sâmbătă, 23 martie 2019

IOSIF VERSUS IISUS!


IOSIF VERSUS IISUS!

Introducere:

           Istoria lui Iosif din Vechiul Testament conţine multe indicii despre Persoana Domnului Iisus. În mod deosebit cu privire la suferinţele pe care a trebuit să le îndure din partea fraţilor săi, Iosif este o imagine clară a Celui care fost lepădat tot de fraţii săi, iudeii. Multe amănunte, unele de o exactitate uimitoare, sunt în concordanţă deplină. Numim doar câteva exemple: aprecierea din partea tatălui, ura fraţilor săi, vinderea la păgâni, preţul trădării etc. Poate mai puţin cunoscute ne sunt paralele dintre Iosif şi Domnul Iisus cu privire la înălţarea de care amândoi au avut parte, după ce mai înainte au trecut prin durere şi suferinţă. Petru scrie în prima sa epistolă despre „patimile care erau pentru Hristos şi gloriile de după acestea” (1. Petru 1:11 ). Şi Domnul Iisus, în cuvintele adresate ucenicilor pe drumul spre Emaus, a pus suferinţele în legătură cu slăvile care vor urma: „Nu trebuia să pătimească Hristosul acestea şi să intre în gloria Sa?” (Luca 24:26 ). După suferinţele groaznice a urmat o slavă incomparabilă.
           În cele ce urmează dorim să ne ocupăm cu distincţiile şi onorurile, pe care le-a primit Iosif din partea lui Faraon, ca să învăţăm ceva despre slăvile pe care le-a primit Domnul nostru după înălţarea Sa la Cer. Cugetând la pasajul din Geneza 41:42-45 să ne lăsăm îndemnaţi să ne ocupăm mai mult cu Domnul nostru în slavă, să ne interesăm mai mult de ceea ce a avut El parte după împlinirea lucrării de răscumpărare! Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: „căutaţi cele de sus, unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3:1, 2 ). Domnul Iisus Însuşi ne spune: „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6:21 ). Pentru Dumnezeu Tatăl este o mare bucurie când ne preocupăm mereu cu Fiul Său în suferinţele Sale şi cu slăvile Sale.
          După ce Iosif a fost eliberat din închisoare, s-a bărbierit şi a îmbrăcat alte haine, deoarece nu putea în niciun caz să păşească în faţa lui faraon cu hainele pe care le purtase în închisoare. Când faraon a aflat însemnătatea visului său, şi-a dat imediat seama că în faţa lui stătea o persoană nemaipomenită. „Vom găsi noi un om asemenea acestuia, în care este Duhul lui Dumnezeu?” (Geneza 41:38 ). Dar nu a exprimat numai cuvinte de apreciere, ci la sfârşitul acestei scene, Iosif a primit o serie de distincţii, care pentru acel timp reprezentau ceva deosebit. Faraon:
- i-a dat inelul său;
- l-a îmbrăcat cu haine de in subţire;
- i-a pus un lanţ de aur la gât;
- a ordonat ca toţi să se plece înaintea lui Iosif;
- a dat în mâna lui Iosif toată conducerea asupra împărăţiei sale;
- i-a dat un titlu şi i-a dat o soţie.
          Să privim pe rând aceste puncte şi să ne întrebăm: ce putem învăţa de aici despre slava Mântuitorului nostru?

Inelul:

           În timpul Vechiului Testament, purtătorul unui astfel de inel putea să emită şi să pună în vigoare legi şi ordonanţe cu efect obligatoriu. Documentele importante erau prevăzute cu pecetea persoanei autorităţii, pentru a dovedi originalitatea şi autenticitatea. În strânsă legătură cu această dovadă de autoritate era şi caracterul irevocabil al ordinului, o dată ce era prevăzut cu pecetea legiuitorului. Un exemplu în acest sens îl găsim în cartea Estera 8:8 : „Scrieţi deci în folosul iudeilor după cum pare bine în ochii voştri, în numele împăratului, şi pecetluiţi cu inelul împăratului. Pentru că un înscris care este scris în numele împăratului şi pecetluit cu inelul împăratului nu poate fi desfiinţat.” Aici apar ambele elemente: autoritatea şi caracterul irevocabil. Să ne imaginăm acea scenă înaintea lui faraon: bărbatul cel mai puternic al acelor timpuri scoate de pe mâna sa inelul, un semn al domniei şi al autorităţii absolute, şi îl pune pe mâna acelui iudeu tânăr, care cu câteva ore mai înainte era în închisoare, neştiind care va fi soarta sa. Ce s-a petrecut în Iosif când a primit direct din partea lui faraon o astfel de distincţie şi onoare? Tocmai fusese un întemniţat fără drepturi, iar acum era domnitorul Egiptului cu cea mai mare autoritate şi cu puteri depline! Iar Domnul nostru? El este acum Omul înălţat şi proslăvit în Cer. Dumnezeu a dat totul în mâinile Sale. În acest context citim în 2. Corinteni 1:20 : „Pentru că, oricâte promisiuni ale lui Dumnezeu ar fi, în El este da-ul şi în El Amin-ul, pentru gloria lui Dumnezeu prin noi.” Promisiunile date de Dumnezeu şi deciziile luate de El îşi găsesc confirmarea şi împlinirea deplină în Domnul Iisus. El garantează împlinirea tuturor hotărârilor, pe care le-a luat Dumnezeu; dar El garantează de asemenea şi împlinirea tuturor promisiunilor divine. Şi cu privire la mântuirea noastră, totul este foarte sigur şi stabil: Hristos a murit pentru noi, prin sângele Său vina noastră este îndepărtată. Dar şi realizarea judecăţii vestite de Dumnezeu în Biblie este tot aşa de sigură şi irevocabilă. Pe lângă distincţiile şi slăvile, pe care le-a primit Domnul Iisus ca şi Om, El a primit şi dreptul de executare a judecăţilor divine asupra tuturor celor care L-au respins pe Fiul. Dumnezeu Tatăl a dat Fiului „autoritate să facă judecată, pentru că este Fiu al Omului“ (Ioan 5:27 ). Un gând grav pentru toţi oamenii necredincioşi, dar un apel serios şi pentru fiecare credincios de a folosi timpul actual pentru a le face cunoscut oamenilor dragostea lui Dumnezeu, dar şi consecinţele veşnice în cazul dispreţuirii dragostei lui Dumnezeu.

Hainele de in subţire:

           Inul subţire este o stofă albă sau de culoare deschisă utilizată la confecţionarea îmbrăcăminţii. În mod obişnuit, numai preoţii şi oamenii cu vază purtau îmbrăcăminte din in subţire. În Exod 28 este descrisă îmbrăcămintea preotului: „Să faci veşminte sfinte lui Aaron, fratele tău, pentru glorie şi pentru podoabă. Şi să ţeşi cămaşa de in subţire; şi să faci mitra din in subţire” (versetele 2, 39). Mardoheu, omul „pe care vrea împăratul să-l onoreze... a ieşit dinaintea împăratului în haină împărătească... şi cu o mantie de in subţire şi de purpură” (Estera 6:6 ; 8:15 ). Aceste două exemple ne arată că îmbrăcămintea de in subţire era în general purtată de oameni care erau demnitari deosebiţi fie din punct de vedere spiritual, fie lumesc.
           Să ne punem în situaţia lui Iosif! Ce contrast! Cu scurt timp înainte purta haina întemniţaţilor, iar acum haine împărăteşti! El ajunsese în închisoare pe baza unei învinuiri nedrepte. Dar aceste haine de in subţire arătau oricui foarte clar: înaintea lor stătea unul care fusese reabilitat complet.
           Cu privire la Domnul nostru citim în Psalmul 18:19-20 - T.M. : „Şi m-a scos la loc larg, m-a scăpat, pentru că Şi-a găsit plăcerea în mine. Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea, mi-a dat după curăţia mâinilor mele.“ Inul subţire este în Noul Testament un simbol al dreptăţii practice. A se vedea în acest sens şi Apocalipsa 19:8 : „inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor”. Domnul Iisus a murit la Golgota nu din cauza vinei proprii. El i-a întrebat pe iudei: „Cine dintre voi Mă dovedeşte de păcat?” (Ioan 8:46 ). Cu puţin timp înainte, El le spusese că face întotdeauna ceea ce-i place Tatălui (Ioan 8:29 ). La fiecare pas, în toată acţiunea Sa, în vorbire şi în tăcere, El era în concordanţă deplină şi desăvârşită cu Dumnezeul şi Tatăl Său. Aceasta înseamnă curăţie desăvârşită în ochii lui Dumnezeu. Răspunsul lui Dumnezeu la această viaţă în sfinţenie şi curăţie a fost învierea Fiului Său. El n-a îngăduit „ca Sfântul Său să vadă putrezirea” (Psalm 16:10 - T.M.; Fapte 2:27 ). Astfel, Dumnezeu a confirmat într-un mod impresionant că Domnul Iisus a murit nu pentru vina Sa, ci pentru vina altora.

Lanţul de aur:

            Lanţul de aur ne duce în primul rând cu gândul la podoabe, iar în al doilea rând şi la acordarea unei vrednicii oficiale. În Ezechiel 16:11, 13 , Dumnezeu spune despre Ierusalim: „Şi te-am gătit cu podoabe şi ţi-am pus brăţări la mâini şi un lănţişor la gât. Şi ai fost împodobită cu aur şi cu argint...” Celălalt aspect îl găsim în Daniel 5:29 : „Atunci Belşaţar a poruncit şi l-au îmbrăcat pe Daniel cu purpură şi au pus un lanţ de aur la gâtul lui şi au dat de ştire despre el că va fi al treilea guvernator în împărăţie.” Ambele distincţii le-a primit Iosif de la faraon. În legătură cu aurul stau strălucirea şi stabilitatea valorii. Pentru obţinerea aurului, materialul brut este supus unui proces de topire. În Biblie, aurul este un simbol al răspândirii unei dreptăţi divine absolute şi desăvârşite. Iosif nu şi-a plecat gâtul sub arta de ispitire a soţiei lui Potifar, iar acum, gâtul lui era împodobit de un lanţ de aur de la faraon. În legătură cu proslăvirea Domnului nostru, lanţul de aur ne duce cu gândul la faptul că El este încununat acum cu slavă şi cu cinste: „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, L-ai încununat cu glorie şi onoare şi L-ai pus peste lucrările mâinilor Tale. Dar Îl vedem pe Iisus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii datorită morţii pe care a suferit-o, încununat cu glorie şi onoare” (Evrei 2:7, 9 ).

Închinaţi-vă!

             În Vechiul Testament citim despre care de război folosite pentru a pleca la luptă. Aici însă este vorba despre un car deosebit, folosit de domnitorii acelor timpuri, când treceau prin cetăţi şi sate cu alaiurile lor luxoase. Deja de departe puteau fi văzute acele care împodobite luxos. Faraon a poruncit ca Iosif să fie purtat prin ţară pe al doilea car. Dar mai mult decât această deplasare pe carul deosebit, era porunca: „Închinaţi-vă!”, din care rezultă clar poziţia de excepţie a lui Iosif. Dacă până acum distincţiile au fost mai mult de natură personală, prin această deplasare, toţi supuşii din Egipt au văzut recunoaşterea şi onoarea sa publică. Fiecare trecător era îndemnat să se plece înaintea lui Iosif şi să-i aducă recunoştinţa şi onoarea celui de-al doilea bărbat în împărăţia Egiptului. Despre Domnul nostru Iisus citim în Filipeni 2:9-11 : „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi i-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume, ca în Numele lui Iisus să se plece orice genunchi, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Iisus Hristos este Domn.” Ce va fi odată pentru Domnul nostru, când toate creaturile vor recunoaşte că El, care a fost odinioară omorât de oameni pe crucea de la Golgota, este domnitorul pus de Dumnezeu, căruia trebuie să i se supună toţi şi să Îl recunoască! Noi putem face astăzi acest lucru de bunăvoie, ca răspuns al inimilor noastre la dragostea Sa sublimă. Dacă Îl recunoaştem pe Iisus ca Domn în viaţa noastră zilnică, întrebăm care este voia Sa şi o facem, corespundem dorinţelor Sale, atunci putem deja astăzi să contribuim la bucuria şi proslăvirea Sa. Dar ce groaznic va fi pentru toţi oamenii, care L-au respins pe Mântuitorul lumii şi s-au comportat indiferent faţă de El: ei vor fi obligaţi să-şi plece genunchiul înaintea Lui.

Domnitor peste toată ţara Egiptului:

            Deja înainte de acordarea tuturor distincţiilor, faraon i-a spus lui Iosif: „Tu vei fi peste casa mea şi după cuvântul tău va fi cârmuit tot poporul meu; eu voi fi mai mare decât tine numai cu tronul meu” (Geneza 41:40 ). Casa lui (adică sfera sa personală) şi poporul său, faraon le-a încredinţat domniei lui Iosif. Ar fi putut găsi faraon un altul mai bun decât Iosif, căruia Dumnezeu îi dădea succes oriunde acţiona (a se compara cu Geneza 39:3, 23 )? Mintea şi înţelepciunea lui Iosif l-au predestinat tocmai pentru această lucrare plină de responsabilitate. Domnia lui Iosif este o imagine clară despre domnia universală a Domnului Iisus. Dumnezeu i-a dat Lui, Fiul proslăvit al Omului, toată puterea asupra Cerului şi a Pământului. Această domnie i-a fost deja transmisă, dar El încă nu a luat-o în mod vizibil, public. „Pentru că, supunându-i toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Dar acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse” (Evrei 2:8 ). Domnul Iisus este punctul central al tuturor sfaturilor lui Dumnezeu. Acest sfat conţine şi „buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi, pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ” (Efeseni 1:9, 10 ). „Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale” (1. Corinteni 15:25 ). Astăzi, Domnul este dispreţuit şi nebăgat în seamă, dar atunci va domni neîngrădit şi „plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui“ (Isaia 53:10 ). Atunci, El va conduce cu dreptate şi totul va fi în concordanţă cu Dumnezeu. Expresia lui faraon: „eu voi fi mai mare decât tine numai cu tronul meu” ne duce cu gândul la 1. Corinteni 15:24-28 : „Atunci va fi sfârşitul, când El va da Împărăţia Celui care este Dumnezeu şi Tată, când va fi desfiinţată orice stăpânire şi orice autoritate şi putere. ... Dar, când spune că toate au fost supuse, se înţelege în afară de Cel care i-a supus toate. Dar, când Îi va supune toate, atunci şi Fiul Însuşi va fi supus Celui care i-a supus toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” Nu este şi pentru inimile noastre o mare bucurie, dacă ne gândim că deja astăzi suntem într-o legătură indisolubilă cu această Persoană slăvită?

