IMPERIUL OTOMAN ÎN SECOLELE XIV-XVI.

 

IMPERIUL OTOMAN ÎN SECOLELE XIV-XVI

1. Nașterea unei puteri mondiale:

 În preajma anului 1300 ) mai precis, 1288), în zona de contact dintre Imperiul Bizantin, - aflat în declin -, și emiratele turcilor selgiucizi din Asia Mică, se ridică un mic emirat condus de Osman (Othman), de la care derivă și numele viitorului imperiu. La baza expansiunii otomane stă ideea războiului sfânt musulman - djihad.

 Ridicarea micului emirat la rangul de imperiu mondial cunoaște trei etape.

 Prima etapă, ce se întinde pe parcursul unui secol, înregistrează lichidarea stăpânirii bizantine în vestul Asiei Mici, trecerea în Europa, cucerirea orașului Adrianopol (1361) - devenit capitală -, victoria de la Kosovopolje (1389).

 Următoarea etapă acoperă secolul XIV, fiind dominată de cucerirea orașului Constantinopol de către sultanul Mehmed (Mahomed) al II-lea, fapt care a marcat sfârșitul Imperiului Bizantin. Orașul va deveni Istanbul, noua capitală a imperiului.

 Etapa ultimă se întinde în prima jumătate a secolului XVI, în timpul sultanilor Selim I și Soliman Magnificul. Au fost cucerite, printre altele, orașele sfinte ale musulmanilor Mecca și Medina. Era deschis drumul spre Viena după cucerirea Ungariei. Soliman, la apogeul puterii sale, se intitula „cezar de Rum”, adică „împărat roman”, sultan al Egiptului, padișah al „multor țări” etc..

 Succesele otomane s-au datorat forței armatei. Armata a fost, astfel, principalul instrument al expansiunii. Ea cuprindea două corpuri: o cavalerie ușoară (spahii), -  rapidă și eficientă -, și infanteria (ienicerii), - elita armatei otomane. Corpul ienicerilor era armata personală a sultanului, constituită din „copiii de suflet” ai acestuia. Ei erau răpiți din teritorii creștine, crescuți în religia islamică la curtea sultanului și deveniți robi ai lui, dintre ei fiind recrutați redutabili oșteni, puși în serviciul Islamului.

2. Civilizația otomană:

 În imperiu araba și persana erau limbi de cultură, în vreme ce turca era limba administrației. Sultanii au fost adesea oameni cultivați și protectori ai artelor. Mahomed al II-lea, de pildă, a chemat la curtea sa artiști italieni remarcabili, precum pictorul venețian Gentile Bellini, pentru a împodobi palatele și moscheile lui.

 Unul dintre marile monumente este Moscheea Albastră, ridicată la Istanbul, din ordinul sultanului Ahmed I. Ea trebuia să depășească, în mărime și frumusețe, catedrala Sfânta Sofia a lui Iustinian. Numele moscheii provine de la 20 000 de plăci de ceramică ce împodobesc interiorul, colorate în albastru și turcoaz. Sultanii, după ce i-au învins pe împărații creștini prin forța armelor. Doreau să-i depășească și pe tărâmul artelor.