EVOLUȚII POLITICE ÎN REPUBLICA COMASATISTĂ JOHANNISTAN.

 

EVOLUȚII POLITICE ÎN REPUBLICA COMASATISTĂ JOHANNISTAN

1. Comasații:

 Prin alegerea unui independent drept candidat comun, PSD și PNL par să se fi resemnat că mai bine  pierd împreună Bucureștiul decât să-l piardă separat. O renunțare care ar putea avea costuri ridicate. Socotelile înțelepților din PSD, PNL și Cotroceni nu se prea potrivesc cu realitatea din teren. Sondajele de opinie arată că listele comune duc la o pierdere de vreo 10% față de ceea ce ar fi obținut candidând separat. Pentru PNL este clar că, doar așa putea să-și camufleze scorul prost, să salveze scaunul lui Ciucă și să-i facă pârtie lui Johannis spre șefia NATO. Dar nu e clar de ce a acceptat Ciolacu pierderea. Probabil că speră să aibă susținerea PNL și să ajungă candidatul comun la prezidențiale. Până atunci, multe se pot însă întâmpla. Cum ar fi ca alianța să se destrame după europarlamentare/locale. De tot hazul este cum coaliția, care vrea să se înșurubeze la putere încă patru ani cel puțin, ne repetă zi-lumină că este performanța întruchipată, singura capabilă să asigure stabilitatea și buna guvernare, aleargă cu limba scoasă după independenți și profesioniști, semn că este mare suferință la capitolul acesta în propriile partide. Ca dovadă, situația de la Capitală. Cele două partide au discutat peste o lună despre candidatul comun, fără să ajungă la o înțelegere, și în cele din urmă au apelat la formula unui independent. Doar că toate sondajele de opinie arată că niciun independent, indiferent cum îl cheamă și din ce joben e extras, nu are șanse în fața lui Nicușor Dan sau a lui Popescu Piedone. Probabil că vreun papagal de consultant le-a spus liderilor coaliției că pot repeta figura cu Sorin Oprescu, independentul vopsit care a câștigat Primăria Generală. Doar că Oprescu a fost înainte senator PSD și vedetă media. Dar cum de au ajuns comasații să apeleze tot la un independent? Simplu. Nu au oameni necompromiși, capabili, carismatici și cu viziune pentru București. Tot ceea ce au putut pune pe masă PSD și PNL sunt Gabriela Firea și Sebastian Burduja, care au anvergura unor administratori de scară de bloc. Așa se face că, de fapt, singurul care pare emanat direct din măruntaiele coaliției și s-ar potrivi profilului candidatului comun este Popescu Piedone - șmecheraș, hoțoman fără scrupule, om din popor, reprezentantul sistemului clientelar și securistic cu tot ce are el mai sinistru. Dacă ar fi convinse că îl pot controla, PSD și PNL l-ar pune și mâine pe Piedone candidat comun. Chestia e că individul și-a luat-o în cap și ar putea să nu mai răspundă la pârghiile obișnuite de constrângere și manipulare.

