42.
Particula lui Dumnezeu este în Biblie:
În 2012, oamenii de ştiinţă de la CERN
(European Laboratory for Particle Physics) au uluit audienţa ştiinţifică şi
culturală prin anunţarea descoperirii particulei numită „bosonul lui Higgs” sau
„particula lui Dumnezeu”. Felicitările au fost atribuite profesorului Peter
Higgs care a lucrat o viaţă pentru a demonstra existenţa particulei subatomice.
Descoperirea este o piatră de hotar pentru ştiinţă, însă spune multe şi despre
lumea credinţei. Unii cercetători, de obicei anonimi şi fără descoperiri măreţe
la activ, au declarat concedierea lui Dumnezeu din creaţie. Alţii au spus că
Dumnezeu nu este necesar în lumea creată etc.. Totuşi aceste afirmaţii s-au
făcut de secole şi totuşi, de fiecare dată, Dumnezeu are ceva date de adăugat
la aceste discuţii. De fapt, Dumnezeu a proclamat existența acestei
particule acum mai bine de 1900 de ani. Evrei 11, 3 spune: „Prin credinţă
înţelegem că lumile au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât cele
ce se văd au fost făcute din cele ce ce nu se văd”. Contrar oricărei
logici empirice, şi fără instrumente uriaşe şi dezvoltate ca azi, Dumnezeu
declară că tot ceea ce este văzut (materia) este făcut din lucruri care sunt
nevăzute, adică din particule elementare precum Higgs. Urma particulelor
lui Higgs a fost detectată așadar. Aşa cum scrie în Biblie, nu poate fi văzută,
dar dă masă altor particule care pot fi văzute. Higgs a teoretizat acest lucru
în 1964, CERN a descoperit-o în 2012, Dumnezeu a proclamat-o clar acum 1900 de
ani şi El a creat-o acum miliarde de ani. Este particula lui Dumnezeu. În plus
Biblia a proclamat descoperiri ştiinţifice probate recent şi care se referă la
creaţia universului. În cartea sa: „What is Time? - Answers: Did God
Create the Universe”, Editura Tate, autorul Gary Driver descrie şi ilustrează
proclamaţiile lui Dumnezeu în Biblie care mai apoi au devenit adevăruri
ştiinţifice: timpul, fabricarea spaţiului, particulele elementare, universul
plat, universul care se extinde, legile fizicii, orbita soarelui, Calea Lactee,
pământul care nu se ţine de nimic, pământul rotund, fluxul ca influenţă lunară,
universul care accelerează, Efectul Doppler şi altele. Dumnezeu este confirmat
de datele ştiinţifice. Însă Biblia este de origine divină, deoarece ţăranii
analfabeţi din Epoca de Bronz sigur nu puteau şti atâtea. Nu există niciun
conflict între ştiinţă şi Dumnezeu. Cercetarea ştiinţifică este necesară pentru
a înţelege mai bine cum Dumnezeu a creat acest frumos univers.
43. Știința
dovedește existenţa Creatorului:
Contrar părerilor celor mai mulți dintre
cercetători, știința indică mai degrabă că universul a fost creat de Dumnezeu,
punând la îndoială scenariile care îl exclud pe Dumnezeu de la crearea sa, a
afirmat cel mai bine vândut autor și apologet creștin, Lee Strobel. Acesta a
afirmat că știința vine în sprijinul cuvintelor Psalmului 101, 25 (LXX)/Psalmul
102, 25 (T.M.): „Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul
mâinilor Tale, sunt cerurile”. Pe 24 noiembrie el a ținut o conferință cu
prilejul „Weekend-ului Apologeticii” la biserica Saddleback din Lake
Forest, California, unde a abordat tema „Cazul Creatorului”. „Sunt anumiți
cercetători care vă vor spune că dovezile științei indică inexistența unui
Creator. Că acestea resping existența unui Creator”, a spus ateul convertit la
creștinism și fost redactor al publicației „The Chicago Tribune”. Strobel a
continuat cu un exemplu: „Jerry Coyne are o astfel de părere. El predă ecologie
și evoluționism la Universitatea din Chicago. Într-un interviu acordat
publicației USA Today a spus: „Știința și religia sunt fundamental
incompatibile ... Știința ajută religia doar prin dezaprobarea învățăturilor
ei.”” Dar oare chiar așa este? Oare știința chiar neagă existența unui Creator?
Strobel a explicat apoi celor peste 3 500 de oameni prezenți și unei audiențe
on-line: „Și eu eram ateu la fel ca Dr. Coyne, dar am ajuns la o concluzie
total diferită de a lui după ce am analizat dovezile, - la aceea că, știința,
atunci când este făcută metodic, indică într-un mod foarte convingător și puternic
existența unui Creator care se aseamănă foarte mult cu Dumnezeul prezent în
Biblie. Cu alte cuvinte, eu cred că știința confirmă Psalmul 101, 26: „Dintru
început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt
cerurile.”” a spus Strobel. Acesta a mai afirmat că trei ramuri științifice
indică „foarte clar existența lui Dumnezeu,” ținând cont mai ales de
descoperirile făcute în ultimii 50/60 de ani. Ramurile la care Strobel s-a
referit într-un mod special în discursul său sunt cosmologia (studiul
originilor Universului), fizica și ADN-ul. „Timp de secole oamenii de știință
au crezut că universul a existat dintotdeauna, că este etern, că a existat
mereu. Dar, mulțumită argumentelor filozofice și descoperirilor
științifice din ultimele decenii, aproape toți oamenii de știință sunt acum
convinși că universul a avut un început într-un anumit punct temporal din
trecutul îndepărtat. Și chiar dacă au fost propuse modele alternative ale
universului, Teoria Borde-Guth-Vikenkin ne-a demonstrat că orice univers care
se extinde, în medie, pe toată durata sa, cum este și universul nostru, trebuie
să aibă o limită spațiu-timp în trecut. Cu alte cuvinte, trebuie să fi avut un
început la un anumit punct.” Potrivit lui Strobel, unul dintre cercetătorii care
au formulat teorema, fizicianul Alexander Vilenkin, directorul Institutului de
Cosmologie de la Universitatea din Tufts a spus: „Cu dovezile pe care le avem
acum, cercetătorii în domeniul cosmologiei nu se mai pot ascunde în spatele
posibilității unui univers etern. Nu mai există nicio scăpare. Trebuie să
accepte realitatea unui început al universului.” Strobel a mai adus apoi în
discuție problema motivului pentru care unii oameni de știință au dificultăți
în a accepta „începutul unui univers”. „Ei bine, lucrurile sunt cam așa: este o
problemă doar dacă ești ateu, pentru că dacă universul are un început acest
lucru conduce la un argument foarte puternic pentru existența lui Dumnezeu.
Este numit argumentul cosmologic Kalam”, a explicat Strobel. Argumentul este
foarte simplu, urmează doar trei pași. Mai întâi, tot ceea ce începe să existe
are o cauză. „Poți da un exemplu de ceva care a început să existe fără să aibă
o cauză? Chiar și David Hume, celebrul sceptic a spus: „nu am afirmat niciodată
o așa de mare absurditate că ceva ar putea începe să existe fără o cauză.””Al
doilea pas în demonstrarea argumentului este că tot ceea ce începe să existe
are o cauză. „Universul a trecut de la inexistență la existență. Practic, acum
toți oamenii de știință acceptă faptul că universul și timpul însuși a avut un
început. Așadar, tot ceea ce începe să existe are o cauză. Universul a avut un
început. Prin urmare, universul trebuie să fi avut o cauză.” Strobel a
continuat: „Acum, ce fel de cauză poate aduce universul la existență? Trebuie
să fie necauzată, întrucât nu poate exista un infinit regres al cauzelor.
