COPIII SOLDAȚI

        Într-o lume normală, copilaria este vârsta marilor descoperiri, a bucuriilor pure și a clipelor de neuitat petrecute în curtea bunicilor. Vârsta când învățăm să citim, timpul amintirilor frumoase și al clipelor fără griji pe care le dorim infinite. În zilele noastre, copilăria înseamnă vârsta la care copiii traumatizați de razboaiele celor mari, învață să apese pe trăgaci și să semene moarte. Povestea lor este reală și face parte din acea realitate de care ne ascundem instinctual.

     Are cu puțin peste 12 ani. Pe deasupra unui tricou mult prea mare, care atârnă șmecherește pe trupușorul său plăpând, poartă un poster cu David Beckham lipit cu scotch. Mestecă plictisit o frunză de coca rezemat de pistolul automat Kalashnikov care are aproape înălțimea sa. Privirea-i cade în gol, inexpresivă și grea, improprie totuși pentru un pui de om. Ceva ciudat îi transpare din înfățișare. Pare copil și nu prea. În ciuda vârstei și a siluetei plăpânde, întregită de statura unui copil evident subnutrit, transpare un fior rece, cumplit. Oricât ar părea de incredibil, puștiul împrăștie în jurul aurei sale o senzație de moarte, de groază și durere în exces. Puștiul pipernicit a învățat deja să bea și să se drogheze, ba chiar în urmă cu câteva zile a încercat, stângace și grotesc, să violeze la rându-i o fetiță dintr-un sat incendiat, încurajat de râsetele bolnave si strigătele demente ale rebelilor, care duc un război fără sfârșit cu armata națională a unei țări din America de Sud.

     Cât despre arta de a ucide un om, puștiul este deja un expert. Cu glonțul, cu cuțitul, cu sticla incediară, cu grenada, chiar și cu un par de lemn, niciun mijloc de suprimare a unei vieți omenești nu-i este străin copilului îmbracat cu un tricou pe care a lipit cu scotch o pagină de revistă cu fotografia fotbalistului preferat. Despre numărul de morți, el nu mai știe câți a ucis. Copilul știe să numere doar până la 20. Nonșalant, declară că, a omorât mai mult de 20 de oameni. Săteni, polițiști, soldați guvernamentali, copii, femei, bătrâni, indieni din selva, rebeli din facțiunile dușmane, el a uitat deja numărul celor trimiși nonșalant si natural pe lumea cealaltă cu ajutorul mănuțelor sale slăbănoage, care poartă urmele acelor cu care s-a drogat.

     Miguel este, din nefericire, doar unul dintre cei peste 3 000 000 de copii soldați din întreaga lume. Sărmani copii care au ajuns să întruchipeze una din abominațiile noastre ca specie,  la începutul  mileniului 3. În ciuda nivelului la care a ajuns știința și tehnologia civilizației umane, în pofida faptului că am ajuns sau pe Luna, sau că, specia umană a dat posterității un Shakespeare, Bach,Bethoven sau Eminescu, cele peste 300 000 de copii identice cu a lui Miguel ne aduc aminte că mai avem mult de tras până să ne putem numi liniștiți Oameni. Nu de alta, dar nici cele mai primitive specii de animale nu-și trimit puii să ucidă în locul adulților!

UN OBICEI FOARTE VECHI:

      Ideea hidoasă și totalmente imorală de a tranforma puii de om, aflați la vârsta inocenței, în soldați ucigași, a încolțit în mintea unor comandanți militari fără urmă de scrupule înca de pe vremea Antichității. Astfel, primele dovezi arheologice spun povestea copiilor soldați din zona bazinului Mării Mediterane. În acele vremuri, era un obicei des întâlnit în cadrul forțelor armate, ca fiecare grup de soldați să aibă în preajma sa copii care-i ajutau la îmbrăcatul armurii, curățarea și întreținerea armelor, sau se ocupau de aprovizionarea cu alimente. Cei mai destoinici erau promovați la rangul de „copil de trupă”, urmând să primească instruire în mânuirea armelor alături de întreținerea carelor de luptă. Exemple ale copiilor soldați ne sunt aduse de imaginile din arta hittită sau egipteană sau de capitolele din Vechiul Testament în care se povestește despre ucenicia militară a tânărului David în serviciul regelui Saul. Mitologia greacă ne oferă exemplul lui Hylas, cel care a fost ucenicul personal al lui Heracles, învățând de la eroul mitic toate tainele mânuirii armelor. Mai apoi, filozofia si literatura greacă aduc multe alte exemple de copii tranformați de mici în soldați neînduratori, cel mai cunoscut caz fiind cel al taberelor de antrenament ale băieților spartani.

   Practica copiilor soldați a fost moștenită fără rezerve în negurosul Ev Mediu european, moment în care copiii erau luați de tați în războaie, făcând parte, la propriu, din bagajele acestora. În această situație, copiii erau plasați în cadrul ariergardei armatei, fiind deseori ținta predilectă a atacurilor inamice. Așa s-a întâmplat și în ajunul bătăliei de la Agincourt când, pe data de 25 octombrie 1415, copiii din ariergarda armatei engleze au fost masacrați în totalitate de soldații francezi care nu le-au arătat niciun semn de milă. O soartă mai crudă decât a acestora au avut-o copiii care au participat la așa numita “Cruciadă a Copiilor” din anul 1212, când un tânăr cioban francez, pe numele său Etienne, a început să predice mulțimilor cum că, el a primit de la Dumnezeu însuși misiunea divină de a elibera Sfântul Mormânt din Ierusalim, cu ajutorul unei armate formată din copii neprihăniți. Datorită puterii sale de convingere ieșită din comun, Etienne a reușit în scurt timp să strângă o oștire care numara nu mai putin de 50 000 de copii și adolescenți din Franța și Germania. Pentru stângerea celor din Germania a contribuit un alt dereglat – Nicolas de Koln! Despre soarta crudă a acestor copii nici nu mai are rost să vorbim!

     În perioada modernă, ne parvin ecourile luptei de la Waterloo, unde contingentul de toboșari francezi în vârstă de 13 ani, a fost lichidat fără cruțare într-un moment de încleștare între taberele inamice. În timpul revoltei ghetourilor evreiești din Varșovia, desfășurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial , copiii evrei, printre care și Shalom Yoram, s-au constituit într-o mișcare militară intitulată Hashomer Hatzair. În timpul asaltului final asupra Varșoviei din anul 1943, copiii evrei au intrat primii în luptă, iar rezistența lor în fața trupelor germane a fost eroică dar scurtă. Membrii temutelor unitați de elită ale SS-ului, i-au ucis fară milă pe copiii metamorfozați în soldați.

      De partea cealaltă a baricadei, armatele gemane beneficiau la rândul lor de serviciile unitatțlor Hitlerjugend. Copiii din astfel de unitați erau selecționati pe criterii strict rasiale, supuși unor antrenamente dure si îndoctrinați cu ideologia nazistă până la nivelul fanatismului. Așa se explică spiritul de sacrificiu cu care au luptat tinerii din Hitlerjugend în timpul bătăliei Berlinului din anul 1945. Nici trupele Armatei Roșii nu erau străine de aceste obiceiuri. Stalin dădea ordin personal ca toți copiii orfani, indiferent de vârstă, să fie înrolați în rândul soldaților Uniunii Sovietice. Copiii respectivi urmau să fie îndoctrinați cuideologia comunistă, fanatizați și trimiși în linia întâi după un instructaj elementar în care erau învățați cum să ia viața unui om în cel mai scurt timp. Denumiți “Fii ai regimentului”, numiți în mod oficialo-patriotard și „Vrăbiuțe”, acești copii erau trimiși, în mod obișnuit, în misiuni de recunoaștere si sabotaj.

GRENADA, MITRALIERA, CUȚITUL - JUCĂRII PENTRU COPII?

     Articolul 38 din cadrul Drepturilor Internaționale ale Copilului stipulat de Națiunile Unite în anul 1989 proclama : „Statele lumii se vor angaja pe acestă cale, să nu folosească în războaie sau confruntări civile, copii sub vârsta de 15 ani, pe post de soldați combatanți”. Această directivă are la bază Protocoalele Adiționale ale Convenției din Geneva, adoptate la nivel internațional pe data de 12 august 1949 si ratificate, mai apoi, în anul 1977. Evident, nu toți s-au sinchisit de aceste legi internaționale, după cum o demonstrează realitățile dure ale confruntărilor militare de după cel de al doilea Război Mondial.

       Comandanți militari ai sutelor de armate rebele din lumea întreagă răpesc copii și-i aruncă în mijlocul războaielor de gherilă din cadrul conflictelor interetnice, religioase sau economice care înfloresc la ora actuală pe meridianele Terrei. Toți copiii sunt victimele nefericite și lipsite de apărare ale nebuniei, urii, intoleranței și lăcomiei celor mari. Născuți în țări unde războiul face parte din realitatea zilnică, acești copii sunt obișnuiți cu durerea, crima, moartea, foametea, drogurile, violența. Cei mai mulți nu trec de vârsta de 16 ani, fiind considerați, în batjocură, de comandanții facțiunilor rebele ale micilor armate particulare ale vreunui șef de trib sau traficant de droguri, drept „Trupe cu termen redus de garanție”.

      Pentru cei aproximativ 3 000 000 de copii soldați nu mai există scăpare. Cu excepția unor cazuri fericite în care unii dintre ei reușesc să scape iadului provocat de lumea celor mari, cei mai mulîi ajung să fie soldați, spioni, sclavi sexuali sau, după cum se întâmplă deseori, scuturi umane în cazuri limită.