptul că a expus în vitrina sa un pom de Crăciun împodobit numai cu lenjerie de corp. Atmosfera de Crăciun era vizibilă, însă nu exista nici un semn al întâmpinării lui Hristos.

Înţelegerea scripturală a Crăciunului: Ce învăţăminte putem trage din acest cadru istoric şi din faptele amintite? Dacă o cămaşă sau o bluză este încheiată greşit de la început, singura modalitate de a corecta situaţia este aceea de a o descheia şi de a o încheia din nou. Nu este adevărat acest lucru? În pofida acestui adevăr, unii argumentează că, deşi Crăciunul îşi are originea în cultul păgân al soarelui și în cel al zeului roman Saturn, această sărbătoare este acceptată de creştinătate. Prin urmare, ei consideră că sărbătoarea este sanctificată ca zi de naştere a lui Hristos şi încărcată cu o nouă semnificaţie. Putem învăţa o lecţie valoroasă dintr-un eveniment istoric care a avut loc în Iudeea antică. În anul 612 î.H. (cronologia este aproximativă), iudeii au introdus cultul păgân al soarelui în templul din Ierusalim! A fost acest cult păgân sanctificat prin faptul că a fost practicat în locul dedicat închinării curate la Dumnezeu? Scriitorul biblic Ezechiel a scris cu privire la cultul soarelui practicat în templul din Ierusalim următoarele: „Iată, la uşa templului Domnului, între pridvor şi altar erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu spatele întors spre templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui, spre răsărit. Şi El mi-a zis: Vezi, fiu al omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda să facă urâciunile pe care le fac aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu violenţă şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas”. - Ezechiel 8:16, 17. Da, în loc să fie sanctificată, acea formă de închinare păgână a pus în pericol întregul templu. Astfel de practici pătrunseseră în Iuda şi contribuiseră la răspândirea violenţei şi a degradării morale în această ţară. La fel stau lucrurile şi în creştinătate, unde practici care îşi găsesc originea în cultul soarelui practicat la Saturnalii predomină la Crăciun. Este demn de remarcat faptul că, la câţiva ani după ce Ezechiel a primit această viziune, asupra Ierusalimului s-a abătut judecata lui Dumnezeu - el a fost distrus de către babilonieni. - 2 Cronici 36:15-20. La drept vorbind, Crăciunul nu le-a adus foloase nici ţărilor creştinătăţii, nici altor ţări, printre care se numără şi ţările din Orient. Dimpotrivă, el a distras atenţia de la adevăratul mesaj creştin despre Mântuitor!

SUPLIMENTAR: O sărbătoare ideală pentru petreceri şi cumpărături:

Câţiva factori au avut un rol decisiv în transformarea Crăciunului în cea mai populară sărbătoare internaţională dedicată petrecerilor şi cumpărăturilor. La obiceiurile romane s-au adăugat treptat obiceiuri de iarnă de la alte popoare, îndeosebi din nordul Europei. Iar în secolul al XX-lea, comercianţii şi specialiştii în marketing au adăugat noi obiceiuri aducătoare de profit. Care au fost rezultatele? Sărbătorirea naşterii lui Hristos a devenit mai importantă decât semnificaţia ei. De multe ori, de Crăciun nu mai e amintit nici măcar numele lui Hristos. „Crăciunul este o sărbătoare mondială, cu caracter familial, pe care fiecare o ţine în felul său”, se spune în ziarul spaniol El País. Acest comentariu reflectă o tendinţă care se face din ce în ce mai simţită în multe ţări de pe glob. În vreme ce sărbătorile de Crăciun devin tot mai extravagante, cunoştinţele despre Hristos sunt tot mai puţine. În realitate, majoritatea manifestărilor de Crăciun au redevenit ceea ce au fost ele la început, în perioada romană: chefuri, petreceri şi schimb de cadouri.

Un copil ni s-a născut:

Dacă Crăciunul tradiţional nu are prea mare legătură cu Hristos, cum ar trebui să-şi amintească adevăraţii creştini de naşterea şi de viaţa lui Hristos? Cu şapte sute de ani înainte de naşterea lui Iisus, Isaia a profeţit despre el: „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui” (Isaia 9:6). De ce a arătat Isaia că naşterea lui Iisus şi rolul pe care urma să-l aibă aveau să fie atât de importante? Deoarece Iisus avea să devină un conducător puternic. El urma să fie numit Prinţ al păcii, iar pacea, sau domnia sa princiară, nu avea să aibă sfârşit. În plus, conducerea lui Iisus avea „să fie sprijinită prin judecată şi cu dreptate”. - Isaia 9:7. Arhanghelul Gabriel a repetat proclamaţia lui Isaia când a anunţat-o pe Maria despre apropiata naştere a lui Iisus. El a prezis: „Acesta va fi mare şi va fi numit Fiu al Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni ca împărat peste casa lui Iacob pentru totdeauna şi nu va exista sfârşit al împărăției Sale” (Luca 1:32, 33). Desigur, semnificaţia principală a naşterii lui Iisus are legătură cu lucrarea pe care Hristos urma să o înfăptuiască în calitate de Mântuitor! Cu toţii putem beneficia de acest dar al Mântuirii! Odată ce am ajuns să-l cunoaştem bine pe Iisus, ne va fi uşor să înţelegem cum ar vrea el să ni-l amintim. Mâncând, bând şi făcând schimb de cadouri la data la care în vechime se ţinea o sărbătoare păgână? Greu de crezut. În noaptea dinaintea morţii sale, Iisus le-a spus discipolilor săi ce anume aştepta de la ei: „Cel care are poruncile mele şi le respectă, acela este cel care Mă iubeşte. Iar cel care Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu, şi Eu îl voi iubi”. - Ioan 14:21.

2. DIN NOU DESPRE CHESTIUNEA MOMENTULUI NAȘTERII DOMNULUI IISUS!

An de an, pe 25 decembrie, întreaga lume - creştini şi necreştini - sărbătoreşte Crăciunul. Albi, negri, galbeni şi roşii, toţi sărbătoresc Crăciunul, prilej cu care îsi fac unii altora cadouri şi petrec în jurul unui brad împodobit, într-o revărsare de bucurie şi voie bună. Bucuroşi sunt şi comercianţii, vânzările lor ţinând pasul cu „spiritul sărbătorilor”. Televiziunile abundă în kitsch-uri cu june semi-dezbrăcate care încearcă să ne cânte despre „această noapte magică”. Dincolo de această „cocacolizare” şi deturnare a sensului acestei sărbători, pe 25 decembrie creştinii sărbătoresc naşterea Domnului Iisus Hristos. Din punct de vedere istoric, data naşterii Domnului a fost fixată de Biserică târziu, abia în secolul V, în timp ce în Biserica primară nu exista o sărbătoare oficială pentru că nimeni nu îşi mai amintea data naşterii lui Hristos. Sărbătoarea naşterii Lui, atunci când era ţinută, era ţinută la date diferite, în locuri diferite. Punem în discuţie atât anul, cât şi data naşterii Domnului. În mod tradiţional, se consideră că Mântuitorul s-a născut în anul 1 şi de aceea era creştină începe de la acest an. Numărătoarea anilor îi este atribuită lui Dionisie Exigul, însă azi se ştie în mod aproape universal că el s-a înşelat atunci când a afirmat că Domnul s-ar fi născut în anul 1. Prima menţionare a datei de 25 decembrie apare în Calendarul lui Filocalus (anul 354), unde se afirmă că naşterea Domnului a avut loc pe 25 decembrie, anul 1. Oficial, data de 25 decembrie a fost stabilită ca sărbătoare a naşterii Domnului abia în anul 440, prin hotărâre a Părinţilor Bisericii, pentru încheierea tuturor disputelor asupra datei naşterii Domnului. În Evanghelia după Luca citim că, în noaptea naşterii Domnului, în apropierea peşterii din Betleem se aflau nişte păstori cu oile lor, afară pe câmp. Decembrie este în mijlocul unui anotimp rece şi ploios în Iudeea. Păstorii întotdeauna îşi aduceau turmele în stâne până la jumătatea lui octombrie, cel târziu. De asemenea, citim că în aceeaşi perioadă fusese organizat un recensământ, lucru care implica deplasarea multor oameni dintr-o parte într-alta a ţării, în condiţii de călătorie specifice acelor vremuri. Un astfel de recensământ, în luna decembrie, trebuie să fi implicat anumite dificultăţi. Aflăm din Evanghelie că, după ce s-a născut Hristos, Iosif a luat-o pe Maria şi a plecat în Egipt, din cauza poruncii regelui Irod de ucidere a tuturor pruncilor cu vârste de până la doi ani, în încercarea de a-l stârpi pe Cel despre care Magii îi spuseseră că va fi Împăratul lui Israel. Între naşterea Domnului şi moartea lui Irod a trecut ceva timp, din moment ce Maria şi Iosif au fugit în Egipt la scurt timp de la naşterea Lui şi nu s-a întors în Israel decât după moartea lui Irod. Irod a murit pe 14 ianuarie, anul 1 î.H. (există însă şi informaţii pentru anul 4 î.H. ca an al morţii lui). Tertulian (155-230 d.H.) spune că, împăratul Augustus si-a început domnia cu 41 de ani înainte de naşterea Domnului şi a murit la 15 ani de la acest eveniment. Augustus a murit pe 19 august 14 d.H., ceea ce înseamnă că Iisus s-a născut în anul 2 î.H.. De asemenea, Tertulian scrie că Iisus s-a născut la 28 de ani de la moartea Cleopatrei din anul 30 î.H, ceea ce ne dă tot anul 2 î.H. ca an al naşterii Lui. Irineu, născut cam la o sută de ani după Iisus, scrie şi el că Domnul s-a născut în al 41-lea an al domniei lui Augustus. Întrucât Augustus si-a început domnia în toamna lui 43 î.H., obtinem tot anul 2 î.H.. Eusebiu (264-340 d.H.), supranumit „Părintele istoriei Bisericii”, aşează naşterea Domnului în al 42-lea an de domnie a lui Augustus şi la 28 de ani de la cucerirea Egiptului după moartea lui Antoniu şi a Cleopatrei. Al 42-lea an de domnie a lui Augustus ține din toamna lui 2 î.H. până în toamna lui 1 î.H.. Cucerirea Egiptului a avut loc în toamna anului 30 î.H.. Al 28-lea an a ţinut din toamna anului 3 î.H. până în toamna lui 2 î.H.. Singura dată care corespunde tuturor acestor date este toamna anului 2 î.H.. Tot la anul 2 î.H. ajungem, indirect, şi dacă ne uităm la câteva profeţii şi informaţii din Vechiul Testament, în special la cartea prorocului Daniel. Prorocul Daniel a trăit cu peste 500 de ani înainte de naşterea Domnului. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a dezvăluit unele lucruri despre venirea lui Mesia sau Hristos. I-a spus: „Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni ...” (Daniel 9:25). Perioada aceasta trebuia să înceapă „de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”. Neemia, un alt proroc din Vechiul Testament, ne spune că porunca pentru reconstruirea Ierusalimului a fost dată „în al douăzecilea an al regelui Artaxerxes” (Neemia 2:1, 5-8). Istoricii confirmă că primul an de domnie complet al lui Artaxerxes a fost 474 î.H.. Prin urmare, al douăzecilea an al domniei lui a fost 455 î.H.. Aşadar, perioada de timp vestită de Dumnezeu prorocului Daniel a început în 455 î.H.. Tot din cartea prorocului Daniel aflăm şi cât avea să dureze perioada dinaintea venirii lui Hristos. Este vorba de „şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni”, în total 69 de săptămâni. Unii interpreţi ai Scripturilor avansează ideea că aici ar fi vorba de săptămâni de ani, nu de zile, adică perioade de şapte ani. Cu alte cuvinte, o săptămână corespunde unei perioade de şapte ani. Noţiunea de săptămână de ani le era cunoscută evreilor din vechime. De exemplu, ei ţineau un an sabatic o dată la şapte ani (Exodul 23:10, 11). Aşadar, cele 69 de săptămâni profetice echivalează cu 69 de unităţi de timp a câte 7 ani, în total 483 de ani. Dacă din anul 455 î.H. începem şi numărăm 483 de ani, ajungem în anul 29 d.H. - anul arătării lui Hristos la apa Iordanului, la botezul lui Ioan. Acolo şi atunci a fost El vestit de Ioan Botezătorul ca fiind Hristos cel aşteptat (Luca 3:1, 2, 21, 22). Întrucât propovăduirea lui Hristos a început când El avea 30 de ani, aflăm aşadar că El trebuie să se fi născut în anul 2 î.H.. O altă abordare în determinarea datei naşterii Domnului se bazează pe informatiile despre Ioan Botezătorul. Elisabeta, mama lui Ioan, era o verisoară a Mariei, mama lui Iisus şi soţia preotului Zaharia, care era din „ceata preotească” a lui Abia (preoţii iudeilor erau împărţiţi în 24 de „cete” şi fiecare ceată slujea la Templul din Ierusalim timp de o săptămână, de la un sabat la altul). Când Templul a fost distrus de romani pe 5 august 70 d.H., prima ceată de preoţi tocmai preluase slujbele religioase. Întrucât ceata lui Abia era a opta ceată, putem merge înapoi şi găsi că Zaharia si-a încheiat slujbele pe 13 iulie 3 î.H.. Dacă naşterea lui Ioan a avut loc după 280 de zile, înseamnă că ea s-a produs pe 19-20 aprilie 2 î.H. (mai precis, cu ocazia Paştelui evreiesc din acel an). Ioan Botezătorul si-a început propovăduirea în al 15-lea an de domnie a lui Tiberiu. Vârsta minimă pentru o lucrare publică era de 30 de ani. Din moment ce Augustus a murit pe 19 august 14 d.H., acesta este anul urcării pe tron a lui Tiberiu. Dacă Ioan s-a născut pe 19-20 aprilie 2 î.H., el a împlinit 30 de ani pe 19-20 aprilie 29 d.H., adică în al 15-lea an al lui Tiberiu. Aceasta pare să confirme anul 2 î.H. ca an al naşterii Domnului si, din moment ce Ioan Botezătorul era cu şase luni mai mare decât Iisus, găsim că naşterea Lui ar fi avut loc în octombrie. Când Elisabeta era în luna a şasea, Arhanghelul Gabriel a venit şi i-a dat buna vestire Mariei, spunându-i totodată că Elisabeta va avea un prunc. Maria a pornit degrabă către Elisabeta (aprilie plus şase luni înseamnă decembrie - călătoria Mariei a avut loc în decembrie). Dacă Domnul Iisus s-a născut după 9 luni, atunci am avea ca dată a naşterii Lui o zi de la sfârşitul lui septembrie. Avem astfel, din surse diferite şi, desigur, discutabile, indicaţia că naşterea Domnului Iisus Hristos a avut loc undeva la începutul lunii octombrie, în anul 2 î.H. (exprimarea aceasta este cumva ilogică, din cauză că Hristos s-a născut înainte de începerea erei creştine). Anterior fixării definitive a datei naşterii Domnului la 25 decembrie în anul 440, această sărbătoare s-a ţinut ca atare mai întâi la Roma, de unde a fost adusă ulterior şi în răsăritul Imperiului. În primele secole creştine, în Imperiul Roman era încă foarte populară sărbătoarea Saturnaliilor, în cinstea zeului Saturn, sărbătoare ce se ţinea între 17 şi 23 decembrie. Cu această ocazie, oamenii se vizitau şi îşi făceau cadouri. De asemenea, pe 25 decembrie era sărbătoarea zeului persan Mithra - zeul dreptăţii - sărbătoare preluată şi de către politeiştii romani. Totodată, în calendarul iulian, 25 decembrie era solstiţiul de iarnă, zi celebrată şi ca dată de naştere a zeului Soare, întrucât la acea dată atât ziua, cât şi puterea soarelui încep să crească. Aceste sărbători nu au dispărut odată cu răspândirea creştinismului, ci au continuat să fie ţinute ca atare încă vreme de sute de ani. Sărbătorirea naşterii Dumnezeului creştin în aceeaşi perioadă apare ca înscrisă într-un ciclu de festivităţi populare pre-existente.Tertulian, teolog şi scriitor creştin, a scris numeroase lucrări întru apărarea credinţei creştine. Într-una din ele, el deplânge felul în care unii creştini din vremurile sale (155-230 d.H.) participau la sărbători păgâne, cum ar fi Saturnaliile: „Prin noi, care suntem străini faţă de sabaturi, luni noi şi festivaluri, cândva bine primite de Dumnezeu, Saturnalia, sărbătorile lui ianuarie, Brumalia şi Matronalia, sunt acum frecventate; daruri se dau şi se iau, daruri de anul nou se fac cu gălăgie, iar întreceri sportive şi petreceri se ţin cu zarvă.” (Despre idolatrie, cap. 14). Tertulian îi certa pe acei creştini care luau parte la sărbători păgâne, spunând şi că niciun păgân care se respectă nu ar participa la sărbătorile creştine. „O, cât de credincioşi sunt păgânii în religia lor, grijulii fiind să nu ia niciun praznic de la creştini ... Căci, chiar dacă ei le-ar cunoaşte, ei nu ar lua parte cu noi la Ziua Domnului sau la Cincizecime. Pentru că lor le-ar fi teamă chiar şi să pară că sunt creştini. Noi, însă, nici nu gândim că am putea părea păgâni!” (Ibid.). În mod firesc, la început asemenea sărbători au fost combătute de Biserica primară. Treptat, având în vedere că aceste festivaluri erau adânc imprimate în spiritul poporului, în final Biserica a găsit de cuviinţă să creştineze cumva aceste sărbători, suprapunând peste ele o semnificaţie creştină. Însă, dincolo de data la care sărbătorim Naşterea Mântuitorului şi de obiceiurile păgâne şi lumeşti cu care a fost încărcată, această sărbătoare trebuie să fie un prilej de reflecţie intimă asupra persoanei Celui ce s-a născut în ieslea Betleemului. Altfel, este posibil ca praznicul Naşterii, fie el pe 25 decembrie sau 10 octombrie, să treacă pe lângă noi şi el pe lângă noi fără nici un folos.

3. CARE ESTE ZIUA DE NAȘTERE A DOMNULUI IISUS?

25 decembrie, ar răspunde majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, în Noul Testament nu apare nimic care să stabilească data naşterii lui Iisus în preajma acestei zile. Nu a existat nicio celebrare a naşterii lui Iisus în primele două secole ale Bisericii Primare. Speculaţiile pe această temă au început în secolele III şi IV, atunci când a apărut ideea de a indica ziua Lui de naştere. Însă, imediat după ce a fost declarat religie oficială a Imperiului Roman, creștinismul a fost corupt de elemente păgâne. Pentru datarea nașterii, au fost propuse opt date specifice, în perioada de timp dintre lunile martie şi ianuarie. În Apus (Roma), celebrarea zilei de 25 decembrie a fost popularizată aproximativ în anul 354 de către Papa Liberius. Odată cu anul 435, în Biserica Romană s‑a oficiat prima „liturghie a lui Hristos” de către Papa Sixt al III‑lea. Această dată a fost probabil aleasă pentru a contracara influenţa sărbătorii păgâne numite Natalis Solis Invicti (Naşterea neînvinsului Soare) şi închinarea la Mithra, zeul persan al Soarelui, care s-ar fi născut în acea zi. În Răsărit, pentru ziua de naştere a Domnului, a fost aleasă data de 6 ianuarie, ziua când grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionysos, iar egiptenii, naşterea zeului Osiris. Această dată este şi astăzi celebrată în Bisericile Ortodoxe Greacă şi Rusă. În ambele cazuri, alegerea datei de naştere a lui Iisus Hristos fost făcută în strânsă legătură cu sărbătorile păgâne. Aşadar, originea Crăciunului constă într‑un amestec de păgânism (mistificare/fals) şi amintirea naşterii lui Iisus (adevăr). Când minciuna se amestecă cu adevărul, cea dintâi devine dominantă. Astăzi, avem o majoritate de elemente păgâne ale unor festivaluri de iarnă, fără adevărul naşterii lui Iisus. Avem o masă mare, cu mâncare şi băutură de care facem abuz, care, împreună cu figura mistică a lui Moş Crăciun se leagă mai degrabă de sărbătările păgâne şi nu de cea a naşterii lui Iisus. În mitologia modernă, Moş Crăciun este perceput ca o fiinţă fantastică căreia îi poţi cere lucruri care apar ca prin minune atunci când se lasă noaptea. Deşi copiii realizează mai devreme sau mai târziu că acest personaj nu este decât o născocire, ei pot asocia această poveste cu relatarea naşterii Domnului Iisus şi astfel pot trage concluzia că acest fapt este deasemenea o poveste inventată în care nu mai crede nimeni. Moş Crăciun este un personaj fictiv, însă relatarea naşterii, vieţii, morţii şi învierii Domnului Iisus este un adevăr vital, în care noi trebuie să ne încredem pentru a primi mântuirea şi viaţa veşnică.

Aşadar, când s-a născut Iisus? Noul Testament nu ne dă o dată certă pentru ziua de naştere a Domnului Iisus. Cu toate acestea, există trei indicii cu privire la acea perioadă (niciunul nu indică o dată apropiată de 25 decembrie):

1. Păstorii din câmpie;

2. Momentul recensământului;

3. Conceperea lui Ioan Botezătorul;

a. Când se aflau păstorii în câmpie? În zona din jurul Betleemului, temperatura în luna decembrie poate coborî noaptea până la limita îngheţului. În lunile decembrie şi ianuarie, de obicei, în preajma Betleemului şi Ierusalimului, zăpada cade doar două, trei zile. De fapt, acestea sunt lunile de ploioase de iarnă, care, în vremea lui Iisus făcea dificilă orice călătorie şi de aceea oamenii preferau să stea acasă. La vremea naşterii lui Iisus, Evanghelia relatează: În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor (Luca 2:8). Pe atunci, păstorii îşi ţineau turmele pe câmp din aprilie până în octombrie, iar în lunile reci şi ploioase acestea erau duse la adăpost. The Companion Bible, anexa 179 explică: „Păstorii nu puteau fi găsiţi păşunându‑şi turmele pe câmpii, noaptea, în luna decembrie (Tevet - decembrie, ianuarie), din pricina faptului că nu exista iarbă pentru păşune. Pe atunci, ca şi acum de altfel, se obişnuia ca turmele să fie retrase de la păşunat din regiunile deschise, şi duse la adăpost, începând cu luna Cheshvan (octombrie-noiembrie)”.

b. Recensământul menționat de Luca: Altă dovadă împotriva naşterii lui Iisus în luna decembrie este recensământul roman menţionat de Luca. Conducătorii romani ştiau că nu este realist să comanzi un recensământ în timpul iernii. În general, recensământurile se efectuau după perioada secerişului, în lunile septembrie sau octombrie, când economia nu putea fi afectată, iar vremea era uscată, starea drumurilor fiind suficient de bună pentru a permite o călătorie fără probleme. Robert Southern afirmă: „Acest recensământ cu greu ar fi avut loc în acest sezon (25 decembrie) şi această dată nu ar fi fost aleasă de autorităţile publice, deoarece ar fi obligat populaţia ţării să călătorească spre zonele natale, iar furtunile şi ploile din iarnă ar fi fost un impediment pentru o călătorie sigură, excepţie fiind vremea din timpul unor ani deosebiţi”(Christmas at Bethlehem, Holy-Days and Holidays). Relatarea lui Luca cu privire la recensământ este o dovadă în plus că naşterea Domnului nu a fost în timpul sezonului rece. Pentru o societate agrară, organizarea unui recensământ după seceriş ar fi fost mult mai probabilă.

c. Zămislirea lui Ioan Botezătorul: Un indicator al momentului în care s‑a născut Iisus se găseşte în Evanghelia după Luca, legat de zămislirea lui Ioan Botezătorul. Luca 1:5-17 descrie întâlnirea dintre Zaharia şi un înger - când Zaharia slujea la Templu a fost anunţat de un înger că va avea un fiu. Luca ne mai spune, de asemenea, că Zaharia era un preot din ceata lui Abia. În 1Cronici 24:10 citim că preoţia era separată în 24 de cete, cu scopul de a sluji în Templu. Slujirea în Casa Domnului începea cu prima Lună a calendarului evreiesc, Nisan - „Această Lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima Lună din an. (Exodul 12:2) - adică martie sau aprilie, conform calendarului nostru modern. Potrivit unor surse talmudice, cât şi manuscriselor găsite la Qumran, fiecare din cele 24 de cete slujea timp de o săptămână, astfel, într‑un an, o ceată slujea de două ori. În 1Cronici 24:10 citim că ceata lui Abia era a 8-a din cele douăzeci şi patru. Astfel spus, lui Zaharia îi venea rândul de a sluji la Templu în a zecea săptămână a anului evreiesc. De ce a zecea săptămână? Pentru că toate cetele de preoţi slujeau la templu în zilele din timpul Paştelui şi Sărbătorii Azimilor (a treia săptămână din an) cât şi în timpul Sărbătorii Săptămânilor (Sărbătoarea Recoltei sau Ziua Cincizecimii - a noua saptamână). Astfel, timpul de slujire pentru ceata lui Abia se termina în a zecea săptămână a anului. Dacă presupunem că Luca vorbeşte despre perioadă de slujire din prima jumătate a anului, concluzionăm că Zaharia a slujit la templu în perioada lunii Sivan, adică, mai-iunie. (calendarul evreiesc ia în consideraţie atât ciclul lunar cât şi cel solar, corectat astfel încât fiecare Lună să cadă în acelaşi anotimp; anul ebraic avea 12 luni lunare, la fiecare 19 ani se adăuga o Lună în plus, tocmai ca anul lunar să corespundă cu cel solar). Luca relatează că după ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s‑a dus acasă. Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată (Luca 1:23-24). Având în vedere legile de separare (Leviticul 12:05, 15:19,25), trebuie să numărăm două săptămâni. Acest fapt ne ajută să tragem concluzia că fiul lor, Ioan, a fost conceput la scurt timp după ce Zaharia şi-a terminat slujba, spre sfârşitul lunii evreieşti Sivan - la sfârşitul lunii iunie. După o sarcină normală, naşterea lui Ioan Botezătorul s-ar petrece nouă luni mai tîrziu, adică în vremea Paştelui Evreiesc (Nisan 15).

Profeţii Vechiului Testament au spus că Dumnezeu va trimite pe Ilie înainte de venirea lui Mesia (Maleahi 3:1; 4:5-6). Având în vedere această profeţie şi calculele făcute, Ioan Botezătorul s-a născut de Paşti. Îngerul i-a spus lui Zaharia că Ioan Botezătorul Va merge înaintea Lui, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copiii lor şi pe cei neascultători la înţelepciunea celor drepţi, ca să pregătească Domnului un popor care să fie gata pentru El. (Luca 1:17). Luca 1:26, 36 relatează că Elisabeta era însărcinată în luna a şasea atunci când îngerul Gabriel a venit la Maria. Pe când Elisabeta era în luna a şasea, evreii celebrau Hanuka (Sărbătoarea Rededicării Templului) sărbătoare care comemorează victoria Macabeilor asupra grecilor - Regele Antiochus Epifanes, distrugând Ierusalimul, a intrat în Templu pe care l‑a pângărit, jertfind porci. Hanuka este cunoscută şi sub denumirea de numele de „Sărbătoarea Înnoirii Templului” (Ioan 10:22), pentru că acesta este legată de rededicarea Templului. Însă Maria era dedicată unui ţel măreţ: prezenţa lui Dumnezeu pe Pământ într-un templu pământesc, un corp uman (Ioan 1:14-18). Posibil că naşterea să nu fi avut loc pe 25 decembrie, însă întruparea da! În ceea ce priveşte naşterea lui Mesia, conceperea Lui a fost miraculoasă, nu naşterea: Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Iisus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea Lună. Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” (Luca 1:30-37) Dacă Maria a conceput pe Mesia când evreii celebrau Hanuka, după o sarcină normală de 285 de zile, ajungem la concluzia că Iisus s‑a născut în ziua de 15 a a lunii evreieşti Tishri (sfârşitul lui septembrie-începutul lui octombrie). Această dată este importantă, deoarece coincide cu prima zi din Sărbătoarea Corturilor (Sucot). Este o zi deosebită, un sabat special, un prilej de mare bucurie şi celebrare.

Sărbătoarea Corturilor şi Iisus: În Scriptură există câteva conexiuni interesante între naşterea lui Iisus şi aspectele legate de Sărbătoarea Corturilor. Ioan 1:14 relatează: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a „cortuit” printre noi (traducerea literală din greacă).” - Robert Southern. Cu privire la acest verset, dr. Samuele Bacchiocchi a comentat: „În încercarea de a descrie poporului său prima venire a lui Mesia, Ioan a ales imaginile din Sărbătoarea Corturilor, când se celebrează faptul că Dumnezeu locuieşte în mijlocul poporului Său. Acest fapt ridică întrebarea pertinentă dacă Ioan într-adins a legat naşterea lui Iisus de Sărbătoarea Corturilor. Pentru a prezenta natura şi misiunea lui Hristos, Ioan, în Evanghelia sa, foloseşte cuvântul cort ca metaforă. El explică faptul că Hristos, - Cuvântul care era cu Dumnezeu la început (Ioan 1:1), - s-a manifestat în această lume într-un mod tangibil, întinzându-şi Cortul în mijlocul nostru: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” - (Ioan 1:14) (God’s Festivals in Scripture and History Part II: The Fall Festivals, pag. 241). „Skenoo” (lb. greacă) este verbul pe care l-a utilizat Ioan (Ioan 1:14) şi înseamnă „a locui într-un cort, tabernacul, cort, a face o tabără” . Aluzia se face în mod clar la Sărbătoarea Corturilor, atunci când evreii, pentru a sărbători cei 40 de ani de rătăcire în pustie, alegeau să locuiască temporar în corturi. Pentru Ioan, această „aşezare a taberei” este un simbol al Întrupării. Am putea traduce Ioan 1:14 în acest mod: Astfel, Cuvântul a devenit un om muritor: el a întins cortul în mijlocul nostru. Unii cercetători cred că există o legătură lingvistică între cuvântul grecesc skenoo, folosit aici, şi verbul evreiesc shachen care înseamnă „a locui” sau „tabernacul” atunci când este derivat în substantiv. Avem, așadar, cuvântul shachen care se referă la măreţia slavei lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Sărbătoarea Corturilor este, de asemenea, cunoscută sub numele de „Sezonul (timpul sau vremea) bucuriei noastre” şi „Sărbătoarea popoarelor”. Cunoscând toate acestea, devine interesant faptul că în Evanghelia după Luca citim: „Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună (NB (New Bible - notă explicativă) „sezonul - vremea - bucuriei noastre”), care va fi o mare bucurie pentru tot norodul (NB „sărbătoarea popoarelor”) (Luca 2:10). Deci, putem vedea că în terminologia folosită de înger pentru a anunţa naşterea lui Yeshua (Iisus) erau teme şi mesaje asociate cu Sărbătoarea Corturilor - Sukkot. Lumina a mai fost o caracteristică importantă a acestei sărbători. La sfârşitul primei zile de celebrare, Templul era iluminat puternic. Potrivit lucrării Mişna (Succah 5.2), în curtea Templului destinată femeilor erau aduse patru candelabre uriaşe - ni se spune că „lumina emanată de cele patru candelabre era atât de strălucitoare încât nu era curte în Ierusalim care să nu fie luminată de aceste candelabre (Succah 5.3)”. Aceasta ne reaminteşte cuvintele bătrânului Simeon ce‑l aştepta pe Mesia: „Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.” (Luca 2:30-32). În Ioan 1:6-9 este scris: „A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.”

Concluzie: Legat de naşterea Domnului Iisus, chiar dacă punem la îndoială Tradiţia Bisericii, nu ezităm să credem relatările Noului Testament. Domnul Iisus s-a născut în mod miraculos din fecioara Maria (Miriam), împlinindu‑se astfel prorocia din Isaia 7:14: „De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. (Dumnezeu este cu noi)”. El s-a născut în cetatea lui David (Betleem) pentru a îndeplini prorocia din Mica: „Dar tu, Betleeme Efrata, deşi eşti neînsemnat printre miile lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel Ce va fi Conducător în Israel, Cel a Cărui origine este din vechime, chiar din zilele veşniciei.” (Mica 5:2). Iisus s-a născut în Betleem, nu în Nazaret, unde a fost conceput. Pentru a-i aduce pe Iosif şi Maria din Nazaret în Betleem, Dumnezeu l-a determinat Cezar August să decidă recensământul. Deşi acesta a fost locul naşterii, El îşi are originea în zilele veşniciei. Proorocia lui Mica subliniază natura dumnezeiască a lui Iisus - numai Dumnezeu vine din zilele veşniciei, este etern şi necreat. Ioan 1:1-3 lasă să se vadă natura dumnezeiască a lui Mesia: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi niciun lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El.” Natura dumnezeiască a celui care se va naşte este subliniată şi de Isaia, unde citim: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6). El aduce celor care se încred în El o naştere din nou pentru împărăţia Lui Dumnezeu, o viaţă fără sfârşit. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16).

4. DESPRE ... CRĂCIUN:

1. Cultul pruncului nou-născut: La 24 decembrie 1223, Francisc de Assisi, pe atunci în vârstă de 42 de ani (şi care mai târziu a fost canonizat de Biserica Romano-Catolică) a făcut într-o biserică din Greccio, Italia, o iesle în care a instalat o mică statuetă reprezentându-l pe copilul Iisus. În jurul ieslei el a aşezat alte statuete reprezentându-i pe Iosif, pe Maria, pe păstorii veniţi să vadă copilul precum şi un măgar şi un bou. Câteva ore mai târziu, la miezul nopţii, scena naşterii lui Iisus reprodusă de Francisc de Assisi a devenit marea atracţie a slujbei de Crăciun. De atunci evocarea naşterii în iesle în cadrul celebrării Crăciunului s-a răspândit în lumea întreagă. Şi astăzi încă, în ciuda caracterului exagerat de comercial al sărbătorii, multe persoane se simt cuprinse la această dată de sentimentalism şi nostalgie. Ei se lasă fermecaţi de spectacolul copiilor cu ochişorii rotunzi care cântă urările și colindele de Crăciun, de brazii împodobiţi, de febra schimburilor de cadouri, de amintirea anunţului îngerilor: „Pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui!” şi, în mijlocul tuturor acestora, de copilul blând şi inofensiv care stă culcat liniştit într-o iesle. - Luca 2:14, 16. Majoritatea oamenilor ştiu în prezent că serbarea Crăciunului este mai mult păgân decât creştin. Diverse enciclopedii, care pot fi găsite în aproape orice bibliotecă, explică faptul că festivităţile şi şchimburile de cadouri sunt o moştenire de la sărbătorile romane numite Saturnalii. Ilexul,* vâscul şi pomul împodobit provin de la popoarele Europei septentrionale. Nici data de 25 decembrie nu corespunde naşterii lui Iisus, ci corespunde sărbătorii „soarelui de neînvins,” aşa cum o celebrau adoratorii zeului Mithra. Dar ce se poate spune despre scena naşterii? Conform Bibliei, acei „regi - magi,” adică acei astrologi orientali care sunt reprezentaţi adeseori în jurul ieslei, n-au fost de fapt niciodată acolo unde s-a născut Iisus. Ei au ajuns mai târziu, pe când Iosif şi Maria locuiau deja într-o casă (Matei 2:1-11). Totuşi este adevărat că Iisus a fost culcat într-o iesle după naşterea sa, că nişte păstori au venit să-l vadă şi că în Ceruri îngerii au cântat: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ printre oamenii plăcuți Lui!” - Luca 2:8-14. Acest copilaş care s-a născut la Betleem acum mai bine de 2 000 de ani a devenit cel mai celebru nou-născut din istorie. Relatarea despre naşterea sa, aşa cum este redactată în Biblie, a circulat în întreaga lume. Pentru milioane de oameni Iisus este încă copilul inofensiv, culcat într-o iesle. Dar credeţi că este corect să ni-l imaginăm astfel? Ce are de spus Biblia?

Notă: *Ilex - Gen de arbust veşnic verde cu frunze ţepoase de un verde închis şi ciorchini de fructe mici de un roşu aprins, folosite pentru ornamentarea caselor şi bisericilor la Crăciun.

2. Să nu-l ignorăm pe Împăratul Ceresc! Se pare că, atunci când Iisus s-a aflat pe pământ ca om, El nu a vorbit niciodată despre prima perioadă a vieţii sale. Într-o zi, pe când El predica în faţa unei mulţimi, o femeie i-a strigat: „Ferice de pântecele care te-a purtat şi de sânul la care ai supt!” Dar Iisus i-a răspuns: „Nu, mai fericiţi sunt aceia care aud cuvântul lui Dumnezeu şi-l respectă!” (Luca 11:27, 28). Iisus nu a încurajat, deci, pe nimeni să vorbească cu sentimentalism despre naşterea sa, nici despre rolul pe care l-a jucat mama sa Maria. Să reţinem faptul că Biblia nu indică data naşterii lui Iisus şi că însuşi Iisus nu a poruncit nicăieri să fie celebrată naşterea sa. În afară de aceasta, primele secole care au urmat după moartea lui Iisus nu ne-au lăsat nicio dovadă despre vreo eventuală celebrare a Crăciunului printre creştini. Ţinând cont de aceşti factori precum şi de numeroasele obiceiuri păgâne legate de Crăciun, numeroase persoane din prezent refuză să celebreze această sărbătoare. Ele preferă să-şi manifeste respectul faţă de Iisus prin alte mijloace. Pentru asemenea persoane Iisus nu mai este un copil într-o iesle; El a crescut şi a devenit un personaj important.

CE SPUNE BIBLIA? În timpul slujbelor religioase de Crăciun se citesc adeseori aceleaşi pasaje din Biblie care sunt acum bine cunoscute. Să examinăm punele dintre aceste texte, aşa cum apar ele într-o traducere modernă a Bibliei şi să vedem ce anume ne învaţă ele cu privire la modul cum trebuie să-l considerăm pe Iisus astăzi. Un prim text ne arată cum a aflat Maria că avea să devină mama lui Iisus. Arhanghelul Gabriel i-a apărut şi a anunţat-o: „Iată că tu vei concepe în pântece tău şi vei naşte un fiu şi va trebui să-i pui numele Iisus.” Acest episod este foarte cunoscut. Dar ai remarcat şi ce a spus Gabriel în continuare cu privire la Iisus? „Acesta va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt; iar Domnul Dumnezeu îi va da tronul tatălui său David şi El va domni asupra casei lui Iacob pentru totdeauna, iar împărăția sa nu va avea sfârşit.” - Luca 1:31-33. Iată că, Gabriel a arătat că venise să anunţe ceva cu mult mai important decât naşterea unui copil. Fiul Mariei avea să devină mare. El avea să fie moştenitorul regelui David şi să domnească pentru totdeauna. Când s-a născut Iisus, a avut loc încă un alt eveniment bine cunoscut. Un înger a apărut unor păstori care-şi păşteau turmele pe câmp şi le-a zis: „Iată că vă anunţ o veste bună despre o mare bucurie pe care o va avea tot poporul, pentru că astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul. Şi iată un semn pentru voi: veţi găsi un copilaş înfășat în scutece şi culcat într-o iesle.” Apoi, o mulţime de alţi îngeri s-au asociat celui dintâi şi au lăudat pe Dumnezeu zicînd: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pămînt între oamenii plăcuți Lui!” - Luca 2:8-14. Îngerul a declarat păstorilor că Iisus era culcat într-o iesle. Acesta era un semn care trebuia să-i ajute să identifice copilul în cauză. Dar, după părerea ta, care este mesajul care i-a impresionat mai mult pe păstori? Fără nicio îndoială că, era vestea că Salvatorul/Mântuitorul promis, acela care avea să devină cu siguranţă Hristosul, era în sfârşit prezent. Se născuse acela care, atunci când avea să devină bărbat, avea să aducă pacea pe pământ între oameniiplăcuți lui Dumnezeu. Un alt text care se citeşte deseori de Crăciun în bisericile creştinătăţii se află în Isaia, capitolul nouă. Aici se spune: „Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat; şi stăpânirea princiară va fi pe umărul lui. Şi El va fi numit Sfătuitor minunat, Dumnezeu puternic, Tată etern, Prinţ al păcii.” - Isaia 9:6. Pe aceste cuvinte a fost scrisă o muzică foarte emoţionantă, care se poate auzi adesea în perioada Crăciunului. Dar câte persoane acordă realmente atenţie şi cuvintelor care urmează după prima parte a frazei: „Un copil ni s-a născut?” Tocmai ceea ce urmează reprezintă o serie de titluri impresionante şi semnificative. Versetul şapte vorbeşte despre Iisus ca despre un personaj care va aduce omenirii binefaceri fără sfârşit, datorită domniei pe care o va exercita în timpul Împărăției Mesianice de 1000 de ani. Oare nu acesta este acel Iisus pe care ar trebui să ni-l imaginăm noi astăzi?

CE ESTE IISUS ÎN PREZENT? Atunci când cineva îşi serbează aniversarea naşterii sale, i se oferă în general cadouri şi este felicitat că este cu un an mai bătrân. Dar ce ar simţi o astfel de persoană dacă mama sa ar insista să scoată mereu acele fotografii de pe vremea când respectivul era un prunc? Oamenilor le place să fie luaţi drept ceea ce sunt acum, şi nu drept ceea ce erau în prima parte a copilăriei. Aceeaşi remarcă se poate face atunci când se pune în contrast viaţa şi moartea. Oamenii speră ca ceilalţi să-şi aminteasca mai ales de ceea ce au făcut ei în viaţă şi nu de aspectul pe care-l aveau înainte de a muri. Atunci când se ridică o statuie în cinstea unui om celebru, el este reprezentat în general stând în picioare şi plin de putere sau ocupat cu una dintre activităţile care l-au făcut celebru, dar în niciun caz nu este prezentat în timpul agoniei şi al suferinţelor morţii. Să remarcăm însă cum îl reprezintă cel mai adesea majoritatea oamenilor pe Iisus. La Crăciun este considerat ca un copil inofensiv culcat într-o iesle, iar în restul anului este reprezentat ca un om aflat pradă chinurilor morţii. Este oare raţional lucrul acesta? Este adevărat că în aceste două ocazii Iisus a dat dovadă de o remarcabilă umilinţă. El şi-a abandonat poziţia sa glorioasă pe care o ocupa în Ceruri. „El s-a golit pe sine însuşi şi a luat forma unui rob şi a apărut asemenea oamenilor.” Apoi, ca om, „El s-a umilit şi a devenit ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce.” - Filipeni 2:7, 8. Noi ar trebui să fim pe deplin conştienţi de aceste sacrificii pe care le-a făcut Iisus, căci El ne-a dat prin aceasta exemplul unei profunde umilinţe (Filipeni 2:5, 6). Să mai adăugăm şi faptul că fiecare dintre aceste etape era indispensabilă pentru ca Iisus să poată îndeplini voinţa Tatălui său şi să-şi ofere viaţa sa umană perfectă pentru salvarea locuitorilor pământului. Numai în acest fel putea El să devină „Mântuitorul, care este Hristos, Domnul.” Dar istoria lui Iisus nu s-a oprit aici. El nu este un copil inofensiv, culcat într-o iesle. El nu mai este nici osânditul care stă atârnat pe o cruce. După moartea sa, Dumnezeu-Tatăl l-a readus la viaţă şi l-a înălţat într-o poziţie mult superioară, dându-i cu plăcere „numele care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Iisus să se plece orice genunchi.” - Filipeni 2:9, 10. Însuşi Iisus a declarat: „Toată puterea mi-a fost dată în Cer şi pe pământ” (Matei 28:18). Acum El este Împăratul uns al lui Dumnezeu şi domneşte, deocamdată, doar în Împărăția sa cerească. Asupra Lui s-a realizat deja această profeţie a lui Daniel: „Şi i s-a dat stăpînire şi demnitate şi o împărăție, pentru ca toate popoarele, triburile şi limbile să-i servească. Stăpânirea sa este o stăpânire veșnică, care nu va trece, iar împărăția sa este o împărăție care va fi eternă.” - Daniel 7:14. Sigur, împărăția pământească de 1000 de ani este încă de domeniul viitorului. La fel și „Cerul nou și Pământul nou”.