Trebuie să fie imaterial sau spirit, întrucât a existat înaintea lumii
materiale. Trebuie să fie etern, întrucât a creat timpul. Trebuie să fie foarte
inteligent și foarte puternic, lucru ce reiese din precizia și puterea folosită
pentru crearea universului. Trebuie să aibă voință proprie, întrucât era nevoie
să ia o decizie pentru a săvârși actul creației. ... Așa că gândiți-vă la asta.
Avem un Creator unic, personal, puternic, inteligent, etern, imaterial sau
spirit și necauzat - ceea ce este un început destul de bun pentru o descriere a
lui Dumnezeu.” Strobel a mai arătat că fizicianul Dr. Arno Penzias, care a
câștigat Premiul Nobel pentru Pace, a demonstrat că universul a avut un
început. Penzias a spus: „Cele mai bune informații pe care le avem (privind
originea universului) sunt exact ceea ce aș fi prezis, dacă nu aș fi avut ca
sursă de cercetare decât cele cinci cărți ale lui Moise, Psalmii și Biblia în
integralitatea ei.” „Așadar, cosmologia aduce dovezi clare care susțin
existența unui Creator,” a mai spus Strobel. După ce a făcut referiri și la
celelalte două ramuri de referință (fizica și ADN-ul), Strobel a concluzionat
că știința se îndreaptă spre Dumnezeu și nu este departe de El. „Cel mai
minunat lucru este că Creatorul nu este distant, detașat, sau vreo zeitate
dezinteresată - el nu este Dumnezeul deismului - ci acel El este un Dumnezeu
personal pe care îl putem întâlni prin Hristos, pe care îl putem cunoaște, îl
putem experimenta și cu Care ne putem petrece veșnicia”, a mai spus el. „El a
creat din iubire cosmosul ca habitat pentru mine și pentru tine. El L-a trimis
pe Unicul Său Fiu să moară pentru păcatele noastre care ne-au îndepărtat de El
așa încât noi să fim iar cu El pentru totdeauna. Aceasta este cea mai minunată
veste dintre toate.”
44.
„Particula lui Dumnezeu” şi teoria unificată a universului:
Bosonul/Bozonul lui Higgs este numit şi
particula lui Dumnezeu de către media, însă cei mai mulţi oameni de ştiinţă nu
sunt de acord cu această formulare. În 1993, când fizcianul american Leon
Lederman a scris o carte despre boson, el a propus să fie numită „the goddamn particle”.
Însă editorul a sugerat „the God particle”. Un lucru este clar: 4 iulie 2012 a
însemnat o mare descoperire şi deschiderea unui nou capitol în istoria ştiinţei
umane, şi o nouă dezbatere despre originile universului, dar şi despre
validitatea adevărurilor religioase. Bosonul lui Higgs explică de ce
particulele au masă, şi deci de ce existăm. Fără boson, universul n-ar avea
materie fizică, doar energie. Implicaţiile cosmologice sunt uriaşe. Unii
fizicieni au spus că această descoperire înseamnă că nu mai avem nevoie de
Dumnezeu, dacă putem explica totul fără referinţe metafizice. Astronomul de la
Vatican, Guy Consolmagno a spus în cotidianul „Washington Post” că legile
universului expun „personalitatea” lui Dumnezeu, calitatea Sa de persoană.
„Misterele revelate de ştiinţa modernă sunt o amintire constantă că realitatea
este mai complexă şi mai mare decât vieţile noastre de zi cu zi”. De asemenea
un guru al medicinei alternative, Deepak Chopra, a spus că bosonul arată că
există o divină interconectare între toate lucrurile. „El doar întăreşte
noţiunea că universul vine dintr-un nimic, ca dintr-o totalitate”. Acest lucru
este adevărat: bosonul lui Higgs - care pătrunde în întregul univers - ne ajută
să înţelegem cum ceva a venit din nimic. „Uimirea pe care o simţim vine din
faptul că oameni non-religioşi folosesc deodată limbaj religios, când e vorba
de boson” a spus Philip Clayton, decan al Facultăţii de teologie din Claremont
şi cercetător al ştiinţei şi religiei. „Oamenii sunt fascinaţi de ceea ce cunoaştem
ştiinţific şi ce zace la frontierele a ceea ce ştim” a spus el. Albert Einstein
a spus că „Dumnezeu nu joacă zaruri cu lumea” şi că „aceasta este o metaforă
care explică perpetua noastră căutare a ordinii într-o lume care pare haotică”,
a spus Clayton. Acest limbaj metaforic ne ajută să explicăm lumea la nivelul
unde legile fizice precum gravitaţia nu mai funcţionază, iar fizicienii
folosesc doar abstracţiuni pentru a descrie cum interacţionează particulele.
