BIBLIA - CARTEA DEUTERONOM.

 

BIBLIA - CARTEA DEUTERONOM

CARTEA PREFERATĂ A MÂNTUITORULUI: inima creştinului parcă îşi înteţeşte bătaia când vine vorba de Deuteronom, căci această carte a fost mult îndrăgită de Mântuitorul nostru. Din această carte a citat El în conflictul cu vrăjmaşul. Aceste pasaje au constituit armele Sale, cu care a respins atacurile celui rău: Mat. 4:1-11; Luca 4:1-13; şi Deut. 8:3; 6:16; 6:13; şi 10:20. Astfel, cartea aceasta a Deuteronomului, - cartea lui Dumnezeu despre ascultare; ultimele îndemnuri ale lui Moise către poporul său -, pare să fie înconjurată de aura strălucitoare a binecuvântării şi ocrotirii lui Hristos Însuşi.  Veţi putea să apreciaţi la justa valoare frumuseţea şi forţa de atracţie a cărţii Deuteronom numai dacă veţi citi paginile ei. Niciun alt fragment de literatură nu egalează maiestatea elocvenţei sale; nimic din Vechiul Testament nu are o mai mare putere de atracţie pentru viaţa spirituală. Nicio altă carte din Cuvântul lui Dumnezeu nu înfăţişează mai plastic viaţa trăită după voia lui Dumnezeu, revărsată peste sufletul care intră în bogăţia şi plinătatea vieţii spirituale trăită pe cărarea viguroasă a ascultării simple, de copil.  Iisus a citat de multe ori din Deuteronom. De fapt,  aproape fără nicio excepţie, când a citat din Biblie, a citat din această carte. El a luat Deuteronomul ca pe codul Său personal de conduită (Luca 4:4,5,12). I-a răspuns diavolului în ceasul ispitirii Sale cu cuvinte de pe paginile sale. Acestea au fost armele Sale, cu ajutorul cărora l-a respins pe ispititor (Mat. 4:4,7,10; vezi şi Deut. 8:3; 6:16; 10-20).  De ce se leagă oamenii de greşeli din Biblie, lăsând, în schimb, pe Homer, Virgiliu, Horaţiu şi pe alţii în pace? Biblia dezvăluie pe oameni şi inimile lor rele. Omul nu doreşte să i se spună că este păcătos. Dacă vrei să prinzi un crâmpei din cerul pe pământ, atunci însuşeşte-ţi cartea Deuteronom. Mergi în pas cu Moise şi înaintează spre ţara promisă, Canaan, o ţară unde curge lapte şi miere (Exodul 3:8)!  „Fraţilor”, a spus odată Sporgeon, „când voi ajunge la poarta raiului, dacă mi se va închide uşa în faţă, voi spune: Oricum, a fost minunat să ajung până aici.” Te delectezi tu, în drumul tău spre cer? Dumnezeu ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările cereşti, în Hristos (Efeseni 1:3).

PRIMA CUVÂNTARE A LUI MOISE - „PRIVIND ÎN URMĂ” (Deuteronom 1-4): la începutul acestei cărţi, îi vedem pe copiii lui Israel la graniţa ţării Canaan, un loc în care după o călătorie de numai unsprezece zile, cu circa patruzeci de ani în urmă, puteau să fi intrat. Dar a durat patruzeci de ani! Ce încet au parcurs ei această distanţă! Ce viraje şi ce cotituri! De câte ori nu trebuie să parcurgem şi noi acelaşi teren, încă o dată şi încă o dată. Ne minunăm de încetineala Israelului. Dar mai bine ne-am minuna de propria încetineală! Noi, ca de altfel ei, suntem ţinuţi în loc de necredinţă. Ar trebui să ne ruşinăm de cât timp ne ia ca să învăţăm lecţiile noastre. Dumnezeu este un învăţător atât de credincios! El niciodată nu ne va lăsa să trecem clasa, până ce nu ne-am însuşit materia! Ce deplorabilă este necredinţa! Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, când ne punem încrederea în El, dar El nu va putea săvârşi multe lucrări măreţe, din pricina necredinţei noastre (Matei 13:58). Cu câteva sute de ani mai înainte, Dumnezeu îi promisese lui Avraam şi seminţiei sale o ţară bogată şi minunată, la al cărei hotar stăteau ei acum (Geneza 17:8). Da, acum erau, în sfârşit, gata să intre, după toţi acei ani de îndelungă aşteptare şi speranţă. În ultimele capitole din Numeri îi găsim cu tabăra lângă râul Iordan, aşteptând să intre în acea ţară mănoasă. După cum vom vedea, Dumnezeu pune condiţiile intrării şi stăpânirii ţării înaintea copiilor lui Israel în Deuteronom. Vedem toate aceste condiţii rezumate într-un singur cuvânt: Ascultare.  Copiii lui Israel au intrat în ţara promisă în condiţiile Legii.  Cartea Deuteronom este un îndelung îndemn la o ascultare din toată inima faţă de Dumnezeu, întemeiată pe două mari mobiluri: pe iubire şi pe frică. „Acum, Israele, ce alta cere Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău.” (Deut. 10:12).  În primele patru cărţi ale Pentateucului, Dumnezeu îl alege pe Israel. Acum El îi dă prilejul să-L aleagă pe El. Numai Caleb şi Iosua au mai rămas din generaţia ce ieşise din Egipt. Toţi ceilalţi muriseră între timp. Tinerii care erau acum în viaţă au trăit o viaţă de asprime în peregrinările prin pustiu, iar acum erau gata, plini de nerăbdare, pentru a cuceri ţara promisă! Dar Moise a trebuit să le redea din nou Legea. El ştia că lucrarea lui s-a isprăvit de acum, căci Dumnezeu i-a spus că un altul îi va conduce pe israeliţi în Canaan (Numeri 20:12). Moise, marele bătrân, avea de-acum o sută douăzeci de ani. Îl vedem rostindu-şi cuvântarea de rămas bun către poporul pe care îl condusese aceşti patruzeci de ani. Stătea drept şi vorbea cu un glas limpede, căci ni se spune că vederea nu-i slăbise şi puterile nu-l părăsiseră (Deut. 37:7).  Acum Moise le oferă copiilor lui Israel o privire retrospectivă.  El rememorează istoria Israelului şi revine asupra peregrinărilor lor. El le reaminteşte despre credincioşia lui Dumnezeu şi-i îndeamnă să fie recunoscători şi ascultători. El compară grija lui Dumnezeu pentru ei cu a unui tată iubitor, care-şi poartă cu duioşie copilaşii, ca nu cumva să se piardă în pustie sau să-i ardă arşiţa soarelui. El le-a împlinit toate nevoile; de nimic nu au dus ei lipsă (Deut. 2:7)!  El le-a vorbit preaiubiţilor Săi cât se poate de solemn şi de elocvent, chemându-i să-I slujească şi să asculte de Dumnezeu. Cuvintele Lui încă răsună pe coridoarele timpului!  Lucrarea lui Moise se isprăvise. Şi-a petrecut ultimii patruzeci de ani din viaţă izbăvindu-şi poporul din robia Egiptului, şi călăuzindu-l prin numeroasele pericole ce-l confruntaseră. I-a călăuzit pe israeliţi, le-a dat forme de guvernare, legi, instituţii religioase şi a făurit din ei un neam.  Copiii lui Israel erau acum la capătul călătoriei lor, în câmpia de la est de râul Iordan, privind în depărtare ţara pe care erau acum gata s-o ia în stăpânire. Înaintea lor se întindea, în toată splendoarea primăverii, ţara promisă. Dar îi mai despărţea de această ţară Iordanul, ale cărui ape păreau de netrecut, şi, desigur, înfricoşătoarele ziduri ale Ierihonului ce nu se lăsau cucerite. Israeliţii erau ca nişte tineri absolvenţi de liceu sau de colegiu, gata să înfrunte viaţa cu greutăţile ei.

A DOUA CUVÂNTARE A LUI MOISE - „PRIVIND ÎN SUS” (Deuteronom 5-6):  în Deuteronom 12:1 vedem cheia acestei secţiuni. „Iată legile şi poruncile pe care să le păziţi şi să le împliniţi, cât veţi trăi, în ţara pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri.” Israel mergea într-o ţară nouă şi totul avea să depindă de ascultarea lor constantă şi inteligentă de Dumnezeu, care le dădea ţara în stăpânire. Dumnezeu voia să-l înveţe pe Israel dragostea, care este adevărata împlinire a Legii (Romani 13:8-10; Matei 22:37-40). Acum Moise le pune înainte Legea, cu simplitate şi claritate, pentru ca să prindă contur în viaţa poporului. Dumnezeu spune: „Voi sunteţi poporul Meu; Eu vă iubesc. Eu v-am ales; Eu sunt în mijlocul vostru, Eu am să vă ocrotesc. Nu vă cer decât să ascultaţi de Mine, spre binele vostru”. El spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” Întrucât israeliţii sunt ai Săi, El voieşte ca ei să umble în lume pe calea ce li se potriveşte, separându-se de rău (capitolul 14). Ei trebuiau să se poarte cu îndurare faţă de semenii lor (capitolul 15). Trebuiau să se strângă laolaltă pentru închinare (capitolul 16) (vezi Evrei 10:25). Astăzi oamenii neglijează mersul la biserică şi închinarea. Asta denotă decădere spirituală. Dumnezeu cere disciplină (vezi Deut.17). În Deuteronom 18, Dumnezeu ne spune despre marele Profet, Domnul Iisus Hristos. Numai El cunoaşte viitorul. În ziua de astăzi, mulţi se îndreaptă spre descântători, vrăjitori, ghicitori, spiritişti - care cred că pot comunica cu spiritele, intermediari ai artelor negre de toate felurile. În ziua de azi spiritismul a luat o amploare înfricoşătoare! Dacă vreţi să ştiţi ce crede Dumnezeu despre şedinţele de spiritism din vremea noastră, deschideţi la Isaia 8:19,20; Lev. 19:31; 20:6; şi studiaţi istoria întunecată de la I Samuel 28, în lumina textului de la I Cronici 10:13. Dumnezeu le-a arătat israeliţilor că datoria lor principală era să manifeste un spirit de ascultare, izvorâtă din dragoste. Ei trebuiau să fie mulţumitori, foarte mulţumitori! Trebuiau să fie plini de bucurie şi fericire. De ce să nu fie bucuroşi, când se aflau în ţara cea mai bună de pe pământ şi cu un Dumnezeu ca Domnul? Fără îndoială, ei trebuiau să se bucure şi să-L iubească pe Dumnezeul lor din toată inima. Dar inima lui Moise era împovărată, fiindcă ştia că Israel avea o inimă împietrită, că poporul era îndărătnic (Deut. 31:24-29). Câţi copii din zilele noastre (vezi cum îi descrie Pavel la II Timotei 3:1-9) ar trebui să moară, conform poruncii solemne de la Deuteronom 21:18-21! Observaţi că un copil neascultător, care este răzvrătit împotriva părinţilor săi, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu! Dacă vom citi Deuteronom 21:22,23 şi-l vom compara cu Ioan 19:31, vom vedea de ce a fost Hristos blestemat când a atârnat între cer şi pământ pe cruce. În Galateni 3:10-13 citim că El a fost blestemat din pricina faptului că purta păcatul nostru (II Cor. 5:21).

A TREIA CUVÂNTARE A LUI MOISE - „PRIVIND ÎN AFARĂ” (Deuteronom 27-33): îl vedem pe Moise dând poporului câteva avertismente solemne. Mai întâi, el a vorbit despre binecuvântările de care copiii lui Israel s-ar putea bucura, dacă ar fi ascultători. Apoi le-a spus care vor fi consecinţele neascultării. Nenorocirea îi va însoţi în tot ce vor face - în afaceri, în agricultură şi în sănătate. Vor suferi pentru neascultarea lor faţă de Dumnezeu (capitolul 29:15 până la sfârşit).  Deuteronom 28 este un capitol cât se poate de remarcabil. El arată ce ar fi putut fi Israel, dacă ar fi ascultat (1-14) şi ce va fi totuşi în Epoca Mileniului care va veni. (Vezi Isaia 60-62; Zah. 14:8-21; Ier. 31:1-9; Deut. 30:1-10; Rom. 11:25-31.). Versetele 47-49 anticipează invazia romană din anul 70 d.H., sub conducerea lui Titus. Este o pagină sângeroasă din istorie! Versetele 63-67 îi descriu pe evreii de azi. Dumnezeu a rostit aceste cuvinte cu peste trei mii de ani în urmă. Capitolul 28 îl lasă pe Israel în starea în care se găseşte astăzi: „împrăştiat” (versetul 64).  1. „Împrăştiat” - Va fi împrăştiat de la un capăt al pământului la celălalt. Astăzi evreul este peste tot - astfel, avem evrei germani, evrei ruşi, evrei italieni, evrei americani, etc..  2. „Fără odihn” - Evreii din aceste ţări nu vor avea odihnă (versetul 65).  3. „Îndurerat” - Evreului de azi îi tremură inima, este plin de durere. Gândiţi-vă numai cum a fost el tratat în multe ţări din lume (versetele 65-67)! Dumnezeu i-a prevestit toate acestea!  Moise i-a vorbit lui Iosua, asistentul său personal, în pribegia prin pustiu. El a fost una din iscoadele care au îndrăznit să-L creadă pe Dumnezeu. El avea acum 80 de ani şi Moise i-a încredinţat conducerea acestui mare popor! Citiţi cuvintele lui din Deuteronom 31:7,8.  Sarcina pe care Moise i-a dat-o poporului şi lui Iosua a fost ca ei să clădească pe următorul fapt măreţ: „Domnul este cu tine; fii tare”. Dacă Domnul este prezent, frica nu-şi mai are temei!  Acest mare om, acum în vârstă de o sută douăzeci de ani, stătea ca martor al harului lui Dumnezeu. El a cântat o cântare pentru Israel (capitolul 32). Moise mai cântase o cântare cu prilejul izbăvirii din Egipt (Exod 15), iar acum îşi încheie lucrarea vieţii tot cu o cântare. A mai scris şi a treia cântare, pe care o cunoaştem sub forma Psalmului al nouăzecilea - T.M.. Creştinii întotdeauna au avut o cântare! Iar în cer, de-a lungul veacurilor, toţi vor cânta!

ÎNMORMÂNTAREA LUI MOISE: după ce a cântat şi a rostit ultimele cuvinte, de binecuvântare, Moise s-a suit pe înălţimile Nebo şi de acolo Dumnezeu i-a arătat ţara promisă, spre care avusese aţintită privirea de atâta timp. Acolo a murit Moise şi Dumnezeu l-a îngropat pe slujitorul Său în vale, dându-i mângâierea Sa. Dumnezeu îl îngroapă pe lucrător, dar lucrarea merge mai departe. Dacă Moise însuşi a scris Deuteronom 34 prin revelaţie sau dacă Iosua a adăugat la el mai târziu, este neînsemnat. Moise a urcat muntele Pisga, a văzut ţara promisă şi niciodată nu a revenit de acolo. Noi ştim că a murit acolo şi că Domnul l-a îngropat. Nimeni nu ştie unde. Cineva a spus: „Dumnezeu a oficiat înmormântarea sa”.  Uriaşa ceată de sclavi, din care Moise a făcut un neam, l-a jelit treizeci de zile. Dacă n-ar fi fost răutatea inimii lor, puteau să-l aibă şi acum cu ei. De ce credeţi oare că mormântul lui Moise a fost ascuns? Fără îndoială, pentru că altfel ar fi devenit un obiect de idolatrie superstiţioasă. Citim din nou despre Moise în evanghelii. Într-o zi Iisus i-a luat pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan cu El şi a urcat muntele Hermon, situat în partea de nord a Palestinei. Apoi şi-au făcut apariţia Moise şi Ilie şi au stat de vorbă cu Iisus despre moartea Sa, care se apropia (Matei 17:1-3).