NOI AVEM NEVOIE DE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU: Pe vremea când se afla pe pământ, Iisus a făcut din Împărăție tema predicării sale. El spunea: „Căiţi-vă, căci împărăția cerurilor s-a apropiat” (Matei 4:17). El a arătat importanţa acestei Împărății, învăţându-i pe discipolii săi să se roage în aceşti termeni: „Tatăl nostru care eşti în Ceruri, sfinţit să fie numele Tău. Să vină împărăția Ta. Să se facă voinţa Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ!” (Matei 6:9, 10). El a arătat astfel că voinţa lui Dumnezeu se va îndeplini datorită Împărăției al cărei Împărat întronat este El, Iisus. Dar care este voinţa lui Dumnezeu-Tatăl? Pentru Iisus această voinţă este ca El să fie „Prinţul păcii.” Astfel Dumnezeu va face „să înceteze războaiele până la marginile pământului“ (Psalmul 46:9 - T.M.). Pe baza morţii lui Iisus, Dumnezeu poate înfăptui planul de salvare a omenirii din păcat şi din moarte şi să ne ofere posibilitatea de a trăi veșnic. Astfel Iisus devine „Salvatorul/Mântuitorul” nostru, „care este Hristos, Domnul.” Binefacerile acestei lucrări de salvare vor fi revărsate asupra oamenilor prin Împărăția de 1000 de ani, apoi, prin „Cerul nou și Pământul nou”. Pentru cei care sesizează ocazia pe care le-o oferă Dumnezeu, viitorul va însemna o serie lungă de binecuvântări sub domnia împărătescă a lui Hristos. Dispariţia bolii şi a morţii, învierea tuturor celor dragi ai noştri dispăruţi şi prosperitatea fizică şi spirituală, iată lucrurile pe care le aşteaptă cei loiali sub domnia lui Iisus, care, aşa cum a anunţat-o arhanghelul Gabriel pe Maria, „va domni pentru vecie.” - Apocalipsa 21:4; Ioan 5:28, 29; Luca 1:33. Dar cum se va putea realiza oare lucrul acesta? Nu este supus astăzi, oare, pământul unor guvernări umane care îşi apără cu gelozie suveranităţile lor? Biblia ni-l prezintă pe Iisus nu numai ca pe un prinţ al păcii, ci şi că pe un împărat victorios care înlătură orice constituie un obstacol în calea fericirii eterne a speciei umane. De aceea conducătorii lumii sunt avertizaţi că trebuie să accepte domnia sa împărătească (Psalmul 2:10-12). Despre aceia care vor să-l ignore, Biblia spune: „În timpul acelor regi (conducătorii politici actuali) Dumnezeul Cerului va stabili o împărăție care nu va fi niciodată suprimată. Şi această împărăție nu va trece la niciun alt popor. El va zdrobi şi va pune capăt tuturor acestor regate şi El însuşi va domni în vecii vecilor.” Astfel Iisus va deveni conducătorul lumii. - Daniel 2:44.

CE ÎNSEAMNĂ ACEASTA PENTRU TINE? Când Iisus a crescut, trecând de la copilărie la starea de om adult, el a manifestat asemenea însuşiri care ne impresionează inimile. El a dat dovadă de compasiune faţă de cei oprimaţi şi de milă faţă de cei bolnavi, încercând să-i ajute (Matei 14:14). El a arătat afecţiune faţă de copii, iar copiii s-au simţit atraşi spre El (Matei 19:13–15). El iubea dreptatea şi ura încălcarea de lege (Evrei 1:9). Mai mult încă, El i-a iubit pe discipolii săi în mod profund, „până la sfârşit.” - Ioan 13:1. Acum, când El este împărat ceresc, mai posedă El oare aceste calităţi? Cu siguranţă că da şi ele fac din El conducătorul ideal al neamului omenesc. Au trecut mai bine de 2 000 de ani de când a răsunat anunţul naşterii lui Iisus, producând o mare bucurie îngerilor din Ceruri. Dar acest copilaş a crescut! Noi nu putem ignora faptul că acum El este „Regele regilor și Împăratul împăraților” (I Timotei 6:15). Aşadar, nu în calitate de copil, ci în calitate de rege/împărat domnitor va aduce El „pace pe pământ între oamenii plăcuți lui Dumnezeu,” aşa cum mulţi dintre noi doresc cu ardoare. De ce atunci să nu examinezi tu personal Biblia şi să înveţi să-l cunoşti pe Iisus aşa cum este El în prezent, adică în calitate de împărat întronat de Dumnezeu-Tatăl? De ce să nu studiezi Scripturile, ca să descoperi felul cum ai putea şi tu să faci parte dintre „oamenii plăcuți lui Dumnezeu” care vor cunoaşte „pacea pe pămînt,” aşa cum a promis Dumnezeu cu peste 2 000 de ani în urmă? Să nu uiţi că Iisus însuşi a lansat următoarea invitaţie individuală: „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră (…). Căci jugul Meu este blând şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30). Oare ar fi înţelept să ignore cineva o invitaţie atât de binevoitoare care vine din partea unui împărat atât de mare?

3. Crăciunul - mulţi îl consideră fermecător‚ nu primejdios! „Chiar şi cuvântul Crăciun pare a fi magic”‚ scria Charles Dickens în tinereţea sa. „Uitate sunt meschinele gelozii şi discordii (…) O‚ de-ar dura Crăciunul cât ţine anul!” Se pare că sărbătoarea Crăciunului avea un efect fascinant asupra lui Dickens. De fapt‚ prin intermediul romanelor sale‚ el a transmis această pasiune la milioane de oameni. Dintre cărţile sale de acest gen face parte‚ de exemplu‚ A Cristmas Carol (Colindă de Crăciun). În ajunul Crăciunului‚ familiile engleze citesc şi acum această carte cu voce tare. Franklin Roosevelt‚ fost preşedinte al Statelor Unite‚ s-a conformat şi el acestei tradiţii. Aflând că Charles Dickens a încetat din viaţă‚ un tânăr a exclamat: „A murit Dickens? Înseamnă că va muri şi Moş Crăciun?” Cu toate acestea‚ Moş Crăciun este încă foarte viu în mintea şi inima multor copii. În realitate‚ nu numai copiii se simt fascinaţi de sărbătoarea Crăciunului. În 1937‚ în Australia‚ un bărbat cu influenţă a rămas profund impresionat de ceea ce a văzut de la o fereastră deschisă în noaptea de Crăciun. Afară‚ o doamnă în vârstă‚ cu o lumânare în mână‚ stătea jos lângă un aparat de radio care transmitea colinde de Crăciun. Un an mai târziu‚ acest bărbat a organizat o reuniune de proporţii în aer liber şi a numit-o „Colindele la lumânare“. Fiind binevenite pentru serile de vară australiene‚ această petrecere a devenit în scurt timp foarte populară. Astăzi‚ în toate colţurile ţării‚ oamenii se adună‚ aprind o lumânare şi cântă colinde pentru a sărbătorii Crăciunul. Francisc din Assisi, amintit mai sus, s-a dovedit a fi un apărător convins al Crăciunului. În 1224‚ spre marea încântare a orăşenilor‚ el a oficiat slujba de Crăciun în jurul unei iesle autentice‚ la care erau legaţi un bou şi un măgar. Curând după aceea‚ scena de Crăciun cu iesle s-a răspândit‚ astfel încât astăzi ieslea este expusă în multe case şi biserici de toate denominațiile, nu doar catolice. În biserica Aracoeli din Roma, de exemplu, există o iesle în care stă culcat un prunc nou-născut împodobit cu aur şi bijuterii. Femeile îşi aduc aici copiii pentru a prezenta un omagiu „copilului sfânt”. Lângă această iesle se află teancuri de scrisori expediate de oameni din toată lumea în care se solicită ajutoare şi minuni. În 1841 prinţul de origine germană Albert împreună cu soţia lui‚ regina Victoria‚ au întrodus obiceiul pomului de Crăciun în Anglia. Curând după aceea‚ Weihnachtsbaum-ul german câştigase favoarea englezilor. Mai târziu‚ doi clerici anglicani au propus să fie instalate în catedrala Sfântul Pavel din Londra un pom de Crăciun şi o iesle. Deoarece unele persoane se împotriveau acestui proiect‚ regele George al V-lea a hotărât să ofere catedralei doi brazi. De atunci încoace‚ ieslea şi brazii au împodobit an de an acest edificiu în luna decembrie. În plus‚ aceste simboluri au fost adoptate şi de alte biserici protestante. Obiceiurile de Crăciun diferă de la o ţară la alta. Dar luminile şi pomii veşnic verzi‚ ieslea şi colindele sale‚ petrecerile şi cadourile‚ conferă Crăciunului un farmec pe care mulţi îl găsesc irezistibil. „Există oare vreun copil pentru care Crăciunul să nu constituie cea mai frumoasă zi din an?”‚ întreabă istoricul Pimlott. Din moment ce Crăciunul place atâtor oameni‚ are oare vreun sens să-i evocăm pericolele? Deoarece adevărata sa origine este tulburătoare iar efectele sale sunt deseori funeste‚ considerăm că o analiză mai profundă a acestui obicei este binevenită.

4. Crăciunul - de ce este primejdios? În 1897, George Bernard Shaw scria: „Crăciunul este impus de către comercianţi şi presă unei naţiuni lipsite de entuziasm, ca să nu zic dezgustate.” Chiar dacă această afirmaţie avea valabilitate la acea dată, este ea oare de actualitate şi astăzi? În mesajul de Crăciun pe care l-a adresat în 3009, revista sud-africană The Star din Johannesburg, spunea cu regret: „Incitându-i zgomotos pe oameni să cheltuiască din ce în ce mai mult, radioul, televiziunea, marile magazine universale, ziarele şi revistele au transmis oamenilor în locul unui sentiment de afecţiune mania cumpărăturilor.” Datorită acestei tendinţe, persoanele credincioase insistă deseori spunând: „Hristos să fie redat Crăciunului.” Cu toate acestea, creştinii sunt întreptăţiţi să se întrebe dacă a existat vreodată vreo legătură între Iisus şi această sărbătoare. Aşadar, care este de fapt originea Crăciunului?

Crăciunul şi istoria lui: popoarele nordice de odinioară se temeau ca nu cumva întunericul îndelungat a lunii decembrie să triumfe asupra soarelui. Din acest motiv în cadrul unor ritualuri magice, ei îşi împodobeau locuinţele cu ilice, iederă, vâsc, dafin şi alte plante veşnic verzi care păreau a fi dotate cu putere de supravieţuire supranaturală. Erau aprinse lumânări şi focuri în speranţa de a reanima soarele muribund. În unele ţări ale Europei se practică şi astăzi într-un mod ceremonial, arderea unei buturugi. Ce se ascunde oare în spatele acestei datini integrate în obiceiurile de Crăciun? În cartea sa The Story of Christmas (Istoria Crăciunului), Michael Harrison conchide: „Se pare că pomul nostru de Crăciun îşi trage rădăcinile din contopirea a două obiceiuri străvechi, iluminaţia şi folosirea plantelor veşnic verzi.” În Antichitate, romani celebrau anual Saturnaliile între 17-24 decembrie. În cartea sa Ancient Italy and Modern Religion (Italia antică şi religia modernă), dr. R. S. Conway descrie această sărbătoare în următorii termeni: „Toată lumea era de comun acord să răstoarne cu susul în jos viaţa de toate zilele. Oamenii îşi lăsau deoparte activităţile obişnuite şi, când nu făceau chefuri unii la alţii, vagabondau pe străzi şi strigau „Io Saturnalia!”, aşa cum şi noi spunem „Sărbători fericite!” (…) La această sărbătoare fiecare obişnuia să ofere un cadou tuturor prietenilor săi (…) Cel care îşi păstra seriozitatea în timpul Saturnaliilor, trecea drept o persoană foarte puţin sociabilă.” În jurul anului 85 d.H., poetul Marţial publica două lucrări intitulate Xenia şi Apophoreta, care conţineau 350 de epigrame. Aceste poezioare trebuia să fie copiate şi puse alături de darurile oferite cu ocazia Saturnaliilor, pentru a conferi acestei sărbători, conform explicaţiei date de dr. Conway, „o notă plăcută şi literară”. Această descriere nu vă sugerează oare felicitările pe care contemporanii noştri şi le trimit cu ocazia Crăciunului? Şi, asemenea unora dintre felicitările trimise astăzi cu ocazia Crăciunului, multe dintre versurile lui Marţial conţineau obscenităţi grosolane. Imediat după terminarea Saturnaliilor, romanii celebrau Anul Nou, prin sărbătoarea Calendelor. „Chiar la mijlocul acestei perioade de veselie general” - relatează cartea The Story of Christmas, „exista o zi consacrată venerării soarelui, a cărui renaştere aparentă în timpul solstiţiului de iarnă constituia pretextul tuturor acestor petreceri păgâne. Această zi era numită dies natalis solis invicti, adică „ziua de naştere a soarelui” şi corespunde în calendarul nostru datei de 25 decembrie.” Această sărbătoare a fost transformată mai târziu în Crăciun, cu scopul de-a atrage populaţia romană la un „creştinism” decadent. Prin urmare, Crăciunul îşi are originea în cultul păgân al soarelui. Căutând şi mai departe punctul de plecare al acestei sărbători, ajungem la babilonienii din Antichitate, care îl adorau pe Shamash, zeul-soare. „Între obiceiurile de Crăciun şi sărbătorile babiloniene ale Anului nou există asemănări caudate”, recunoaşte istoricul Pimlott în cartea sa „The Englishmanʹs Christma” (Crăciunul englezilor). Înţelegeţi acum motivul pentru care putem vorbi despre „primejdiile” Crăciunului? Biblia atrage atenţia creştinilor asupra Babilonului cel Mare religios, adică ansamblul religiilor provenite din doctrinele Babilonului antic. Biblia ne dă următorul sfat: „Îeşiţi din ea, (din cetatea Babilonul cel Mare) poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi împreună cu ea la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei” (Apocalipsa 18:4). S-ar putea ca unii să considere că exagerăm văzând în Crăciun un pericol spiritual. Cu toate acestea, este interesant de cunoscut ceea ce spune istoria despre concepţia pe care o aveau primii creştini referitor la această sărbătoare, care, deşi pare a fi legată de naşterea lui Iisus, izvoreşte dintr-o festivitate păgână.

Suplimentar: Deşi amănuntele exacte se pierd în negura timpului, există indicii potrivit cărora biserica din Roma ajunsese până în anul 336, să sărbătorească o formă de Crăciun. „Data Crăciunului a fost intenţionat fixată pentru 25 decembrie”, explică „The New Encyclopaedia Britannica”, „pentru a împinge în plan secundar marea sărbătoare a zeului soare.” Aceasta era data la care păgânii se dădeau la orgii atât în timpul sărbătorilor ocazionate de Saturnaliile romane, cât şi a sărbătorii solstiţiului de iarnă ţinute de celţi şi germani. „The New Caxton Encyclopedia” spune că „Biserica a prins momentul pentru a creştina aceste sărbători”.

Sărbătoreau primii creştini Crăciunul? În cartea sa, The Religions of The Roman Empire (Religiile Imperiului Roman), profesorul Ferguson face următoarea remarcă: „Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus. Istoria nu a consemnat o asemenea sărbătoare.” Biblia nu ne furnizează data exactă a naşterii lui Iisus. Mai mult decât atât, ea ne indică faptul că Iisus nu s-a născut într-o lună rece sau ploioasă cum este decembrie sau ianuarie, ci într-un anotimp mai călduros. De ce se poate afirma lucrul acesta? Cu puţin timp înainte de naşterea lui Iisus, împăratul Caesar Augustus promulgase un decret prin care ordona supuşilor săi să meargă fiecare în oraşul natal pentru recensământ. Scripturile relatează: „Şi toată lumea s-a dus să se înregistreze, fiecare în propriul său oraş” (Luca 2:1–7). Iosif şi Maria au călătorit peste 100 km pentru a ajunge din Nazaret la Betleem. Ar fi fost oare practic sau posibil de întreprins o asemenea călătorie în perioada rece şi ploioasă a lunii decembrie? Şi aceasta nu este totul. Referitor la timpul când s-a născut Iisus, Biblia precizează: „Existau chiar în aceeaşi regiune păstori care trăiau sub cerul liber şi care noaptea, vegheau asupra turmelor lor” (Luca 2:8). Această descriere nu se potriveşte câtuşi de puţin cu luna ploioasă din Israel, care corespunde cu luna decembrie de astăzi - un timp când temperaturile din zona Betleemului pot fi foarte coborîte. - Ezra 10:9, 13; Ieremia 36:22. Să analizăm încă un argument: Dacă Iisus ar fi dorit ca discipolii să-i sărbătorească naşterea, de ce nu le-a dat indicaţii legate de această aniversare? El a instituit însă o sărbătoare profundă, legată de ziua morţii sale, poruncind: „Faceţi lucrul acesta în amintirea mea” (Luca 22:19). Dar Iisus nu a dat nicio indicaţie de acest gen referitor la naşterea sa. Denumirea „Crăciun” nu apare deloc în Biblie, deoarece primii discipoli ai lui Iisus nu ţineau această sărbătoare. Dr. R. S. Conway explică: „La începutul secolului al treilea, celebrul teolog Origene face de mai multe ori o remarcă, însuşită - potrivit afirmaţiei sale - de la unul din predecesorii săi, potrivit căreia: „nici măcar unul dintre creştinii drepţi şi sfinţi nu şi-a aniversat vreodată ziua de naştere şi nici nu a participat la asemenea aniversări.” Biblia arată că numai oameni răi, asemenea Faraonului sau asemenea lui Irod, au sărbătorit astfel de aniversări. Evident, dacă Origene ar fi auzit vreodată vorbindu-se despre Crăciun, el l-ar fi condamnat categoric.”

Creştinii apostaţi şi sărbătorile păgâne ale solstiţiului de iarnă: primii discipoli ai lui Hristos au rezistat tentaţiei de a participa la sărbătorile păgânilor în mijlocul cărora trăiau. Totuşi, Biblia a prezis că mai târziu avea să ia naştere o mare apostazie printre creştini (Faptele 20:29, 30; 2 Tesaloniceni 2:3; 1 Timotei 4:1-3; 2 Petru 2:1, 2). La sfârşitul celui de al doilea secol, Tertulian s-a văzut nevoit să-i critice pe pretinşii creştini care participau „la sărbătorile lui Saturn, ale lui ianuarie, şi ale solstiţiului de Iarnă”. El vorbeşte despre „oferirea cadourilor” şi a rămas uimit văzând cum unii îşi împodobeau casele cu „lămpi şi dafini”. În ciuda acestor admonestări, Biserica Creştină se îndepărta tot mai mult de la credinţa adevărată. Mergând din rău în mai rău, apostaţii încercau să-şi justifice atitudinea, dând acestor sărbători păgâne un nume „creştin”. Iată în acest sens consemnarea cuprinsă în lucrarea intitulată „Christmas” (Crăciunul): „În secolul al IV-lea, Biserica (...) a considerat potrivit să-şi adapteze sărbătoarea păgână a zilei de 25 decembrie, care marca solstiţiul de iarnă (…) Şi iată cum ziua de naştere a soarelui a devenit ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu.”

De ce este Crăciunul potențial periculos? Potrivit opiniei unora, pericolul Crăciunului constă mai ales în promovarea egoismului. De exemplu, într-o emisiune TV din SUA, artistul Danie Martins îşi exprima indignarea faţă de impresia pe care şi-o fac copiii despre Crăciun. La întrebarea: „De ce sărbătoreşti Crăciunul?”, copiii i-au răspuns de obicei: „Pentru a primi cadouri”. La rândul lor, părinţii Martin şi Deidre Bobgan, care sunt scriitori amândoi, atrag atenţia asupra unui alt pericol inerent acestei sărbători: „Nefiind sinceri faţă de copiii lor şi denaturând adevărul, mulţi adulţi riscă să facă din copii nişte atei. De pildă, copiii ar putea raţiona astfel: „Din moment ce tot ce se spune despre Moş Crăciun nu este adevăr, ci minciună, s-ar putea ca, tot la fel, tot ce se spune despre Dumnezeu să nu fie adevăr, ci minciună.”” Însă cel mai grav pericol cauzat de sărbătorirea Crăciunului constă în posibilitatea de a pierde favoarea divină. Pe baza cărui fapt facem această afirmaţie? Există o serie de motive. Mai întâi de toate, Crăciunul favorizează idolatria, iar Scripturile o condamnă (1 Ioan 5:21). Într adevăr, idolatria este practicată public, cu prilejul numeroaselor reprezentaţii legate de naşterea Domnului, aşa cum se obişnuieşte de exemplu, la biserica Aracoeli din Roma, - caz amintit mai sus. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul pomului de Crăciun, simbol păgân introdus în numeroase biserici protestante. Oare, în acest caz, nu este vorba tot despre idolatrie? Mai mult decât atât, sărbătoarea Crăciunului a promovat închinarea la … Moș Crăciun, în defavoarea închinării ce trebuie adusă lui Iisus! Acest fapt constituie cea mai gravă formă de idolatrie generată de Crăciun!! Prin urmare Crăciunul nu este altceva decât faţada religioasă a unor momente de excese şi relaxare. Conduita imorală din timpul sărbătorilor de Crăciun a devenit o cauză cunoscută a problemelor ce se ivesc în căsnicie. Potrivit Consiliului Naţional pentru Orientarea Perechilor Căsătorite din Marea Britanie, numărul săptămânal al cuplurilor care au solicitat sfaturi imediat după sărbătorirea Crăciunului din 2018 s-a dublat. Printre cauzele acestei spectaculoase creşteri numerice au fost scoase în evidenţă petrecerile de Crăciun şi „lipsa de bani pentru alimente, cadouri şi jucării”. Toate acestea sunt strâns legate de o altă problemă gravă, problemă prezentată de un psihiatru din Chicago astfel: „În această perioadă a anului, se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de sinucideri şi de tentative de sinucidere, datorate faptului că, multe persoane sunt singure și nu au cu cine petrece Crăciunul.”

5. O sărbătoare internaţională: Odată cu propagarea formei deformate de tradiții și învățături păgâne a creştinismului, în toată Europa s-a răspândit şi Crăciunul. Biserica oficială a fost de părere că era potrivită perpetuarea unei sărbători vesele în onoarea zilei de naştere a lui Iisus. Prin urmare, în 567., Conciliul de la Tours „a declarat cele 12 zile care ţineau de la Crăciun până la Bobotează drept perioadă sacră şi de sărbătoare”. - The Catholic Encyclopedia for School and Home. În scurt timp, Crăciunul a absorbit multe dintre caracteristicile sărbătorilor păgâne ale recoltei, ţinute în nordul Europei. Petrecerea a rămas un lucru mai obişnuit decât pietatea, întrucât chefliii se îmbuibau cu mâncare şi băutură. În loc să se pronunţe împotriva conduitei libertine, Biserica a aprobat-o. În 601, Papa Grigore I i-a scris lui Mellitus, misionarul său în Anglia, spunându-i „să nu pună capăt sărbătorilor păgâne, ci să le adapteze la ritualurile Bisericii, schimbând doar motivaţia celebrării lor de la una păgână la una creştină”. Pe parcursul Evului Mediu, persoanele care erau în favoarea Reformei au simţit nevoia de a se pronunţa împotriva acestor excese. Aceste persoane au emis numeroase decrete împotriva „abuzurilor care se săvârşeau la petrecerile de Crăciun”. Dr. Penne Restad spune în cartea sa intitulată „Christmas in America - A History”: „Unii clerici au subliniat faptul că omenirea decăzută avea nevoie de o perioadă de uitare de sine şi de exces atât timp cât aceasta era perpetuată la adăpostul supravegherii creştine”. Această idee nu a făcut decât să sporească confuzia. Însă lucrul acesta nu avea prea mare importanţă deoarece obiceiurile păgâne se contopiseră deja atât de bine cu Crăciunul, încât majoritatea oamenilor nu erau dispuşi să renunţe la ele. Scriitorul Tristram Coffin s-a exprimat în felul următor: „În general, oamenii făceau exact ceea ce făcuseră dintotdeauna şi dădeau puţină atenţie discuţiilor moraliştilor”. Pe vremea când europenii au început să se stabilească pe continentul american, Crăciunul era o sărbătoare bine cunoscută. Cu toate acestea, Crăciunul nu a fost acceptat în colonii. Reformatorii puritani au considerat sărbătoarea ca fiind de origine păgână şi au interzis-o în Massachusetts între anii 1659 şi 1681. După ridicarea interdicţiei, celebrarea Crăciunului a luat amploare în colonii, îndeosebi în sudul Noii Anglii. Având însă în vedere trecutul acestei sărbători, nu este de mirare că unele persoane erau mai preocupate să petreacă decât să-l onoreze pe Fiul lui Dumnezeu. Un obicei de Crăciun deosebit de supărător era mersul cu colindul. Grupuri zgomotoase de tineri intrau în casele vecinilor bogaţi şi le cereau mâncare şi băutură pe gratis, folosind metoda „ne daţi ori nu ne daţi”. Dacă gazda refuza, deseori era înjurată şi, uneori, casa îi era devastată. În anii 1820, situaţia s-a înrăutăţit atât de mult, încât „haosul din perioada Crăciunului” a devenit „o serioasă ameninţare socială”, spune profesorul Nissenbaum. În oraşe ca New York şi Philadelphia, moşierii au început să angajeze paznici care să le păzească proprietăţile. Se spune chiar că, oraşul New York a organizat primele sale forţe profesionale de poliţie în urma unei revolte violente care a avut loc în perioada Crăciunului, la sfârşitul anului 1827 şi începutul lui 1828!

Transformarea Crăciunului: secolul al XIX-lea a adus schimbări fără precedent pentru omenire. Oamenii, bunurile şi ştirile au început să circule mult mai repede, pe măsură ce a fost dată în folosinţă o reţea de şosele şi căi ferate. Revoluţia industrială a creat milioane de locuri de muncă, iar fabricile au produs cu rapiditate o mare cantitate de mărfuri. Industrializarea a generat, totodată, probleme sociale noi şi complexe, care au influenţat în cele din urmă modul în care se celebra Crăciunul. Oamenii se folosesc de mult timp de sărbători pentru a întări legăturile familiale, şi la fel stau lucrurile şi în cazul Crăciunului. Revizuind în mod selectiv unele tradiţii mai vechi de Crăciun, promotorii lui au transformat efectiv Crăciunul dintr-o serbare carnavalescă şi sălbatică într-o sărbătoare de familie. Într-adevăr, la sfârşitul secolului al XIX-lea, Crăciunul a ajuns să fie considerat un fel de antidot pentru problemele vieţii americane moderne. „Dintre toate sărbătorile”, spune dr. Restad, „Crăciunul a fost un instrument perfect, menit să introducă în case religia şi sentimentul religios şi să îndrepte excesele şi nereuşitele din lumea publică.” Ea adaugă: „Oferirea cadourilor, gesturile de caritate, chiar şi urările prieteneşti de Crăciun şi împodobirea unui brad, precum şi plăcerea de a-l avea într-un salonaş sau, mai târziu, într-o şcoală duminicală i-a apropiat pe membrii fiecărei familii unii de alţii, de biserică şi de societate”. În aceeaşi ordine de idei, pentru mulţi oameni de astăzi, celebrarea Crăciunului este o modalitate de a-şi arăta iubirea unii faţă de alţii şi de a contribui la menţinerea unităţii familiale. Bineînţeles, nu pot fi trecute cu vederea dimensiunile spirituale ale acestei sărbători. Milioane de oameni celebrează Crăciunul în onoarea naşterii lui Iisus. Aceştia participă la servicii religioase speciale, îşi pun în casă tablouri care înfăţişează naşterea lui Iisus sau îi adresează rugăciuni de mulţumire lui Iisus însuşi. Acestea sunt aspectele pozitive ale acestei sărbători controversate. Este clar, însă, că, realitatea despre Crăciunul modern nu este prea măgulitoare. În mare măsură, Crăciunul este o sărbătoare inventată, cu multe aspecte care fac dovada unui trecut degradant. Prin urmare, din motive de conştiinţă, milioane de creştini au decis să nu celebreze Crăciunul. De exemplu, un tânăr pe nume Ryan spune cu privire la Crăciun: „Oamenii sunt în culmea fericirii câteva zile pe an, când familia se reuneşte, şi toţi sunt bine dispuşi. Dar ce este ieşit din comun în toate acestea? Părinţii mei îmi fac cadouri pe parcursul întregului an!” O altă tânără, în vârstă de 12 ani, spune: „Nu mă simt privată de nimic. Primesc cadouri pe tot parcursul anului, nu numai într-o singură zi, când oamenii se simt obligaţi să cumpere cadouri”.

Ţine seama Crăciunul de Hristos? „Niciodată n-am putut să fiu de acord cu petrecerile care se dau cu ocazia Crăciunului. Mi se par incompatibile cu viaţa şi învăţătura lui Iisus.” - Mohandas Gandhi. Mulți oameni l-ar contrazice pe Gandhi. „Ce poate să ştie un om de stat hindus despre o sărbătoare creştină?”, întreabă ei probabil. Totuşi, trebuie recunoscut faptul că, sărbătoarea Crăciunului s-a răspândit în toată lumea, pătrunzând în toate tipurile de cultură. Se pare că, în fiecare an, în luna decembrie, această sărbătoare cunoaşte o şi mai mare răspândire în toate culturile. De exemplu, aproximativ 350 de milioane de asiatici sărbătoresc Crăciunul, cu 90 de milioane mai mult decât acum zece ani. Şi dacă Gandhi înţelegea prin „petreceri” aspectul laic al Crăciunului modern, adică freneticul consumerism la care asistăm, cu greu am putea nega că acest aspect al sărbătorii este cel care predomină adesea. În revista „Asiaweek” se făcea următoarea remarcă: „În Asia, Crăciunul - de la luminile festive din Hong Kong la imenşii brazi de Crăciun din holurile hotelurilor din Beijing şi la reprezentarea din centrul oraşului Singapore a naşterii lui Hristos - este în mare parte o manifestare laică, caracterizându-se în primul rând prin vânzarea de bunuri”.

Ţine seama sărbătoarea Crăciunului din zilele noastre de Hristos? Potrivit unui sondaj efectuat recent în Statele Unite, numai 33% dintre cei intervievaţi au fost de părere că naşterea lui Hristos constituie elementul-cheie al Crăciunului. Dumneavoastră ce părere aveţi? Nu simţiţi uneori că toate reclamele insistente, dorinţa disperată de a cumpăra cadouri, împodobirea brazilor de Crăciun, organizarea şi participarea la petreceri, precum şi trimiterea de felicitări cu ocazia Crăciunului îl pierd într-o mare măsură din vedere pe Iisus? După cât se pare, mulţi au impresia că o modalitate de a-l reintroduce pe Hristos în sărbătoarea Crăciunului este aceea de a realiza reprezentări ale Naşterii lui Hristos. Probabil că aţi văzut asemenea figurine care îl reprezintă pe copilaşul Iisus într-o iesle, înconjurat fiind de Maria, de Iosif, de câţiva păstori, de „trei magi”, sau „trei crai de la răsărit”, de câteva animale domestice şi de câţiva observatori. Oamenii consideră în general că aceste reprezentări ale Naşterii lui Hristos au rolul de a le reaminti adevărata semnificaţie a Crăciunului. Potrivit revistei „U.S. Catholic”, „o reprezentare a Naşterii lui Hristos creează o imagine mult mai clară decât poate crea orice Evanghelie, dar în acelaşi timp scoate în relief caracterul neistoric al acestor relatări”. Dar cum ar putea sugera o reprezentare a Naşterii lui Hristos că relatările din Evangheliile Bibliei nu au un suport istoric? Ei bine, trebuie admis faptul că micile sculpturi pictate într-un mod pitoresc conferă un aer legendar sau de basm naşterii lui Hristos. În zilele noastre, reprezentările Naşterii lui Hristos, ca şi nenumăratele lucruri asociate cu această sărbătoare, au devenit o afacere profitabilă. În Napoli (Italia), magazine la rând vând pe tot parcursul anului figurine pentru reprezentările Naşterii lui Hristos, numite în italiană presepi. Unele dintre cele mai răspândite figurine nu înfăţişează personaje din Evanghelii, ci celebrităţi din zilele noastre, cum ar fi Maica Tereza şi creatorul de modă Gianni Versace!! Pretutindeni, aceste reprezentări (presepi) sunt confecţionate din ciocolată, paste făinoase şi chiar cochilii de scoică. Se înţelege, aşadar, de ce este greu de crezut că aceste reprezentări au un caracter istoric. Atunci cum ar putea reprezentările Naşterii lui Hristos să creeze „o imagine mult mai clară decât poate crea orice Evanghelie”? Sunt oare relatările Evangheliilor lipsite de un fundament istoric? Chiar şi scepticii îndârjiţi trebuie să admită că Iisus a fost un personaj istoric real. Prin urmare, el trebuie să fi fost cândva un copilaş real, născut într-un loc care a existat cu adevărat. Trebuie să existe o modalitate mai bună de a ne face o imagine mai clară a evenimentelor referitoare la naşterea lui Iisus decât simplul fapt de a privi o reprezentare a Naşterii lui Hristos. De fapt, această modalitate există. Doi istorici au scris relatări independente una de cealaltă referitoare la naşterea lui Iisus. Dacă uneori simţiţi că persoana lui Hristos este în general ignorată cu ocazia Crăciunului, de ce să nu analizaţi personal aceste relatări? În ele nu veţi găsi legende sau mituri, ci o istorie fascinantă - adevărata istorie a naşterii lui Hristos.

6. Naşterea lui Iisus: Adevărata istorie! Gândiți-vă la un eveniment foarte cunoscut din istoria ţării voastre. Acesta este confirmat de documente şi consemnat de mai mulţi istorici. Cum aţi reacţiona dacă cineva v-ar spune că evenimentul respectiv nu a avut loc niciodată, cu alte cuvinte, că nu este decât un mit? Sau, restrângând cadrul, cum a-ţi reacţiona dacă cineva ar afirma că o mare parte din ceea ce familia voastră v-a spus despre naşterea şi copilăria bunicului vostru nu este adevărată? În ambele cazuri, afirmaţia în sine probabil că v-ar revolta şi, în mod sigur, nu i-aţi da crezare. Cu toate acestea, criticii de azi resping în general relatările despre naşterea lui Iisus consemnate în Evanghelia lui Matei şi în cea a lui Luca. Ei spun că aceste relatări sunt de-a dreptul contradictorii şi incompatibile şi că ambele conţin minciuni şi erori istorice flagrante. Ar putea fi adevărate toate aceste afirmaţii? În loc de a da crezare acestor acuzaţii, să analizăm personal relatările Evangheliilor. Pe parcursul acestei analize, vom vedea ce putem învăţa din aceste relatări.

Un scop aşternut în scris: mai întâi ar fi bine să ne amintim care este scopul acestor relatări biblice. Ele nu sunt biografii, ci evanghelii. Deosebirea dintre o biografie şi o evanghelie este foarte mare. Într-o biografie, autorul poate să umple sute de pagini străduindu-se să arate cum eroul său ajunge o persoană bine cunoscută. Astfel, unele biografii prezintă cu lux de amănunte în nenumărate pagini originea, naşterea şi copilăria eroului lor. În cazul Evangheliilor, lucrurile stau cu totul altfel. Dintre cele patru relatări evanghelice, numai relatarea lui Matei şi cea a lui Luca vorbesc despre naşterea şi copilăria lui Iisus. Totuşi, obiectivul lor nu este acela de a arăta modul în care Iisus a devenit personajul pe care îl cunoaştem cu toţii. Să ne aducem aminte că discipolii lui Iisus au recunoscut că, înainte de a veni pe pământ, el existase ca Dumnezeu-Fiul în Cer (Ioan 8:23, 58). Prin urmare, motivul pentru care Matei şi Luca au vorbit despre copilăria lui Iisus nu a fost acela de a arăta ce fel de om a devenit El. Dimpotrivă, evenimentele consemnate de ei sunt în armonie cu scopul Evangheliilor lor. Cu ce scop au scris ei Evangheliile? Cuvântul „evanghelie” înseamnă „veste bună”. Ambii evanghelişti au transmis acelaşi mesaj, şi anume, că Iisus este promisul Mesia, sau Hristosul, că a murit pentru păcatele omenirii şi că a fost înviat şi înălţat la Cer. Totuşi, cei doi scriitori proveneau din medii foarte diferite şi au scris pentru un public diferit. Matei, un încasator de impozite, şi-a alcătuit relatarea într-un mod accesibil unui public în mare parte alcătuit din evrei. Luca, un medic, i-a scris „preaalesului Teofil”, care este posibil să fi avut o funcţie înaltă, şi, prin extensie, unui public larg, format din evrei şi neevrei (Luca 1:1–3). Fiecare scriitor a ales evenimentele cele mai relevante şi, foarte probabil, mai convingătoare pentru auditoriul său specific. Astfel, relatarea lui Matei scoate în evidenţă profeţiile din Scripturile ebraice/Vechiul Testament care s-au împlinit în persoana lui Iisus. Luca însă foloseşte un mod de abordare istoric mai clasic, pe care auditoriul său format din neevrei îl putea înţelege. Nu este surprinzător că relatările lor diferă una de cealaltă. Însă, contrar părerii criticilor, acestea nu se contrazic. Ele se completează reciproc şi se armonizează perfect, formând o imagine completă.

Naşterea lui Iisus la Betleem: atât Matei, cât şi Luca vorbesc despre remarcabilul miracol al naşterii lui Iisus, şi anume faptul că acesta a fost născut de o fecioară. Matei arată că acest miracol a împlinit o profeţie rostită de Isaia cu secole mai înainte (Isaia 7:14; Matei 1:22, 23). Luca explică faptul că Iisus s-a născut la Betleem, întrucât Iosif şi Maria fuseseră obligaţi să meargă acolo ca urmare a unui recensământ efectuat din porunca lui Cezar. Faptul că Iisus s-a născut la Betleem este semnificativ. Cu secole mai înainte, profetul Mica prezisese că Mesia avea să provină din acest orăşel neînsemnat situat în apropiere de Ierusalim. - Mica 5:2. Noaptea în care s-a născut Iisus a devenit renumită datorită reprezentărilor Naşterii lui Hristos. Totuşi, adevărata istorie este cu totul diferită de cea prezentată de cele mai multe ori. Pe lângă faptul că ne spune că Iosif şi Maria se aflau la Betleem datorită unui recensământ, istoricul Luca ne dă informaţii şi despre păstorii care şi-au petrecut acea noapte importantă afară, cu turmele lor. Aceste două aspecte i-au determinat pe mulţi biblişti să tragă concluzia că Iisus nu s-ar fi putut naşte în decembrie. Ei atrag atenţia asupra faptului că este puţin probabil ca Cezar să-i fi obligat pe evreii impulsivi să călătorească spre oraşele lor natale pe o vreme rece şi ploioasă, lucru care i-ar fi înfuriat şi mai mult pe membrii acelui popor şi aşa rebel. Erudiţii afirmă că este puţin probabil şi ca păstorii să fi stat afară cu turmele lor pe o vreme atât de aspră. - Luca 2:8-14. Remarcaţi că Dumnezeu a ales să le anunţe naşterea Fiului său nu conducătorilor religioşi influenţi şi instruiţi din acele zile, ci unor oameni simpli, care trăiau sub cerul liber. După toate probabilităţile, scribii şi fariseii aveau puţine legături cu păstorii, al căror program de muncă neregulat nu le permitea să respecte cu stricteţe legea orală. Totuşi, Dumnezeu i-a favorizat pe aceşti oameni umili şi fideli acordându-le o mare onoare, aceea de a fi înştiinţaţi de o delegaţie de îngeri că Mesia, pe care poporul lui Dumnezeu îl aştepta de mii de ani, tocmai se născuse la Betleem. Aceşti oameni i-au vizitat pe Maria şi pe Iosif şi l-au văzut pe acel copilaş inocent aşezat într-o iesle şi nu „cei trei crai”, care apar atât de frecvent în reprezentările Naşterii lui Hristos. - Luca 2:15-20.

Dumnezeu îi favorizează pe căutătorii umili ai adevărului: Dumnezeu îi favorizează pe oamenii umili care îl iubesc şi care doresc cu ardoare să vadă împlinirea scopurilor sale. Această temă se repetă frecvent pe parcursul evenimentelor din preajma naşterii lui Iisus. Când Iosif şi Maria l-au adus pe copilaş la templu după aproximativ o lună de la naşterea acestuia, potrivit prevederilor Legii mozaice, ei au adus o jertfă care a constat dintr-o „pereche de turturele sau doi pui de porumbel” (Luca 2:22-24). De fapt, Legea cerea să se aducă un berbec, însă, cu privire la persoanele sărace, Legea prevedea această opţiune mai puţin costisitoare (Leviticul 12:1-8). Gândiţi-vă la următorul lucru. Domnul Dumnezeu, Suveranul Universului, a ales ca Fiul său preaiubit, unic-născut, să se nască nu într-o familie bogată, ci într-una săracă! Dacă sunteţi părinţi, acest lucru ar trebui să constituie o vie aducere-aminte a faptului că cel mai bun dar pe care l-aţi putea oferi copiilor voştri, un dar cu mult mai valoros decât lucrurile materiale sau o instruire înaltă, este o atmosferă familială în care valorile spirituale sunt puse pe primul plan. La templu, alţi doi închinători fideli şi umili sunt favorizaţi de Dumnezeu. Unul dintre aceştia este Ana, o văduvă în vârstă de 84 de ani, care „nu se depărta de temple” (Luca 2:36, 37). Celălalt este un bătrân fidel, pe nume Simeon. Amândoi sunt cuprinşi de emoţie datorită privilegiului acordat de Dumnezeu, şi anume, acela de a-l vedea, înainte ca ei să moară, pe cel ce avea să fie promisul Mesia. Simeon rosteşte o profeţie cu privire la copil. Este o profeţie plină de speranţă, dar cu o notă tristă. El prezice că, într-o zi, această mamă tânără, Maria, va fi sfâşiată de durere din cauza celor ce i se vor întâmpla fiului ei preaiubit. - Luca 2:25-35.

