SFÂRȘITUL LUMII ÎN LUMINA BIBLIEI - PARTEA A TREIA.

 SFÂRȘITUL LUMII ÎN LUMINA BIBLIEI - PARTEA A TREIA

 Sfârșitul veacurilor este descris prin simboluri în cartea Apocalipsei. Dar indiferent ce s-ar întâmpla în vremurile Apocalipsei, Dumnezeu are grijă de oamenii Lui.

La sfârșitul veacurilor, de atâta groază, oamenii își vor da duhul: Biblia continuă să spună că lucrurile vor fi așa de rele la sfârșitul veacurilor, pericolele și dezastrele atât de mari încât oamenii pur și simplu vor muri de teamă. „Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor; oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.” (Luca 21:25). Oare cât de tare va fi urletul mării? Vor fi tsunamiuri? Nivelul fricii trebuie să fie extraordinar de mare ca o ființă umană să moară de spaimă. Chiar și un atac de panică nu atinge acel nivel, se știe că de un atac de panică nu se moare, este neplăcut, dar nu este fatal. Cât de grea va fi situația în lume încât oamenii să moară, literalmente, de frică? Până la COVID-19, oamenii credeau că astfel de lucruri nu se pot întâmpla în zilele noastre, însă scenariile de la sfârșitul veacurilor, descrise în Apocalipsa, devin tot mai reale.

Trâmbița a doua: o treime din ființele mărilor moare la sfârșitul veacurilor: sunetul celei de-a doua trâmbițe anunță alte dezastre naturale: moare o treime din tot ce trăiește în mare și este dezafectată o treime din flota maritimă a lumii. „Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s-a făcut sânge. Și a treia parte din făpturile care erau în mare și aveau viață au murit și a treia parte din corăbii au pierit.” (Apocalipsa 8:8-9). Nu știm exact cum va avea loc moartea peștilor, mamiferelor acvatice și al altor ființe care trăiesc în mări și oceane, în așa fel încât să afecteze și flota maritimă. Deoarece este descris un munte mare de foc, citind versetul de mai sus, oamenii tind să creadă că este vorba de un meteorit. Posibil. Dar dacă până acum cartea Apocalipsei a descris prin simboluri dezastrele, de ce brusc, când vine vorba de un asteroid, ar trece la o abordare denotativă? Muntele de foc trebuie să fie un simbol. Nu știm ce este, știm doar rezultatul: o treime din ființele mării moare. Dacă pH-ul oceanelor devine cu un punct mai bazic sau mai acid, unele specii de pești mor, iar vasele maritime pot trece printr-o coroziune agresivă și se vor scufunda. Nu știm ce este acel munte de foc. Poate fi orice, de la apă maritimă mai alcalină până la un asteroid.

Trâmbița a treia: o treime din apa potabilă devine nebăubilă: la sfârșitul vremurilor, sunetul trâmbiței a treia aduce otrăvirea apelor. O mulțime de oameni este afectată de acest lucru. „Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin”. Și a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.” (Apocalipsa 8:10-11). O treime din râuri și izvoare este enorm fiindcă multe izvoare potabile sunt în zone locuite. Oamenii vor trebui să parcurgă distanțe mari după apă. În Scriptură, expresia „ape amare” se referă la faptul că apa nu este potabilă. „Ape amare” nu face referire la gustul apei. „Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie. Au apucat înspre pustia Șur și, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).” (Exod 15:22:23).

Trâmbița a patra: noaptea și ziua își pierd o treime din lumină: sunetul trâmbiței a patra aduce pierderea unei treimi din lumina diurnă și din lumina stelelor și a lunii. „Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și a fost lovită a treia parte din soare și a treia parte din lună și a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-și piardă a treia parte din lumina ei și noaptea, de asemenea.” (Apocalipsa 8:12). Despre aceste semne în soare, în lună și în stele, chiar și Domnul Iisus Hristos ne-a avertizat. „Vor fi semne în soare, în lună și în stele.” (Luca 21:25). Cu siguranță, la sfârșitul veacurilor, pierderea unei treimi din lumina diurnă va afecta fotosinteza plantelor. Pe lângă fotosinteza plantelor, mai este afectată toată economia bazată pe energia solară, cu panouri solare. Mai este afectată absorbția calciului în corpul uman, prin sintetizarea vitaminei D. Întunecarea cu o treime a zilei este un lucru grav.

