DIN ȚARA LUI JOHANNIS ZIS WUHANNIS!

 DIN ȚARA LUI JOHANNIS ZIS WUHANNIS!

1. Câțu - campionul minciunilor gogonate!

 Nu este o noutate dacă observ că premierul Câțu nu se simte deloc incomodat, jenat sau rușinat, atunci când este prins cu mâța-n sac, sau când rostește chiar domnia sa câte o gogonată, de îngheață apele. Mă refer, firește, la afirmațiile recente că guvernarea sa ar „merge foarte, foarte bine”, că standardul de viață ar românilor ar fi crescut de când cu guvernarea domniei sale, dar și la faptul că i se pare neimportant dacă premierul a fost condamnat cândva la închisoare sau a fost reclamat de o bancă americană, cum că ar fi țepuit-o ca orice borfaș. Păcatele tinereții se prescriu automat, oameni suntem, ce naiba! O, tempora! - vorba nu știu cui. La oricare acuză, premierul are o explicație năucitoare, ne demonstrează că noi n-am înțeles realitatea (pe care numai dânsul o înțelege), apoi se strecoară ca gâsca prin apă și se comportă ca omul care n-a mâncat usturoi și nu-i miroase gura a nimic. Iată însă un moment, la care nu mai are scăpare. Și-a făcut-o cu mâna lui, când, înșiruind performanțele fantastice ale guvernării sale, pretindea că ar fi fost lăudat de cele mai de seamă agenții de rating din lume, parcă anume ca să nu observăm noi cât este el de non-lăudat în țară. Iar, ca o încununare a auto-felicitărilor pentru tot ceea ce face și drege, și-a încheiat spusele apoteotic: „Am reușit aceste performanțe, chiar dacă am trecut prin cea mai dificilă perioadă din ultimii 100 de ani”. Măi, să fie! Nu m-aș referi la încă o gafă a domniei sale, dacă n-aș simți în această afirmație un fel de cacealma, o păcăleală în care contează pe faptul că puțină lume a trăit chiar 100 de ani, ca să-l poată contrazice, să-i reproșeze sau să pretindă că minte. Dar m-aș prinde că, în ignoranța sa, premierul nostru n-a citit o iotă despre evenimentele prin care a trecut România în respectiva sută de ani. Astfel, în 1921, se încheia pandemia de gripă spaniolă, un virus care a făcut peste 50 de milioane de victime între 1918 și 1919. Urmările acestei pandemii s-au simțit mulț ani. Bunicii mei au traversat anii pandemiei. Știu de la ei că au supraviețuit doar pentru că achiziționaseră un sac cu făină și unul cu zahăr, ceva ce a constituit principala - și uneori singura - sursă de hrană a familiei timp de 3 ani. Nu s-a încheiat bine fenomenul pandemic și iată că lumea sărăcită și înfometată era confruntată cu altceva, nou, cu Marea Criză economică. Citez din Enciclopedia Britannica, pe care domnul Câțu cu siguranță n-a frunzărit-o: „Activitatea în construcții a fost practic oprită. Zonele rurale au suferit de pe urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole inițial cu 40-60%, ulterior în creștere galopantă. În zonele industriale, mineritul și exploatarea lemnului au avut cea mai dramatică scădere, multe sectoare industriale și-au oprit activitatea, șomajul și foametea erau la ordinea zilei, nemulțumirea ajunsese generalizată și trasfrontalieră. Băncile au clacat. Bogătașii s-au trezit lefteri, slujbașii și-au văzut spulberate economiile, societățile au falimentat. Pe acest fond, s-a ridicat politica absurdului și neașteptații ei profitori, în cap cu Adolf Hitler. Încolțeau germenii unui nou război devastator”. Pe la mijlocul anilor ’30, se prevestea, deja, un nou război. Războiul a venit, a fost devastator, dar majoritatea românilor i-au simțit lipsurile năpraznice, mai spre sfârșit, în perioada ocupației sovietice, începând cu toamna 1944. Pâinea era cartelată. Intelectualii primeau 250 g pâine, muncitorii 350 g, iar minerii 450 g.  