CE
URMEAZĂ DUPĂ KURSK? - NU SE PREA ȘTIE!
Un articol din aprilie anul acesta, apărut
în Foreign Affairs, dezvoltă pe larg tema tratativelor de pace de la începutul
anului 2022, atunci când era cât pe-aci să se ajungă la un acord între Kiev și
Moscova, în ciuda realității aprige în care aveau loc. Sunt detaliate multe din
culisele negocierilor dar principala idee este că, dincolo de aparențe, cei
doi, Volodimir și Vladimir, Zelenski și Putin, au fost aproape de un acord și
ar putea găsi oricând resursele de negociere, probabil și într-un context cât
de cât favorabil, ca să revină la o discuție despre încheierea războiului. Nu
va fi ușor, o spuneau chiar cei doi autori, Samuel
Charap și Sergey Radchenko: „După ultimii doi ani de carnagiu,
toate acestea pot fi un episod peste care trebuie să trecem. Dar este un
memento că Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în considerare compromisuri
extraordinare pentru a pune capăt războiului. Așadar, dacă și când Kievul și
Moscova se vor întoarce la masa negocierilor, o vor găsi plină de idei care
s-ar putea dovedi utile în construirea unei păci durabile.” Era mult optimism
în aprilie pentru revenirea la discuțiile despre pace, dar, între timp,
surprize, surprize, a apărut un cap de pod ucrainian în regiunea rusă Kursk. Atunci
când trupele ruse erau la porțile Kievului s-a putut negocia, dar acum, când
frontul se află în estul și sudul Ucrainei, respectiv în vestul Rusiei,
discuțiile par imposibile. „Cei doi ani de carnagiu” nu au adus mai
aproape nevoia de negociere, iar operațiunea ucrainiană din nord-estul țării
pare a fi executată tocmai ca să îndepărteze o soluție diplomatică a
conflictului.” A sperat partea ucrainiană că o operațiune militară care
sfidează realitatea convențională a câmpului de luptă poate fi o soluție la
actualul conflict? Nu este exclus, dacă se adaugă și niște presiuni externe
pentru o nouă ofensivă ca să ajute niște cetățeni cu nevoi electorale, dar și o
dorință vie de revanșă după eșecul ofensivei din vara anului 2023. Mai era și
nevoia de a demonstra că încă există vigoare pe frontul de est, nu este toată
îngropată în tranșeele din Donbas, un fel de „aici sunt banii dumneavoastră”,
până la urmă trebuie să vadă și partenerii cât de bine funcționează tehnica
atunci când este pusă în mișcare pe direcția potrivită și mânuită profesionist.
Un ofițer ucrainean de rang înalt, desigur anonim și în rezervă, face o trecere în revistă, pentru publicația
americană „War Zone”, a câtorva din
lecțiile învățate după ofensiva eșuată din vara trecută, utile acum la
realizarea „planului de invazie” a regiunii ruse Kursk. În primul rând,
secretul operațiunii, elementele acesteia, forțe, obiective etc. rămânând un
mister chiar și câteva zile după declanșarea acesteia. Planificarea și
executarea s-au făcut fără ca informațiile să „transpire” public, așa
cum a fost cazul ofensivei din Zaporojie. Nu s-a discutat public despre
direcții de ofensivă, despre termene, despre aliniamente, nu au fost, ca anul
trecut, amânări ale declanșării operației, nu a fost o așteptare plină de
tensiune a participanților la misiune, cei care, altfel, știau cu luni înainte
ce va urma, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Ofensiva a avut loc, pur
și simplu. Locul și momentul atacului au rămas secrete, nu ca în iunie 2023,
când rușii știau cu aproximație de sute de metri unde să-și construiască
fortificațiile. A doua lecție s-a referit la asamblarea forțelor pentru
operație, mult mai puține decât acum un an dar mai mobile, cu o logistică
adaptată pentru transfer rapid și la distanță de echipamente și muniție. Nu au
mai fost resursele de anul trecut, dar s-a calculat ca la un conflict
asimetric, obiectivul operației a urmărit specularea spațiilor neacoperite din
apărarea rusă, maximizând astfel numărul mai redus de trupe avut la dispoziție.
A fost și o altă lecție, adaptarea obiectivelor în funcție de situația din teren,
pentru a crea cât mai mult disconfort strategic și politic Rusiei. Iar
interlocutorul „War Zone” enumeră patru astfel de obiective, unele destul de
ambițioase pentru o operație care, conform acestuia, implică acum aproximativ
10.000 de militari ucraineni („nu, nu este vorba de un raid. Este o operație
bine planificată și coordonată”, subliniază acesta):
1. „reducerea presiunii
trupelor ruse asupra Ucrainei și perturbarea ritmului operațional ofensiv al
Rusiei în estul și sudul Ucrainei” (majoritatea analiștilor afirmă că nu
s-a întâmplat, ofensiva „pas cu pas” a rușilor continuă în același
ritm, - n.n. B.M.);
2. „crearea unor condiții
de negociere mai favorabile când va veni momentul, bazate pe forță”. Ucraina „va
lua pământ în schimbul teritoriilor ucrainiene ocupate temporar de Rusia” (efect
contrar, negocierile nu mai sunt la ordinea zilei, - n.n. B.M.);
3. „demonstrarea
vulnerabilității strategice și operaționale a Rusiei în sfera securității și
apărării, inclusiv privind pregătirea de luptă la nivel scăzut a trupelor
formate din soldați recrutați, problemele uriașe în securitatea frontierei,
conducerea politico-militară ineficientă, inclusiv rolul lui Putin în ea” (parțial
realizat, cel puțin la nivelul percepției occidentale, - n.n. B.M.);
4. subminarea Rusiei prin
crearea „instabilității politice și economice. Numărul mare de persoane
strămutate intern i-ar putea ajuta pe rușii obișnuiți să înțeleagă centrul de
greutate al problemelor lor” (într-o expresie în engleză, e „wishful
thinking”, și în acest caz rezultatul ar putea fi, mai curând, invers, - n.n.
B.M.).
În concluzie, ne spune ofițerul ucrainian,
operația din regiunea Kursk este mai mult decât despre ocuparea unui teritoriu.
E o analiză militar patriotică, dar care relevă cel puțin o parte din ambițioasele
așteptări ale celor care au planificat această operație ofensivă a Ucrainei,
poate singura pe care Kievul o mai poate executa în acest an. Chiar
și autorul american al articolului pune, însă, un semn de întrebare
privind reușita finală a acesteia: „Ucraina a pariat mult pe invazia sa
din Kursk. Timpul va spune dacă a meritat sau dacă aceasta se dovedește a fi o
risipă nefericită de resurse într-o perioadă în care forțele ucrainiene sunt
foarte slabe. Până acum, pare că riscul asumat a meritat”. Când scrii cu
privirea la hartă nu se poate să nu observi că optimismul ucrainian are o
corespondență directă în modul în care arată la acest moment capul de pod din
regiunea Kursk. Dar războiul este o activitate de durată și ceea ce contează în
final este reziliența părților, cine rămâne în picioare la gongul final. Între
timp, se mai pot pune câteva întrebări:
- a fost cu adevărat
operațiunea din regiunea Kursk o surpriză pentru ruși? Rapoarte ale
ministerului rus al apărării anterioare datei de 6 august prezintă, având și
suport video, dislocări către graniță ale forțelor ucrainiene, deci e greu de
crezut că forțele ruse nu ar fi știut că se pregătește ceva;
- care e raportul
pierderilor în morți, răniți și prizonieri? Suntem în faza în care tot ce
se transmite are ca scop ascunderea pierderilor proprii și exagerarea celor ale
inamicului. Dar când nu ai artilerie la nivelul acestuia, când nu ai aviație
(știu, F-16, ați auzit ceva?...), când deplasările se fac sub supravegherea
permanentă a dronelor, când capul tău de pod are deja forma unei „pungi strategice”,
în jurul căreia încep să se concentreze forțele ruse, e greu de crezut că
finalul va fi cel sperat de Kiev;
- ce se întâmplă cu
adevărat în teren? Harta umple rapid cu culoare teritoriul destul de vast
ocupat dar în realitate este vorba de localități de dimensiuni mici, Sudja, cea
mai importantă, fiind un fel de comună promovată oraș pentru că în apropiere se
află o stație de distribuție a gazelor naturale de pe principala magistrală
care asigură energetic Europa Centrală. Acum un secol Sudja avea mai mulți
locuitori, 7000, decât în prezent, 6000. Scurte capturi video prezintă o
imagine idilică a înaintării, puține case distruse, civili care nu par prea
deranjați de prezența forțelor ucrainiene, parcă nu ar fi război ci un
exercițiu de rutină;
- a fost centrala nucleară de
la Kurchatov (Kursk CNE) principalul obiectiv al operațiunii? Dacă da,
situația seamănă cu cea din 2023, când obiectivul ofensivei era Marea Azov, dar
ofensiva s-a oprit la 10% din distanța până acolo. Acum s-a ajuns la 30%,
totuși ...;
- de unde și până unde
acest accent pe capturarea de prizonieri? Președintele Zelenski a făcut
mai multe referiri la faptul că ucrainienii au reușit suplimentarea „fondului
de schimb”, prin capturarea unui număr mare de recruți ruși, dar există deja
materiale video care arată că și rușii ar fi făcut achiziții pentru „fondul”
propriu. Conform declarațiilor unor oficiali ruși, necontestate de Ucraina,
raportul general al prizonierilor este undeva de 5 la 1 pentru partea rusă, e
greu de crezut că se poate modifica rapid. Să fie vorba de un interes special
pentru executarea unui schimb în perioada următoare?
- care e rațiunea
distrugerii podurilor peste râul Seim? Avem de ales între o operație de
ocupare de către forțele ucrainiene a regiunii vestice față de actualul cap de
pod și o operație preventivă de blocare a unei eventuale ofensive ruse în
direcția orașului Sumî, capitala regiunii ucrainiene, vecină cu regiunea rusă
Kursk. Ofensivă la ofensivă trage. Pentru răspuns nu trebuie decât să așteptăm.
Mai e și o întrebare la care rușii zic că au deja răspunsul, treaba lor, nu-i
întreabă nimeni, - dacă ucrainienii au intrat pe teritoriul regiunii Kursk, așa,
fără să se consulte cu nimeni? Răspunsul e tot o întrebare (principală), a
fostului consilier media al președintelui Zelenski, în prezent undeva peste
ocean, unicul și inegalabilul Olexi
Arestovici: - Ce urmează?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu