GALILEO GALILEI.

 

GALILEO GALILEI

1. „Şi totuşi se mişcă!”

 

  „BIBLIA ne învaţă cum să mergem la cer, nu cum merg cerurile“, a spus savantul şi inventatorul italian Galileo Galilei, care a trăit în secolul al XVI-lea. Convingeri ca aceasta l-au dus la conflict cu Biserica Romano-Catolică, care l-a ameninţat cu tortura şi închisoarea. Circa 350 de ani mai târziu, Biserica şi-a revizuit atitudinea faţă de Galilei. Ceea ce s-a întâmplat în timpul lui Galilei a fost denumit o „confruntare între ştiinţa empirică şi dogmatismul orb”. Azi, cercetătorii adevărului biblic pot învăţa din experienţa lui Galilei. Dar de ce oare s-a petrecut această confruntare? Răspunsul îl vom afla dacă vom arunca o privire asupra concepţiilor ştiinţifice acceptate din timpul său.    Pe la jumătatea secolului al XVI-lea se credea că Pământul este centrul Universului. Se presupunea că planetele se mişcă pe traiectorii orbitale în cercuri perfecte. Deşi nu erau dovedite prin metode ştiinţifice, aceste idei au fost acceptate ca fiind fapte bine stabilite. Într-adevăr, ştiinţa, cu ale ei „idei mistice”, nu putea fi separată de religie. Într-o astfel de lume se născuse Galilei ca descendent al unei familii respectate din Pisa, în 1564. Tatăl său voia ca el să studieze medicina, dar pe băiatul curios îl fascina matematica. Mai târziu, ca profesor de ştiinţă, a descoperit unele principii ale inerţiei. Când i–au căzut în mână desenele primelor telescoape olandeze, el a îmbunătăţit în mod considerabil proiectul lor şi şi-a construit propriul său instrument care era calitativ superior. Pe acesta el l-a îndreptat spre ceruri şi a publicat ce a descoperit în prima sa carte Sidereus Nuncius (Mesagerul stelar), prezentând generaţiei sale patru luni ale lui Jupiter. În 1611 el a fost chemat la Roma, unde şi-a prezentat descoperirile la Collegio Romano (Colegiul Roman) al iezuiţilor. Aceştia l-au onorat declarând o zi a lui Galilei.

 

Învăţături la care Biserica s-a opus:

  De rău augur, înainte ca Galilei să părăsească Roma, un iezuit puternic, cardinalul Bellarmino, a stârnit o anchetă asupra învăţăturilor lui Galilei. Galilei era convins că, creaţia este guvernată de legi pe care oamenii le pot învăţa prin studiu. Biserica Romano-Catolică s-a opus acestei concepţii. Chiar şi unii astronomi au obiectat la părerile lui Galilei. Ei credeau că era imposibil ca un telescop să mărească realitatea şi că invenţia respectivă era o înşelătorie. Un preot chiar a sugerat că stelele văzute fuseseră construite în lentile! Când Galilei a descoperit munţi pe Lună, confirmând faptul că, corpurile cereşti nu sunt sfere perfecte, preotul Clavius s-a împotrivit spunând că Luna era învelită în cristal, astfel că, deşi se putea vedea prin telescop până la munţi, ea era, totuşi, o sferă perfectă! „Acesta”, i–a replicat Galilei, „este un frumos zbor al imaginaţiei.” Interesul deosebit al lui Galilei de a citi din „Cartea Naturii”, aşa cum a numit el studiul creaţiei, l-a condus la munca astronomului polonez Nicolaus Copernicus. În 1543, Copernicus publicase o carte în care susţinea că Pământul se rotește în jurul Soarelui. Galilei a confirmat aceasta. Totuşi, lucrul acesta l-a pus pe Galilei pe o poziţie contrară ordinii ştiinţifice, politice şi religioase din timpul său. Deşi Biserica Romano-Catolică a folosit informaţiile astronomice ale lui Copernicus pentru stabilirea unor date, cum ar fi Paştile, ideile lui Copernicus nu au fost adoptate în mod oficial. Ierarhia bisericească susţinea teoria lui Aristotel potrivit căreia Pământul este centrul Universului. Totuşi, noile idei ale lui Galilei sfidau reputaţia şi puterea lor. Deşi oameni de ştinţă din toată Europa au lucrat independent pentru a confirma sistemul copernician, ei se mulţumeau să-l discute numai în cercurile academice. În virtutea acestui fapt Biserica Romano-Catolică i-a lăsat în pace. Galilei nu scria în latină, ci în italiana vorbită de omul de rând, popularizându–şi, astfel, descoperirile. Clerul a considerat că Galileo nu îi sfida numai pe ei, ci şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu un manual de ştiinţă:

 Bineînţeles, descoperirea realităţilor despre Univers nu înseamnă de fapt o sfidare a Cuvântului lui Dumnezeu. Cercetătorii acestui Cuvânt îşi dau seama că Biblia nu este un manual de ştiinţă, deşi ea este exactă când abordează probleme ştiinţifice. Ea a fost scrisă pentru dezvoltarea spirituală a credincioşilor, nu pentru a le preda fizica sau vreo altă ştiinţă a naturii. Galileo era de acord cu acest lucru. El a sugerat că există două tipuri de limbaj: termenii precişi ai ştiinţei şi cuvintele de fiecare zi ale scriitorilor inspiraţi. Iată ce a scris el: „Este necesar în Scripturi să adaptezi aceste lucruri la înţelegerea oamenilor simpli, să spui multe lucruri care par diferite (în ce priveşte sensul cuvintelor) de adevărul absolut.” Există exemple de acest fel în diferite texte biblice. Unul dintre ele este Iov 38:6, unde Biblia vorbeşte despre Pământ ca având „piedestale” şi o „piatră unghiulară”. Unii au folosit greşit acest lucru vrând să demonstreze că Pământul este fix. Aceste expresii nu semnifică o descriere ştiinţifică a Pământului, ci, mai degrabă, compară într-un limbaj poetic crearea Pământului cu ridicarea unei clădiri, al cărei Meşter Constructor este Dumnezeu. Aşa cum arată biograful L. Geymonat, în cartea sa Galileo Galilei: „Teologii cu vederi înguste care voiau să delimiteze ştiinţa pe baza raţionamentului biblic nu făceau altceva decât să discrediteze Biblia însăşi.” Din motive egoiste oameni încăpăţânaţi au făcut chiar aşa. A fost expediată o scrisoare la Scaunul Sfânt în care se cerea o anchetă asupra lui Galilei.

 

Lucrările interzise:

  La 19 februarie 1616, teologilor catolici li s-au prezentat două propuneri: 1. „Soarele este centrul Universului” şi 2. „Pământul nu este centrul Universului”. La 24 februarie ei au hotărât că aceste idei sunt nebuneşti şi eretice. Lui Galilei i s-a poruncit să nu susţină sau să predea asemenea teorii. O serie din cărţile sale şi ale altora au fost interzise pentru un timp. Galilei a fost redus la tăcere. Nu numai că Biserica Romano-Catolică era împotriva lui, dar şi prietenii săi au fost neputincioşi în a-l ajuta. El s-a dedicat pur şi simplu cercetării. Dacă nu s-ar fi schimbat Papa în 1623, poate că nu am mai fi auzit de el. Însă noul pontif, Urban al VIII-lea, era intelectual şi sprijinitor al lui Galilei. Galilei a aflat că Papa nu ar obiecta la apariţia unei noi cărţi. În cadrul unei audienţe, Papa chiar a propus o temă pe care cartea ar putea-o trata. Cu această aparentă încurajare Galilei s-a apucat de lucru. Deşi cartea lui Galilei Dialog cu privire la cele două sisteme principale ale lumii a fost publicată prima dată sub o autorizaţie catolică, în 1632, entuziasmul papal a pălit în scurt timp. La vârsta de 70 de ani, Galilei a fost convocat să apară înaintea Inchiziţiei a doua oară. Acuzaţia de suspiciune de erezie cerea ca mai întâi să fie explicată autorizaţia Bisericii de a publica noua carte, şi se afirma că Galilei a ascuns, cu scopul de a înşela, interdicţia anterioară asupra predării învăţăturii lui Copernicus. Întrucât Dialogul compara sistemele astronomice, inclusiv cel al lui Copernicus, se afirma că el violase interdicţia. Galilei a răspuns că lucrarea sa îl critica pe Copernicus. Aceasta era o apărare slabă deoarece în carte se făcea o pledoarie foarte convingătoare la adresa lui Copernicus. Mai mult, cuvintele Papei erau puse în gura personajului celui mai îngust la minte din carte, Simplicio, prin aceasta fiind jignit Papa Urban al VIII-lea.

Galilei condamnat pentru erezie:

  Galilei a fost găsit vinovat. Deja bolnav şi fiind ameninţat cu tortura dacă nu-şi retracta ideile, el le-a retractat. În genunchi, el a jurat: „Reneg absolute erorile şi ereziile menţionate.  Nu voi mai vorbi niciodată  asemenea lucruri care m-ar putea face la fel de suspect.” Fapt interesant, legenda spune că, ridicându-se în picioare, el a lovit Pământul şi a murmurat: „E pur si muove! (Şi totuşi se mişcă!)” Sentinţa a fost închisoarea şi penitenţă până la moarte, care a survenit nouă ani mai târziu. Într-o scrisoare redactată în 1634, el a scris: „Conflictul nu a pornit de la vreo părere de-a mea, ci de la faptul că nu eram în graţiile iezuiţilor.” În 1822 interdicţia impusă lucrărilor sale a fost ridicată. Dar abia în 1979 cazul a fost redeschis de Papa Ioan Paul al II-lea care a recunoscut că Galilei fusese „supus la prea multă suferinţă de către oamenii şi organizaţiile Bisericii”. În L’Osservatore Romano, ziarul Vaticanului, Mario D’Addio, un membru important al comisiei speciale desemnate de Papa Ioan Paul al II-lea pentru a reanaliza condamnarea din 1633 a lui Galilei, a spus: „Aşa-zisa erezie a lui Galilei pare să nu fi avut niciun temei, nici din punct de vedere teologic, nici din punct de vedere al legilor ecleziastice.” Potrivit părerii lui D’Addio, tribunalul inchizitorial a făcut abuz de autoritate - teoriile lui Galilei nu au violat niciun element al credinţei. Condamnarea lui Galilei pentru erezie a fost recunoscută de ziarul Vaticanului ca fiind neîntemeiată.

  Ce învăţăm din experienţa lui Galilei? Creştinul trebuie să înţeleagă că Biblia nu este un manual de ştiinţă. Când pare să existe un conflict între Biblie şi ştiinţă, el nu trebuie să încerce să împace orice „discrepanţă”. La urma urmelor, credinţa creştină se bazează pe „cuvântul despre Hristos”, nu pe autoritatea ştiinţei. Pe lângă aceasta, ştiinţa este într-o continuă schimbare. Mâine s-ar putea descoperi că o teorie care pare să contrazică Biblia şi care are popularitate azi este greşită şi respinsă. Totuşi, când menţionează cazul lui Galilei pentru a demonstra suprimarea ştiinţei de către religie, oamenii de ştiinţă ar face bine dacă şi-ar aminti că descoperirea lui Galilei nu a fost acceptată de normele de cercetare din timpul său. Contrar gândirii contemporane, Biblia nu era în discordanţă cu acel adevăr. Cuvântul lui Dumnezeu nu are nevoie de nicio revizuire. Biserica Romano-Catolică a fost aceea care a cauzat problema printr-o interpretare greşită a Bibliei. Văzând armonia desăvârşită şi legile naturale ale Universului, fiecare ar trebui să se simtă îndemnat să manifeste o mai mare apreciere faţă de Creator. Galilei a întrebat: „Este Lucrarea mai puţin nobilă decât Cuvântul?” Apostolul răspunde: „Însuşirile invizibile (ale lui Dumnezeu), ba chiar şi puterea sa eternă şi divinitatea sa, se văd cu claritate de la crearea lumii, deoarece ele sunt percepute prin intermediul lucrurilor care au fost făcute.” - Romani 1:20.

2. Cazul Galilei: 

  „Cazul Galilei”, cum îl numesc mulţi, a dat naştere la suspiciuni, îndoieli, întrebări şi controverse, care mai au ecou şi astăzi, după mai bine de 380 de ani. Cazul a lăsat o urmă de neşters asupra istoriei religiei şi a ştiinţei. Dar de ce atât de mult zgomot? De ce este „cazul Galilei” atât de discutat şi în epoca noastră modernă? Simbolizează el cu adevărat, după cum l-a numit un scriitor, o „ruptură între ştiinţă şi religie”? Galilei este considerat de mulţi „tatăl ştiinţei modern”. A fost matematician, astronom şi fizician. Fiind unul dintre primii oameni care au studiat bolta cerească cu ajutorul unui telescop, Galilei a interpretat cele observate sprijinind o concepţie încă aprig disputată la vremea aceea: Pământul se roteşte în jurul Soarelui şi, prin urmare, planeta noastră nu reprezintă centrul Universului. Astfel, nu este de mirare că, Galilei este uneori privit drept fondatorul metodei experimentale moderne! Care sunt câteva dintre descoperirile şi invenţiile lui Galilei? Ca astronom, el a descoperit, printre altele, că Jupiter are sateliţi, Calea Lactee este alcătuită din stele, Luna are munţi şi Venus are faze asemănătoare Lunii. Ca fizician, el a studiat legile pendulului şi ale căderii corpurilor; a inventat instrumente precum compasul geometric, un fel de riglă de calcul. Folosindu-se de informaţii despre descoperirile făcute în Olanda, el a construit un telescop cu care putea studia bolta cerească. Însă un conflict îndelungat cu înalţii prelaţi a transformat cariera acestui ilustru om de ştiinţă într-o dramă - cunoscută în istorie sub numele de „cazul Galilei”. Cum a început totul şi din ce cauză? Potrivit cu Grande Dizionario Enciclopedico UTET, Galilei nu s-a mulţumit doar cu descoperirea acestor lucruri. El voia să convingă „cele mai de seamă personalităţi ale vremii (prinţii şi cardinalii)” că teoria lui Copernic era adevărată. El spera că, ajutat de prieteni influenţi, va putea să depăşească obiecţiile Bisericii şi chiar să se bucure de sprijinul ei. În 1611, Galilei a făcut o călătorie la Roma, unde s-a întâlnit cu înalţii prelaţi. Pentru a le arăta descoperirile făcute pe bolta cerului, el a folosit telescopul. Însă rezultatul nu a fost cel scontat. În anul 1616, Galilei a fost pus în mod oficial sub supraveghere. Teologii care făceau parte din Inchiziţia catolică au catalogat teoria heliocentrică drept „greşită şi absurdă în filozofie şi formal eretică, întrucât contrazice în mod clar afirmaţiile Sfintei Scripturi atât în ce priveşte sensul literal al cuvintelor, cât şi în ce priveşte exegeza general acceptată şi sensul dat de Sfinţii Părinţi şi de teologi”. Întâlnindu-se cu cardinalul Roberto Bellarmino, considerat cel mai mare teolog al vremii şi supranumit „nimicitorul ereticilor”, Galilei a fost atenţionat să înceteze să-şi mai promoveze ideile despre sistemul heliocentric. Galilei a încercat să acţioneze cu prudenţă, însă nu a încetat să sprijine teoria copernicană. Şaptesprezece ani mai târziu, în 1633, Galilei a compărut în faţa Inchiziţiei. Cardinalul Bellarmino murise, iar de-acum principalul adversar al lui Galilei avea să fie Papa Urban al VIII-lea, fostul lui susţinător. Scriitorii au numit acest proces unul dintre cele mai celebre şi mai nedrepte procese ale istoriei, punându-l alături de procesul lui Socrate şi de cel al lui Iisus. Cum s-a ajuns la acest proces? Galilei scrisese o carte intitulată Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii. El pleda aici în favoarea heliocentrismului. În 1632, ca autor al lucrării, a fost chemat înaintea tribunalului Inchiziţiei, însă, fiind bolnav şi înaintat în vârstă - circa 70 de ani -, a amânat înfăţişarea. Sub ameninţarea de a fi adus „prizonier în lanţuri”, Galilei a plecat la Roma anul următor. Din ordinul Papei, a fost interogat şi chiar ameninţat cu tortura. Dacă acest bătrân bolnav a fost sau nu torturat este încă o problemă controversată. Însă, după cum s-a consemnat în sentinţă, Galilei a fost supus unui „examen riguros”. Potrivit lui Italo Mereo, un istoric al dreptului italian, în limbajul manualelor pentru inchizitori din acele timpuri, această expresie însemna tortură. Opinia lui Italo Mereo este împărtăşită şi de alţi erudiţi. Oricum ar fi stat lucrurile, în ziua de 22 iunie 1633, într-o sală austeră, înaintea membrilor Inchiziţiei, lui Galilei i s-a citit sentinţa. El a fost găsit vinovat pentru că: „… ai luat în seamă şi ai crezut în doctrina falsă şi contrară Sfintelor şi Divinelor Scripturi, cum că Soarele nu s-ar mişca de la răsărit la apus, şi că Pământul s-ar mişca şi nu ar fi centrul lumii”. Nedorind să fie un martir, Galilei a abjurat. După ce i s-a citit sentinţa, bătrânul om de ştiinţă, îmbrăcat în haina penitenţei şi îngenuncheat, a declarat în mod solemn: „Abjur, hulesc şi resping aceste erori şi erezii (teoria lui Copernic) ca şi oricare altă greşeală, erezie sau sectă ce contravine Sfintei Biserici“. Deşi nu există dovezi solide, tradiţia populară afirmă că, după ce a abjurat, Galilei a bătut din picior şi a exclamat protestând: „Şi totuşi se învârte!” Mai mult, comentatorii susţin că sentimentul de înjosire ca urmare a dezicerii de propriile-i descoperiri l-a chinuit pe omul de ştiinţă Galilei până la moarte. El a fost condamnat la închisoare, dar sentinţa i-a fost comutată în arest la domiciliu pe viaţă. Ajungând încetul cu încetul orb, Galilei a trăit într-o izolare aproape completă.

Un conflict între religie şi ştiinţă?

  Mulţi trag concluzia că exemplul lui Galilei demonstrează că ştiinţa şi religia sunt absolut incompatibile. De fapt, de-a lungul secolelor, „cazul Galilei” i-a făcut pe oameni să se îndepărteze de religie. I-a convins pe mulţi că religia, prin natura ei, este o ameninţare la adresa progresului ştiinţific. Dar aşa să fie oare? Papa Urban al VIII-lea şi teologii Inchiziţiei catolice au condamnat, de fapt, teoria copernicană, susţinând că era contrară Bibliei. Adversarii lui Galilei aduceau ca argument afirmaţia lui Iosua: „Soare, stai nemişcat”, care, conform interpretării lor, trebuia înţeleasă literal (Iosua 10:12). Dar contrazice Biblia cu adevărat teoria copernicană? Nicidecum. Contradicţia era de fapt între ştiinţă şi interpretarea absolut eronată a Scripturilor. Aşa a privit lucrurile şi Galilei. Iată ce i-a scris el unui elev: „Deşi Scriptura nu poate greşi, interpreţii ei şi cei ce o explică pot greşi în diferite modalităţi: printre acestea una este cu deosebire gravă şi mereu repetată, atunci când exegeţii se opresc doar la sensul literal al Scripturilor”. Orice persoană care studiază cu seriozitate Biblia ar trebui să fie de acord cu această afirmaţie. Galilei nu s-a oprit aici. El a susţinut că cele două cărţi, Biblia şi cartea naturii, au fost scrise de acelaşi Autor şi că acestea nu se pot contrazice una pe alta. Însă, a adăugat că nimeni nu poate „să afirme cu certitudine că toţi cei ce interpretează Biblia vorbesc sub inspiraţie divină”. Această critică implicită a interpretării oficiale a Bisericii a fost cu siguranţă considerată o sfidare, determinând Inchiziţia catolică să-l condamne pe savant. La urma urmei, cum îndrăznea un simplu mirean să critice prerogativele ecleziastice? Referindu-se la „cazul Galilei”, o serie de erudiţi au trezit îndoieli cu privire la infailibilitatea Bisericii şi a Papei. Teologul catolic, Hans Küng, scrie că „numeroasele şi indiscutabilele” greşeli ale „învăţăturilor ecleziastice oficiale” - inclusiv „condamnarea lui Galilei” - au pus dogma infailibilităţii sub semnul întrebării. Biblia este asemenea unei „lămpi care străluceşte într-un loc întunecos” (2 Petru 1:19). Galilei a apărat-o, luptând să nu fie greşit interpretată. Biserica, însă, a discreditat-o, apărând o tradiţie omenească.

Notă: Un cititor onest va recunoaşte imediat că o afirmaţie de genul celei despre Soarele care stă nemişcat pe cer nu este o analiză ştiinţifică, ci mai degrabă o simplă constatare făcută de un observator de pe Pământ. Şi astronomii vorbesc deseori despre răsăritul şi apusul Soarelui, al Lunii, al planetelor şi al stelelor. Însă ei nu vor să spună că aceste corpuri cereşti se învârt literalmente în jurul Pământului, ci, mai degrabă că au o mişcare aparentă pe bolta cerească.