TITULARIZARE ISTORIE 2023 - variantă de rezolvare a subiectelor.

 

TITULARIZARE ISTORIE 2023 - variantă de rezolvare a subiectelor

SUBIECTUL I (30 de puncte): A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„În momentul în care izbucnește războiul, toate guvernele consideră că acesta va fi scurt: câteva săptămâni cel mult. Marea capacitate de distrugere a armelor moderne, testate cu ocazia Războaielor Balcanice, alimentează ideea că este imposibil ca acest conflict să se prelungească. Ca urmare, fiecare dintre țările angajate își aruncă toate resursele în bătălie, cu aprobarea aproape unanimă a populației, care crede că luptă pentru o cauză dreaptă. În ceea ce privește imperiile centrale, aceeași stare de spirit animă atât pe conducători cât şi populația. Viața economică este subordonată practic exigențelor operațiunilor militare şi nimeni nu se gândește să o reorganizeze atâta timp cât se crede cu tărie că războiul va fi scurt.” (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).

 Pornind de la sursa dată, răspundeți următoarelor cerințe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informații selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect).

2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale mișcării revoluționare spartakiste din Germania.

3. Prezentați o asemănare și o deosebire dintre două fapte istorice referitoare la Franța, desfășurate în primul deceniu după Primul Război Mondial.

4. Prezentați două consecințe politice ale declanșării Războiului Civil din Spania în 1936. 5. Analizați, prin prezentarea a două fapte istorice, rolul măsurilor adoptate în plan intern, în perioada 1922-1930, pentru evoluția URSS.

B. Citiţi afirmaţia următoare:

„Din 1789 până în 1791, revoluția franceză apare ca o concretizare [...] a ideilor popularizate de filosofi şi aplicate, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de «revoluționarii din America».“ (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).

Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin prezentarea a trei fapte istorice.

Notă! Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte

Rezolvare:

Subiectul I. A:

1. Relația de cauzalitate se poate stabili înre următoarele informații: Cauza: „În momentul în care izbucnește războiul, toate guvernele consideră că acesta va fi scurt; câteva săptămâni cel mult.” Efectul: „Ca urmare, fiecare dintre țările angajate își aruncă toate resursele în bătălie, cu aprobarea aproape unanimă a populației, care crede că luptă pentru o cauză dreaptă.” Rolul acestor informații este: cauza aleasă de noi pune în evidență convingerea generală că, armele de distrugere moderne puteau anihila foarte rapid forțele inamice și, astfel, războiul nu ar fi avut cum să dureze prea mult. Efectul - pune în evidență faptul că, datorită convingerii că războiul va fi scurt, chiar și populația civilă a fost de acord, în marea-i majoritate, ca aproape toate resursele economice și  militare să fie folosite în război, populația acceptând sacrificiile necesare având certitudinea că nu va trebui să suporte pentru prea mult timp aceste sacrificii.

2. Cauza - radicalizarea aripii de stânga a Partidului Social Democrat German, sub influența revoluției bolșevice din Rusia. Spartakiștii, conduși de Karl Liebknecht și Rosa Luxemburg, considerau măsurile luate de PSD în favoarea populației germane, puternic afectată de consecințele războiului, ca fiind prea moderate și ezitante. Consecințe: prima  - după înfrângerea spartakiștilor, ai căror conducători au fost lichidați, forțele democratice din Germania au hotărât să se coalizeze. Se remarcă mai ales PSD-ul și Centrul catolic. Aceste forțe hotărau coalizarea pentru a evita alte mișcări revoluționare radicale și pentru a instaura un regim democratic de tip republican parlamentar - „Republica de la Weimar”. A doua - aceste forțe politice coalizate au părut în ochii unei mari părți a poporului german ca fiind gata să accepte condițiile impuse de învingători, indiferent de costuri, doar pentru a fi la putere. Să nu uităm că vreme de multe decenii, deși fusese partidul cu cel mai mare număr de voturi, PSD-ul nu putuse influența prea mult politica germană, datorită faptului că Parlamentul avusese prerogative limitate.

3. Imediat după război Franța s-a confruntat cu mari dificultăți ale revenirii la o economie normală în timp de pace. Pierderea prosperității și a bunăstării de dinainte de război a alimentat mari nemulțumiri sociale. Se mai adăuga și existența unui număr important de „profitori” de război care se îmbogățiseră peste măsură, în vreme ce tinerii care luptaseră în război constatau că ei și familiile lor se confruntau cu mari lipsuri și privațiuni. Această situație a dus la declanșarea unor revolte sociale cu tentă radical-anarhistă. Aceste revolte au determinat vechile partide coalizate în „Blocul Național” să ia măsuri dure de represalii pentru a salva regimul parlamentar. Așadar, un prim fapt istoric - mișcările anarhiste au încercat să speculeze nemulțumirile sociale pentru a instaura un regim totalitar, neclar totuși ca orientare ideologică. Blocul Național a încercat să disipeze nemulțumirile sociale prin abaterea atenției populației spre Germania, care nu-și îndeplinea obligațiile financiare din Tratatul de la Versailles, și, astfel, Franța avea dificulțăți în depășirea crizei post-război. S-a trecut la ocuparea Ruhrului, inima industrială a Germaniei. Ulterior, pe parcursul perioadei 1924-1929, Franța cunoaște și ea o dezvoltare economică spectaculoasă, dezvoltare care a caracterizat cam toate statele occidentale. Însă, această dezvoltare economică nu a avut și o piață de desfacere pe măsură. În Franța această retaliate este cumva mai surprinzătoare deoarece țara a fost condusă începând cu anul 1924 de o coaliție de stânga - „Cartelul”. Acest Cartel a încercat să mărească puterea de cumpărare a francezilor, dar n-a „reușit” decât o creștere accelerată a inflației. Așadar, un alt fapt istoric - politica populistă a Cartelului. Pentru a-și justifica eșecul politicii sociale, și această coaliție a căutat vinovați externi, anume, politica SUA față de despăgubirile financiare care trebuiau plătite de către Germania, a căror reeșalonare afecta puternic economia Franței. Între cele două fapte istorice există o asemănare - clasa politică a găsit vinovatul pentru dificultățile Franței - Germania. Dar există și o deosebire: dacă Blocul Național avea o oarecare legitimitate în a acuza Germania, Cartelul de Stânga făcea același lucru pe fondul eșecului politicii sale populiste.

4. Războiul civil din Spania a izbucnit pe fondul evoluțiilor politice care au avut loc în această țară după căderea dictaturiii lui Primo de Rivera. Războiul s-a declanșat în 1936, opunând o coaliție republicană, în care intrau și comuniștii, unei coaliții fasciste dominată de „Falanga Spaniolă”. Războiul s-a încheiat în 1939 cu victoria forțelor fasciste conduse de generalul Franco. Războiul a avut o serie de consecințe: prima -  instaurarea puterii fasciste conduse de Franco. Acesta va reuși să-și mențină regimul dictatorial până la moartea sa, în 1975. O a doua consecință: având în vedere urmările dezastruase ale intervenției militare din partea Germaniei și a Italiei, Franco a hotărât adoptarea unei politici de neutralitate, surprinzând pe toată lumea. Această neutralitate a contribuit, în fapt, la menținerea regimului fascist franchist atât de mult timp la putere.

5. Regimul sovietic a adoptat o serie de măsuri în plan intern pentru a-și consolida puterea politică dictatorială. Remarcăm două fapte istorice importante prin urmările lor pentru consolidarea regimului. Primul - adoptarea Constituției din 1924. Aceasta consacra caracterul dictatorial al regimului. Se definea regimul ca reprezentând „dictatura proletariatului”. Comuniștii se considerau „avangarda” proletariatului, singurii în măsură să ia măsurile „obiective” în favoarea clasei muncitoare. Prin constituție se specifica în mod clar rolul conducător al Partidului Comunist-Bolșevic al Uniunii Sovietice. În acest fel, orice tip de opoziție la adresa regimului nu putea fi tolerată  pentru simpla rațiune că numai comuniștii cunoșteau „legile obiective ale evoluției istoriei” și doar ei le puteau aplica. Al doilea fapt: instaurarea dictaturii staliniste. I.V. Stalin a reușit să-i îndepărteze pe toți potențialii concurenți la conducerea PCUS după moartea lui Lenin. Printre aceștia îi putem aminti pe: Troțki, Kamenev, Zinoviev, Buharin. Pentru a-i îndepărta Stalin i-a acuzat c-ar fi „deviaționiști” de dreapta sau de stânga, complotiști și trădători ai „luptei de clasă”. Devenind stăpânul absolut al partidului și al statului, Stalia a declanșat programul de „construire a socialismului într-o singură țară”, abandonând ideea de revoluție proletară mondială. Programul urma să se bazeze pe industrializarea forțată cu accent pe industria grea și pe colectivizarea agriculturii. În numele acestor obiective au fost lichidați milioane de oameni considerați „dușmani ai poporului”.

