IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a douăsprezecea).

 

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a douăsprezecea)

56. Ce îl întinează cu adevărat pe om?

MATEI 15:1-20; MARCU 7:1-23; IOAN 7:1;

IISUS CONDAMNĂ TRADIŢIILE OMENEŞTI:

 În preajma Paştilor din anul 32, Iisus predică cu zel în Galileea. Apoi, foarte probabil că merge la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştilor, aşa cum prevede Legea lui Dumnezeu. Dar El este prudent, întrucât evreii caută să-L omoare (Ioan 7:1). După aceea se întoarce în Galileea. Iisus este probabil în Capernaum când fariseii şi scribii vin la El de la Ierusalim. Dar de ce fac această călătorie? Ei caută motive pentru a-L acuza pe Iisus de încălcarea unei legi sau a unui obicei religios. Ei îl întreabă: „De ce încalcă discipolii tăi tradiţia bătrânilor? De pildă, ei nu-şi spală mâinile înainte să mănânce” (Matei 15:2). Dumnezeu nu le-a cerut slujitorilor săi să respecte obiceiul „de a-şi spăla mâinile până la cot” (Marcu 7:3). Totuşi, fariseii consideră că o persoană este vinovată de o încălcare gravă a tradiţiei dacă nu face aceasta. Iisus nu le răspunde în mod direct fariseilor care îi aduc această acuzaţie, ci scoate în evidenţă cum încalcă ei în mod voit Legea lui Dumnezeu. „Dar voi de ce încălcaţi porunca lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre?”, îi întreabă El. „De pildă, Dumnezeu a zis: „Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta” şi: „Cine îşi insultă tatăl sau mama să plătească cu moartea”. Dar voi ziceţi: „Cine îi spune tatălui sau mamei lui: „Orice lucru pe care-l am şi cu care ţi-aş putea fi de folos este un dar dedicat lui Dumnezeu”, acela nu mai trebuie să-şi onoreze tatăl.”” (Matei 15:3-6; Exodul 20:12; 21:17). Fariseii susţin că banii, proprietăţile sau alte lucruri care sunt daruri dedicate lui Dumnezeu aparţin templului şi deci nu pot fi folosite în alt scop. Dar, în realitate, persoana în cauză încă deţine darul dedicat lui Dumnezeu. De exemplu, un fiu ar putea spune că banii săi sau proprietatea sa sunt „corban”, un dar dedicat lui Dumnezeu sau templului, ca şi cum templul ar avea acum drept prioritar asupra darului. Banii sau proprietatea sunt încă în posesia fiului, însă acesta pretinde că nu-i poate folosi pentru a-şi ajuta părinţii în vârstă şi nevoiaşi. Astfel se eschivează de la responsabilitatea de a-i îngriji (Marcu 7:11). Iisus este pe bună dreptate indignat că fariseii denaturează în acest fel Legea lui Dumnezeu şi spune: „Aţi anulat cuvântul lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre. Ipocriţilor, bine a profeţit Isaia despre voi când a zis: Poporul acesta mă onorează cu buzele, dar inima lor este departe de mine. În zadar mi se închină ei, fiindcă îi învaţă pe oameni doctrine care sunt porunci omeneşti”. Fariseii nu spun nimic când Iisus îi critică atât de aspru. De aceea, El cheamă mulţimea să se apropie şi spune: „Ascultaţi şi înţelegeţi: Nu ceea ce intră în gură îl întinează pe om, ci ceea ce iese din gură îl întinează pe om” (Matei 15:6-11; Isaia 29:13). Mai târziu, în timp ce se află într-o casă, discipolii îl întreabă pe Iisus: „Ştii că fariseii s-au poticnit când au auzit ce-ai spus?”. El le răspunde: „Orice plantă pe care n-a sădit-o Tatăl Meu ceresc va fi smulsă din rădăcină. Lăsaţi-i! Sunt nişte călăuze oarbe şi, dacă un orb călăuzeşte alt orb, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15:12-14). Iisus se arată surprins când Petru, vorbind în numele discipolilor, cere clarificări cu privire la ce anume îl întinează pe om. El spune: „Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură trece prin pântece şi se duce în hazna? Însă ce iese din gură vine din inimă şi aceasta îl întinează pe om. De pildă, din inimă ies gândurile rele, omorurile, adulterele, fornicaţiile, furturile, mărturiile mincinoase, blasfemiile. Acestea îl întinează pe om, dar a mânca având mâinile nespălate nu-l întinează pe om” (Matei 15:17-20). Iisus nu vrea să spună că normele de igienă obişnuite nu trebuie respectate, nici nu susţine că o persoană nu trebuie să se spele pe mâini înainte de a pregăti o mâncare sau de a lua masa. De fapt, El condamnă ipocrizia conducătorilor religioşi care încearcă să ignore legile drepte ale lui Dumnezeu înlocuindu-le cu tradiţii omeneşti. Realitatea este că faptele greşite provenite dintr-o inimă rea sunt cele care îl întinează pe om.

