O ISTORIE UITATĂ - SCLAVII DIN „MĂRILE SUDULUI”.

 

O ISTORIE UITATĂ - SCLAVII DIN „MĂRILE SUDULUI”

 Mulțimea adunată pe ţărm freamătă de bucurie la vederea celor două corăbii care înaintează încet în laguna din inima insulei. Cu mai mulţi ani înainte, un marinar care naufragiase pe această insulă îndepărtată din Pacific dăduse fiecărei familii câteva pagini din Biblia sa. Aceşti oameni simpli le-au citit imediat şi au aşteptat cu nerăbdare sosirea unui învăţător creştin. Marinarii le promit că îi vor duce într-un loc unde vor putea învăţa mai multe despre Dumnezeu. Prin urmare, aproximativ 250 de femei şi bărbaţi urcă plini de încredere la bordul corăbiilor. Mulţi dintre ei ţin strâns în mână preţioasele pagini din Biblie. Aceşti oameni sunt, de fapt, victimele unei înşelătorii perfide. Odată ajunşi la bord sunt legaţi şi aruncaţi sub punte. În lunga călătorie spre portul Callao din America de Sud, mulţi îşi pierd viaţa din cauza condiţiilor inumane. Abuzurile sexuale sunt ceva obişnuit. Cei ce supravieţuiesc sunt vânduţi ca sclavi şi puşi să muncească pe plantaţii şi în mine sau ca servitori în casă. Din nefericire, niciunul nu se va mai întoarce la cei dragi.

Comerţul cu sclavi ia amploare:

 Vânătoarea de sclavi din insulele Pacificului de Sud a avut loc pe parcursul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Astfel, la începutul anilor ’60 din secolul al XIX-lea, mii de locuitori ai acestor insule au fost duşi cu forţa în America de Sud. În deceniul care a urmat, destinaţia sclavilor a fost Australia. În 1867, Ross Lewin, fost ofiţer în Marina Regală, le-a oferit cultivatorilor de trestie-de-zahăr şi de bumbac „cei mai buni şi mai eficienţi aborigeni la preţul de numai 7 lire sterline fiecare” - după cum singur mărturisea. Eforturile Biroului Colonial Britanic de a stopa comerţul cu sclavi au eşuat. Unul dintre motive a fost dificultatea de a aplica legile britanice în cazul cetăţenilor străini. Un alt motiv a fost lipsa unei definiţii explicite a noţiunii de sclavie în legislaţia britanică. Astfel, negustorii de sclavi argumentau în instanţă că aborigenii, deşi luaţi cu forţa, nu erau în realitate sclavi, ci angajaţi plătiţi, care, după un timp, se puteau întoarce la casele lor. Unii dintre negustori au mers chiar mai departe, susţinând că le făceau o favoare acelor foşti păgâni aducându-i sub legea britanică şi învăţându-i să muncească! În felul acesta, comerţul cu sclavi a luat amploare, cel puţin pentru un timp.

O schimbare de situaţie:

 Situaţia începe să se schimbe pe măsură ce tot mai mulţi cetăţeni oneşti iau poziţie împotriva comerţului cu sclavi, iar unii aborigeni încep să muncească de bunăvoie. În aceste condiţii, n-a mai putut fi tolerat comerţul cu sclavi şi, prin urmare, nici biciuirea şi însemnarea cu fierul roşu, iar muncitorii n-au mai fost obligaţi să trăiască şi să muncească în condiţii inumane. Situaţia se schimbă şi mai mult când episcopul anglican J. C. Patteson, care se împotrivea făţiş comerţului cu sclavi, este ucis chiar de aborigenii pe care încerca să-i ocrotească. Recurgând la un şiretlic des folosit, negustorii de sclavi sosesc pe o insulă înainte de venirea lui Patteson cu o corabie care seamănă cu cea a episcopului. Locuitorii insulei sunt invitaţi la bordul corabiei pentru a-l întâlni pe episcop. După cum era de aşteptat, cei care au urcat n-au mai fost văzuţi niciodată. Când adevăratul Patteson soseşte pe insulă, este întâmpinat de aborigenii înfuriaţi, care, fără să ştie cine sunt în realitate vinovaţii, se răzbună, ucigându-l pe episcop. În urma acestui incident şi a numeroaselor proteste publice, în apele Pacificului sunt trimise corăbii sub pavilion britanic şi francez, cu ordinul de a împiedica abuzurile. Guvernele statelor australiene New South Wales şi Queensland au colaborat cu Biroul Colonial Britanic emiţând diverse legi pentru a pune capăt oricărui abuz şi pentru a reglementa folosirea forţei de muncă. În plus, pentru aplicarea legilor, au fost numiţi inspectori, iar la bordul corăbiilor care recrutau forţă de muncă au fost trimişi reprezentanţi guvernamentali. Aceste eforturi au fost încununate de succes. De asemenea, în lipsa unor legi eficiente împotriva sclaviei, negustorii de sclavi erau condamnaţi pentru răpire şi crimă, nu pentru practicarea comerţului cu sclavi. În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, în „Mările Sudului” a avut loc o schimbare de situaţie. Vânătoarea de sclavi s-a redus într-o mare măsură, iar până la începutul secolului al XX-lea numărul aborigenilor recrutaţi cu forţa a scăzut. În 1901, Commonwealth-ul Australiei, un nou parlament, a preluat controlul asupra problemei imigrării la nivel naţional. Politica de stat reflecta opinia publicului larg, care începuse să nu-i mai agreeze pe muncitorii străini, întrucât îi considera o ameninţare pentru forţa de muncă locală. Aborigenii din „Mările Sudului” n-au mai fost bine-veniţi, indiferent că erau muncitori angajaţi sau nu. Mii dintre ei au fost repatriaţi, situaţie care a cauzat şi mai multă suferinţă, întrucât unii dintre cei strămutaţi au fost despărţiţi de cei dragi din Australia.

În amintirea lor:

 În septembrie 2010, guvernul statului Queensland a făcut o declaraţie oficială, expusă într-un loc public, prin care a recunoscut rolul aborigenilor din „Mările Sudului” în dezvoltarea economică şi culturală a acestui stat. Totodată, prin această declaraţie guvernul şi-a exprimat regretul pentru tratamentul inuman la care au fost supuşi aceşti oameni.