DESPRE
CEI ALEȘI ÎN RAIUL DE LA … BRUXELLES
Raiul pământesc, închipuit ca locul fără griji
unde curg laptele și mierea, este la … Parlamentul European! Cei aleși trec prin
poarta sfântă a listei eligibile și ajung pe tărâmul fericirii, ușurați de
povara meritelor și a cinstei. Drumul este greu, căci mulți sunt nevoiți să se
târască prin zoile nerușinării, să tragă după ei bolovanul propriei inutilități
și să-și suporte impostura. Dar merită efortul, căci la Bruxelles păcatele sunt
șterse cu buretele complicității și răsplătite cu sume dumnezeiești. Un europarlamentar
câștigă lunar o avere: peste 7.500 de euro leafa netă, plus 4.800 pentru
cheltuieli ce nu trebuie justificate, plus 7.000 indemnizație totală de
prezență, care include și chiulul. Vin pe deasupra 338 de euro pe fiecare zi
petrecută la Bruxelles, toate deplasările acoperite și, cireașa de pe tort,
27.000 de euro pe lună pentru angajarea unor asistenți. De obicei, asistenții
sunt asistente gata de împerechere, consilierii sunt verișori sau cumnați,
recrutați pe criterii românești de parvenire, toți dispuși să înapoieze
binefăcătorului o parte din salariu. Serviciile medicale, de la transplant de
cord la ochelari de vedere, sunt decontate în orice țară europeană, atât pentru
europarlamentar, cât și, în anumite combinații, pentru membrii familiei lui. Atunci
cînd se termină mandatul, nu se sfârșesc și avantajele divine. Europarlamentarul
primește doi ani la rând câte 39.000 de euro pe an. După vârsta de 63 de ani
încasează o pensie complicat de calculat, dar nu mai mică de 25.000 de euro pe
an, care se cumulează cu alte pensii românești. Când numărul mandatelor crește,
toate aceste cifre cresc amețitor și le râd săracilor în nas. Cine sunt acești
preafericiți sinecuriști? Aproape nimeni nu știe, fiindcă aproape nimeni nu i-a
văzut și nu i-a auzit. Aproape nimeni nu a văzut campania pentru
europarlamentare. Eligibilii au mers pe burtă, au stat în umbră, s-au ghemuit
în cotloanele neatenției generale. S-au strecurat ca niște gândaci pe sub
mobilă, așteptând în întuneric să treacă luna de campanie și să se vadă
proiectați în paradis. Fără să răspundă la o întrebare, fără să dea cumva
socoteală, fără să explice cât de cât ce caută ei pe lista raiului terestru. Și
este de înțeles, căci puși în lumină, forțați să vorbească și să se descrie,
eligibilii noștri sunt, cu câteva excepții, niște loaze. Sunt oameni cu
palmares nul în politică, cu studii ridicole, uneori cumpărate, copiate,
plagiate. Inși fără darul vorbirii comprehensive, fără idei, fără elementara
engleză, dar cu apetitul chiulului, falsului și căpătuielii. Unii au ars gazul
de pomană un mandat, două sau chiar trei în Parlamentul European și merg acum
iar, cu altă lampă. Au ajuns acolo prin târguială de partid, prin combinații cu
Serviciile, luptând de la egal la egal cu prostia colegilor. Niciodată
demonstrând o valoare individuală sau cea mai mică voință de a lucra în folosul
României. Oameni ai nimicului politic și ai complexelor de inferioritate, o
mare parte din eligibili reprezintă ultima acțiune de sabotaj european reușită
de partide. Politica europeană a României, care a agonizat în vremea mandatelor
lui Băsescu și a murit în vremea mandatelor lui Johannis, este acum înmormântată
cu alai tăcut, însoțită de popi dedați preacurviei politice, purtând prapurii
tupeului și crucea de căpătâi a bunului-simț.
Notă: articolul este un … pamflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu