POPOARELE BIBLIEI - PERȘII.

 

POPOARELE BIBLIEI - PERȘII

 Se pare că perşii se trag dintr-un popor care a emigrat prin anul 2.000 î.H. din dealurile actualei Rusii şi s-a oprit să locuiască în partea de nord a Mesopotamiei şi de-a lungul ţărmului de sud al Mării Negre. Vechea Medie se afla în ceea ce este astăzi partea de Nord-Vest a Iranului, la Vest de Marea Caspică. Cirus cel Mare, cel dintîi împărat al Imperiului Persan, i-a unit mai întâi pe mezi şi perşi, iar apoi a cucerit Babilonia şi Asiria, devenind cea mai dominantă putere a Antichităţii. După cucerirea Babilonului în anul 539 î.H., Cirus le-a dat voie evreilor să se reîntoarcă în patria lor străbună şi le-a înlesnit chiar să-şi reconstruiască şi Templul (2 Cronici 36:22, 23). Astfel a luat sfârşit captivitatea în care-i târâse Nebucadneţar după căderea Ierusalimului în anul 586 î.H. (2 Cronici 36:17-21). Probabil că dintre toate popoarele care au trăit în partea superioară a Tigrului şi Eufratului, mezii şi perşii au avut cea mai mare influenţă asupra vieţii eveilor. Profetul Isaia scrisese despre Cirus, pe care îl numeşte din partea Domnului: „Robul Meu”. La vremea când scrisese Isaia, Cirus nici nu apăruse măcar la orizontul istoriei (Isaia 45:1, 4). Pe când slujea la curtea Babilonului, profetul Daniel a prezis faptul că imperiul va cădea pradă în mâinile medo-persanilor (Dan. 5). Ceea ce s-a şi întâmplat întocmai. Acelaşi lucru fusese anunţat cu aproape o sută de ani mai înainte şi de profetul Ieremia: „Domnul a aţâţat duhul împăraţilor Mediei; căci aceasta este răzbunarea pentru Templul Său” (Ier. 51:1-64). Persanii au avut un sistem legal riguros. Daniel pomeneşte în cartea sa despre „legea mezilor şi perşilor” (Dan. 6:8, 9). Caracterul specific al acestei legislaţii era că o lege nu putea fi revocată niciodată. Cartea Esterei este o cronică în care citim evenimente de la curtea împăratului Ahaşveroş, sau Xerxes, din secolul V î.H. Din citirea ei ne putem da seama de obiceiurile şi moravurile timpului. Între neamurile care s-au impus pe scena lumii, Persia este renumită pentru frumuseţea şi măreţia cetăţilor construite. Iată câteva nume: Persepolis, capitala ceremonială a imperiului, a fost o etalare a splendorilor arhitectonice ale vremii; Ecbatana, capitala imperiului Mezilor, a devenit un oraş de vacanţă pentru persani; Susa a fost mai întâi capitala Elamului şi a devenit apoi capitala politică şi administrativă a Imperiului Persan. Toate acestea zac astăzi sub un strat gros de pământ. Gloria lor a dispărut. Doar arheologii, ca nişte corbi ai carcaselor istoriei, mai scormonesc pe ici şi colo, descoperind când o bibliotecă de plăcuţe de lut, când rămăşiţa unui zid înalt de zeci de metri. Persia străveche s-a aflat în teritoriul modernului Iran. Populaţia acestei ţări nu se recunoaşte una cu lumea arabă, ci păstrează încă melancolia orgolioasă a prestigiului şi slavei imperiului de altădată. În conjunctura politico-militară de azi, Iranul rămâne o umbră ameninţătoare şi va fi în sfârşitul de veac profetic un aliat al lui Gog, în nimicitoarea invazie asupra Israelului (Ezechiel 38:5).