57. Iisus îi vindecă pe o fetiţă şi pe un bărbat surd:

MATEI 15:21-31; MARCU 7:24-37;

IISUS O VINDECĂ PE FIICA UNEI FEMEI FENICIENE; EL ÎL VINDECĂ PE UN BĂRBAT SURD ŞI MUT:

 După ce i-a condamnat pe farisei pentru că respectă tradiţii care servesc propriilor interese, Iisus pleacă împreună cu discipolii săi. El se îndreaptă spre Fenicia, mai exact spre regiunea Tirului şi a Sidonului, aflată la mulţi kilometri spre nord-vest. Iisus găseşte o casă unde să stea, dar nu vrea ca oamenii să afle că este aici. Însă nici în acest loc nu trece neobservat. O femeie de origine greacă, născută în această regiune îl găseşte pe Iisus şi începe să-L implore: „Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită rău de un demon” (Matei 15:22; Marcu 7:26). Atunci, discipolii îl roagă pe Iisus: „Trimite-o de aici, pentru că strigă întruna după noi”. El explică de ce nu i-a zis nimic: „N-am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”. Însă femeia nu renunţă uşor. Se apropie de Iisus şi cade la picioarele sale, implorându-l: „Doamne, ajută-mă!” (Matei 15:23-25). Probabil pentru a-i încerca credinţa, Iisus face aluzie la concepţiile negative ale evreilor despre oamenii de altă etnie: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei” (Matei 15:26). Spunând „căţei”, sau căţeluşi, Iisus dezvăluie afecţiunea pe care o are faţă de neevrei. Fără îndoială că şi expresia feţei şi tonul blând al vocii sale transmit acest sentiment. Femeia nu se simte jignită, ci, făcând şi ea referire la prejudecăţile evreilor, spune cu umilinţă: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Dându-şi seama de starea bună a inimii ei, Iisus spune: „O, femeie, mare îţi este credinţa! Să fie cum doreşti” (Matei 15:27, 28). Şi aşa se întâmplă. Fata ei, care nu este acolo, se însănătoşeşte. Când femeia se întoarce acasă, o găseşte pe fiica ei întinsă pe pat, complet vindecată. „Demonul ieşise.” (Marcu 7:30). După ce pleacă din regiunea Feniciei, Iisus şi discipolii săi traversează ţinutul îndreptându-se spre cursul superior al râului Iordan. Din câte se pare, ei trec Iordanul printr-un loc situat la nord de Marea Galileii şi merg în regiunea Decapole. Ajunşi aici, ei urcă pe un munte, dar mulţimile îi găsesc. Oamenii aduc la Iisus ologi, ciungi, orbi şi muţi pe care îi pun la picioarele Sale, iar El îi vindecă. Oamenii rămân uimiţi şi îl glorifică pe Dumnezeul lui Israel. Iisus îi acordă o atenţie deosebită unui bărbat surd şi cu un defect de vorbire. Ne putem imagina cum trebuie să se simtă omul în mijlocul unei mulţimi. Observând, poate, că bărbatul nu este în largul lui, Iisus îl ia deoparte din mulţime. Când sunt doar ei, Iisus îi dă de înţeles ce urmează să facă pentru el. Îşi pune degetele în urechile omului şi, după ce scuipă, îi atinge limba. Apoi, ridicându-şi privirea spre cer, Iisus foloseşte o expresie semitică însemnând „Deschide-te!”. Atunci, bărbatul începe să audă şi să vorbească normal. Iisus nu vrea ca oamenii să afle despre acest miracol de la alţii, ci doreşte ca ei să creadă în El pe baza a ceea ce văd şi aud ei înşişi (Marcu 7:32-36). Puterea lui Iisus de a face astfel de vindecări produce o impresie deosebită asupra celor care sunt de faţă. Ei sunt „uluiţi peste măsură” şi spun: „Toate le-a făcut bine. El îi face pe surzi să audă şi pe muţi să vorbească” (Marcu 7:37).