Singurătatea domnului candidat comun: Gabriela Firea, șefa pe parte de PSD a campaniei pentru București, aproape nu putea rosti numele lui Cătălin Cârstoiu. Cu buze strânse și un dispreț pe care nici măcar nu cred că se străduia să-l disimuleze se referea aproape exclusiv la „domnul candidat comun”. Probabil că, psihologic, la rostirea numelui, deci la personalizarea celui pentru care a fost dată la o parte, ar fi existat riscul de a se nărui instantaneu în urlete și vârteje de smocuri de păr smuls. Apoi, pentru că devenise ostentativă, a fost trimisă la TV să-l rostească, dar a reușit doar printre dinți, aproape ca un scuipat obidit. Pentru pierderea candidaturii, doamna Firea a fost recompensată cu o poziție eligibilă pe lista de europarlamentare, deci cu bani mulți, dar care vin la pachet cu un exil politic. E greu să fii în miezul politic al partidului de la mii de km și doamna Firea știe asta. Ceea ce nu pare a pricepe, respingând ostentativ sondajele de opinie, este că i s-a făcut, de fapt, o favoare. Nu avea nicio șansă să câștige Capitala, pentru că are o uriașă rată de respingere. Să ai notorietate aproape maximă și 70% respingere este rețeta eșecului sigur! Ar fi mobilizat la vot adversarii ca niciun alt candidat, la fel ca acum 4 ani. „Mai bine votez un tomberon decât pe Firea”, îmi spunea recent cineva care e departe de a fi un fan al lui Nicușor Dan. Nici să fi fost candidatul comun PSD-PNL n-ar fi ajutat-o. Liberalii, care au ieșit masiv la vot împotriva ei acum 4 ani, cu siguranță că nu se înghesuiau să o voteze acum. În cel mai bun caz ar fi stat acasă, dar cei mai mulți probabil că l-ar fi ales pe Nicușor Dan. Iar eșecul ei ar fi fost unul al unui lider PSD, nu al unui independent. Nu știu dacă doamna Firea chiar nu înțelege acest lucru sau înțelege, dar preferă să se victimizeze în tușe groase pentru ca, mai apoi, în cazul unui eșec al „domnului candidat comun” să se poate prezenta ca soluția de victorie refuzată, din cauza temerii lui Marcel Ciolacu pentru propriul scaun, pe care să-l atace furibund exact cu acest argument. După toate semnalele reale pe care le dă și în pofida asigurărilor de implicare în campanie, doamna Firea nu va sta, ca în celebrul proverb chinezesc, pe marginea râului alegerilor așteptând să vadă plutind cadavrul politic al „domnului candidat comun”. Dorește vădit să contribuie la „asasinat”. Asta și este capcana în care o împinge visceralitatea. Toate săgețile către „domnul candidat comun” îi pun arma crimei în mână și, în caz de eșec, când cel mai valoros va fi vinovatul căruia să îi fie atribuit, doamna Firea va fi suspectul perfect! 

2. Președinte eșuat, caut funcție internațională:

 Estul Europei merită o funcție înaltă în UE sau NATO, dar Johannis, cu bilanțul său intern și extern binecunoscut, nu o merită; cum, de altfel, nu a meritat nici votul românilor. După ani de inactivitate, marcați de lipsă de inițiative și de proiecte, Klaus Johannis s-a manifestat în arena internațională într-o încercare vădită de a obține un post important, după ce mandatele sale puțin glorioase de președinte al României se vor fi încheiat. Anul trecut a tatonat discret posibilitatea de a deveni președintele Consiliului European în urma demisiei anunțate de Charles Michel. Răzgândirea acestuia din urmă combinată cu anunțarea candidaturii Ursulei von der Leyen la un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene i-au stricat socotelile, căci, potrivit algoritmului politic după care se împart funcțiile de top în UE, PPE, partid din care fac parte atât Ursula von der Leyen, cât și Klaus Johannis, poate ocupa un singur post la vârf și este greu de crezut că doamna von der Leyen i-l va ceda președintelui României. A rămas deci NATO, unde de asemenea România și-a manifestat, din nou discret, interesul încă de la începutul anului, după cum am aflat de pe site-ul Bloomberg. Marile puteri din NATO, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, nu au fost impresionate și și-au afirmat sprijinul deschis pentru premierul olandez Mark Rutte, deși nu toate statele membre au fost mulțumite de această alegere. Și atunci Klaus Johannis, în pofida acestui semnal dat de partenerii majori, a ieșit la atac, cu un decalog pentru NATO (plin de banalități previzibile) publicat pe POLITICO și cu o declarație publică a candidaturii sale, ceea ce Rutte nici măcar nu a făcut, limitându-se la o expunere de principii cu prilejul Conferinței pentru Securitate de la München, unde Johannis nu s-a manifestat. De altfel, cu o excepție care merită comentată, reacțiile la adresa candidaturii sale nu au fost favorabile.