B. Revoluția franceză din 1789 a constituit forma clasică a revoluțiilor burgheze. Societatea franceză a „Vechiului Regim” era caracterizată de existența marilor privilegii ale înaltului cler și ale nobilimii. Era o societate a privilegiului împotriva căreia s-a ridicat Starea a treia formată din burghezie, muncitorime și țărănime - 96% din populație după cum susținea abatele Sieyes în broșura „Ce este Starea a Treia?” În prima sa fază, 1789-1791, revoluția a concretizat ideile marilor filozofi iluminiști și, într-adevăr, s-a inspirit și din acțiunile revoluționarilor americani. De altfel, în revoluția americană/războiul de independență au participat și mulți voluntari francezi, exemplul cel mai cunoscut fiind cel al lui La Fayette. Așadar, suntem de acord cu opinia celor doi istorici, S. Bernstein și P. Milza. Vom argumenta această susținere prin prezentarea a trei fapte istorice concludente. Primul - adoptarea „Declarației drepturilor omului și ale cetățeanului” de către Adunarea Națională Constituantă, la 26 august 1789. Aici sunt cuprinse și definite drepturile fundamentale/naturale ale omului: libertatea, proprietatea, siguranța persoanei, rezistența la opresiune etc. Aceste drepturi au fost formulate de marii filozofi iluminiști, mai ales de către J.J. Rousseau. În formulări asemănătoare, aceste drepturi au fost incluse și de revoluționarii americani în „Declarația de Independență” și apoi în Constituția SUA. Se cosfințea prin Declarație desfințarea privilegiilor feudale, - hotărâre deja luată de aceeiași Adunare la 4 august. Se proclama egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii. Al doilea fapt - secularizarea averilor Bisericii și „Constituția civilă a clerului”, - adoptată în 1790. Filozofii iluminiști, ca de pildă Voltaire, au formulat clar ideea separării Bisericii de stat și au susținut libertatea de conștiință a individului. La rândul lor, revoluționarii americani înscriseseră în Constituție o serie de amendamente. Primul se referea la interdicția pentru guvern de a impune locuitorilor SUA vreo religie obligatorie, deci se introdusese libertatea exercitării religiei. Secularizarea averilor Bisericii a favorizat burghezia iar „Constituția civilă a clerului” a prevăzut organizarea Bisericii ca o instituție națională, independentă  de Papalitate. Al treilea fapt - adoptarea Constituției din 1791. Adoptarea Constituției a fost opera principală a Adunării Constituante. Constituția avea ca preambul „Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului”. Stabilea suveranitatea poporului și separarea puterilor în stat. Principiul suveranității poporului a fost clar formulat de filozoful englez John Locke, iar separarea puterilor în stat a fost definită de către filozoful Montesquieu și fusese înscrisă și în Constituția SUA. Conform Constituției, puterile erau împărțite astfel: regele și guvernul exercitau puterea executivă, Adunarea Legislativă, - aleasă pe doi ani -, exercita puterea legislativă iar judecătorii aleși și tribunalele exercitau puterea judecătorească. Este clar, așadar, că în perioada 1789-1791 revoluția a concretizat principiile filozofiei iluministe. Această realitate a determinat o largă participare a cetățenilor la viața politică și solidarizarea lor cu Adunarea Națională Constituantă. Împotriva acestor acțiuni s-au îndreptat nobilimea, înaltul cler și, bineînțeles, regele Ludovic al XVI-lea, - acesta a și fost suspendat temporar din funcțiile sale. Pe fondul opoziției interne și a intervenției externe contra revoluției, regele va fi executat iar revoluția franceză va trece în faza ei radicală, - iacobină. Din acest moment, revoluția se va îndepărta tot mai mult de principiile iluministe, promovând teroarea ca formă de guvernare pentru îndepărtarea „suspecților”. Dar aste este o altă poveste.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte): Elaborați, în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la evoluția spațiului intra- și extracarpatic în secolele al II-lea – al XIV-lea, având în vedere:

- menționarea a două acțiuni politice din secolul al II-lea care vizează provincia Dacia și a câte unei cauze specifice fiecăreia dintre acestea;

- menționarea a două fapte istorice care au loc în spațiul dintre Carpați și Dunăre în secolele al IV-lea – al VIII-lea și a câte unei consecințe a fiecăruia dintre acestea;

- prezentarea evoluției spațiului intracarpatic în secolele al IX-lea – al XII-lea, respectiv a spațiului românesc extracarpatic în secolul al XIII-lea, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare spațiu;

- menționarea a două acțiuni referitoare la spațiul românesc est-carpatic, desfășurate în deceniile cinci - opt ale secolului al XIV-lea și a câte două caracteristici ale fiecăreia dintre acestea;

- precizarea a două fapte istorice referitoare la Țara Românească în a doua jumătate a secolului al XIV-lea și prezentarea unei asemănări și a unei deosebiri dintre acestea.

Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.

Rezolvare: De la etnogeneză la apariția statelor medievale românești:

 Pentru istoria poporului român perioada cuprinsă între secolele II-XIV este foarte importantă deoarece aceasta cuprinde procesul de etnogeneză și apariția primelor formațiuni prestatale românești și, ulterior, a statelor medievale propriu-zise.

 În provincia romană Dacia, în secolul II. au loc două acțiuni politice foarte importante: prima - numirea guvernatorilor romani. S-a început cu Iulius Sabinus, s-a continuat cu Decimus Terentius Scaurianus. Aceștia au luat primele măsuri pentru organizarea stăpânirii romane și începuturile colonizării în provincie. Titlul oficial al guvernatorilor era legatus Augusti propaetore Daciarum trium, - un trimis al împăratului de rang consular. Capitala provinciei a fost Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmisegetuza. Organizarea relativ rapidă a administrației provinciei s-a datorat importanței strategice a acesteia pentru Imperiul Roman - era o provincie-frontieră care asigura întărirea stăpânirii romane în S-E Europei împotriva atacurilor barbare dar și a acelor daci ce nu fuseseră cuceriți. De remarcat că, provincia romană Dacia avea ca scut Carpații Orientali. Următorul guvernator a fost Caius Avidius Nigrinus, care a desăvârșit organizarea provinciei. O a doua acțiune politică foarte importantă a avut loc în timpul împăratului Hadrian, Astfel, pentru a apăra mai bine provincia dar și pentru a preîntâmpina răscoale ale populației autohtone, împăratul împarte provincia în Dacia Inferior și Dacia Superior. Această împărțire avea caracter strict administrativ și de apărare și nu punea în discuție unitatea politică a provinciei romane Dacia, condusă pe mai departe de un singur guvernator.

 În procesul de etnogeneză românească remarcăm două fapte istorice din perioada secolelor IV-VIII. Primul - răspândirea creștinismului în limba latină. Cea mai importantă parte a vocabularului care desemnează termeni creștini din limba română provine din limba latină. În acest sens, o deosebită importanță o are păstrarea în limba română a latinescului „basillica” sub forma „biserică”. Termenul nu s-a păstrat în limbile neoletine apusene, cu excepția limbii retroromane vorbite de un mic grup de oameni din Elveția. Răspândirea creștinismului în limba latină a contribuit din plin la continuarea romanizării la nord de Dunăre, după retragerea aureliană, aspect care a constituit una dintre cele mai importante consecințe ale sale. Al doilea - apariția slavilor la nord de Dunăre. Aceștia au zăbovit timp îndelungat în spațiul nostru, astfel încât, influența limbii slave vechi asupra viitoarei limbii române va fi importantă, acest aspect reprezentând cea mai importantă consecință a prezenței slavilor. Limba română are un bogat repertoriu de cuvine slavice - dragoste, prieten, nădejde, vreme, ceas, duh, maică taică, nevastă, bucurie, biruință, popă etc.

 Pentru evoluția istorică a spațiului nostru, remarcăm constituirea în Transilvania a primelor formațiuni prestatale și, apoi, apariția ungurilor și cucerirea spațiului transilvan de către aceștia, - evoluții din secolele IX-XII. Așadar, primul fapt istoric important l-a reprezentat apariția primelor formațiuni prestatale. Cele mai importante sunt pomenite în cronica lui Annonymus - „Gesta Hungarorum”: voievodatele conduse de Menumorut, Glad și Gelu/Gelou. Cel din urmă este prezentat explicit ca fiind „un oarecare blach/român”. Aceste voievodate vor fi cucerite, rând pe rând, de către maghiari. De exemplu, după înfrângerea lui Gelu, voievodatul acestuia trece sub conducerea căpeteniei maghiare Tuhutum. Al doilea fapt istoric - îl reprezintă chiar apariția ungurilor și cucerirea spațiului transilvan de către aceștia. Odată cucerită Transilvania va fi organizată, la început, ca Principat iar, ulterior, ca Voievodat care dispunea de o largă autonomie în cadrul Regatului Ungariei.

 În secolul XIII au loc importante evoluții și-n spațiul extracarpatic. Un prim fapt istoric - invazia mongolă și consecințele ei dezasturoase, - 1241. În ciuda urmărilor negative, totuși această invazie și prezența mongolilor în zonă au împiedicat sate ca Ungaria, Halici-Wolhinya și Imperiul Bizantin să-și impună controlul politic în regiune. Al doilea fapt - consolidarea formațiunilor prestatale existente. Unele dintre acestea sunt menționate în „Diploma cavalerilor ioaniți” din 1247. Avem astfel: Țara Severinului, voievodatele lui Litovoi și Seneslau, cnezatele lui Farcaș și Ioan. Pe teritoriul viitoarei Moldove existau, printre altele, Țara Bolohovenilor și Țara Brodnicilor, amintite în vechea cronică rusească a lui Nestorie de Kiev, - „Povestea vremurilor de demult”.

 În continuarea evoluției istorice a spațiului românesc remarcăm două acțiuni politice, care au avut loc pe teritoriul est-carpatic, desfășurate în deceniile cinci-opt ale secolului XIV. Prima - în urma campaniilor antitătărești ale regelui maghiar Ludovic I de Anjou, - 1245-1256 -, s-a creat o marcă de apărare în nordul teritoriului condusă de Dragoș de Bedeu/Baden. Această marcă trebuia să faciliteze extinderea dominației maghiare în întregul spațiu carpato-nistrian și să permită Ungariei să controleze gurile Dunării, - foarte importante pentru dezvoltarea comerțului cu porturile genoveze din nordul Mării Negre. A doua acțiune - voievodul maramureșan Bogdan I pleacă din Maramureș  datorită presiunilor coroanei maghiare și, împreună cu oamenii săi, ocupă marca de apărare ungară. Astfel se formează statul medieval al Modovei. Bogdan I a fost cel care a eliminat prezența maghiară în zonă și a reușit să-și întindă stăpânirea până la Nistru. Totuși partea de S-E a teritoriului era ocupată în continuare de către mongoli. Deplina unitate a teritoriului carpato-nistrian va fi realizată de către voievodul Roman I.

 Și pe teritoriul dintre Carpați și Dunăre cunoaștem importante evoluții în a doua jumătate a secolului XIV.  Se remarcă, în mod deosebit, două fapte istorice. Primul - întărirea organizării independente a Țării Românești, după domnia lui Basarab I. Acesta reușise să unifice teritoriul dintre Carpați și Dunăre și să obțină independența țării față de Ungaria. Politica de consolidare a statului va fi continuată de domnitorii Nicolae Alexandru Basarab și Vladislav Vlaicu. Al doilea fapt - domnia lui Mircea cel Bătrân. În perioada de timp care ne interesează, el desăvârșește unitatea teritorială a țării, ajungând la gurile Dunării. De asemena, unește Dobrogea/Podunavia cu Țara Românească. Între cele două fapte istorice există o asemănare - acținile de întărire și organizare ale Țării Românești. Dar avem și o deosebire - Basarab I, Nicolae Alexandru, Vladislav Vlaicu și antecesorii imediați ai lui Mircea au avut relații foarte reci cu Ungaria, în timp ce, datorită primejdiei otomane, Mircea cel Bătrân s-a văzut nevoit să încheie un tratat de alianță cu regele maghiar Sigismund de Luxemburg.

 După cum se poate observa, și din această prezentare succintă, perioada secolelor II-XIV este foarte bogată în fapte istorice și acțiuni politice determinante pentru istoria noastră națională.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte):

 Următoarele secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:

A. Competenţe specifice 4.2. Aprecierea valorilor trecutului prin raportarea la actualitate

OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR: Umanismul. Renaşterea artistică (Programa școlară pentru clasa a IX-a – Istorie, OMECT nr. 3458/ 09.03.2004)

B. Competenţe specifice 2.1. Folosirea surselor istorice în vederea descoperirii elementelor de continuitate şi schimbare în procesele istorice;

3.1. Determinarea relaţiilor dintre personalităţile şi grupurile umane în desfăşurarea faptelor istorice.

 Domenii de conţinut: Conţinuturi şi studii de caz: 3. Lumea în război - Al Doilea Război Mondial: [...] fronturile de luptă (1939-1945), România şi Al Doilea Război Mondial, Conferinţa de pace Studii de caz:  Noile mijloace de distrugere în mas㧠 Viaţa pe front şi în frontul de acas㧠 Holocaustul§ (Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasa a VII-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017)

1. Prezentați activitatea didactică desfășurată pentru secvența A, având în vedere:

- precizarea a două metode didactice pe care le considerați adecvate pentru această secvență și a câte unui motiv al opțiunii pentru fiecare dintre aceste metode;

- exemplificarea formării/dezvoltării competenței specifice prin una dintre metodele pentru care ați optat (menționarea modului de organizare a clasei, a două resurse didactice și a trei sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);

- menționarea a două avantaje ale utilizării probei scrise ca metodă de evaluare.

2. Evaluați competențele specifice din secvența B, având în vedere:

- proiectarea unui item semiobiectiv care evaluează ambele competențe specifice, precizând tipul itemului din această categorie și utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz;

- proiectarea unui item subiectiv care evaluează ambele competențe specifice, precizând tipul itemului din această categorie și utilizând informație istorică (diferită față de aceea folosită la itemul anterior) din Conţinuturi şi studii de caz;

- menționarea a câte unui avantaj și a câte unei limite ale utilizării fiecărui tip de item proiectat. Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile corespunzătoare itemilor.

Rezolvare: 1. Pentru secvența A considerăm a fi adecvate două metode: metoda celor patru cadrane și metoda cubului. Metoda Cadranelor permite esențializarea și înțelegerea unui conținut prin patru sarcini. În cazul de față, aceste patru sarcini pot fi:

1. Apreciați valorile estetice ale Renașterii prin raportarea la cultura zilelor noastre;

2. Alcătuiți o sinteză cu titlul „Antichitatea clasică greco-romană - model demn de urmat pentru umaniști”;

3. Evidențiați câteva valori ale culturii renascentiste care sunt valabile și astăzi;

4. Alcătuiți un eseu cu titlul „Perenitatea culturii renascentiste.

 Metoda Cubului este una dintre metodele cele mai clar orientate spre dezvoltarea gândirii critice. Prin cele șase sarcini, corespunzătoare celor șase fețe ale cubului, se analizează și se înțelege în mod global orice conținut și orice competență din programa școlară la Istorie.

 Pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice 4.2 putem utiliza, așadar, metoda Cubului. Mai întâi, profesorul împarte clasa în trei grupe de elevi cărora la va solicita să rezolve câte două sarcini din cele șase. Le prezintă elevilor două categorii de resurse didactice, anume: resurse bibliografice cum sunt: „Ascensiunea Occidentului - 5000 de ani de istorie a comunității umane și un eseu retrospectiv”, autor William H McNeill, „Istoria Europei”, autori S.Bernstein și P. Milza, „Istoria lumii”, autor J.M. Roberts; resurse on-line - lecții despre Renaștere de pe Didactica.ro și platformele E-Learning și  Prezi, Wikipedia, documentare despre Renaștere etc. Le poate sugera elevilor să folosească și Chat GPT. Cele șase sarcini pot fi formulate astfel:

1. Descrieți trăsăturile principale ale artei renascentiste!

2. Comparați valorile estetice ale Renașteriii cu cele ale culturii contemporane!

3. Asociați cunoștințele despre Renaștere și Umanism într-un eseu cu tema „Valorile Umanismului și ale Renașterii - valori perene ale civilizației umane”!

4. Aplicați cunoștințele despre Antichitatea clasică greco-romană asupra Renașterii și apreciați constatările desprinse!

5. Argumentați, - pro sau contra -, afirmația: „Subcultura de azi ne îndeamnă să ne reîntoarcem la valorile clasice ale Renașterii”!

6. Analizați trăsăturile științei umaniste! - exemplu: folosirea metodei experimentale, observarea, analiza matematică a diverselor fenomene etc.

 Grupele de elevi pot alege liber două sarcini din cele șase sau aceste sarcini pot fi distribuite de către profesor.

 Proba scrisă, ca metodă de evaluare, prezintă diverse avantaje. Iată două dintre ele: primul - evaluează un număr mare de elevi/întreaga clasă într-un interval relativ  convenabil de timp, obținându-se, astfel, importante economii de timp, mai ales în situația în care Istoria are la dispoziție, în cele mai multe cazuri, 1h/săptămână. Al doilea - conține diverse tipuri de itemi care pun în evidență capacitățile de sinteză, gândire și creativitate ale elevilor. Pentru stabilirea clară a tipurilor de itemi utilizați și a eficienței acestora este bine ca profesorul să aibă în vedere o matrice de specificație detaliată și descriptori de performanță, - aceștia sunt formulări calitative ale capacităților elevilor în raport cu competențele specifice din programa școlară la Istorie.

2. Pentru evaluarea ambelor competențe din secvența B putem utiliza, ca tip de item semiobiectiv, itemul întrebări structurate. Astfel:

Citiți următorul text:

„Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial nu a fost o surpriză pentru nimeni. El fusese pregătit intens de gruparea statelor agresoare, - Japonia, Italia, Germania -, printr-o serie de acțiuni agresive contra Chinei, Etiopiei/Abisiniei, Spaniei, Cehoslovaciei. Față de aceste acțiuni, Marea Britanie și Franța s-au complăcut în nafasta politică de conciliatorism, iar SUA erau departe în izolarea lor. În ceeea ce privește Uniunea Sovietică, aceasta nu prezenta încredere și, mai mult, va încheia un pact de neagresiune cu Germania.”

Rezolvați următoarele cerințe:

1. În ce a constat politica de conciliatorism dusă de Marea britanie și Franța? - 10 puncte;

2. Pe baza diverselor surse, - exemplu: „Ascensiunea și căderea puterilor globale”, autor John Darwin -, desprindeți câteva caracteristici ale politicii externe americane și sovietice din perioada interbelică. - 20 puncte;

3. Caracterizați activitatea unora dintre politicienii din tabăra conciliatoristă, - exemplu: Neville Chamberlain -, și emiteți aprecieri asupra acestei actiivtăți. - 20 puncte;

4. Plecând de la afirmația „Al Doilea Război Mondial este fantoma care ne bântuie și astăzi!”, analizați aspecte din acest război care au implicații până în zilele noastre. - 20 puncte;

5. Analizați afirmația „Al Doilea Război Mondial a fost mai mult decât un război total!” și exprimați-vă opinii asupra ei. - 20 puncte.

Total - 100 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu.

 Pentru a evalua cele două competențe din secvența B se poate utiliza, ca item subiectiv, itemul eseu-structurat. Astfel:

Alcătuiți un eseu, în maxim două pagini, cu titlul „Al Doilea Război Mondial - falimentul moral absolut al civilizației umane”, având în vedere următoarele cerințe:

1. Prezentarea caracterului războiului. - 10 puncte;

2. Impactul utilizării diverselor mijloace de distrugere în masă. - 20 puncte;

3. Evidențierea aspectelor care au contribuit la „falimentul moral absolut al civilizației umane”. - 30 puncte;

4. Prezentarea participării României la război. - 20 puncte;

5. Politica „sferelor de influență” și impactul ei asupra evoluției ulterioare a lumii. - 10 puncte.

Total - 100 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Eseul de control: Al Doilea Război Mondial a avut caracter de război total, folosind pe o scară cu mult superioară Primului Război Mondial toate mijloacele umane și materiale  ale participanților. A depășit chiar definiția de „război total”, devenind război de nimicire în masă! Se pot cita, în acest sens, ca exemple: distrugerea completă a unei lungi liste de orașe, exterminarea unor grupuri întregi de oameni, bombardamentele nucleare. Utilizarea mijloacelor de distrugere în masă a căpătat proporții apocaliptice - sute de mii de bombe aruncate asupra orașelor Varșovia, Manila, Dresda, Tokyo, utilizarea diverselor tipuri de arme chimice fără opreliști „morale”, asasinarea în masă a civililor și, bineînțeles, bombele atomice aruncate asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Războiul este considerat, pe drept cuvânt, „falimentul moral absolut al civilizației umane”. Iată câteva argumente în acest sens: conciliatorismul rușinos al Marii Britanii și al Franței, - de exemplu, premierul britanic Neville Chamberlain declara după încheierea „Pactului de la Munchen” că „de acum încolo, pacea este garantată pentru o întreagă generație” -, care a înlesnit politica agresivă a Germaniei naziste, holocaustul evreilor în care au fost cuprinși și 1,5 milioane de copii, colaboraționismul multor grupuri de oameni cu forțele Axei, utilizarea tuturor cuceririlor științei și tehnologiei pentru distrugere. Lumea a fost zguduită din temelii de război, unele consecințe simțindu-se până astăzi, - în multe țări nu se acceptă în totalitate colaborarea cu Axa, participarea la holocaust. Mulți lideri din timpul războiului sunt considerați în diverse țări eroi naționali, deși comunitatea internațională i-a condamnat ca fiind creiminali de război. În aceste împrejurări, unii se și întreabă, - mai în glumă, mai în serios -, dacă acest război s-a încheiat cu adevărat! În ceea ce privește România considerăm că, după cedările teritoriale teribile din anul 1940, când nu s-a încercat niciun fel de rezistență militară, fie ea chiar și simbolică, totul a mers prost și catastrofal, - implicarea în conflictul contra Uniunii Sovietice a determinat ca, în cele din urmă, în ciuda participării după 23 august 1944 la războiul contra Axei, țara noastră să fie declarată stat învins. Războiul a însemnat și împărțirea sferelor de influență între învingători, unul dintre aspectele extrem de controversate ale războiului. Ideea împărțirii și reîmpărțiririi sferelor de influență domină, din păcate, și azi, politica Marilor Puteri!

