ISTORIA PIERDUTĂ DE 1000 DE ANI A ROMÂNILOR!

ISTORIA  PIERDUTĂ DE 1000 DE ANI A ROMÂNILOR!

    
          Pe mai multe forumuri, în multe comentarii şi chiar în multe cărți am văzut, în disputele cu ungurii - şi alţi alogeni - repetată iar şi iar O MARE PROSTIE, la care nu am văzut pe nimeni să răspundă.
             Care este prostia? Ideea golului istoric de 1000 de ani în spațiul românesc! Cât de furat de ceață poţi să fi, ca român, sau cât de pătimaş, ca ungur, ca să nu poţi face o simplă operaţie aritmetică? Chiar dacă pornim de la datele proclamate de unguri, 273+1000=1273! Ori românii sunt atestaţi ca atare din sec. IX cel puţin! Așadar, de fapt, 800-273=527! Deci, aproape jumătate din perioada presupusă! Oricum, primele atestări ale românilor ca românii sau valahi sunt dinaintea venirii ungurilor în zonă, dar asta este altă problemă, de care ei se feresc mult. Revenind la MAREA PROSTIE a „golului” de 1000 de ani (o formulă gazetărească fără acoperire ştiinţifică), să observăm că nu are nici o acoperire şi că se bazează doar pe vorbe goale. Astfel, retragerea trupelor sub Aurelian va fi urmată de reocuparea Banatului, Olteniei şi sudului Munteniei sub Constantin cel Mare, la începutul sec. IV. Deci, în loc de 273 ajungem la 331, când are loc invazia goţilor, taifalilor şi dacilor liberi. Dar! Constantin cel Mare îi înfrânge, îi supune şi îi transformă în federaţi ai Romaniei! Așadar, chiar pentru nordul Dunării, ajungem la 367-369, când iar are loc un conflict cu goţii, care îi sprijineau pe cei care erau împotriva împăratului Valens. Cu alte cuvinte, goţii erau parte activă în problemele interne ale Romaniei! Valens va rezolva problema şi va fi şi pus la punct în erezia sa ariană de episcopul Vretanion sau Bretanion de Tomis (român, desigur). Ajungem prin urmare la 375, anul invaziei hunilor! Adică la peste 100 de ani de data vehiculată de ungurii răuvoitori ca limită pentru Dacia nord-dunăreană! Dar invazia hunilor nu înseamnă dispariţia Românilor nordici, nici a datelor despre ei! În 381, adică la 6 ani după invazia hună şi izgonirea goţilor din zonă, carpii vor ataca, pentru ultima dată, Romania sud-dunăreană. Erau încă acolo şi încă puternici! Dar, mai mult decât atât, la curtea lui Atila (care era hun, săracul, nu ungur, cum îl văd astăzi unii), sunt atestaţi Românii! Mai mult, stăpânirea Romaniei cu capitala la Constantinopole asupra Munteniei şi Olteniei continuă până pe la 440, când se va reduce la câteva capete de pod. Acestea sunt menţinute încă, precum este menţinută şi legătura Romaniei cu românii nord-dunăreni. În liniştirea hunilor un rol foarte mare îl joacă marele general Flavius Etius, român din Durostor (fiul lui Gaudenţiu), care îi înfrânge la Nedao, în româneasca Panonie (astăzi în Ungaria), în 451. Am ajuns, iată, în a doua jumătate a secolului V! Departe de 273… 
           Dar ce se întâmplă mai departe? Ei bine, gepizii, care fuseseră supuşi de goţi în vremea în care aceştia erau federaţi ai Romaniei, care, de asemenea, fuseseră preluaţi de huni şi folosiţi de aceştia în administrarea Transilvaniei de astăzi şi a altor zone româneşti, vin la putere! Ei vor prelua de la huni controlul asupra majorităţii teritoriului stăpânit de huni. Deci, viaţa merge mai departe, la fe şi istoria noastră, până la 567. Intrăm, iată, în secolul VI, de când datează cele mai vechi biserici (creştine) de la nord de Dunăre, care se găsesc, desigur, în vechea Dacie nord-dunăreană. Mai mult, marele împărat Iustinian (527-565), va aduce din nou sub directa administrare a Romaniei şi Oltenia şi Muntenia, accentuând şi mai mult dependenţa de Constantinopol a gepizilor. În 567 avarii aliaţi cu longobarzii înving pe gepizi şi îşi rezervă pentru ei veniturile Transilvaniei şi ale altor zone, aparatul administrativ fiind asigurat în multe părţi chiar de gepizii înfrânţi. Mauriciu, ultimul împărat roman înainte de grecizarea Romaniei (grecizare care câştigă puterea desăvârşit după invazia slavă din 602), scrie „Arta militară” în care, vorbind despre strategiile pentru războaiele de la nord de Dunăre, atrage atenţia că, românii nordici care se oferă călăze sunt uneori de partea inamicului, deci trebuie acceptaţi cu prudenţă. Atenţie!! În anul 610 urcă pe tronul de la Constantinopole Heraklios, care înlătură latina ca limbă oficială a Romaniei şi o înlocuieşte cu… greaca! Pentru a-şi justifica stăpânirea în Romania, grecii se proclamă… „romei” şi urmaşi ai Imperiului roman! Ca urmare, evită din răsputeri să amintească de români, adevăraţii moştenitori, pe care îi jefuiseră de moştenirea părintească. Acest fapt a trezit o mare ură a românilor faţă de greci şi, fireşte, i-a făcut aliaţi ai slavilor. Alianţa dintre slavi şi români, ura românilor faţă de grecii care îi persecutau permanent şi alte elemente similare vor apărea în primele documente bizantine care se referă iar deschis la români. Chiar dacă am ignora arheologia şi am accepta un gol documentar între 610 şi sec. IX, tot avem o distanţă de MAXIMUM 200 de ani. Şi, totodată, anterioritate faţă de unguri. Deci, golul de 1000 de ani nu există decât în imaginaţia şi incultura unora. El a fost cel mult o figură de stil pentru a arăta puţinătatea informaţiilor documentare din vremea respectivă, nu lipsa lor totală!