ÎNTREBĂRI PRIVITOARE LA ... SFÂRȘITUL LUMII! Prima parte.

   ÎNTREBĂRI PRIVITOARE LA … SFÂRȘITUL LUMII! Prima parte

1. Ce urmează să se întâmple în lume conform profeţiei biblice legată de sfârşitul lumii?

 Biblia are foarte multe lucruri de spus în ceea ce priveşte sfârşitul lumii. Aproape fiecare capitol din Biblie conţine elemente profetice legate de sfârşitul lumii. Organizarea şi punerea cap la cap a tuturor acestor profeţii pot fi însă treburi dificile. Iată mai jos un rezumat foarte scurt asupra a ceea ce Biblia spune că se va întâmpla în vremea sfârşitului lumii: Hristos îi va lua de pe pământ pe toţi credincioşii care au experimentat naşterea din nou şi care formează astfel Biserica (sfinţii Noului Testament), eveniment care este cunoscut ca Răpirea (1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51). Aceşti credincioşi vor fi fie răsplătiţi pentru faptele lor bune şi slujirea lor în ascultare de Dumnezeu atunci când se vor afla înaintea Scaunului de Judecată al lui Hristos, fie vor pierde aceste răsplăţi (nu însă şi viaţa veşnică) din cauza lipsei slujirii şi a ascultării (1 Corinteni 3:11-15; 2 Corinteni 5:10). Antihrist (fiara) va veni cu putere şi va semna o înţelegere/legământ de pace cu Israel pentru şapte ani (Daniel 9:27). Această perioadă de şapte ani este cunoscută ca perioada Necazului cel Mare. În timpul Necazului cel Mare, vor avea loc războaie teribile, vor fi foamete, epidemii şi dezastre naturale. Dumnezeu Îşi va revărsa mânia Sa împotriva păcatului, răului şi ticăloşiilor. În timpul Necazului cel Mare vor apare cei patru călăreţi din Apocalipsa, precum şi cele şapte sigilii, trâmbiţa şi judecăţile potirelor. La aproape jumătate din perioada acestor 7 ani, Antihrist va rupe legământul de pace cu Israel şi va întoarce război acestuia. Antihrist va săvârşi urâciunea pustiirii şi îşi va construi o imagine de sine căruia oamenii să i se închine în templu (Daniel 9:27; 2 Tesaloniceni 2:3-10). La finele celor 7 ani ai Necazului cel Mare, Antihrist va lansa un atac final asupra Ierusalimului, culminând cu bătălia de la Armaghedon. Iisus Hristos se va întoarce, îl va învinge pe Antihrist şi pe armatele sale şi îi va arunca în lacul de foc (Apocalipsa 19:11-21). Hristos îl va ţine legat pe Satan în abis timp de 1000 de ani, instaurând domnia Sa în împărăţia de 1000 de ani pe pământ (Apocalipsa 20:1-6). La finele celor 1000 de ani, Satan va fi eliberat, învins din nou şi apoi aruncat în lacul de foc (Apocalipsa 20:7-10). După aceea, Hristos îi va judeca pe toţi necredincioşii (Apocalipsa 20:10-15) înaintea Marelui Tron Alb de Judecată, aruncându-i pe toţi în lacul de foc. Apoi Hristos va crea un Cer Nou şi un Pământ Nou - locuinţa veşnică a credincioşilor. Nu vor mai exista păcate, întristare sau moarte. De asemenea, Noul Ierusalim va fi coborât din cer (Apocalipsa capitolele 21-22).

2. Ce este Împărăţia de 1000 de ani? Trebuie înţeleasă aceasta în sens literal?

 Împărăţia de 1000 de ani este titlul dat pentru perioada de 1000 de ani de domnie a lui Iisus Hristos asupra Pământului. Unele persoane interpretează aceşti 1000 de ani ca fiind o expresie alegorică, metaforică. Alţii înţeleg aceşti 1000 de ani ca o modalitate pur figurativă de a spune cu alte cuvinte că este vorba despre o perioadă lungă de timp. Aceste interpretări conduc pe oameni în a nu şe aşteptă ca în viitor să existe o domnie fizică, literală a lui Iisus Hristos pe Pământ. Cu toate acestea, Împărăţia de 1000 de ani este menţionată de 6 ori în Apocalipsa 20:2-7 ca fiind o perioadă de exact 1000 de ani ca durată. Dacă Dumnezeu ar fi dorit să spună prin aceasta că „este o perioadă lungă de timp”, El ar fi putut menţiona acest lucru fără a ne spune în mod repetat şi explicit cât de lungă este această perioadă. Biblia ne spune că atunci când Hristos se va întoarce pe Pământ va deveni în mod fizic Împărat în Ierusalim, stând pe tronul lui David (Luca 1:32-33). Legămintele necondiţionate ale lui Dumnezeu arată că este necesară o întoarcere literală, fizică a lui Hristos pentru a-Şi restabili domnia. Legământul avraamic promisese poporului Israel o ţară, prosperitate, un lider, precum şi binecuvântări spirituale (Geneza 12:1-3). Legământul din Deuteronom 30:1-10 promitea poporului Israel restaurarea în ceea ce priveşte ţara promisă şi ocuparea acesteia. Legământul davidic promisese poporului Israel iertarea ca modalitate prin care neamul  urma să primească binecuvântările promise (Ieremia 31:31-34). La cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos, aceste legăminte vor fi împlinite prin regruparea poporului Israel dintre popoarele unde se aflp răspândit (Matei 24:31), prin convertirea lui (Zaharia 12:10-14) şi prin domnia lui Mesia, Iisus Hristos asupra întregii lumi. Biblia vorbeşte despre caracteristicile Împărăţiei de 1000 de ani ca fiind un mediu fizic şi spiritual perfect. Această perioadă va fi un timp de pace (Mica 4:2-4; Isaia 32:17-18), bucurie (Isaia 61:7,10), odihnă (Isaia 40:1-2), lipsă a sărăciei (Amos 9:13-15) sau suferinţei (Ioel 2:28-29). Biblia spune de asemenea că numai cei credincioşi vor avea acces în Împărăţia de 1000 de ani. Din acest motiv, Împărăţia va fi un timp al îndreptăţirii complete (Matei 25:37; Psalmul 24:3-4 - T.M.), al supunerii totale (Ieremia 31:33), al sfinţeniei (Isaia 35:8), al adevărului (Isaia 65:16), al plinătăţii de Duh Sfânt (Ioel 2:28-29). Iisus Hristos va domni ca Împărat (Isaia 9:3-7; 11:1-10), avându-l pe David ca predecesor (Ieremia 33:15,17,21; Amos 9:11). Voievozii şi sfinţii vor fi implicati în conducerea Împărăţiei (Isaia 32:1; Matei 19:28). Ierusalimul va deveni centrul întregii lumi (Zaharia 8:3). Apocalipsa 20:2-7 ne oferă pur şi simplu informaţia exactă cu privire la perioada de timp a Împărăţiei de 1000 de ani. Chiar şi fără aceste versete specifice din Sfânta Scriptură, există o mulţime de alte referinţe biblice care arată că Mesia Iisus Hristos va domni în mod fizic pe Pământ. Împlinirea multora dintre legămintele şi promisiunile lui Dumnezeu nu se poate face decât în contextul unei împărăţii concrete, reale, fizice şi literale a lui Iisus Hristos pe Pământ. Nu există niciun agument solid pentru a nega înţelegerea literală a Împărăţiei de 1000 de ani şi a duratei acesteia.

3. Ce reprezintă Răpirea Bisericii?

 Cuvântul „răpire” nu apare ca atare în Biblie. Cu toate acestea, conceptul de Răpire este clar prezentat în Sfânta Scriptură. Răpirea Bisericii este evenimentul prin care Dumnezeu va lua pe toţi credincioşii de pe pământ pentru a face posibilă administrarea judecăţii Sale asupra pâmântului în perioada Necazului cel Mare. Răpirea este descrisă în mod deosebit în 1 Tesaloniceni 4:13-18 şi 1 Corinteni 15:50-54. 1 Tesaloniceni 4:13-18 descrie Răpirea ca fiind actul de înviere a tuturor credincioşilor de pe pământ de către Dumnezeu, care le dă acestora trupuri de glorie, urmată de luarea de pe pământ a credincioşilor aflaţi în viaţă la acel moment, cărora tot El le va da trupuri de glorie de asemenea. „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:16-17). 1 Corinteni 15:50-54 se focalizează pe natura instantanee a Răpirii şi pe trupurile glorificate pe care le vom primi. „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trambiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:51-52). Răpirea este un eveniment glorios pe care noi toţi ar trebui să îl aşteptăm. Astfel vom fi definitiv eliberaţi de păcat. Vom fi veşnic în prezenţa lui Dumnezeu. Există multe dezbateri şi opinii cu privire la înţelesul şi anvergura Răpirii, însă nu credem că polemica este ceea ce Dumnezeu doreşte. Dimpotrivă, în ceea ce priveşte Răpirea, Dumnezeu vrea ca noi „să ne încurajăm reciproc cu aceste cuvinte.”

4. Când va avea loc Răpirea Bisericii în relaţie cu Necazul cel Mare?

 Localizarea în timp a Răpirii Bisericii în relaţie cu Necazul cel Mare reprezintă unul dintre cele mai controversate subiecte din creştinismul contemporan. Principalele 3 puncte de vedere în acest sens fac referire la: Răpirea înainte de Necazul cel Mare (pre-tribulaţională), la Răpirea la mijlocul Necazului cel Mare (răpirea midtribulaţională), respectiv la Răpirea la finele Necazului cel Mare (răpirea post-tribulaţională). Un al 4-lea punct de vedere face referire la Răpirea înainte de vărsarea mâniei lui Dumnezeu peste pământ, acest punct de vedere fiind unul derivat din conceptul răpirii midtribulaţionale. În primul rând, este important să vedem care este scopul Necazului cel Mare. Conform cu Daniel 9:27, a mai rămas cea de-a 70-a „săptămână” (7 ani) care trebuie să se împlinească. Întreaga profeţie a lui Daniel legată de cele 70 săptămâni (Daniel 9:20-27) vorbeşte despre poporul Israel. Este vorba despre o perioadă de timp în timpul căreia Dumnezeu Îşi va focaliza atenţia în mod special asupra lui Israel. A 70-a săptămână, Necazul cel Mare, trebuie să fie de asemenea o perioadă de timp în care Dumnezeu va lucra în mod specific cu Israel. Deşi aceasta nu înseamnă în mod necesar că Biserica nu ar putea exista la acel moment, se pune iată întrebarea de ce ar mai fi nevoie ca Biserica să fie pe pământ în acea perioadă. Principalul verset din Sfânta Scriptură care face referire la Răpire este 1 Tesaloniceni 4:13-18. Acesta spune că toţi credincioşii în viaţă, împreună cu credincioşii deja morţi, se vor întâlni cu Domnul Iisus în cer şi vor fi cu El pentru totdeauna. Răpirea constă concret în faptul că Dumnezeu Îşi va lua pe ai Săi de pe pământ. La numai câteva versete, respectiv la 5:9, apostolul Pavel spune: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Iisus Hristos.” Apocalipsa, care se ocupă primordial cu perioada Necazului cel Mare, este un mesaj profetic despre cum Îşi va vărsa Dumnezeu mânia asupra pământului în timpul Necazului cel Mare. Ar putea să pară ilogic ca Dumnezeu să promită credincioşilor că nu vor suferi mânia Lui, apoi să îi abandoneze pe pământ în timpul Necazului cel Mare. Faptul că Dumnezeu promite să îi scoată pe credincioşi de sub mânia Lui imediat după ce le-a promis că îi va lua de pe pământ face să pară că cele două evenimente sunt legate. Un alt pasaj biblic crucial cu privire la momentul Răpirii este dat în Apocalipsa 3:10. Aici, Hristos promite să îi elibereze pe credincioşi de „ceasul încercării” ce se va abate asupra pământului. Aceasta ar putea însemna două lucruri: (1) Hristos îi va elibera pe credincioşi din mijlocul acestor încercări, sau (2) Hristos îi va scuti pe credincioşi de aceste încercări. Ambele versiuni sunt corecte în sensul traducerii expresiei greceşti „din”. Totuşi, este important să recunoaştem că cei credincioşi vor fi feriţi de ceasul încercării. Nu doar de încercare, ci chiar de „ora” încercării. Hristos promite să îi protejeze pe credincioşii care nu vor experimenta aceste încercări, altfel denumite Necazul cel Mare. Scopul Necazului cel Mare, al Răpirii, înţelesul din 1 Tesaloniceni 5:9, şi interpretarea Apocalipsa 3:10 toate susţin punctul de vedere al răpirii pre-tribulaţionale. Dacă Biblia este interpretată literal şi în context, doctrina răpirii pre-tribulaţionale este cel mai bine argumentat biblic punct de vedere legat de Răpire.

5. Ce reprezintă cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos?

 Cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos este speranţa credincioşilor că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor, că El este credincios promisiunilor şi profeţiilor din Cuvântul Său. La prima Sa venire, Iisus Hristos a venit pe pământ ca prunc într-o iesle din Betleem, întocmai cum s-a profeţit. Iisus a împlinit multe dintre profeţiile cu privire la Mesia prin naşterea, viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Sa. Totuşi, există încă unele profeţii cu privire la Mesia pe care Iisus Hristos nu le-a împlinit încă. Cea de-a doua venire a lui Hristos va consta în întoarcerea lui Hristos pentru a împlini profeţiile care au rămas încă neîmplinite. La prima Sa venire, Iisus a fost Slujitorul care a suferit. La cea de-a doua Sa venire, Iisus va fi Împăratul care va cuceri şi va domni. La prima Sa venire, Iisus a venit pe pământ în cele mai umile condiţii, în timp ce la cea de-a doua venire Iisus va fi înconjurat de armatele Cerului de partea Sa. Profeţii Vechiului Testament nu au făcut această distincţie între cele două veniri ale lui Mesia. Aceasta însă poate fi observată în Sfintele Scripturi în versete precum Isaia 7:14; 9:6-7 şi Zaharia 14:4. Ca rezultat al profeţiilor care păreau să vorbească despre două persoane, mulţi dintre învăţaţii evrei au crezut că vor exista atât un Mesia care va suferi cât şi un Mesia care va fi cuceritor. Ceea ce nu au înţeles ei era că acelaşi Mesia urma să împlinească ambele roluri. Iisus a împlinit deja rolul de slujitor care a suferit (Isaia, capitolul 53) la prima Sa venire. La cea de-a doua Sa venire, Iisus va împlini rolul de Eliberator al poporului Israel şi Împărat. Zaharia 12:10 şi Apocalipsa 1:7, care descriu cea de-a doua venire, arată că trupul lui Iisus poartă urmele străpungerii pe cruce. Poporul Israel şi întreaga lume vor deplânge faptul că nu L-au acceptat pe Mesia de la prima Sa venire. După ce Iisus S-a înălţat la Cer, îngerii au spus apostolilor: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele Apostolilor 1:11). Zaharia 14:4 arată că locul celei de-a doua veniri este Muntele Măslinilor. Matei 24:30 declară: „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă”. Tit 2:13 descrie cea de-a doua venire ca fiind o apariţie glorioasă. Cea de-a doua venire este descrisă în detalii în Apocalipsa 19:11-16: „Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.””

6. Care sunt semnele vremurilor de la sfârşitul lumii?

 Matei 24:5-8 ne oferă informaţii importante care ne ajută să discernem ceea ce se va întâmpla în vremurile sfârşitului lumii: „Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor”. Creşterea numărului de falşi mesia, înmulţirea războaielor, foametei, plăgilor şi dezastrelor naturale - acesea sunt „semnele” vremurilor de sfârşit. Chiar şi în acest pasaj, iată, primim un avertisment. Nu trebuie să fim amăgiţi (Matei 24:4), întrucât aceste lucruri sunt doar începutul durerilor (Matei 24:8), sfârşitul urmând să se întâmple mai târziu (Matei 24:6). Multe persoane înterpretează aceasta prin aceea că fiecare cutremur de pământ, fiecare criză politică şi fiecare atac asupra poporului Israel reprezintă semne sigure că sfârşitul lumii este foarte aproape. Cu toate că într-adevăr astfel de evenimente fac parte din categoria semnelor sfârşitului lumii, totuşi ele nu sunt în mod necesar semne că sfârşitul lumii a şi venit. Apostolul Pavel a avertizat asupra faptului că zilele de pe urmă se vor caracteriza printr-o creştere marcantă a învăţăturilor false: „Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1). Ultimele zile ale pământului sunt descrise ca „vremuri periculoase” datorită creşterii caracterului păcătos şi plin de răutate al oamenilor şi datorită faptului că oamenii se vor împotrivi în mod vădit adevărului biblic (2 Timotei 3:1-9; citiţi de asemenea 2 Tesaloniceni 2:3). Alte semne posibile includ reconstrucţia unui templu de închinare evreiesc în Ierusalim, creşterea ostilităţii împotriva Israelului precum şi orientarea lumii către o singură guvernare, mondială. Cel mai important semn al sfârşitului lumii este, totuşi, poporul Israel. În 1948, Israel a fost recunoscut ca stat suveran pentru prima oară în istorie după anul 70 d. H.. Dumnezeu îi promisese lui Avraam că urmaşii lui vor avea Canaanul ca ţară unde vor locui pentru totdeauna (Geneza 17:8), iar Ezechiel a profeţit restaurarea fizică şi spirituală a poporului Israel (Ezechiel 37). Ţinând cont de faptul că Israel este o naţiune recunoscută cu un teritoriu propriu, acest lucru devine foarte important în lumina profeţiei cu privire la sfârşitul lumii, întrucât din punct de vedere escatologic Israel este un element marcant (Daniel 10:14; 11:41; Apocalipsa 11:8). Cu aceste semne ale sfârşitului lumii, putem discerne în ceea ce priveşte evenimentele care vor avea loc la sfârşitul lumii. Totuşi, nu trebuie să interpretăm orice eveniment singular ca indicaţie clară asupra sosirii imediate a sfârşitului lumii. Dumnezeu ne-a oferit suficiente informaţii astfel încât să fim pregătiţi pentru sfârşitul lumii, dar şi suficient de limitate pentru a nu deveni aroganţi.

7. Ce reprezintă perioada Necazului? Cum ştim faptul că Necazul va dura 7 ani?

 Necazul reprezintă o perioadă de 7 ani din viitor, timp în care Dumnezeu va încheia disciplina poporului Israel şi va finaliza judecata Sa cu privire la cei necredincioşi. Biserica, alcătuită din toţi cei care au crezut în Persoana şi lucrarea Domnului Iisus prin care au fost salvaţi de la a suferi pedeapsa pentru păcate, nu va fi prezentă pe pământ în timpul Necazului. Biserica va fi fost deja luată de pe pământ înaintea Necazului printr-o lucrare specială denumită Răpirea (1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51-53). Biserica este ferită de la cunoaşterea mâniei lui Dumnezeu care se va revărsa peste pământ (1 Tesaloniceni 5:9). De-a lungul Sfintelor Scripturi, perioada Necazului mai este denumită şi altfel, folosind diverse expresii, precum:1) Ziua Domnului (Isaia 2:12; 13:6, 9; Ioel 1:15, 2:1, 11, 31, 3:14; 1 Tesaloniceni 5:2); 2)Strâmtorarea sau ziua mâniei (Deuteronom 4:30; Ţefania 1:15); 3) Necazul cel Mare care se referă la cea mai intensă parte - a doua - a perioadei de 7 ani (Matei 24:21); 4) Vremea sau ziua strâmtorării (Daniel 12:1; Ţefania 1:15); 5) Vremea de necaz a lui Iacov (Ieremia 30:7). Pentru a înţelege scopul şi timpul în care se va desfăşura Necazul este necesar să înţelegem corect pasajul biblic din Daniel 9:24-27. Aceste versete din Daniel vorbesc despre 70 de săptămâni care au fost declarate împotriva „poporului tău”. Poporul lui Daniel sunt evreii, neamul lui Israel, iar ceea ce spune Daniel 9:24 reprezintă o perioadă de timp pe care Dumnezeu a dat-o pentru a se ajunge „până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor”. Dumnezeu declară că cele „70 de săptămâni” vor dura până se vor împlini toate aceste lucruri. Este important să înţelegem că atunci când s-a vorbit despre „70 de săptămâni”, sensul nu este literal, adică săptămâni calendaristice aşa cum le cunoaştem noi, fiecare de câte 7 zile. Cuvântul „heptad” din ebraică folosit pentru a descrie săptămâna biblică din Daniel 9:24-27 înseamnă literal „7” iar „70 de săptămâni”  înseamnă literal 70 de câte 7, sau de 70 de ori câte 7. Această perioadă de timp înseamnă în realitate de 70 de ori câte 7 ani adică 490 de ani. Acest lucru este confirmat de o altă parte a acestui pasaj din Daniel. În versetele 25 şi 26, i se spune lui Daniel că Mesia va fi respins după „7 zile şi 62 de săptămâni” (adică în total 69 de săptămâni) începând cu data poruncii de reconstruire a Ierusalimului. Cu alte cuvinte, Mesia urma să fie respins după 69 ori 7 ani, adică 483 ani de la porunca de reconstruire a Ierusalimului. Istoricii care au studiat Biblia au confirmat faptul că au trecut într-adevăr 483 de ani de la momentul poruncii de reconstrucţie a Ierusalimului până când Iisus a fost crucificat. Cei mai mulţi învăţaţi creştini, indiferent de punctele de vedere pe care le au asupra evenimentelor escatologice (viitoare), au acelaşi punct de vedere în ceea ce priveşte cele 70 de săptămâni din Daniel. Odată trecuţi cei 483 de ani de la porunca de reconstrucţie a Ierusalimului până la crucificarea lui Mesia, rămâne iată un ultim grup de 7, adică 7 ani până la împlinirea deplină a profeţiei din Daniel 9:24: „până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor”. Aceasta perioadă finală de 7 ani este cunoscută ca perioada Necazului, fiind o vreme în care Dumnezeu va încheia judecata Sa asupra poporului Israel pentru păcatele acestuia. Daniel 9:27 ne oferă câteva elemente în ceea ce priveşte înţelegerea perioadei Necazului de 7 ani. Daniel 9:27 spune: „El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât”. Persoana despre care se vorbeşte în acest verset este persoana pe care Iisus a numit-o „urâciunea pustiirii” (Matei 24:15) şi care este numită fiara în Apocalipsa 13. Daniel 9:27 spune că fiara va face un legământ pentru o săptămână (7 ani), însă la mijlocul acestei perioade de o săptămână (după 3 ani şi jumatate din perioada Necazului), el va rupe acest legământ, oprind jertfa şi darul de mâncare. Apocalipsa 13 explică faptul că fiara se va aşeza în templu şi va impune lumii întregi să i se închine. Apocalipsa 13:5 spune de asemenea că această perioadă va continua timp de 42 de luni, ceea ce echivalează cu 3 ani şi jumătate. Întrucât Daniel 9:27 spune că ruperea legământului va avea loc la mijlocul săptămânii, iar Apocalipsa 13:5 spune că fiara va obliga lumea să i se închine timp de 42 de luni, este iată uşor să vedem că durata totală în timp este de 84 de luni, adică 7 ani. De asemenea, vedem că Daniel 7:25 spune că este vorba despre „o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” (o vreme=1 ani; două vremi=2 ani; o jumătate de vreme=o jumătate de an; în total 3 ani şi jumătate), referindu-se la Necazul cel Mare, respectiv jumătatea a doua a perioadei de 7 ani a Necazului, când „urâciunea pustiirii” (fiara) va fi în putere. Pentru alte referinţe biblice privind perioada Necazului, citiţi Apocalipsa 11:2-3, care vorbeşte despre 1260 zile şi 42 luni, şi Daniel 12:11-12 care vorbeşte despre 1290 zile şi 1335 zile, ambele făcând astfel referire la mijlocul perioadei Necazului. Celelalte zile din Daniel 12 pot include perioada de timp de la finele judecăţii neamurilor (Matei 25:31-46) şi perioada de pregătire a împărăţiei de 1000 de ani a lui Iisus Hristos (Apocalipsa 20:4-6).

8. Cine este Antihristul?

 Există multă speculație referitoare la identitatea Antihristului. Unele ținte mai cunoscute sunt Vladimir Putin, Mahmoud Ahmadinejad, Papa Benedict XVI, Papa Francisc etc.. În Statele Unite ale Americii, foști președinți precum Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama precum și actualul președinte Biden sunt cei mai comuni candidați. Deci, cine este Antihristul și cum îl vom recunoaște? Biblia nu ne spune nimic specific legat de locul de unde va veni Antihristul. Mulți erudiți ai Bibliei speculează că va veni dintr-o confederație a zece națiuni și/sau un Imperiu Roman renăscut (Daniel 7:24-25; Apocalipsa 17:7). Alții cred că este evreu, pentru a putea pretinde că este Mesia. Toate sunt doar speculații, pentru că Biblia nu ne spune specific de unde va veni Antihristul sau din ce rasă va fi. Într-o zi, Antihristul va fi descoperit. 2 Tesaloniceni 2:3-4 ne spune cum va fi recunoscut Antihristul: „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” Este probabil că majoritatea oamenilor care trăiesc în vremea când Antihristul va fi descoperit va fi foarte surprinsă de identitatea sa. Antihristul s-ar putea să fie în viață în zilele noastre sau nu. Martin Luther a fost convins că Papa din vremea sa a fost Antihristul. În anii 1940, mulți au crezut că Adolf Hitler a fost Antihristul. Alții care au trăit sute de ani înaintea noastră au fost la fel de siguri de identitatea Antihristului. Până acum, toți au greșit. Ar trebui să lăsăm speculațiile deoparte și să ne focalizăm pe ceea ce Biblia ne spune, de fapt, despre Antihrist. Apocalipsa 13:5-8 declară: „I s-a dat (fiarei) o gură care rostea vorbe mari și hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni. Ea și-a deschis gura și a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam. Şi toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat.”

9. Cine sunt cei 144.000?

 Cartea Apocalipsa a fost mereu o provocare pentru cei care o interpretează. Cartea abundă în imagini vii și simboluri, pe care oamenii le-au interpretat foarte diferit, în funcție de ideile lor preconcepute față de carte ca întreg. Există patru interpretări majore ale cărții Apocalipsa: 1) preteristă (care consideră toate sau aproape toate evenimentele din Apocalipsa ca fiind deja consumate până la sfârșitul primului secol); 2) istoricistă (care percepe Apocalipsa ca pe o privire de ansamblu a istoriei Bisericii din timpurile apostolice până în prezent); 3) idealistă (care vede Apocalipsa ca pe o zugrăvire a luptei dintre bine și rău); 4) viitoristă (care consideră Apocalipsa ca fiind o profeție despre evenimentele care urmează să aibă loc). Dintre cele patru, doar abordarea viitoristă interpretează Apocalipsa cu aceeași metodă gramatico-istorică precum restul Scripturii. De asemenea, se potrivește mai bine cu propriile afirmații ale Apocalipsei, și anume aceea de a fi o profeție (Apocalipsa 1:3; 22:7, 10, 18, 19). Deci, răspunsul la întrebarea „Cine sunt cei 144.000?” va depinde de abordarea interpretativă pe care o avem asupra cărții Apocalipsa. Cu excepția abordării viitoriste, toate celelalte abordări interpretează acest 144.000 în mod simbolic, ca reprezentare a Bisericii, numărul 144.000 fiind simbolul totalului, numărul complet al celor ce sunt Biserica. Totuși, privind direct, „Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patru zeci și patru de mii, din toate semințiile fiilor lui Israel” (Apocalipsa 7:4), nimic din pasaj nu ne conduce la interpretarea celor 144.000 decât ca fiind numărul literal de evrei - 12.000 luați din fiecare trib al „fiilor lui Israel”. Noul Testament nu ne oferă niciun text clar care să înlocuiască Israelul cu Biserica. Acești evrei sunt „pecetluiți”, ceea ce înseamnă că au parte de protecția specială a lui Dumnezeu de la toată mânia divină și față de Antihrist, pentru a-Și duce la împlinire misiunea din timpul Necazului celui mare (vezi Apocalipsa 6:17, în legătură cu care oamenii se întreabă cine poate sta în picioare în ziua mâniei care vine). Perioada Necazului celui mare este un timp de șapte ani, în care Dumnezeu va decreta judecată divină împotriva celor care Îl resping și va finaliza planul Său de mântuire al neamului Israel. Toate acestea sunt după revelația lui Dumnezeu față de profetul Daniel (Daniel 9:24-27). Cei 144.000 de evrei sunt un fel de „prime roade” (Apocalipsa 14:4) ale Israelului răscumpărat, după cum a fost profețit (Zaharia 12:10; Romani 11:25-27), iar misiunea lor este să evanghelizeze lumea după răpire și să proclame Evanghelia în timpul Necazului celui mare. Ca urmare a lucrării lor, milioane - „o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă” (Apocalipsa 7:9) - vor veni la credința în Hristos. O mare parte a confuziei referitoare la cei 144.000 este rezultatul doctrinei false a Martorilor lui Iehova. Martorii lui Iehova pretind că cei 144.000 reprezintă numărul oamenilor care vor domni alături de Hristos în Cer și vor petreci veșnicia cu Dumnezeu. Cei 144.000 au ceea ce Martorii lui Iehova numesc speranța Cerului. Cei care nu sunt între cei 144.000 se vor bucura de ceea ce ei numesc speranța pământului -  un paradis pe pământ sub domnia lui Hristos și a celor 144.000. Evident, putem vedea că învățătura Martorilor lui Iehova stabilește clase sociale în viața de apoi, cu o clasă conducătoare (cei 144.000) și cei care sunt guvernați. Biblia nu ne dă învățătură despre o astfel de doctrină a celor două clase. Este adevărat că, după Apocalipsa 20:4, vor fi oameni care vor domni în timpul Mileniului, alături de Hristos. Acest grup este alcătuit din Biserică (credincioși în Iisus Hristos), sfinții Vechiului Testament (credincioși care au murit înainte de prima venire a lui Hristos) și sfinții Marelui necaz (cei care Îl acceptă pe Hristos în timpul Marelui necaz). Totuși, Biblia nu dă o limită numerică acestui grup de oameni. Mai mult, Mileniul este diferit de veșnicie, care va avea loc la sfârșitul perioadei milenare. În acea perioadă, Dumnezeu va locui alături de noi în Noul Ierusalim. El va fi Dumnezeul nostru, iar noi vom fi poporul Său (Apocalipsa 21:3). Moștenirea promisă în Hristos și pecetluită de Duhul Sfânt (Efeseni 1:13-14) va fi a noastră și vom fi împreună-moștenitori cu Hristos (Romani 8:17).

10. Ce este „urâciunea pustiirii”?

 Expresia „urâciunea pustiirii” se referă la Matei 24:15: „De aceea, când veți vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „așezată în locul sfânt” - cine citește să înțeleagă!” Referirea se face la Daniel 9:27: „El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare, și pe aripa urâciunilor idolești va veni unul care pustiește, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” În 167 î.H. un rege grec, pe nume Antioch  Epiphanes, a așezat un altar pentru Zeus peste altarul darurilor arderilor-de-tot în templul evreiesc din Ierusalim. De asemenea, a jertfit un porc pe altar în Templul din Ierusalim. Acest eveniment este cunoscut sub numele de „urâciunea pustiirii”. În Matei 24:15, Iisus vorbea după aproximativ 200 de ani după ce „urâciunea pustiirii” descrisă mai sus a avut loc. Deci Iisus trebuie să fi profețit că la un moment dat în viitor o altă urâciune a pustiirii va avea loc într-un templu evreiesc în Ierusalim. Majoritatea celor care interpretează profețiile Bibliei cred că Iisus Se referă la Antihrist, care va face ceva asemănător cu ceea ce a făcut Antioch Epiphanes. Acest lucru este confirmat de faptul că o parte din ceea ce a profețit Daniel în 9:27 nu a avut loc în 167 î.H. prin Antioch Epiphanes. Antioch nu a confirmat un legământ cu Israel timp de șapte ani. Antihristul este cel care, la sfârșitul veacurilor, va încheia un legământ cu Israelul timp de șapte ani, iar mai apoi îl va încălca, făcând ceva asemănător cu urâciunea pustiirii din templul evreiesc din Ierusalim. Oricare va fi viitoarea urâciune a pustiirii, nu este nicio îndoială că cel care o va face este persoana cunoscută sub numele de Antihrist. Apocalipsa 13:14 îl descrie ca făcând o icoană în fața căreia toți vor fi forțați să se închine. Transformarea templului Dumnezeului celui viu într-un loc de închinare înaintea lui Antihrist este într-adevăr o „urâciune”. Cei care trăiesc și rămân în timpul Necazului celui mare trebuie să vegheze și să știe că acest eveniment va marca începutul celor trei ani și jumătate a celei mai grele perioade ale Necazului celui mare și că întoarcerea Domnului Iisus este iminentă. „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21:36).