Numele nou al lui Iosif:

            În vechime nu era neobişnuit ca un domnitor mare şi puternic să dea un nume nou altor oameni: aceasta era expresia puterii nelimitate asupra supuşilor săi. Numele dat lui Iosif, „Ţafnat-Paneah”, înseamnă probabil: Salvator al lumii sau Susţinător al vieţii. Faptul că egiptenii au fost salvaţi de la înfometare şi le-a fost păstrată viaţa se datora înţelepciunii lui Iosif. Egiptenii au confirmat mai târziu cu gura lor: „Tu ne-ai salvat viaţa” (Geneza 47:25 ). Şi Iosif face aluzie la acest gând faţă de fraţii săi: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră... să vă păstreze viaţa printr-o mare salvare“ (Geneza 45:7 ). Pe lângă însemnătatea egipteană a numelui, există şi o însemnătate ebraică: descoperitor de taine. Şi aceasta este adevărat cu privire la interpretarea visurilor dată de Iosif. Lui Iosif i-a fost descoperită intenţia lui Dumnezeu şi el i-a putut-o comunica lui faraon pentru salvarea oamenilor. Ambele semnificaţii ale numelui le găsim şi cu privire la Persoana Salvatorului nostru. Cuvântul exprimat în Noul Testament prin „Mântuitor” cuprinde atât aspectul salvării, cât şi cel al susţinerii. Domnul Iisus este „Mântuitorul lumii” (Ioan 4:42 ; 1. Ioan 4:14 ), dar El este şi „Păstrător al tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor” (1. Timotei 4:10 ). El este prezentat în Noul Testament de mai multe ori ca şi Mântuitor. El este Mântuitorul nostru cu privire la trecut, prezent şi viitor. În Tit 3:4, 5 citim despre ceea ce a făcut El: „Dar, când s-a arătat bunătatea şi dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit, nu pentru fapte, ...ci după propria Sa îndurare”. În prezent „poate să mântuiască până la desăvârşire pe aceia care se apropie de Dumnezeu prin El, trăind pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25 ). În viitor „Îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrării puterii pe care o are, de a-Şi supune chiar toate lucrurile” (Filipeni 3:20, 21 ). Toate acestea se referă la aspectul personal. Aspectul corporativ îl găsim în Efeseni 5 . Domnul proslăvit în Cer poartă de grijă Bisericii Sale, prin faptul că o sfinţeşte, o curăţă, o hrăneşte şi o îngrijeşte în dragostea Sa nemărginită (Efeseni 5:26, 29 ). Acesta este Mântuitorul tău şi al meu! Dar Domnul Iisus este şi Acela care a descoperit atât sfaturile lui Dumnezeu, cât şi pe El ca Tată. „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor” (Ioan 17:6 ). El nu doar a descoperit sfatul lui Dumnezeu, ci, prin suferinţele şi moartea Sa, a pus temelia, ca toate intenţiile de binecuvântare ale lui Dumnezeu să se poată împlini.

O soţie pentru Iosif:

             Ca ultimă dovadă a bunăvoinţei împărăteşti, să spunem aşa, care încununa toate celelalte, faraon i-a promis lui Iosif o soţie. Ea era o femeie deosebită, deoarece Asnat provenea din seminţia preoţească. Tatăl ei era preotul din On (în greceşte: Heliopolis), unul dintre cele mai mari lăcaşuri de cult unde egiptenii aduceau jertfe Zeului Soarelui - Ra. Din Geneza 47:22 putem deduce că preoţii ocupau o poziţie importantă sub faraon. Dacă lui Iosif i s-a promis o soţie din această seminţie, atunci aceasta a fost o cinste deosebită în acele vremuri. Distincţiile şi meritele primite până atunci au avut de-a face cu poziţia lui Iosif. Cu Asnat a primit ceva pentru inima sa: o soţie, căreia putea să-i dăruiască dragostea sa, o soţie alături de el, în timp ce executa domnia asupra Egiptului şi o soţie care i-a dăruit doi fii, Efraim şi Manase. Asnat este o imagine a Bisericii, care a apărut şi se formează după înălţarea la Cer şi proslăvirea Domnului Iisus. Mântuitor şi descoperitor de taine - ambele aspecte ale distincţiei precedente, pe care a primit-o Iosif de la faraon, stau în strânsă legătură cu ultima onoare, căsătoria cu Asnat. Domnul Iisus Se îngrijeşte astăzi fără încetare şi neobosit de Biserica Sa. Ca Descoperitor de taine, El a fost Acela care i-a descoperit lui Pavel adevărul despre Hristos şi Biserica Sa.

Încheiere:

             Dacă am cugetat puţin la distincţiile, vredniciile şi slăvile Domnului nostru, ne rămâne acum la încheiere numai doar urmarea îndemnului lui Iosif: „Istorisiţi tatălui meu toată gloria mea“ (Geneza 45:13 ). Acesta este marele scop al lui Dumnezeu: El doreşte să ne preocupe mereu şi mereu şi tot mai mult cu Persoana Fiului, „pentru ca toţi să-L onoreze pe Fiul, după cum Îl onorează pe Tatăl“ (Ioan 5:23 ). Cât de mult Se bucură Tatăl, când Fiul Său este onorat pe pământ!

SUPLIMENTAR:

             Se pare că, Iosif este Imhotep! O serie de istorici și cercetători ai Bibliei au ajuns la această concluzie! Imhotep a fost singurul Mare Vizir al Egiptului despre care se știe că, i s-a dat o onoare și o autoritate enormă, egală cu cea a faraonului! Imhotep, de altfel, nu este un nume, ci un titlu! Istoria lui Imhotep este uluitor de asemănătoare cu cea a lui Iosif, dar asta este o altă poveste, pentru un alt articol!

sâmbătă, 16 martie 2019

GÂNDURI DESPRE SITUAȚIA ACTUALĂ DIN ROMÂNIA!


      
GÂNDURI DESPRE SITUAȚIA ACTUALĂ DIN ROMÂNIA!

1. CÂT DE BINE ESTE SĂ TRĂIEȘTI ÎN „CARAPACE”?

        Aţi apucat să aflaţi despre declaraţiile recente ale lui Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă? Nu sunt derapaje, nu sunt rătăciri. Sunt declaraţii pline de ură şi răzbunare. Amândouă emană o duhoare ucigătoare.  Prima declaraţie - Liviu Dragnea, într-un discurs în judeţul Ialomiţa: „O să facem o listă cu cei care aruncă în noi cu ură, venin, otravă, noroi şi pietre”. A doua declaraţie - Sebastian Ghiţă, la România TV: „Dacă mai prindem pe străzi bandele Rezist, cum au fost azi la Ministerul Justiţiei, s-ar putea să se întâlnească cu nişte cetăţeni de la Partidul România Unită, care să le dea nişte şuturi în fund şi să-i trimită acasă. Dacă Poliţia nu îi ia de pe stradă, o să ne luăm la bătaie cu ei. Cum îi vom prinde pe străzi bătând vreun ministru, sărind pe gardurile Parlamentului, le vom da o mamă de bătaie să plece acasă la ei, să ne lase.” Chiar nu vă îngrijorează aceste declaraţii? Nu? De ce? Nu le luaţi în serios? Liviu Dragnea face liste. Vă aduceţi aminte cine mai făcea liste? Nu? Sebastian Ghiţă ameninţă şi incită la violenţă. Nu vă amintiţi ceva din istorie? Vi se pare un stand up comedy? Nu merită atenţia voastră? Aveţi alte preocupări, alte urgenţe? Să vă umpleţi cărucioarele în supermarket, să căutaţi pe internet un sejur în Spania, să vă plimbaţi câinele, să ieşiţi la o bere cu băieţii în parcarea din faţa blocului? Viaţa e grea, cine a spus că-i uşoară? De ce să vă mai bateţi capul? Staţi în „carapacele” voastre! Băgaţi-vă dopuri în urechi! Să nu vă deranjeze nimeni, cu nimic, dar când vă deranjează să răspundeţi aşa: „nu mă interesează”, „toţi sunt o apă şi-un pământ”, „am probleme mai importante”, „nu ştiu, nu mă pricep”, „vreau să-mi trăiesc viaţa în România”; bine este în „carapace”! Sunteţi protejaţi şi liberi. Aşa vă închipuiţi, liberi în „carapace”, în indiferenţă şi ignoranţă. Staţi în „carapacele” voastre! Băgaţi-vă dopuri în urechi! Să nu vă deranjeze nimeni, cu nimic. Chiar nu vă îngrijorează aceste două declaraţii? Nu sunt singulare. PSD musteşte de ură: Cătălin Rădulescu-„Mitralieră”, Codrin Ştefănescu, Nicolae Bacalbaşa şi alţi derbedei. L-aţi văzut pe Darius Vâlcov, câtă ură revărsa la Antena 3, când vorbea despre BNR? L-aţi văzut cum tremura de ură? Nu vă interesează. Dar ce vă interesează? Să vă daţi bine pe lângă stăpâni? Să mai faceţi un ciubuc? Să-l bârfiţi pe vecin? Să vă faceţi frate cu Dracul, aşa aţi fost educaţi, capul plecat... Aşa aţi ales să trăiţi: mulţumiţi cu un smartphone, cu o sută de lei în plus la leafă şi cu un drum la supermarket. Chiar nu vă pasă de cei care s-au jertfit în Decembrie '89 pentru ca voi să trăiţi acum... lamentabil, în indiferenţă şi superficialitate? Refuzaţi să fiţi responsabili, nu-i aşa? Puţin vă pasă de responsabilităţile unui cetăţean. Sunteţi responsabili de vieţile voastre? Atunci de ce nu vă îngrijorează aceste declaraţii? Prima miroase a fascism, a doua miroase a legionarism. Să nu vă treziţi prea târziu din carapacele voastre! Atunci va fi prea târziu să mai faceţi chiar şi un pact cu Diavolul! 

2. DESPRE VIORICA DĂNCILĂ!



        Pentru Liviu Dragnea, aducerea Vioricăi Dăncilă pentru a ocupa scaunul de premier din Palatul Victoria a fost o mişcare câştigătoare. Un om total dependent de şeful de partid, fără iniţiative personale, era soluţia ideală după ce PSD îşi dăduse jos două guverne tocmai pentru că cei doi foşti premieri, Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, începuseră să-şi dea seama că nu e bine să execute orbeşte ordinele venite din Kiseleff. Soluţia Dăncilă a funcţionat excelent. Bine pilotată, doamna premier s-a ridicat la nivelul aşteptărilor liderului PSD şi nici umbră de surpriză nu a venit din partea domniei sale în anul de când se află la guvernare. Dar un premier-surogat funcţionează atâta timp cât nu apare o criză majoră. Când lucrurile se complică, limitele unei asemenea soluţii apar la vedere. Iar acum situaţia din justiţie devine explozivă. Magistraţii şi-au dat seama că prin Ordonanţa 7 sunt puşi sub control politic direct. Cariera lor este ameninţată prin crearea prin ordonanţă a unor instrumente extrem de perfide în conturarea destinului lor profesional. Protestele au luat amploare, CSM a cerut abrogarea ordonanţei, la fel ca majoritatea asociaţiilor profesionale. În plan extern, odonanţa a produs o undă de şoc care acum se întoarce către Bucureşti. La Madrid, Liviu Dragnea a primit declaraţiile ferme din partea lui Frans Timmermans, Serghei Stanişev şi Udo Bullmann că nu îi este tolerată depăşirea liniilor roşii legate de independenţa justiţiei şi de statul de drept. Liviu Dragnea a spus că lucrurile se rezolvă şi că de vină sunt problemele de comunicare. În aceeaşi zi, la Bucureşti era adoptată Ordonanţa de Urgenţă 7/2019. Timmermans şi ceilalţi lideri ai socialiştilor europeni erau, încă odată, minţiţi în faţă. Guvernul de la Bucureşti care tocmai promisese în faţa aceluiaşi Timmermans că se va consulta cu Comisia Europeană înainte să legifereze în domeniul justiţiei, lua măsuri de mare impact fără nici un cuvânt de informare către Bruxelles. Doamna Dăncilă spune că la Madrid a fost tratată cu căldură de Frans Timmermans, nicidecum ignorată. Cu aceeaşi căldură a primit, după ce s-a întors de la Madrid, scrisoarea lui Timmemans în care oficialul european îşi exprimă indignarea pentru că a fost minţit încă o dată de guvernul de la Bucureşti. Interesantă şi călduroasă relaţie! În ţară, doamna Dăncilă a fost trimisă „să negocieze” cu reprezentanţii magistraţilor, dar pusă, în acelaşi timp, să declare că ordonanţa nu se schimbă. Atunci ce rost are o negociere? La fel ca în cazul ordonanţei privind „taxa pe lăcomie”, doamna Dăncilă se declară „flexibilă” şi dispusă să negocieze, iar Orlando Teodorovici declară că nimeni nu se atinge de ordonanţă. În urma discuţiilor, ministrul Tudorel Toader a acceptat să abroge un singur articol din ordonanţa pe Justiţie. Este o concesie care nu rezolvă problema de fond. Nemulţumirile magistraţilor rămân. Tactica guvernanţilor devine clara pentru toată lumea. Legiferează fără niciun fel de consultare, iau măsuri şocante care bulversează societatea şi economia, iar în momentul în care lumea se enervează prea tare o scot în faţă pe doamna Dăncilă pentru negocieri fără rost. Pentru că doamna premier nu are nicio putere de decizie. Dat acest joc nu poate ţine la infinit. Crizele se vor amplifica şi nu vor putea fi potolite prin simple enunţuri recitate de doamna Dăncilă. Sistemul judiciar este pe cale să se blocheze, economia va transfera toate costurile suplimentare introduse de noile taxe în buzunarul cetăţenilor, plătitorul final. Toate încercările de false negocieri nu vor rezolva nimic, vor încerca doar să cumpere timp. Pe termen mai lung, problemele se vor acutiza şi tensiunea va creşte în societate. Fără putere de decizie şi fără să înţeleagă ce se întâmplă în România în urma hotărârilor pe care le semnează, doamna Dăncilă va deveni un factor care va adânci crizele şi va agrava situaţia ţării. În caz de nemulţumiri masive, va deveni un element foarte dispensabil pentru conducerea partidului.

3. DĂNCILĂ  A  SALVAT  ÎNVĂȚĂMÂNTUL  ROMÂNESC!!

      
         Doar așa am coborât din sferele înalte ale dezbaterilor despre plagiate pentru a ajunge la bolile cronice ale învățământului: analfabetismul funcțional, absenteismul, modul deplorabil în care sunt alese disciplinele pe care cei mici trebuie să le studieze. Timp de patru ani, aproape întreaga dezbatere din învățământul românesc a fost monopolizată de plagiate. Asta și fiindcă Ponta, acuzat în 2012 că a furat în lucrarea sa de doctorat, nu a știut cum să trateze problema. Și-a apărat furtul intelectual, numind miniștri obedienți care au blocat investigațiile legate de doctoratul său. A înființat comisii care l-au albit, a contestat în instanță, a luptat cu profesorii și specialiștii care nu îi dădeau dreptate, a negat, a negat, a negat. Și poate că ar fi negat și în ziua de azi dacă nu ar fi fost nevoit să plece de la putere. În timpul guvernării Cioloș, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor (CNATDCU) a făcut treaba și a decis, irevocabil, că Ponta a plagiat și trebuie să rămână fără titlul de doctor. Între timp, au apărut dovezi că numeroși politicieni și-au luat titlul de doctor prin fals. Ca Ponta. Dar, prinși asupra faptului, au ales o atitudine care să le minimizeze pierderile electorale sau de simpatie.  Dar, apariția Vioricăi Dăncilă la Palatul Victoria ne-a forțat să schimbăm complet perspectiva din care privim învățământul românesc! Dăncilă se exprimă asemenea unui copil cu patru clase! De asta, guvernul difuzează clipuri mute de la întâlnirile oficiale ale Vioricăi. Mai bine ridicol, decât prost. Dăncilă nu cunoaște sensul unor cuvinte simple, de aceea le folosește impropriu. Dăncilă are nevoie să citească și să citească cu toată gura, silabisind unele cuvinte, de teamă că le-ar putea stâlci. Da, este vorba de premierul României care a făcut liceul într-un oraș important al României, la Ploiești, a urmat o facultate de stat și a primit titlul de master, prin poștă, acasă, la Videle. Dăncilă este rodul școlii românești, acolo unde sunt trimiși să învețe, zilnic, peste 3 milioane de copii. Tot ce vă amuză și vă enervează, deopotrivă, la Viorica Dăncilă, este produsul școlii românești „multilateral reformată” de după 1989! Acum, că Viorica Dăncilă ne-a reamintit în ce mediul toxic trimitem copiii să învețe, ar trebui să căutăm și soluții. Dar, atât timp cât ministru al Educației este Ecaterina Andronescu, iar președintele Comisiei de Învățământ din Senat este „Genunche” Pop, sistemul nu poate fi însănătoșit.  Soluțiile sunt individuale.