Oricum cercetătorii sunt de acord în a aproba faptul că bosonul şi
descoperirea sa sunt un mare pas spre o teorie unificată asupra lumii. De fapt,
fizicienii, astronomii şi cercetătorii lumii au avut nevoie de secole şi de
eforturi uriaşe pentru a înţelege ceea ce revelaţia dumnezeiască a vestit cu
mii de ani înainte: Dumnezeu a creat lumea din nimic, datorită iubirii Sale
infinite, iar lumina, creată în prima zi a creaţiei este substratul valoric al
diversităţii şi frumuseţii creaţiei. De fapt universul este un cuptor în care
materia devine energie, adică se îndreaptă spre o lume spiritualizată.Transformarea
materiei în lumină este proorocia fundamentală a viitorului, iar Biblia o spune
clar în Geneza şi în Apocalipsă. Adevărul universului nu este nici fizic, nici
chimic, nici astronomic, cu toate că aceste categorii pur umane au referinţe
clare asuora realităţii. Adevărul universului este euharistic şi personal,
izvorând din Dumnezeu, umplând de lumină creaţia şi transformând-o prin har în
veşmânt al iubirii dintre Creator şi creaturile sale nemuritoare. Bosonul lui
Higgs este doar un pas spre realizarea deplină a faptului că totul are un Izvor
comun, şi că Logosul creator a ţesut acest univers din iubire, ca o mărturie a
vieţii Părintelui ceresc. Unificarea teoriilor despre existenţă înseamnă de bună
seamă, anularea aberaţiilor despre un haos total, şi întărirea conştiinţei unei
origini comune a tuturor şi a unei Inteligenţe infinite şi supreme care a creat
totul. Borşul spaţial, supa galactică, şi alte speculaţii gastronomice şi
astronomice deopotrivă încep să îşi dezvăluie lipsa de sens. Mai mult, oamenii
de ştiinţă vorbesc despre un „Design imperial” al universului şi despre
inter-conectarea tuturor lucrurilor şi fiinţelor, sau chiar despre un Scop
comun al tuturor. Am numai eu senzaţia că vorbim acum din Sfânta Scriptură?
45.
Tainele de nepătruns ale Giulgiului din Torino:
Există oare vreo evidenţă ştiinţifică despre
Învierea Mântuitorului Hristos? Cred că Învierea este o realitate istorică.
Învierea stă pe temelii istorice solide, indiferent de argumentele următoare.
Iisus s-a arătat ucenicilor săi, sceptici asupra Învierii la început, timp de
40 de zile, oferindu-le multe semne doveditoare despre El. Aceşti oameni care
l-au văzut pe Hristos înviat au fost cu toţii gata să moară pentru acest adevăr,
şi chiar au murit proclamând Învierea. Este uşor să trăieşti pentru o idee, dar
să mori pentru o idee nu vrea nimeni! Însă pentru un adevăr al vieţii, ucenicii
Învierii au fost gata să moară. Ei au întors Împeriul Roman pe dos propovăduind
Învierea lui Hristos. Au schimbat hotarele istoriei de la moarte la viaţă, cu
puterea Celui Înviat din morţi. Alături de evidenţele istorice masive, există
şi o evidenţă ştiinţifică a Învierii, Giulgiul din Torino, o pânză funerară
care a acoperit Trupul lui Hristos. Omul din giulgiu a fost biciuit îngrozitor,
a fost crucificat, a purtat o cunună de spini şi a fost străpuns de o suliţă
romană în piept. Acest lucru este confirmat de Dr. D. James Kennedy care a spus
despre giulgiu: „Ar trebui să mărturisesc că prima oară când am auzit de aşa-zisul
Giulgiu, am fost foarte sceptic. Niciodată nu am fost impresionat de relicve.
Există încă vreo 40 de giulgiuri care se pretinde că sunt ale lui Hristos. De
ce ar fi acesta diferit? Nu credeam deloc acest lucru. Deci ce spun evidenţele?
Creştinătatea se bazează pe evidenţe”. După ce a cercetat atent giugiul,
profesorul a fost convins că este al lui Hristos. Unul dintre cei mai faimoşi
experţi ai giugiului este Dr. Alan Whanger, profesor la „Duke Medical
Center” care a studiat medicina toată viaţa, iar din anii 70 a studiat
giugiul. În cartea sa, „Giulgiul din Torino: o aventură a descoperirii”, Dr.
Whanger a spus că afirmaţiile că ar fi un fals din 1260 sunt false ele însele,
pentru că au studiat un colţ refăcut al giugiului, cu o cusătură mai nouă din
Evul Mediu. Ştim că giulgiul a fost în Lirey, Franţa în casa unui cruciat
francez în 1357. Însă câteva date trebuie menţionate:
*Anatomia umană reprezentată pe
giulgiu este 100% corectă. Cunoaşterea anatomiei giulgiului include detalii
necunoscute până în secolul 20. În contrast, anatomia secolului al 14-lea era
foarte limitată. Dacă a fost făcut de un falsificator, el trebuia să ştie
detalii anatomice descoperite în secolul 20.
*Giulgiul a fost fotografiat
pentru prima oară în 1898, şi s-a descoperit că este un negativ fotografic - cu
sute de ani înainte ca fotografia să fie inventată.
*Imaginea palidă de pe giugiu
nu a fost pictată. A fost arsă uşor. Ca şi cum ar fi atinsă de focul Învierii.
Trupul lui Hristos a lăsat o explozie de lumină, s-a schimbat din muritor în
nemuritor. Imaginea asta a fost creată de un foc de o subtilitate uriaşă.
Imaginea este groasă de 5/1000 dintr-un inch. Deşi sunt urme de pigmenţi pe
giulgiu, a fost atinsă de multe materiale pentru binecuvântare, imaginea nu
este creată din pigmenţi de culoare.
*Sângele de pe giulgiu este
sânge adevărat uman - cu toate rănile care corespund răstignirii lui Hristos
din Evanghelii. Sângele nu s-a stricat, a stat pe giulgiu mai puţin de 72 de
ore. Interesant şi fascinant este faptul că sângele a rămas exact pe răni,
giulgiul nu a fost desprins de pe trup, ci trupul a trecut prin giulgiu, ceea
ce nu poate fi explicat de niciun cercetător.
*Icoanele din întreaga lume ale
lui Hristos, unele vechi de 1800 de ani, seamănă izbitor cu imaginea de pe
giulgiu.
*În Evul Mediu, toate
reprezentările crucificării arătau pe Hristos pironit în palme. Totuşi,
Giulgiul din Torino arată că piroanele au fost la încheieturi. De-abia la
sfârşitul secolului al 20-lea s-a demonstrat că palmele nu pot ţine crucificat
un trup omenesc, ci doar încheieturile.
*Imaginea giulgiului este
tri-dimensională. Când fotografiile obişnuite sau picturile sunt studiate
printr-o maşină NASA specifică de diagnosticare a vârstei (VP 8 Image
Analyzer), ele sunt distorsionate. Giulgiul are proprietăţi tri-dimensionale.
Nu este deci o pictură.
Unii sceptici spun că Giulgiul a fost făcut de
Leonardo da Vinci, însă acesta a trăit la secole după ce Giulgiul este
menţionat de istorie. Aşa că singura teorie care rămâne în picioare este că
Giugiul este al Învierii lui Hristos. Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
46.
Cum nimicul a putut crea totul?
Una dintre definiţiile ateismului pe Internet
te face să te gândeşti la adevărata miză a credinţei: „Ateismul poate fi definit
ca o credinţă că nu a fost nimic şi nimic nu s-a întâmplat nimicului şi apoi
acel nimic a explodat fără nicio raţiune, creând totul, şi apoi o serie de
nimicuri s-au aranjat magic replicându-se pe ele până au ajuns dinozauri. Sună
perfect logic”. Oare? Această definiţie ridică multe întrebări asupra
chestiunii creaţiei lumii. Bibia spune că universul a fost creat de Dumnezeu
prin cuvânt. Ştiinţa descrie creaţia ca rezultat al „Big-Bangului”, în care o
cantitate ameţitoare de energie a fost creată din vidul spaţiului şi a devenit
materia din care s-a format universul. Cine a creat însă această energie? Oamenii
de ştiinţă nu se pot pune de acord cu prea multe lucruri. Un lucru însă este
universal acceptat: toţi sunt de acord că materia nu poate fi creată din nimic
doar izbind particule de energie una de alta. Când se întâmplă asta, alte particule
sunt create care se vor transforma, apoi, în energie pură. Procesul poate fi
inversat prin injectarea energiei pure într-un sistem şi astfel două particule
pot fi create din vidul spaţiului care există pentru scurt timp înainte de a se
recombina într-o explozie care distruge amândouă particulele. Ei numesc acest
lucru crearea materiei din nimic. Ceea ce nu pot explica nicidecum este faptul
că materia poate proveni dintr-un spaţiu gol, însă trebuie să fie o acţiune
care introduce energie într-un sistem pentru a începe. Pentru ca nimicul să
înceapă să creeze trebuie un operator de sistem.
Cine a făcut rost de energia
pentru Big Bang? Cu alte cuvinte, universul trebuie să aibă o
minte care să înceapă procesul şi energie creată anterior. Ştiinţa nu poate
merge mai departe de câteva miliardimi de secundă după Big Bang. Nu are nicio
explicaţie cu privire la ce sau cine a început explozia. Poate crede cineva că
s-a întâmplat în mod magic? În multe discuţii ateiştii acuză pe credincioşi că
Dumnezeu este privit ca o zână magică. Însă a crede că nimicul a creat ceva,
acest lucru este magie pură! Dacă întrebi un ateist de unde a venit omul, el va
folosi cuvântul evoluţie. Întrebaţi-i de unde a venit evoluţia şi vor
merge la originile vieţii ca un proces chimic accidental. Dacă îi întrebi mai
departe, ajung sigur la Big Bang. Însă argumentele se opresc, pentru nu există
o cauză a acestuia. Şi dacă Dumnezeu este Cauza, atunci toata argumentaţia lor
cade.
Citez aici un argument al lui
C. S. Lewis: „Să presupunem că nu a fost nicio inteligenţă
în spatele universului. În acest caz, nimeni nu a proiectat creierul meu pentru
scopul gândirii. Când atomii din craniul meu s-a întâmplat din raţiuni fizice
sau chimice să se aranjeze într-un anumit fel, aceasta mi-a dat senzaţia pe
care o numesc gând. Dar dacă e aşa, cum să mă încred în gândirea mea că este
adevărată!? Este ca aruncarea unui pahar de lapte şi speranţa că aranjamentul
lichidului îmi va da vreodată harta Londrei. Şi dacă nu pot avea încredere în
propria mea gândire, bineînţeles nu pot avea încredere în argumentele care duc
la ateism. Aşa că nu am niciun motiv să fiu ateu și să cred în … nimicul din care s-a creat totul! Dacă nu cred
în Dumnezeu, nu pot să cred în gândire, aşa că niciodată nu pot să folosesc
gândirea pentru a nu crede în Dumnezeu.” - C.S. Lewis în „The Case for
Christianity”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu