CIUMA NEAGRĂ - FLAGELUL DIN EUROPA EVULUI MEDIU
Era în anul 1347. Pesta făcea deja ravagii în Orientul Îndepărtat. Acum ea ajunsese până la marginile Europei Răsăritene.
Mongolii asediau Kaffa (actualmente Feodosia), un punct comercial genovez fortificat, aflat în Crimeea. Decimați de misterioasa boală, mongolii au renunțat la atac. Dar înainte de a se retrage, au dat lovitura de grație. Cu ajutorul unor catapulte uriașe, ei au azvârlit peste zidurile orașului câteva cadavre, care nu se răciseră încă, ale victimelor acestei peste. Mai târziu, câțiva genovezi care au apărat orașul s-au îmbarcat pe galerele lor ca să scape de pesta ce făcea ravagii în oraș, ducând astfel boala în toate porturile prin care treceau.
În câteva luni, moartea se răspândise în întreaga Europă. Aceasta ajunsese cu rapiditate în nordul Africii, Italia, Spania, Anglia, Franța, Austria, Ungaria, Elveția, Germania, Scandinavia și în țările baltice. În doi ani și ceva, peste un sfert din populația Europei (aproximativ 25 de milioane de suflete) au murit în cea mai cumplită catastrofă demografică din istoria omenirii, cum a fost numită ciuma neagră.
Dezastrul provocat de ciuma neagră nu s-a limitat la ravagiile făcute de boala în sine. La agravarea situației au contribuit mai mulți factori, unul dintre aceștia fiind fervoarea religioasă. Un exemplu în acest sens este doctrina Purgatoriului. „La sfârșitul secolului al XIII-lea, aproape toți credeau în Purgatoriu”, spune istoricul francez Jacques le Goff. La începutul secolului XIV, Dante a scris prestigioasa lui lucrare „Divina comedie”, în care erau descrise în mod sugestiv Infernul și Purgatoriul. Astfel s-a creat un climat religios în care oamenii aveau tendința de a trata pesta cu o surprinzătoare apatie și resemnare, considerând-o o pedeapsă de la Dumnezeu. După cum vom vedea, această optică pesimistă a contribuit la răspândirea bolii. „Nimic n-ar fi putut oferi un mediu mai bun pentru ca pesta să se răspândească”, se spune în cartea „The Black Death”(Ciuma neagră), de Philip Ziegler.
Apoi mai era o problemă: în Europa, mai multe recolte la rând nu se făcuseră. Ca urmare, populația, ce creștea rapid la număr pe tot continentul, era malnutrită, nefiind pregătită să reziste acestei boli.
După părerea medicului Guy de Chauliac, care se îngrijea de papa Clement VI, Europa fusese invadată de două tipuri de pestă: pesta pneumonică și pesta bubonică. El a descris aceste boli într-un mod foarte clar: „Prima a ținut două luni; bolnavii aveau febră, care nu scădea, și scuipau sânge; se murea în trei zile. A doua a ținut tot restul perioadei; și acești bolnavi aveau febră care nu scădea, însă aveau boboaie (abcese) pe piele, mai ales la subsuori și pe burtă. De această pestă se murea în cinci zile”. Medicii nu puteau face nimic ca să oprească răspândirea pestei.
Mulți oameni și-au părăsit casele cuprinși de panică, lăsând în urma lor mii de persoane infectate. De fapt, nobilii bogați și cei care aveau o meserie au fost printre primii care au plecat. Deși unii clerici au plecat și ei, mulți clerici aparținând unor ordine religioase s-au ascuns în mănăstirile lor, sperând că vor scăpa de contaminare.
În timp ce oamenii erau cuprinși de panică, papa a declarat anul 1350 drept An Sfânt: Pelerinilor care veneau la Roma li se dădea asigurarea că vor avea acces direct în Rai, fără să mai fie nevoiți să treacă prin Purgatoriu! Sute de mii de pelerini au dat curs acestei invitații, răspândind astfel pesta în drumul lor.
