PARABOLE ALE DOMNULUI IISUS - STUDIU. Partea a șasea.

 

PARABOLE ALE DOMNULUI IISUS - STUDIU.  Partea a șasea

1. Pilda înfrunzirii măslinului - Matei 24:32-33; Marcu 13:28-29; Luca 21:29-32.: „De la smochin însă, învăţaţi parabola: când deja ramura lui se face fragedă, şi dă frunzele; cunoaşteţi că vara este aproape. Aşa şi voi; când aveţi să vedeţi toate acestea, să cunoaşteţi că El este aproape; pe la uşi” - Matei 24:32-33. „Iar de la smochin, învăţaţi parabola: când deja ramura lui are să se facă fragedă, şi are să înfrunzească, cunoaşteţi că vara este aproape. Aşa şi voi; când aveţi să vedeţi acestea făcute, să cunoaşteţi că El este aproape, pe la uşi” - Marcu 13:28-29. „Apoi le-a zis o parabolă: vedeţi smochinul şi toţi arborii? Când înverzesc deja, privind, cunoaşteţi de la ei că vara este deja aproape. Aşa şi voi, când aveţi să vedeţi acestea făcându-se; să cunoaşteţi că Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă zic: nicidecum nu are să treacă generaţia aceasta, până au să se facă toate.” - Luca 21:29-32. Mulţi interpretează această parabolă, în felul următor: smochinul este Israelul, refacerea lui ca stat, adică înflorirea lui este semnul apropierii Domnului! Această interpretare nu prea se susține! Din anul 1948, de când Israelul a devenit stat, a trecut mai mult de o generaţie care durează în Biblie 40 de ani (Numeri 32:13; Evrei 3:8-10)! Iar Domnul a precizat clar: „nicidecum nu are să treacă generaţia aceasta, până au să se facă toate.” Această pildă cu înfrunzirea smochinului, nu se referă la un popor, ci somchiul pur şi simplu este, mai degrabă, un exemplu, un termen de comparaţie; când înfrunzeşte ştim că vara este aproape, tot aşa când vedem semnele profeţite ştim că Domnul este aproape! Această pildă nu are o altă semnificaţie ascunsă!

2. Parabola cu cele 10 fecioare - Matei 25:1-13: „Atunci Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Însă cinci dintre ele erau nechibzuite, şi cinci chibzuite. Cele nechibzuite, luând candelele lor, nu au luat cu ele ulei; dar cele chibzuite au luat ulei în vase, cu candelele lor. Întârziind însă mirele, au aţipit toate; şi dormeau. Dar la miez de noapte s-a făcut strigare: Iată mirele! Ieşiţi în întâmpinare! Atunci s-au ridicat toate fecioarele acelea, şi au pregătit candelele lor. Iar cele nechibzuite au zis celor chibzuite: daţi-ne din uleiul vostru; deoarece candelele noastre sunt stinse. Dar cele chibzuite au răspuns, zicând: Nu! Nu cumva să nu ne ajungă nouă şi vouă. Mai degrabă duceţi-vă la cei care vând, şi cumpăraţi-vă. Iar fiind ele duse să cumpere, a venit mirele; şi cele pregătite au intrat cu el în sala de nuntă, şi uşa a fost încuiată. Dar mai târziu, vin şi fecioarele celelalte, zicând: Doamne! Doamne! Deschide-ne! El însă, răspunzând, a zis: adevărat vă zic: Nu vă cunosc! Vegheaţi deci; pentru că nu ştiţi ziua, nici ora.” - Matei 25:1-13. În Matei 25:1-13, Împărăția Cerurilor este asemănată cu 10 fecioare, care aşteaptă pe mire să vină cu alaiul lui nupţial şi să intre la petrecerea de nuntă. În această pildă ca şi în cea cu Fiul de Rege/Împărat, nu apare vreo mireasă, tocmai că fecioarele care intră la nuntă sunt clasa miresei (2 Corinteni 11:2; Apocalipsa 19:7,Apocalipsa 1:8). Toate cele 10 fecioare îl aşteaptă pe mire, având candelele aprinse pentru a lumina calea lor şi a mirelui care va veni. Însă cinci dintre fecioare sunt nechibzuite, pentru că nu şi-au luat undelemn de rezervă, iar cinci fecioare sunt chibzuite pentru că au luat undelemn în plus faţă de cel avut în candelă, în vase de rezervă. Deoarece Mirele care este Hristos, din punct de vedere uman, întârzie să vină, toate fecioarele au adormit. Această adormire are loc înainte de venirea Lui, mai exact în timpul „libertăţii” aduse de călăreţul de pe cal alb, care este înţelepciunea firească (Apocalipsa 6:1, Apocalipsa 1:2), această „libertate”, „pace”, pentru mulţi va fi un prilej spre o viaţă lumească, ce va duce la aţipirea fecioarelor (Zaharia 1:8-11). La miezul nopţii, are loc strigarea: „Iată mirele! Ieşiţi în întâmpinare!” Acest strigăt are loc la miezul nopţii, atunci când pe glob este un întuneric spiritual mare, şi pare că întunericul a cuprins lumina (comp. cu Ioan 12:35), dar Dumnezeu îi călăuzeşte pe cei care fac parte din alaiul nupţial, să meargă înaintea mirelul ca nişte heralzi (vestitori) şi anunţă: „Iată mirele! Ieşiţi în întâmpinare!” Ei vestesc semnele sfârşitului, ei sunt cei care Îl urmează pe Mire ori unde merge El (comp. cu Apocalipsa 14:4), ei nu s-au întinat cu lumea! (comp. cu Romani 9:29), pe ei nu i-a cuprins întunericul, ei nu au aţipit, ei poartă sfeşnicul aprins (comp. Ioan 1:5, cu Luca 12:35, Luca 1:36). Strigarea ce are loc pe pământ, după galopul călăreţului alb, și după călăreţul pe cal roşu (mândria ce aduce războaiele), face ca fecioarele să se trezească, însă în două posturi diferite, cele chibzuite cu undelemn suficient pentru a lumina coloana nupţială care trebuia să vină, pe când cele nechibzuite, aveau candelele stinse, din pricină că nu aveau vase de rezervă cu undelemn de unde să-şi alimenteze din nou candelele. Prin urmare, cele chibzuite au răspuns la cererea lor după undelemn: „Nu cumva să nu ne ajungă nouă şi vouă”, astfel au fost sfătuite de cele chibzuite să se ducă la cei care vând, pentru a-şi cumpăra undelemn, conform Cuvântului care spune: „cumpără adevărul şi nu-l vinde; da, înţelepciunea şi îndrumarea şi inteligenţa.” (Proverbe 23:23). Orice om la timp dacă „cumpără” adevărul, înţelepciunea găseşte prin El şi Spiritul Adevărului şi Spiritul Înţelepciunii! Undelemnul îl reprezintă pe Duhul Sfânt (Evrei 1:9; Zaharia 4:2,Zaharia 4:10-14). Însă, între timp, Mirele cu alaiul de nuntă se apropie şi găseşte doar cinci fecioare care îl aşteptau cu candelele aprinse, astfel acestea împreună cu mirele şi cu însoţitorii acestuia au intrat la petrecerea de nuntă, adică în cer şi uşa s-a încuiat! Mai târziu când au venit cele cinci fecioare nechibzuite, textul nu precizează dacă ele au cumpărat undelemn, era târziu şi nu au putut intra la nuntă, căci: 1. Mirele nu le cunoştea, deoarece ele nu au fost la întâmpinarea lui; 2. Uşa era încuiată. Astfel acestea au fost respinse şi aruncate în întunericul de afară, suferind dezaprobarea şi pedeapsa împreună cu lumea. Ce trist deznodământ pentru acestea! De aceea scopul pildei şi versetul cheie este: „Vegheaţi deci; pentru că nu ştiţi ziua, nici ora.” Deci fiţi prevăzători, vegheaţi, luaţi-vă undelemn de rezervă, căci din punct de vedere uman, mirele ar putea întârzia şi să fiţi pregătiţi pentru orice eventualitate căci nu ştiţi ziua şi ora!

3. Pilda cu talanţii şi pilda cu minele - Matei 25:14-30; Luca 19:11-28: „Pentru că este ca un om, care plecând din ţară, a chemat pe sclavii lui şi le-a predat averile sale. Şi unuia i-a dat cinci talanţi, iar altuia doi, iar altuia unu; fiecăruia după puterea lui; şi a plecat îndată. Ducându-se cel care a primit cinci talanţi, a lucrat cu ei; şi a câştigat alţi cinci. La fel, cel cu cei doi; a câştigat alţi doi. Dar cel care a primit unu, ducându-se, a săpat în pământ, şi a ascuns argintul domnului său. După mult timp însă, vine domnul sclavilor/robilor aceia; şi face socoteală cu ei. şi apropiindu-se cel care a primit cei cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne! Cinci talanţi mi-ai dat; iată! Alţi cinci talanţi am câştigat. Domnul lui i-a zis: bine sclavule bun şi credincios! Peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne! Doi talanţi mi-ai dat; iată! Alţi doi talanţi am câştigat. Domnul lui i-a zis: bine sclavule bun şi credincios! Peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău. Dar apropiindu-se şi cel care a primit un talant, a zis: Doamne! Te-am cunoscut că eşti om aspru; secerând unde nu ai semănat, şi strângând de unde nu ai vânturat. Şi fiind înfricoşat, ducându-mă, am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai pe cel al tău. Răspunzând însă, domnul lui i-a zis: sclavule rău şi leneş! ştiai că secer unde nu am semănat, şi strâng de unde nu am vânturat? Trebuia deci, tu să fi dat arginţii mei schimbătorilor de bani; şi venind, eu primeam înapoi ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul, şi daţi-l celui care are cei zece talanţi. Pentru că oricui având, i se va da, şi va fi îmbelşugat; dar celui neavând, şi ceea ce are va fi luat de la el. Şi pe sclavul cel netrebnic, aruncaţi-l în întunericul cel de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” - Matei 25:14-30. „Dar ascultând ei acestea, adăugând, a zis o parabolă; El fiind prin apropierea Ierusalimului, şi lor le părea că Împărăția lui Dumnezeu urmează să fie arătată îndată. Deci a zis: Un om, cineva de neam ales, s-a dus într-o ţară îndepărtată, să îşi primească un regat, şi să se întoarcă. Chemând însă zece sclavi de-ai lui, le-a dat zece mine, şi a zis către ei: negustoriţi până când vin eu. Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis o solie înapoia lui, zicând: nu îl vrem pe acesta rege peste noi. Apoi, la întoarcerea lui, primind regatul, a zis să îi fie chemaţi sclavii aceia cărora le dăduse argintul; ca să cunoască ce au câştigat din negoţ. Iar cel dintâi a venit, zicând: Doamne! Mina ta a câştigat zece mine. Şi el i-a zis: Bine dar, sclavule bun! Pentru că în ceva neînsemnat te-ai făcut credincios; să fi, cu autoritate, peste zece cetăţi. Şi a venit cel de al doilea, zicând: mina ta, Doamne, a făcut cinci mine. Iar el a zis şi acestuia: şi tu, să te faci peste cinci cetăţi. Şi altul a venit, zicând: Doamne! Iată mina ta, pe care am avut-o pusă într-o batistă. Pentru că m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ceea ce nu ai pus, şi seceri ceea ce nu ai semănat. El i-a zis: din gura ta te judec, sclavule rău! Știai că eu sunt un om aspru; luând ceea ce nu am pus, şi secerând ceea ce nu am semănat. De ce nu ai dat argintul meu la bancă; şi eu, venind, îl luam cu dobândă? Şi celor ca stăteau acolo, le-a zis: luaţi mina de la el, şi daţi-o celui care are zece mine! Iar ei au zis: Doamne, are zece mine. Eu vă zic: oricui, celui ce are, i se va da; dar de la cel ce nu are, chiar şi ceea ce are, va fi luat. Iar pe duşmanii aceştia ai mei, cei nevrându-mă rege peste ei; aduceţi-i aici şi înjunghiaţi-i înaintea mea” - Luca 19:11-28. Aceste două ilustrări sunt asemănătoare; în ambele ilustrări omul care le încredinţează bunuri de preţ, este o persoană cu autoritate: în ilustrarea cu talanţii el este un domn sau stăpân, iar în cea cu minele este un rege! În ilustrarea cu talanţii (un talant 60 de mine, respectiv 36 de kg. de argint), la fiecare îi dă un număr diferit de talanţi, „unuia i-a dat cinci talanţi, iar