Primirea glacială a Vestului și problematica susținere a lui Orbán: Comentată de unii susținători ai președintelui drept o inițiativă justificată de eforturile României pe flancul estic al NATO și ajutorul acordat Ucrainei, pe fondul retoric al dreptului statelor din Est de a deține o funcție internațională importantă, candidatura lui Klaus Johannis a fost bine primită până acum doar de Ungaria, care însă nu a mers atât de departe încât să-și declare susținerea deplină. Tot ce spune Budapesta, de fapt, este că nu îl va vota pe Rutte, care a fost foarte categoric față de derapajele iliberale ale guvernului Orbán. Dintr-odată, așadar, iată-l pe candidatul României asociat de omul-problemă al UE și al NATO, cel care tocmai a cerut „să ocupăm Bruxellesul”, manifestă ostentativ relații prietenoase cu Moscova și cu Beijingul și a anunțat că „hegemonia occidentală s-a încheiat”. Pentru occidentali, așadar, aprobarea Budapestei pentru Johannis transformă gestul lui Johannis într-o sfidare la adresa statelor care joacă cel mai important rol în apărarea tuturor membrilor NATO și face jocul lui Viktor Orbán, care sabotează Alianța din interior. De altfel, reacția principalelor puteri militare și economice din NATO a fost exprimată diplomatic, dar ferm de ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Matthew Portman, care, lăudându-l politicos pe președintele României, a ținut să precizeze că Londra va vota pentru Rutte, așa cum a afirmat deja, înainte ca Johannis să-și anunțe candidatura. Cu alte cuvinte, marile puteri nu se răzgândesc și nu apreciază tentativele de subminare a unității Alianței, aspect pe care ambasadorul britanic a pus accentul în mod deosebit. „Trebuie să vedem cum continuă discuțiile”, a spus reprezentantul Londrei, dând de înțeles că domnul Johannis nu va fi succesorul lui Jens Stoltenberg. Să ne amintim că Marea Britanie a mai fost delegată de partenerii occidentali pentru a pune la punct lucrurile în România, astfel încât putem considera avertismentul ambasadorului Portman o replică a tuturor celor patru puteri care și-au manifestat sprijinul pentru Mark Rutte. De altfel, nici presa germană nu a apreciat deloc gestul domnului Johannis, atât Frankfurter Allgemeine Zeitung, cât și Tageszeitung publicând articole în care criticau candidatura sa ca pe o inițiativă inoportună care divizează Alianța. Se știe, într-adevăr, că statele baltice și estice nu îi sunt favorabile premierului olandez, care nu a demonstrat de-a lungul anilor fermitate față de Putin, nici măcar atunci când concetățenii săi au murit în avionul MH117, doborât de un militar separatist rus din Donețk. Ministrul de Externe al Letoniei, Krisjanis Karins, a spus deschis că „NATO nu trebuie să-l numească pe Rutte fără o discuție mai largă” cu privire la nevoile Alianței în contextul războiului din Ucraina, printre altele. Balticii, de altfel, se consideră și ei îndreptățiți la postul de secretar general al NATO, dar au inteligența de a nu-i înfrunta pe cei de care depinde apărarea lor, astfel încât au cerut o consultare mai largă, în cadrul căreia să fie luate în seamă și preocupările lor. Ei au înțeles probabil că occidentalii se tem să numească în fruntea NATO reprezentantul unui stat baltic, de teamă să nu vulnerabilizeze atât Alianța, cât și statul în cauză. Nu știm ca vreunul dintre statele baltice, bine apreciate de partenerii occidentali, să-și fi manifestat până acum entuziasmul față de domnul Johannis. Dar politicienii din statele baltice joacă demult într-o ligă superioară României pe plan internațional. Pe cine și pe ce a contat deci președintele României când și-a anunțat candidatura cu surle și trâmbițe?

O candidatură pe persoană fizică? Să precizăm mai întâi că secretarul general al NATO nu este ales în urma unei competiții deschise și că postul nu se acordă unei țări, caz în care ar fi existat un algoritm politic sau regional, ci unei personalități, care întrunește aprecierea unanimă a celor 32 de state membre, în baza calităților sale de mediator, negociator și om de stat de calibru internațional. Din acest punct de vedere, Mircea Geoană avea dreptate să-i amintească lui Johannis că actualul secretar general, Jens Stoltenberg, „a ridicat ștacheta foarte sus”, dovedindu-se ferm și diplomat în același timp într-o perioadă extrem de dificilă. Nici românii, nici occidentalii nu pot identifica vreun moment în care Klaus Johannis s-a dovedit un om de stat de calibru internațional, negociator sau mediator, cu vizibilitate internațională. Secretarul general nu își impune viziunea proprie, ci armonizează viziunile statelor membre, misiune pentru care trebuie să se bucure de o anumită autoritate. De unde ar extrage pasivul și placidul Johannis, care s-a ferit de declarații tranșante ca necuratul de tămâie, o asemenea autoritate? Care este, de pildă, poziția României față de declarațiile președintelui francez Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina? Nu știm, dar probabil că domnul Macron ar fi vrut să știe. Și când a fost Johannis tranșant față de Putin? Postarea pe X cu prilejul morții în detenție a opozantului rus Alexei Navalnîi a fost penibilă, căci domnul Johannis îi cerea chiar Rusiei să facă o anchetă asupra decesului! Cum nu constatăm deocamdată că domnul Johannis ar fi coagulat o opoziție față de candidatul Occidentului, care să-i permită să negocieze de pe poziții de forță, nu ne putem gândi decât la posibilitatea ca ieșirea sa la rampă să fi fost o tentativă de a le forța mâna partenerilor din NATO să-i caute și lui un job de prestigiu și bine plătit, în care să se retragă după ce își încheie mandatul la București, sau chiar înainte de acest termen, căci nu soarta României într-un an electoral crucial îl preocupă pe el, ci, judecând după activitățile sale recente, viitoarele călătorii pe banii contribuabilului internațional! Într-un fel sau altul, puterile occidentale vor fi nevoite să țină cont de el, oricât de puțin le-ar conveni, adică să-l neutralizeze înainte să se ocupe de mult mai problematicul Orbán, pe care Johannis l-a încurajat, cu sau fără intenție. În concluzie, probabil că domnul Johannis nu va fi secretar general al NATO; va fi Rutte sau un al treilea, poate chiar din nou Jens Stoltenberg. De fapt, atât Estul, cât și NATO în ansamblu merită un candidat infinit mai bun și mai credibil decât Klaus Johannis!

3. Sub zodia secretomaniei!

 De când Recorder a publicat ancheta referitoare la renovarea unei vile de protocol pe Bulevardul Aviatorilor, Guvernul a pus în mișcare o întreagă mașinărie de secretizare care a aruncat un văl gros de protecție, un soi de izoletă la adăpostul căreia reprezentanții puterii își pot vedea liniștiți de treburile lor, fără să fie inoportunați de întrebările indiscrete ale unor jurnaliști care mai știu ce înseamnă să-și facă meseria. După o dezmințire neconvingătoare lansată de Administrația Prezidențială, care a negat că amenajările extravagant de costisitoare sunt destinate pregătirii vilei pentru reședința președintelui la terminarea mandatului, urmele au fost sistematic acoperite, pentru a fi pecetluite cu o protecție ORNISS. Potrivit unor anchete publicate de Econmedia, vila din Aviatorilor nu este nici pe departe subiectul exclusiv al secretomaniei din ce în ce mai nedemocratice exhibate de Executiv (în ambele palate, Victoria și Cotroceni). Multe alte acte, memorandumuri, discuții sunt ținute departe de ochii presei și ai publicului, fie prin secretizări abuzive și chiar ilegale, fie prin neinvitarea nejustificată a jurnaliștilor la evenimente de altminteri cât se poate de publice. Tradiția secretomaniei este veche și ține de practici și de moravuri nedemocratice încă foarte prezente în politica românească. Ea se revendică, pe de o parte, dintr-o lungă știință și practică a secretului coborâtă direct din moștenirea totalitară, iar pe de altă parte, din malguvernanța post-1989, vizibilă în insolența unei clase politice convinse că nu are a da socoteală în fața nimănui. Lipsa de responsabilitate, stimulată de absența consecințelor comportamentelor politice aberante, ilegale, abuzive, proliferarea arbitrariului în locul respectării unor reguli oricum nu din cale afară de eficiente pentru transparența democratică au transformat comunicarea publică într-o etalare mereu reînnoită de dispreț, afișat de o clasă politică cu mentalitate de vătaf în fața unui public căruia i-ar fi dator cu o comunicare deschisă și respectuoasă. Din păcate, generația a doua de politicieni este formată în același spirit: sute, mii de funcționari pe diverse trepte ale ierarhiei, de trepăduși politici așteptând prilejul să avanseze de la cărători de servietă la mici tirani în iluzorii insulițe de putere, care au învățat de la patronii lor lecția târâtului pe burtă în fața mărimilor și a grosolăniei și mitocăniei revărsate asupra cetățenilor. Fără repercusiuni, numai cu beneficii. Peste toate, Executivul aruncă protecția secretului de stat. De parcă starea clasei politice românești ar mai fi vreun mister pentru cineva!