4. „HÂRTIUȚA”!

        De curând, șefa guvernului a făcut-o de oaie încercând să-și justifice frica de a vorbi liber. Acum câteva luni își recunoștea greșelile de exprimare și le punea pe seama unei „oboseli imense”. De data asta, a zis altceva: „decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță în față și să spun lucruri corecte”. Este, în sfârșit, sinceră, au exclamat unii! Vai de capul nostru!, au suspinat alții, subliniind faptul că am merita în fruntea guvernului pe cineva capabil să construiască în chip spontan un discurs îngrijit și convingător. Realitatea ne demonstrează că inclusiv dacă citește de pe hârtii spune prostii.  Aș mai adăugă vreo trei lucruri: În primul rând, „hârtiuță” e un diminutiv. La fel ca și „bilețel”. Unul de culoare roz a creat o criză guvernamentală acum câțiva ani! Perla despre „hârtiuță” n-a clintit „reputația” cabinetului. Nu orice sufix diminutival destabilizează țara. Filosoful Ciprian Mihali observa, însă, pe bună dreptate că „hârtiuța” trădează - la fel ca și „copiuța” sau „fițuica” - „subconștientul celor care au trecut cu chiu cu vai prin școală”, iar limbajul recurge la diminutive pentru „a relativiza hoția și a o face acceptabilă”. O parte a societății este îngăduitoare cu pungașii: unii au ajuns chiar să zică: „las’ să fure, dacă ne pică și nouă ceva!”. Aș nota, apoi, că declarația șefei guvernului trebuie să fi trezit mulțumirea consultanților. Aceștia au împânzit lumea politicii de la București. Așa de amplă este dominația lor încât a rămas foarte puțin loc pentru gândire liberă.  În fine, aș reține că, în aceeași zi în care Dăncilă făcea apologia „hârtiuței”, ministrul Justiţiei citea un raport-bilanț de 80 de pagini și refuza să răspundă la vreo întrebare a gazetarilor, amenințându-i chiar că le retrage acreditările. Specia politicianului care vorbește pornind de la propriile convingeri și folosindu-și educația este pe cale de dispariție!


5. RAREȘ BOGDAN ȘI PNL!



        Intrarea lui Rareș Bogdan în politică este văzută de mulți români ca o mare greșeală. Culisele acestei relocări a jurnalistului ies suprafaţă. Pentru noul membru PNL există un „proiect” care-i satisface din plin ambiţiile politice. În prim-plan apare şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care cunoaşte toate detaliile operaţiunii Rareş Bogdan. Cosultantul politic, Cozmin Guşă, este cel care a lansat scenariul momentului în politica dinRomânia. De la Tulcea, Cozmin Gușă a vorbit pentru prima dată despre alegerea lui Rareș Bogdan, de a trece din barca jurnalismului, în cea a politici dâmbovițene. „Rareș a avut ambiții politice încă din tinerețe, tinerețe pe care i-o cunoaște mai bine decât mine Octavian Hoandră, prietenul lui cel mai vechi din Realitatea. El a activat la Alianța Civică, pe vremuri, iar apoi, prin fuziune, a ajuns la Tineretul Național Liberal. Sigur că Rareș a fost tentat să revină în politică de fiecare dată. Rareș Bogdan este omul lui Iohannis iar șeful statului are un plan important legat de PNL, prin impunerea lui Rareș Bogdan fie ca președinte al acestui partid, fi ca premier al unui viitor guvern format de PNL și de alte partide din opoziție. Rareș Bogdan nu s-ar fi dus la PNL dacă nu ar fi fost dedicat proiectului prezidențial al lui Klaus Iohannis, care proiect prezidențial astăzi, la a doua candidatură, se confruntă cu un PNL divizat și cu o agresiune dură din partea celor din USR - PLUS, reprezentați astăzi de Cioloș, poate mâine de Laura Codruța Kovesi, care nu doresc în niciun fel, se vede din atitudinea lor, ca actualul președinte să își continue mandatul.

6. LIVIU DRAGNEA ȘI ... METRUL DE AUTOSTRADĂ!


        Liviu Dragnea l-a atacat dur pe suceveanul Ştefan Mandachi pentru construcţia primului metru de autostradă din Moldova. „Nişte şmecheri care, vezi Doamne, fac ei un metru de autostradă. La ora 12.30 a început lucrul la primii metri de autostradă din Moldova. Primii metri reali. Ei fac circ, noi facem autostrăzi. Ei ţipă, noi dezvoltăm România. Acel om de afaceri care a cheltuit toţi acei bani pentru acest circ (...). Dacă tot avea banii ăştia, putea să dea la nişte case de copii, să îi doneze undeva. (...) Totul este circ. Rămâne la determinarea noastră sa spunem românilor adevărul. Nu vă cer altceva, nu vă cer să minţiţi, nu vă cer să manipulaţi. Să spuneţi oamenilor ce se întâmplă şi oamenii să judece. Altfel îi lăsăm doar pe aceşti circari", a declarat preşedintele PSD. Măi să fie! Ce te-a împiedicat domnule sau tovarășe Liviu Dragnea să construiești mai mulți ... metri de autostradă în Moldova decât respectivul sucevean!?

sâmbătă, 2 martie 2019

UNIVERSUL - A APĂRUT DIN ÎNTÂMPLARE SAU A FOST CREAT?


UNIVERSUL - A APĂRUT DIN ÎNTÂMPLARE SAU A FOST CREAT?

         Multor oameni de ştiinţă le vine greu să accepte ideea că Universul a fost creat de un Creator inteligent. Prin urmare, ei emit ipoteza că, într-un fel sau altul, acesta a venit în existenţă de la sine. Însă nimeni nu a reuşit să explice cum s-a putut întâmpla acest lucru. De fapt, în paginile ediţiei din ianuarie 2010 a revistei Scientific American s-a spus: „Teoria Big Bang-ului nu vorbeşte despre naşterea Universului”. Revista a adăugat: „Pentru a explica crearea Universului vom avea nevoie de o altă teorie care să facă referire la momente şi mai îndepărtate”. Însă vi se pare raţional ca Universul să se fi creat, într-un fel sau altul, singur? Fizicianul Charles Townes a făcut următoarea observaţie: „Este adevărat că fizicienii speră să privească dincolo de acest Big Bang şi să explice, probabil, originea Universului ca fiind, de exemplu, un fel de fluctuaţie. Dar ce anume a fluctuat şi cum a început să aibă loc o astfel de fluctuaţie? După părerea mea, întrebarea legată de origine pare să rămână mereu fără răspuns dacă noi vom face cercetări doar din punct de vedere ştiinţific”.
        În prezent, concepţia conform căreia la un moment dat Universul nu a existat, iar prin anumite mecanisme el a venit în existenţă este larg acceptată. Ne poate ajuta oare ceea ce am învăţat despre legile Universului să înţelegem cum s-a putut întâmpla acest lucru?

„Cele două feţe ale aceleiaşi monede”:

          Cuvintele de mai sus au fost spuse cu referire la energie şi materie. „Materia este, pur şi simplu, o formă de energie”, s-a spus în Scientific American. Această relaţie dintre materie şi energie a fost exprimată în celebra formulă a lui Einstein E=mc2 (energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat). Această ecuaţie ne dezvăluie că o masă (materie) mică înglobează o energie incredibilă. „Aceasta explică de ce o bombă de mărimea unei portocale poate distruge un oraş”, a precizat profesorul universitar Timothy Ferris.
         Să privim cealaltă faţă a monedei: potrivit teoriei lui Einstein, şi energia poate fi transformată în materie. Astfel, formarea Universului material poate să fi fost „cea mai extraordinară transformare a materiei şi a energiei pe care am avut privilegiul să o întrezărim”, cum a fost ea numită de un cosmolog. Dar de unde provin materia şi energia necesare pentru o asemenea „transformare”? Ştiinţa nu oferă niciun răspuns satisfăcător. Atunci trebuie să admitem că, indiferent ce mijloace a folosit ca să creeze Universul, este clar că Dumnezeu a avut energia şi puterea necesare pentru a face acest lucru.
        Furnizează oare dovezile ştiinţifice o bază ca să credem că Universul a fost creat de o Inteligenţă Supremă? O privire asupra începuturilor Universului ne ajută să dăm un răspuns.

Un început ordonat:

       Gândiţi-vă la următorul lucru: conversia necontrolată a materiei în energie la explozia unei bombe nucleare cauzează haos, după cum s-a văzut în 1945, în Japonia, când o asemenea bombă a distrus complet oraşul Hiroshima, iar alta a distrus o mare parte a oraşului Nagasaki. Însă Universul este armonios şi frumos, în nici un caz haotic! În plus, să ne gândim la acest Pământ minunat pe care vedem o varietate uimitoare de forme de viaţă. Este clar că nu putea să fi venit în existenţă fără o dirijare şi un control care denotă inteligenţă!
          Ediţia din 9 noiembrie 2009 a revistei Newsweek a făcut o trecere în revistă a implicaţiilor pe care le au descoperirile legate de crearea Universului. Aici se spunea că realitatea „ne face să ne gândim că materia şi mişcarea au apărut mai degrabă aşa cum arată Geneza din Biblie, ex nihilo, adică din nimic, într-o explozie impresionantă de lumină şi energie”. Remarcaţi motivele oferite de Newsweek pentru a compara începutul Universului cu descrierea acestui eveniment făcută în Biblie: „Forţele eliberate au fost, şi sunt, într-un echilibru remarcabil, de-a dreptul miraculos! Dacă Big Bang-ul ar fi fost un pic mai puţin violent, expansiunea Universului ar fi avut loc cu o viteză mai mică şi, la puţin timp, (în câteva milioane de ani sau în câteva minute - în orice caz, la puţin timp) Universul s-ar fi prăbuşit înapoi. Dacă explozia ar fi fost un pic mai violentă, Universul s-ar fi dispersat într-o supă prea subţire ca să se grupeze în stele. Şansele împotriva noastră erau - acesta este cuvântul cel mai potrivit - astronomice. Când a avut loc Big Bang-ul, raportul dintre materie plus energie şi volumul spaţiului trebuie să fi fost mai mic de aproximativ o miliardime dintr-o miliardime din 1% ca totul să fie perfect.” Newsweek emitea ipoteza că a existat „Ceva care a făcut reglajul” Universului, ca să-i spunem aşa, făcând următoarea observaţie: „Reduceţi numai un ordin de mărime (vezi mai sus marja de eroare de o miliardime dintr-o miliardime din 1%), iar ceea ce rezultă nu este doar un dezacord, ci entropie eternă şi gheaţă. Prin urmare, ce (cine?) a făcut acest reglaj precis?”.
       Astrofizicianul Alan Lightman a recunoscut că oamenii de ştiinţă „consideră curios faptul că Universul a fost creat într-o stare atât de ordonată”. El a adăugat că „orice altă teorie cosmologică concludentă ar trebui să explice în cele din urmă această problemă a entropiei”, adică de ce Universul nu a devenit haotic.

De ce nu sunt dispuşi să creadă?

         Nu sunteţi de acord că „o stare atât de ordonată” ne face să ne gândim la un Organizator? Cei mai mulţi vor fi de acord cu acest lucru. Însă cei care se declară atei nu sunt dispuşi să recunoască acest lucru. De ce? Din cauza credinţei! După cum a scris profesorul Ferris, „ateismul este, spunând lucrurilor pe nume, o credinţă ca oricare alta”. Şi ar fi mai bine, a spus el, „dacă l-am lăsa pe Dumnezeu deoparte când discutăm despre cosmologie”. Aşa fac mulţi - însă cu greu. De exemplu, după ce a remarcat multe lucruri care ar putea fi considerate dovezi ale existenţei unui proiect al Universului, George Greenstein, profesor de astronomie, a scris: „M-am convins că este aproape imposibil ca aceste coincidenţe să fi fost întâmplătoare”. Cu toate acestea, Greenstein afirmă: „Dumnezeu nu constituie o explicaţie”. Prin urmare, unii oameni de ştiinţă sacrifică argumente solide pentru a-şi păstra convingerile tradiţionale ştiinţifice. Renumitul fizician Fred Hoyle a recunoscut însă că, în anii de mai târziu ai vieţii sale, „credinţa” i s-a clătinat. În anii ’80, el a mărturisit: „O interpretare a faptelor făcută cu o judecată sănătoasă ne face să ne gândim că un superintelect a intervenit în fizică, precum şi în chimie şi biologie, şi că în natură nu există forţe oarbe despre care să se merite să vorbim. Valorile rezultate din calculele făcute pe baza faptelor mi se par atât de extraordinare, încât am ajuns la această concluzie în privinţa căreia nu am aproape nicio îndoială”.
        Este interesant că, pe vremea când cercetările ştiinţifice în înţelesul modern erau doar la început, Sir Isaac Newton a ajuns la o concluzie asemănătoare. Îndemnat de descoperirile sale, el a scris: „Acest extraordinar sistem compus din Soare, planete şi comete nu se putea naşte fără proiectul şi autoritatea unei Fiinţe inteligente şi puternice”.
         Să analizăm o consecinţă a descoperirilor făcute de Newton şi de Johannes Kepler.

Cum se pot efectua zboruri spaţiale?

         La începutul secolului al XVII-lea, Kepler a enunţat legile mişcării planetelor, despre care The World Book Encyclopedia spunea că „sunt folosite pentru a determina orbitele sateliţilor artificiali şi pentru a proiecta zborurile navelor spaţiale”. În 1687, Newton a publicat bine cunoscutele sale legi ale mecanicii, care, „la fel ca legile lui Kepler, constituie o piatră de hotar în ce priveşte proiectarea zborurilor spaţiale”, declara aceeaşi enciclopedie. De ce se poate spune acest lucru? Deoarece, cu ajutorul acestor legi, oamenii pot determina prin calcule matematice unde se va afla în spaţiu un anumit corp la un moment dat. Se pot face astfel de calcule deoarece mişcarea corpurilor cereşti, inclusiv a Lunii şi a Pământului, este constantă şi poate fi prevăzută în orice moment. De exemplu, Luna se deplasează pe orbită în jurul Pământului cu o viteză medie de 3 700 km/h, făcând o rotaţie completă în mai puţin de o lună, cu o previzibilitate uimitoare. În fiecare an, Pământul face o rotaţie în jurul Soarelui, deplasându-se cu o viteză de aproximativ 107 200 km/h, cu o previzibilitate asemănătoare. Aşadar, când direcţionează zborurile spre Lună, oamenii de pe Pământ îşi îndreaptă nava spaţială spre un punct din spaţiu aflat la mii de kilometri înaintea Lunii, care se deplasează pe orbita ei. Făcând o mulţime de calcule, ei ştiu cu exactitate locul în care se va afla Luna la un moment stabilit dinainte. Iar dacă navei spaţiale i se va da direcţia corectă şi i se va asigura puterea necesară, aceasta se va afla şi ea în acel loc, fiind astfel posibilă aselenizarea. Ce anume face posibil să se prevadă cu o asemenea exactitate mişcarea corpurilor cereşti? John Glenn, astronautul american care a efectuat primul zbor circumterestru, a spus referitor la ordinea din Univers următoarele: „Putea aceasta să apară din întâmplare? Nu pot să cred aşa ceva”. Apoi a adăugat: „O Forţă a pus toate acestea pe orbită şi le ţine acolo”. Uimit de legile care guvernează Universul, dr. Wernher von Braun, specialist în astronautică, s-a simţit îndemnat să spună: „Zborurile spaţiale cu echipaj uman la bord ne-au deschis până acum doar o mică uşă pentru a privi impresionanta întindere a spaţiului. Ceea ce vedem prin această ferestruică referitor la vastele mistere ale Universului nu face altceva decât să ne confirme credinţa noastră în creatorul său”. Renumitul fizician Paul Dirac, care a fost profesor de matematică la Universitatea Cambridge, a recunoscut şi el: „Cineva ar putea rezuma situaţia spunând că Dumnezeu este un matematician excepţional şi că s-a folosit de matematici superioare pentru a construi Universul”.
          Cine este acest Mare Matematician, acest Intelect Suprem, care a făcut minunăţiile creaţiei?

De cine a fost creat?

     Dacă ne plimbăm printr-o zonă necunoscută şi dăm întâmplător peste o frumoasă cabană, înconjurată de pajişti tunse cu grijă şi de grădini splendide, nu tragem concluzia că toate acestea au apărut, pur şi simplu, de la sine. Aceasta ar fi o concluzie complet lipsită de raţiune. Este clar că un constructor foarte bun şi un grădinar iscusit au făcut toate acestea. În mod asemănător, imensul nostru Univers, care este mult mai complex, a avut cu siguranţă un Creator. În Biblie, acesta se identifică, spunând: „Eu sunt Domnul/Yahwe. Acesta este numele meu” (Isaia 42:8). În Biblie sunt menţionate persoane care au apreciat lucrările lui Dumnezeu şi care au exclamat: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost create”. - Apocalipsa 4:11. Cu câţiva ani în urmă, o revistă ştiinţifică a făcut următoarea remarcă: „Spre deosebire de toate generaţiile anterioare, noi ştim cum am apărut. Totuşi, ca toate generaţiile anterioare, încă nu ştim de ce am apărut”. Însă răspunsul la această întrebare, „De ce?”, poate fi găsit - el se află în Cuvântul lui Dumnezeu.

miercuri, 27 februarie 2019

ASASINAREA LUI BARBU CATARGIU.



ASASINAREA LUI BARBU CATARGIU

            În după-amiaza zilei de 8 iunie 1862, a fost asasinat Barbu Catargiu, primul președinte al Consiliului de Miniștri al primului guvern al României, țară care atunci încă se numea Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, denumirea de România fiind stabilită în mod oficial prin Constituția de la 1 iulie 1866. Șeful guvernului a devenit victima luptei politice înverșunate și fără cruțare dintre conservatori și liberali. A fost primul atentat asupra unui șef al Executivului, ca urmare a pasiunilor politice din România modernă, care a deschis calea rezolvării situațiilor politice conflictuale prin anihilarea adversarilor. Au urmat: asasinarea la 29 decembrie 1933 a primului ministru Ion Gheorghe Duca; executarea la 1 iunie 1946 a fostului conducător al Statului Român, mareșalul Ion Antonescu; executarea la 25 decembrie 1989 a fostului președinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu.
        La 22 ianuarie 1862, Alexandru Ioan Cuza a încredințat primul guvern al României conservatorului Barbu Catargiu (care fusese și șef al guvernului Valahiei în aprilie-mai 1861). Titulatura sa era - Președinte al Consiliului de Miniștri.

       Barbu Catargiu (26 octombrie 1807 - 8 iunie 1862) era fiul marelui vornic Ștefan și al Stancăi Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu, care a făcut parte din Comitetul de Oblăduire - căimăcămie care a administrat Țara Românească după moartea ultimului domn fanariot - ianuarie 1821 - până la venirea lui Tudor Vladimirescu). Ca fiu de boier din protipendadă, se ținea de năzdrăvănii și, împreună cu alte beizadele, nepotul banului, după ce petrecea ziua cu lăutari în Cișmigiu, seara făcea serenade pe la nevestele și fetele frumoase din București. Ion Ghica, în scrisorile către Vasile Alecsandri, amintește de un episod în care logodnicul unei mândre a primit o lovitură de cuțit în pântece, iar don juanul Bărbucică, din porunca Domnitorului Grigore Ghica (1822-1828), a fost bătut și trimis în surghiun la o mănăstire. De acolo, a fost trimis la Paris să studieze pictura, după ce primise o instrucție solidă de la banul Văcărescu și la Școala Grecească de lângă Biserica Măgureanu. La Paris își completează studiile în litere, drept, istorie, economie politică, filosofie. Revenit în țară, devine membru al Societății Filarmonice înființată în octombrie 1833 de Ion Câmpineanu și Ion Heliade Rădulescu. În 1837 face parte din Adunarea Obștească.

       În 1842, Domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) îl numește director în Departamentul Dreptății (Justiției), primind dregătoria de clucer. Nu participă la revoluția din 1848, peregrinând prin Europa, unde studiază viața politică din Austria, Franța, Anglia. După 1848, Domnitorul Barbu Știrbei (1849-1853, 1854-1856), care-i era văr, îl numește judecător la Înalta Curte și face parte din guvern. Deputat în Adunarea Electivă, susține alegerea lui Cuza.
            După Unirea din ianuarie 1859 este ministru al Finanțelor. Șef al partidei conservatoare, e numit de Cuza președinte al primului Consiliu de Miniștri al Principatelor Unite în ziua de 22 ianuarie 1862. Două zile mai târziu, în memorabila 24 ianuarie, la aniversarea a trei ani de la Unire, Cuza proclamă unirea definitivă a Munteniei cu Moldova, unirea instituțiilor și alegerea capitalei: București. Cu acest prilej a lansat memorabilul îndemn „Totul pentru țară, nimic pentru noi” (slogan preluat de Legiunea Arhanghelului Mihail, care a înființat în 1935 partidul Totul pentru țară). Așadar, guvernul prezentat de Catargiu în ianuarie 1862 avea o majoritate conservatoare. Liberalii au organizat manifestații și o mișcare de opoziție extraordinară. La chemarea liberalilor radicali, care tânjeau după guvernare, mii de țărani din Ilfov și Ialomița s-au îndreptat spre București. Manifestația a devenit răscoală și liberalii s-au speriat. Un subprefect a fost bătut, arendașii atacați. De la Afumați, din valurile de țărani care forțau barierele au fost arestați peste o sută. Apoi sute de alți răzvrătiți au fost arestați și întemnițați la Văcărești. În procesul din septembrie 1862, s-au dat sentințe ușoare de noul guvern liberal condus de Nicolae Kretzulescu.
         Catargiu își vedea, între timp, de treabă. Acționa pentru organizarea statului unificat. Dorea cu obstinație votarea imediată a legii rurale. A desființat Comisia Centrală de la Focșani în februarie și a înlocuit-o cu un Comitet legislativ provizoriu, bineînțeles, criticat de liberali. Aceștia voiau o bază electorală mai amplă și doreau reforma electorală (toți cetățenii peste 21 de ani, știutori de carte, contribuție anuală de 100 de lei, un singur colegiu) și legea rurală prin împroprietărire, cu toate că liberalii aveau în rândurile lor mari moșieri care beneficiau de legea propusă de Catargiu, însă din motive politice, de opoziție, se împotriveau. Guvernul supune legea rurală dezbaterii Adunării. Era proiectul de lege propus de Comisia Centrală după sistemul învoielilor agricole libere, care nu prevedea împroprietărire, ci numai desființarea obligațiilor de clacă. Legea era parțial progresistă, dar insuficientă. Brătianu și Rosetti se retrag din Parlament la prezentarea legii rurale. Ziarul „Românul” al lui Rosetti și Winterhalder apare cu chenar în doliu. Combăteau doi mari oratori, Catargiu și Kogălniceanu. La 25 mai, Kogălniceanu, din partida liberală moderată, a susținut împroprietărirea țăranilor în Adunare, ca însăși temelia naționalității. Văzând că legea trece în Parlament, liberalii-radicali, nemulțumiți și dornici de guvernare, convoacă o mare întrunire națională pe Câmpia Libertății/Filaret pe 11 iunie, după 14 ani de la Revoluție. În 8 iunie are loc ședința Adunării, referitoare la demonstrația populară. Catargiu anunța interzicerea manifestației. Declară: „Pacea, domnilor, pacea și odihna e scăparea țării. Voi prefera moartea înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării”. Cuvinte rău prevestitoare. Majoritatea conservatoare a votat o moțiune de interzicere. Catargiu roagă pe Nicolae Bibescu, prefectul Poliției, să-l ducă cu trăsura. Când ajung sub clopotnița lui Brâncoveanu, Catargiu este asasinat. Bibescu strigă: „S-a tras de sub poartă!”. Pretinde că au fost trase două gloanțe: unul i-a trecut pe lângă ureche, celălalt în capul lui Catargiu. Vrea să oprească trăsura, dar caii, speriați, aleargă încă o sută de pași. Trimite cu trăsura trupul lui Catargiu la domiciliu. Anunțați, de la cazarmă vin jandarmii și pompierii. Bibescu se duce la Palat să anunțe pe Cuza. Catargiu a fost asasinat între orele 5 și 6, în seara de 8 iunie 1862. Este numit președinte interimar Apostol Arsachi. Adunarea îi dă putere discreționară. Se hotărăște că va fi înălțată o statuie a lui Catargiu în fața Teatrului Mare din București. La 11 iunie, ca o batjocură a aniversării zilei de la 1848, în care s-au decretat marile principii politice și sociale, majoritatea Adunării, indignată de crimă, îndemnată de ură și răzbunare contra țăranilor oropsiți și nevinovați, a votat legea reformei agrare cu 62 de voturi pentru, 35 contra. Familia de țărani va primi până în 3 pogoane (un pogon era o jumătate de hectar). Cuza n-a acceptat puterile discreționare aprobate de Parlament guvernului și n-a sancționat legea reformei agrare.
          Un consul străin declara: „Moartea lui Catargiu a răpit conservatorilor principala lor forță”. Peste puțin timp, Cuza a înlocuit guvernul conservator cu unul mult prea docil, al doctorului Nicolae Kretzulescu, din iunie 1862 până în octombrie 1863. Bolintineanu era încântat: Domnitorul a zdrobit cu piciorul guvernul conservator. Cuza guverna prin Kretzulescu. În ianuarie 1863 a mărturisit că a luat cârma guvernului. De altfel, pregătea planurile pentru domnia personală. Imediat, guvernul Kretzulescu a închis rapid dosarul crimei asupra lui Catargiu. Dar aparențele trebuiau respectate. Astfel s-a întrunit o comisie din trei medici care au stabilit că moartea a fost provocată prin descărcarea unei arme de foc cu plumb, care a lovit partea posteroinferioară a craniului de la distanța de un metru. La locul atentatului s-a găsit un pistol care s-a dovedit a fi arma crimei. Au fost interogați un armurier și calfele sale, care au recunoscut că au reparat acel pistol în atelierul lor. Presupusul asasin era un individ blond cu cioc, ciupit de vărsat, îmbrăcat nemțește, cu pălărie de paie cu boruri negre. Au fost arestate peste 200 de persoane, printre care și un ungur, Gheorghe Bogati, dintre care câteva au fost interogate.
           Între Poliție și Parchet nu era colaborare, investigau crima independent, având relații încordate, chiar ostile. Poliția încerca să împiedice investigațiile. Procurorul Tribunalului a fost împiedicat cu brutalitate să intre în arestul Poliției.Prefectul Poliției, N. Bibescu, a fost chemat la Parchet pentru interogatoriu, fapt ce a determinat reacția lui Cuza, care a dat ordin ministrului Justiției, D. Cornea, să destituie pe procurorul general Iancu Deșliu, înlocuit cu I. Șoimescu. La 12 iulie, I. C. Brătianu și C. A. Rosetti au fost chemați la Plumbuita pentru interogatoriu. La 11 iulie, Rosetti publicase un articol virulent contra lui Deșliu, care imediat fusese destituit. Se vorbea frecvent că Rosetti l-ar fi amenințat pe Cuza prin intermediari, că dacă nu-i lăsat în pace va declara în fața țării și a Europei care-i adevăratul ucigaș al lui Catargiu, iar Cuza, imediat, s-a conformat. Dușmănia Cuza-Rosetti avea să se sfârșească la 11 februarie 1866 prin abdicarea lui Cuza, în urma complotului în care Rosetti a fost un important factor. Cuza, în urma amenințării lui Rosetti, a ordonat încetarea cercetării. Atentatul a fost acțiunea violentă a opoziției contra lui Barbu Catargiu, determinată de atitudinea sa în votarea legii rurale. Suspendarea cercetărilor a iscat presupuneri și zvonuri. După 10 ani, între 1872-1876 s-a redeschis dosarul sub guvernul Lascăr Catargiu, când nu mai era Domn Cuza și gurile erau mai slobode. Gheorghe Bogati era considerat în Transilvania criminalul lui Catargiu. A fost interogat în 1872 la Alba Iulia cu concursul oficialităților maghiare. Cu zece ani înainte, în 1862, ducea o viață de mizerie la București. După atentat a devenit subit bogat. Avea haine scumpe, bijuterii și i s-a încredințat importantul post de inspector silvic în Principate cu 2000 de piaștri pe lună, deși nu avea pregătire de specialitate. Oamenilor din Ardeal li s-a confirmat convingerea că este asasinul lui Catargiu. La interogatoriu a afirmat că nu știe nimic de atentat, a auzit un vardist că striga că la Mitropolie e revoluție și se omoară boierii. Curios, s-a dus și a văzut pe o canapea cadavrul lui Catargiu cu hainele pline de sânge, haine albe, palton alb (sic!). Apoi a adăugat că partida democratică/liberală a angajat doi tineri (Dunca și Grozescu) pentru a-l ucide pe premier. Nu este vinovat, cu toate că a auzit zvonul că el, Bogati, sau Bibescu sau Dunca este asasinul. De altfel, prefectul Poliției era poreclit Bibescu-Pistol. Declarația lui preciza că asasinul s-a urcat pe scara trăsurii, a tras și a fugit în vale printre viile Mitropoliei, dar martorii n-au văzut pe nimeni nici pe scara trăsurii, nici fugind. Tot Bogati spunea că, după atentat, s-a răspândit zvonul că Bibescu l-a omorât pe Catargiu cu știința prințului Cuza. Deferența cu care Bogati a fost invitat, nu dus la Poliție, favorurile și îmbogățirea lui peste noapte au confirmat zvonurile. Imediat după abdicarea lui Cuza, Bogati s-a întors în Ardeal și nu a mai revenit în România, unde nu se simțea în siguranță. După atentat, au fost chemați la interogatoriu frații Golești, frații Brătieni, Rosetti și alții.
             Noul președinte al Consiliului de Miniștri, Apostol Arsachi, relatează episodul întâlnirii sale cu  Domnitorul Cuza în fața cadavrului lui Catargiu, unde Cuza era excesiv de emoționat și agitat și în convorbirea avută cu Arsachi, acesta i-a spus: „De la prim ministru până la prinț nu este departe”. Cert este că cei bănuiți n-au fost urmăriți, nu li s-au verificat alibiurile, cercetările n-au fost riguroase, ci repede sistate. Oamenii vremii credeau că Domnul n-a fost străin de atentat și chiar știa numele asasinului.
         Motivul crimei: votarea reformei rurale - în spirit conservator - inițiată de Comisia Centrală de la Focșani, apoi propusă de Adunarea Legiuitoare și, în sfârșit, impusă de Barbu Catargiu, cel mai redutabil și implacabil reprezentant al intereselor marilor latifundiari, om de mare cultură, talent, voință fermă și hotărâtă, de o autoritate și un prestigiu incontestabile. El ceruse lui Cuza să nu împiedice Adunarea să voteze legea rurală sau dacă se amâna să nu se închidă Adunarea până nu se va vota legea. Cuza n-a fost de acord cu prevederile legii și urmarea a fost o viață curmată, sacrificată de opozanții politici, care n-au găsit alt mijloc de a-și realiza dezideratul: acapararea puterii.
              Cine a fost făptașul? Multe bănuieli, niciun făptuitor. Criminalul cu un păcat, victima cu o mie.

REPREZENTĂRI ALE FEMEII ROMANE ÎN ANALELE LUI TACITUS.

  REPREZENTĂRI ALE FEMEII ROMANE ÎN ANALELE LUI TACITUS   Dintre subiectele abordate de Tacitus, în cea mai importantă operă a sa, unul di...