Eforturile de a ține sub control ciuma neagră au fost zadarnice, deoarece nimeni nu știa cum se transmite. Majoritatea și-au dat seama că era periculos să se atingă de un bolnav, chiar și de hainele lui. Unora le era frică chiar și de privirile celor bolnavi! Locuitorii Florenței spuneau însă că pisicile și câinii erau cei care transmiteau boala. Ei au început să ucidă aceste animale, fără să-și dea seama că astfel lăsau cale liberă unei creaturi care contribuia direct la răspândirea bolii: șobolanul!
Pe măsură ce numărul morților creștea, unii s-au îndreptat spre Dumnezeu pentru ajutor. Bărbați și femei au dăruit Bisericii tot ce aveau, sperând că Dumnezeu îi va ocroti de această boală sau, cel puțin, îi va răsplăti cu trecerea în Rai după moarte. Astfel, Biserica a ajuns să posede bogății imense. Talismanele, icoanele cu Hristos și filacterele au devenit și antidoturi foarte cunoscute. Alții, ca să se vindece, au apelat la practici bazate pe superstiții, magie și pseudomedicamente. Un alt remediu căutat era luarea de sânge. Erudiții de la facultatea de medicină din cadrul Universității din Paris au spus că pesta era cauzată de alinierea planetelor! Însă explicațiile și „tratamentele” născocite de oameni nu au oprit răspândirea acestei peste ucigașe.
După cinci ani, se părea că, în cele din urmă, ciuma neagră dispăruse. Dar până la sfârșitul secolului, ea avea să mai răbufnească de cel puțin patru ori. Astfel, urmările ciumei negre au fost comparate cu cele ale Primului Război Mondial. „Aproape toți istoricii de azi sunt de acord că apariția acestei peste endemice a avut consecințe profunde atât în economie, cât și în societatea de după anul 1348”, se scrie în cartea „The Black Death in England” (Ciuma neagră în Anglia), editată în 1996. Pesta a ucis o mare parte a populației și au trebuit să treacă câteva secole până când unele regiuni s-au refăcut. Deoarece forța de lucru era redusă, costul muncii a crescut în mod inevitabil. Cei care cândva fuseseră moșieri bogați au dat faliment, iar întregul sistem feudal, prin care s-a remarcat Evul Mediu, a fost distrus.
Așadar,pesta a deschis calea unor schimbări politice, religioase și sociale. Înainte de apariția acestei peste, clasa instruită din Anglia vorbea în general franceza. Însă, din cauză că numeroși profesori de franceză au murit, în Anglia, limba engleză a câștigat întâietatea în fața francezei. Au avut loc schimbări și în domeniul religios. Jacqueline Brossollet, istoric francez, arată că, întrucât erau candidați pentru preoție, „Biserica a recrutat de foarte multe ori persoane apatice și ignorante”. Brossollet susține că „una dintre cauzele apariției Reformei a fost decadența din centrele Bisericii în ce privește instruirea și credința”.
Ciuma neagră și-a pus în mod direct amprenta asupra artei, moartea ajungând să fie o temă artistică la modă. Tema „dansului macru”, dans reprezentat în general prin schelete și cadavre, a devenit o cunoscută alegorie a puterii morții. Nesiguri de viitor, mulți dintre cei care au rămas în viață au renunțat la orice restricție morală. Astfel moralitatea a decăzut îngrozitor de mult. În ce privește Biserica, „omul Evului Mediu s-a simțit dezamăgit”(The Black Death), întrucât aceasta n-a putut opri răspândirea ciumei negre. În plus, unii istorici susțin că schimbările sociale ulterioare datorate ciumei negre au alimentat individualismul, spiritul de inițiativă și o mai mare mobilitate socială și economică, toate acestea deschizând drumul capitalismului.
De asemenea, ciuma neagră a determinat guvernele să înființeze sisteme de control sanitar. După ce pesta a încetat, Veneția a luat măsuri pentru curățarea străzilor orașului. Și regele Franței, Ioam al II-lea, numit și cel Bun, a poruncit ca străzile să fie curățate. Regele a luat această măsură pentru a preveni izbucnirea unei epidemii după ce a auzit că un medic grec din Antichitate a salvat Atena de o pestă curățind și spălând străzile ei. În cele din urmă, multe străzi medievale, care fuseseră niște canale colectoare deschise, au fost curățate.