 Ambele tipuri de itemi prezintă atât avantaje cât și dezavantaje. Astfel:

- itemul întrebări-structurate prezintă ca avantaj cert dezvoltarea gândirii divergente, în situația în care cuprinde și sarcini de tip rezolvare de probleme. Astfel, elevii deprind tehnici euristice și algoritmice necesare rezolvării problemelor. Dezavantajul - itemul poate cuprinde cerințe care nu au legătură cu textul/textele support iar libertatea de exprimare și gândire a elevilor nu este deplină.

- itemul eseu-structurat - avantaj: este tipul de item cel mai clar orientat spre evaluarea competențelor elevilor de a-și structura logic ideile în conformitate cu cerințele formulate, de a utiliza limbajul de specialitate al Istoriei, de a-și afirma gândirea critică, imaginația, creativitatea. Dezavantajul - subiectivitatea profesorului este foarte ridicată, de aceea elevilor trebuie să le fie clar formulate cerințele de atins pentru a se evita divagațiile; de asemenea, li se poate impune o limită de spațiu, - 2 pagini, de exemplu -, care îi poate forța, însă, pe elevi să fie prea generaliști, chiar reducționiști în elborarea eseului. Li se poate prezenta elevilor din partea profesorului, la finalul elborării eseurilor, un eseu de control ca bază pentru evaluarea acestora pentru ca elevii să vadă cum ar fi trebuit să elaboreze un eseu de nota 10.

O ISTORIE A ROMÂNIEI - decembrie 1989 - zilele noastre. Ultima parte.

 

O ISTORIE A ROMÂNIEI - decembrie 1989 - zilele noastre. Ultima parte

Prezentul recent!

1. Guvernul Ludovic Orban (1):

 Guvernul Ludovic Orban 1 a fost cabinetul care a guvernat România începând cu 4 noiembrie 2019, când a fost validat de Parlament și a depus jurământul. A fost un guvern minoritar, condus de președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban. Guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 februarie 2020 cu 261 de voturi „pentru” și 139 de voturi „împotrivă” dintre cele 400 de voturi exprimate. Moțiunea de cenzură depusă împortiva Guvernului a venit în urma procedurii de angajare a răspunderii Guvernului pe un proiect de lege ce prevedea  alegerea democratică a primarilor cu 50%+1 din totalul voturilor exprimate, cunoscută și ca alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Guvernul demis a fost reînvestit, în aceeași componență, de Parlamentul României, la data de 14 martie 2020, pe fondul răspândirii coronavirozei.

 Așadar, liderul PNL Ludovic Orban a trimis PSD în Opoziție după șapte ani și jumătate. Prioritățile noului Guvern erau:  desemnarea unui comisar european, numirea procurorilor-șefi și bugetul pe 2020, după dezmățul fiscal practicat de PSD.

De ce a trecut guvernul Orban? România a ținut în loc o vreme Bruxelles-ul din rațiuni de campanie electorală internă. Din cauza unei țări mici din Est, eternă sursă de probleme și crize, Ursula von der Leyen s-a văzut pusă într-o situație și mai dificilă, cu o imagine de politician și mai slab și neputincios decât lăsase deja să se vadă. În mod evident, Bucureștiul nu mai putea întinde coarda. Dacă se lungea și mai mult criza politică, exista riscul real ca Ursula von der Leyen să-l accepte pe Victor Negrescu, ultima propunere făcută de premierul Dăncilă, dar respinsă de președintele Klaus Iohannis pe motiv că nu fusese consultat. Noul premier putea să trimită la Bruxelles o nouă propunere, Adina Vălean și Siegfried Mureșan erau cele mai vehiculate variante. Politic vorbind, Klaus Iohannis și PNL nu-și puteau permite să piardă funcția de comisar, iar familia politică europeană din care făceau parte, PPE, n-ar fi acceptat ușor să cedeze socialiștilor o poziție atât de importantă din cauza unor jocuri politice interne de neînțeles. Prin urmare, s-au găsit rapid câțiva politicieni responsabili din PSD și Pro România care să încropească o majoritate pentru a trece guvernul Orban în numele „interesului național”. Jocul politic haotic al lui Victor Ponta s-a încheiat prin câteva trădări de răsunet care i-au subminat total autoritatea de lider (Tudose, Constantin, Câmpeanu). Publicului intern i s-au livrat și alte explicații: România avea nevoie de un buget votat la timp, de rezerve pentru iarnă, de salarii plătite la timp etc., etc.. Dar adevărul este că „interesul național” a salvat guvernul Orban, la fel ca în 2009 când același „interes național” a ajutat la instalarea guvernului Boc. Numai că un an mai târziu, Guvernul Boc a recurs la măsuri drastice pentru a salva economia. Pe Ludovic Orban și echipa lui de miniștri  avea să-i aștepte o guvernare cel puțin la fel de grea. Misiunea lor era și mai dificilă deoarece 2020 era un an electoral cu două mize mari: locale și parlamentare. Învestirea Guvernului Orban a fost o mare răcorire: România scăpa de un premier ridicol, agramat, sfertodoct, ultimul vestigiu al regimului Dragnea. Gu­vernul Orban avea un mandat de un an, până la alegerile legislative din toamna lui 2020. Pandemia de Coronavirus a dat toate planurile peste cap!

2. Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată:

 „Pas cu pas”, Guvernul Orban 2 a eșuat lamentabil în gestionarea pandemiei și a economiei. După primul caz confirmat în România, președintele Iohannis ne asigura că noul virus provoacă doar simptome ușoare ca într-o simplă răceală și certa presa că difuzează știri alarmiste despre gravitatea pandemiei. Acea „simplă răceală” s-a dovedit însă o criză sanitară fără precedent, o pandemie pe care oficialii guvernamentali au refuzat mult timp să o accepte, fiind mult mai preocupați de alegerile anticipate.  Reamintim aici că la demiterea Guvernului Orban 1, cu 261 de voturi pentru, în Parlament se conturase o nouă majoritate care putea guverna țara. Dar nu țara era importantă pentru Klaus Iohannis, ci PNL. Nu sănătatea românilor era prioritatea sa, ci avantajele electorale pentru partidul său. A preferat să mențină starea de incertitudine politică, în timp ce pandemia începea să se manifeste din ce în ce mai agresiv. Deși aveam deja primul pacient confirmat în România, deși primise informări pe linie NATO despre agresivitatea deosebită a noului coronavirus, deși OMS instituise deja starea de urgență în sănătate la nivel mondial, președintele Iohannis și partidul său au mințit populația pentru a putea să își ducă la capăt planurile politice pentru declanșarea anticipatelor. În loc să dispună măsuri în CSAT pentru prevenirea pandemiei, în loc să declanșeze achiziții de materiale de protecție pentru personalul medical, în loc să cumpere teste pentru populație, în loc să pregătească țara pentru criza sanitară, domnul Iohannis ne-a oferit celebra parodie cu Florin Câțu - prim-ministru desemnat, care a fugit din Parlament cu 5 minute înainte de votul de învestire! A fost unul dintre cele mai jenante spectacole de iresponsabilitate din partea șefului statului. În loc de sănătate, domnul Iohannis voia anticipate!! Reprezentanții Guvernului și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia. Au spus pe gură că virusul este  deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitați și interlopi. Au încălcat toate regulile pe care le-au impus cetățenilor! Au nesocotit toate recomandările epidemiologilor! S-au purtat ca și cum s-ar fi aflat deasupra legii și a coronavirusului! Au sfidat un întreg popor pe care l-au forțat să respecte reguli și restricții, pe care ei înșiși le-au călcat în picioare fără nicio jenă! O națiune întreagă l-a văzut pe șeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalți lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecție. O națiune întreagă l-a văzut pe șeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanțare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populație obligația de a purta masca în spațiile închise! O națiune întreagă a văzut bairamul dat de Virgil Guran în luna mai 2020, petrecerea lui Rareș Bogdan cu 100 de invitaţi din restaurantul deschis special la Cluj, șueta politică organizată de ministrul Costel Alexe cu 100 de liberali înghesuiți fără măști în salonul unui alt restaurant de la Iași. Acestea sunt contraexemplele pe care românii le-au văzut. Toate aceste chermeze ale PNL din timpul pandemiei au fost o rușine națională! Au reprezentat o sfidare la adresa cetățenilor obișnuiți care au fost obligați să stea în casă izolați!  România a fost singura țară din lume în care datele despre pandemie erau comunicate de către un grup anonim, de către pompos-numitul Grup de Comunicare Strategică! Nu se știa oficial cine făcea parte din acest grup!! Nu se știa oficial cine coordona acest grup!! Cum vrei să fii credibil, când nu vrei să-ți arăți fața? Cum vrei să creadă lumea și să te urmeze, când îți ascunzi identitatea?  Există un singur motiv pentru care Guvernul ascundea componența acestui Grup de Manipulare Strategică: Să nu știe pe cine ar fi trebuit să tragem la răspundere pentru distorsionarea și manipularea datelor despre pandemie!  Cine trebuia tras la răspundere pentru gafele incredibile ale acestui Grup de Dezinformare Strategică? Cine trebuia tras la răspundere când ni s-au comunicat, pe 27 iunie, că aveam 325 de cazuri confirmate din 1.877 de teste, când în realitate s-au dovedit că erau 12.236 de teste? Cine trebuia tras la răspundere pentru minciuna incredibilă că diferența ar fi rezultat dintr-o raportare parțială? Cum poți să vii cu o astfel de minciună jignitoare la adresa inteligenței poporului român susținând că au fost 325 de cazuri pozitive din primele 1.877 de teste și niciun caz pozitiv în restul de peste 10.000 de teste? Testele puține au însemnat mai multe cazuri neidentificate, care au accelerat răspândirea pandemiei Testarea în masă putea salva vieți. Nimeni nu punea la îndoială acest lucru. Exista în consens general în comunitatea medicală din întreaga lume. Guvernul Orban 2 a refuzat să treacă la testarea masivă a populației și s-a ajuns rapid la transmiterea comunitară și la aproape 1.500 de cazuri noi pe zi. Contrar recomandărilor OMS, în România, în plină pandemie, la sfârșitul lunii martie 2020, se făceau doar 700 de teste pe zi. Teste puține înseamnau confirmări puține și mulți oameni infectați neizolați. Curtea de Conturi a arătat că nu banii au fost problema, ci incompetența și nepăsarea. Potrivit raportului Curții de Conturi, în starea de urgență Guvernul Orban 2 a folosit doar 1% din fondurile disponibilizate pentru testarea RC-PCR. A exista un motiv perfid în spatele acestei subfinanțării a testării populației. Intenția de crea o falsă imagine că în România este controlată pandemia, că măsurile de izolare au fost justificate, întrucât aveam cazuri puține. În realitate, aveam cazuri puține pentru că se făceau deliberat teste puține. S-a creat astfel, în mod premeditat, o percepție falsă de siguranță care a afectat grav gradul de conformare voluntară a cetățenilor la restricțiile impuse de Guvern. A fost un act iresponsabil și premeditat de subminare a sănătății publice. Pentru ca Orban și Iohannis să poată purta falsele galoane ale gestionării eficiente a pandemiei, a fost pusă în pericol siguranța cetățenilor români. Teste puține, nu înseamnau doar cazuri puține raportate oficial. Teste puține înseamnau cazuri multe neidentificate și neizolate. Teste puține înseamnau răspândirea accelerată a pandemiei, ale cărei efecte s-au văzut destul de repede, prin creșterea alarmantă a cazurilor pozitive de la o zi la alta. O altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2, a fost seria nesfârșită de decizii și măsuri contradictorii. La început au fost contradicțiile dintre Ordonanțele militare din starea de urgență. Ceea ce se reglementa într-o ordonanță se anula în ordonanța următoare, pentru ca apoi peste încă două sau trei ordonanțe să se revină la reglementarea inițială. Românii nu mai puteau ține pasul cu schimbările diametral opuse de la o zi la alta. Atunci a avut loc trimiterea românilor la export!! Nu a contat sănătatea muncitorilor români, înghesuiți în autobuze, în aeroporturi și în avioane. Pentru Iohannis și Orban a contat doar câștigarea bunăvoinței de la Înaltele Porți ale Europei, de unde veniseră apeluri pentru forța de muncă ieftină din România. A urmat apoi lunga serie de contradicții între relaxările și restricțiile reglementate alandala de către Guvernul Orban. A fost greu de înțeles pentru români, de ce nu puteau circula în spațiu deschis în parcuri, dar aveau voie să se îngrămădească în spații închise în supermarketuri. A fost greu pentru orice cetățean să înțeleagă de ce în viziunea Guvernului era periculos să mergi la teatru, dar erai în siguranță când mergeai la cazino sau când jocai păcănele. A fost greu de înțeles pentru cetățeni, de ce în localitățile sub cod roșu, era riscant pentru elevi să meargă la școală, dar era sigur să se organizeze alegeri în aceleași săli de clasă!! Guvernul Orban a încercat să controleze pandemia într-un mod arogant, folosind aproape exclusiv mijloacele coercitive, milițienești: amenințări, carantină forțată, amenzi uriașe, interdicții dure, restricții nemăsurate și exprimări răstite, jignitoare la adresa populației. Niciodată, nicio secundă, Guvernul Orban nu a încercat să fie partenerul cetățenilor în traversarea acestei crize fără precedent. Niciodată, nicio secundă, nu și-a propus să prevină, ci doar să sancționeze! Niciodată, nicio secundă, nu și-a propus să încurajeze buna conduită, ci doar să pedepsească abaterile! Românii au fost tratați ca prezumtivi „contravenienți” sau „infractori” și au fost acuzați că sunt „proști” sau „iresponsabili” în fața pandemiei! Ministrul în geacă de piele, Marcel Vela, anunța cu o satisfacție bolnăvicioasă marea „realizare” de a fi sancționat peste 300.000 de români, cu amenzi în valoare de peste 600 de milioane de lei!! În România s-au dau de 5 ori mai multe amenzi ca în celelalte state europene, deși s-au făcut de 10 ori mai puține teste pe zi pentru identificarea cazurilor de infecții! În loc să își facă treaba de autoritate publică, în loc să facă anchete epidemiologice, în loc să prevină transmiterea virusului în rândul categoriilor profesionale cele mai expuse, în loc să testeze toți suspecții din lanțul epidemiologic și să-i izoleze pe cei bolnavi, Guvernul a preferat calea ușoară de a pune restricții celor sănătoși. În loc să muncească pentru a-i identifica pe cei bolnavi, Guvernul a pus toată presiunea pandemiei pe cei sănătoși, pe firmele active și pe cetățenii care munceau și contribuiau la formarea produsului intern brut al țării. Din primele zile ale pandemiei, Guvernul a pus pumnul în gură cetățenilor, ONG-urilor, sindicatelor și celorlalte forțe politice prin suspendarea normelor de transparență decizională și de dialog social. Atunci au stins lumina democrației din România! Din prima zi a stării de urgență s-a înfierat principiul „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”. Cine nu spune ce vrem noi, riscă dosar penal. Cine nu e de acord cu măsurile noastre e negaționist sau promotor al teoriei conspirației. Au atacat instituțiile fundamentale ale democrației pentru simplul  fapt că și-au permis să controleze actele emise de guvern. Parlamentul a fost atacat că și-a permis să reprezinte interesele românilor când a cenzurat aberațiile și abuzurile Guvernului. Curtea Constituțională a fost atacată pentru că și-a permis să apere drepturile constituționale ale cetățenilor și să respingă derapajele de la democrație ale Guvernului Orban. Înalta Curte a fost atacată pentru că nu a judecat cum trebuie, adică așa cum vroiau Orban și Iohannis. Avocatul Poporului a fost acuzat pentru că și-a permis să ceară controlul de constituționalitate asupra unor acte ale Guvernului care călcau în picioare drepturile românilor. Infestat de beția puterii, Guvernul Orban a început să manifeste simptomele totalitare: a fost afectat de febra accesului nelimitat la banii publici, și-a pierdut simțul democrației, si-a pierdut mirosul pentru supremația legii, și-a pierdut gustul pentru drepturile omului. Așa începe orice dictatură! Așa a început orice regim totalitar! Guvernul Orban 2 a fost incapabil să pună la punct o legislație coerentă pentru combaterea pandemiei. Scopul principal al reglementărilor făcute de guvernanți în pandemie a fost de a-și crea un cadrul legal care să le permită să fure din banii publici și să își pună pilele, rudele și politrucii în funcțiile publice, inclusiv la conducerea spitalelor. Parlamentul a împiedicat acest lucru! Varianta Guvernului pentru Legea stării de alertă propunea eliminarea transparenței în achizițiile publice, astfel încât, sub umbrela pandemiei, să poată drena în liniște banii publici către pușculița electorală a PNL. Parlamentul a oprit acest lucru! De asemenea, deschidea calea PNL pentru epurarea politică în instituțiile publice și instalarea politrucilor, amantelor și pilelor în funcții bine plătite. Parlamentul a oprit și acest lucru! Nu în ultimul rând, PNL își dorea o stare de alertă pe termen nelimitat, ceea ce le-ar fi permis să suspende cu totul democrația din România! Parlamentul a împiedicat și acest lucru! România nu a fost lovită doar de COVID-19 -, a fost afectată puternic și de CO-VIDUL LEGISLATIV, izvorât din disprețul lui Ludovic Orban față de tot ce înseamnă drepturi constituționale și reguli democratice. A dat OUG pentru restrângerea drepturilor, deși în Constituție scrie că acest lucru trebuie făcut numai și numai prin lege. A instituit carantina prin ordin de ministru deși, știa bine, că doar prin lege poți restrânge libertatea cetățenilor. Guvernului Orban a fost prost și leneș. A făcut legi proaste, pe care le-a trimis târziu la Parlament. Acestea sunt motivele pentru care România a intrat în co-vidul legislativ în ce privește gestionarea pandemiei. Guvernul Orban, girat de președintele Iohannis, a fost responsabil pentru cea mai mare prostie politică din perioada postdecembristă: timp de 3 zile, România n-a avut nici stare de urgență, nici stare de alertă. Sacrificiul făcut timp de două luni de milioane de români a fost compromis pentru că Orban și guvernul său n-au fost capabili să trimită Parlamentului, în timp util, un proiect de lege constituțional. La fel s-a întâmplat și cu Legea carantinei, un alt monstru legislativ! Guvernul a trimis foarte târziu un proiect plin cu prostii și cu instrumente opresive, care țâșneau din fiecare articol, din fiecare alineat al textului de lege. Cu o impertinență fără margini, Ludovic Orban a acuzat opoziția pentru starea de haos provocată de vidul legislativ în care s-a scufundat numai și numai din cauza propriei sale incompetențe. Cele 3 Zile ale Prostiei, în care România a rămas fără reglementări în pandemie au avut loc numai și numai din cauză că acest Guvern neserios a uitat să trimită în timp util la Parlament proiectul de lege pentru starea de alertă. Cele 8 Zile fără carantină, - nu două săptămâni, cum mințea fără rușine președintele României! -, au avut loc numai și numai pentru că acest guvern incompetent nu a fost în stare să facă o lege a carantinei constituțională, care să respecte drepturile fundamentale ale omului, fiind nevoie de un maraton parlamentar pentru a elimina prostiile la kilogram care se aflau în tot cuprinsul legii. Ca și cum toate acestea n-ar fi fost de-ajuns, un raport al Curții de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgență a scos la iveală tunurile financiare incredibile date de guvernanți sub paravanul pandemiei. Raportul Curții de Conturi, pe care președintele Iohannis și premierul Orban se făceau că nu-l văd, ca și cum nu ar fi existat niciodată, ne dezvăluie una dintre cele mai mari fraude guvernamentale din cei peste 30 de ani de la Revoluție.  Este de-a dreptul revoltător! În timp ce le spuneau românilor să stea în casă în starea de urgență, cei din guvern prăduiau fără nicio jenă bugetul statului, cu măști neconforme, cumpărate pe șpăgi uriașe, la suprapreț, cu plăți ilegale pentru produse și servicii nelivrate, cu achiziții frauduloase prin care s-a drenat banul public către firmele clientelare de partid și către sediile de campanie ale PNL. În prezent, DNA investighează achiziții publice ilegale la UNIFARM de 140 milioane de euro. Hoția începe să iasă la suprafață, din aproape toate achizițiile făcute de Guvern în acea perioadă. Pandemia a fost transformată într-o pande-mită generalizată! Invocând siguranța sănătății publice, cei din guvern au tranzacționat viețile cetățenilor cu șpăgi și plăți ilegale de milioane și milioane de euro, din bugetul statului. Au cumpărat ventilatoare pentru salvarea vieții pancienților la prețuri de 3-4 ori mai mari. Au cumpărat izolete la prețul unui automobil - 17.000 de euro bucata! Au cumpărat cu bani publici, de la firmele lor de casă, combinezoane și echipamente pentru medici cu prețuri de 10 ori mai mari. Și fără pic de rușine față de temerile românilor în fața pandemiei au făcut achiziții de măști de protecție la prețuri de 100 de ori mai mari. Așa s-a distrus iremediabil încrederea românilor în ceea ce spunea Guvernul despre pandemie! Nimeni nu mai știa care era realitatea! Nimeni nu mai știa dacă o măsură este impusă pentru a combate pandemia sau mai degrabă pentru a umple buzunarele partidului guvernamental înainte de alegeri! Protecția Consumatorului a arătat că 90% din măștile de protecție importate în guvernarea Orban erau neconforme și puneau sănătatea oamenilor în pericol. În loc să asigure protecția cetățenilor în fața pandemiei, măștile Guvernului Orban deveneau  factor de risc de infectare pentru populație. Nici măcar în domeniul educației, marcat de lipsa resurselor financiare, nu s-au putut stăpâni să nu bage mâna în buzunarul bugetul de stat. Și aici au pus la cale o altă afacere „liberală”, de tipul „Prietenii PNL știu de ce!”. Termenul de depunere a ofertelor pentru cele 17 milioane de măști pentru elevi și profesori a fost de doar 4 ore (sic!), astfel încât posibilii concurenți din piața liberă să nu aibă timp să strice afacerile firmelor clientelare ale PNL. Doar reacția publică de revoltă din partea societății a împiedicat producerea acestei fraude de proporții din fondurile publice! După ce lumea s-a săturat ca Guvernul PNL să tot dea vina pe „greaua moștenire”, Orban și Câțu au schimbat discursul. Au început să dau vina pe pandemie, care, ghinion!, i-ar fi împiedicat să facă lucruri fantastice pentru România. Pandemia nu poate scuza prostia și reaua credință!! Guvernul Orban nu putea da vina pe pandemie, în condițiile în care România a alocat doar 3,5% din PIB pentru atenuarea efectelor negative ale crizei Covid și pentru refacerea economiei. Polonia a alocat 15% din PIB, Bulgaria 11,7% din PIB, Ungaria 18% din PIB, Cehia 15% din PIB. Chiar și Serbia - țară non UE a alocat 6,5% din PIB pentru stimulare economică în anul 2020. Guvernul PNL nu putea da vina pe pandemie în condițiile în care nu a fost în stare să vină cu un plan coerent de redresare economică. Incapabil să reacționeze rapid la provocările economice, incapabil să vină cu soluții curajoase și măsuri prompte pentru sprijinirea firmelor lovite de pandemie, Guvernul Iohannis-Orban și-a câștigat repede renumele „Guvernului Vom face, Vom drege”. La toate întrebările legate de cum va interveni Guvernul pentru a sprijini economia națională în fața pandemiei, singurele măsuri oferite de Iohannis și Orban erau din categoria „Vom face”, „Vom analiza”, „Vom vedea”, „Avem un plan”, „Ne gândim”, „Vom evalua”.

Minciunile gogonate privind fonduri europene obținute de România: Președintele României Klaus Iohannis i-a mințit pe români în față când s-a lăudat că ar fi obținut pentru România impresionanta sumă de 80 de miliarde euro. O minciună la fel de umflată precum suma anunțată! În urma așa-ziselor negocieri purtate de Iohannis, România a obținut mai puțin decât era prevăzut înainte de începerea negocierilor. În realitate din cele 80 de miliarde anunțate de Iohannis, mai mult de jumătate, adică 46,4 miliarde de euro, reprezenta bugetul multianual 2021-2027 care îi revenea României în baza contribuției plătite la bugetul European!! Așadar, doar 33,5 miliarde de euro reprezenta componenta de ajutor de redresare economică pentru această perioadă de criză.

Concluzii: Guvernul Orban primise un vot de învestire pentru că Parlamentul a fost responsabil în fața pandemiei. PSD a votat pentru depășirea crizei politice provocate de obsesia PNL pentru anticipate. A votat pentru instalarea unui guvern funcțional care să aibă pârghiile necesare pentru a gestiona criza sanitară și pentru a preveni o criză economică. A votat deși parlamentarii și miniștrii liberali, în frunte cu premierul Orban, erau izolați în vilele de protocol. Cu toate acestea, ambele obiective care au stat la baza învestirii Guvernului Orban 2 au fost ratate: pandemia a scăpat cu totul de sub control, iar economia s-a prăbușit haotic! Guvernul Orban a eșuat în a deveni o soluție pentru problema pandemiei! Guvernul Orban a devenit parte a problemei, o circumstanță agravantă pentru pandemie!

3. Moştenirea guvernului Câţu: Cum poate să eşueze o coaliţie susţinută de cei care plătesc taxe şi nu de cei care aşteaptă măriri de pensii? Acum noi ştim din învăţătura părintească: mortul de la groapă nu se mai întoarce. Dar, înainte ca bănuţul să fie pus în palma mortului, înainte ca găina să fie trecută peste groapă, mai este o speranţă: poate nu-i atât de grav, poate mai are zile. Nu-i mai este de folos nimănui să constate, a posteriori, că premierul Florin Câţu nu avea ce să caute în fruntea unui guvern şi nici că vicepremierului Dan Barna îi stă mai bine pe trotinetă decât pe un scaun de-a dreapta şefului guvernului. Cu mortul pe catafalc, rudele-i sărace încep să cotrobăiască prin ascunzişuri, după testament: ce ne-o fi lăsat? Cei care au urmărit situaţia politică/economică au crezut că, după alegerile din 2020, am fi într-un moment bun. Ar fi urmat să fie patru ani fără alegeri, timp suficient pentru a examina şi a corecta neputinţele din trecut. Începutul de an 2021 a fost exuberant: zeci de miliarde de euro virtuali au căzut peste capul României (PNRR, fondurile UE 2021-2027), suflaţi din trompetele de aur ale coaliţiei pregătită să guverneze pe puţin opt ani. „A livra” a devenit verbul-emblemă al guvernului Câţu, mai folosit de premier („am promis, am livrat”) decât de cei de la Glovo, care chiar asta fac: „livrează”. Acum este greu să spui că se putea altfel. Guvernul „a livrat” pe datorie şi pe cârca altora. Datoria publică a crescut de la 35% din PIB, la finalul lui 2019, la 50% din PIB la finalul acestui guvern. Deficitul bugetar a fost, în 2020, de 102 miliarde de lei. În 2021 a ajuns la 85-90 de miliarde de lei. Această cheltuială uriaşă ar fi trebuit să fie însoţită de o restructurare a bugetului de venituri şi cheltuieli, pe măsură. Cum să faci ca veniturile statului să crească de la 30% din PIB la 44% din PIB (media UE) fără să majorezi taxele? Cum să faci ca Educaţia să primească 6% din PIB cum dispune legea educaţiei din 2010? Cheltuieşti în momente de criză - acesta este şi rostul pe lume al unui stat - dar, ca să cheltuieşti, trebuie să şi acumulezi. Cum? Care este scopul guvernării? Care sunt mijloacele cu care ajungi la scopul pe care ţi l-ai propus? Să presupunem că bunăstarea celor conduşi este, în democraţie, scopul celor care conduc. La începutul anului 2021, când inflaţia, în România, era ceva mai mică, premierul se lăuda că politicile domniei-sale au dus inflaţia în jos, ceea ce era fals. Ulterior, când inflaţia a ajuns la cer, spunea că de vină sunt factorii externi, ceea ce este, în mare parte, adevărat. Dar, în faţa scumpirilor care-i lasă laţi pe consumatori, guvernul nu are o lege a protejării consumatorului vulnerabil. Nu a anticipat nicio clipă haosul provocat de liberalizări (gaze/electricitate), deşi aceasta este principala menire a unui guvern - nu să sugrume piaţa, ci să o stăpânească prin reguli. Moştenirea de nouă luni a fostului guvern Câţu la ce se rezumă ea? Căderea economică nu a fost catastofală. Nu a fost catastrofală doar pentru că guvernul nu a avut bani ca să închidă complet economia, cum au făcut Germania, Franţa sau Italia. Iar ajutorul pentru companii a venit din împrumuturi, pe piedestalul unor deficite deja enorme. De aceea România urma să aibă în 2022 cel mai mare deficit bugetar din UE, de peste 7% din PIB, în condiţiile în care, teoretic, ar fi trebuit să aibă un deficit de sub 3% din PIB, până în 2024. Ce are ţara, în schimb, din această lejeritate cu care guvernul Câţu a tratat criza sanitară? Doar o treime din adulţi sau vaccinat împotriva COVID-19, faţă de o medie de 70% în UE. Această diferenţă va face mult mai dificilă revenirea, pe termen mediu. Principala preocupare a guvernului, dincolo de criza sanitară, ar fi trebuit să fie: cum reducem deficitul bugetar, ajutaţi sau nu de banii din PNRR sau din fondurile structurale, crescând, în aceeaşi vreme, alocările pentru sectoarele vitale - sănătate, educaţie, infrastructură. Dar fiecare ministru a crezut că, odată ce a primit mandatul, este şef peste feuda lui şi că face el ce vrea pe acolo: publică statistici care pun într-o poziţie prostească guvernul, fără ştirea PM (cazul Voiculescu), nu avizează, în bătaie de joc, proiecte de acte normative (cazul Stelian Ion). Iar prim-ministul a crezut că, dacă stă în capul mesei, poate să dispună să fie biciuiţi şi cei de-a stânga şi cei de-a dreapta lui. Or, aceaste credinţe nu sunt compatibile cu o guvernare coerentă. Partea tristă a poveştii este că această coaliţie destrămată a fost susţinută de cei care plătesc taxe şi impozite, nu de cei care aşteaptă ca PSD să le mărească pensiile (este drept, oamenii au muncit o viaţă şi au pensii mici). Erau oameni dispuşi să facă un sacrificiu, de vreme ce au stat luni de zile în stradă, în ger, pentru ceva ce nu le aducea nimic personal. Acesta este răul cel mare pe care „noua clasă politică”, strunită de junii politicii Cioloş, Câţu, Barna l-au făcut României: cei care au ieşit în stradă fără să ceară nimic pentru ei vor rămâne, pe viitor, acasă - şi la protest şi la vot. Iar, peste 20-25 de ani, vor vota cu un partid care le va promite nu reforma justiţiei, nu o societate justă şi unită, ci majorarea pensiilor.

