PROBLEMA DIFERENȚELOR DE CLASĂ.

  PROBLEMA DIFERENȚELOR DE CLASĂ

 „EGALITATEA POATE FI UN DREPT, ÎNSĂ NICIO AUTORITATE DE PE PĂMÂNT NU O POATE FACE SĂ DEVINĂ UN FAPT.” Această afirmaţie îi aparţine lui Honoré de Balzac, romancier francez din secolul al XIX-lea. Sunteţi de acord cu spusele lui? Multor oameni bunul simţ le spune că nu ar trebui să existe diferenţe de clasă. Totuşi, chiar şi în prezent, în secolul al XXI-lea, societatea umană este încă divizată în numeroase clase sociale. CALVIN COOLIDGE, preşedinte al Statelor Unite între anii 1923 şi 1929, a acordat o atenţie deosebită problemei diferenţelor de clasă. El a vorbit despre „abolirea tuturor claselor privilegiate”. Însă, după aproximativ 40 de ani de la preşedinţia lui Coolidge, Comisia Kerner, însărcinată să studieze relaţiile interrasiale, şi-a exprimat temerile că Statele Unite se vor diviza în mod inevitabil în două „societăţi separate şi inegale: o societate a negrilor şi o societate a albilor”. Unii afirmă că această prezicere s-a împlinit deja şi că Statele Unite vor fi din ce în ce mai divizate din punct de vedere economic şi rasial. De ce este atât de greu să existe egalitate între oameni? Un factor important este natura umană. William Randolph Hearst, fost membru al Congresului American, a spus odată: „Toţi oamenii se nasc egali cel puţin într-o privinţă: dorinţa de a fi inegali”. Ce a vrut el oare să spună prin aceste cuvinte? Poate că modul în care Henry Becque, dramaturg francez din secolul al XIX-lea, a exprimat această idee este mai clar: „Ceea ce face ca egalitatea să fie atât de greu de realizat este faptul că vrem să fim egali numai cu superiorii noştri”. Cu alte cuvinte, oamenii vor să fie egali cu cei ce se află într-o poziţie superioară lor pe scara socială; însă puţini ar fi dispuşi să renunţe la unele dintre privilegiile şi avantajele lor pentru ca aceia pe care îi consideră inferiori să le devină egali. În trecut, oamenii erau împărţiţi în clase sociale încă de la naştere: unii erau consideraţi oameni de rând, alţii membri ai aristocraţiei sau chiar membri ai casei regale. În unele ţări, acest lucru este valabil şi azi. Însă în prezent, în cele mai multe state, ceea ce determină apartenenţa cuiva la clasa de jos, la cea de mijloc sau la cea privilegiată sunt banii - sau lipsa lor. Dar mai sunt şi alţi factori, cum ar fi: rasa, educaţia şi nivelul de instruire. Iar, în unele locuri, sexul este un factor principal de discriminare, femeile fiind considerate inferioare.

Licăriri de speranţă?

  Legislaţia drepturilor omului a dus la eliminarea unor diferenţe de clasă. În Statele Unite au fost adoptate legi împotriva segregaţiei. În Africa de Sud apartheidul a fost scos în afara legii. Sclavia, deşi există încă, este ilegală în cea mai mare parte a lumii. S-au luat decizii judecătoreşti care impun recunoaşterea dreptului de proprietate al unor popoare indigene asupra anumitor pământuri, iar legile împotriva discriminării au uşurat mult povara unor clase dezavantajate. S-a reuşit oare prin aceste măsuri să se pună capăt diferenţelor de clasă? Nu tocmai. Deşi unele diferenţe de clasă nu mai sunt atât de evidente, au început să apară noi conflicte de interese. Iată ce se spune în cartea Class Warfare in the Information Age (Lupta de clasă în era informaţiei): „În prezent, împărţirea oamenilor în cele două clase generice, deţinătorii de capital şi muncitorii, pare să fi căzut în desuetudine, însă acest lucru s-a întâmplat numai pentru că cele două mari clase s-au fragmentat în grupuri mai mici de oameni nemulţumiţi”. Vor fi oamenii întotdeauna divizaţi în clase sociale?

 

Este posibilă o societate fără diferenţe de clasă? 

 JOHN ADAMS, care a devenit al doilea preşedinte al Statelor Unite, a fost unul dintre semnatarii istoricei Declaraţii de Independenţă, document ce conţine următoarele cuvinte remarcabile: „Considerăm ca adevăruri grăitoare faptul că toţi oamenii s-au născut egali”. Se pare însă că John Adams a avut unele îndoieli privitor la faptul că oamenii sunt într-adevăr egali, deoarece a scris: „Inegalităţile în ce priveşte mintea şi corpul oamenilor sunt atât de statornicite de Dumnezeul Atotputernic în constituţia naturii umane, încât nicio strategie şi nicio politică nu îi poate face vreodată egali”. În schimb, istoricul britanic H. G. Wells a imaginat o societate egalitară care are la bază trei lucruri: pe tot globul să existe o singură religie care să fie pură şi necontaminată, toţi oamenii să primească aceeaşi instruire şi să nu existe forţe armate. Până în prezent, nicio societate din istorie nu a fost egalitară şi nu a corespuns descrierii făcute de Wells. Oamenii nu se bucură nicidecum de egalitate, iar diferenţele de clasă sunt încă o trăsătură predominantă a societăţii. Au adus diferenţele de clasă vreun beneficiu societăţii ca întreg? Nu. Divizarea oamenilor în clase a dus la invidie, la ură, la amărăciune şi la multe vărsări de sânge. Vechea mentalitate din Africa, America de Nord şi Australia potrivit căreia rasa albă este superioară le-a adus multe suferinţe celorlalte rase, dacă ne gândim numai la masacrarea aborigenilor din Ţara lui Van Diemen (în prezent Tasmania). În Europa, faptul că evreii au fost consideraţi inferiori a constituit un preludiu la Holocaust. Marile bogăţii ale aristocraţiei şi nemulţumirea existentă în rândul clasei de jos şi de mijloc au fost factori care au dus la Revoluţia Franceză, din secolul al XVIII-lea, şi la Revoluţia Bolşevică, izbucnită în secolul al XX-lea în Rusia. Un înţelept din antichitate a scris: „Un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit” (Eclesiastul 8:9). Cuvintele lui sunt adevărate indiferent dacă cei care stăpânesc sunt persoane individuale sau clase sociale. Când un grup de persoane se ridică deasupra altuia, suferinţa este o consecinţă inevitabilă.

Înaintea lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali!

  Sunt oare unele grupuri de oameni în mod inerent superioare altora? Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, nu. Iată ce spune Biblia: „(Dumnezeu) a făcut dintr-un singur om fiecare neam, ca să locuiască pe întreaga suprafaţă a pământului” (Faptele 17:26). Mai mult decât atât, Creatorul „nu caută la faţa celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Lui” (Iov 34:19). Toţi oamenii se trag din acelaşi strămoş, iar înaintea lui Dumnezeu toţi se nasc egali. În plus, să nu uităm că, odată cu moartea unei persoane, toate pretenţiile de superioritate dispar. În această privinţă, egiptenii din antichitate aveau o concepţie diferită. La moartea unui faraon ei puneau în mormântul lui obiecte de mare valoare pentru a le folosi în viaţa de apoi, unde avea să se bucure de aceeaşi poziţie înaltă. Însă aşa se întâmpla oare? Nu. O mare parte din acele bogăţii au ajuns pe mâna jefuitorilor de morminte, iar multe dintre cele care nu au fost furate sunt în prezent exponate de muzeu. Întrucât erau morţi, faraonii nu s-au folosit de niciunul dintre acele obiecte scumpe. Printre cei morţi nu există nici clase superioare, nici clase inferioare, nici bogăţie, nici sărăcie. În Biblie se spune: „Înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier … Omul pus în cinste nu rămâne, ci este ca dobitoacele care pier” (Psalmul 49:10, 12 - T.M.). Din punctul de vedere al lui Dumnezeu ne naştem egali şi murim egali. Prin urmare, cât de inutil este să susţinem superioritatea unui anumit grup de oameni pe parcursul scurtei noastre vieţi!

 

O societate fără diferenţe de clasă - Cum?

  Însă putem oare spera că va exista vreodată o societate fără clase sociale? Da, acest lucru este posibil. Bazele unei astfel de societăţi au fost puse cu 2000 de ani în urmă, când a fost pe pământ Iisus Hristos. Iisus şi-a dat viaţa ca jertfă de răscumpărare pentru toţi oamenii credincioşi, pentru ca „oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică”. - Ioan 3:16. Pentru a arăta că niciunul dintre continuatorii săi nu trebuie să se înalţe deasupra celorlalți credincioși, Iisus a spus: „Voi să nu vă numiţi Rabi, căci unul singur este învăţătorul vostru, în timp ce voi toţi sunteţi fraţi. Mai mult decât atât, să nu numiţi pe nimeni tată al vostru pe pământ, căci unul singur este Tatăl vostru, Cel ceresc. Nici să nu vă numiţi „îndrumători”, căci unul singur este Îndrumătorul vostru, Hristosul. Iar cel mai mare dintre voi trebuie să fie slujitorul vostru. Cine se înalţă va fi umilit” (Matei 23:8-12). În ochii lui Dumnezeu, toţi discipolii adevăraţi ai lui Iisus sunt egali ca membri ai religiei adevărate. Au considerat oare primii creştini că erau toţi egali? Cei care au prins sensul învăţăturii lui Iisus au făcut acest lucru. Ei s-au considerat egali ca membri ai religiei adevărate şi au dovedit aceasta numindu-se unul pe altul „frate” (Filimon 1, 7, 20). Nimeni nu a fost încurajat să se considere mai presus de alţii. Gândiţi-vă, de pildă, la modul plin de umilinţă în care s-a prezentat Petru în a doua sa scrisoare/epistolă: „Simon Petru, rob şi apostol al lui Iisus Hristos, către cei care au căpătat o credinţă de același preț cu a noastră” (2 Petru 1:1). Petru fusese instruit de însuşi Iisus şi, fiind apostol, deţinea o importantă poziţie de răspundere. Totuşi, el s-a considerat un rob, fiind conştient că şi alţi creştini aveau aceleaşi privilegii ca şi el în ce priveşte adevărul. Unii ar putea spune că ideea de egalitate este contrazisă de faptul că în timpurile precreştine Dumnezeu a făcut din Israel neamul său special şi ar putea susţine că acesta este un exemplu de superioritate rasială (Exodul 19:5, 6). Însă lucrurile nu stau deloc aşa. Este adevărat că israeliţii, ca descendenţi ai lui Avraam, s-au bucurat de o relaţie specială cu Dumnezeu şi au fost folosiţi pentru a transmite revelaţii divine (Romani 3:1, 2). Însă aceste privilegii nu au avut menirea de a-i aşeza pe un piedestal, ci de a face ca „toate neamurile să fie binecuvântate”. - Geneza 22:18; Galateni 3:8. În cele din urmă s-a dovedit că marea majoritate a israeliţilor nu au imitat credinţa strămoşului lor Avraam. Ei au fost infideli şi nu l-au recunoscut pe Iisus ca fiind Mesia, motiv pentru care Dumnezeu i-a respins, pentru a face loc dispensației Bisericii (Matei 21:43). Însă oamenii blânzi din toate popoarele nu au pierdut promisele binecuvântări. Astfel, la Penticosta din anul 33 s-a născut Biserica Creştină, în care credincioșii erau toți egali. Unii membri ai Bisericii Creştine din acel timp au trebuit să înveţe ce este egalitatea. De exemplu, discipolul Iacov i-a mustrat pe cei ce le acordau creştinilor bogaţi o onoare mai mare decât celor săraci, lucru care este greşit (Iacov 2:1-4). Apostolul Pavel a arătat că creştinii neevrei nu le erau cu nimic inferiori creştinilor evrei, iar femeile nu le erau cu nimic inferioare bărbaţilor. Iată ce a scris el: „De fapt, toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa voastră în Hristos Iisus. Căci voi toţi care aţi fost botezaţi în Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu există nici iudeu, nici grec, nu există nici sclav, nici om liber, nu există nici bărbat, nici femeie; căci toţi sunteţi o singură persoană în unire cu Hristos Iisus”. - Galateni 3:26-28. Adevărații creștini din prezent se străduiesc să trăiască potrivit principiilor Bibliei. Ei ştiu că pentru Dumnezeu nu există clase sociale. Aşadar, ei nu sunt împărţiţi în clerici şi enoriaşi şi nu sunt divizaţi după criterii cum ar fi culoarea pielii sau situaţia materială. Deşi poate că unii dintre ei sunt bogaţi, ei nu ţin să-şi etaleze ostentativ mijloacele de existenţă, deoarece îşi dau seama că aceste lucruri sunt trecătoare (1 Ioan 2:15-17). Astfel, ei sunt uniţi în închinarea adusă Dumnezeului Trinitar. Desigur, egalitatea nu înseamnă uniformitate totală. Printre creștini există bărbaţi şi femei de toate vârstele şi de naţionalităţi, rase şi limbi diferite. Ei au aptitudini fizice şi intelectuale diferite. Însă aceste deosebiri nu îl fac pe niciunul superior, ci creează o varietate plăcută. Aceşti creştini recunosc că orice talent pe care îl au reprezintă un dar de la Dumnezeu şi de aceea nu au niciun motiv să se considere superiori. Diferenţele de clasă sunt rezultatul strădaniei omului de a se guverna singur în loc să urmeze îndrumarea lui Dumnezeu. În curând, Împărăția Mesianică va prelua conducerea asupra pământului şi va elimina diferenţele de clasă create de oameni, precum şi toate lucrurile care au provocat suferinţă de-a lungul secolelor. Atunci într-adevăr „cei blânzi vor moşteni pământul” (Psalmul 37:11 - T.M.). Nimeni nu va mai avea motive să se laude, pretinzându-se în vreun fel superior. Familia umană nu va mai fi niciodată divizată în clase sociale.