Însă numai în 1894, bacteriologul francez Alexandre Yersin a identificat bacilul răspunzător de ciuma neagră. Acesta a fost numit Yersinia pestis, după numele bacteriologului. După patru ani, un alt francez, Paul-Louis Simond, a descoperit rolul pe care l-a avut un purice (purtat de rozătoare) în transmiterea bolii. La scurt timp după aceea s-a realizat un vaccin cu care s-a realizat un succes limitat.
A rămas această pestă doar a o amintire? Din păcate nu! În iarna anului 1910, de exemplu, aproximativ 50 000 de persoane au murit de ciumă în Manciuria iar Organizația Mondială a Sănătății înregistrează anual mii de noi cazuri, și, numărul continuă să crească. S-au descoperit noi tipuri ale acestei boli, tipuri rezistente la tratament. Într-adevăr, dacă nu se respectă normele de igienă elementare, această pestă continuă să fie o amenințare. Cartea „Pourquoi la peste? Le rat, la puce et le bubon” (De ce această pestă? Șobolanul, puricele și buboaiele), editată de Jacqueline Brossollet și Henri Mollaret, prezintă următoarea concluzie: „Fără să fie nicidecum o boală a vechii Europe din Evul Mediu, ... ciuma ar pute fi, din păcate, o boală a viitorului”.
Mai amintim o ciudățenie - considerând pesta o pedeapsă de la Dumnezeu, unii au încercat să domolească mânia lui Dumnezeu biciuindu-se singuri, adică flagelându-se. Frații Flagelanți, o mișcare despre care se spune că a ajuns să numere 800 000 de membri, a cunoscut cea mai mare popularitate în timpul ciumei negre. Secta le interzicea membrilor să vorbească cu femeile, să se spele sau să-și schimbe hainele. Ei se flagelau în public de două ori pe zi. „Flagelarea era una dintre puținele moduri prin care populația cuprinsă de teamă se putea elebera de ea”, se spune în cartea „Medieval Heresy”. Flagelanții s-au remarcat și prin denunțarea ierarhiei Bisericii și subminarea obiceiului Bisericii de a lua bani pentru absolvirea de păcate. Așadar, nu este de mirare că, în 1349, papa a condamnat această sectă. Însă, această mișcare și-a pierdut din influență după ce epidemia de ciumă neagră a dispărut.
În câteva luni, moartea se răspândise în întreaga Europă. Aceasta ajunsese cu rapiditate în nordul Africii, Italia, Spania, Anglia, Franța, Austria, Ungaria, Elveția, Germania, Scandinavia și în țările baltice. În doi ani și ceva, peste un sfert din populația Europei (aproximativ 25 de milioane de suflete) au murit în cea mai cumplită catastrofă demografică din istoria omenirii, cum a fost numită ciuma neagră.
Dezastrul provocat de ciuma neagră nu s-a limitat la ravagiile făcute de boala în sine. La agravarea situației au contribuit mai mulți factori, unul dintre aceștia fiind fervoarea religioasă. Un exemplu în acest sens este doctrina Purgatoriului. „La sfârșitul secolului al XIII-lea, aproape toți credeau în Purgatoriu”, spune istoricul francez Jacques le Goff. La începutul secolului XIV, Dante a scris prestigioasa lui lucrare „Divina comedie”, în care erau descrise în mod sugestiv Infernul și Purgatoriul. Astfel s-a creat un climat religios în care oamenii aveau tendința de a trata pesta cu o surprinzătoare apatie și resemnare, considerând-o o pedeapsă de la Dumnezeu. După cum vom vedea, această optică pesimistă a contribuit la răspândirea bolii. „Nimic n-ar fi putut oferi un mediu mai bun pentru ca pesta să se răspândească”, se spune în cartea „The Black Death”(Ciuma neagră), de Philip Ziegler.