Trâmbița a cincea, pecetea a cincea, primul potir al mâniei: sunetul trâmbiței a cincea marchează începutul vărsării potirelor mâniei lui Dumnezeu. Ne putem da seama de această sincronizare de la faptul că, la sfârșitul veacurilor, când sună a cincea trâmbiță, cei care au semnul Fiarei sunt chinuiți cinci luni. Prin această trâmbiță sunt anunțați creștinii că le urmează martiriul de la pecetea a cincea (trâmbițele anunță peceți). Iată sincronizarea trâmbiță-potir: „Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii adâncului și a deschis fântâna adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieșit niște lăcuste pe pământ. Și li s-a dat o putere ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei când înțeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea și n-o vor găsi; vor dori să moară și moartea va fugi de ei.” (Apocalipsa 9:1-6). Se poate vedea limpede că primul potir este aceeași judecată divină ca trâmbița a cincea deoarece este vorba de cei care nu au pecetea lui Dumnezeu, ci a Diavolului. Iată primul potir: „Cel dintâi s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei.” (Apocalipsa 16:2). Vedem că este vorba de semnul Fiarei, cei care nu îl primesc sunt omorâți de Antihrist, iar cei care îl primesc, sunt chinuiți de acei demoni eliberați din Adânc.

Treimea spurcată de la sfârșitul veacurilor: la sfârșitul veacurilor, Diavolul împreună cu Antihristul și falsul profet (pseudo-profet) formează trioul necurcat, trio numit de unii teologi „treimea spurcată”. Ei lucrează deodată: „Apoi am văzut ieșind din gura Balaurului și din gura Fiarei și din gura Prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.” (Apocalipsa 16:13-14). Desigur, este vorba despre războiul numit „Gog și Magog”, când întreaga lume, în frunte cu Antihristul, va ataca Israelul, iar Dumnezeu va salva o rămășiță din poporul evreu. La sunetul acestei trâmbițe (5) sunt eliberați pe pământ demoni atât de răi încât nici ceilalți demoni nu vor să îi întâlnească Diavolul primește cheia Fântânii Adâncului și o deschide. Ființele demonice care ies de acolo sunt atât de rele și înspăimântătoare, încât nici dracii demonizatului din Gadara n-au vrut să fie puși în aceeași închisoare cu ele: „Și dracii rugau stăruitor pe Iisus să nu le poruncească să se ducă în Adânc.” (Luca 8:31). Nici dracii nu vor să fie închiși laolaltă cu acei demoni pe care Abadon îi va elibera la sfârșitul veacurilor! Fântâna Adâncului este locul pentru cele mai periculoase ființe demonice (2 Petru 4:4). Iar acei demoni, când sunt eliberați, îi vor chinui cinci luni pe cei care au primit semnul Fiarei. „Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi care păreau de aur. Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie și dinții lor erau ca dinții de lei. Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier; și vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulți cai care se aruncă la luptă. Aveau niște cozi ca de scorpii, cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca împărat pe Îngerul Adâncului, care pe evreiește se cheamă „Abadon”, iar pe grecește, „Apolion””.(Apocalipsa 9:7-11). Steaua care cade este Abadon, iar Abadon este Diavolul în calitate de Distrugător (nu de Ispititor).

Potirul al doilea: toate animalele și ființele acvatice mor: când a fost sunată trâmbița a doua, a murit doar o treime din ființele mării. Însă când este turnat al doilea potir al mâniei, mor toate ființele, chiar și cele care trăiesc în mări. Nu mai rămâne niciun animal și niciun pește. „Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare.” (Apocalipsa 16:3).

Potirul al treilea: toate apele nu mai sunt potabile: dezastrele anunțate de trâmbița a treia continuă să se înrăutățească până când distrugerea este completă. Trâmbița a treia anunțase otrăvirea unei treimi din apele potabile ale lumii. Potirul al treilea este mânia lui Dumnezeu care face toate apele nebăubile: „Al treilea a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor. Și apele s-au făcut sânge. Și am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Și sunt vrednici.”” (Apocalipsa 16:4). Că de se vor transforma apele chiar în sânge, că este sângele doar o metaforă, important este să înțelegem că apele nu vor fi potabile. Oamenilor li se va face o sete teribilă. Animalele nu se vor chinui, au murit la potirul anterior.

Potirul al patrulea: soarele dogorește: la trâmbița a patra, soarele și-a pierdut o treime din lumină. Însă la potirul al patrulea, soarele începe să dogorească. Se poate ca soarele să nu fie luminos, dar să dogorească? Desigur, soarele nu doar că luminează, ci emite și radiații. „Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.” (Apocalipsa 16:8,9).

Potirul al cincilea: întuneric peste Împărăția Fiarei: nu avem detalii despre acest potir și ce înseamnă întunericul prezis. Întunericul este un simbol. Nu avem detalii deoarece nu știm ce au profețit cele șapte tunete. „Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al Fiarei. Și împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere.” (Apocalipsa 16:10). Vedem că efectul întunericului, orice ar însemna acesta, este că oamenii vor trece prin dureri atât de cumplite încât își vor mușca limbile de durere. Probabil că dacă ar fi fost descoperită profeția celor șapte tunete, am fi înțeles mai bine ce se va întâmpla. Cert este că nu va fi un lucru plăcut, ci unul cu praguri foarte înalte de durere.

Trâmbița a șasea, pecetea a șasea, potirul al șaselea: începe Ziua Domnului: despre Ziua Domnului vorbesc toți profeții mici (de la finalul Vechiului Testament), aproape jumătate din Psalmi, Ezechiel, Isaia, Daniel etc.. Este culminarea întregii istorii a omenirii. Este momentul în care Hristos a supus orice o domnie și stăpânire. „În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere.” (1 Corinteni 15:24).

Trâmbița a șasea anunță ruperea peceții a șasea de către Miel: la sunetul trâmbiței a șasea este omorâtă a treia parte din omenire prin război: „Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu și zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legați la râul cel mare Eufrat!”. Și cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți; le-am auzit numărul.” (Apocalipsa 9:13-16).

Potirul al șaselea este vărsat peste Eufrat, care seacă: „Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit. Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.” (Apocalipsa 16:12-14,16). Știm bine că o linie de apă, precum e un râu, este un avantaj tactic militar enorm: o poți electrifica. Atunci nimic nu mai trece pe un anumit segment. La potirul al șaselea, ni se spune că apa Eufratului va seca, iar armatele vor trece. Iar neamurile, aflate în război, nu vor mai fi inamice, când o treime din omenire va fi murit, ci se vor uni contra Israelului, rămas în afara războiului, să se strângă în Valea lui Iosafat, Armaghedon. În citatul mai sus am sărit peste versetul 15 al capitolului 16 din Apocalipsa. Este interesant că fix în mijlocul descrierii despre adunarea neamurilor la ultimul război contra lui Dumnezeu, este inserată următoarea remarcă: „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” (Apocalipsa 16:15). Interesant, nu-i așa? Probabil această remarcă este făcută deoarece atrage atenția că A Doua Venire este legată de războiul condus de Antihrist, la Armaghedon.

Pecetea a șasea este cea mai groaznică: „Când a rupt Mielul pecetea a șasea, m-am uitat și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele și stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Și toți munții și toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.” (Apocalipsa 6:12-14). Acest eveniment este descris și în Psalmi: „Munții se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ.” (Psalm 97:5 - T.M.). Acest eveniment este descris și în cartea lui Isaia: „O, de ai despica cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții înaintea Ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Te-ai coborât, și munții s-au zguduit înaintea Ta, cum niciodată nu s-a pomenit.” (Isaia 64:1-4). „Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.” (Isaia 13:10). Chiar și Hristos le spune ucenicilor despre această zi: „Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi clătinate.” (Matei 24:29).

Asediul Ierusalimului la sfârșitul vremurilor: după ce toate Neamurile se vor război între ele și va muri o treime din populația globului, acest război le va uni, cumva, contra Ierusalimului. „În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica vor fi vătămați și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.” (Zaharia 12:3). La sfârșitul veacurilor, toate neamurile se vor uni, cu toții conduși de o coaliție de zece grupuri arabice, în fruntea tuturor fiind Antihristul. Iată coaliția de zece grupuri: „„Veniți”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!” Se strâng toți cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta: corturile lui Edom și ismaeliții, Moabul și hagareniții, Ghebal, Amon, Amalec, filistenii cu locuitorii Tirului. Asiria se unește și ea cu ei și își împrumută brațul ei copiilor lui Lot.” (Psalmul 83:4-8 - T.M.). Aceste popoare, în antichitate erau: edomiții, ismaeliții, hagareniții, moabiții, ghebaliții, amoniții, amaleciții, filistenii amestecați cu locuitorii Tirului și asirienii amestecați cu copiii lui Lot.

Antihristul, Fiara, este el însuși reprezentantul direct a trei popoare: „Fiul omului, întoarce-te cu fața spre Gog, din țara lui Magog, spre domnul Roșului, Meșecului și Tubalului, și prorocește împotriva lui!” (Ezechiel 38:2). Nu vrem să facem speculații despre cine sunt, în parte, astăzi, aceste grupuri etnice, mai ales din cauză că, în ziua de azi, acuzațiile de rasism se aruncă ușor în dreapta și-n stânga. Cert este că Gog, Antihristul, va conduce acest război contra Ierusalimului și, oricum, toate neamurile pământului vor fi implicate în acest război, nu doar coaliția anti-evreică. „Numărul lor va fi ca nisipul mării.” (Apocalipsa 20:8).

Trâmbița a șaptea: la sfârșitul vremurilor, trâmbița a șaptea va suna să prezică finalul, care va fi pecetea a șaptea. Semnul ei va fi cutremurul de pământ descris și la potirul al șaptelea și pecetea a șasea. „Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.” Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindină mare.” (Apocalipsa 11:15-19).

Potirul al șaptelea: marele cutremur de pământ descris la trâmbița a șaptea și la pecetea a șasea: „Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” Și au urmat fulgere, glasuri, tunete și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare. Cetatea cea mare (Ierusalimul) a fost împărțită în trei părți și cetățile neamurilor s-au prăbușit(!). Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit și munții nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.” (Apocalipsa 19:17-21).

A Doua Venire a lui Hristos: „Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. Oștile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.” (Apocalipsa 19:11-15). De ce are Hristos haina înmuiată în sânge? Ni se explică în Isaia că este de la măcelul pe care Îl face prin armata dușmanilor Ierusalimului: „Dar pentru ce Îți sunt hainele roșii și veșmintele Tale ca veșmintele celui ce calcă în teasc?” – „Eu singur am călcat în teasc și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea și i-am zdrobit în urgia Mea; așa că sângele lor a țâșnit pe veșmintele Mele și Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare și venise anul celor răscumpărați ai Mei.” Așadar, atunci se fac cerurile ca un sul, din moment ce este scris în citat: „am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb. Întreaga lume îl vede pe Hristos și pe Dumnezeu stând pe Tron” (Apoc. 6:15,16). Atunci va avea loc cel mai mare cutremur, toate orașele lumii vor fi prăbușite, dărâmate (Apoc. 16:19), iar munții se vor surpa de parcă ar fi făcuți din ceară.

Hristos îl omoară pe Antihrist și-i dă un mormânt în Israel: la A doua Venire, Însuși Domnul coboară din cer la Muntele Măslinilor, pe nori (așa cum fusese acoperit de un nor când se înălțase), călare pe un cal alb. El vine și îl omoară pe Antihrist. „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit. Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit și spre apus, și se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi.” (Zaharia 14:12). Evreii vor fugi să se adăpostească în valea făcută de despicarea Muntelui Măslinilor (Zaharia 14:5), cauzată de cutremurul Venirii Sale. Despre cei care se ridică împotriva Israelului și ajung să cucerească țara până la Ierusalim, împresurându-l, Dumnezeu spune ce le va face: „Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor și le va putrezi limba în gură.” (Zaharia 14:12). După ce-l va prăpădi pe Gog cu suflarea gurii Sale (2 Tes. 2:8), Domnul îi va da acestuia un mormânt în Israel. Trupul îi va fi înmormântat în Israel, iar sufletul, aruncat în iazul cu foc. „În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: Valea Călătorilor, la răsăritul Mării Moarte, și mormântul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulțimea lui și vor numi valea aceasta: Valea mulțimii lui Gog.” (Ezechiel 39:11). Apoi în Apocalipsa ni se spune: „Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce ședea călare pe cal și cu oastea Lui. Și fiara a fost prinsă. Și, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos (…). Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.” (Apocalipsa 19:19-20).

Oamenii vor fi mai rari decât aurul curat: la sfârșitul vremurilor, după ce Moartea (călărețul al patrulea) ucide o pătrime din populația globului, la trâmbița a șasea este ucisă o altă treime din populația globului, după războiul condus de Gog (în care armatele vor fi ca nisipul mării) abia vor rămâne câțiva oameni în viață: „Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir.
(Isaia 13:12). Vor muri miliarde de oameni într-o perioadă foarte scurtă de timp. Sfârșitul veacurilor nu va fi un lucru plăcut, ci groaznic, pentru cei care nu sunt ai lui Dumnezeu.

Pecetea a șaptea: Judecata de Apoi și sfârșitul vremurilor: pecetea a șaptea marchează sfârșitul planului istoric al lui Dumnezeu pentru omenire, sfârșitul judecăților și răsplătirilor. „Când a rupt Mielul pecetea a șaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.” (Apocalipsa 8:1). Această tăcere marchează Judecata de Apoi. În cer se face o tăcere ca de mormânt când sunt judecate sufletele oamenilor. Este o tăcere sobră deoarece unii vor sfârși, din păcate, în iazul cu foc. „Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20:12-15).

Cronologia propusă de noi despre sfârșitul veacurilor: nu ne-am lăsat influențați de Hollywood în această interpretare, că Fiarele ar fi chiar niște monștri genetici. Noi am ales să interpretăm Apocalipsa cu ajutorul Bibliei. Unii interpretatori ai Apocalipsei spun că fiecare pecete este, de fapt, câte o trâmbiță și câte un potir, alții spun că a șaptea pecete deschide a prima trâmbiță, iar a șaptea trâmbiță anunță primul potir. Abordarea noastră despre sfârșitul vremurilor este că fiecare trâmbiță anunță o pecete, iar când se ajunge la trâmbița a cincea, în cadrul pecetei a cincea, sunt turnate primele cinci potire. Cert este că la trâmbița a șasea, care anunță pecetea a șasea, aproape toate interpretările Apocalipsei spun că este turnat și potirul al șaselea. La pecetea a șasea, trâmbița a șasea, potirul al șaselea, toate școlile de interpretare au cronologia sincronizată. Așadar, cronologia propusă de noi este: trâmbița întâi + pecetea întâi, trâmbița a doua + pecetea a doua, trâmbița a treia + pecetea a treia, trâmbița a patra + pecetea a patra, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul întâi, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul al doilea, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul al treilea, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul al patrulea, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + al cincilea potir, trâmbița a șasea + pecetea a șasea + potirul al șaselea, trâmbița a șaptea + pecetea a șasea+ al șaptelea potir, apoi a șaptea pecete. După cum este aranjată cronologia din acest articol, pare că va avea loc chiar când învie „cei doi martori” și are loc marele cutremur de pământ, adică la trâmbița a șaptea