58. Înmulţeşte pâinile şi avertizează cu privire la plămădeala fariseilor:

MATEI 15:32-16:12; MARCU 8:1-21;

IISUS HRĂNEŞTE 4 000 DE BĂRBAŢI; EL ÎI AVERTIZEAZĂ PE DISCIPOLI CU PRIVIRE LA PLĂMĂDEALA FARISEILOR:

 Mari mulţimi s-au adunat la Iisus în regiunea Decapole, situată pe partea estică a Mării Galileii. Oamenii au venit să-L asculte şi să fie vindecaţi, aducând cu ei coşuri mari cu alimente. Însă, după un timp, Iisus le spune discipolilor săi: „Mi-e milă de mulţimea aceasta, pentru că de trei zile stau lângă Mine şi n-au ce mânca. Dacă îi trimit acasă nemâncaţi, vor cădea pe drum. Şi unii dintre ei vin de departe”. Discipolii întreabă: „De unde ar putea cineva aici, într-un loc pustiu, să-i sature cu pâine pe oamenii aceştia?” (Marcu 8:2-4). Isus îi întreabă: „Câte pâini aveţi?”. „Şapte. Şi câţiva peştişori”, răspund ei (Matei 15:34). Apoi, Iisus le zice oamenilor să se întindă pe pământ. Ia pâinile şi peştii, îi aduce mulţumiri lui Dumnezeu şi li le dă discipolilor, iar aceştia le împart mulţimilor. În mod uimitor, toţi cei aproximativ 4 000 de bărbaţi, precum şi femei şi copii au mâncat pe săturate. În plus, s-au strâns şapte coşuri mari cu bucăţile rămase. După ce le dă drumul mulţimilor, isus, împreună cu discipolii, se urcă în barcă şi se îndreaptă spre Magadan, care se află pe ţărmul vestic al Mării Galileii. Aici, fariseii şi câţiva din secta saducheilor vor să-l pună pe Iisus la încercare, cerându-i să le arate un semn din cer. Dându-şi seama care le sunt intenţiile, Iisus le răspunde: „Când se lasă seara, obişnuiţi să ziceţi: Va fi vreme frumoasă, fiindcă cerul este roşu ca focul, iar dimineaţa: Astăzi va fi vreme ploioasă, de iarnă, fiindcă cerul este roşu ca focul, dar mohorât. Înfăţişarea cerului ştiţi s-o interpretaţi, dar semnele timpurilor nu sunteţi în stare să le interpretaţi” (Matei 16:2, 3). Apoi, Iisus le spune fariseilor şi saducheilor că nu li se va arăta niciun semn, în afară de semnul lui Iona. Iisus şi discipolii săi se urcă într-o barcă şi se duc spre Betsaida, pe malul nord-estic al mării. În timpul călătoriei, discipolii îşi dau seama că au uitat să ia pâine şi că nu au decât una. Având în minte întâlnirea sa cu fariseii şi cu saducheii, care sunt susţinători ai lui Irod, Iisus îi avertizează pe discipoli: „Deschideţi ochii, feriţi-vă de plămădeala fariseilor şi de plămădeala lui Irod!”. Discipolii cred că Iisus se referă la faptul că au uitat să ia pâine când aminteşte despre plămădeală. Observând că au înţeles greşit, Iisus spune: „De ce vorbiţi că n-aveţi pâine?” (Marcu 8:15-17). Cu puţin timp în urmă, Iisus a hrănit mii de oameni. Prin urmare, discipolii ar trebui să ştie că El nu este îngrijorat deoarece nu au pâine. Iisus îi întreabă: „Nu vă aduceţi aminte? Când am frânt cele cinci pâini pentru cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu bucăţi aţi strâns?”. „Douăsprezece”, răspund ei. Iisus continuă: „Când le-am frânt pe cele şapte pentru cei patru mii de bărbaţi, câte coşuri mari pline cu bucăţi aţi strâns?”. „Şapte”, spun ei (Marcu 8:18-20). Atunci, Iisus îi întreabă: „Cum de nu pricepeţi că nu vă vorbeam despre pâine?”. Apoi adaugă: „Păziţi-vă însă de plămădeala fariseilor şi a saducheilor” (Matei 16:11). În sfârşit, discipolii înţeleg ce vrea Iisus să scoată în evidenţă. Plămădeala se foloseşte la fermentarea aluatului, făcându-l să dospească. Cuvântul „plămădeală” folosit de Iisus aici simbolizează corupţia. El îi avertizează pe discipolii săi să fie atenţi la „învăţătura fariseilor şi a saducheilor”, care are un efect corupător (Matei 16:12).

