DESPRE ROMÂNII UITAȚI DIN TRANSNISTRIA!

DESPRE ROMÂNII UITAȚI DIN TRANSNISTRIA!

      Mulţi cinstesc amintirea zilei de 27 Martie 1918. Pe bună dreptate! Dar există în această zi o pagină care este trecută, în mod laș, cu vederea! De ce spunem asta? Pentru că Unirea a fost cerută nu doar de Basarabeni, ci şi de Transnistreni!

    Ţinutul dintre Nistru şi Bug se împărţea, cândva, în două ţări româneşti: Podolia şi Vozia, ultima denumită şi „Satele hăneşti” (adică satele Moldovei dinspre Hanatul Crimeii), ori, după tătari, Edisan. Şi în Podolia, sub Polonezi, şi în Vozia (Edisan), sub Turci, Românii erau nu doar băştinaşii, dar şi majoritarii. Sub Imperiul Ţarist lucrurile s-au schimbat, mulţi dintre Românii de aici fiind strămutaţi în Kuban, în Caucaz, în Asia Centrală, în Siberia, în Ţările Baltice. În locul celor plecaţi, dar şi alături de cei rămaşi, au fost aduşi ruşi, bulgari, sârbi, germani, ruteni/ucrainieni, evrei, etc. Cu toate acestea, la 1917 existau între Bug şi Nistru circa 1.800.000  de români (în 1849, cu 68 de ani mai devreme, doar în Podolia erau peste 500.000 de români!). Mai mult, Odesiţii - fie că erau români, ruşi, evrei, ruteni etc, voiau să fie cu România, în locul alternativelor oferite de ocupaţia germană, Rada Ucrainiană sau Uniunea Sovietică. Dacă mai adăugăm că în Sfatul Ţării din Chişinău Transnistria dădea 10 (zece) reprezentanţi, înţelegem şi mai bine că, graniţa pe Nistru putea să fie o speranţă pentru puterile din Răsărit, dar nu ar fi trebuit să fie o speranţă ori un ţel pentru România.

Să ne amintim câteva date istorice!

      Rapoartele spionajului rusesc dintre 1735 şi 1792, inclusiv cele ale trupelor ţariste ce trec prin regiune, arată clar că, Vozia sau Edisanul era locuită, ca populaţie sedentară, doar de români. Mai existau negustori străini, autorităţile şi trupele turceşti din câteva localităţi şi vara tătarii nomazi ce veneau uneori din Crimeea - mai ales la vânătoare de cai sălbatici (tarpani), măgari sălbatici şi saigale. Deci, istoric Moldova - şi, prin ea, Regatul României - avea drepturi clare, strămoşeşti, asupra pământului dintre Nistru şi Bug.

      Etnic, acesta fusese majoritar românesc până la ocupaţia rusească apărută în 1792 şi încă avea, în foarte mare parte, caracter majoritar românesc (sau „moldovenesc”, după expresia impusă de ocupaţia rusă).
    Etnic şi politic cei mai mulţi dintre locuitori (români, ruşi, germani, evrei, găgăuzi, bulgari etc.) voiau unirea cu România, temându-se (cei care nu erau români) atât de extremismul Radei de la Kiev - care nu s-a ferit de practica „purificării etnice” - dar şi de nenorocirea bolşevismului ce venea de la Moscova.

     Faţă de această situaţie ar trebui să existe măcar încercări ale politicienilor români de validare a Unirii Transnistriei cu România; cerută, de altfel, şi direct, de reprezentanţii românilor transnistreni şi de cei ai altor comunităţi de aici. Din nefericire, astfel de încercări nu există! Clasa politică „românească” nu a mişcat un deget în această privinţă, aşa cum nu a mişcat un deget pentru nordul Maramureşului, pentru Pocuţia, pentru Timoc. 

   Veşti despre crimele ucrainiene împotriva românilor dintre Nistru şi Bug au venit în România pe multe canale, inclusiv prin mărturiile refugiaţilor scăpaţi peste Nistru. În 1919 veştile despre masacrele sovietice vin şi ele, împreună cu alte valuri de refugiaţi şi cu numeroasele asasinate săvârşite chiar pe Nistru de unităţile bolşevice. Autorităţile române nu mişcă un deget. 

Ce ne rămâne?

     Rămâne, să sărbătorim Unirea, în ciuda clasei politice. Să păstrăm bucuria unirii dintre noi în ciuda celor care vor să ne dezbine, să păstrăm bucuria împotriva celor care ne vor întristaţi, deznădăjduiţi. Să ne bucurăm că putem duce mai departe munca şi jertfa înaintaşilor, că pe sudoarea şi sângele lor există încă o Românie, există Republica Moldova, există românii din Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Kazahstan, Grecia, Albania etc. Şi, din nou, rămâne să sărbătorim Unirea!

     Rămâne, pe de altă parte, să înţelegem că supunerea faţă de partidele politice şi clasa politică ne distruge, că trebuie să găsim o altă cale pentru ridicarea României; una care să fie legală şi eficientă în acelaşi timp.