altuia doi, iar altuia unu; fiecăruia după puterea lui”, aceştia sunt darurile Duhului Sfânt date fiecăruia după capacitatea lor de a servi Împărăția. În schimb, în pilda cu minele (o mină are 600 grame), la fiecare slujitor, Fiul omului, îi dă o mină, reprezentând darul vieţii eterne care este egală la toţi (Romani 6:23). Robii la care le încredinţează avuţia sunt creştinii, ei trebuie să pună avuţia primită în negoţ, pentru a spori averea Stăpânului. Astfel atât darurile (talanţii) cât şi mina (viaţa veşnică), pot duce la o creştere mai mare sau mai mică în funcţie de lucrarea fiecăruia. Plecarea din ţară a Regelui/Împăratului, este plecarea de pe pământ a lui Iisus după înviere, iar timpul mult care se scurge până la venirea din nou a Regelui, este timpul de la înălţarea lui Iisus până la venirea Sa, care va avea loc în viitor, şi atunci va face socoteală cu robii săi. Pe cei ce au lucrat şi au adus alţi talanţi, adică oameni la adevăr care primesc daruri, Domnul îi laudă prin cuvintele: „bine sclavule bun şi credincios! Peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău”. Chiar dacă unii au adus mai puţin şi alţii mai mult, în funcţie de capacitatea fiecăruia, El îi apreciază pentru ceea ce au făcut. Dar celui ce nu a lucrat cu talantul încredinţat i s-a spus: „sclavule rău şi leneş!”, care nici măcar nu a vrut să dea talantul la schimbătorii de bani, pentru a lua apoi talantul cu dobândă, şi a da Stăpânului dobânda, de aceea acest sclav leneş, va avea parte de pierzare, adică aruncare în întunericul de afară. Iar despre talant se spune: „Luaţi deci de la el talantul, şi daţi-l celui care are cei zece talanţi. Pentru că oricui care are, i se va da, şi va fi îmbelşugat; dar celui care nu are, şi ceea ce are va fi luat de la el.” Talantul, adică darul harului, a fost luat de la el şi dat la altul (comp. cu Faptele Apostolilor 1:20). În parabola cu minele din Luca 19:11-27, fiecărui slujitor i se dă doar o mină în mod egal, care indică darul vieţii veşnice, natura nou primită în dar (2 Petru 1:3-4), pe care o primesc toţi creştinii; fiecare primeşte acelaşi Duh Sfânt (Efeseni 4:4-5). Ei trebuie să fructifice darul primit, într-un context ostil, deoarece cetăţenii îl urăsc pe Stăpân şi nu doresc conducerea lui. Cu toate că fiecare a primit acelaşi Duh, unii pot depune un efort mai mare, îşi pot da toată silinţa (2 Petru 1:5) şi astfel rezultatul poate să fie diferit, unul 10 mine, altul 5 mine, adică suflete căştigate, care la rândul lor au minele (darul vieţii) în ei. Este interesant că toţi robi fideli intră în Împărăție, dar responsabilităţi-le şi poziţia vor fi diferite, în funcţie de sârguinţa şi credincioşia din prezent. Astfel cel ce a adus zece mine, va primi în stăpânire zece cetăţi, iar cel ce a adus cinci mine va primi în stăpânire cinci cetăţi, de aceea Biblia vorbeşte despre harul de a fi mare în Împărăția Cerurilor (Matei 18:4), sau de a fi mic în Împărăție (Matei 11:11). Iar pe cel ce şi-a pus mina într-o batistă, şi nu a făcut cu ea negoţ, nici nu a dat-o la bancheri pentru dobândă, Domnul Îl numeşte: „sclavule rău!” Parabola se încheie cu îndemnul dat de Iisus ca sclavii loiali să-i taie pe cetăţenii care îl urau pe Rege; aceştia sunt oamenii acestei lumi, care după ce omul de origine nobilă primeşte Regatul/Împărăția, la venirea Lui (Apocalipsa 11:15), atunci când are loc întronarea lui Hristos (Matei 19:28; Matei 25:31), va trimite pe lângă îngeri, şi pe aleşii săi proaspăt glorificaţi, în asociere cu îngerii să execute judecată asupra acestei lumi care nu l-a acceptat pe Regele Hristos (1 Tesaloniceni 3:13; Apocalipsa 2:26-27; Apocalipsa 17:14). Scopul acestor pilde este un îndemn la loialitate şi hărnicie, căci după faptă şi răsplată. Versetul cheie este: „Eu vă zic: oricui, care are, i se va da; dar de la cel care nu are, chiar şi ceea ce are, va fi luat.” Sclavii au doar lucruri în administrare (1 Corinteni 4:1-2) nu în proprietate; dacă vor fi credincioşi, atunci aceste lucruri vor deveni ale lor pe vecie (Apocalipsa 22:1-5).

4. Parabola cu oile şi caprele - Matei 25:31-46: „Când are să vină Fiul Omului în gloria Lui, şi toţi îngerii cu El; atunci va şedea pe un tron al gloriei Lui. Şi vor fi strânse înaintea Lui toate naţiunile/neamurile; şi va despărţi pe unii de alţii precum păstorul desparte oile de capre. Şi va pune, deoparte, oile la dreapta Lui; de altă parte, caprele la stânga. Atunci Regele va zice celor de la dreapta Lui: Veniţi, cei binecuvântaţi de Tatăl Meu; moşteniţi Împărăția pregătită vouă de la întemeierea lumii. Pentru că am flămânzit, şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat, şi Mi-aţi dat să beau; eram străin, şi M-aţi luat la voi; gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi M-aţi vizitat; eram în închisoare, şi aţi venit la Mine. Atunci Îi vor răspunde cei drepţi, zicând: Doamne! Când Te-am văzut flămânzit, şi Te-am hrănit? Sau însetat, şi ţi-am dat să bei? Şi când Te-am văzut străin, şi Te-am luat la noi? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut îmbolnăvit, sau în închisoare; şi am venit la Tine? Şi răspunzând, Regele/Împăratul le va zice: Adevărat vă zic: Pe cât aţi făcut unuia dintre fraţii aceştia ai Mei mai mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de la stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel etern; cel pregătit Diavolului şi îngerilor lui. Pentru că am flămânzit, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat, şi nu Mi-aţi dat să beau; Eram străin, şi nu M-aţi luat la voi; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav, şi nu M-aţi vizitat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne! Când Te-am văzut flămânzit, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare; şi nu ţi-am servit ţie? Atunci El le va răspunde, zicând: Adevărat vă zic: cât nu aţi făcut unuia dintre aceştia mai mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi aceştia se vor duce în pedeapsă eternă; dar cei drepţi, în viaţă eternă” - Matei 25:31-46. Această ilustrare se desfăşoară la venirea lui Iisus Hristos. Domnul Iisus este deja rege/împărat, el domneşte peste Biserica Creştină, însă la venirea Sa, El va şedea pe un tron al gloriei Lui, aceasta însemnând o nouă poziţie, adică: întronarea lui ca Rege peste lume, şi atunci îşi va manifesta autoritatea, făcând ca Regatul/Împărăția lumii să devină Regatul/Împărăția Lui (Apocalipsa 11:15-18; Psalmi 110:1-2 - T.M.). În această viziune judecata Domnului Iisus împarte naţiunile în două grupuri: fraţii lui Iisus, cei drepţi comparaţi cu oi, iar cei nedrepţi comparaţi cu nişte capre! Oile sunt cei care au făcut bine fraţilor lui Iisus, mădularelor corpului Său, astfel implicit au făcut bine Capului, adică lui Hristos. Oile şi fraţii lui Iisus nu sunt două clase distincte cum cred unii, oile din parabolă nu se referă la cei care vor moşteni pământul, căci oile sunt cereşti, ele ascultă de Păstorul Cel bun, cum îi aud glasul (Ioan 10:3-5), la fel fraţii lui Iisus Hristos (Luca 8:21). Ei toţi sunt dintr-unul (Evrei 2:9-11), şi au speranţă cerească (Evrei 3:1). Oile moştenesc Împărăția pregătită de la întemeierea lumii, această Împărăție se referă la Cer, la cei scrişi în Cartea Vieţii de la întemeierea lumii (Filipeni 3:14; Filipeni 4:3). Un alt argument îl găsim în asemănarea cu pilda despre selecţia între  grâu şi zizanie/neghină, unde nu apare vreo referire la vreo clasă pământească, chiar dacă în realitate o astfel de clasă va exista, dar din unghiul viziunii parabolei, ea nu apare. Astfel oile de aici sunt fraţii lui Hristos cu speranţă cerească, care vor fi în viaţă la venirea Domnului, ei sunt „cei drepţi” (comp. v.37 cu Matei 13:43), care vor străluci ca