4. Câteva ciudăţenii politice:

 Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale, în 2014 şi 2019, învingând, în al doilea tur de scrutin, reprezentanţii PSD-ului, pe Victor Ponta, în 2014, şi pe Viorica Dăncilă, în 2019. În ambele confruntări, Klaus Iohannis a fost un virulent opozant al PSD. După ce a obţinut cel de-al doilea mandat, s-a implicat în alegerile parlamentare din decembrie 2020 de partea PNL, folosind un acelaşi discurs vituperant anti-PSD. Cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, Klaus Iohannis declara: „PSD a demonstrat că nu este capabil să se schimbe. În ciuda încercărilor de a-și cosmetiza imaginea, rămâne aceeași formațiune retrogradă, a baronilor roșii, tributară unui mod de a face politică pe care cetățenii nu îl mai tolerează și nu și-l mai doresc. Pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfârșit, definitivă!”. Rezultatul votului a infirmat aşteptările preşedintelui Iohannis, PSD obţinând cel mai mare număr de voturi. Chiar şi aşa, PSD trecea în opoziţie. După alegeri, când s-a constituit coaliţia PNL-USR PLUS-UDMR, Klaus Iohannis era convins de funcţionarea acelei coaliţii. La depunerea jurământului miniştrilor din guvernul Câţu, pe 23 decembrie 2020, preşedintele era un susţinător al acelei coaliţii: „Cetățenilor români li s-a promis restructurarea Statului, reforme importante în Sănătate, Educație, în marile sisteme publice, reducerea birocrației, dar și combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei, respectul pentru contribuabili. Toate aceste lucruri vor fi livrate, trebuie să fie livrate. Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, cu toate autoritățile vom face ce am promis. Vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative în beneficiul cetățeanului”. După mai puţin de un an de la acest discurs, Klaus Iohannis moşea o nouă alianţă, PNL-PSD, UDMR rămânând la guvernare. Din nou, la Cotroceni, preşedintele României avea un discurs de încurajare: „Toată lumea așteaptă măsuri consistente pentru a garanta o creștere economică, pentru a crește salariile, pentru a crește pensiile. Toată lumea se așteaptă la investiții, autostrăzi, drumuri, spitale, școli și multe altele. Și pentru toate acestea, pentru a fructifica aceste oportunități, este nevoie de un guvern puternic, bine condus, care se sprijină pe o largă majoritate în Parlamentul României. Acum avem acest guvern. Nu a fost simplu. Cred că nu își imaginează nimeni că a fost simplu ca, într-o coaliție, să vină împreună partide care până mai ieri s-au luptat unul împotriva celuilalt. A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii, și mai mari, și mai mici, pentru a găsi punctele comune și pentru a ajunge la votul de încredere de astăzi”. Puse faţă în faţă, cele trei discursuri, cel din campania electorală, cel din decembrie 2020 şi cel susţinut în noiembrie 2021, ne îndeamnă la semnalarea mai multor ciudăţenii. Şi la nevoia unor clarificări publice din partea preşedintelui Iohannis. În primul rând, important este să existe o declaraţie publică prin care preşedintele României să spună opiniei publice - în primul rând celor care l-au susţinut şi votat în acţiunile anti-PSD - cum se raportează, acum, la PSD. A devenit PSD un partid frecventabil? Din ce motive? Ce s-a schimbat, în opinia preşedintelui Iohannis, în PSD? Cu ce este diferit acest partid acum, faţă de anii anteriori? În al doilea rând, preşedintele este dator să explice opiniei publice preferinţa sa pentru Florin Câţu şi, ulterior, pentru Nicolae Ciucă. Ambii au fost doi marginali în PNL, ambii au ieşit, cumva, din spuma mării, ambii au ajuns în funcţia de premier fără să aibă o intensă şi convingătoare activitate în PNL. Florin Câţu a fost tras cu forcepsul să devină lider al PNL. În privinţa generalului Ciucă, lucrurile sunt şi mai neclare. Fără nicio experienţă în zonele civile, devenit membru PNL imediat după ce n-a mai fost șef al Statului Major, ajuns senator PNL la primul mandat, Nicolae Ciucă era propulsat în fruntea unei coaliţii fără să aibă un background minim pentru administraţie şi guvernare. Nu ştim dacă a avut susţinere reală în PNL sau a fost vorba de un nume impus, fie dinspre Cotroceni, fie dinspre PSD, fie din alte zone oculte ale puterii. Câteva explicaţii cu privire la preferinţa pentru Nicolae Ciucă ar fi trebuit să existe, atât din partea preşedintelui Iohannis, cât şi a PNL. În al treilea rând, situaţia din PNL este departe de a determina creşterea numărului de simpatizanţi. Este clar că s-au produs fisuri, putându-se vorbi chiar de o ruptură, între electoratul PNL şi partid, între alegătorii PNL şi acest guvern. Ideea de „stabilitate” politică nu este suficientă, nu este lămuritoare. Liderii PNL au făcut acest guvern, împreună cu PSD, dar consternarea a persistat şi s-a  amplificat. În al patrulea rând, în cadrul acestui guvern, exista o situaţie stranie: s-a înfiinţat un nou minister, al Familiei, condus de Gabriela Firea. Consternare şi aici. De ce trebuia să existe acest minister? Care era rostul acestuia? Ce îşi propunea acest minister? Zilele treceau şi nu exista o explicaţie. S-au făcut numai speculaţii („să fie şi o femeie în govern …”), dar alte vorbe chibzuite nu au venit dinspre guvernanţi. Am adus în atenţie doar câteva dintre ciudăţeniile care au încojurat lumea politică în zilele guvernului „lui Ciucă al nostru”. Ciudăţenii care puteau fi lămurite dacă exista o transparentizare a guvernării. Acest guvern a  părut un corp străin, făcut în spatele uşilor închise. Trecerea bruscă, la PNL, de la un discurs anti-PSD, la o coaliţie de guvernare cu PSD (în care PSD are ministere-cheie şi funcţii prin care controlează orice decizie a premierului) a provocat stupoare în opinia publică. Când guvernarea nu este  trasparentă, nu explică şi nu priveşte către cetăţeni, se pot accentua extremismul, sila și  dispreţul faţă de politicieni.

5. Rotativa guvernamentală:

 Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunţat luni, 12 iunie 2023, că demisionează, ca parte a unui acord al coaliţiei de guvernare pentru un prim-ministru prin rotaţie, menit să asigure stabilitate, dar care a blocat elaborarea politicilor de reformă şi a întârziat fondurile de redresare ale Uniunii Europene. Liberalii de centru-dreapta ai lui Ciucă şi foştii lor rivali, social-democraţii de stânga (PSD), au format un guvern de mare coaliţie la sfârşitul anului 2021, împreună cu un partener minoritar, UDMR, în urma prăbuşirii unui cabinet centrist după mai puţin de un an de mandat. La momentul respectiv, principalele partide au convenit să facă o rotaţie a prim-miniştrilor, liderul liberalilor, Ciucă, fiind primul care urma să deţină funcţia. Acum urma liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, să fie prim-ministru. Ciolacu a declarat că vede actuala coaliţie mergând mai departe chiar şi după alegerile generale din 2024, pentru continuarea politicilor de „stabilitate”. Noul cabinet s-ar putea confrunta cu tensiuni sociale din partea unui sector public nemulţumit de salarii, precum şi cu presiuni pentru aplicarea reformelor economice deja întârziate, convenite cu Comisia Europeană în schimbul fondurilor de redresare. Cele două partide principale au adesea neînţelegeri în privinţa unor măsuri politice-cheie, inclusiv un impozit forfetar pe venit, un element moştenit de liberali pe care PSD vrea să îl înlocuiască cu o impozitare progresivă. Ciucă, un general de armată în retragere, în vârstă de 56 de ani, s-a dat la o parte, după aproape 19 luni la putere, pentru a-i permite liderului social-democrat Marcel Ciolacu să ocupe fotoloul de prim-ministru. Ambii au convenit acest schimb în 2021. Rotativa a fost amânată cu câteva săptămâni din cauza unei greve a profesorilor. După mai multe încercări eşuate, Ciucă a reuşit să convingă sindicatele să renunţe la protest prin aprobarea unor salarii mai mari şi prin promisiunea de a îmbunătăţi condiţiile de muncă. Acordul dintre Ciucă şi Ciolacu a oferit o aparenţă de stabilitate, permiţând coaliţiei de guvernare să promită din nou relansarea marilor investiții pentru dezvoltarea țării și alte … chestii.

6. A fost „primarul care ne-a scos din praf și ruine”. Azi este „președintele care ne-a mințit”! Cum este văzut Klaus Iohannis acum din Sibiu? Cota de încredere a președintelui Klaus Iohannis, se pare, s-a prăbușit și în acest oraș. Ca de obicei, vocea străzii este cel mai aspru critic, mai ales când vine dinspre susținătorii care atât în 2014, cât și în 2019, au contribuit la instalarea lui Klaus Iohannis în fotoliul de la Cotroceni. Reporteri ai ziarului Libertatea au vorbit cu mai mulți sibieni, reprezentanți ai societății civile, dar și cetățeni obișnuiți, despre cum îl văd ei astăzi pe „edilul care cândva ne-a scos din praf și ruine”. 6 din 10 români aveau încredere în președintele Klaus Iohannis, după câștigarea alegerilor din 2014. Șeful statului îl devansa atunci pe guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu și domina, potrivit unui sondaj INSCOP, topul încrederii românilor. Opt ani mai târziu, în 2022, și după numeroase crize interne, președintele României abia dacă mai atinge 20% cotă de încredere. Și asta în sondajele optimiste. În alte cercetări, Klaus Iohannis stătea chiar mai rău. „Iohannis își pierde strălucirea de campion al democrației. Dezamăgirea alegătorilor alimentează extrema dreaptă”, scria, spre sfârșitul anului 2021, Politico, o influentă publicație europeană. O evaluare dură, dar susținută și de voci ale analiștilor politici de la București, unde președintelui i se reproșează declanșarea crizei politice din toamna lui 2021 care a readus PSD la guvernare, dar și slaba comunicare în pandemie. Klaus Iohannis nu se mai vede ca în 2014 nici din stradă, de unde a fost susținut de zeci de mii de oameni și de reprezentanți ai societății civile. Șeful statului pare că a pierdut o parte din încredere și în propriul fief, la Sibiu, oraș pe care l-a administrat 14 ani. Scriitori, activiști, oameni de cultură și cetățeni obișnuiți ai Sibiului explică, pentru Libertatea, cine era edilul Iohannis și cine este acum, pentru ei, președintele care-i conduce. „România fostului primar Iohannis este una tristă și lipsită de perspective” declară Ciprian Ciocan, activist, la Fundația Comunitară Sibiu. „Primarul Iohannis a ridicat Sibiul din ruine, literalmente. Locuiam într-un târg de provincie prăfuit și lipsit de viață culturală și l-a transformat într-un oraș invidiat și care a putut duce titlul de Capitala Culturală”, spune același  Ciprian Ciocan. Crede că „realizările din oraș, fie ele politice sau de management și viziune, l-au pregătit pentru funcția de președinte”. A avut încredere deplină în fostul său primar. L-a văzut competent și integru. Acum însă se uită altfel la România lui Iohannis. „O țară tristă, lipsită de perspective”, continuă Ciprian Cioca. Ultimele mutări politice au avut darul de a distruge ceea ce nu a reușit Dragnea sau PSD-ul ultimilor 20 de ani: să lovească adânc în spiritul reformator al unei întregi generații (milenialii). Nu a văzut o strălucire în primul mandat al lui Iohannis, dar a avut totuși o singură așteptare de la fostul său primar: să gestioneze eficient „coalizarea forțelor politice reformiste din România pentru formarea unei guvernări care să reziste și să reprezinte spiritul generației care, în ultimii 10 ani, a luptat pentru o Românie europeană”. „Iar aici nu există nuanțe sau argumente, a eșuat”, spune ferm Ciocan. Al doilea mandat al lui Iohannis a venit însă cu cea mai mare dezamăgire pentru activistul sibian: „lipsa de integritate manifestată în ultimele luni”.  Deși a avut încredere în el în urmă cu 7-8 ani, azi nu vede cum el și alți foști susținători ar putea să-și recapete speranța în președinte. „Nu cred că mai poți respecta un lider atât de inconsecvent în declarații și acțiuni. În momentul în care un lider condamnă atât de vehement o forță politică și apoi o aduce la putere, orice încredere se spulberă”. La rândul său Radu Vancu, scriitor și activist la „Vă vedem din Sibiu” l-a votat pe Iohannis de fiecare dată la primărie. Mai întâi ca vot de blam pentru primarul anterior, apoi pentru că a fost convins că este un primar devotat comunității lui. „L-am văzut de destule ori, ca toți sibienii, mergând pe străzi, adesea de unul singur, notând ce i se părea în neregulă (de la starea străzilor la cea a clădirilor), căutând să schimbe cu adevărat în bine orașul care îl alesese și pe care alesese să-l servească. Nu altceva am așteptat de la el când l-am votat ca președinte”, explică Vancu. Acum, însă, scriitorul nu știe unde a dispărut acel politician devotat comunității lui și cum l-ar regăsi în actualul președinte „care cândva a zis: „Decât să fiu mârlan, mai bine pierd alegerile””. În urmă cu aproape un deceniu, când a auzit această vorbă rostită de candidatul la președinție, Vancu spune că s-a bucurat enorm. A văzut în ea semnul apariției la nivel național a unui politician care chiar crede că etica există. „Tot ce a făcut în ultimele luni Klaus Iohannis e opusul riguros al acelei propoziții”. A ales să fie ceva mult mai rău decât un mârlan: a ales să fie un mincinos. Care a cerut votul pentru un lucru și a făcut opusul lui. A pus în practică și cea mai mizerabilă deturnare a sensului votului popular de după 1990. Nimic din tot ce va mai face în cariera lui nu va putea șterge asta.” Radu Vancu se simte dezamăgit și-l consideră „principalul vinovat care a distrus tot ce s-a construit în atâția ani de proteste și de luptă pentru o Românie europeană”. „Nu doar că ne-a dezamăgit - a făcut ceva mult mai grav: ne-a mințit. A pretins că e de partea noastră, a celor care am stat în frig și în ploaie, și în arșiță zile la rând, luptându-ne cu un partid represiv și antieuropean. Ne-a cerut votul pentru a elimina acel partid antieuropean de la guvernare - iar apoi, din vanitate sau din prostie, sau din rațiuni care nici măcar n-au de ce să ne intereseze, a adus înapoi la guvernare exact acel partid antieuropean și represiv și ultracorupt. Este un gest atât de grav, încât riscă să dinamiteze întregul contract politic dintre alegători și aleși”, continuă el. Activistul crede că va fi extrem de greu de convins lumea să iasă la vot în 2024. Vorbește mâhnit despre „trădarea lui Iohannis”. „Acum 104 ani, Max Weber spunea că o națiune este o comunitate de memorie și de sentiment. Ei bine, frauda asta a lui Iohannis (pentru că de o fraudă e vorba, în fond) e atât de gravă, distorsionează atât de violent memoria politică recentă și sentimentul social construit în ultimii ani de proteste, încât riscă să destabilizeze pe termen mediu și lung întreaga comunitate despre care vorbea Weber”, încheie el. „După o lungă perioadă în care Sibiul arăta ca după război, în sfârșit venise un primar ce părea că poate mișca lucrurile în bine, cu o strategie bine pusă la punct pe termen mediu și lung”, spune arhitectul Tudor Șt. Popa. L-a votat la toate alegerile la care a participat. L-a susținut în fața tuturor prietenilor, la alegerile din 2014, povestește el.  Și-ar dori ca România să se schimbe „vizibil”, așa cum Sibiul s-a transformat, în doar câțiva ani, dintr-un orășel prăfuit în Capitală Culturală Europeană, vizitată de oameni din toate colțurile lumii. Nu simte însă că s-au făcut aceste schimbări pe plan național.  „Am sperat ca măcar sistemul educațional să fie reformat din temelii, iar Carmen Iohannis să fie Prima Doamnă care să militeze pentru educație, alături de elevii săi. M-aș fi așteptat ca măcar sistemul sanitar să fie îmbunătățit radical odată cu pandemia. Din păcate, aceste trenuri au trecut fără ca nici măcar să oprească în gară” declară Tudor Șt. Popa. În 2019, povestește același Tudor Șt. Popa, încă avea încredere în președintele său. L-a susținut la fel ca în urmă cu 5 ani. „Văzându-i activitatea lui Iohannis ca primar, am avut curajul să garantez că este de neclintit în drumul lui spre schimbarea în bine a României. Între timp, „mi-am luat și eu like-ul înapoi” și aștept doar încheierea mandatului, cu speranțe zero”, precizează el. Cât despre dezamăgirea sau încrederea pe care o are în președintele de azi, Tudor Șt. Popa mărturisește că în ochii lui, Iohannis era garantul lucrului bine făcut, al României educate și al eliminării penalilor din instituțiile publice. „Dar a renunțat la toate astea. L-am considerat un bun strateg, așa că mi-e încă greu să-i înțeleg decizia de a dinamita toată încrederea celor ce și-au pus bazele în președintele ce urma să schimbe clasa politică și România”.  Răzvan, jurnalist în Sibiu declară: „E complet depășit. Președintele de la Cotroceni e astăzi un domn „elegant” care asistă neputincios la răfuielile politice, din justiție, din ministere etc. Am senzația că abia așteaptă să se termine mandatul. Îl trădează atitudinea sa detașată din ultimele luni”, încheie el. Nicolae are 34 de ani și este administratorul unui restaurant din Sibiu. L-a votat mereu pe Klaus Iohannis la primărie. Și i-a îndeplinit așteptările. Se consideră însă naiv acum să fi crezut că „un primar eficient va putea fi și un președinte eficient”. „E ca și cum iei un șofer bun de taxi și îl pui pe autocar. Oricât de bun era pe taxi, autocarul e altceva. În taxi duci doi, trei oameni, iar în autocar răspunzi de peste 20-30 de persoane. Dacă ți-ai luat răspunderea asta, chiar dacă știi că strategiile sunt făcute de altcineva și doar în mică măsură de tine, odată ce ai acceptat să fii conducătorul acelor oameni, ai răspunderea vieții lor”, încheie el. Anastasia are 22 de ani, e studentă și își amintește că în 2014, toată familia ei l-a votat cu speranță pe „fostul nostru primar”. „Speranța însă s-a risipit până la a doua candidatură, de data aceasta alegându-l chiar și eu, doar pentru că părea alegerea mai puțin înfricoșătoare. România în care trăiesc este o țară care parcă te vrea frustrat și stresat, ca mai apoi să gândești că îți ajunge și să-ți dorești să pleci în străinătate. Însă, în alte state, cei aflați la putere nu uită așa ușor pentru ce au fost aleși de către populație”, adaugă ea. Știe că puterea președintelui este limitată prin Constituție, dar ar fi vrut să-l vadă mai implicat pe Klaus Iohannis de-a lungul celor 8 ani. „Ar fi putut arăta mai mult interes față de tot ce s-a întâmplat în România”, spune tânăra.