4. Schengen, între triumfalism și realism:

 Momentul intrării parțiale a României, cu frontierele  aeriene și maritime, în Spațiul Schengen nu este nici de aruncat în derizoriu, dar niciunul al triumfalismului. Și, din păcate, cele două domină spațiul public. Sigur că românii, indiferent că vorbim despre simpli turiști, diaspora sau transportatori, sperau în primul rând la o eliminare a controalelor la  frontierele terestre. Cum ar fi ca de la București la Salonic sau Budapesta să ne oprim doar în benzinării? Ce ușurare ar fi pentru milioanele de români care muncesc în UE să scape de supliciul orelor pierdute în graniță și la venire, și la plecare, de fiecare dată când vin în țară. Dar cel mai important ar fi beneficiul economic, adică dispariția imenselor cozi de camioane de la granițele cu Ungaria și Bulgaria, care se traduc în costuri cu mult mai mari decât ale țărilor Schengen. Pierderile anuale sunt  estimate la 10 miliarde de euro. Faptul că acestea nu se întâmplă nu înseamnă însă că acest acces parțial este neimportant. Dimpotrivă! Din 31 martie, România este juridic parte a Spațiului Schengen. Și cea mai bună dovadă este că din acest moment, consultatele României emit vize Schengen valabile, ca orice asemenea viză, pentru tot Spațiul de liberă circulație, inclusiv pentru intrarea pe la frontierele terestre. Îndrăznesc să spun că aceasta este de fapt decizia politică esențială care, odată luată și pusă în practică, înseamnă că faptul intrării în Spațiul Schengen este împlinit. Transferul de încredere este realizat și ireversibil. Au mai fost țări care au intrat în doi timp în Schengen, Austria este una dintre ele. Dar, la fel de adevărat că niciuna, în afară de România și Bulgaria, nu a avut nevoie de două decizii distincte în Consiliul JAI pentru fiecare etapă. Acest statut distinct a fost provocat doar la final de interesele electorale ale cancelarului austriac. Până atunci însă, ani de zile, respingerea și întârzierea au fost provocate de ineficiența, corupția și neseriozitatea politicienilor români. Cât va mai dura până să intrăm și cu frontierele terestre în Schengen cred că depinde în linii mari de două aspecte. Pe de-o parte, de felul în care va evolua situația politică din Austria. Aud formularea: să scăpăm odată de Nehammer! Să scăpam, în regulă, dar înlocuindu-l cu cine? Să nu uităm, că presiunea, inclusiv pe tema imigrației ilegale, asupra actualei guvernări vine din partea extremei drepte austriece, aflată pe primul loc în sondaje în perspectiva alegerilor din Austria de anul acesta. Pragmatic vorbind, nu știu dacă Nehammer este, în termeni absoluți, cea mai rea variantă. Și nu știu dacă nu cumva această întârziere este un preț rezonabil pentru a nu ne trezi că Austria va fi dominată de extrema dreaptă. Pe de altă parte, depinde de felul în care instituțiile românești vor ști să gestioneze în următoarele luni această intrare parțială în Spațiul Schengen. Cum vor decurge lucrurile pe aeroporturi, cum vor fi acordate vizele. Dacă indolența, incompetența și corupția atât de specifice statului român vor provoca rateuri notabile, vom pierde argumentele aderării depline. Liderii de la București nu au pierdut ocazia să se dea în stambă cu declarații triumfaliste, vestind victoria finală de parcă ar avea vreun rol în ea sau vreun merit pentru acest moment. Pe aeroportul din Timișoara, domnii Ciolacu, Ciucă și Grindeanu străluceau ca niște becuri și scoteau panglici pe gură. Singurul pe care nu l-am auzit este cel care merită cel mai mare credit pentru această reușită, fie ea și parțială. Ministrul de Interne Predoiu a preluat o negociere blocată de nepriceperea și provincialismul stridente ale predecesorului Bode și de isteriile naționaliste de la București, provocate de cei care au ridicat complet nejustificat așteptările în decembrie 2022, deși știau că șansele sunt minime. A reușit să-l deblocheze nu numai datorită unei imense experiențe în relațiile europene, dar și datorită faptului că este un expert al negocierii fine, ca meserie de bază. Este încă o dovadă că nu poți obține performanță în actul de management la nivel înalt decât cu cei care au obținut performanță în profesiile lor, înainte de fi demnitari. Probabil că domnul Predoiu va reuși să obțină și pasul final, dacă procesul nu va fi distrus de starea lamentabilă a instituțiilor statului și/sau de politicienii români care în campania electorală arareori rezistă tentației declarațiilor incendiare, populiste și naționaliste.

5. Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

 Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului Antenelor devine tot mai limpede: vrea locuri mai multe pe listele europarlamentare și parlamentare pentru oamenii săi. Deși nedeclarată oficial, în București, campania electorală a început. Cârpe uriașe cu figura lui Cătălin Drulă acoperă calcanele blocurilor, sute de panouri publicitare cu Nicușor Dan mulțumind bucureștenilor pentru deranjul schimbării țevilor se răsfiră prin intersecții și aproape deloc ale doctorului Cătălin Cârstoiu, candidatul surpriză al coaliției PSD-PNL. Internetul și publicațiile online sunt pline cu mesajele lui Cristian Popescu Piedone. Se estimează că a cheltuit peste un milion de euro pe publicitatea pre-electorală! Deasemenea, au apărut în spațiul public două sondaje paralele. În Avangarde, compania de cercetări sociale a lui Marius Pieleanu, Piedone era cotat cu 44 %, iar Nicușor Dan cu 27 %. În Sociopol, instituție controlată de Mirel Palada, Nicușor Dan avea 34 %, iar Piedone 30 %. Medicul Cătălin Cârstoiu: 16 % în Avangarde și 26 %, în Sociopol. Cum e posibilă așa o diferență? Mai au instituțiile de profil credibilitate ori s-au pus la remorca financiară a grupurilor de interese? Este cunoscută practica sondajelor înșelătoare. În precampanie, în majoritatea țărilor din lume se manipulează electoratul cu cifre și mesaje subliminale. Doar în SUA, strategii electorali publică în media cote de intenții de vot mai mici decât în realitate, pentru a mobiliza activul de partid și agenții electorali ai candidatului. Se întâmplă minuni în spatele datelor statistice, fără scopuri ascunse? Nimic nu se face dezinteresat. Sondajele costă în jur de 30.000-50.000 de euro. Orice specialist al comunicării publice râde de rățoiala pe baltă secată a plescăitorilor de regiment, înșirați soldățește în platourile tembeliziunilor. Să nu uităm că înainte de nominalizarea doctorului Cârstoiu, Nicușor Dan a dat publicității un sondaj, realizat de o casă necunoscută, prin care îl urca pe Cristian Popescu Piedone la amețitoarea cotă de 40,4 %, el clasându-se în apropiere, cu un punct mai puțin! Întrebat de ce l-a expus cu un așa scor mare, edilul capitalei ar fi mărturisit unui prieten că a încercat să forțeze coaliția de guvernare pentru nominalizarea rebelului de la 5, fiind un personaj convenabil din punct de vedere al bătăliei electorale.

