ALEGERILE DIN PERIOADA INTERBELICĂ.

ALEGERILE DIN PERIOADA INTERBELICĂ

         În intervalul 1919-1937 au fost organizate de zece ori alegeri parla­men­tare şi de trei ori alegeri comunale şi judeţene.

      Alegerile parlamentare din noiembrie 1919. Prima consultare a corpului electoral organizată în baza votului universal pentru bărbaţi s-a des­făşurat în zilele de 2 noiembrie la Cameră, 7 noiembrie la Senat şi 9 noiem­brie 1919 la Colegiile universitare. Sarcina organizării primului scrutin electoral de după război a revenit guvernului condus de generalul Arthur Văitoianu. Până la stabilirea definitivă a alegerilor în luna octom­brie/noiembrie 1919, acestea au fost amânate de 6 ori. Astfel, campania elec­torală a durat aproximativ 10 luni, fiind cea mai lungă din perioada inter­belică. Grupările şi partidele politice au avut răgazul necesar atât pen­tru individualizarea propriilor acţiuni, cât şi pentru iniţierea a numeroase tratative şi colaborări electorale care vor caracteriza, de altfel, întreaga perioadă de pregătire a alegerilor.

        Alegerile parlamentare din mai 1920. Organizarea noilor alegeri a revenit guvernului condus de generalul Alexandru Averescu, preşedintele Partidului Poporului. Acesta, prin decret regal, a fixat data alegerilor par­la­mentare în zilele de 25, 26 şi 27 mai pentru Adunarea Deputaţilor şi în 30 şi 31 mai pentru Senat. În perioada premergătoare alegerilor Partidul Popo­rului a reuşit să atragă în rândurile sale o grupare din P.N.R. (în frunte cu Octavian Goga, Ioan Suciu, Petru Groza) şi una din Partidul Democrat al Unirii din Bucovina (condusă de Dori Popovici). De asemenea, guvernul a realizat un cartel electoral cu Partidul Conservator Democrat şi cu Gruparea germanilor din România.

       Între forţele politice din opoziţie au avut loc negocieri în vederea creării unei coaliţii capabilă să înfrunte Partidul Poporului. Astfel, se naşte Federaţia Democraţiei Naţionale compusă din Partidul Ţărănesc și Partidul Naţional-Democrat. P.N.R. va depune liste electorale separate în circumscripţiile din Transilvania. De asemenea, P.N.L. va candida singur, acesta traversând încă o criză de organizare. După ce la primele alegeri parlamentare postbelice socialiştii nu au participat, Consiliul General al Partidului Socialist, în şedinţa sa din 11-12 aprilie 1920, a hotărât participarea la alegeri. Rezultatele alegerilor la Adunarea Deputaţilor au fost următoarele:Partidul Poporului - 206 mandate; P.N.R. - 27 mandate; P. Ţ. Mihalache - 25 man­date; P. Ţ. Inculeţ - 23 mandate; P. Socialist - 20 mandate; P. Con­ser­vator Democrat - 10 mandate; Gruparea germanilor - 10 mandate etc.. Alegerile au confirmat victoria Partidului Poporului. Succesul era firesc, deoarece Alexandru Averescu se bucura de o popularitate reală în acel moment. Liberalii au continuat să traverseze încă criza intervenită după război.

       Alegerile parlamentare din februarie-martie 1922. La 19 ianua­rie 1922 s-a constituit un cabinet prezidat de Ion I. C. Brătianu, preşe­din­tele P.N.L. Acesta va anunţa o nouă consultare a corpului electoral pentru zilele de 1-2 martie pentru Senat, respectiv 5-7 martie 1922 pentru Adunarea Deputaţilor. În Transilvania, alegerile pentru Cameră au fost programate în zilele de 6-7 martie 1922, în timp ce alegerile pentru Senat au fost stabilite în zilele de 9-10 martie. Fixarea datelor de desfăşurare a alegerilor nu era întâmplătoare. Au fost programate mai întâi alegerile pen­tru Senat unde nu exista o reprezentare proporţională ci majoritate simplă. Liberalii mizau pe un succes la Senat, în scopul ridicării moralului şi pentru a folosi rezultatele favorabile în propaganda pentru alegerea deputaţilor, unde lupta era mult mai dificilă. De asemenea, decalarea datelor pentru Vechiul Regat şi Tran­sil­vania avea un scop bine determinat. În provincia intracarpatică P.N.L. deţinea un aparat electoral puţin numeros şi pregătit deoarece organizaţiile sale erau noi. Aici, liberalii trebuiau să dispună de cadre de nădejde, cu experienţă electorală. Asemenea cadre urmau să sosească de peste munţi, după ce îşi încheiau misiunea în Vechiul Regat.

Rezultatele alegrilor parlamentare din martie 1922 au adus victoria P.N.L. care a obţinut 60,3 % din mandate pentru Adunarea Deputaţilor, adică 222 mandate, la care se adaugă cele obţinute de partidele cartelate  - 15 mandate ale Partidului Democrat al Unirii, 22 mandate ale Partidului Ţărănesc - Ion Inculeţ şi 7 mandate ale germanilor. Opoziţia a obţinut ur­mă­­­toarele rezultate: Partidul Ţărănesc - 40 mandate, P.N.R. - 26 man­date, Partidul Poporului - 13 mandate, Partidul Naţionalist-Democrat - 5 man­date, Uniunea Maghiară - 3 mandate şi Partidul Conservator Democrat - 3 man­­da­te. Conservatorii-progresişti nu au reuşit să obţină nici un mandat la Cameră sau Senat şi prin aceasta ei au ieşit practic de pe arena luptei politice.

Alegerile comunale şi judeţene din februarie 1926. Alegerile locale din februarie 1926 erau primele de acest fel organizate în România în baza votului universal şi aveau rolul de a desemna, după aproape 12 ani, conducerile administrative ale tuturor comunelor urbane şi rurale, înlocuindu-se astfel comisiile interimare în funcţie. Amânându-le în mai multe rânduri, guvernul I. I. C. Brătianu a creat impresia că va lăsa orga­ni­zarea lor în sarcina viitorului guvern. Însă, în septembrie 1925, liberalii anunţau că vor prezida şi alegerile comunale şi judeţene. Intenţia lor era, pe de o parte de a se reabilita în faţa electoratului şi de a obţine dreptul de prelungire a guvernării, iar pe de altă parte de a forma cel mai important colegiu pentru alegerile senatoriale folosindu-se de prevederile constitu­ţio­nale şi ale legii administrative conform cărora noile consilii comunale şi judeţene aveau dreptul de a trimite 75 de senatori în Parlament.

Fixarea alegerilor comunale şi judeţene pentru zilele de 18-20 fe­bru­a­rie 1926 şi convocarea corpului electoral a constituit o surpriză pen­tru forţele politice din opoziţie, acestea interpretând-o ca pe o încercare a P.N.L. de a se crampona de putere şi de a-şi crea, prin instalarea în fruntea comunelor rurale şi oraşelor a protejaţilor lor, condiţii privilegiate la alege­rile parlamentare viitoare.

În campania electorală, alături de P.N.L., s-au implicat toate forma­ţiunile politice puternice: Partidul Naţional, Partidul Ţărănesc, Partidul Poporului. Alături de acestea s-au înscris în disputa electorală şi formaţiuni politice cu o influenţă mai restrânsă: socialiştii strânşi în Federaţia Parti­de­lor Socialiste din România şi Blocul Democraţiei Muncitoreşti-Ţărăneşti (organizaţie politică legală a comuniştilor), precum şi cele ale minorităţilor etnice: Partidul Maghiar şi Uniunea Germanilor din România.

Consiliile comunale, municipale şi judeţene alese în februarie 1926 nu şi-au exercitat, în cea mai mare parte a lor, mandatul legal. Chiar în aprilie 1926, o dată cu venirea Partidului Poporului la putere, vom asista la primele dizolvări. Practic, toate guvernele care s-au perindat la guvernare după 1926, vor aplica această măsură, preferând să înlocuiască consiliile alese prin vot universal, cu comisii interimare numite, mult mai uşor de controlat şi manipulat.

Alegerile parlamentare din mai 1926. Au fost primele alegeri legis­la­tive în care cetăţenii României votau pe baza aceleiaşi legi electorale adoptată în martie 1926. Cu organizarea noilor alegeri a fost însărcinat gene­ra­lul Alexandru Averescu, preşedintele Partidului Poporului. Acesta a fixat data scrutinului în 25 mai pentru Adunarea Deputaţilor şi în 28 mai pentru Senat.

Partidul Poporului, cartelat cu maghiarii şi germanii va obţine 52,09 % din totalul voturilor valabil exprimate şi, prin aplicarea primei electorale, va întruni 75,4 % din mandatele de la Cameră (292 mandate). Blocul naţional-ţărănesc a obţinut 27,73 % din totalul voturilor şi 69 mandate de deputat. Partidul Naţional Liberal, cu toate că s-a bucurat de o anumită bună­voinţă a guvernului a întrunit doar 7,34 % din voturi şi 16 mandate de deputat. L.A.N.C. va obţine 4,76 % din totalul voturilor şi 10 mandate de deputaţi.

Alegerile parlamentare din iulie 1927. Au fost organizate de către gu­vernul liberal condus de I. I. C. Brătianu în condiţiile în care situaţia politică din România s-a complicat considerabil. Agravarea bolii regelui Ferdinand readucea pe primul plan al vieţii politice problema crizei dinastice.  În urma alegrilor parlamentare din 7 iulie 1927 s-au înregistrat următoarele rezultate: P. N.L. - 61,69 % din totalul voturilor şi 318 mandate de deputat; P.N.Ţ. 22,09 % din voturi şi 54 mandate de deputat; Blocul Maghiar - German - 6,28 % din totalul voturilor şi 15 mandate de deputat. Celelalte formaţiuni politice nu au întrunit pragul electoral de 2 % pentru a putea participa la distribuirea mandatelor.

Alegerile parlamentare din decembrie 1928. După o campanie opoziţionistă de o intensitate şi o amploare fără precedent în analele vieţii politice din România, Partidul Naţional Ţărănesc a ajuns la putere în ziua de 10 noiembrie 1928. După dizolvarea Parlamentului, guvernul condus de Iuliu Maniu anunţa organizarea de noi alegeri la 12 decembrie pentru Adunarea Deputaţilor şi la 15-19 decembrie pentru Senat, adică în cel mai scurt termen îngăduit de legea electorală. Victoria guvernului în alegeri a fost categorică, acesta obţinând 77,76 % din totalul voturilor valabil exprimate şi respectiv 348 de mandate în Camera Deputaţilor. Cifra include şi mandatele formaţiunilor politice car­telate cu P.N.Ţ. Acest procent de voturi obţinut de guvern în alegeri repre­zenta recordul atins de un partid politic de la introducerea votului universal şi chiar în întreaga perioadă a regimului parlamentar interbelic. Pe locul al doilea se aflau liberalii cu 6,55 % din voturi, reprezentând 13 man­date de deputat.

Alegerile comunale şi judeţene din februarie-martie 1930. Manda­tul primelor consilii comunale postbelice alese în februarie 1926 se apropia de sfârşit în primăvara anului 1930. Dar necesitatea reînnoirii organelor de conducere locale se impunea nu numai din cerinţe de drept, ci şi din starea lor de fapt. Configuraţia lor iniţială, cea dată de corpul electoral, a suferit substanţiale modificări în intervalul celor patru ani. Sub diferite pretexte, din motive electorale, guvernele care s-au perindat la conducerea ţării au înlocuit multe dintre consiliile alese cu comisii interimare compuse din membri şi simpatizanţi ai partidului de la putere. Inclusiv organizatorii acestor alegeri, naţional-ţărăniştii, au dizolvat la scurt timp după preluarea puterii conducerile alese din 57 de judeţe.

Alegerea pentru consiliile locale s-au ţinut eşalonat. Comunele cu mai multe sate în zilele de 9-12 februarie, cele cu un singur sat între 9-12, 16-19, 23-26 februarie şi 2-4 martie, iar la oraşe şi municipii în zilele de 14 şi 16 martie 1930. Rezultatele acestei confruntări electorale au fost, cum era de aşteptat, favorabile guvernului naţional-ţărănesc. P.S.D. a obţinut un număr de mandate mai mare comparativ cu alegerile din februarie 1926.

Alegerile parlamentare din iunie 1931. Sarcina organizării lor a revenit unui guvern hibrid Iorga - Argetoianu, intitulat al „Uniunii Naţio­nale”. Era prima confruntare electorală care avea loc după urcarea pe tron a lui Carol al II-lea. Alegerile pentru Adunarea Deputaţilor au fost stabilite pentru 1 iunie 1931, iar la Senat în 4 iunie. La startul noii campanii electorale s-au prezentat un număr mai mare de partide şi grupări politice comparabil cu alegerile de până atunci. Pe lângă cele cunoscute se remarcau şi câteva partide noi ce debutau, ca cel al tinerilor liberali condus de Gheorghe Brătianu şi cel ţărănesc-democrat în frunte cu Constantin Stere. La încheierea scrutinului, cifrele privind rezultatele pe ţară n-au fost pe măsura aşteptărilor organizatorilor alegerilor. Majoritatea obţinută de Uniunea Naţională era fragilă. Fără ajutorul primei de 193 de mandate, cele 96 de locuri ce reprezentau mult mai puţin decât majoritatea simplă, guvernul n-ar fi putut uza de noul parlament nici măcar o singură zi. Inechitatea legii electorale ieşea şi mai mult în evidenţă acum când guvernul primea 289 de mandate la 1.389.901 voturi, iar opoziţia cu 1.420.958 voturi, avea numai 98 de mandate.

Alegerile parlamentare din iulie 1932. La startul noii campanii electorale, organizate de această dată de un guvern naţional - ţărănist condus de Alexandru Vaida-Voevod, s-au înscris 19 partide şi grupări politice. P.N.Ţ. a încheiat cartel electoral cu minoritatea germană şi cu cea ucrai­niană. Data alegerilor a fost fixată la 17 iulie pentru Adunarea Deputaţilor şi la 20-26 iulie pentru Senat. Guvernul Vaida a reuşit să obţină puţin peste 40 % din totalul voturilor valabil exprimate (40,3 %), reprezentând cel mai scăzut procentaj obţinut vreodată de organizatorii alegerilor, de la adoptarea legii electorale în martie 1926. Pentru cele 30 de sutimi, vehement contestate de opoziţie, naţional-ţărăniştii, ce aveau 84 de mandate, beneficiau de o primă de 190 de locuri în Adunarea Deputaţilor.

Alegerile parlamentare din decembrie 1933. În ziua de 14 noiem­brie 1933 a depus jurământul un nou guvern condus de preşedintele P.N L. - I. G. Duca. Liberalii reveneau la guvernare după o neobişnuită, pentru ei, opoziţie care începuse în noiembrie 1928. Rezultatele scrutinului au fost cele aşteptate: guvernul liberal a reuşit să câştige 50,99 % din totalul voturilor valabil exprimate şi 300 de mandate de deputat. Pe locul al doilea se situa P. N. Ţ. cu 13,92 % din sufra­gii şi 29 de mandate. De asemenea, au întrunit pragul electoral următoarele formaţiuni politice: Partidul Ţărănesc - dr. Nicolae Lupu - 5,11 % (11 mandate); P.N.L. - georgist 4,96 % (10 mandate); L.A.N. C. - 4,47 % (9 mandate); Partidul Naţional Agrar - 4,09 % (9 mandate); Partidul Maghiar - 4,01 % (8 mandate); Partidul Ţărănesc Radical - 2,78 % (6 mandate); Uniunea Agrară - 2,46 % (5 mandate).

Alegerile comunale şi judeţene din anii 1936-1937. Guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărescu a amânat în mod repetat termenul de convocare a corpului electoral în întreaga ţară pentru alegerile locale. Amânarea succesivă a alegerilor a fost determinată de dorinţa liberalilor de a împiedica forţele din opoziţie de a-i da o ripostă generalizată pe întreaga ţară şi, în acelaşi timp, de a-şi putea lua din vreme măsurile de deplasare a propriilor mijloace de propagandă electorală dintr-un judeţ în altul, în vederea asigurării, în acest fel, a succesului la urnă.

Începând de la jumătatea lunii mai 1937, atenţia opiniei publice din întreaga ţară s-a concentrat asupra alegerilor judeţene, alegeri care, mai mult decât cele comunale, aveau posibilitatea, prin caracterul lor gene­ralizat pe judeţe, să dea indicaţii asupra orientării corpului electoral. Printre cele dintâi s-au desfăşurat alegerile judeţene din Dâmboviţa (26 mai), Dolj (26 mai), Argeş (30 mai) şi Ilfov (30 mai). În fiecare din aceste confruntări electorale, candidaţii naţional-ţărănişti, care au primit şi voturile celorlalte partide şi organizaţii democratice din opoziţie, au obţinut un număr de mandate şi de voturi ce întrecea cu mult atât pe cel întrunit de guvern, cât şi de naţional - creştini sau georgişti.

Din iunie 1937 desfăşurarea alegerilor a intrat într-o nouă fază. În majoritatea judeţelor ţării au început să se desfăşoare alegeri comunale şi judeţene, fapt care a făcut ca viaţa politică a ţării să fie extrem de frămân­ta­tă. O caracteristică a alegerilor desfăşurate în această perioadă a constituit-o acţiunea guvernului Tătărescu e a împiedica desfăşurarea acestora în întreg judeţul, cu scopul de a diviza forţele şi a evita loviturile concentrate pe judeţe. Astfel, alegerile se desfăşurau zilnic, dar într-o zi în câteva comune dintr-un judeţ, în altă zi în alte câteva comune etc..

Alegerile parlamentare din decembrie 1937. Pregătită cu mult timp înainte, campania electorală a început oficial la 19 noiembrie 1937, când au fost dizolvate de către guvernul condus de Gheorghe Tătărescu adu­nările legiuitoare, corpul electoral fiind convocat pentru 20 decembrie 1937.

Rezultatele alegerilor, date publicităţii la 30 decembrie, au consti­tuit o surpriză pentru guvernul liberal. Pentru prima oară în analele vieţii parlamentare din România partidul care a organizat alegerile nu reuşeşte să le câştige, P.N.L. obţinând 35,92 % din totalul voturilor valabil exprimate. În consecinţă, pentru întâia dată din 1926 prima electorală nu era acordată nici unui partid. Pe locul secund se situa P.N.Ţ. cu 20,4 % din voturi, iar pe poziţia a treia, în mod surprinzător, urcase Partidul „Totul pentru Ţară” cu 15,58 % din voturi.