MARI DOMNITORI ROMÂNI - VLAD ȚEPEȘ.

MARI DOMNITORI ROMÂNI - VLAD ȚEPEȘ

  Vlad Tepeș s-a născut în orașul Sighișoara, din Transilvania, în 1431, fiind mai târziu domnitor al Valahiei. Tatăl său, Vlad Dracul, a fost cavaler în Ordinul Dragonului, ordin cavaleresc-masonic din Estul Europei care avea ca scop oprirea extinderii Imperiului Otoman. A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cneajna Bathory, apoi cu Jusztina Szilagyi și apoi cu Ilona Nelipic, verișoară a lui Matei Corvin. A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău din a doua și Zaleska din a treia căsătorie. Se pare că Radu, un descendent din Vlad Țepeș, s-a stabilit în Moldova și a pus bazele ramurii moldovenești a neamului Drăculeștilor. Tatăl său, Vlad Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul, care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni, era o societate masonico-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai târziu împărat al Sfântului Imperiu Roman) și de cea de-a doua soție a sa, Barbara Cillei. Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era apărarea creștinismului și cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenței sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Țepeș era supranumit Dracul. La rândul său, Vlad va fi înnobilat în numărul membrilor Ordinului Dragonului în 1431 la Nürnberg de către Sigismund de Luxemburg. Blazonul Ordinului Dragonului era reprezentat de un dragon iar Vlad Dracul a purtat acest simbol peste tot, pe steaguri, monede si sigiliu. Fiind un personaj nu numai istoric, ci și literar și folkloric, voievodul a fost ales de scriitorul Bram Stoker ca erou principal al romanului său apărut în anul 1897.De atunci, Dracula și Transilvania, tărâmul care adapostește misteriosul castel plin cu fantome și vampiri undeva în mijlocul pădurilor întunecoase, a devenit subiectul a peste 750 de filme, documentare sau nuvele inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez. Există multe legende: una spune că transformarea lui Vlad Țepeș în Contele Dracula însetat de sânge se datorează faptului că, potrivit obiceiului, în acea vreme, învingătorul unei lupte își potolea setea bând sângele celor învinși. Porecla „Țepeș” i s-a atribuit de pe urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazîklî Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor. Cunocut pentru intoleranța și cruzimea sa, Vlad era în același timp respectat de supușii săi pentru campaniile de luptă împotriva turcilor. Era respectat atât ca luptător cât și ca voievod ce nu tolera nedreptatea, în timpul domniei lui ridicând câteva mânăstiri. A fost un erou adulat, dar și temut de poporul lui. Victor Hugo în „Legende de Siecles”, redă felul în care Vlad Țepeș a întâmpinat armata sultanului Mahomed al-II-lea venită să cucerească Țara Românească. Înaintând spre Târgoviște, oștenii armatei turcești au fost îngroziți de priveliștea oferită de Țepeș: case arse, câmpii pârjolite și fântâni cu apă otrăvită. Totul a culminat însă cu imaginea de lângă zidurile cetății unde se adăpostise Vlad Țepeș: o imensă pădure de cadavre. Cuprinși de frică și îngroziți de mirosul celor 20.000 de cadavre ale prizonierilor turci înfipți în țepe, însuși Mahomed s-a retras recunoscând victoria voievodului. Pentru români, Vlad Țepeș a rămas voievodul în timpul căruia puteai bea apă din fântâna Cetății Târgoviște, cu un pocal din aur masiv fără ca cineva să-l fure. Surse istorice confirmă existența acestei cupe care a fost folosită până în ziua în care Vlad Țepeș a murit. În 1931-32, arheologul Dinu Rosetti, la ordinul Academiei Române, a cercetat Mânăstirea Snagov pentru a descoperi trupul lui Vlad Dracula. Dar nu a descoperit decât câteva morminte jefuite în interiorul mânăstirii, legendele locale spunând că trupul lui Vlad ar fi fost înmormântat chiar la intrarea în mânăstire. Nedând crezare acestei legende, cercetătorul a săpat și a scos la iveală un mormânt aflat în fața altarului. Mormântul era însă gol. Continuând să sape, a găsit un altar păgân, cu oase ale animalelor sacrificate. Dând o șansă legendei, a început să cerceteze locul de la intrarea în mânăstire, unde a găsit un mormânt ce nu fusese jefuit, aparținând, se pare, unui nobil. Hainele care învăluiau cadavrul arătau că aparțineau unui om înstărit. A fost găsit și un inel, provenit din Nuremberg. Totuși scheletul avea și cap și, așa cum am spus mai sus, este un lucru cert că Vlad a fost decapitat. Mânăstirea Snagov are însă un grad ridicat de umiditate, ceea ce face ca majoritatea rămășițelor pământești ale celor înmormântați aici să se descompună foarte repede. Este foarte posibil ca și trupul lui Vlad să se fi descompus înainte de a fi fost începute cercetările pentru descoperirea lui. Pe lângă nenumăratele filme cu Dracula, care nu au decât vagi legături cu adevăratul Vlad Țepeș, două încearcă să se apropie de realitate. În anul 1979, Doru Năstase a regizat un film istoric despre viața domnitorului. În rolul lui Vlad a jucat Ștefan Sileanu. O portretizare a copilăriei domnului a încercat Sergiu Nicolaescu, în filmul său „Mircea” (1989) - rol jucat de Vlad Nemeș. Desigur, aceasta reprezintă doar o licență, întrucât la moartea marelui voievod și domn, Vlad nici măcar nu se născuse! Astfel, se încearcă o explicație asupra genezei comportamentului de mai târziu al lui Țepeș: dragostea pentru țară și groaznica pedeapsă care i-a dat porecla.

Domn al Țării Rpmânești:

  În iarna anului 1436, Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș) a devenit domn al Țării Românești și s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște. Vlad Drăculea (Vlad Țepeș) și-a urmat tatăl și a trăit acolo șase ani. În 1442, din motive politice, el și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruți ca ostatici de către sultanul (conducătorul) turcilor; Vlad al III-lea (Vlad Țepeș) a fost ostatic (prizonier, închis) până în 1448, iar fratele său până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea și ascensiunea la putere a lui Vlad.

Conflictul cu Imperiul Otoman: În 1459 Țepeș refuză să mai plătească tribut (obligație - în bani sau în bunuri - pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe, bir) turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare că această răzvrătire s-a datorat existenței unui proiect de cruciadă împotriva otomanilor, cruciadă susținută de Papă și în care regele Ungariei, Matia Corvin, ar fi urmat să joace rolul principal. În acest context politic, Vlad Țepeș încheie o alianță cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii ar fi vrut să o împiedice. Vlad Țepeș își pune speranțe în ajutorul regelui Ungariei, Matei Corvin, cu care era și rudă, soția lui Vlad fiind o vară a lui Matei. Vlad încetează să plătească haraciul (birul) anual, trece Dunărea și face o incursiune cumplită prin Bulgaria. În 1462, vine însuși sultanul Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului, ca să-l pedepsească pe Vlad și să supună iar Țara Românească. Vlad Țepeș ține piept singur, cu mica lui oștire, căci nu primește ajutor de la regele Matei. Îndrăznește într-o noapte să atace chiar tabăra sultanului, dar nu izbutește să-i găsească cortul ca să-l ucidă. Se retrage apoi către munte, lăsând pârjol în urma lui. Sultanul este îngrozit de spectacolul ce i se dezvăluie în drum spre Târgoviște: o pădure de țepi în care atârnă leșurile (cadavre) turcilor prinși într-o luptă, cu un an înainte. Cronicarul turc vorbește de groaza, dar și de un fel de admirație a sultanului pentru un domn în stare de asemenea fapte. Sultanul renunță să ia cetatea de scaun (locul unde își avea reședința domnitorul), Târgoviște, se retrage către Brăila și părăsește țara în care oastea mare piere de foame. Sultanul cu armata se retrage, dar îl lasă în țară pe fratele lui Vlad, Radu zis cel Frumos; el reușește încetul cu încetul să-i atragă de partea lui pe boierii care-l sprijineau pe Vlad Țepeș, spunându-le că „politica lui Vlad este dezastruoasă pentru țară, că vecinii creștini nu ne ajută, nici ungurul, nici polonezul, nici măcar Ștefan al Moldovei.” Având în vedere această situație el le sugerează că ar fi mai bine să închine țara turcilor, care nu o vor transforma în pașalâc (provincie din Imperiul Otoman guvernată de un pașă), ci le vor cere doar un bir anual. Vlad Țepeș este părăsit de boieri și caută refugiu în Transilvania sperând în ajutorul regelui Matei, dar acesta nu-l sprijină datorită reputației proaste pe care și-a făcut-o trăgând în țeapă o mulțime de negustori sași. Din această cauză regele Matei nu-i acordă ajutorul, ci îl ține captiv în cetățuile lui timp de doisprezece ani. Conform legendei, atunci a fost momentul în care soția lui Vlad, pentru a scăpa de temnița turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă. Vlad a reușit să scape asediului fortăreței sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câțiva țărani din satul Arefu, a reușit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, Matei l-a arestat și l-a întemnițat în orașul Vișegrad. Vlad a fost recunoscut ca prinț al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat (omorât) la sfârșitul lunii decembrie 1476, „probabil de boierii care se temeau de răzbunarea lui. Așa piere Vlad Țepeș, figură ieșită din comun, dar care, pentru că vestea cruzimilor sale s-a aflat în lumea largă, a căpătat cu vremea o imagine negativă. Prin faptele sale, domnitorul Vlad Țepeș a fost un personaj istoric ieșit din comun, de aceea pe marginea existenței sale s-au brodat multe legende, dar trebuie să facem diferența dintre faptele reale, dovedite și poveștile fictive (izvorâte din imaginație).

Personajul Dracula din cartea „Dracula” a lui Bram Stoker:

 Cartea lui Bram Stoker, „Dracula”, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad Drăculea, ci este o ficțiune ce se petrece în Transilvania și Anglia secolului XIX. De pe urma succesului romanului, Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula. Scriitorul irlandez Bram Stoker putea consulta la Royal Library din Londra câteva din acele gravuri săsești din secolul XV, ce se găseau și în colecțiile de la British Museum, în care Vlad Țepeș este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om și un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces și la cartea „Istoria Moldovei și a Țării Românești” a lui Johann Christian von Engel, care îl descrie pe Vlad Țepeș ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideea să ia prințul Țării Românești ca model pentru personajul său fictiv: Dracula. Unii autori precum Matei Cazacu sau Dumitru Peligrad au propus ideea că Stoker ar fi avut o relație de amiciție cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta și este posibil ca acesta să îi fi dat informații despre Vlad Țepeș. Nu există o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie (1431-1476) și mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, mențiuni istorice și experiențe personale pentru a realiza un personaj complex. Pe de altă parte, merită menționat faptul că defăimătorii politici principali ai lui Vlad - în general sașii - se foloseau de sensul de diavol al cuvântului „drac” pentru a umbri reputația voievodului. Astfel, asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon și diavol și porecla Drăculea ar putea să explice de ce Vlad al III-lea Țepeș a fost asociat de către Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al Ordinului Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-și crea personajul demonic, era îmbrăcămintea oficială a Ordinului - o capă neagră peste o haină roșie - ce era purtată doar vinerea pentru a comemora Patimile lui Iisus Hristos. Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze acestei legende europene un animal sud-american: liliacul hematofag zis vampir. Dracula, personajul romanului cu același nume scris la sfârșit de veac XIX de irlandezul Bram Stoker, este un conte transilvănean, stăpân al unui castel ridicat undeva pe vârf de stâncă înaltă, de unde străjuie valea râului șerpuind prin Principatul Transilvaniei. El este adesea confundat cu Vlad Țepeș, prințul valah, domn peste castelul, azi ruină, din Principatul Valahia. Cum Castelul Bran este singurul din Transilvania care corespunde descrierii lui Bram Stoker, lumea întreagă se referă la el ca fiind Castelul lui Dracula. În capitolul 2 al romanului „Dracula” autorul înfățișează castelul contelui ca fiind așezat pe marginea unei teribile prăpăstii. Bram Stoker nu a vizitat niciodată România. În descrierea imaginarului castel al lui Dracula el pleacă de la o prezentare a castelului Bran disponibilă în Anglia sfârșitului de secol XIX. Într-adevăr, castelul, așa cum apare el în gravura tipărită în prima ediție a romanului „Dracula”, seamănă izbitor de bine cu castelul Bran, și numai cu acesta. De altfel, se bănuiește că pentru a descrie plăsmuitul castel al lui Dracula, Stoker a folosit ilustrația castelului Bran din lucrarea lui Charles Boner - „Transylvania Its Product and Its People,” (London; Longmans, 1865). La origine numele Dracula nu este de loc înfricoșător. El derivă din denumirea dată unui ordin al cruciaților, Ordinul Dragonului, cu care au fost asociați atât Vlad Țepeș cât și tatăl sau Vlad Dracul (membru, de altfel, al acestui ordin). Restul mitului Dracula se datorează influenței legendelor și credințelor populare transilvănene despre stafii și vampiri. Contele Dracula imaginat de Stoker este un vampir în vârstă de secole, un nobil transilvănean. El locuiește în ruinele unui castel situat undeva în Munții Carpați. Conversațiile purtate cu personajul Jonathan Harker îi oferă Contelui Dracula prilejul de a se arăta deosebit de mândru de cultura sa nobilă, de interesul predilect (preferat, favorit) pentru trecutul său. Stoker a evitat cu grijă să creeze o legătură istorică reală între personajul său Contele Dracula și personalitatea istorică a lui Vlad Țepeș. Contele din Transilvania, nu este cu siguranță Prințul Vlad Țepeș al Țării Românești, Stoker însuși fiind reticent (reținut) la orice apropiere a eroului său de o figură istorică reală. În satele vecine Branului, și nu numai, exista credința în existența unor spirite malefice, numite stafii sau strigoi. Ea se referă la oameni aparent vii, la strigoi, cei care ziua duceau o viață normală. O dată cu venirea nopții, în timp ce dormeau, spiritul le părăsea însă trupurile, pentru a bântui - de la miezul nopții și până la primul cântat de cocoș - somnul sătenilor, secătuindu-i de puteri. „Nemorșii (strigoii, vampirii) suferă de blestemul nemuririi”, scrie Stoker, „ei traversează vremurile înmulțind numărul de victime, răspândind răul în lume”. Personajul Dracula se naște din aceste mituri. Este de dorit ca vizitatorii castelului Bran să facă distincția dintre realitatea istorică a Branului și personajul Contelui Dracula din romanul lui Bram Stoker. Dracula a fost și rămâne un personaj imaginar.