Dacă astăzi i se pare cuiva destul, acela poate nu știe că, în afară de pâine, rareori prindeai altceva de mâncare. Cine avea o livadă cu fructe sau o grădină cu zarzavat, vindea rodul direct la fața locului, nu ajungea cu marfa la piață. Afară de cazul când, firește, nu-i veneau hoții peste noapte să-i fure zarzavatul și fructele și să le ducă la piața din oraș, unde era chilipir să găsești un astfel de hoț, chiar dacă-ți lua ultimul ban din buzunar. Dar, a propos de rația de pâine, uitasem să spun că era asigurată numai de luni până sâmbătă. Duminica fiind zi nelucrătoare nu primeai nici de mâncare. Colac peste pupăză, autoritățile române fuseseră obligate să asigure protecție totală oricărui militar sovietic pe teritoriul României. Doamne ferește să-l insulți, să-l apostrofezi sau să-l lovești. Era autorizat să te împuște pe loc. Și nimeni nu putea reclama nicăieri. De aici, până la numeroasele abuzuri, nu era decât un pas. Soldații armatei victorioase intrau în case să jefuiască alimente, lucruri de valoare sau să violeze femeile. Nu te puteai opune. Însemna ultraj și urma glonțul. Alții te opreau din drum și-ți luau ceasul - obiect cu mare căutare pe atunci la ruși. Spre iarnă, îți luau paltonul sau mănușile, de unde și versurile născocite de inepuizabilul Păstorel Teodoreanu: „De la Tisa pân’ la Don,/ Davai ceas, davai palton,/ Davai casă, dai moșie,/ Harașo tovărșie!” Domnul Câțu nu se născuse în acele zile, n-are de unde le ști pe toate acestea și nici nu pare să fie dăruit cu harul cititului ca să le fi aflat de undeva. Dacă este totuși curios (deși nu pare!), i-aș recomanda memorialistica vremii, ceva ce-ți face părul măciucă: memoriile prim-ministrului Constantin Sănătescu (1944), stenogamele respectivului guvern și cele ale următorului premier, Nicolae Rădescu (până la 6 martie 1945). Asemenea timpuri au trăit mulți români, domnule Florin Câțu, în ultimii aproape 100 de ani. Nu este bine să vă tot fandosiți că ați gestionat domnia voastră vremurile cele mai dificile! Diferența este că, pe cele de atunci le-a făcut războiul, pe cele de astăzi ni le-ați făcut voi, politicienii.  Românii au trăit și alte vremuri grele: au traversat  teroarea Anei Pauker, când dispărea omul de acasă și nu mai auzeai niciodată de el, sau, dacă apărea într-un târziu, își găsea nevasta remăritată și copiii plecați „la muncă”. Au cunoscut foamea, frigul, amenințarea. Domnul Câțu nu are decât o singură scuză: nu știe despre trecut, decât ori din auzite, ori și-l născocește singur, contând că nu avem cum verifica. De fapt, nimeni nu poate fi invinuit că n-a citit destul, că nu știe multe și chiar că vorbește verzi și uscate. Unui prim-ministru însă nu mi se pare permis. Dacă ai ajuns la asemenea rang, înseamnă că ai trecut prin niște furci caudine, te-a cernut cineva bob cu bob prin sita verificării, ai dovedit că ești integru și te-ai dovedit apt la un control profesional, moral sau juridic. Cum i-o fi păcălit domnul Câțu pe cei care trebuiau să-i verifice calitățile profesionale, de integritate și de onestitate? Nu i-a păcălit cu nimic. Nu asta îi interesa pe ei. A fost verificat politic și a corespuns tot politic. În fond, nu m-ar deranja prea mult ignoranța domnului Câțu, nici tupeul, cu care se laudă că unul ca el s-ar naște doar la un secol o dată. Dar mă îngijorează gândul că, tot vânzând gogoși despre ce știe el cu privire la evenimentele ultimului secol, nimic nu-l oprește să mai vândă și brașoave despre creșterea economică, despre succesele guvernării sale și despre ce departe vom ajunge dacă mizăm tot pe spusele lui, pe care de mult majoritatea românilor nu mai dau doi bani.

2. Nepăsarea lui Johannis zis Wuhannis!

 Tocmai faptul că președintele Johannis are cea mai înaltă poziție și niciun politician nu îi este egal implică și obligații pe măsură față de toți cetățenii României. Obligații pe care președintele le ignoră, trântind paltonul peste o țară care traversează una dintre cele mai teribile crize din istoria sa recentă. Dacă vremurile erau obișnuite, puseul de orgoliu și exercițiul pedagogic al d-lui Johannis ar fi fost mai ușor trecute cu vederea. Aceste orgolii prezidențiale sunt, însă, cinice și odioase acum, când în România moare un om la fiecare 4 minute numai din cauza Covid și cine știe câți alții din cauza altor boli pe care nu au loc să le trateze în spitale. Acum, când România este pusă în situația de a primi ajutor internațional de toate felurile, dar și în risc de a deveni leprozeria Europei, izolată pentru a nu infecta și restul continentului. Acum, când începe o iarnă în care mai mulți romani ca niciodată pot ajunge în situația de a alege între căldură și mâncare, ceea ce face dl. Johannis este cinic și odios. Omul, - bănuind că avem de a face totuși cu o ființă umană -, Klaus Johannis poate fi supărat pe cine vrea el, dar președintele nu are dreptul să transforme în victimă colaterală a supărării țara care l-a ales de două ori și al cărei bine ar trebui să fie principala sa grijă, dincolo de orice calcul politic. Este supărat dl. Johannis că poporul nu s-a vaccinat? De ce ar fi făcut-o când domnia sa și premierul domniei sale anunțau în vară că am învins pandemia? Pe de altă parte, sigur că problema energetică este una mondială, nu doar autohtonă, dar „guvernul meu” a fost incapabil să o anticipeze și să ia din timp niște măsuri pentru a atenua șocul inevitabil. Dar mai presus de toate, România trece printr-o criză totală de încredere. Între guvernați și guvernanți s-a căscat o urpașă prăpastie. Oameni înfricoșați de tot ceea ce se întâmplă, de tot ceea ce urmează, văd cum politicienii se ceartă precum elevii - cine cui a furat sandvişul din ghiozdan. Niciodată, nici în vremea guvernelor Dragnea, sentimentul de abandon și de sfidare nu a fost mai mare decât în timpul guvernelor Johannis. În vremea lui Dragnea protestele erau despre teme de principiu, justiție, integritate, acum ele vor fi despre foame, frig și moarte, ca în decembrie 1989. Victor Ponta a demisionat și a fost pus la zidul inframiei pentru moartea teribilă a 60 de oameni. Acum mor 300-400 de oameni pe zi doar de Covid și premierul vinovat nu numai că nu demisionează, dar grija este ca plecarea sa să afecteze cât mai puțin orgoliul propriu, al partidului și mai ales al președintelui. Principalul vinovat pentru drama actuală este Klaus Johannis.  El a vrut acest guvern foarte slab, el l-a împins pe Câțu în față ca să scape de Orban și pentru acest obiectiv a târât partidul într-un congres  înfiorător, acestui obiectiv a subordonat întreaga guvernare a României, din cauza acestui obiectiv a ratat vaccinarea, pregătirea valului 4 și orice măsură necesară de preîntâmpinare. Klaus Johannis a dat soarta țării pe mâna unor maimuțoi ridicoli doar pe criterii de obediență. Iar acum îi refuză României un guvern care să încerce în primul rând recâștigarea încrederii fără de care nu se poate face nimic. A făcut o propunere de premier despre care știa că nu are nicio șansă, de aceea, neconstituțională, ca să pedepsească USR și să se distreze puțin. Lasă capetele umflate pe care le-a promovat la vârful PNL să recite texte ridicole despre „marile reușite ale guvernului meu” și, astfel,  să jignească până și inteligențele cele mai modeste, să scuipe între ochi un popor care le plătește lefurile, mașinile, secretarele. Vâlceanu, Câțu și alte creaturi bizare sunt produsele lui politice, pe care le decontează 100% cu toate inepțiile lor. Când ar fi trebuit să nu intervină, de exemplu, în alegerea președintelui PNL, a făcut-o fără rezerve. Când ar trebui să intervină pentru a-l da jos pe Câțu de la volanul Guvernului și a stabili un premier liberal, decent și credibil, care să refacă guvernarea, se uită superior, considerând că oricum până la alegerile din 2024 mai este vreme destulă și poporul tâmp va uita. Cinic, incapabil să-și înțeleagă misiunea, dl. Johannis se comportă complet iresponsabil, strict în interes propriu și pentru a-și satisface imensul ego, indiferent de costuri în traume, morți, nenorociri. Poporul acesta nu mai are niciun motiv să-i plătească salariul și privilegiile, paltonul și crosa de golf. Dl. Johannis ar trebui suspendat și demis! Câțu, sprijinit de Johannis, a decis că, un congres intern de baroni-căpușă de partid este mult mai important decât gestionarea pandemiei. Faptul că Johannis și Câțu au ratat, „pas cu pas”, punctul de cotitură în criza Covid, de exemplu,  nu totuși o greșeală politică minoră, gen făcut poze chinuite prin parcări cu maneliști, eventual între două bâlbe despre benefiicile jocului de golf. În limba engleză, ca să înțeleagă și Câțu, genul ăsta de mega-eșecuri se numește „dereliction of duty” - adică refuzul de a face ceea ce este datoria ta să faci prin poziția pe care o ocupi ca prim-ministru sau președinte. Ce este important este însă tendința, și ea este clar în picaj pentru PNL și în ascensiune pentru PSD. Sincer să fiu, nu prea văd cine ar mai dori să voteze vreodată cu PNL după dezastrul Câțu, cu excepția probabil a primarilor-sugativă pe care i-a cultivat cu bani europeni și care cu siguranță îl vor părăsi la prima oportunitate. Prin modul în care s-a comportat vara asta, PNL a dovedit că nu se poate reforma și că dacă zgârii puțin la suprafață dai de aceleași fețe hâde, puse exclusiv pe căpătuit și parvenit ca în PSD-Dragnea. În fiecare zi crapă ceva, cu efecte sociale sau economice grave, iar instituțiile clădite să susțină tot eșafodajul se clatină. Dacă Emil Constantinescu este văzut azi ca Președintele-Impotent pe care l-a învins sistemul, Klaus Johannis va fi amintit probabil ca Președintele-Loser care a avut tot sistemul în mână, dar a lăsat cenușă în urma sa!  Președintele preferă să genereze și alimenteze crize (cea guvernamentală, în cazul de față), exact în momentul cel mai prost, când pandemia a scăpat practic de sub control. Întotdeauna am privit cu suspiciune ideea că Johannis este un mare strateg care își pregătește atent mișcările pe tabla de șah, eventual cu vrei 3-4 pasi înainte ca oponentul să realizeze ce se întâmplă. Nu, împăratul este gol, nu are decât o pălărie pe cap și aia este mult prea mare. Criza guvernamentală actuală are o simplă explicație: Johannis și-a dorit să aibă și el Bocul lui în persoana lui Câțu - pentru ce, nu este clar, având în vedere antiperformanta lui Câțu de până acum. De fapt, de când este președinte, Johannis nu a convins deloc că are capacitatea intelectuală să gestioneze poziția de președinte și rezultatele obținute sunt clare pentru oricine: eșec după eșec în timpul guvernării Dragnea și eșec după eșec în tipul guvernării PNL. Singura excepție este oarecum domeniul de politică externă (NATO, UE) în care nu a marcat mari succese, dar nici nu a cauzat probleme. După direcția în care se îndreaptă lucrurile, Johannis va lăsa România la sfârșitul celui de-al doilea mandat mai rău decât a preluat-o: un stat slab, căpușat și fară autoritate, o justiție semi-îngenucheată, o societate slabită și divizată, un PNL mort, o economie terminată etc..

3. Despre premierul „desemnat” - Dacian Cioloș:

 Klaus Johannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș să încropească un cabinet de strânsură și a fugit la Sharm El-Sheikh, via  Malmö. N-a vrut să audă cum Florin Câțu îi trântește ușa-n nas „nominalizatului”. Parcă niciodată nu a fost mai evidentă influența factorului extern în politica românească. În urmă cu o lună, în pădurile din Elveția președintele român, aflat cu „treburi” pe la Berna, s-a întâlnit pe ascuns cu Emmanuel Macron, președintele Franței. Se pare că acolo a primit edictul: „Franța a decis, Cioloș!” Sălăjanul s-a pozat la sfârșitul verii cu Macron. În ciuda evidențelor, l-a învins în alegerile interne din USR-PLUS pe Dan Barna. Evident, cu ajutorul factorului intern. Alegerile interne, de la ei, au fost asistate de un soft. Iar softul n-a avut nimic împotrivă de a-l nominaliza pe Cioloș învingător. Ne mai mirăm de ce învinșii din jurul lui Dan Barna au tăcut chitic? Puțină lume a observat că înainte de Congresul lor online, Parchetul European a deschis o anchetă împotriva contracandidatului lui Cioloș. Este limpede sau ne prefacem că avem „orbul găinilor”? Factorul intern se îmbucă (așa cum se zice prin Banat) cu cel extern, într-o cooperare avantajoasă. „Noi vă facem rost de cash-uri, voi ne asigurați protecția pentru furăciuni”. Cam ăsta este acordul între părți. Ca-ntre bandiți. Florin Câțu, având mandat din partea Biroului Executiv al PNL, l-a anunțat pe „desemnat” că nu va avea sprijinul parlamentar al fostului partener de coaliție. Kelemen Hunor l-a înștiințat că UDMR nu renunță la ideea înființării unui alt SIIJ. PSD, prin vocea lui Marcel Ciolacu, a dat cu flit. Liderii USR au anunțat deja că nu vor guverna cu AUR. Păi și atunci? „Desemnatul” se poate bizui doar pe 80 de voturi, din 233, necesare. Ridicolul este absolute! Candidatul insistă. Vrea să ajungă în Parlament. Practic, Dacian Cioloș ar trebui să-și depună mandatul. Doar că președintele nu-i acasă. Să-l lase la poartă? Nu este elegant. Să continue lupta? Cade de fazan. Dar, totuși, cât de penibil poți fi, să crezi că edictul unui alt stat se poate transforma în vot parlamentar? În Republica „asistată” România se poate. Nu că s-ar fi zis la Radio France International, ca la Radio Erevan, minusul dă plus, dar orice este posibil când lanțurile de supermarketuri sunt mai puternice decât lanțurile de iubire neaoșă românească. „Nimeni nu mă vrea, doar eu insist,” și-ar spune Cioloș, îmbucând un „foie gras” cu ceapă din grădina bunicii. Strădania lui Dacian Cioloș de a ne convinge că lui îi pasă de țară este stimabilă. Dă din vorbe și din coate pe toate micile ecrane. Câteva zile a fost tot un Cioloș în sus și Cioloș în jos. Unii au zis, Cioloș patriotul, alții, Cioloș cetățeanul devotat etc.. Din acest punct de vedere socoteala este mai ceva decât cea din tîrg. Este o demonstrație națională de devotament și civism.Cu o singură condiție. Dacă această insistență a sa ar mișca inima și gândirea partidelor politice. Și la un moment dat al zbaterii, liberalii, pediștii și pesedișii ar zice: „Bravo, domnule, este mai bun, mai insistent, mai al dracului decât noi, iar presunile asupra populației sunt așa de mari că musai să-l votăm!”. Ei bine, dacă l-ați văzut pe Câțu cu ce sictir a venit la consultări, dacă l-ați auzit pe Rareș Bogdan cu ce cârâit a comentat posibilitatea de pe craca bruxelleză, atunci devine destul de clar. Fără opinteala președintelui și a generalilor și a acoperiților din parlament, Dacian Cioloș nu mai ajunge premier. Și uite așa, încercarea sa „curajoasă” de a forma un guvern pentru a sprijini populația și a debloca frânele României începe să arate caraghios. Parcă Păcală s-ar îndrepta de unul singur împotriva Uniunii Sovietice sau a Chinei! Devotat, patriot, expresie a unei atitudini aproape europene, acest spirit este vecin iluziei iar nu curajului, ambâțului deșert, iar nu patriotismului înflăcărat. Ba această încăpățânare a lui Cioloș de a merge fără susținere în Parlament, de a toca și zilele necesare audierii fantomaticilor miniști ai guvernului imposibil devine păguboasă pentru țară. Toată strădania lui de a arăta că-i pasă și că el se oferă să pună cât mai urgent de un guvern se dovedește o talpă groasă și un mare bolovan pe calea rezolvării situației. Dacian Cioloș, sub pretextul grabei patriotice, ne bagă într-o fundătură mâncătoare de timp. Patriotismul înțeles prost are uneori greutatea unei diversiuni. De regulă, deștepții fac capodopere din aproape nimic în vreme ce proștii se împiedică pe drumul cel mai drept. Cu bună intenție, Dacian Cioloș joacă singur pentru a ieși tot pe locul trei, dacă nu chiar patru!

4. Mintea cea de pe urmă a lui Johannis:

 Olimpian, președintele Johannis ne-a comunicat după ultima tragedie de la ATI-ul din Constanța că statul a eșuat. Ce noutate! Zecile de arși în spitalele românești au simțit asta chiar pe pielea lor. Constatarea președintelui seamănă a bătaie de jos, a sfidare a inteligenței nației, așa analfabetă funcțional cum este ea. Johannis s-a spălat pe mâinile pe care nu și le-a băgat niciodată în foc să facă vreo schimbare majoră în țara asta. Patronul statului eșuat este chiar prezidentul și oricât încearcă să se derobeze de responsabilitate nu-i iese. În ultimele luni și-a dat arama pe față, provocând o criză politică susținându-l pe Câțu în răspărul evidenței: premierul este o nulitate absolută, cu beția puterii suită la cap. Câțu, această Udrea a lui Johannis, a reușit în câteva luni de zile să distrugă mai tot ce a atins: coaliție, guvern, campanie de vaccinare, încredere în reforme și PNL. A reușit să credibilizeze PSD și să-l așeze pe cai mari pentru alegerile din 2024. Vorba lui Dâncu, „este cel mai bun agent electoral al PSD”. A făcut praf coaliția de guvernare într-un timp record. Dacă ar fi vorba de o conspirație, de forțe obscure care au lucrat la asta, este fără discuție o reușită! Una dintre cele mai triste de la revoluție încoace. Soluția în acest moment este una singură: Florin Câțu trebuie să plece cât mai repede din palatul Victoria și să lase locul liber pentru totdeauna. Este nevoie urgentă de un premier capabil și responsabil, care să pună în primul rând capăt haosului periculos în gestionarea valului patru al pandemiei până nu se ajunge la o catastrofă umanitară. Asistăm în ultimele zile la un tăvălug de decizii contradictorii și aiuristice, fără cap și coadă, care nu pot opri răspândirea viruslui și nu fac decât să mărească teama populației și neîncrederea în autorități. Hotărârile acelui CNSU, - instituție pe trei sferturi militarizată, unde vocile profesioniștilor sunt în minoritate evident -, sunt shimbate la două zile o dată, incidența în funcție de care se impun diverse restricții este urcată din pix fără nicio explicație medicală, normal din moment ce Câțu nu are în cap decât să țină cârciumile deschise. Mai nou, școlile rămân și ele deschise la peste 6, chiar 7 la mie, dar fără testarea elevilor, la care s-a renunțat. Motivul? Statul eșuat al lui Johannis și Câțu nu este capabil să asigure logistica pentru testele pe bază de salivă ( care nici măcar omologate și achiziționate nu sunt) pentru că valul patru i-a prins complet nepregătiți. Așa cum același stat eșuat nu a reușit în aproape doi ani de zile să rezolve problema paturilor de la ATI. Degeaba se umflă Câțu la managerii de spitale puși politic și la foștii ministri ai Sănătății, reproșându-le că au închis spitalele Covid după valul trei. Păi nu era relaxare, nu învinsesem pandemia, nu am avut o vară verde? În plus, erau mii de bolnavi cronici care fuseseră lăsați de izbeliște aproape un an de zile. Ei trebuiau lăsați să moară? Mai mult, guvernul nu a fost capabil nici să remedieze problemele de infrastructură din secțiile ATI, ca dovadă doar în ultimul an au avut loc 12 incendii în care au murit zeci de oameni, cel mai recent fiind cel de la Constanța. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm care sunt măsurile luate după întânirea de la precedentul incendiu dintre Johannis, managerii de spitale, premier și ministrul sănătății. Atunci, președintele ne spunea că astfel de tragedii nu trebuie să se mai întâmple. Vorbe goale. S-au întâmplat pentru că statul nu a putut să schimbe niște prize și circuite electrice. Guvernul eșuat a fost incapabil să reglaze cât de cât predarea online, așa încât ea să nu fie o catastrofă națională, lucru recunoscut cu lejeritate de mâna dreaptă a României educate, ministrul Sorin Câmpeanu. Când se trage linie, performanțele guvernului Câțu se reduc la împărțeala de banii către primari, dotarea clientelei politice cu sinecuri și plantarea incompetenților fideli lui Superman în posturi-cheie. Întrebarea este dacă patronul spiritual al acestui eșec de proporții îl va lăsa pe Câțu din lesă sau va prelungi criza politică prin tot felul de tertipuri, constituționale, este drept, care îi stau la îndemână. De exemplu, să-l nominalizeze la a doua strigare pentru formarea unui guvern tot pe Superman. Ar mai putea să-l țină împăiat la palatul Victoria încă un timp, mai ales dacă pune umărul și PSD-ul. Dar ce ar rezolva cu asta? Pur și simplu nu există nicio urmă de logică, pentru că un guvern minoritar PNL-UDMR este sinucidere politică pentru România în primul rând, pentru PNL și pentru propriul lui mandat, în al doilea rând. Îmi este greu să cred că președintele nu vede toate acestea, adică este orb în fața realității și a evidenței, că nu-i mai pasă chiar de nimic. Nu cred că Johannis, cu toate păcatele lui, chiar dacă are cine știe ce presiuni, interese sau planuri oculte, vrea să arunce cu bună-știință totul la gunoi. În logica unei elementare responsabilități ar fi trebuit să rupă pisica imediat după moțiunea de cenzură și căderea cabinetului Câțu. Adică să cheme USR-PLUS la discuții, să propună un premier agreat de toate părțile și să ofere garanții că Florin Câțu este istorie. Schimbarea din temelii a echipei guvernamentale, eliminarea incompetenților și a pafariștilor, nominalizarea unui ministru al Sănătății de calibru, demilitarizarea gestionării pandemiei și a campaniei de vaccinare, sunt prioritățile momentului. La fel și rezolvarea crizei facturilor la energie și gaze. Urmează o perioadă extrem de grea, iar dacă aceste mișcări nu sunt făcute rapid, nemultumirea populației va crește în asemenea măsură încât Johannis ar putea să-l vadă pe Câțu alungat de la palatul Victoria prin mișcări de stradă. Asta vrea? Merită să-și distrugă ultimul mandat pentru Câțu așa cum a făcut Băsescu pentru Udrea!?