Apoi mai era o problemă: în Europa, mai multe recolte la rând nu se făcuseră. Ca urmare, populația, ce creștea rapid la număr pe tot continentul, era malnutrită, nefiind pregătită să reziste acestei boli.
După părerea medicului Guy de Chauliac, care se îngrijea de papa Clement VI, Europa fusese invadată de două tipuri de pestă: pesta pneumonică și pesta bubonică. El a descris aceste boli într-un mod foarte clar: „Prima a ținut două luni; bolnavii aveau febră, care nu scădea, și scuipau sânge; se murea în trei zile. A doua a ținut tot restul perioadei; și acești bolnavi aveau febră care nu scădea, însă aveau boboaie (abcese) pe piele, mai ales la subsuori și pe burtă. De această pestă se murea în cinci zile”. Medicii nu puteau face nimic ca să oprească răspândirea pestei.
Mulți oameni și-au părăsit casele cuprinși de panică, lăsând în urma lor mii de persoane infectate. De fapt, nobilii bogați și cei care aveau o meserie au fost printre primii care au plecat. Deși unii clerici au plecat și ei, mulți clerici aparținând unor ordine religioase s-au ascuns în mănăstirile lor, sperând că vor scăpa de contaminare.
În timp ce oamenii erau cuprinși de panică, papa a declarat anul 1350 drept An Sfânt: Pelerinilor care veneau la Roma li se dădea asigurarea că vor avea acces direct în Rai, fără să mai fie nevoiți să treacă prin Purgatoriu! Sute de mii de pelerini au dat curs acestei invitații, răspândind astfel pesta în drumul lor.
Eforturile de a ține sub control ciuma neagră au fost zadarnice, deoarece nimeni nu știa cum se transmite. Majoritatea și-au dat seama că era periculos să se atingă de un bolnav, chiar și de hainele lui. Unora le era frică chiar și de privirile celor bolnavi! Locuitorii Florenței spuneau însă că pisicile și câinii erau cei care transmiteau boala. Ei au început să ucidă aceste animale, fără să-și dea seama că astfel lăsau cale liberă unei creaturi care contribuia direct la răspândirea bolii: șobolanul!
Pe măsură ce numărul morților creștea, unii s-au îndreptat spre Dumnezeu pentru ajutor. Bărbați și femei au dăruit Bisericii tot ce aveau, sperând că Dumnezeu îi va ocroti de această boală sau, cel puțin, îi va răsplăti cu trecerea în Rai după moarte. Astfel, Biserica a ajuns să posede bogății imense. Talismanele, icoanele cu Hristos și filacterele au devenit și antidoturi foarte cunoscute. Alții, ca să se vindece, au apelat la practici bazate pe superstiții, magie și pseudomedicamente. Un alt remediu căutat era luarea de sânge. Erudiții de la facultatea de medicină din cadrul Universității din Paris au spus că pesta era cauzată de alinierea planetelor! Însă explicațiile și „tratamentele” născocite de oameni nu au oprit răspândirea acestei peste ucigașe.
După cinci ani, se părea că, în cele din urmă, ciuma neagră dispăruse. Dar până la sfârșitul secolului, ea avea să mai răbufnească de cel puțin patru ori. Astfel, urmările ciumei negre au fost comparate cu cele ale Primului Război Mondial. „Aproape toți istoricii de azi sunt de acord că apariția acestei peste endemice a avut consecințe profunde atât în economie, cât și în societatea de după anul 1348”, se scrie în cartea „The Black Death in England” (Ciuma neagră în Anglia), editată în 1996. Pesta a ucis o mare parte a populației și au trebuit să treacă câteva secole până când unele regiuni s-au refăcut. Deoarece forța de lucru era redusă, costul muncii a crescut în mod inevitabil. Cei care cândva fuseseră moșieri bogați au dat faliment, iar întregul sistem feudal, prin care s-a remarcat Evul Mediu, a fost distrus.
Așadar,pesta a deschis calea unor schimbări politice, religioase și sociale. Înainte de apariția acestei peste, clasa instruită din Anglia vorbea în general franceza. Însă, din cauză că numeroși profesori de franceză au murit, în Anglia, limba engleză a câștigat întâietatea în fața francezei. Au avut loc schimbări și în domeniul religios. Jacqueline Brossollet, istoric francez, arată că, întrucât erau candidați pentru preoție, „Biserica a recrutat de foarte multe ori persoane apatice și ignorante”. Brossollet susține că „una dintre cauzele apariției Reformei a fost decadența din centrele Bisericii în ce privește instruirea și credința”.
Ciuma neagră și-a pus în mod direct amprenta asupra artei, moartea ajungând să fie o temă artistică la modă. Tema „dansului macru”, dans reprezentat în general prin schelete și cadavre, a devenit o cunoscută alegorie a puterii morții. Nesiguri de viitor, mulți dintre cei care au rămas în viață au renunțat la orice restricție morală. Astfel moralitatea a decăzut îngrozitor de mult. În ce privește Biserica, „omul Evului Mediu s-a simțit dezamăgit”(The Black Death), întrucât aceasta n-a putut opri răspândirea ciumei negre. În plus, unii istorici susțin că schimbările sociale ulterioare datorate ciumei negre au alimentat individualismul, spiritul de inițiativă și o mai mare mobilitate socială și economică, toate acestea deschizând drumul capitalismului.
De asemenea, ciuma neagră a determinat guvernele să înființeze sisteme de control sanitar. După ce pesta a încetat, Veneția a luat măsuri pentru curățarea străzilor orașului. Și regele Franței, Ioam al II-lea, numit și cel Bun, a poruncit ca străzile să fie curățate. Regele a luat această măsură pentru a preveni izbucnirea unei epidemii după ce a auzit că un medic grec din Antichitate a salvat Atena de o pestă curățind și spălând străzile ei. În cele din urmă, multe străzi medievale, care fuseseră niște canale colectoare deschise, au fost curățate.
Însă numai în 1894, bacteriologul francez Alexandre Yersin a identificat bacilul răspunzător de ciuma neagră. Acesta a fost numit Yersinia pestis, după numele bacteriologului. După patru ani, un alt francez, Paul-Louis Simond, a descoperit rolul pe care l-a avut un purice (purtat de rozătoare) în transmiterea bolii. La scurt timp după aceea s-a realizat un vaccin cu care s-a realizat un succes limitat.
A rămas această pestă doar a o amintire? Din păcate nu! În iarna anului 1910, de exemplu, aproximativ 50 000 de persoane au murit de ciumă în Manciuria iar Organizația Mondială a Sănătății înregistrează anual mii de noi cazuri, și, numărul continuă să crească. S-au descoperit noi tipuri ale acestei boli, tipuri rezistente la tratament. Într-adevăr, dacă nu se respectă normele de igienă elementare, această pestă continuă să fie o amenințare. Cartea „Pourquoi la peste? Le rat, la puce et le bubon” (De ce această pestă? Șobolanul, puricele și buboaiele), editată de Jacqueline Brossollet și Henri Mollaret, prezintă următoarea concluzie: „Fără să fie nicidecum o boală a vechii Europe din Evul Mediu, ... ciuma ar pute fi, din păcate, o boală a viitorului”.
Mai amintim o ciudățenie - considerând pesta o pedeapsă de la Dumnezeu, unii au încercat să domolească mânia lui Dumnezeu biciuindu-se singuri, adică flagelându-se. Frații Flagelanți, o mișcare despre care se spune că a ajuns să numere 800 000 de membri, a cunoscut cea mai mare popularitate în timpul ciumei negre. Secta le interzicea membrilor să vorbească cu femeile, să se spele sau să-și schimbe hainele. Ei se flagelau în public de două ori pe zi. „Flagelarea era una dintre puținele moduri prin care populația cuprinsă de teamă se putea elebera de ea”, se spune în cartea „Medieval Heresy”. Flagelanții s-au remarcat și prin denunțarea ierarhiei Bisericii și subminarea obiceiului Bisericii de a lua bani pentru absolvirea de păcate. Așadar, nu este de mirare că, în 1349, papa a condamnat această sectă. Însă, această mișcare și-a pierdut din influență după ce epidemia de ciumă neagră a dispărut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu