TREBUIE ȚINUT SABATUL DE CĂTRE CREȘTINI?

TREBUIE ȚINUT SABATUL DE CĂTRE CREȘTINI?

         La sfârșitul anilor ’90 ai secolului trecut, mici grupuri de metodişti au organizat o manifestaţie în Suva, capitala Insulelor Fiji. Bărbaţi, femei şi copii, toţi îmbrăcaţi ca pentru biserică, au organizat 70 de blocaje rutiere. Ei au oprit tot traficul comercial şi zborurile interne şi internaţionale. De ce au organizat ei această manifestaţie? Deoarece voiau să determine întreaga naţiune să respecte din nou cu stricteţe sabatul.

        În Israel, începând din 2001, toate clădirile noi cu mai multe niveluri trebuie să aibă cel puţin un ascensor care să se oprească automat la fiecare etaj. De ce? Pentru ca evreii pioşi, care ţin sabatul de vineri seara până sâmbătă seara, să nu fie nevoiţi „să muncească“ apăsând pe butoane.

      În Tonga, un regat din Pacificul de Sud, duminica este interzisă orice fel de muncă. Traficul aerian şi maritim este întrerupt. Contractele semnate în această zi sunt considerate nule. Constituţia ţării prevede ca toţi cetăţenii, indiferent de convingerile lor religioase, „să considere sfântă“ ziua de duminică. Prin această prevedere se urmăreşte respectarea sabatului la nivel naţional.

  Aşa cum arată exemplele de mai sus, mulţi oameni cred că Dumnezeu le cere să ţină sabatul săptămânal. De fapt, unii susţin că respectarea sabatului este esenţială pentru salvarea noastră eternă. Alţii consideră că este cea mai importantă poruncă dată de Dumnezeu. Dar ce este sabatul? Îi îndeamnă Biblia pe creştini să respecte un sabat săptămânal?

Ce este sabatul?

     Termenul „sabat“ provine dintr-un verb ebraic care înseamnă „a se odihni, a înceta, a se opri“. Deşi relatarea din Geneza spune că în ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit de lucrările sale de creaţie, abia în timpul lui Moise i-a poruncit El poporului său să respecte o zi de odihnă de 24 de ore, adică sabatul (Geneza 2:2). Pe la 1513 î.H., după ieşirea israeliţilor din Egipt, Dumnezeu le-a dat în mod miraculos mană în pustiu. El le-a poruncit: „Şase zile să o strângeţi, dar a şaptea zi este un sabat. Atunci nu va fi mană.“ (Exodul 16:26). În continuare, relatarea biblică spune că „poporul a început să ţină sabatul în a şaptea zi“, de vineri seara, de la apusul soarelui, până sâmbătă seara, la apusul soarelui (Exodul 16:30).

    La scurt timp după ce a dat aceste instrucţiuni, Dumnezeu a enunţat o lege referitoare la respectarea sabatului, pe care a inclus-o între Cele zece porunci, transmise prin Moise (Exodul 19:1). A patra dintre aceste porunci prevedea printre altele: „Aminteşte-ţi de ziua sabatului ca s-o sfinţeşti: şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toată munca, dar a şaptea zi este un sabat pentru Domnul, Dumnezeul tău“ (Exodul 20:8 -10). Astfel, respectarea sabatului a devenit o parte integrantă a vieţii israeliţilor (Deuteronomul 5:12).

A ţinut Iisus sabatul?

      Da, Iisus a ţinut sabatul. Iată ce spune Biblia despre Iisus: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, născut sub lege“ (Galateni 4:4). Iisus s-a născut în Israel şi, prin urmare, era sub Lege, inclusiv sub legea sabatului. Abia după moartea sa a fost desfiinţat legământul Legii (Coloseni 2:13, 14). Este adevărat că Iisus a spus: „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. N-am venit să desfiinţez, ci să împlinesc“ (Matei 5:17). Dar ce a vrut el să spună prin cuvintele „să împlinesc“? Pentru a înţelege, să ne gândim la următoarea ilustrare: Un constructor încheie un contract prin care se angajează să construiască o clădire. El îşi împlineşte obligaţiile nu rupând contractul, ci finalizând lucrarea. Când clădirea este terminată şi clientul este mulţumit, obligaţiile contractuale au fost împlinite, iar constructorul nu mai trebuie să respecte acel contract. În mod asemănător, Iisus nu a desfiinţat Legea, cu alte cuvinte nu a rupt contractul, ci a împlinit Legea, respectând-o în mod perfect. Întrucât Legea a fost împlinită, creștinii nu mai au obligaţia de a o respecta.