Pieleanu a sondat doar în „RFG”: Se zice că Antena 3-CNN a comandat sondajul lui Pieleanu, prin care Piedone ar fi la zece procente peste Nicușor Dan și douăzeci deasupra lui Cătălin Cârstoiu. Puțină lume a sesizat micul, marele amănunt. Eșantionul a fost ales numai din zona numită generic „RFG”. Adică, Rahova, Ferentari, Giurgiului. În sectoarele 1, 2, 3 și 6, procentele neînfricatului scad simțitor. Aflând din surse neortodoxe, reprezentanții coaliției PSD-PNL s-au grăbit să se arunce în brațele lui Mirel Palada, cerând o forță rapidă pentru ripostă. Astfel, cu trei ore înainte de anunțarea dezastrului pentru Nicușor Dan și pentru Cătălin Cârstoiu, Sociopol a sărit cu îndulcitorul sondaj, prin care PSD-PNL ar avea împreună 57 %, deci un vas excelent de expansiune pentru medicul nemarketizat încă. Și în cercetarea rapidă a lui Mirel Palada, Cârstoiu e pe locul trei, dar cu zece la sută mai mult decât în cea a lui Pieleanu. Pot aprecia, fără nicio teamă de a greși, că ceva e putred în Danemarca. Deși a promis că va merge până la capăt, puțini dintre noi cred că edilul de la sectorul 5 va da pasărea din mână pe cioara de pe gard. El joacă un rol prestabilit. Este pus în vitrină, precum minunații iepurași în Cartierul roșu din Amsterdam, spre unică folosință. Să fie aruncat pe post de momeală pentru ca delfinii din PSD-PNL să muște? Dom’ profesor este cunoscut pentru abilitatea de a smulge bani și locuri eligibile pentru oamenii săi. Dacă i-a mers în ultimii douăzeci de ani, de ce nu i-ar merge și acum? Mai nou, Cristian Popescu Piedone s-a retras la studiu în bibliotecă. A anunțat că are nevoie de timp pentru reflecție și că nu mai vorbește cu jurnaliștii. Și tăcerea e un răspuns. Pare-se că, de data asta, i se înfundă Domnului Profesor strategia! Pe locurile eligibile ale coaliției PSD-PNL pentru alegerile europene, apare doar Maria Grapini, un parlamentar ce s-a ținut de muncă, nu de sindrofii politice. Timișoreanca își merită pe deplin locul pe listă. Dar restul? Cum să rămână PUSL-ul fără coledzi? Ar spune noul Con Iancu.

Partidul care a mers mereu în cârjele altuia: Un lucru trebuie însă notat. Partidul lui Dan Voiculescu s-a numit la început Partidul Conservator. A încercat, contra unui onorariu substanțial acordat actualului consilier pe securitate națională al lui Klaus Johannis, pe numele său de botez Dudu Ionescu, să-l vâre în Partidul Popular European. N-a mers! Apoi, a intrat pe ușa din dos în Parlament, fiind ajutat de PSD. Vigilentul și combinatorul de geniu al politicii dâmbovițene, Traian Băsescu, a chemat Partidul Umanist Român la guvernare, neavând de ales o altă alternativă. Președintele în funcție atunci a numit compromisul politic drept o „soluție imorală.” Fie că s-a numit PC, PUR sau PUSL, partidul lui Dan Voiculescu n-a reușit niciodată să treacă pragul electoral de unul singur. Mereu s-a asociat cu cineva. Îndeobște, PSD-ul i-a deschis ușile. Mai tot timpul, a vârât 2-3 europarlamentari și aproape o duzină de parlamentari. De data aceasta, cântul de sirenă sună hodorogit în urechile noilor Ulise, prea siguri pe catargele lor. Destoinicul stăpân al Antenelor a reușit cele mai multe intrări pe ușa din dos și cei mai mulți bani pe vremea când PSD era condus de Liviu Dragnea. Fiindcă nicio faptă bună nu rămâne „nepedepsită,” după ce liderul a ieșit din pușcărie, darnicul fost președinte a fost interzis să mai apară pe Antene, de frică să nu-l supere pe Marcel Ciolacu, alt bun de plată. Astăzi, strategia de luptă, cu Piedone în vitrina schimbului liber de prejudecăți, pare că nu mai ține. Cel puțin până acum liderii PNL și PSD n-au consimțit la târg. Toate datele problemei arată că medicul Cătălin Cârstoiu sprintează în câștigătorul alegerilor locale din București și are prima șansă de a fi primar general, dacă Piedone s-ar retrage. Se pare că șantajul nu ține! Piedone merge înainte, dar purtând cronometrul setat spre oprire.