CONSIDERAȚII ASUPRA FORMĂRII STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI.

CONSIDERAȚII ASUPRA FORMĂRII STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI

      În chestiunea formării statelor medievale românești se remarcă o serie de aspecte. În primul rând frapează faptul că, aceste state apar foarte târziu, în comparație cu alte state create chiar de către popoarele vecine: ungurii, bulgarii - care creaseră chiar un imperiu la un moment-dat-, sârbii etc.; ce să mai spunem despre decalajul față de statele apusene - acesta este imens, depășind câteve secole! De asemenea, Țara Românească, de exemplu, se formează pe la 1330, perioadă în care în Italia, de pildă, se desfășura Renașterea, considerată început de epocă premodernă; cu alte cuvinte, în alte zone se manifestau primele forme de organizare modernă a societăților, în timp ce la noi abia se formau statele medievale!

     S-au încercat diverse explicații ale acestei uluitoare rămâneri în urmă, ce va marca, de altfel, istoria românilor multă vreme. Una dintre explicații merge pe ideea că-n timp ce statele occidentale se dezvoltau, noi românii apăram Apusul rezistând eroic năvălirilor barbare! Este o explicație aberantă pentru simplul fapt că migratorii n-au atacat în fiecare an, ci la intervale considerabile de timp. Apoi cum explicăm rămânerea în urmă față de popoarele vecine? Chiar așa? Ele n-au fost atacate? Tot noi le-am apărat? Cum se explică faptul că românii sud-dunăreni au fost capabili alături de bulgari să creeze un Imperiu faimos în epocă, recunoscut de Papalitate? Pe românii din sudul Dunării tot românii nord-dunăreni i-or fi apărat? Interesant este și-un alt aspect - Moldova, și, se pare, chiar Țara Românească, s-au format prin mijlocire maghiară, regii maghiari considerându-se multă vreme conducătorii legitimi ai celor două țări românești.

      O explicație a acestui decalaj de dezvoltare și de organizare statală ar putea fi dată de faptul că la retragerea aureliană din Dacia Romană a plecat elita societății, și, că, multă vreme, în contextul dat și de migrații e drept, nu s-a mai format o nouă elită, românii având timp de sute de ani o existență agro-pastorală, centrată pe sate, fără orașe. Așa se explică de ce pentru localitățile urbane țoți românii, nu doar cei din Ardeal, vor ajunge să folosească termenul de origine maghiară „varos” sub forma de „oraș”. La fel și-n plan juridic și chiar bisericesc, toți românii vor utiliza termeni maghiari dar și bulgari, exemplu: a îngădui, a făgădui, a mâmtui, a gândi etc. (de origine maghiară), maică, blagoslovenie, utrenie, vecernie etc. (de origine bulgară); chiar în Biserica Ortodoxă Română se vor folosi, secole de-a rândul, limba slavonă veche (bazată pe limba veche bulgară) și scrierea chirilică.

       Toate aceste observații și considerații trebuie să ne facă să privim cu obiectivitate trecutul nostru. Să-i acceptăm părțile slabe, negre; nu să căutăm mereu să dăm vina pe ceilalți, de parcă noi am fi fost niște îngerași. Trebuie să ne facă să alungăm din mintea noastră afirmații ridicole, fataliste, care, de fapt, pun în evidență tocmai spiritul noncombativ, lipsa de energie a noastră ex.- „Capul plecat sabia nu-l taie.” Chiar așa?