59. Cine este Fiul omului?

MATEI 16:13-27; MARCU 8:22-38; LUCA 9:18-26;

IISUS VINDECĂ UN ORB; PETRU VA PRIMI CHEILE ÎMPĂRĂȚIEI CERURILOR; IISUS PREZICE CĂ VA MURI ŞI VA ÎNVIA:

 IIsus şi discipolii săi ajung la Betsaida. Oamenii îi aduc lui Iisus un orb şi-l imploră să-l atingă pentru a-l vindeca. Luându-l pe om de mână, Iisus îl scoate afară din sat. După ce scuipă pe ochii lui, îl întreabă: „Vezi ceva?”. Acesta îi răspunde: „Văd nişte oameni, pentru că zăresc ceva ca nişte copaci care umblă” (Marcu 8:23, 24). Iisus îşi pune mâinile pe ochii omului, iar acesta îşi recapătă vederea. Apoi, îl trimite acasă pe om, care acum vede clar, spunându-i să nu intre în sat. După aceea, Iisus şi discipolii săi călătoresc spre nord, spre zona Cezareii lui Filip. Până acolo trebuie să urce aproximativ 40 de kilometri. Oraşul se află la o altitudine de 350 de metri, iar la nord-est se pot vedea culmile înzăpezite ale muntelui Hermon. Călătoria durează vreo două zile. La un moment dat în timpul călătoriei, Iisus se retrage pentru a se ruga. Mai sunt doar nouă, zece luni până la moartea sa, iar Iisus este îngrijorat pentru discipolii săi. Mulţi dintre ei tocmai l-au părăsit, iar alţii sunt, se pare, confuzi sau dezamăgiţi. Poate că ei se întreabă de ce a fugit Iisus când oamenii au vrut să-l facă rege sau de ce nu le-a arătat un semn pentru a dovedi clar cine este El. Când discipolii vin în locul unde se roagă Iisus, El îi întreabă: „Cine spun oamenii că este Fiul omului?”. „Unii spun Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; iar alţii, Ieremia sau unul dintre profeţi”, răspund ei. Da, oamenii cred că Iisus chiar ar putea fi unul dintre aceşti bărbaţi readus la viaţă. Pentru a afla ce cred discipolii, Iisus îi întreabă: „Dar voi cine spuneţi că sunt?”. Fără să ezite, Petru răspunde: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16:13-16). Iisus spune că Petru poate fi fericit pentru că Dumnezeu i-a dezvăluit lucrul acesta. Apoi adaugă: „Tu eşti Petru şi pe această stâncă îmi voi zidi Biserica, iar porţile Iadului n-o vor birui”. Iisus vrea să spună că El însuşi va zidi Biserica şi că nici Iadul nu-i va ţine captivi pe membrii ei dacă se vor dovedi fideli pe pământ. El îi promite lui Petru: „Eu îţi voi da cheile Împărăției Cerurilor” (Matei 16:18, 19). Iisus nu-i acordă lui Petru locul întâi printre ceilalţi apostoli, nici nu susţine că el este temelia Bisericii. Iisus Însuşi este temelia pe care va fi zidită Biserica Sa (1 Corinteni 3:11; Efeseni 2:20). Totuşi, Petru va primi trei chei. El va avea privilegiul să deschidă, ca să spunem aşa, calea spre Împărăția Cerurilor unor grupuri de oameni. Petru va folosi prima cheie la Penticosta/Cincizecimea din anul 33, când le va arăta evreilor şi prozeliţilor penitenţi ce trebuie să facă pentru a fi salvaţi. Pe a doua o va folosi pentru a le da posibilitatea samaritenilor să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Apoi, în 36, Petru va folosi a treia cheie, dându-le această posibilitate şi oamenilor din neamuri, primii fiind Corneliu, rudele şi prietenii săi apropiaţi (Faptele 2:37, 38; 8:14-17; 10:44-48). În continuare, Iisus prezice că, în curând, va suferi şi va muri la Ierusalim. Când aud aceasta, apostolii săi sunt tulburaţi. Neînţelegând că Iisus va fi înviat, Petru îl ia deoparte şi îl mustră: „Fii bun cu tine însuţi, Doamne! Nu vei avea deloc soarta aceasta”. Dar Iisus se întoarce cu spatele şi-i răspunde: „Înapoia Mea, Satan! Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine, fiindcă n-ai gândurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor” (Matei 16:22, 23). Apoi, Iisus îi cheamă şi pe alţii alături de apostoli şi le spune că nu va fi uşor ca o persoană să fie continuator al său: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se renege/lepede pe sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze neîncetat. Fiindcă cine vrea să-şi salveze sufletul îl va pierde, dar cine îşi pierde sufletul pentru Mine şi pentru vestea bună îl va salva” (Marcu 8:34, 35). Într-adevăr, pentru a fi demni de a primi aprobarea lui Iisus, continuatorii săi trebuie să dea dovadă de curaj şi de spirit de sacrificiu. Iisus declară: „Oricui îi este ruşine cu Mine şi cu cuvintele Mele în această generaţie adulteră şi păcătoasă, şi Fiului omului îi va fi ruşine cu el când va sosi în gloria Tatălui Său cu îngerii sfinţi” (Marcu 8:38). Da, când va sosi în acest fel la cea de-a doua Sa venire, Iisus „îi va răsplăti fiecăruia după purtarea lui” (Matei 16:27).

60. Schimbarea la față, o viziune a gloriei/slavei lui Hristos:

MATEI 16:28-17:13; MARCU 9:1-13; LUCA 9:27-36;

VIZIUNEA SCHIMBĂRII LA FAȚĂ; APOSTOLII AUD VOCEA LUI DUMNEZEU-TATĂL:

 În timp ce le predă oamenilor din zona Cezareii lui Filip, oraş aflat la aproximativ 25 de kilometri de muntele Hermon, IIsus le zice apostolilor ceva ce îi surprinde: „Adevărat vă spun că unii dintre cei ce stau aici nu vor gusta nicidecum moartea până nu-L vor vedea mai întâi pe Fiul omului venind în Împărăția Sa” (Matei 16:28). Cu siguranţă că discipolii se întreabă ce vrea să spună Iisus. După aproximativ o săptămână, Iisus îi ia cu El pe trei dintre apostolii săi - pe Petru, Iacov şi Ioan - şi îi duce pe un munte înalt. Este posibil să fie noapte, întrucât celor trei bărbaţi le este somn. În timp ce se roagă, Iisus este transfigurat/schimbat la față înaintea lor. Apostolii îi văd faţa strălucind ca soarele şi veşmintele devenind de un alb sclipitor, strălucitoare ca lumina. Apoi apar doi bărbaţi despre care Biblia spune că sunt Moise şi Ilie. Ei încep să vorbească cu Iisus despre „plecarea Sa, care trebuie să aibă loc la Ierusalim” (Luca 9:30, 31). Plecarea lui Iisus se referă, evident, la moartea şi învierea Sa, despre care a vorbit cu puţin timp în urmă (Matei 16:21). Această conversaţie dovedeşte că moartea umilitoare a lui Iisus nu este ceva ce trebuie evitat, după cum a susţinut Petru. Fiind acum complet treji, cei trei apostoli se uită la ce se întâmplă şi ascultă uluiţi. Petru vrea să se implice în ceea ce vede. El spune: „Rabi, este bine că suntem aici. Să ridicăm trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie” (Marcu 9:5). Nu ştim de ce propune Petru să ridice corturi pentru cei trei. Poate pentru că el credea sincer că Moise și Ilie se vor alătura la Iisus în misiunea sa, abandonând pentru un timp Împărăția Cerurilor sau locul din Cer unde se aflau - neputându-se afla în Rai, pentru că acesta urma să fie redeschis după moartea lui Iisus. În timp ce Petru vorbeşte, un nor luminos îi acoperă şi din el se aude un glas care zice: „Acesta este Fiul Meu, cel preiubit, în care-Mi găsesc  plăcerea! De El să ascultaţi!”. Auzind vocea lui Dumnezeu-Tatăl, apostolii se înspăimântă şi cad cu faţa la pământ. Dar Iisus le spune: „Ridicaţi-vă! Nu vă temeţi!” (Matei 17:5-7). Când se ridică, cei trei apostoli îl văd doar pe Iisus. După ce se face ziuă şi coboară de pe munte, Iisus le porunceşte: „Să nu spuneţi nimănui despre ce-ați văzut, până când Fiul omului nu va fi înviat din morţi” (Matei 17:9). Întrucât l-au văzut pe Ilie, apostolii îl întreabă pe Iisus: „De ce spun scribii că mai întâi trebuie să vină Ilie?”. „Ilie a şi venit şi nu l-au recunoscut”, răspunde El (Matei 17:10-12). Iisus vorbeşte despre Ioan Botezătorul, care a îndeplinit un rol asemănător cu al lui Ilie. Ilie a pregătit calea pentru Elisei, iar Ioan, pentru Iisus. Cât de încurajatoare a fost Schimbarea la față pentru apostolic! Astfel, discipolii l-au văzut „pe Fiul omului venind în Împărăția Sa”, aşa cum le-a promis El (Matei 16:28). Cu ocazia Schimbării la Față , ei au fost „martori ai măreţiei Sale divine”. Deşi fariseii au cerut un semn care să arate că Iisus avea să fie Împăratul ales de Dumnezeu, El n-a vrut să le dea niciunul. Dar discipolilor apropiaţi ai lui Iisus li s-a permis să vadă Transfigurarea Sa/Schimbarea la față, care confirmă profeţiile referitoare la Împărăție. De aceea, Petru a putut scrie mai târziu: „Noi avem cuvântul profetic făcut mai sigur” (2 Petru 1:16-19).