CU ... CAIACUL ÎN JURUL LUMII!

CU ... CAIACUL ÎN JURUL LUMII!

                În 1932, un șomer german decidea să plece într-o călătorie cu caiacul său pliant. O călătorie care, în cele din urmă, avea să dureze șapte ani, răstimp în care el va parcurge peste 40.000 km. După Primul Război Mondial, Germania era o țară în pragul colapsului. Cei mai tineri germani căzuseră pe front, restul se chinuiau să supraviețuiască. Spre deosebire de compatrioții lui, care-și îndreptau acum speranțele spre demagogul Adolf Hitler, unul dintre milioanele de șomeri germani, un tânăr electrician în vârstă de 25 de ani pe nume Oskar Speck, a decis să acționeze altfel. De ani de zile, el era un avid canotor. Într-o zi, el și-a împachetat caiacul demontabil - denumit „Raza de soare” - în rucsac și a luat trenul spre cel mai apropiat oraș de Dunăre. Pe 13 mai 1932, a început să vâslească pe marele fluviu european. Gândul lui era să ajungă în Cipru și să găsească de lucru la una din minele de cupru de acolo. Dar auspiciile nu erau favorabile: după mai puțin de 300 km, nu mai avea niciun ban și, ca să poată continua, și-a vândut binoclul. A vâslit apoi pe râul Vardar, în Balcani, până când acesta a înghețat. În acea iarnă, Speck a muncit cu ziua pe la localnici sau a cerșit bani, prin poștă, fratelui și surorii sale, rămași în Germania. Când a venit primăvara, și-a continuat drumul pe ape și în vara lui 1933 a atins ținta călătoriei sale, ajungând, din insulă în insulă, până în Cipru. Sora lui, Grete, îl ruga insistent să se întoarcă în Germania, unde lucrurile, spunea ea, se îmbunătățiseră considerabil. Dar Speck era deja atins de microbul aventurii, așa că, instalându-și o pânăa la caiac, a plecat din Cipru spre Turcia.

                  Traversând Marea Egee, el a ajuns pe coasta levantină, în Siria. Aici a fost jefuit de un grup de tâlhari locali, care, după ce l-au bătut zdravăn, i-au furat caiacul. Cu ultimii bani, germanul a mituit autoritățile locale și, în cele din urmă, a reușit să-și recapete barca. Dar, atunci când a ajuns la fluviul Eufrat, caiacul său era grav avariat, așa că, Speck a comandat altul din Germania. În timp ce aștepta să-i sosească noua ambarcațiune demontabilă, s-a îmbolnăvit de malarie. Abia în septembrie 1934 a pornit mai departe, de-a lungul coastelor Iranului si Arabiei, către India. În noiembrie 1934, când a atins coastele Indiei, însuși administratorul britanic, Sir Norman Carter, a venit să-l întâmpine și să-l felicite: fără știrea lui, presa europeană îl făcuse deja un erou, relatându-i peregrinările cu caiacul. În mai 1935, a ajuns în Sri Lanka, dar a trebuit să aștepte trecerea sezonului musonilor.

               Ajuns în Timor, în septembrie 1937, a fost bătut iar, de localnicii de aici de astă dată, și internat, cu ajutorul autorităților locale olandeze, într-un spital din Surabaya. I-a trebuit aproape un an să-și revină. În octombrie 1938, și-a reluat vâslitul, spre Noua Guinee, apoi mai departe, spre coasta nordică a Australiei. Când a ajuns aici, pe 20 septembrie 1939, a fost întâmpinat de polițiști care, după ce l-au felicitat pentru extraordinara lui performanță, l-au informat: „Întrucât suntem deja în război cu Germania, avem neplăcuta misiune de a vă aresta.” Speck avea să petreacă restul războiului într-un lagăr australian, iar după eliberare, în 1946, se va stabili la Sydney, devenind, cum visase mereu, mai întâi miner în minele de opal, apoi comerciant de opal. El a murit în 1995, revenind în Germania natală o singură dată, în 1970.