soarele în cer, prin primirea unui corp glorios spiritual (1 Corinteni 15:40; Daniel 12:3). De fapt, oile primesc viaţă veşnică la venirea Domnului, pe când cei de pe pământ o vor primi-o după ce se va împlini cei o mie de ani (Apocalipsa 20:6 comp. cu Isaia 65:20). Astfel, învăţătura ce se desprinde din parabolă este ca să facem bine la ceilalţi creştini, chiar celor mai mici dintre fraţii Domnului; dacă unii par neînsemnaţi, în ochii lui Hristos, ei sunt însemnaţi, căci ei sunt din corpul Lui, chiar dacă sunt mădulare mai neînsemnate (1 Corinteni 12:21-27). Toţi aceştia (toate oile) ca fraţii autentici ai lui Iisus Hristos, fac voia lui Dumnezeu (Matei 12:50). Scopul acestei ilustrări este de a ne iubi unii pe alţii, manifestând un interes sincer personal faţă de chiar cel mai neînsemnat frate sau cea mai neînsemnată soră, iar acest ajutor să fie practic, nu numai teoretic (comp. cu 1 Ioan 3:17-18). În contrast, caprele sunt pretenţioase şi îşi arogă virtuţi pe care nu le au, ele insinuează, că dacă Domnul Iisus personal ar fi fost în nevoie, ei l-ar fi ajutat, dar oare cât de sincer îl iubeau ei pe Iisus, dacă nu îi iubeau pe fraţi Săi, care sunt mădulare din coprul Lui spiritual? Oare dacă nu iubim pe cei ce îi vedem, Îl iubim pe Cel ce nu-l vedem (comp. cu 1 Ioan 4:20-21)? Astfel caprele vor suferi pedeapsa eternă, iar oile vor primi viaţa eternă, diferenţa o face dragostea! Versetul cheie este: „Adevărat vă zic: cât nu aţi făcut unuia dintre aceştia mai mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.” Astfel caprele vor merge în pedeapsă eternă! Cum este această pedeapsă: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel etern; cel pregătit Diavolului şi îngerilor lui”. Iar Apocalipsa 20:10, se arată că focul veşnic sau lacul de foc are ca efect un chin veşnic! - vezi şi Apocalipsa 14:9-11.

5. Pilda cu sămânţa - Marcu 4:26-29: „Şi zicea: Aşa este Împărăția lui Dumnezeu, cum are să arunce un om sămânţa pe pământ; şi are să doarmă, şi să se scoale, noapte şi zi; iar sămânţa are să încolţească şi să crească, cum nu ştia el. Pământul aduce roadă de la sine; întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic. Iar când are să dea roada, trimite îndată secera; pentru că a sosit secerişul” - Marcu 4:26-29. Această pildă nu o găsim decât în Marcu 4:26-29, unde se arată că Împărăția lui Dumnezeu, este ca atunci când un om aruncă sămânţa în pământ, şi aceasta creşte fără să ştie el cum şi indiferent dacă este treaz sau dacă doarme, dar când roada este coaptă, pune secera în ea, pentru că a venit timpul secerişului. Astfel în această parabolă se subliniază creşterea implacabilă a Împărăției, dar care este inexplicabilă din punct de vedere uman. Omul care seamănă sămânţa bună în pământ, nici nu face să crească, nici nu lucrează semănătura, şi nici nu înţelege pe deplin creşterea şi dezvoltarea seminţelor (1 Corinteni 3:6-7). El nu poate fi Iisus Hristos! Nici Fiul, nici Tatăl nu dorm, ci Ei sunt activi pentru a da creşterea (Psalmi 121:4 - T.M.; Ioan 5:17; Apocalipsa 3:1; Apocalipsa 5:6). Prin urmare, omul din parabolă este creştinul! Astfel partea noastră este să semănăm, căci pământul care este bun rodeşte singur din punct de vedere uman, deoarece ajutorul divin este invizibil. Însă la timpul secerişului, Hristos capul Bisericii Creştine va pune secera în grâu, adică îl va tăia pentru a-l strămuta în cer (Matei 13:30). Scopul acestei pilde este a arăta biruinţa şi dezvoltarea sigură a Împărăției. Versetul cheie este: „Pământul aduce roadă de la sine”, indicând că lucrarea creşterii seminţei nu este a semănătorului uman, ci a lui Dumnezeu care dă creşterea (1 Corinteni 3:7).