Un copil în pericol: profeţia rostită de Simeon era o tristă aducere-aminte a faptului că acest copil inocent avea să ajungă un obiect al urii. Încă de când Iisus era doar un copil, această ură a intrat deja în acţiune. Relatarea lui Matei explică în detaliu acest lucru. După câteva luni, Iosif, Maria şi Iisus locuiesc într-o casă din Betleem. Ei sunt vizitaţi pe neaşteptate de câţiva străini. În pofida celor înfăţişate de nenumărate reprezentări ale Naşterii lui Hristos, Matei nu specifică numărul acelor oameni care au venit, nici nu îi numeşte „cei trei crai de la răsărit”. El foloseşte cuvântul grecesc mágoi, care înseamnă „astrologi” și, în unele situați, „învățați ai tainelor”. Aceşti astrologi, - după alți teologi, preoți persani ai lui Zoroastru -, au urmat o stea din est şi i-au adus daruri „Împăratului Iudeilor, care S-a născut” (Matei 2:2). Dar aceasta nu i-a condus la Betleem, ci la Ierusalim şi la Irod cel Mare. Niciun om din lume nu avea atâtea motive şi mijloace de a-i face rău copilului Iisus. Acest om ambiţios şi criminal îi ucisese pe câţiva dintre membrii apropiaţi ai familiei sale pe care îi considerase o ameninţare. Tulburat de vestea naşterii unui viitor „Împărat al Iudeilor”, el îi trimite pe astrologi la Betleem pentru a-l găsi pe acest Împărat. În timpul călătoriei, se petrece un lucru ciudat. „Steaua” care îi condusese la Ierusalim pare să se mişte! - Matei 2:1-9. Nu ştim dacă aceasta era efectiv o lumină pe cer sau pur şi simplu o viziune, - conform unor teologi, era vorba de manifestarea directă a Duhului Sfânt. Nu intrăm în speculații. Cu o precizie uluitoare, aceasta îi conduce pe închinătorii păgâni direct la Iisus, un copilaş vulnerabil şi neajutorat, ocrotit doar de un tâmplar sărac şi de soţia acestuia. Astrologii, induşi în eroare de Irod, s-ar fi întors probabil pe la monarhul răzbunător, ceea ce ar fi dus la uciderea copilului. Însă Dumnezeu intervine prin intermediul unui vis şi îi trimite înapoi acasă pe un alt drum. Împăratul Irod, în aceste condiții, porunceşte ca toţi copiii din Betleem care au sub doi ani să fie ucişi. Dar Satan nu poate să câştige o bătălie împotriva lui Dumnezeu. Matei consemnează faptul că Dumnezeu prezisese cu mult timp înainte chiar şi acest crud masacru al copiilor nevinovaţi. Dumnezeu contracarează atacul lui Satan, avertizându-l pe Iosif prin intermediul unui înger să fugă în Egipt pentru a scăpa. Matei spune că, după un anumit timp, Iosif s-a mutat înapoi cu familia, stabilindu-se în cele din urmă în Nazaret, unde Iisus a crescut împreună cu fraţii şi surorile lui mai mici/verișorii săi. - Matei 2:13-23; 13:55, 56.

Ce semnificaţie are pentru noi naşterea lui Hristos? Sunteţi întrucâtva surprinşi de această trecere în revistă a evenimentelor legate de naşterea lui Iisus şi de primii ani ai copilăriei sale? Mulţi sunt. Ei constată cu stupoare că relatările concordă de fapt una cu cealaltă şi că sunt exacte, în pofida afirmaţiilor îndrăzneţe ale unora care susţin contrariul. Ei sunt surprinşi să afle că unele evenimente fuseseră prezise cu sute de ani înainte şi că unele elemente-cheie ale Evangheliilor se deosebesc net de povestirile tradiţionale despre Naşterea lui Hristos şi de reprezentările acestui eveniment. Totuşi, aspectul cel mai surprinzător este acela că, în mare parte, sărbătorile tradiţionale ale Crăciunului pierd din vedere esenţa Evangheliilor. De exemplu, oamenii se gândesc foarte puţin la Tatăl lui Iisus - nu la Iosif, ci la Dumnezeu-Tatăl. Imaginaţi-vă ce a simţit Tatăl ceresc când l-a încredinţat pe Fiul său preaiubit lui Iosif şi Mariei pentru a-l creşte şi a-i asigura cele necesare. Imaginaţi-vă cât de mult a suferit Tatăl ceresc când şi-a lăsat Fiul să crească într-o lume în care un rege plin de ură avea să pună la cale uciderea lui încă de când acesta era doar un copilaş! Numai iubirea profundă pentru omenire l-a determinat pe Dumnezeu-Tatăl să facă acest sacrificiu. - Ioan 3:16. Sigur, aici intrăm în taina întrupării Fiului care este indisolubil legată de cea a Sfintei Treimi! Cu ocazia serbării Crăciunului, de cele mai multe ori nu se ţine seama de adevăratul Iisus. Nu există nicio relatare care să arate că El le-ar fi spus vreodată discipolilor data naşterii sale şi nu există niciun indiciu că discipolii săi ar fi aniversat naşterea sa. El nu a vrut să fie păstrat în amintire ca un copilaş neajutorat aşezat într-o iesle, pentru că, bineînţeles, El nu mai este un copilaş neajutorat. După mai bine de 60 de ani de la executarea sa, Iisus s-a dezvăluit într-o viziune apostolului Ioan ca Împărat măreţ călărind într-o bătălie (Apocalipsa 19:11-16).

Suplimentar: Cum a fost posibil ca Iisus, care a crescut în Nazaret şi era în general cunoscut ca Nazarineanul, să se nască în Betleem, la circa 150 de kilometri depărtare de Nazaret? Luca dă următoarea explicaţie: „În timpul acela (înainte de naşterea lui Iisus) a ieşit o poruncă de la Cezar August: să se facă recensământ în toată lumea. Recensământul acesta s-a făcut întâia oară pe când Quirinius era guvernator în Siria. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui”. - Luca 1:1; 2:1-3. Criticii atacă cu vehemenţă acest pasaj, considerându-l o greşeală sau, chiar mai rău, o născocire. Ei susţin cu insistenţă că acel recensământ s-a efectuat în anul 6 sau 7 d.H. şi că Quirinius a domnit în această perioadă. Dacă aceştia au dreptate, atunci relatarea lui Luca este pusă sub semnul întrebării, pentru că dovezile indică faptul că Iisus s-a născut în anul 5 sau 2 î.H.. Aceşti critici însă ignoră doi factori importanţi. Primul se referă la faptul că Luca recunoaşte că au existat mai multe ocazii când s-au efectuat recensăminte, deoarece, după cum se poate observa, el vorbeşte despre recensământul care „s-a făcut întâia oară”. El ştia foarte bine că mai târziu s-a mai efectuat un recensământ (Faptele 5:37). Acest recensământ de mai târziu este cel despre care a vorbit Iosefus şi care a avut loc în anul 6 d.H.. Al doilea factor, care se referă la faptul că Quirinius era pe atunci guvernator, nu ne determină să punem în legătură naşterea lui Iisus cu acea dată târzie. De ce? Deoarece, după cât se pare, Quirinius a ocupat această funcţie de două ori. Mulţi erudiţi recunosc că prima perioadă în care Quirinius a ocupat funcţia de guvernator a inclus şi perioada anilor 5-2 î.H.. Unii critici spun că Luca a născocit acel recensământ cu scopul de a arăta motivul pentru care Iisus s-a născut la Betleem, împlinind astfel profeţia consemnată în Mica 5:2. Această teorie face din Luca un mincinos cu voia, însă niciun critic nu-i poate atribui acest calificativ scrupulosului istoric care a scris Evanghelia ce-i poartă numele şi cartea Faptele. De fapt, altceva nu pot criticii să explice, şi anume, faptul că recensământul însuşi a împlinit o profeţie! În secolul al VI-lea î.H., Daniel a profeţit venirea unui conducător care va „face să treacă prin cea mai frumoasă parte a împărăției un preceptor/asupritor”. Se referă oare aceste cuvinte la Augustus şi la ordinul dat de el pentru a se efectua un recensământ în Israel? Ei bine, profeţia prezice în continuare că Mesia, sau „căpetenia legământului”, va fi „zdrobit” în timpul domniei succesorului acestui conducător. Într-adevăr, Iisus a fost „zdrobit”, adică executat, în timpul domniei succesorului lui Augustus, şi anume, Tiberius. - Daniel 11:20-22.

5. PERSONAJUL MOȘ CRĂCIUN:

Cum a ajuns Crăciunul, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoare a brazilor, a lui Moș Crăciun? Cine l-a inventat pe Moș Crăciun, bătrânul cu barbă albă și cârlionțată, cunoscut de toată lumea? Ce mecanisme au transformat marea sărbătoare a crestinătații, sărbatoarea copiilor, în sarbătoarea darurilor? Dacă în perioada comunistă Moșul fusese botezat păgân Gerilă, sau sfânta sărbătoare era denumita mult mai desacralizat „de iarnă”, Moș Crăciun a revenit în forță. Cine este personajul Moș Crăciun sau, mai bine spus: cine sunt părinții acestui personaj care inundă televizoarele, magazinele, imaginatia copiilor, eliminându-l treptat din conștiința oamenilor pe Pruncul născut în ieslea de la Betleem? Imaginea populara a lui Moș Crăciun este bazată pe tradiții și obiceiuri legate de Sfântul Nicolae, sfânt crestin, care a trăit în secolul IV. Moș Nicolae a fost inițial arhetipul lui Moș Craciun. Potrivit unei tradiții din Olanda secolului XVII, regăsită și pe un tablou din acea vreme, Sfântul Nicolae este descendent al spiritelor și spiridusilor care însoțeau cortegiul lui Hellequin, vânătorul sălbatic care rapea copii și conducea cortegiile morții în nopțile de iarnă. Acest Sfânt Nicolae sui generis, urmaș al spiridușilor, este cel care a emigrat în America, probabil pe navele olandezilor și ale populațiilor nordice, care au găsit acolo o altă patrie, mai primitoare.

America: din cardinal, spiriduș dolofan: Europenii sunt cei care l-au adus pe Sfântul Nicolae în America, în secolul XV. În timpul primei sale expediții, Columb a numit unul din porturile din Haiti „Sfântul Nicolae”, iar spaniolii i-au zis localității cunoscute mai târziu ca Jackson (Florida), „Bacul Sfântului Nicolae”. Olandezii emigrați în America la începutul secolului XVII și-au adus cu ei și pe Sfântul Nicolae, statuia acestuia aflându-se la prora vasului, purtând o pălărie cu boruri mari și o pipă lungă olandeză. Sinter Klaas-ul olandez a devenit repede Santa Claus (Moș Craciun) pentru majoritatea americanilor. Orasul fondat de olandezi New Amsterdam, urma să devină în secolul XVIII binecunoscutul New York, dar în acest timp, mitul Sfântului Nicolae începea să se piardă, nereușind niciodată să revină la forma inițială, cunoscută încă din secolul VI. Sosit în America, Sfântul Nicolae s-a transformat dintr-un ierarh al Bisericii într-un spiriduș vesel. Prima poveste despre acest sfânt ce călătorește într-o caleașca și aduce cadouri copiilor apare în cartea comică a lui Washington Irving, Istoria New York-ului în 1809. O dată cu apariția cărții O vizită a Sfântului Nicolae a lui Clement Clarke Moore în 1823, a apărut, si descrierea noului Sfânt Nicolae american: un spiriduș dolofan și vesel, care coboară pe hornul casei si zboara în sania lui trasa de opt reni (cunoscuți ca: Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid Donder si Blitzen).

De la legendă la afacere comercială: Influența presei americane a înlocuit treptat atribuțiile morale ale Sfântului Nicolae cu caracterul generos al lui Moș Crăciun. Thomas Nast, un caricaturist politic născut în 1840 în orașul Landau din vestul Germaniei, a creat prima schiță în care era înfățișat bătrânelul îmbrăcat în haine roșii. Nast a emigrat în Statele Unite la vârsta de 5 ani și a devenit unul din cei mai celebri caricaturiști politici. El a realizat prima imagine a lui Moș Crăciun așa cum este el cunoscut în prezent, în 1862 pentru revista Harpers Weeklly. S-a inspirat dintr-un personaj german mitic denumit Pelznickel (Nicolae cel Bărbos), care dădea târcoale copiilor răi în timp ce aceștia dormeau. Tot ce se stie acum despre Moș Crăciun, de la sania trasa de reni, până la atelierul de jucării în care lucrează spiridușii și este situat la Polul Nord, provine din desenele lui Nast, inspirate din povestea lui Pelznickel. În 1865, o mare parte din statele americane impun prin lege această sărbătoare. În secolul trecut, la sfârșitul anilor 20, Santa Claus devine pentru toți încarnarea generozității naționale și un mijloc de promovare comercială fără precedent. De-a lungul anilor, înfățișarea lui Santa Claus s-a tot schimbat, el fiind îmbrăcat în culori diverse (negru, verde sau albastru), având cizme largi, pantaloni în dungi sau vestă cu nasturi mari și strălucitori cu sau fără blăniță de vulpe. Imaginea definitivă a noului Santa Claus a devenit cunoscută o data cu reclama creată de Haddon Sandblum pentru compania Coca-Cola, în anul 1931. Santa era îmbrăcat într-un costum de culoare roșie cu blăniță albă pe margini, cizme negre și o căciulă roșie, pufoasă.

Biserica Romano-Catolică s-a luptat zadarnic cu Moș Crăciun: Mai complexă și mai contradictorie este istoria lui Moș Crăciun în Europa. În Marea Britanie a fost ignorat până la sfârșitul secolului XIX. În Franța a sosit oficial din Statele Unite numai la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și o dată cu Planul Marshall, deși personaje care îi semănau își făcuseră deja apariția câteva decenii mai devreme. În Italia, istoria lui Moș Crăciun este tot atât de recentă, acesta devenind ulterior simbolul privilegiat al industriei dulciurilor. Pomul de Craciun împodobit și-a făcut apariția în piețele capitalelor europene numai în primele decenii ale secolului XX. Biserica Romano-Catolică a fost cea care s-a opus afirmării lui Moș Craciun, iar în anii 50 ea a manifestat rezistența față de asimilarea unor mitologii populare diferite de crestinism, tot așa cum astăzi se opune, dar cu mai puțină convingere, sărbătorii păgâne si americane de Halloween.

Orașul lui Moș Crăciun: Oficial, Moș Craciun are datoria de a-i face fericiți pe toți copiii si să aducă pacea în lume. Mosul trăiește la Polul Nord, iar nevoile comerciale au făcut ca acestuia să i se născoceasca și o nevastă! Tot timpul anului Mosul și mai nou, nevasta, se ocupă cu făcutul de jucării cu ajutor de la spiriduși. Acolo el primește scrisori de la copii, cu ceea ce-și doresc ca daruri de Crăciun. În Ajunul Crăciunului, Santa Claus își încarcă sania cu jucării și zboară cu sania trasă de cei opt reni, oprindu-se la casa fiecărui copil, coboară pe hornul casei si lasă cadourile, iar când are timp mănâncă prăjiturelele și bea lapte (eventual Coca Cola), lăsate special pentru el de copii. Marea afacere „Moș Craciun” este vitală pentru mica localitate Korvantunturi și pentru orașul Rovaniemi, situate în Laponia findlandelză, care depind de turismul organizat în zonă cu această ocazie. În Korvantunturi este „adevăratul” cămin al lui Moș Crăciun, locul în care îndrăgitul prieten al copiilor adună cadourile, își face planuri și întocmește proiecte pentru lunga sa călătorie prin lume. La început, a fost o simplă baracă în afarara localității Rovaniemi, pentru marcarea vizitei Primei Doamne a Statelor Unite Eleonor Roosevelt în anii 50 pentru ca în prezent să existe un adevărat orășel construit în jurul legendei lui Moș Crăciun.

Ho,ho,ho: Moș Crăciun are, se pare, multe nume. Findlandezii, de exemplu, susțin că l-ar chema Joulupukki, în timp ce suedezii îl știu drept Jultomten. Santa Claus, moșul în bine cunoscutul costum roșu tivit cu blăniță albă, care se fâțâie încoace și încolo strigând cât îl țin puterile tradiționalul ho-ho-ho, este cu mult prea americanizat pentru a semăna cu originalul, susțin findlandezii, precizând că Moșul real este cu mult mai modest și mai reținut.

6. MUSULMANII ȘI CRĂCIUNUL:

Unii dintre musulmani susţin că ar trebui să sărbătorească Crăciunul ca pe o sărbătoare islamică. Crăciunul vine mereu la pachet cu beteală, brazi, băuturi calde şi dulciuri şi tot felul de chestii care te fac să te simţi bine. Această sărbătoare te face să crezi că naşterea lui Iisus e un eveniment exclusiv creştin. Dar nu este. Deşi numai creştinii îl văd pe Iisus drept o figură supremă căreia să i se închine, mai sunt şi alte religii care îl venerează pe Hristos, dintre care cea mai importantă este Islamul. Iisus este atât de important pentru musulmani, încât unii dintre ei susţin că ar trebui să sărbătorească Crăciunul ca pe o sărbătoare islamică, într-o manieră foarte puţin diferită faţă de creştini. Cu toate astea, deşi Iisus este important pentru toţi musulmanii, Mesia se întâmplă să fie foarte important şi pentru un grup cu care nici musulmanii, nici creştinii nu vor să îl vadă asociat: Statul Islamic/ISIS. Autoproclamata lor „înţelegere incontestabilă” a lui Iisus ar trebui să îi pună pe gânduri pe toţi cei care pretind că Iisus şi sărbătorirea naşterii sale le aparţin exclusiv lor. Toată lumea ştie că profetul islamic principal este Mahomed. Cu toate astea, mulţi nu cunosc faptul că multe autorităţi religioase din cadrul islamului pretind că înaintea acestuia au mai fost cel puţin 124 000 de profeţi. Fiecare dintre ei s-a bucurat de inspiraţie divină şi deci merită respect. Iisus se află printre puţinii profeţi islamici al căror nume este menţionat. Mai mult, explică profesorul Zeki Saritoprak, autorul cărţii „Islam's Jesus”, apărută în 2014, Iisus este unul dintre cei cinci profeţi principali din Islam, pe aceeaşi treaptă cu Avram, Mahomed, Moise şi Noe. Mahomed l-a numit pe Iisus frate, iar relatările apocrife povestesc despre cum acesta a protejat icoanele cu Fecioara Maria când a curăţat Mecca de idoli. Iisus (sau Isa, după cum se spune în arabă) apare de zeci de ori în Coran şi de sute de ori în Hadith, o antologie de relatări despre Mahomed şi însoţitorii săi, care este considerată sursă de cunoaştere islamică şi parte din canon. Iisus este considerat extrem de important pentru că reprezintă ultimul profet israelit şi cel care l-a precedat pe Mahomed, vocea supremă a lui Dumnezeu pe Pământ. În ciuda reverenţei pe care şi unii şi alţii o au faţă de el, există nişte diferenţe majore în felul cum creştinii şi musulmanii se raportează la viaţa lui Iisus. Musulmanii cred, de asemenea, că Iisus a fost născut de Fecioara Maria (sau Maryam, care este de asemenea o figură importantă şi una dintre cele patru femei perfecte din istorie, conform lui Mahomed), că a fost fără de păcat, că a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi că a făcut minuni. În schimb, neagă că ar fi fost Fiul lui Dumnezeu şi că ar fi murit pe cruce pentru păcatele noastre. Acesta ar fi supravieţuit, spun ei (deşi nu cad de acord asupra felului în care s-a întâmplat asta) şi a fost ridicat la Cer, pentru a se alătura lui Dumnezeu până la sfârşitul timpului. Mai mult, Mohamed a pretins că Iisus i s-ar fi arătat în vis şi l-a descris drept un bărbt cu părul lung, bine aranjat, dar cu pielea maronie, o versiune puţin diferită faţă de reprezentările moderne ale creştinilor. Chiar dacă nu îl consideră Mântuitorul lumii, musulmanii îl venerează pe Iisus pentru stilul său de viaţă religios. Acesta este singurul profet necăsătorit şi fără copii din islam şi este considerat un model de ascetism. De asemenea, mai este considerat şi unul din stâlpii misticismului islamic, datorită minunilor pe care le-a făcut. Mai mult, acesta este şi un campion al justiţiei sociale, pentru că a promovat reforma şi compasiunea. Iisus este, la fel ca în creştinism, şi o figură-cheie în escatologia islamică. Conform unor relatări acceptate din Hadith, când sfârşitul timpului va fi aproape, Iisus va coborî din Cer (ca muritor, care va muri în cele din urmă, din cauze naturale) pentru a-i aduna pe credincioşi şi a se opune versiunii islamice a Antihristului. Deşi, nu ştie nimeni când o să aibă loc Apocalipsa, asta nu i-a oprit pe musulmani să speculeze din plin. Saritoprak a găsit peste o sută de cărţi scrise de-a lungul timpului de teologi islamici despre rolul lui Iisus la sfârşitul zilelor, momentul când acesta va veni din nou pe Pământ şi detaliile venirii sale. După cum e uşor de imaginat, în timpuri confuze şi violente, de confruntări cu creştinii (cum au fost Cruciadele), faptul că musulmanii pretindeau că, au o legătură mai strânsă decât creştinii cu Iisus, în special cu acel Iisus escatologic care urma să îi ajute pe musulmani la nevoie, este de mare importanţă. Nu toţi musulmanii iau ad litteram descrierile alegorice ale sfârşitului lumii şi ale rolului lui Iisus în acele vremuri. Saritoprak consideră majoritatea detaliilor despre apocalipsă drept metafore şi aluzii la o eventuală cooperare între religiile monoteiste, încurajată de întoarcerea lui Hristos pe Pământ. Alţii merg şi mai departe şi spun că cele mai multe relatări despre sfârşitul lumii din Hadith sunt false şi au fost inventate. În schimb, sunt puţini care interpretează literal poveştile astea. În special cei care trăiesc în zonele de conflict, după cum arată unele relatări. „Odată (scrie un jirnalist de la CNN), l-am întrebat pe un musulman care lua aceste poveşti ad litteram „Deci tu crezi că Iisus o să coboare din cer, iar CNN şi ABC or să transmită în direct şi or să aibă interviuri cu el?” Iar el mi-a spus: „Da, exact aşa o să se întâmple.” Musulmanii „nu au o obsesie cu pogorârea lui Iisus din Cer. Dar aceasta este importantă pentru mulţi. Şi cred că, ăsta este şi motivul pentru care grupări precum ISIS folosesc atât de des termeni escatologici”, spune Saritoprak. Statul Islamic se autodescrie drept o grupare milenaristă, care intenţionează să fie martoră la şi să grăbească sfârşitul iminent al lumii. Revista lor de propagandă este denumită după oraşul din Siria unde se spune că Mahomed a prezis că armatele islamice şi romane se vor confrunta în vremurile de sfârşit. Un articol recent din New York Times sugerează că liderii grupării consideră intervenţiile americane în regiune drept un semn al Apocalipsei, ceea ce înseamnă că, pentru ei, SUA joacă rolul Romei şi au un interes aparte în a o atrage pe câmpul de luptă. Membrii grupării l-au executat pe fostul soldat american Peter Kassig în Dabiq, locul unde se presupune că va avea loc una dintre cele mai importante bătălii de la sfârşitul timpului, şi au făcut referinţe copioase la Ziua Judecăţii şi la rolul pe care îl vor juca atunci americanii, în viziunea lor. Comentatorii nu sunt cu toţii de acord cu privire la cât de serioase şi de răspândite sunt crezurile apocaliptice în cadrul Statului Islamic. Multe documente din interior arată că mulţi dintre liderii grupării nu sunt chiar cei mai stricţi musulmani. Saritoprak crede că ISIS nu face decât să manipuleze teologia apocaliptică pentru a-şi inspira adepţii şi pentru a atrage noi simpatizanţi. Însă, există unele dovezi cum că, unii factorii de decizie importanţi din cadrul Statului Islamic cred cu tărie în propria lor retorică apocaliptică. Asta înseamnă că, în viziunea acestor habotnici, Iisus este un profet de importanţă maximă pentru Statul Islamic. Conform organizaţiei Terrorism Research & Analysis Consortium (TRAC), pe teritoriul Statului Islamic există panouri care îi îndeamnă pe cetățenii săi să ia exemplul lui Hristos, iar numele său a fost pronunțat în cel puțin un clip de propagandă al grupării. Analiștii TRAC văd unele parelele între acțiunile Statului Islamic și drumul către întoarcerea lui Hristos. Nu se poate sublinia îndeajuns de mult cât de mult diferă felul în care Statul Islamic îl venerează pe Iisus de felul cum o fac majoritatea musulmanilor. După cum explică și Saritoprak, foarte mulți musulmani îl respectă pe Iisus în principal pentru învățăturile sale despre cum să duci o viață morală, plină de compasiune și ascetică și să te porți cum se cuvine cu ceilalți. Iar dintre cei care se concentrează pe importanța escatologică a lui Iisus, majoritatea nu vor să îi grăbească întoarcerea prin distrugere și măcel. Ironia abjectă de a asocia o figură plină de compasiune cu haosul este evidentă pentru cei mai mulți musulmani, precum și celor mai mulți creștini. Pentru cei care cred în Apocalipsă, dar nu sunt atât de nerăbdători să o prezică sau să o provoace, venerarea și emularea lui Iisus drept un ideal de întrajutorare, dreptate și unitate în vremurile de sfârșit este o opțiune mult mai potrivită. Este bine de reținut că și unele grupuri creștine încearcă să declanșeze întoarcerea unei anumite versiuni a lui Hristos pentru a marca începutul sfârșitului timpului. În anii '90, un pastor penticostal din Mississippi, care era și crescător de bovine, a donat unui grup de evrei ortodocși care intenționau să reconstruiască Templul din Ierusalim (un loc de rugăciune central pentru evrei, până la distrugerea sa în anul 70 d. H.) o vită potrivită pentru sacrificiul cu care trebuia începută reconstrucția. A făcut asta din convingerea sinceră că gestul său va grăbi întoarcerea apocaliptică a lui Iisus. Alții sunt convinși că susținerea pe care o oferă evangheliștii Israelului se datorează acelorași motive: refacerea națiunii israeliene reprezintă o precondiție a celei de-a doua veniri a lui Iisus. Pentru cei care cred într-o versiune mai moderată a lui Hristos, este tentant să respingă interpretările fundamentaliste și violente. Dar, să negăm că, cei care cred în chestiile astea acționează din convingeri religioase profunde este contraproductiv în lupta cu extremismul. Ideea este că, nimeni nu deține monopolul pe interpretarea sau pe sărbătorirea lui Iisus. Sunt aproape la fel de mulți musulmani care îl interpretează și îl venerează pe Hristos, cât sunt și creștini. Și într-o religie și în cealaltă sunt nebuni care sunt convinși că ei sunt continuatorii adevărați ai lui Iisus și îl așteaptă, îl citează și îl sărbătoresc cu mult mai multă fervoare decât o fac credincioșii moderați.

Observație finală: în încheierea acestei treceri în revistă a articolelor scrise pe tema sărbătorii Crăciunului amintesc un amănunt trecut ușor cu vederea de partizanii nașterii Domnului Iisus în ziua de 25 decembrie - în colinde românești se pomenește deseori expresia „flori dalbe, flori de măr”. Aș pune o întrebare fanaticilor care se încăpățânează, în ciuda tuturor evidențelor, să ne „demonstreze” că Iisus chiar s-a născut în această zi: Cum este posibil ca merii să înflorescă în luna decembrie? Nu cumva această expresie arată faptul că, în vechime se știa că Iisus s-a născut primăvara când merii chiar erau înfloriți?

Analize Personale

sâmbătă, 23 decembrie 2023

ARTICOLE DESPRE CRĂCIUN SCRISE DE-A LUNGUL ANILOR.

ARTICOLE DESPRE CRĂCIUN SCRISE DE-A LUNGUL ANILOR

2. DIN NOU DESPRE CHESTIUNEA MOMENTULUI NAȘTERII DOMNULUI IISUS!

4. DESPRE ... CRĂCIUN:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DESPRE RĂZBOIUL DIN UCRAINA.

Arhivă blog

Totalul afișărilor de pagină