Este sabatul o cerinţă pentru creştini?

       Din moment ce Iisus a împlinit Legea, trebuie creştinii să ţină sabatul săptămânal? Iată ce spune apostolul Pavel sub inspiraţie divină: „Nimeni deci să nu vă judece cu privire la mâncare şi la băutură sau cu privire la vreo sărbătoare, la ţinerea lunii noi sau a unui sabat, fiindcă acestea sunt o umbră a lucrurilor viitoare, dar realitatea este a lui Hristos“ (Coloseni 2:16, 17).

       Aceste cuvinte inspirate arată că Dumnezeu a stabilit alte cerinţe pentru slujitorii săi. De ce a fost necesară această schimbare? Deoarece creştinii sunt sub o nouă lege, „legea lui Hristos“ (Galateni 6:2). Legământul Legii, pe care Dumnezeu îl încheiase cu poporul Israel prin Moise, s-a sfârşit odată cu moartea lui Iisus. Prin moartea lui Iisus, acest legământ a fost împlinit (Romani 10:4; Efeseni 2:15). Atunci mai este în vigoare porunca referitoare la sabat? Nu. După ce a spus că „am fost eliberaţi de sub Lege“, apostolul Pavel a dat ca exemplu una dintre Cele zece porunci (Romani 7:6, 7). Aşadar, Cele zece porunci, inclusiv legea sabatului, fac parte din Legea care nu mai este în vigoare. De aceea, slujitorii lui Dumnezeu nu mai trebuie să respecte sabatul săptămânal.

     Trecerea de la sistemul de închinare israelit la cel creştin poate fi ilustrată astfel: Să presupunem că o naţiune îşi schimbă constituţia. Când noua constituţie este adoptată, cea veche nu mai trebuie respectată. Chiar dacă unele legi au rămas neschimbate, altele sunt complet diferite. De aceea, cetăţenii trebuie să studieze cu atenţie noua constituţie pentru a afla ce legi se aplică. În plus, un bun cetăţean trebuie să se informeze cu privire la data când intră în vigoare noua constituţie.

   În mod asemănător, Dumnezeu i-a dat naţiunii Israel peste 600 de legi, printre care zece principale. Ele includeau legi referitoare la moralitate, jertfe, îngrijirea sănătăţii şi respectarea sabatului. Însă Iisus a spus despre continuatorii săi că vor alcătui un nou „neam” (Matei 21:43). Începând din anul 33, acest „neam” (creștinii) are o nouă „constituţie“, bazată pe două legi fundamentale: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele (Matei 22:36-40). Deşi multe dintre legile ce constituie „legea lui Hristos“ sunt asemănătoare cu cele date Israelului, nu trebuie să fim surprinşi că anumite legi sunt foarte diferite. Totodată, unele dintre legile date Israelului nu mai trebuie respectate, printre acestea numărându-se şi legea referitoare la sabatul săptămânal.

Şi-a schimbat Dumnezeu normele?

   Este această trecere de la Legea lui Moise la „legea lui Hristos“ o dovadă că Dumnezeu şi-a schimbat normele? Nu. Aşa cum un părinte adaptează regulile pe care le stabileşte pentru copiii săi în funcţie de vârsta lor şi de împrejurări, tot aşa şi Dumnezeu a adaptat legile pe care poporul său trebuia să le respecte. Apostolul Pavel explică aceasta în felul următor: „Înainte de a veni credinţa, eram închişi sub paza legii, aşteptând credinţa care trebuia să fie dezvăluită. Astfel, Legea a devenit tutorele nostru care ne conduce la Hristos, ca să fim declaraţi drepţi datorită credinţei. Dar acum, după ce a venit credinţa, nu mai suntem sub tutore“ (Galateni 3:23-25).

     Dar cum se aplică raţionamentul lui Pavel la sabat? Să ne gândim la următoarea ilustrare: Cât timp este la şcoală, un elev studiază o materie - cum ar fi prelucrarea lemnului - într-o anumită zi din săptămână. După ce se angajează, el va pune în practică ce a învăţat, însă nu doar în acea zi din săptămână, ci în fiecare zi. În mod asemănător, cât timp au fost sub Lege, israeliţii trebuiau să-şi rezerve o zi pe săptămână pentru odihnă şi închinare. Creştinii însă trebuie să i se închine lui Dumnezeu nu doar o dată pe săptămână, ci în fiecare zi.

      Este greşit atunci să-ţi rezervi o zi în fiecare săptămână pentru odihnă şi închinare? Nu. Cuvântul lui Dumnezeu lasă această decizie la latitudinea fiecăruia, spunând: „Unul consideră o zi mai presus decât alta, altul consideră o zi la fel ca toate celelalte. Fiecare să fie pe deplin convins în mintea lui“ (Romani 14:5). Unii ar putea considera o zi mai sfântă decât celelalte. Însă Biblia arată clar că Dumnezeu nu le cere creştinilor să respecte un sabat săptămânal. Totuși, majoritatea creștinilor aleg să țină duminica drept zi de odihnă și închinare, pentru că este ziua învierii Domnului. Dar, creștinii se pot închina Domnului în oricare zi a săptămânii!

SUPLIMENTAR:

       Israel a beneficiat de măsurile luate de Dumnezeu cu privire la muncă şi odihnă. Chiar înainte de a le da israeliţilor Legea la muntele Sinai, Dumnezeu le-a spus prin Moise: „Vedeţi că Domnul v-a dat sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea pâine pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte“. Drept urmare, „poporul s-a odihnit în ziua a şaptea“. - Exodul 16:22-30. Această măsură era ceva nou pentru israeliţi, care fuseseră eliberaţi de puţin timp din sclavia egipteană. Deşi egiptenii şi alte naţiuni măsurau timpul în intervale de cinci până la zece zile, este puţin probabil ca israeliţilor să li se fi acordat vreo zi de odihnă (compară cu Exodul 5:1-9). Prin urmare, este logic să tragem concluzia că israeliţii au primit cu bucurie această schimbare. Ei nu au considerat cerinţa privitoare la Sabat drept o povară sau o restricţie, ci, cu siguranţă, au fost bucuroşi să o respecte. De fapt, Dumnezeu le-a spus mai târziu că Sabatul trebuia să le servească drept aducere-aminte a sclaviei lor în Egipt şi a faptului că el îi eliberase. - Deuteronomul 5:15. Dacă israeliţii care au ieşit din Egipt cu Moise ar fi fost ascultători, ei ar fi avut privilegiul de a intra în Ţara Promisă, „unde curgea lapte şi miere“ (Exodul 3:8). Acolo ei s-ar fi bucurat cu adevărat de odihnă, nu numai cu ocazia Sabatului, ci toată viaţa lor (Deuteronomul 12:9, 10). Însă nu aşa au stat lucrurile. Apostolul Pavel a scris cu privire la ei: „Cine au fost cei care s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise? Şi cine au fost aceia pe care S-a mâniat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei care păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Şi cui S-a jurat El că nu vor intra în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor care nu au ascultat? Vedem deci că n-au putut să intre din cauza necredinţei“. - Evrei 3:16 -19.

      Ce lecţie semnificativă pentru noi! Deoarece i-a lipsit credinţa în Dumnezeu, acea generaţie de israeliţi nu a primit odihna pe care le-o promisese el. În loc de aceasta, ei au pierit în deşert. Ei nu au înţeles că, în calitate de descendenţi ai lui Avraam, erau asociaţi cu voinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta toate popoarele pământului (Geneza 17:7, 8; 22:18). În loc să acţioneze în armonie cu voinţa divină, ei s-au lăsat complet distraşi de dorinţele lor egoiste şi lumeşti. Să nu adoptăm niciodată o asemenea atitudine! - 1 Corinteni 10:6, 10.

Rămâne o odihnă:

      După ce a arătat că israeliţii nu au intrat în odihna lui Dumnezeu din cauza lipsei de credinţă, Pavel şi-a îndreptat atenţia spre colaboratorii săi de credinţă. Aşa cum se menţionează în Evrei 4:1-5, el i-a asigurat din nou că „rămâne o promisiune de a intra în odihna lui Dumnezeu“. Pavel i-a îndemnat să aibă credinţă în „vestea bună“, pentru că „noi, care avem credinţă, intrăm în odihnă“. Având în vedere că Legea fusese deja abrogată prin jertfa de răscumpărare a lui Iisus, Pavel nu se referă aici la odihna fizică oferită de sabat (Coloseni 2:13, 14). Citând din Geneza 2:2 şi din Psalmul 95:11 (Textul Masoretic), Pavel i-a îndemnat pe creştinii evrei să intre în odihna lui Dumnezeu.

      Posibilitatea de a intra în odihna lui Dumnezeu trebuie să fi fost o „veste bună“ pentru creştinii evrei, aşa cum odihna de Sabat trebuie să fi fost o „veste bună“ pentru strămoşii lor israeliţi. De aceea, Pavel i-a îndemnat pe colaboratorii săi în credinţă să nu facă aceeaşi greşeală pe care o făcuseră israeliţii în deşert. Citând din Psalmul 95:7, 8, el îndreaptă atenţia asupra cuvântului „astăzi“, deşi trecuse foarte mult timp de când Dumnezeu se odihnea de lucrările sale de creaţie (Evrei 4:6, 7). La ce se referea Pavel? La faptul că „ziua a şaptea“, pe care Dumnezeu o rezervase pentru realizarea deplină a scopului său cu privire la pământ şi omenire, îşi urma încă cursul. Prin urmare, în ce-i privea pe colaboratorii săi creştini, era necesar ca ei să acţioneze în armonie cu acest scop şi să nu se lase absorbiţi de scopuri egoiste. Pavel face să răsune încă o dată avertismentul: „Nu vă împietriţi inimile!“ În plus, Pavel a arătat că promisa „odihnă“ nu însemna numai stabilirea în Ţara Promisă sub conducerea lui Iosua (Iosua 21:44). „Căci, dacă Iosua le-ar fi dat odihna, - spune Pavel -, Dumnezeu n-ar mai vorbi după aceea de o altă zi.“ Având în vedere lucrul acesta, Pavel adaugă: „Rămâne o odihnă ca de sabat pentru poporul lui Dumnezeu“ (Evrei 4:8, 9). Ce este această „odihnă ca de sabat“?

Intraţi în odihna lui Dumnezeu!

    Expresia „odihnă ca de sabat“ este traducerea unui cuvânt grecesc care înseamnă „sabatizare“. Profesorul William Lane afirmă: „Termenul a căpătat o nuanţă specifică de la instrucţiunile privitoare la Sabat care au fost elaborate în iudaism pe baza Exodului 20:8-10, unde se sublinia faptul că odihna şi lauda merg mână-n mână. Termenul subliniază caracterul deosebit al sărbătorii şi bucuriei, exprimat prin adorarea şi lăudarea lui Dumnezeu“. Aşadar, odihna promisă nu este o scutire de muncă, ci schimbarea de la o muncă obositoare şi inutilă la un serviciu plin de bucurie, care îl onorează pe Dumnezeu. Lucrul acesta este confirmat de ceea ce spune Pavel în continuare: „Fiindcă cine a intrat în odihna Lui, s-a odihnit şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de ale Sale“ (Evrei 4:10). Dumnezeu nu s-a odihnit în a şaptea zi de creare pentru că era obosit, ci El şi-a încetat lucrarea de creare cu privire la pământ pentru ca opera lui să progreseze şi să ajungă la glorie deplină, spre lauda şi onoarea sa. Dat fiind că facem parte din creaţia lui Dumnezeu, şi noi trebuie să ne încadrăm în acest proces. Trebuie să ne „odihnim de lucrările noastre“, adică nu trebuie să mai încercăm să ne justificăm înaintea lui Dumnezeu, în încercarea de a obţine salvarea, ci trebuie să avem credinţă că salvarea noastră depinde de jertfa de răscumpărare a lui Iisus Hristos, prin intermediul căruia toate lucrurile vor fi aduse din nou în armonie cu scopul lui Dumnezeu. - Efeseni 1:8-14;Coloseni 1:19, 20.

Notă: pe acest blog mai sunt alte două articole despre Sabat. Dacă doriți, puteți să le consultați.